Secretele Intunecate ale Vaticanului

Vaticanul este inima Bisericii Catolice și Papa (Pontifex Maximus) este capul bisericii și liderul suprem „spiritual” al tuturor catolicilor din lume. Dar Vaticanul ascunde unele dintre cele mai întunecate secrete pe care omul si le-ar putea imagina.

SS

 

Sedes Sacrorum (SS)
Sedes Sacrorum – Etimologie

„Roman Cult(Cultul Roman) * care controlează Biserica Catolică susține că prima persoană care a utilizat conceptul de Sfântul Scaun a fost Sfântul Petru, relateaza worldtruth.tv.

Aceasta, desigur, este imposibil pentru ca etimologia cuvantului „Sedes” (Scaun) și asocierea semnificatiei a aparut la cateva sute de ani după executarea Sfântul Petru în anul 70 dupa Hristos, la asediul Ierusalimului. ”

* The Cult Roman este un grup care lucreaza din umbră si care sunt niste sataniști însetați de sânge, care au fost implicati în „sacrificii de copii, incendiere de persoane aflate in viata(toate incepand cu secolul 11 dupa Hristos), venerarea demonilor și celibatul absolut al preoților.

Având în vedere că inca din primul secol inainte de Hristos., preoții mari erau cunoscuti sub numele de „pontifi” – o poziție care se mostenea si care era controlata de cateva familii vechi – Papii au preluat titlul de Pontifex Maximus, după împărații romani si se considerau mari preoti ai cultului de stat  Magna Mater (Cybele).

Coat-of-Arms

Papa Francis Coat of Arms

Datorita riltualurilor pagane la care aveau dreptul si in care sacrificau oameni demonilor, familiile preoțești au fost alungate din Roma de mai multe ori de-a lungul istoriei, lucru care a dus si la închiderea repetata a templului de la Vatican.

Cu toate acestea, în perioadele agitate din istoria romană, după prăbușirea  Romei, marii preoți păgâni și-a asumat rolul de lideri ai comunitatii din Roma și în in mai multe perioade din istorie, au revenit în mod deschis la practicile lor păgâne de sacrificii de copii, canibalism și venerari demonice intre anii 590-752, 847-872 și chiar mai tarziu în 896 si 1057. ”

„Sub Papa Inocențiu VIII, rolul Inchiziției și Inchizitorilor s-a schimbat pentru a spori autoritatea legală și spirituala a controlului asupra „ereticilor „.

În jurul anului 1483 Tomás de Torquemada a fost numit Inchizitor General de Aragón, Valencia și Catalonia. Torționarii sai cat și milițile speciale au fost apoi binecuvântate cu cel mai înalt ordin sacru al cultului roman – SS-ul Cavalerilor Sedes Sacrorum(Cavalerii Sfantului Scaun).

Ca un ordin militar a Bisericii Romano-Catolice, Cavalerilor Sfantului Scaun (SS) le-au fost acordate sistemele juridice ale Pontifului Roman, astfel ca in  numele bisericii mama, sa foloseasca constant Sfânta Inchiziție împotriva tuturor „ereticilor”, incluzand asasinari, torturi și servicii de contra-informații, toate pentru a proteja numele Sfintei Biserici Romano-Catolice,  interesele Sfântului Scaun cat si ordinul Sfintilor Cavaleri- SS (Sedes Sacrorum sau Sfântul Scaun).

Ca un ordin spiritual al Bisericii Romano-Catolice, Cavalerilor SS  li s-a daruit harul romano-catolic, pentru a fi iertati de toate păcatele lor ca muritori (prin urmare, pot merge la cer) . Cu alte cuvinte, trupele  Marelui Inchizitor Tomás de Torquemada au primit primul ordin militar religios care sa ofere „imunitate” de a merge in iad, odin primit de la  Papa pentru meritele deosebite rezultate din teroarea si  tortura bagata in oamenii.

