25 Martie Sfintii zilei de astazi. Bunavestire a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Bunavestire a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

AnnonciationIubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Senufie, purtătorul de semne, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Pelaghia şi Teodosia, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea unui călău care, ajungând la cunoştinţa lui Hristos şi închis fiind într-o temniţă întunecoasă, s-a săvârşit acolo din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie25.htm

Publicitate

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei

familie

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi.

Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tau. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Si de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar pînă seara. Şi de nu poţi măcar pînă seara, posteşte măcar să nu te saturi. De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…

Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet pînă când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!

Sursa: Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X. – ganduridinierusalim.com

Fotografii de la sfârșitul săptămânii trecute cu cei peste 35 000 de pelerini veniţi la mormântul părintelui Arsenie Boca

În acest wekend, peste 35.000 de oameni au venit în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. Estimările aparţin jandarmilor hunedoreni, care au asigurat ordinea publică la eveniment.

GALERIE FOTO Peste 35.000 de oameni au venit la mormântul părintelui Arsenie Boca în acest sfârșit de săptămână

“În zilele de 21 şi 22 martie peste 35.000 de credincioşi au venit în pelerinaj la Mănăstirea Prislop”, a spus un reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara. „La sfârşitul acestei săptămâni, 25 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică cu ocazia manifestărilor religioase de la Mănăstirea Prislop. Jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi au realizat dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Credincioşii au înţeles mesajul forţelor de ordine şi al personalului clerical, astfel că nu s-au produs incidente”, se mai spune în comunicatul emis de Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Este al doilea sfârșit de săptămână când se înregistrează un număr record de pelerini, după ce în urmă cu o săptămână au fost 30.000.

11072974_615471175220901_1864134423_n
11082694_615470848554267_1027229595_n

11084563_615471171887568_1529048887_n

3
2

activenews.ro

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca