”Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;” (Ioan 14-30)

” Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; ” (Ioan 14-30)

starmason

Printul lumii acesteia este nimeni altul decat printul intunericului, Lucifer (stapanitorul acestei lumi).

Acesta conduce prin:

cetele de diavoli-demoni

si un grup de 300 oameni (persoane de aceeasi natie, pe care Lucifer i-a convins ca ei sunt zei, iar el este dumnezeu-energie-impersonala-absoluta).

Acest mic grup conduce lumea prin patru milioane de aghiotanti (din toate natiile), supusi piramidal.

Grupul, prin acesti aghiotanti, conduce toate institutiile lumii:

– toate presedintiile tuturor statelor
– toate guvernele statale
– toate serviciile secrete statale
– tot ce misca financiar, economic si politic
– toata presa si educatia
– toate credintele pagane si eretice, cat si sectele
– tot planul de punere a lumii la picioarele lui Lucifer, care va intra intr-un om numit
Antihrist.

Acesta va ajunge sa fie inscaunat imparat al intregului pamant!

Sursa: duhovnic.webs

Iar aceasta inscaunare nu este departe. Nu stim insa cand se va produce oficial. Cum profetesc Sfintii Parinti, se pare ca aceasta inscaunare oficiala va fi la Ierusalim, in al 3-lea templu a lui Solomon. Templu care inca nu a fost construit, dar, este planuit sa se construiasca in viitorul apropiat. Deja este un proiect foarte serios pus la punct, altarul fiind deja construit, viitorii preoti care vor sluji in altar au fost alesi. Singurul lucru care mai sta in calea contructiei ar fi „Domul Stancii””, o catedrala musulmana foarte importanta pentru popoarele musulmane, si care se afla chiar pe locul unde ar trebui construit cel de al 3-lea templu a lui Solomon. Acest loc este foarte important pentru evrei pentru ca vor sa fie construit exact in acelasi loc ca si precedentele doua, chiar si tipul constructiei se doreste sa fie la fel, o parte din costuri fiind suportate de unii dintre cei mai insemnati membrii Illuminati, familia de jidani Rothschild.

Evreii considera ca aici se va inscauna mesia mult asteptat de catre ei, dar noi stim cine este acest mesia, chiar si o parte dintre evrei o stiu, dar nu vor sa recunoasca, acest mesia nefiind altul decat Antihistul de care se pomenea mai sus.

Chiar acest razboi din ultimul timp contra Palestinei, este o noua etapa in incercarea de a-si indeplinii proiectul templului, prin exterminarea intregii populatii palestiniene si de ocupare a intregului teritoriu. Nu m-as mira ca una dintre rachete sa loveasca la un moment dat Domul Stancii, iar daca nu se va intampla treaba asta, odata stapanind intreg teritoriul, neavand nici o opozitie vor putea linistiti sa darame catedrala musulmana.

http://www.al-monitor.com/pulse/originals/2014/04/third-temple-jerusalem-priest-offering-rituals-al-aqsa.html

Am mai publicat odata harta de mai jos, dar o mai pun odata sa vedeti cum a fost mazilita populatia Palestinei.

palestinian-loss-of-land-1946-2010

Acum ramane de vazut cat va mai dura  pana se vor intampla evenimentele descrise anterior. E foarte posibil ca aceasta constructie a templului sa inceapa dupa o noua mare conflagratie mondiala, care pare de asemenea a fi foarta aproape de noi, vezi articolele de la: https://vremuritulburi.wordpress.com/category/al-treilea-razboi-mondial/ .

apocalipsa4

De ce cred ca este mai probabil sa inceapa dupa razboiul mondial? Pai ar fi mult mai simplu, lumea va fi in asa hal macinata din cauza razboiului, incat  vor accepta orice ca sa se termine, inclusiv acest nou guvern mondial care se pune de mult la cale si care deja exista sub forma grupului bilderberg, oamenii lui Lucifer. Iar apoi va aparea si liderul mondial care sa conduca acest guvern, nimeni altul decat antihristul, care la inceput va posta ca marele salvator al lumii. Ipostaza care ii va aduce foarte multa popularitate. In timpul razboiului mondial se va putea distruge usor si Domul Stancii, batalia finala a acestul conflict ar putea fi chiar cea descrisa in Aplocalipsa, in locul numit Armaghedon, loc in care Apostolul Ioan in cartea Apocalipsei(16.16) mentioneza a fi locul unde se spune ca satan va aduna toti conducatorii lumii si ii vor intoarce unul impotriva altuia pentru a porni cel mai mare razboi.

Vezi si desenele de la aeroportul din Denver, care mentioneaza despre aceste momente: Misterele aeroportului Denver

Antihristul se va inscauna linistit in noul templu de la Ieusalim,care va deveni centrul mondial, cipuirea va fi facuta in masa, populatia acceptand cu capul plecat, dupa care vor urma toate celelalte evenimente descrise in Apocalipsa, pana la a doua mare venire a Imparului Lumii Iisus Hristos, venire care ii va fi auntatat de catre Sfintii Ilie si Enoh.

Alte lucruri interesante despre vremurile care vor urma si vor conduce la finalul omenirii le gasiti la categoria: Vremurile din Urma.

3 gânduri despre &8222;”Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;” (Ioan 14-30)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s