Ultimele ritualuri satanice  deschise sub Sfânta Inchiziției au fost la inceputul secolulul al 19-lea. Până la începutul secolului 20, au mai ramas doar câteva sute de soldați SS care apartineau Sfinti Inchiziții. Cu toate acestea, prin numirea lui Fr Heinrich Himmler SJ în 1929, la NSDAP in Germania, un nou SS nazist (Knights of the Sedes Sacrorum), o armata de câteva sute de mii de oameni a fost creata în 1939 pentru a forma o noua inchizitie a Cultului Roman din care au rezultat peste 18 de milioane de oameni nevinovati arsi de vii în cuptoare, în Rusia și Polonia.

SS-ul german a fost desființat la sfârșitul celui de a II-lea război mondial iar pergamentul cu legile SS a fost predat Sevicilor Secrete ale Statelor Unite SS (Secret Service / Sedes Sacrorum) . SS-ul Statelor Unite ale Americii  a fost creat oficial ca o forta militara /  spirituală după asasinarea președintelui William McKinley în 1901. in 1960, după ce SS-ul a pus la cale  o inscenare cu schimburi de focuri in afara  unei case  unde obisnuia sa gazduiasca presedintele SUA, SS-ul a preluat serviciul de protectie al președintelui Statelor Unite.

Fish-gods

Codul ascuns al SS

Descriere babiloniana a preoților, cu costume de pește, care stau in jurul pomului vieții, în timp ce țin conuri de pin (glanda pineală) și cupe – semne de cunoștințe avansate în genetică – fiind supravegheati de catre „dumnezeu” care se afla intr-o navă.

Atât oamenii SS-ului cat si Papii poarta mitra papală, care este acea ciupilica in colturi, purtata pe cap de către cardinali și de papa și datează de la preoții Dagon, în urmă cu mai mult de 4500 de ani.

mitra-2

Văzuta din lateral, mitra arata ca un cap de pește cu gura deschisă, iar acest lucru este exact ceea ce si reprezintă. Este semnul de închinare la „zeul peste”, care ar fi ieșit din apă și ar fi daruit cunoașterea oamenilor. Logo-ul cu pestele „Creștin” (de la sectanti) reprezintă aceleași zeu Dagon.

Dagon sau Oannes era „un zeu pește” care a împărtășit cunoasterea oamenilor. El i-a învățat pe oameni cum să construiască orașele. De asemenea, el le-a predat matematica și legile geometrice, și a fost creditat cu toate cunoștințele pe care le-au primi vreodată oamenii.

Capul ţuguiat a lui Dagon, împărțit în două forme triunghiulare, i-a împins pe babiloniei să se inspire și să creeze mitra pe care o purtau preoții păgâni. Mai mult de atât, fiecare înalt preot purta la mână un inel, care era sărutat de supuși. Aceste două elemente păgâne au fost transmise sau preluate de catolicism. Papa poartă o mitră care seamănă izbitor de bine cu cea creată de babilonieni, dar și un inel, care este sărutat de credincioși efemeride.ro.

Noaptea, el si-o petrece in mare , pentru că el a fost amfibiu. El  avea cap de om; acoperit de către un cap de pește, și a avea picioare de om și trunchiul de om, dar era acoperit de solzi și avea o coada de pește „- Berossus.; din fragmente antice (Isaac Preston Cory).

mitra

Potrivit cu „Cartea pierduta a lui Enki”, peștele zeu, nu era nimeni altul decât Ea (mai târziu cunoscut sub numele de Enki), care a aterizat cu o mare nava spațială pe apă – dupa care a construit prima așezare Anunnaki de pe Pământ . El a numit-o Edin, care însemna „casa de departe”.

In concluzie, Enki purta, fie un costum spatial, sau acesta este era reprezenta de fapt ca o formă non-umana.

Fondatorul acestei religii a fost Nimrod – regele Șinear și stră-nepotul lui Noe / Ziusudra, care la rândul său a fost fiul lui Enki  – deci urmasul lui Anunnaki. Multe dintre linii genealogice „regale” de astăzi fiind considerate a fi descendenți ai lui Nimrod.

Cheile găsite pe ambele logo-uri și modul în care acestea sunt poziționate, se referă la un secret păzit cu sârguință. În simbolism, cheia reprezintă cunoștințe și/sau secrete bine păzite. Dar ce secrete vrea sa protejeze Vaticanul? Modul în care cheile sunt poziționate este doar un indiciu mic, indescifrabil pentru oamenii de rând.

Din fericire, codul ascuns al Vaticanului a fost spart de scriitorul și cercetătorul Wayne Herschel, bazându-si cercetarile sale pe pictogramele găsite în manuscrisul „Cheia lui Solomon”.

Solomon-Key (1)
Pergamentu in  Ebraică care contine Cheia lui Solomon
Key Wayne Herschel: Cheia lui Solomon;

Orion-Pleiades (1)

Cheia lui Solomon dezvaluie misterul din spatele constelația casei”zeilor”, și nu va fi de nici o surpriză pentru cititorii mei să identifice centura Orion și Pleiadele … aceleași două constelații subliniate de către toate civilizațiile avansate ca fiind „casa zeilor”, și fiind obsesiv adorate de catre „elite” de atunci incoace.

Vatican-STAR_MAP 
Deasupra: centura Orion, Pleiadele și steaua lui Ra (aka Marduk)
Mai jos: Vaticanul reprezinta centura lui Orion, în timp ce cele șapte coline ale Romei reprezintă Pleiadele. Triunghiul format de obeliscuri egiptene găsite în
Piazza del Popolo și în fața Panteonului, împreună cu Castelul Sant’Angelo (folosit inclusiv de către Inchiziția Romana ca închisoare pentru „eretici”), reprezintă trinitatea stelara . Cetatea de stele reprezintă, de asemenea, steaua lui Ra (Marduk).
Imagine: Wayne Herschel;

In continuarea descifrarii secretelor SS, voi prezenta acum  crucea, care pentru elita reprezintă, probabil, crucea formata de stelele din constelația Orion.

Chi-Rho

 

Chi-Rho simbolul „creștin” reprezintă constelațiile Orion și Pleiadele

 

Wayne-Herschel-Star-Patern

Dreapta: constelația Orion și trecerea  Stânga: Pleiadele, trinitatea și steau „zeilor”
Imagine: Wayne Herschel;

Pentru crestinii adevarati, crucea reprezintă un tribut adus la Iisus Hristos și marea Sa jertfă, dar așa cum v-am arătat înainte, pentru ei, aceasta are un simbolism diferit.

Pe haina papei, putem observa, de asemenea,: un soare, o stea cu opt colturi si un con de pin.

Soarele reprezinta, probabil,steua zeilor (reprezentată de Ra / Marduk ca steaua originala).

Steaua in opt colțuri il reprezinta pe Melchisedec, care a fost regele Salemului și preot al „tuturor zeilor”. Unii teologi au presupus ca el să fi fost Sem, fiul lui Noe / Ziusudra, și bunicul lui Nimrod (care a devenit mai târziu regele Șinear și preot al zeului pește, așa cum am explicat anterior). In Masonerie, Melhisedec este legat de gradul de mare preot.

Conul de pin este o reprezentare simbolică a glandei pineale, care este, de asemenea, cunoscuta sub numele de al treilea ochi și ochiul egiptean a lui Horus :

Eye-of-Horus

In Stânga: ochiul egiptean a lui Horus; In dreapta: glanda pineală

Numele de glanda pineala vine de la asemănarea glandei cu un con de pin. Conul de pin ca simbol al cunoașterii supreme, poate fi găsite în numeroase culturi antice (de exemplu, babiloniene, egiptene) și Cultul Roman (societatea secretă care controlează Vaticanul). O statuie gigantică a unui con de pin pot fi găsite în curtea interioară a Vaticanului și chiar sculptate pe obiecte papale.

În concluzie, Vaticanul nu este un loc de iubire și pace, așa cum cred multi. Este un loc cu ritualuri întunecate și multe secrete. Scopul lor este de a subjuga specia umana, prin îndoctrinare, frica și control. Și pentru că oamenii se tem de ceea ce nu înțeleg, influența Vaticanului și Biserica Catolică este  mai mare decât orice armată, tiran sau guvern. Este de asemenea, una dintre cele mai mari puteri financiare de pe glob.

Pentru a intelege mai bine cele prezentate mai sus, urmariti va rog si urmatoarele postari:

Cand esti prea obosit sa-ti faci rugaciunea

Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi…

psaltire

Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi, înainte să începeţi rugăciunea, ieşiţi pentru puţin afară, plimbaţi-vă, „pierdeţi timpul”, luaţi câteva guri de aer adânci… Dacă sunteţi ameţiţi sau simţiţi o greutate în cap, întindeţi-vă şi liniştiţi-vă, scoţându-vă din minte toate problemele şi impresiile zilei, şi după aceasta începeţi să vă rugaţi…

Nu îngăduiţi niciodată să faceţi canonul de mântuială! Să vă amintiţi întotdeauna că Domnul, Care le vede pe toate, priveşte la pornirea voastră de a face binele, de a lucra şi de a ţine poruncile Lui. Vă priveşte şi vă binecuvântează.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 81)

Sursa: doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

18 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.

Flor si LavruAcesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si Polien.

Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.

Continuă lectura

DNA PREGATESTE LOVITURA IMPOTRIVA LUI PONTA? Numele premierului Victor Ponta a fost vehiculat in mai multe dosare in care sunt vizati lideri PSD sau ministri ai Guvernului Romaniei.

Oficial, prim-ministrul este cercetat in sapte dosare, dintre care cinci la PICCJ şi doua la DNA. Coincidenta, dosarele de la DNA ale lui Ponta privesc Complexele Rovinari şi Turceni, in legatura cu care Dan Sova a fost pus sub urmarire penala (Document).

ponta kovesi

In ultimii zece ani, in spatiul public s-a discutat despre apartenenta politica a Directiei Nationale Anticoruptie. Din partea anumitor lideri politici au fost lansate chiar acuze la adresa Directiei, condusa astazi de procurorul sef Laura Codruta Kovesi, ca ar fi adesea folosita drept instrument cheie in bataliile politice. Nu avem certitudinea ca este asa sau nu, insa suntem convinsi de un lucru: Ultimele miscari de trupe din interiorul DNA dovedesc ca premierului Victor Ponta i se pregateste “o supriza” de proportii, informeaza luju.ro.

Dosarele cu care procurorii DNA il urmaresc pe Victor Ponta

In primul rand, trebuie sa ne amintim faptul ca de circa doi ani, cu precadere de la venirea Laurei Codruta Kovesi la DNA, procurorii anticoruptie au deschis dosare sau au scos de la sertar dosare vechi şi nelucrate mai multor lideri marcanti ai PSD. Spre exemplu, arestarea lui Adrian Duicu, seful CJ Mehedinti acuzat de procurorii DNA ca facea trafic de influenta in cabinetul premierului, a dat nastere unor zvonuri potrivit carora Victor Ponta ar urma sa fie cercetat de DNA in acest dosar şi tot acest dosar sa il scoata pe acesta de pe scena politica.

Un alt dosar deschis de DNA care semana mai degraba cu un semnal de alarma pentru Victor Ponta este cel al sefului CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, retinut de procurori pentru abuz in serviciu sub forma calificata şi conflict de interese dupa ce si-ar fi incalcat atributiile de serviciu, in contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achizitii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local si judetean. Interesant de remarcat in cazul lui Bunea Stancu este ca Presedintele Traian Basescu, de fiecare data cand a pronuntat numele liderului PSD nu a ezitat sa faca o legatura intre acesta şi Victor Ponta. Mai exact, Victor Ponta era atentionat ca adoptarea unei OUG in 2013, privind transmiterea a 2.800 de hectare de teren din domeniul public al statului si din administrarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu-Sisesti” – Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Braila, in administrarea Consiliului Judetean Braila, ar putea sa ii atraga o vizita la DNA. Trebuie precizat ca Ordonanta de Urgenta şi posibilul dosar la care facea Traian Basescu referire nu face şi obiectul dosarului in care Bunea Stancu a fost retinut de DNA. Se poate insa ca seful CJ Braila sa fi fost retinut tocmai pentru a vorbi despre acest transfer de 2.800 hectare şi pe aceasta cale procurorii sa ajunga la Victor Ponta.

Un alt dosar lucrat de DNA şi in care s-a vehiculat numele premierul Victor Ponta este cel al ASF. Desigur, in acest dosar au fost vehiculate mai multe nume grele de politicieni, insa se zvoneste ca probele vor iesi la iveala in plina campanie electorala, dat fiind ca numele apartin unor candidati pentru functia de Presedinte al Romaniei.

Un ultim exemplu de “atentionare” a lui Victor Ponta venit din partea DNA, şi cel mai recent de altfel, este cel al fostului ministru al Transporturilor Dan Sova. La mijlocul saptamanii trecute, pe 13 august 2014, procurorii DNA l-au chemat la sediul central din Bucuresti pe Dan Sova, prieten din studentie cu Victor Ponta, pentru a-l informa ca a fost inceputa urmarirea penala pe numele sau, fiind suspectat ca prin contractele de asistenta juridica incheiate in 2008 cu Complexele Rovinari şi Turceni ar fi fost creat un prejudiciu de 71 milioane lei Statului roman.

Coincidenta face ca Victor Ponta este cercetat in prezent de DNA in doua dosare care vizeaza tot Complexele Energetice Rovinari şi Turceni şi modul de incheiere a unor contracte.

Inspectia Judiciara a facut public numarul exact al dosarelor care il vizeaza pe Victor Ponta

Continuă lectura

Motorul electric fara carburanti, facut ascuns de catre guvernul american

https://www.youtube.com/watch?v=OA3eV4phDNk&hd=1

Pai cum ar mai controla papusarii marea masa de oameni daca nu ar mai fi nevoie de combustibil? Cum s-ar mai imbogatii ei din contractele fabuloase cu companiile de petrol? Cum ar mai vinde ei arme daca nu s-ar mai duce razboaie pentru petrol? Pai simplu, nu ar mai putea-o face.

17 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Miron muceniculAcest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august17.htm

 

Papusari. George Soros, omul din spatele haosului din Ucraina

Conform celor de la americanfreepress.net , György Schwartz (George Soros) asa cum il numesc ei chiar in titlul articolului György Schwartz — The Man Behind the Mess in Ukraine , este in spatele haosului generalizat din Ucraina.

Asa cum Glasul Moldovei a mai spus-o si intr-un articol anterior Ucraina – lupta ocultei mondiale cu interesele oculte ale lui Putin, George Soros este unul dintre personajele de la varfsoros Jocurile Ocultei Mondiale: George Soros, omul din spatele haosului din Ucrainaul ocultei modiale si este responsabil pentru multe din asa zisele revolutii colorate.

Oricine a urmarit incidentele din Ucraina a remarcat similitudinile evenimentelor sangeroase de acolo cu cele din 1989 din Romania. “Revolutia” din Ucraina a fost orchestrata de catre bancheri si oligarhi din vest, ca parte a unui joc diabolic, un joc de sah vicios care sapa o prapastie intre Washington si Moscova.

Principalul jucator in acest joc global a fost miliardarul maghiar de origine evreiasca, Gerorge Soros, al cărui nume real este György Schwartz. Catalogat ca fiind cel mai bogat om 22 în lume cu o avere în valoare de peste 20 miliarde dolari , Soros este unul dintre globalistii de stânga  cei mai influenti de pe planetă și imaginea publică a dinastiei bancare  a familiei Rothschild. Ca cel mai mare contribuitor său de campanie , Soros este în primul rând responsabil pentru alegerea lui Barack Hussein Obama la Casa Albă , în 2008.

” Dacă a existat vreodată un om caruia i s-ar potrivi stereotipul de iudeo – plutocratic bolșevic mondial sionist conspirator , acesta sunt eu …” ar fi spus George Soros pentru Sydney Morning Herald în timpul unui interviu publicat la 15 noiembrie 1997.

