Video. Gabriel Diaconu a inventat Motorul cu Magneţi, o invenţie care ar putea revoluţiona industria auto

Imaginaţi-vă un motor care să funcţioneze cu o sursă de energie inepuizabilă şi nepoluantă. Cercetătorul Gabriel Diaconu spune că a realizat prototipul unui asemenea motor, invenţie care a fost brevetată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. El îşi prezintă inovaţia la Târgul Pro Invent din Cluj în speranţa de a găsi un investitor care să-l ajute să pună în aplicare descoperirea sa, relateaza adevarul.ro.

VIDEO Motorul cu magneţi, invenţia care ar putea revoluţiona industria auto, „zace“ într-un sat uitat de lume din Ardeal

Una dintre cele mai interesante invenţii prezente la târgul Pro Invent de la Cluj este cea a cercetătorului Gabriel Diaconu, din Lunca Calnicului, judeţul Braşov. În spatele denumirii plictisitoare a brevetului de inveţie 122470, eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – motor de curent continuu cu magneţi permanenţi- se ascunde o inovaţie care ar putea revoluţiona industria energetică. Invenţia sa este în stadiul de machetă, de demonstraţie. „Este vorba despre un motor care funcţioneză cu energia magneţilor permanenţi. Aceasta este o sursă de energie inepuizabilă şi ecologică.

Pe viitor acest motor putând să se autoacţioneze va înlocui aceste greoaie şi greu de întreţinut sisteme fotovoltaice şi eoliene. Noutatea invenţiei constă în punerea în valoare a energiei magneţilor permanenţi“, a explicat Diaconu, care de circa 20 de ani este fascinat de energia pe care o emană magneţii. Diaconu a lucrat în fabrică toată viaţa lui, dar a început să se dedice cercetării intensive după ce a ieşit la pensie.

Invenţia care ar putea revoluţiona industria auto

Inventatorul povesteşte că această inveţie ar putea revoluţiona şi industria auto: „Este posibilă injectarea energiei magnetice în motoare la fel ca orice combustibil. Nu mai ai nevoie nici de benzină, nici de motorină, nici de altceva. Am folosit un motor asemănător cu magnet cu succes la un Trabant. Avantajul este că este o sursă inepuizabilă şi nepoluantă de energie. Invesţia este acum în stadiu de demonstraţie, în stadiu de machetă. Am demonstrat în labortor că funcţionează“. Diaconu a explicat că foloseşte la inveţia sa magneţi permanenţi industriali. Singurul impediment în continuarea descoperirii este lipsa banilor :„Dacă aş bani în două luni de zile aş demonstra că funcţioneză un asemenea motor“. Până atunci, descoperirea lui Diacnu zace într-un atelier prăfuit din Lunca Calnicului, judeţul Braşov.  Vezi aici prezentarea proiectului către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Marci. 

Urmariti va rog si:

De ce se găsesc in SUA autobuze școlare cu lumini sub formă de PENTAGRAMA?

Un autobuz școlar cu lumini in forma de Pentagrama, a devenit un punct de controversă în Cordova, Tennessee. După cum se vede in fotografia făcută de Robyn Wilkins, luminile de frână se aseamănă într-adevăr cu o pentagrama intoarsa. Nu este clar de ce becurile sunt aranjate in acest mod total neobișnuit. Cu toate acestea, mama din Tennessee este convinsa că luminile în formă de pentagrama sunt lucrarea diavolului.

pentagrambus

Wilkins stationa în spatele autobuzului școlar al firmei Durham când a observat luminile sub forma de pentagrama. Ca mamă, și creștină, femeia a spus că a fost teribil de deranjată.

Dupa cum a raportat publicatia Latin Post, Wilkins a fotografiat neobisnuitele lumini, pentru a le arata si celorlalti. În opinia sa, „orice persoană care se teme de Dumnezeu, ar trebui să fie ofensat.”, Wilkins s-a declarat ingrijoarată, prin faptul ca luminile erau amplasate „pe un autobuz școlar de stat utilizat pentru transportul copiilor.” – thedailysheeple.com

La intrebarea din titlu se poate raspunde foarte usor daca urmarim postarile de mai jos:

Iar cei care permit astfel de lucruri, ba mai mult le mai si promoveaza nu sunt altii decat satanistii care conduc America, membrii in celebrele orgnizatii sataniste gen Illuminati. participanti de asemnea in ritualuri care mai de care mai intunecate, cum sunt cele prezentate in articolele de mai jos:

Urmariti va rog si:

28 Martie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului.

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit.

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Sfântul şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu încă de când era copil şi a fost tuns călugăr la o vârstă fragedă, devenind, mai târziu, conducătorul mănăstirii Triglia de lângă Constantinopol.

