Corporatiile, noii stapani ai lumii

THINK-TANK-urile au un rol uriaş în planurile globaliste

corporatiile

Globalizarea poate fi definită ca ideologie prin faptul că se opune statelor suverane; globalizarea identifică statele naţionale suverane ca inamici cheie, mai ales din cauză că principala funcţie a statului este (sau ar trebui să fie) slujirea intereselor celor mulţi, ale poporului, înainte de interesele celor puţini. În consecinţă, forţele globalizării caută să slăbească, să dizolve şi eventual să distrugă fundaţiile statelor naţionale ca instituţii sociale de bază, pentru a le înlocui într-o nouă ordine supranaţională cu noi structuri, globale sau suprastatale, de conducere: structuri sociale, politice, economice, financiare şi militare. Asemenea structuri globale sunt cele care vor pune în practică obiectivele politice şi interesele economice ale unui mic număr de grupuri şi organizaţii foarte puternice care astăzi conduc şi orientează procesul globalizării într-o direcţie clar stabilită. Aceste grupuri ale puterii conduse de interese private au reuşit deja ceva nemaivăzut în întreaga istorie a umanităţii: „privatizarea” puterii la scară mondială.

Acest proces despre care am vorbit nu este nicidecum anonim sau secret; structurile puterii care promovează şi conduc Noua Ordine Mondială fac aceasta în văzul lumii: grupul celor 500 de companii cele mai bogate care apar în topul revistei Fortune acoperă peste 80% din activitatea economică a Statelor Unite; infrastructura financiară globală (care include bănci, fonduri de investiţii, burse şi operatorii pieţei de materii prime); monopolul multimedia; principalele universităţi Ivy League; organizaţiile internaţionale multilaterale (ca Banca Mondială, Fondul Internaţional Monetar-FMI, Banca Interamericană pentru Dezvoltare şi Organizaţia World Trade-OWT) şi, cel mai important, posturi cheie guvernamentale în SUA, Israel, Marea Britanie şi alte naţiuni industrializate.

Ceea ce avem aici sunt capcanele interioare şi strategiile ascunse în spatele modului în care Puterea este structurată şi administrată. Ceea ce nu este vizibil imediat este faptul că toţi aceşti jucători care fac parte dintr-o „roată a puterii globale” au un lucru în comun: conducătorii lor cheie, bancherii, membrii guvernului, academicienii, strategii, acţionarii şi alte personaje cheie aparţin cu toţii aceleiaşi reţele întreţesută a grupurilor consultative de experţi şi organizaţiilor de influenţare a opiniei publice „think-tank”-uri, a organelor legislative chiar a politicului. Această reţea are un centru comun care cârmuieşte roata puterii mondiale pe cursul destructiv din prezent.

Printre aceste organizaţii numite „think-tank” – care ar trebui să fie descrise astăzi ca centre de planificare geopolitică – CRE (Consiliul Relaţiilor Externe – Council on Foreign Relations), Comisia Trilaterală, RIIA (Royal Institute of International Affairs), Brookings Institution, Corporaţia RAND (Research ANd Development – Cercetare şi dezvoltare), AEI (American Enterprise Institute), AIPAC (American Israeli Political Action Committee) şi CSIS (Center for Strategic & International Studies) sunt cele mai active şi mai influente.

Înţelegerea corectă a situaţiei mondiale actuale necesită o privire în urmă, pentru a vedea cum s-a ajuns la această conjunctură. În 1919 un mic grup de bancheri, avocaţi, politicieni şi academicieni influenţi – care au luat parte la negocierile pentru pace din Paris, dintre Aliaţii victorioşi şi Puterile Centrale înfrânte, chiar imediat după Primul Război Mondial – s-au întâlnit în hotelul parizian Majestic unde au stabilit crearea unei reţele de „think-tank-uri” – un fel de cluburi sau loje exclusiviste – care să contribuie la procesul de instaurare a „Noii Ordini Mondiale” deja planificat de elita francmasonică.