George Soros a recunoscut ca el a orchestrat loviturile de stat din Slovacia si Croatia si a fost primul instigator din spatele razboaielor din fosta Iugoslavie si a ajutat la inabusirea Revolutiei Trandafirlor din Georgia.Când Soros vizeaza o țară pentru o ” schimbare de regim “, el începe prin crearea unui guvern din umbră gata să-și asume puterea atunci când se iveste ocazia .

Așa cum a făcut în zeci de alte țări , în special în Europa de Est în ultimele două decenii , Soros a “investit” sute de milioane de dolari în organizații non- guvernamentale ucrainene ( ONG-uri) , aparent pentru a le ajuta în transformarea țării lor într-o societate ” deschisa ” și o  ” societate democratică”.

Doar una dintre entitățile sale FSD , Fundația Renașterea Internationala ( IRF ), a canalizate peste 100 de milioane de dolari pentru ONG-uri din Ucraina, grupuri comunitare , instituții academice și culturale și edituri intre 1990-2010.

Numai în 2012, IRF oferit 63 milioane dolari , mai mult decât orice altă organizație donatoare în numerar pentru Ucraina , seducaand astfel și cooptarea toatala a opoziției politice legitime în tabăra ” progresiv ” aprobata de  Soros.

Proiectul Syndicate este o altă parte a OSF Soros , dominant în Ucraina , care are o rețea de aproape 500 de ziare în mai mult de 150 de țări , cu circulație la nivel mondial de peste 70 de milioane de exemplare , care cuprinde cea mai mare sindicalizare de juranlisti independenti din lume .

Ianukovici a fost ales prim-ministru in 2004 , dar Soros a orchestrat un protest public numit ” Revoluția portocalie “, care în schimb au adus la putere politicieni pro-UE,pe Viktor Iușcenko și Iulia Timoșenko . El a fost ales președinte din nou în 2010, într-o alegere decisivă respectate de către 22 de țări.

Alimentate de banii lui Soros și de influență politică , protestele de la sfârșitul anului 2013 au devenit mult mai violente și în cele din urmă au condus la faptul ca Ianukovici fugit în Rusia la 21 februarie .

Urmariti va rog si articolele :

cat si celelate articole de la categoria: Ucraina.

Reclame la inele cu cipuri RFID – urmatorul pas catre implant

Iata cateva noi inovatii in domeniul cipurilor RFID:

1. Sesame Ring- Unde te va duce? – Este o reclama la inele cu cipuri RFID, reclama care incearca sa prezinte avantajele acestui inel.

  • elimina biletele de calatorie, pe care le poti pierde usor sau nu le gasesti la timp si metroul sau autobuzul iti pleaca din fata
  • cipul poate fi programat si sa deschizi usile, ca sa nu mai tii chei cu tine, care de asemenea se pot pierde
  • inelele sunt de diferite forme care sa fie cat mai atractive

Inelul face pe toata lumea sa fie fericita si sa fie mereu cu zambetul pe buze.

2. Inelul NFC(Near Field Comunication)- sigur, simplu – un inel cu posibilități inteligente nelimitate – Este o alta reclama la un alt inel, cu inovatii ca in reclama precedenta, dar si multe altele.

  • posibilitatea de a deschide usi
  • posibiliatatea  transferului de informatii, unul public,  care ajuta ca oamenii sa fie conectati intre ei, iar celalat pentru date personale
  • nu ai nevoie de baterie, se incarca singur
  • poti sa-ti deschizi telefonul fara sa bagi vreo parola, doar daca te apropii cu manade telefon
  • te ajuta sa faci plati(reclama si la moneda digitala BItcoin).

Iar la sfarsit ni se spune ca e doar inceputul, ca vor urma si alte inovatii legate de inel.

Din pacate, am vazut ca majoritatea care au comentat la aceste reclame, sunt foarte entuziasmati si abia asteapta si ei sa intre in posesia acestor inele. „Avantajele”  sunt prezentate in asa fel incat sa-i poate prosti foarte usor pe oameni.