Când prigoana împotriva sfintelor icoanelor a reînceput, sfântul egumen a fost chemat la interogatoriu, încercând să-l forţeze să semneze un act prin care ar renunţa la cinstirea sfintelor icoane. Sf. Ştefan era foarte hotărât să nu trădeze Ortodoxia, acuzându-l cu curaj pe împărat de necredinţă. Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile după care l-au închis în închisoare în anul 815. Slăbit şi bolnav, Sfântul Ştefan Mărturisitorul a murit după scurt timp în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici.

Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine. Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie28.htm

Scârbă maximă când vine vorba de politica internă a României

Dupa cum ati observat, in ultimul timp nu am mai scris despre subiectul, politica interna, chiar l-am ocolit complet. Dupa parerea mea nu mai are nici un sens sa mai scriu, coruptia este la un nivel atat de ridicat incat, sincer nu cred ca se mai poate face ceva si mi-e o scarba groaznica.  Mereu se schimba niste hoti cu alti hoti, de fapt sunt aceiasi care se tot schimba intre ei la o perioada de timp. Singura solutie este un nou Vlad Tepes care sa fie sutinut de popor, altfel totul va fi in zadar.

Asa ca pana atunci… Dumnezeu cu mila!

10 sfaturi simple pentru o gradina de legume de succes

27 Martie Sfintii zilei de astazi. Viata preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: „Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: „Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie”.

„Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.”

„Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”

„Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie27.htm

Statul Texas nu mai este de acord cu politica guvernului american si doreste sa obtina independenta

Texas nu este de acord cu politica guvernului american si doreste sa obtina independenta, a declarat, la Moscova (!), Nathan Smith, numarul trei al Miscarii Nationaliste Texane, care numara peste 250.000 de membri.

Texas Independence Rally 03 05 11 Texas s a saturat de SUA

Potrivit lui Nathan Smith, statul Texan nu mai vrea sa finanteze un buget militar enorm, cum este cel al Statelor Unite, si sa ”tolereze” dictatura presedintelui Barack Obama. ”Avem nevoie sa fim independenti pentru ca noi suntem diferiti (…) Noi nu suntem de acord cu politica guvernului federal american(…) Pentru ce texanii trebuie sa finanteze un buget militar astronomic, cum este cel al Statelor Unite? Nu suntem de acord cu aceasta politica, a indicat Nathan Smith, aflat intr-o vizita la Moscova, urmare a invitatiei lansate de Alexandr Ionov, conducatorul Miscarii antimondialiste din Rusia.

Guvernul ne ia totul si nu ne da nimic

Nathan Smith a continuat apoi, explicand ca Texas este un stat bogat, exploatat de guvernul federal in favoarea altor state. Intr-o declaratie acordata ziarului rusesc Vzgliad, Smith a aratat ca ”Guvernul federal ia mai mult decat da Texas-ului. Texas nu primeste nimic de la guvernul american. In tot acest timp, bogatiile statului nostru servesc finantarii altor state americane. Sistemul economic american este in pericol. Guvernul american nu controleaza cheltuielile. Statele Unite au o datorie public superioara produsului intern brut national. Iar cel mai grav este faptul ca situatia economica actuala este fara iesire. Ei nu fac decat sa tipareasca bani ”, a spus Smith, potrivit Sputnik. Numarul trei al Miscarii Nationaliste Texane a urmat: ”Vedem ca rolul centrului federal este in continua crestere in timp ce nimanui nu-i pasa de opinia Statelor. Presedintele american, Barack Obama, nu se adreseaza puterii legislative, doar emite decrete prezidentiale. Aceasta nu mai este o democratie, este o dictatura. Situatia nu este in favoarea tarii si nici in favoarea Texas-ului”.

”Independenta completa, totala”

texas Texas s a saturat de SUA

Potrivit Texas Nationalist Movement, obiectivul principal al miscarii este ”o independenta completa, totala si fara bariere politice, culturale si economice a statului Texas. ”Ambitia noastra este sa restauram Republica Texas, sa-i conferim statutul de stat-natiune independent, garantand drepturile individuale ale fiecarui Texan. Este de datoria noastra sa implinim destinul nostru national si sa atingem grandoarea dorita de parintii nostri fondatori, dar si de actuala generatie de texani, pentru ca cei ce vor urma sa poata trai in libertate. Suntem o lumina independenta  intr-o lume care a plonjat in intuneric”. Miscarea Nationalista Texana lucreaza la ”promovarea si protejarea indepedentei politice, culturale si economice a natiunii texane”. La ”apararea drepturilor inerente si  inalienabile ale texanilor”, la ”promovarea valorilor nationalismului texan” si la ”restaurarea si protejarea unei republici constitutionale in Texas”.

