Video. Romania sub semnul coruptiei! MAFIA PSD – PNL – KLAUS IOHANNIS

Urmariti va rog si:

Adevaratele cauze ale schimbarii premierului Mihai Tudose si experminentul Noua Ordine Mondiala la care se vrea supusa Romania

Iar alte subiecte despre felul in care au batjocurit Romania acesti criminali dupa 1989, la categoria: Distrugerea Romaniei

Video. O emisiune foarte interesanta! Razboiul psihotronic+Agresiunile infoenergetice si Chemtrails cu dr. gen Emil Streinu

Alte subiecte interesante despre darele mortii, puteti gasi la categoria: ChemTrails

Iar alte documentare deosebit de interesante, puteti gasi la categoria: Documentare

O mare minune din vremea noastră! Vedenia despre RAI si IAD pe care a avut-o un om din fosta Iugoslavie în anul 1976

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Imagini pentru raiul si iadul

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o uimitoare frumuseţe.

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mâna ca să oprească vreo maşină din cele ce treceau pe lângă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. În sinea mea am osândit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu, doară şi călugării sunt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-am hotărât să-i iau eu, în cazul că nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rând cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: „Dumnezeu să ajute!” şi eu i-am răspuns: „Dumnezeu să vă ajute”. Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu, dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe soră până la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină, deschizând portiera din dreapta şi ridicând scaunul din faţă, ca să intre în spate unul după altul. Când s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi eu i-am răspuns de asemenea: „Dumnezeu să vă ajute”. A intrat ea întâi în maşină şi s-a aşezat în spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai bine le-am zis: „Staţi în voie că este loc, nu vă înghesuiţi”. La care călugărul mi-a răspuns cu bunăvoinţă: „Nu ne înghesuim Duşane, numai tu să conduci bine”.

După acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului maşinilor care circulau pe drum, aşteptam ca să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei.

În timp ce aşteptam, călugărul mă întrebă: „Nu-i aşa Duşane, că te întorci de la parastasul din Kragughievaţ?”. A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a surprins de unde îmi cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gândesc şi i-am răspuns: „Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an al uneia dintre rudeniile mele”. Călugărul mă ascultă şi continuă: „Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu faci băi”. „Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decât înainte”.

Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: „De unde eşti Duşane? Din Zacuta?”. Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat: „Duşane, toţi ai tăi sunt bine sănătoşi: tata-Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfântul patron al casei, dar sunt nestatornici. Îndată ce se supără puţin înjură mult de cele sfinte. Fratele tău Milovan are şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu”.

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: „Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit. Şi ai bunăvoinţă faţă de bătrâni şi săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe când ceilalţi la care le făceam semn, întorceau capul şi plecau. Mai bine nu se năşteau decât să se poarte în acest fel”.

Continuă lectura

George Soros promite să lupte, cu toate forțele sale, împotriva naționalismului, pe care  l-a definit drept „ideologia dominantă ” din lume

George Soros revine. Și promite să lupte, cu toate forțele sale, împotriva naționalismului, pe care  l-a definit drept „ideologia dominantă ” din lume. Într-un interviu acordat Financial Times, magnatul american de origine maghiară a subliniat modul în care OSF (Fundația pentru o Societate Deschisă), organizația „filantropică” pe care a fondat-o acum ceva vreme, sintetizează „optimismul  privind răspândirea democrației în stil occidental” după destrămarea Uniunii Sovietice. Dar acum, spune el, mișcarea sa progresistă trebuie să se confrunte „cu un nou val de patriotism și populism”.

Imagini pentru george soros

Amintind de prăbușirea URSS, Soros a spus că actualul moment istoric „este un déjà vu” și că „va exista o mare schimbare”.

Este un deja vu, dar cu o mare schimbare – ideologia dominantă în lume este acum naționalismul”, a spus Soros, citat de reinformation.tv  „Uniunea Europeană este pe cale să se prăbușească. Rusia este puterea renăscută, bazată pe naționalism”, a declarat Soros.

Speculatorul financiar a atacat Moscova și pe Vladimir Putin, dușmanul său  dintotdeauna: „Rusia are puterea de a învia, bazându-se pe naționalism”, a spus George Soros, arătând cu degetul spre președintele rus. „Putin nu mă place”, recunoaște magnatul, vorbind despre „o furie” care crede că a fost alimentată de criticile lui la adresa președintelui rus și de sprijinul său față de georgianul Mikhail Saakașvili, fostul președinte al Georgiei, venit la putere după așa numita „Revoluție a trandafirilor”, din 2003.