Iar aceste  inele, bratari sau alte inovatii cu RFID se vor transforma in cipuri implantabile, care vor fi primite, sunt convins cu acelasi entuziasm. Reclamele vor fi in asa fel concepute, incat sa arate ca metoda implantului este si mai eficenta, in sensul ca inelul se poate si el fura, sau il poti pierde, sau nu se potriveste cu celelalte accesorii pe care le mai porti, s.a.m. d.

Trasformarile acestea care se petrec foarte rapid in ultimul timp si prin aceasta spalatura mediatica pe creier la care lumea este supusa zilnic, implanurile vor fi doar o chestiune de timp.

Pentru cei care nu cunosc pericolul implantului, si nu vad nimic rau in aceste implanturi, ci doar avantaje, cum sunt cele prezentate mai sus, am sa va prezint eu cateva mari dezavantaje.

  • Primul si cel mai important este faptul ca acest implant, va fi pecetea de care se aminteste in Apocalipsa lui Ioan, pecete care odata acceptata, duce la pierderea manturii.
  • Alt dezvantaj major este faptul ca datele nu sunt sigure si pot fi furate din aceste sisteme electronice, hackuite ca sa imprumut un termen din engleza.
  • Urmatorul dezavantaj este controlul total la care vei fi supus(iti stiu fiecare miscare), iar daca nu faci ce ti se spune, iti vor putea inchide cipul oricand.
  • Iar ultimul, este faptul ca influenteaza foarte mult in rau santatea celui care il poarta, putand dezvolta din cauza radiatilor la care esti supus constant, diferite tipri de cancere.

Urmariti va rog si postarile de mai jos:

16 August Sfintii zilei de astazi. Pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Icoana nefacuta de mânaFacând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care îi cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l mânca; si pe lânga aceea avea si boala veche cu dureri pe la încheieturi. Lepra însa îl înspaimânta si îl umilea, iar cealalta boala îi da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar în zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: „Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace”.

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind asemanarile cele ce vedea. ĂŽnsa nu putea nicicum sa-i însemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscând gândul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama în patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a întiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i: „Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut în Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei”. Punând la sfârsitul epistolei si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Continuă lectura

Ajutor umanitar! O mana de om are urgenta nevoie de ajutorul nostru!

„Fetita mea, Larisa, are in prezent 3 ani si s-a nascut cu o malformatie cardiaca numita transpozitie de vase mari, motiv pentru care, la frageda varsta de numai 2 luni, a suferit prima interventie chirurgicala in Germania. Din pacate, acest lucru nu a fost suficient, astfel ca Larisa avea 8 luni cand am fost nevoite sa ne deplasam din nou in aceeasi tara pentru cea de-a doua interventie, in urma careia i s-a implantat un stimulator cardiac cu rol in reglarea pulsului.

Larisa

Ceea ce îngreuneaza situatia noastra este faptul ca Larisei trebuie sa i se efectueze controale regulate pentru a monitoriza buna functionare a stimulatorului si, implicit, a inimii, iar acest lucru presupune o noua deplasare in Germania si asta, cât mai curând posibil, dat fiind ca numai acolo exista aparatura adecvata pentru evaluarea starii Larisei. Prin urmare, Larisa are nevoie de aproximativ 1000 de euro pentru deplasare si tot ce implica controlul în sine, dar, din pacate, situatia materiala a familiei este si asa foarte dificila, astfel ca orice ajutor din partea oamenilor cu bunavointa este binevenit.”

Larisa Stancu a fost parasita de tatal ei la intoarcerea din Germania, unde a suferit interventia chirurgicala. As vrea sa ii aratam ca nu este singura!

Donati o suma cat de mica in contul RO21BRDE445SV01520694450, al carui titular este Stancu Ion Ana, mama Larisei.

Fratele Vasile de la Saccsiv a spus ca are nevoie urgenta pana luni de 2000 de lei, pentru noua deplasare in Germania.

http://saccsiv.wordpress.com/2014/08/15/2-000-lei-pana-marti-pentru-micuta-larisa-altfel/

Va multumim! Doamne ajuta!

Multumim din inima pentru frumosul articol oferit de blogul :Jurnalul unei mame”

http://larisastancu.blogspot.ro/