In SUA se incearca trecerea sub ilegalitate a cuvintelor SOT si SOTIE

Americanii se pare ca au inceput sa duca o lupta tot mai asidua impotriva lui Dumnezeu. Dupa legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex si promovarea lor, dupa legalizarea satanistilor si a bisericii sataniste si promovarea ei chiar prin scolile americane, dupa ce au inecat practic orice promovare a valorilor crestine prin manipulare media si manipulare de tip marketing, acum vor sa creeze o societate total lipsita de Dumnezeu si in care regulile naturii lasate inca de la facerea lumii de catre Creator sa fie schimbate.

Se doreste o societate in care in cele din urma insitutia casatoriei si totodata una din sfintele taine, sa-si piarda de tot semnificatia. Se doreste o lume, chiar daca pare fantastic, dar spre asta ne indreaptam(America fiind printre primele tari experimentale in acest sens), in care familia sa dispara complet si toti sa fim doar un grup mare si „fericit”, inclusiv noii nascuti, care prin desfintarea familiei, nu vor mai avea nici mama si nici tata, ci vor apartine intregii comunitati din care fac parte.

Daca ne gandim ca in multe tari deja procentul celor care sunt atei si cred in aceste noi „valori”, este de peste 50, 60%, acea societate nu mai pare deloc departe.

Urmariti va rog si:

Curtea Suprema a SUA a decis legalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex in toate statele americane

6 gânduri despre &8222;In SUA se incearca trecerea sub ilegalitate a cuvintelor SOT si SOTIE&8221;

  1. Cel mai mult mă intrigă faptul că, sunt câțiva care iau atitudine,pe bloguri și pe rețele de socializare,iar majoritatea… somn de voie! Dormiți fraților, dormiți,dar să nu va mirați de ce va urma.

    • Somnul este dulce… chiar daca sfarseste in iad!! Nu-i asa? Asta e doctrina satanei: „willow tree”, copacul al carui fruct amorteste si adoarme, pana cand MORI fara sa-ti dai seama! O predica foarte taioasa in acest sens (pentru cine poate face abstractie de faptul ca cei de acolo sunt adventisti):

    • Adevarul este ca evreii au acum tot ce le trebuie pentru a reconstrui templul, inclusiv o juninca rosie. Anuntul despre juninca rosie a fost facut de rabinul Chaim Richman, reprezentantul Institutului Templului, pe postul national de radio , pe data de 2 martie 2010 si a reluat in 12.07.2015 http://templier70.blogspot.ro/…/juninca-rosie-red…

    • Rezoluția susține că “familia este grupul fundamental al societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea membrilor săi, în special al copiilor”. Mai mult, ONU recunoaște explicit faptul că “familia este grupul natural și fundamental al societății și merită să fie protejată de societate și stat”.(…)
      “Este ceva fără precedent, o victorie majoră pentru familie. Este pentru prima oară în istoria ONU când o rezoluție așa de comprehensivă a fost votată și în care se cere protecția familiei ca celulă de bază a societății, recunoscându-se dreptul fundamental al părinților pentru a-și educa copiii”, a afirmat Sharon Slater, șefa Famili Watch International.
      http://www.activenews.ro/externe/Lovitura-in-plin-incasata-de-activistii-LGBT-ONU-a-adoptat-o-rezolutie-FARA-PRECEDENT-Singura-familie-recunoscuta-este-cea-NATURALA.-DOCUMENT-121041

  2. Fascismul , Comunismul si Capitalismul au toate in comun minciunile si crimele inpotriva OMENIRII pe care s-au cladit , dar de departe scopul lor ,a fost si este dominatia intregii planete { Axa Berlin,Tokio,Roma – Razboiul rece – Globalizarea }. Si intodeauna arma folosita a fost si este dezbinarea grupurilor de interese mai mici {aliante locale , nationale}, apoi promovarea sub ,,MASCA” democratiei a dezbinarii politice urmate indeaproape de subjugarea prin corupere a clasei politice care inpreuna cu presa { libera dar comerciala ca o curva care se respecta } au trecut la remodelarea ,,mediului de afaceri” in concordanta cu principiile globalizarii . Asa se explica de ce o tara ca Romania nu mai are industrie adevarata ,nici agricultura (zootehnie),nici un sector de cercetare stiintifica, si nu are nici macar o armata respectabila , iar cat despre sectorul sanitar si de invatamant s-ar putea scrie carti despre cum oamenii isi bat joc de oameni siliti de legislatie si normative…Acum -,,sa revenim la oile noastre” cum zice francezul , fiecare dintre ,,NOI OAMENII ” sa luam atitudine impotriva celor care acum ne inseala cu falsa lor democratie si promoveaza legi satanice nu doar inpotriva unui popor sau altul ci chiar contra naturii omenesti a fiecaruia din noi . COPII NOSTRI sunt invatati in scoli despre sexualitate de la varste cand ar tre bui sa se joace cu papusi si masinute si li se inoculeaza fortat de catre programa scolara notiuni ca ,,libertatea” de a-si alege orientarea sexuala ori varsta de la care isi pot incepe viata sexuala,etc, toate astea sub MASCA preventiei sarcinilor nedorite si a bolilor venerice. Toate acestea sunt in fapt atacuri inpotriva Domnului nostru IISUS HRISTOS si a Crestinismului in general ,urmarind distrugerea morala si sufleteasca a fiecarui OM in parte si a societatii in general prin crearea si raspandirea { prin media,legislatie,si prin orice mod posibil }de concepte mincinoase in fapt dar prezentate ca ,,moderne”,cool,fashion”}. In acest context putem intelege mai bine atacurile la adresa FAMILIEI care ,cu riscul de a parea ,,comunist” este in realitate celula de baza a societatii umane care odata ce va fi corupta,,pervertita distrusa va insemna un pas inapoi pe scara existentei umane. Dumanul lui DUMNEZEU este cel care conduce show–ul inpotriva oricarei creatii dumnezeiesti {desi una din minciunile pe care le-a diseminat in lume spune ca el nici macar nu exista} si unul telurile lui e de a aduce OMUL la un nivel ,substandard’ de dobitoc tehnologizat pe care sa il controleze si sa il foloseasca usor contra semenilor lipsindu-l pe acesta de adevarata libertate de a alege(invaluindu-l cu minciuni), precum si de dragostea fireasca de aproape (facandu-l sa traiasca intr-un mediu fals,stresant dar cu APARENTA de normalitate).– DACA mai simtiti in voi chipul lui DUMNEZEU ,adevaratul TATA a intregii Creatii cel iubitor de oameni ; luptati din toate puterile inpotriva celui care ne loveste continuu in ce avem mai scump si drag ; SUFLETUL NEMURITOR darul nostru de la DOMNUL VIETII !!! P.S . Daca simtiti altceva ,rugativa DOMNULUI sa va trezeasca constiinta de OM si de crestin din somnul mortii ,ori din amorteala lenei si NU UITATI ca unul din sloganele mincinosului si vicleanului dusman este ; Noapte buna natiune // Ca prezentul nu se pune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s