Soros are și ce să îl considere dușman pe Putin: nu poate uita că Moscova a obligat, în 2015, Fundația pentru Societate Deschisă să părăsească Rusia pentru că „a pus în pericol sistemul constituțional și securitatea națională” și i-a îndemnat pe vecinii săi apropiați, precum Uzbekistanul, să facă același lucru. În ceea ce privește Ungaria, Polonia, Macedonia, România, toată lumea are motive întemeiate să se opună celui care dorește să distrugă cadrul național.

Soros a negat și faptul că organizațiile sale au fost implicate direct în lovituri de stat în Ucraina, Macedonia și Georgia, deși a recunoscut în Financial Times că a susținut revolta antiguvernamentală de la Kiev: „Nu am fost implicați în ciocniri. Este împotriva îndrumărilor și principiilor noastre. Dar am sprijinit protestatarii, chiar și în timpul Maidanului”.

Într-un interviu pentru CNN în mai 2014, Soros a recunoscut că a fost responsabil pentru înființarea unei fundații în Ucraina, care a contribuit la alungarea de la putere a liderului legitim al țării, Viktor Ianukovici.

Magnatul în vârstă de 87 de ani spune că s-a gândit să renunțe la Fundațiile pentru o Societate Deschisă, dar, observând „ascensiunea naționalismului la scară mondială, în contrast cu ƒ„societatea deschisă” și globalizarea pe care le promovează, a decis recent să transfere 18 miliarde de dolari din propriul patrimoniu în rețeaua de „organizații filantropice”, angajându-se să rămână președinte încă cinci ani sau mai mult. „Sunt destul de norocos cu dușmanii mei”, a spus Soros. „Mă simt gata să reacționez și să apăr ceea ce este bine”.

În ultimul an, o serie de lideri europeni au contestat amestecul organizațiilor lui Soros în politica internă a statelor lor.

În Ungaria, de exemplu, premierul Viktor Orbàn a declanșat o campanie dură împotriva lui George Soros și a ideologiei „frontierelor deschise”. O adversitate care s-a accentuat în ultima perioadă,  premierul Orban declarând  în aprilie 2017 pentru Kossuth Rádió:

„Dacă cineva vrea să vină și să trăiască în Ungaria, trebuie să aibă consimțământul poporului maghiar. Nu poate fi o lege internațională, o lege, o instanță sau o organizație care să pretindă că nu contează ce cred oamenii. Acest lucru este imposibil. Există, totuși, o campanie internațională foarte puternică ce se desfășoară de aproape un deceniu. Este legată de numele lui George Soros și încearcă să arate că frontierele nu au sens, că națiunile nu au dreptul să decidă și să stabilească cum să trăiască”.

Soros are o avere de cel puțin 25 miliarde de dolari și este supranumit în Marea Britanie „omul care a falimentat Banca Angliei”, după ce a pariat masiv împotriva lirei sterline, în 1992 și a obținut peste un miliard de dolari. – activenews.ro

Mai multe detalii despre acest papusar si actiunile lui, puteti gasi la rubrica: George Soros

Adevaratele cauze ale schimbarii premierului Mihai Tudose si experminentul Noua Ordine Mondiala la care se vrea supusa Romania

Incep acest articol prin a-mi declara dezgustul total fata de tot ce se intampla in aceasta tara, atat din punct de vedere social, dar mai ales din cel politic.

Imagine similară

Dragii mei, toate actiunile politice din ultimele zile, au fost aranjate si luate de comun acord, nu in interiorul PSD-ului, asa cum sugereaza analistii de pe la televiziunile aservite diferitelor grupuri de interese, ci la un nivel mult mai inalt si anume de sefii(papusarii) conducatorilor PSD, axa Tel Aviv si ai sustinatorilor intereselor de pe axa Washington – Brusselle, aici principalul reprezentant al sutinatorilor fiind presedintele Iohannis.

Ultimele retineri in acest sens, mi s-au rispit in aceasta seara, cand presedintele Romaniei a acceptat fara sa carteasca noul prim-ministru al tarii in persoana doamnei Viorica Dăncilă.

Dar de ce a fost schimbat domnul Tudose, pentru ca nu au fost date nici un fel de explicatii? Omul, in ultimele sase luni nu a excelat, dar nici nu a facut greseli din punct de vedere profesional, disputa cu ministrul de interne doamna Carmen Dan, find doar un pretext, toata lumea stia ca aceasta ministra nu are nici o treaba cu aceasta pozitie. Va spun eu acum de ce, pentru ca premierul nu vroia sa fie implicat in jocul celor doua tabere, asa ca s-a dat mana linistit si fiecare cu treaba lui.