Conferinta internationala nationalista la Donetk

Potrivit lui Alexandr Ionov, ”separatismul american si cel European iau amploare. Delegatii americane si europene, care pledeaza pentru dreptul la autodeterminare al natiunilor lor au strans legaturile. Catalanii, flamanzii si texanii au intentia sa tina o conferinta in Republica Populara din Donetk, in estul Ucrainei, anul acesta”. – enational.ro

Urmariti va rog cu atentie si:

Marea Deceptie Sovieto-Americana

Despre Vladimir Putin si actiunile sale de cand a ajuns presedintele Rusiei

Vladimir Putin a fost ales Presedinte al Rusiei in 2000, intr-o perioada cind liderii anteriori aduse-se-ra tara in pragul falimentului. In acea perioada, Rusia datora clanului Rothschild prin intermediul FMI, suma de 16,6 miliarde de dolari, in timp ce datoria totala a Rusiei catre altii, dupa cum arata la acel moment Paris & London Club of Creditors, organism financiar controlat tot de Rothschilid, era de peste 36 de miliarde de dolari.

putinc

Presedintele Putin a valorificat schimbarea in plan mondial si o crestere a consumului de petrol in plan global si prin intermediul Gazprom, directionind o parte a profitului pentru a plati datoria fata de FMI si alte institutii financiare capitaliste. A fost o decizie pe care a luat-o si Ceausescu, dar de data asta vestul era in fata unui om care stia jocul si care ii counostea foarte bine.

Dupa citiva ani, Rusia si-a restaurat suveranitatea financiara, ceea ce cu siguranta nu avea cum sa fie pe placul clanului Rothschild si FMI, dar nu puteau intervenii.

In 2006, Presedintele Putin a platit datoria catre Clanul Rothschild, iar dependenta rusilor fata de finantele evreesti se terminase si odata cu asta, a inceput propaganda impotriva lui in intreg vestul, propaganda specifica grupurilor financiare capitaliste atunci cind interesele lor sint in joc.

Evrei au pus toate tunurile pe Presedintele Putin, cu presa, institutii financiare, ONG uri, mari corporatii, embargouri mascate si asa mai departe. Ceea ce ei nu au inteles si nu intelg nici acum, este ca Presedintele Putin beneficiaza de o tara in care sacrificiul financiar si lipsurile sint stare de normalitate, iar pentru ei succesul vine din alta parte si anume din zona nationalismul, acolo unde ei au fost invinsi de vest in 1990.

Rusul de rind nu a fost bogat nici in anii 80, nici in anii 90 si nici in anii 2000 si cel mai probabil nu va fi bogat niciodata. Dar a fost mindru pentru zeci de ani, a stiut ca reprezinta parte a unui imperiu, a stiut ca are un nume care este respectat , de frica sau de placere si aceste avantaje care pareau perene, au disparut odata cu Gorbaciov si Eltin.

Recistigarea lor prin Presedintele Putin a insemnat mult pentru rusi si chiar sint dispusi la si mai multe sacrificii pentru a-si pastra mindria.

Vestul se joaca cu focul, pentru ca odata economia Rusiei fiind in pericol si avind o cadere, Presedintele Putin va incerca cea de-a doua faza a planului sau si anume cucerirea celorlalte teritorii, care reprezinta o actiune facila pentru Armata Rosie, in ideea de a restabili un echilibru psihic la nivelul rusilor.

El nu va ataca si nu va anexa aceste teritorii deocamdata, tocmai pentru ca anexarea lor va fi un raspuns la sanctiunile economice ulterioare ale vestului, in final. Este o problema de timp, pentru ca mindria prosteasca a vestului de a “exporta” democratia occidentala, practic dictatura economica catre est, este finalul relatiei est-vest si o iminenta cadere a cortinei de fier.

Ceea ce Presedintele Putin preda Clanului Rothschild acum, este lectia concurentei, competitiei, pe care acesti asa zisi capitalisti ai lui Rothschild, de la FMI, o promoveaza fatarnic dar nu o au in vedere pentru a o pune in practica.

Continuă lectura

Marea Deceptie Sovieto-Americana

Urmariti cu atentie video-ul din link-ul urmator, pentru a intelege exact situatia dezastruasa din punct de vedere economic, in care se gaseste SUA.

http://www.usdeception.com/vsl/index.php

Pentru a intelege mai bine cele prezentate mai sus, urmariti va rog cu atentie postarile de la categoria: Criza economica 

26 Martie Sfintii zilei de astazi. Prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.

Arhanghelul GavriilDupă cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel „Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.

Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare. Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele. Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.

Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească. Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor. Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie26.htm