În Londra s-a creat o grupare de acest gen sub numele de Royal Institute of International Affairs (RIIA), în timp ce în Statele Unite s-au pus bazele CRE – Consiliul Relaţiilor Externe – Council on Foreign Relations (CFR). Ambele organizaţii poartă amprenta strategiei sociale care gradat impune o ordine politică socialistă (formal declarată „democratică”, dar în realitate din ce în ce mai autoritară) ca mijloc de control în masă al populaţiei. În acel moment această idee era promovată de fronturi masonice cum ar fi Fabian Society, finanţată de Grupul Mesei Rotunde care a fost la rândul lui creat, controlat şi finanţat pe rând de magnatul sud-african Cecil Rhodes, dinastia financiară internaţională a familiei Rothschild, diferite Loji Masonice de Rit Antic din Anglia precum şi de Coroana Britanică.

CRE a primit suport iniţial de la cele mai bogate, puternice şi influente familii din Statele Unite, printre care Rockefeller, Mellon, Harriman, Morgan, Schiff, Kahn, Warburg, Loeb şi Carnegie (aceasta din urmă acţionând prin organizaţia sa fondată în 1910: Carnegie Endowment for International Peace).

Pentru a-şi exprima şi, astfel, a-şi propaga influenţa în cercurile elitiste, una dintre primele măsuri luate de CRE a constat în publicarea propriei reviste, care este şi în prezent principala „portavoce” la nivel mondial în geopolitică şi ştiinţe politice: Foreign Affairs (Afaceri externe). Printre primii conducători ai CRE au fost: Allan Welsh Dulles, o figură cheie în comunitatea informaţiilor din SUA, care mai târziu a consolidat structura secretă a spionajului CIA direcţionat spre NSA (National Security Agency); jurnalistul Walter Lippmann, conducător şi fondator al The New Republic; o serie de avocaţi/jurişti ai corporaţiei J.P. Morgan; bancherul Otto H. Kahn şi Paul Moritz Warburg, ultimul un german bogat care a emigrat în Statele Unite şi în 1913 a creat şi a promovat legislaţia care a condus la crearea Băncii de Rezervă Federală (Federal Reserve Bank) – banca de bază privată a Statelor Unite care, de atunci, controlează structura financiară a SUA (şi astfel a unei bune părţi din întreaga lume).

Când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, Băncii de Rezervă Federală i s-au alăturat Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ambele concepute de strategii CRE la Conferinţa de la Bretton Woods în 1944.

Un alt membru al CRE şi unul dintre primii săi lideri a fost geograful Isaiah Bowman, preşedintele Societăţii Geografice Americane (American Geographical Society), care în 1919 a condus echipa de experţi care a redesenat harta Europei Centrale după Primul Război Mondial – proces arbitrar care a condus în timp la grave tulburări în Europa, care au provocat în cele din urmă cel de-al Doilea Război Mondial în 1939. Avocaţii CRE Owen D. Young (preşedinte al General Electric) şi Charles Dawes (al 30-lea vicepreşedinte al SUA) au promovat planurile de „refinanţare a datoriilor” pentru reparaţiile de război ale Germaniei, datorii impuse de Tratatul de la Versailles.

Directorii Băncii de Rezervă Federală şi membrii ai CRE au pus la cale maşinaţiunile financiare care au condus la criza financiară din 1929, care a provocat apoi Recesiunea. Liderii CRE au fost cei care, prin puternicele instituţii media aflate sub controlul lor, cum ar fi reţele radiofonice NBC, ABC şi CSB şi ziare precum The Washington Post, The Wall Street Journal, Chicago Tribune şi The New York Times, au convins şi au presat opinia publică să rupă izolarea neutră a Statelor Unite şi să îmbarce naţiunea într-un alt război european în 1939, aceasta fiind ceea ce ei au urmărit încă de la începutul anilor ’30.

Cu toate că este puţin cunoscut opiniei publice, CRE este foarte puternic, influenţa sa, prestigiul şi aria de activităţi fiind în creştere într-atât încât azi putem spune fără dubii că operează ca şi „Creier diabolic din umbră”, conducând din umbră cursul multor procese sociale, politice, financiare, militare şi economice, procese complexe şi extrem de schimbătoare din întreaga lume. Nu există persoane, regiuni sau aspecte ale vieţii umane care să nu fie afectate de influenţa CRE – chiar dacă ne dăm seama de aceasta sau nu – şi simplul fapt că au fost capabili să rămână în „spatele scenei” face ca CRE să fie extrem de puternic şi înşelător, chiar dacă opinia publică crede altceva.

Astăzi CRE este o organizaţie „discretă” care numără mai bine de 4.500 de membri, asociind strategii abili şi gânditorii inteligenţi cu persoane foarte puternice şi foarte influente, care deţin o mare putere de influenţă în profesiile lor, în corporaţii, instituţii, guverne şi în organizaţii sociale. În acest mod CRE reuneşte membrii din conducerea instituţiilor financiare, ai coloşilor industriali, media, organizaţii de cercetare, academicieni, conducători militari, lideri guvernamentali, decani universitari, lideri ai sindicatelor şi ai centrelor de studii şi investigaţii. Obiectivul lor fundamental constă în identificarea şi evaluarea unor factori politici, economici, financiari, sociali, culturali şi militari, care cuprind toate aspectele imaginabile vieţii publice şi private din SUA, aliaţii săi cheie şi restul lumii. Astăzi, datorită enormei puteri exercitate de SUA, sfera de influenţă activă a CRE se întinde practic pe întreaga planetă.

Într-adevăr, azi, membrii CRE ocupă multe poziţii cheie ale puterii şi posturi decizionale. Pentru a numi doar o mână din cei peste 4.500 de membrii CRE: David Rockefeller, Henry Kissinger, Bill Clinton, Zbigniew Brzezinski, Samuel Huntington, Francis Fukuyama, Paul Wolfowitz, Colin Powell, Condoleeza Rice, Richard Perle, Robert Gates, James Baker III, Stephen Hadley, Douglas Feith, L. Paul Bremer III, John Bolton, John Negroponte, fostul secretar de stat Madeleine Albright, delapidatorul internaţional George Soros, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie Stephen Breyer, directorul executiv al Lowes/CBS Laurence A. Tisch, fostul director executiv al General Electric Co. Jack Welsh, directorul executiv al CNN W. Thomas Johnson, fostul preşedinte şi director executiv al The Washington Post / Newsweek / International Herald Tribune Katherine Graham (şi în curând şi succesorul ei), vicepreşedintele SUA, fostul secretar al apărării şi fostul director executiv al Halliburton Richard Cheney, fostul preşedinte George H.W. Bush, fostul consilier în probleme de securitate naţională al preşedintelui Clinton, Samuel “Sandy” Berger, foştii directori CIA John M. Deutch şi George Tenet, fostul guvernator al Băncii de Rezervă Federală Alan Greenspan şi actualul guvernator Benjamin Shalom Bernanke, fostul preşedinte al Băncii Mondiale James D. Wolfensohn, directorul executiv al CS First Boston Bank şi fostul guvernator al Băncii de Rezervă Federală Paul Volcker, reporterii Mike Wallace, Barbara Walters, Wolf Blitzer, directorii CitiGroup John Reed, William Rhodes, Stanford Weill şi Stanley Fischer (numărul 2 în cadrul IMF), economiştii Jeffrey Sachs şi Lester Thurow, fostul secretar al finanţelor Goldman Sachs, directorul executiv CitiGroup Robert E. Rubin, fostul secretar de stat şi „mediator” din timpul Războiului pentru Insulele Falkland/Malvine dintre Argentina şi Coroana Britanică Alexander Haig, “mediatorul” conflictului din Balcani, Richard Holbrooke, directorul executiv al IBM Louis V. Gerstner, senatorul democrat George J. Mitchell, fostul reprezentant republican Newt Gingrich, fostul consilier pe probleme de securitate a preşedintelui Bush Sr., generalul Air Force, Brent Scowcroft, Kenneth Lay (membru al Comisiei Trilaterale retras recent şi director executiv al Enron), printre mulţi, mulţi alţii.

În lumea afacerilor, cele 500 de companii cele mai bogate care apar în topul revistei Fortune au toate directori membrii CRE!!! Aceste corporaţii au împreună o valoare de piaţă echivalentă cu aproape dublul produsului intern brut al Statelor Unite şi concentrează cea mai mare parte a bogăţiilor şi a puterii acestei ţări, controlând resurse cheie şi tehnologii în întreaga lume. Împreună, aceste companii angajează peste 25 de milioane de persoane doar în SUA şi deţin peste 80% din produsul intern brut al acestei ţări. Pe scurt, exercită o putere gigantică, pârghii şi influenţă în SUA şi în restul lumii.

Prin urmare aceasta este cheia enormei eficienţe şi puteri a CRE: deciziile şi planurile sunt aprobate în întâlniri închise, grupuri de studiu, conferinţe sau grupuri operative. Dar atunci când vine momentul ca aceste planuri să fie puse în aplicare, sunt preluate de diferiţi membri, fiecare din poziţia sa în organizaţii puternice, atât publice cât şi private. Şi cât de puternice poziţii şi organizaţii sunt acestea!

Dacă, de exemplu, un plan a fost trasat şi acceptat în ce priveşte evoluţia globalizării sistemului economic şi financiar şi acesta prevede care ţări să se bucure de pace şi prosperitate şi care să fie prădate prin război, invazii şi foamete, atunci acţiuni coordonate ale unor personalităţi precum preşedintele SUA, secretarii săi de stat, ai apărării, ai comerţului, ai finanţelor, directorii CIA, NSA şi FBI, marii bancheri ai lumii internaţionale, directorii executivi ai celor 500 de firme din topul revistei Fortune, deţinătorii şi mogulii media, reporterii şi scriitorii, ofiţerii militari şi academicienii, lideri ai FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Organizaţiei World Trade, acţionează cu toţii la unison sincronizat sau în succesiunea corectă, coroborând toate acţiunile lor în domenii diferite pentru realizarea planului propus.
Acesta este modul în care a funcţionat mecanismul CRE pentru mai bine de 80 de ani.

Toate aceste think-tank-uri reunesc alături de magnaţi ai puteri şi oameni ambiţioşi, bine pregătiţi şi inteligenţi din diferite domenii. Ei sunt plătiţi şi răsplătiţi foarte generos – atât economic cât şi social – atâta vreme cât ei se aliniază clar şi fără compromis tendinţelor de bază ale obiectivelor politice a CRE. Acestea nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui guvern mondial privat; erodarea sistematică a tuturor structurilor statelor suverane (bineînţeles că nu toate în acelaşi mod, la aceeaşi viteză sau în acelaşi timp); (sub)standardizarea valorilor culturale şi normelor sociale; răspândirea globalizării sistemului financiar bazat pe speculaţii grosolane; conducerea sistemului de război total. Cea mai mare parte dintre oficialii aleşi prin vot, în toate ţările din lume, vin şi pleacă. Însă membrii unor grupări precum Masa Rotundă, Bilderberg, Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe (în limba engleză CFR – Council on Foreign Relations) nu au nevoie să fie votaţi. Ei rămân la putere indiferent de culoarea politică a celor care câştigă alegerile oficiale. Nu au nevoie să fie votaţi pentru că se aleg între ei, după sistemul închis al societăţilor secrete. Din spatele scenei, ei manevrează lucrurile în scopuri total diferite de nevoile maselor de oameni pe spinarea cărora trăiesc. Ei decid războiul şi pacea, stabilesc cine va fi preşedintele unei ţări, fac legi care permit ca multi-naţionalele care îi finanţează să obţină profituri uriaşe. Sunt doar o mică parte, cea care se poate vedea, din Guvernul mondial. Se întâlnesc de câteva ori pe an şi discuţiile lor sunt secrete. Presa oficială, care le este aservită, vorbeşte foarte puţin sau deloc despre întâlnirile lor. Alcătuite din bancheri, avocaţi, brokeri, oameni de afaceri deveniţi apoi politicieni influenţi, aceste grupări îşi justifică existenţa luându-şi numele de „think tank–uri” – cluburi sau grupuri de dezbatere.

Scopurile oficiale ale acestei organizaţii sunt doar nişte pretexte pentru a conduce din umbră: „promovarea şi facilitarea înţelegerii politicii externe şi a rolului SUA în lume” şi „descoperirea şi formarea noii generaţii de lideri în politică externă”. În ceea ce priveşte al doilea scop acesta este atins prin „Progamul de Studii David Rockefeller”. Odată recrutaţi şi formaţi în spiritul CRE, tinerii sunt propulsaţi, tot cu sprijinul organizaţiei în poziţii cheie din politică şi afaceri. La fel ca şi Skull&Bones, care îşi recrutează membrii dintre cei mai buni studenţi ai Universităţii Yale, CRE are strânse relaţii cu Universitatea Princeton.

Consiliul pentru Relaţii Externe a luat naştere în mod oficial în 1921 la New York, aproape în acelaşi timp cu fratele său geamăn de peste ocean. Spunem frate geamăn pentru că Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale – RIIA este în Marea Britanie celălalt braţ prin care organizaţia Masa Rotundă acţionează în domeniul politicii externe.

CRE a luat naştere dintr-un grup de lucru particular şi „discret” (conform propriei descrieri) constituit în iunie 1918 sub conducerea lui Elihu Root – avocatul miliardarului J.P.Morgan şi a colonelului Edward House – bun prieten şi principal consilier al preşedintelui SUA, Woodrow Wilson. Acest grup, numit „The inquiry” (Investigaţia) s-a constituit în preajma Universităţii Princeton unde Woodrow Wilson fusese multă vreme preşedinte. Misiunea lor era să sintetizeze opţiunile pe care le avea lumea – în speţă SUA, după victoria Aliaţilor din primul război mondial. În urma muncii lor au rezultat peste 2500 de documente ce analizau factorii economici, politici şi sociali care descriau tabloul mondial de după sfârşitul războiului. Astfel că strategia oficială a SUA prezentată de preşedinte la Conferinţa de pace din Franţa în 1919 a fost în realitate punctul de vedere al acestui grup. Documentul, intitulat „Cele 14 puncte” conţine în el germenii globalizării, propunând „îndepărtarea barierelor economice şi comerciale dintre toate naţiunile” şi „constituirea unei asociaţii generale a naţiunilor”.

O altă organizaţie ocultă: Masa Rotundă

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că Edward House s-a folosit de acest prilej pentru a se întâlni la Paris cu membrii unei alte organizaţii extrem de influente: Masa Rotundă (The Round table). Carrol Quigley în lucrarea „Tragedy and Hope” arată: „La sfârşitul războiului era clar că organizarea sistemului trebuia extinsă drastic. Sarcina i-a fost încredinţată lui Lionel Curtis care a înfiinţat în Anglia şi în fiecare dominion o organizaţie perdea pentru fiecare Grup local al Mesei Rotunde. În Anglia această organizaţie paravan era Royal Institute of International Affairs, înfiinţată la Londra pe nucleul Mesei Rotunde. În New York era cunoscută drept Council on Foreign Relations, si era un paravan pentru J.P. Morgan and Company. De fapt, planurile originale ale Royal Institute of International Affairs şi Council on Foreign Relations au fost trasate in Paris.”

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX apăruseră multe astfel de societăţi şi asociaţii, fundaţii de caritate sau grupuri de dezbatere – toate având în spate societăţi secrete. Masa Rotundă şi organizaţiile sale perdea s-a născut din visele masonului şi miliardarului Cecil Rhodes. Fondator şi membru al grupării secrete Society of the Elect, acesta acumulase o avere considerabilă în Africa de pe urma minelor de dimante şi era puternic implicat în politică. În Africa era un personaj atât de cunoscut şi influent încât Rhodesia – azi cunoscută drept Zimbabwe, a fost numită după el. În 1877 Rhodes scria în memoriile sale: „De ce să nu ne formăm o societate secretă care să aibe un singur obiectiv: perpetuarea Imperiul britanic prin aducerea întregii lumi necivilizate sub guvernarea britanică şi recuperarea Statelor Unite pentru a face un mare imperiu al rasei anglo saxone”. „Masa Rotundă” a apărut în 1909 având drept scop „crearea unui guvern mondial federal”. În testamentul său Cecil Rhodes a cerut ca o parte din imensa sa avere să fie destinată finanţării acestui deziderat. Printre mijloace se află şi crearea de burse şi aici trebuie spus că Bill Clinton, fostul preşedinte ale SUA a „beneficiat” de o bursă Rhodes.

Cea mai mare influenţă în constituirea CRE a avut-o la acea vreme J. P. Morgan care a finanţat întregul proces. J.P. Morgan este cunoscut ca un important finanţist, bancher, colecţionar de artă şi filantrop, dar mai ales pentru constituirea în 1892 a mega concernului mondial General Electric. În CRE erau implicate foarte multe persoane din anturajul lui J.P.Morgan: avocaţii, bancherii şi partenerii săi de afaceri, ca şi persoane cheie din companiile sale. Însuşi Elihu Root, cel care a fost numit preşedinte al CRE era avocatul său.

Familia Rockefeller şi CRE

Pe lângă interesele lui Morgan, un rol important îl joacă în CRE şi cele ale familiei Rockefeller. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockeffeler a donat importante sume de bani pentru constituirea CRE şi o mai face şi astăzi. Urmaşul său, David Rockeffeler a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE, a ajuns apoi la scurtă vreme preşedinte şi în prezent este preşedinte onorific. Greu de crezut că oameni de afaceri şi corporaţii atât de orientate pe profit cheltuiesc uriaşe sume de bani doar pentru a facilita nişte dezbateri.

Pe lângă aceste două mega companii, din CRE fac astăzi parte la secţiunea pentru corporaţii şi alte multinaţionale situate în topul celor mai bogate şi mai influente din lume: Chevron, IBM, Merck, Boeing, Citigroup, Shell Oil, Time Warner, Avon Products, Bechtel, Coca Cola, Pepsi Cola, Ford Motor, Hewlett-Packard, Johnson & Johnson, Levi Strauss & Co., Procter & Gamble, Xerox, Yahoo.

Printre membrii săi găsim personaje plasate în poziţii cheie din numeroase publicaţii: Washington Post, Association of American Publishers, Business Week, Forbes, USA Today, Wall Street Journal, Los Angeles Times, New York Times, National Geographic, Newsweek sau canale de televiziune precum ABC, CBS, CNN, Fox News, NBC, RCA şi Walt Disney Company. De curând actriţa Angelina Jolie a fost acceptată ca membru în CRE.

Cele enumerate mai sus ar fi suficiente pentru a ridica multe semne de întrebare asupra acestei organizaţii. Membrii ei spun că se întâlnesc doar pentru a dezbate probleme majore legate de afacerile externe ale SUA. La prima vedere nimic mai firesc. Oricine are dreptul să dezbată ce subiecte doreşte. Aici însă vorbim de persoane care deţin poziţii de vârf în politica mondială. Deciziile lor influenţează viaţa a milioane de oameni. Sub umbrela CRE aceste persoane se întâlnesc în secret, primesc finanţări din partea unor mari corporaţii şi după cum am văzut nu se rezumă doar la nişte simple dezbateri. Rezultatul întâlnirilor lor se concretizează în strategii naţionale sau internaţionale de acţiune care de cele mai multe ori stabilesc unde şi când va fi pace sau război.

Mass-media este un instrument al cărui scop este să submineze şi să neutralizeze capacitatea de a gândi independent a populaţiei lumii. Acesta este rolul cheie al mass-mediei ca CNN, CBS, NBC, The New York Times, The Daily Telegraph, Le Figaró, FoxNews, The Economist, The Wall Street Journal, Corrieri della Sera, Le Monde, Washington Post, Time, Newsweek, US News & World Report, Business Week, Reuters, şi difuzorii lor locali în toate ţările, care sunt conduşi de oameni cheie aparţinând CRE sau altor organizaţi surori din SUA sau de oriunde altundeva.

facebook/anti-masonic

Acest articol rezumă ideile principale expuse de autor în lucrarea
“El Cerebro del Mundo: la cara oculta de la Globalización”
(„Creierul diabolic din umbră: faţa ascunsă a globalizării”)

Urmariti va rog si alte subiecte interesante la categoria: Noua Ordina Mondiala

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s