Dar sa revenim la doamna Viorica Dăncilă si ce o recomanda pe aceasta doamna sa fie prim-ministru. Calitatile enumerate de domnul Dragnea, cum ca ar fi o persoana respectata si de incredere pentru PSD, e mult prea putin pentru a o pune ca prim-manager al acestei tari. Dansa, saraca, nu a condus in viata ei vreo companie, nu are vreo inteligenta iesita din comun, ba mai mult decat atat, chiar nu prea o duce capul, ca sa nu ne ascundem dupa deget, cat despre faptul de a avea vreo inalta tinuta morala, calitate esentiala in acest rol, nici nu se pune problema. Asa ca dragii mei, nu exista nici un motiv la prima vedere, dar surprinzator este acceptata de toate partile implicate. De ce? Pentru ca este omul de lagatura intre aceste grupari, doamna in speta, facand parte din grupul progresistilor din cadrul Parlamentului European, adica grupului condus de Soros-Clinton, la asta adaugandu-se si faptul ca este si sotia unui om foarte important al companiei OMV.

Astfel dragi cititori, toata lumea e multumita, gangsterii interni scapa de justitite, iar papusarii pot vandaliza pe mai departe  aceasta tara si isi pot continua experimentul lor de implementare a Noii Ordini Mondiale in Romania, obiectiv care se vrea treptat implementat la nivel global.

Poate vi se pare ciudat ca o tara mica ca Romania sa fie un teren experimental atat de important, dar nu e deloc surprinzator. Acest lucru trebuia inceput de undeva, iar romanii sunt cei mai adormiti dintre toti cetatenii acestei planete din punct de vedere al intelegerii planului satanic la care lucreaza acesti papusari, de asemenea suntem un popor foarte usor maipulabil, dezbinat si supus cand vine vorba de straini.

Asteptati-va de acum inainte sa fie promovate tot mai insistent urmatoarele aspecte: importanta acceptarii imigrantilor, acceptarea relatiilor persoanelor de acelasi sex, aici ca o paranteza, ati vazut ca referendumul pentru modificarea constiutiei privind familia a fost dat uitarii, a hotiei la nivel de administatii, instrainarii pe mai departe a resurselor si terenurilor tarii, cu alte cuvinte a distrugerii Romaniei si cedarii suveranitatii totale catre clica mondiala in vedrea implementarii Noii Ordini Mondiale.

Numai Dumnezeu si Maicuta Sfanta ne mai pot salva, dar avand in vedere toate „calitatile” expuse mai sus ale romanilor din ziua de azi, ma indoiesc ca se vor indura de noi.

Urmariti va rog si alte subiecte despre felul in care au batjocurit Romania acesti criminali dupa 1989, la categoria: Distrugerea Romaniei

Sfinti Parinti despre cei cazuti din Sf. Biserica Ortodoxa

Fotografia postată de IUBIM ORTODOXIA.

Sfantul Teofan Zăvorâtul:

„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.”

Sfantul Maxim Mărturisitorul:

”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

„Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”.

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

Cat priveste lucrarea celor ce singuri s-au blestemat prin partasia cu erezia, Sfantul Maxim Marturisitorul se intreba retoric:

“Aceia ce fel de taină săvîrşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de unii ca aceia?”

Sfantul Vasile cel Mare:

„De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”

”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sfantul Teodor Studitul:

“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.”

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”

“Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, dacã ar fi cãlcat-o.”

„În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”

“Așadar, dacă monahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fapte. Iar fapta monahului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.“

”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”

”Cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Sfantul Apostol Iacov:

”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este” (Iacov IV,4).

Sfantul Efrem Sirul:

„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei care murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”

Sfantul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”

„Se învinovăţeşte acela care îl pomeneşte ca arhiereu ortodox pe acest papa şi pe cei ce-l vor urma în eres, şi latino-cugetătorul trebuie privit ca un trădător al credinţei. Prin urmare, fugiţi de aceşti lupi, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni”.

”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.”

Sfantul Grigorie de Nissa:

”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.

