2.1 Am văzut cum arată sufletul după moarte1
După moarte până la îngropare, sufletul timp de 3 zile, este dus să vadă cerul, vede lucrurile celor ce şi-au îndeplinit pe pământ datoria, se bucură că poate va fi şi el acolo. Este dus pe acolo unde vede ce păcate aufăcut unii şi vede unde sunt, gândindu-se la păcatele săvârşite de el şi dacă nu cumva acolo va ajunge şi el.Cum s-a împlinit a 3-a zi, sufletul este dus în faţa sicriului. Îşi vede trupul în sicriu şi vede pe toţi din jurul sicriului. Asta am văzut eu cu ochii mei, pe un mort pe care-l duceau să-l îngroape. Cred că în viaţa lui a fost un om păcătos, după cum arăta chipul şi după cum era îmbrăcat. Eu mă miram, cum de trec oamenii şi nu-l văd. Mă miram cum de trec şi nu-l simt. Mă miram cum de nu cade, că multă lume trece încoace şi încolo ca şi cum pe el nu-l deranja nimeni şi nimic. Era subţire şi transparent. Când am văzut acest lucru, era în timpul celor 16 ani de prigoană, eram urmărit de comunişti şi de securitate ca să mă prindă şi să mă omoare, să mă lichideze. Mă aflam în podul casei tatălui meu la Valea Glodului. Nu mai puteam sta la Boroaia pentru că eram urmărit. De acolo, din pod, printr-o nişă am văzut procesiunea şi sufletul acelui mort. Era prima dată când vedeam aşa ceva, când vedeam cum arată un suflet ieşit din trup. De prima dată, m-am înfricoşat, dar după aceea, nu am mai avut acest sentiment de frică. Mă treceau nişte fiori.
2.2 Cum va fi judecata faptelor ?
O bună credincioasă se nevoia mult cu cele duhovniceşti: ţinea post negru trei zile pe săptămână, trăia o viaţa trupească curată, sporea cu: milostenia, primirea de străini, paticiparea la Biserică în zile de duminică şi sărbători, şi pe lângă acestea citea zilnic psaltirea, acatiste şi toate rugăciunile ce le ştia. La fel făceau şi cele trei fetiţe pe care le avea. Într-o zi, s-a dus cu gândul şi se întreba cum sunt judecate faptele cele bune înaintea lui Dumnezeu? Se gândea că, cel bogat poate să dea mai mult decât cel sărac pentru că are de unde da ceea ce face să se mîntuiască mai uşor. Vedea că, cel bogat la zilele de prăznuire a morţilor şi mai ales la Sfintele Paşti dădea câte 3-4 ouă, pe când cel mai sărman câte un ou. Se gândea în sine, că cel bogat are pe pământ bine şi îndestulare şi va avea şi dincolo tot mai mult, decât cel sărman pentru că poate să dea mai mult. Şi aşa se frământa în sine, se scârbea pentru necazul celor săraci. Dar Dumnezeu, cel ce este cunoscătorul inimilor tuturor, nu a voit s-o lase în nedumerire, ea fiind o iubitoare a căilor Lui, i-a trimis următoarea vedenie:
După, ce şi-a făcut rugăciunile de seară, s-a dus să se culce. Deodată, s-a văzut că mergea pe un drumuşor cunoscut ce ducea spre apus. Şi aşa mergând, auzea multă vorbă ce venea dinspre miază-zi şi privind spre acolo a văzut că în cimitirul satului, era multă lume printre morminte, s-a dus să vadă şi ea ce se întâmplă acolo. Ajungând în acel loc, l-a văzut pe preotul satului cu epitrahul pe gât stând pe un scaun între morminte cu faţa către miază-zi, şi avea în mână o balanţă cu două talgere. Dar nici un fel de greutate pe ele, ambele talgere erau goale. Femeile care erau acolo puneau ouă roşii pe talger, câte unul, până ce talgerul trăgea în jos, şi atunci lua ouăle şi le punea într-o traistă ce stătea atârnată de şoldul părintelui. Stând aşa şi uitându-se la fiecare cum pun ouăle pe talger a observat trei situaţii şi anume:
I.- Erau unele femei, care puneau numai câte un ou sau cel mult două şi talgerul trăgea în jos, iar preotul le lua şi le punea în acea traistă.
II.- Erau unele femei, care puneau multe ouă până ce trăgea talgerul în jos.
III.- Erau unele femei, care îşi puneau toate ouăle, de aproape nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos şi atunci venea o altă femeie de punea numai un ou şi atunci talgerul trăgea în jos. Şi aşa stând ea pe iarbă şi uitându-se la acele femei, se mira de cele ce vedea: cum de un ou la unele femei trage talgerul în jos şi cum atât de multe ouă la alte femei nu pot trage talgerul până ce nu pune o alta femei un ou? Şi stând aşa a văzut şi o femeie cunoscută, care pusese toate ouăle, de nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos până când o alta femeie tot cunoscută, însă mai lipsită ca celelalte, i-a pus un ou deasupra celorlalte, şi a tras talgerul în jos.
După această vedenie, femeia şi-a revenit şi se mira de cele văzute şi arătate ale Judecăţii lui Dumnezeu.Atunci, a înţeles că Dumnezeu nu se uită la faţa omului ci la faptele lui. A înţeles că “banul văduvei” este mai preţuit înaintea lui Dumnezeu decât dărnicia bogatului. A înţeles că o faptă bună cât de mică ar fi ea, atunci când este făcută cu credinţă multă, cu smerenie şi cu dragoste şi cu toată fiinţa, cântăreşte mai mult decât bogăţia faptelor celor multe făcute de unii dintr-un belşug şi cu mândrie multă.
2.3 Am văzut călătoria sufletului după moarte
Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut. Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul. Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte. Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri. Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.
-Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.
1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.
2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.
3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: – Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:
– Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.
Unul dintre sfinţi, pe care îl luptau dracii spre sfârşitul vieţii, îi ziceau dracii: ” ne-ai biruit pe noi”, el le răspundea,” nu v-am biruit”.Când a murit, şi trecea prin vămi, către tronul Dumnezeiesc, atunci, le-a zis:
–Acum v-a biruit Hristos, cu puterea Sa.
Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra satanei, decât după ce a murit. Cât timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.
Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:
Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:
O zi: Prima zi.
Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.
Vremuritulburi 