Sfantul Ioan Gură de Aur:

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”

”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”

”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sfantul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

Sfantul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”

Sfantul Ipatie de Rufinian:

„Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

Sfantul Apostol Pavel:

“De omul eretic, după prima şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”

Sfântul Ciprian al Cartaginei:

“Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”

Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”

”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

Sfantul Nichifor Mărturisitorul:

”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.”

Cuviosul Ghenadie Scholarul:

”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sfantul Valsamon arată că de eretici:

”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

Sfantul Chiril, Patriarhul Ierusalimului:

”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință”

Sfantul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:

“Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sfantul Chiril al Alexandriei:

”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” – fb.com

Urmariti va rog si:

Parintele Arsenie Papacioc despre catolici si ecumenism

cat si celelalte subiecte dela categoria: Catolicism

Cam ce se mai intampla în timpul unei ceremonii MASONICE | Imagini dintr-un ritual secret

Urmariti va rog si:

Filmări cu RITUALURI MASONICE în care apar ACTORI, REGIZORI și POLITICIENI

Noua Ordine Mondiala a organizat un RITUAL SATANIC la inaugurarea Tunelului Gotthard din Elvetia

cat si celelalte subiecte de la categoriile: Masonerie si Illuminati 

Inainte-Mergatorul Antihristului: „Nu putem continua să ne opunem căsătoriilor între homosexuali”

Într-un interviu acordat zilele trecute pentru mai multe reviste pe teme religioase, Papa Francisc abordează din nou problema homosexualității: “Nu putem continua să ne opunem căsătoriilor între homosexuali”. Suveranul Pontif declară că acceptă homosexualii și consideră că și Biserica ar trebui să facă la fel.  

Imagini pentru papa francisc evil

“În Buenos Aires primeam scrisori de la homosexuali care sunt cu adevărat „răniţi sociali”, pentru că simt că Biserica i-a condamnat mereu. Dacă o persoană îl caută pe Dumnezeu, eu nu pot s-o judec. Religia are dreptul să-şi exprime propriile opinii în serviciul persoanelor dar Dumnezeu ne-a creat pe toţi liberi: nu este posibil amestecul spiritual în viaţă personală”, povestește Sfântul Părinte -Papa Francisc- în cadrul interviului.

“Odată o persoană, pentru a mă provoca, m-a întrebat dacă aprob homosexualitatea. Eu i-am răspuns cu o altă întrebare: Spune-mi, Dumnezeu, când priveşte o persoană homosexuală, aprobă existenţa să cu afecţiune sau o respinge şi condamnă? Trebuie să ţii cont de persoană. Şi aici intrăm în misterul fiinţei umane. În această viaţă Dumnezeu acompaniază persoanele şi este datoria noastră să le acompaniem începând cu condiţia lor. Trebuie să-i acompaniem cu milă. Când este aşa, Spiritul Sfânt îl inspiră pe preot să găsească cuvântul potrivit”.

Amintim că încă din anul 2013, Papa Francisc a zguduit lumea catolică prin declarațiile referitoare la prsoanele gay: “Când întâlnesc o persoană gay, trebuie să fac diferenţa între a fi gay şi a fi parte dintr-un lobby [gay]. Dacă ei Îl acceptă pe Domnul şi au bunăvoinţa, cine sunt eu să-i judec? Nu ar trebui marginalizaţi. Nu tendinţa către homosexualitate este problema (…) ei sunt fraţii noştri.”

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio este al 266 -lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit, notează https://ro.wikipedia.org. – stiri-extreme.ro

Urmariti va rog si:

De ce dovezi mai aveti nevoie pentru a va convinge ca actualul Papa este Inainte-Mergatorul Antihristului?

cat si celelalte subiectede la categoria: Papa Francisco

”Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist!”

Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială, de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul lor?

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Extras din interviul cu pr. Hrisostom Filipescu

Iubirea ne transformă!

Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță.

Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naște îngeri. Iubirea ne face frumoși. Iubirea ne face sănătoși.

(Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014, p. 218)

În iubire te descoperi așa cum ești

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

(Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014, pp. 219-220) – ortotoxia.me

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

6 Ianuarie – Botezul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).  In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat”.

Imagini pentru botezul domnului

Boboteaza – scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era „spre iertarea pacatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: „Astazi firea apelor se sfinteste…”, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

Boboteaza – sfintirea apei

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Agheasma Mare.

Crestinii ortodocsi pot lua pe nemancate din Agheasma Mare in perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita in Ajunul Bobotezei la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi: binecuvantarea si sfintirea prapurilor, sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir. – Adrian Cocosila – crestinortodox.ro