Masoneria română impune un lider mondial

MLNR

Ştirea este aceasta, anticipată de noi în urmă cu o săptămână: Radu Bălănescu, Marele Maestru al MLNR, a fost ales azi Secretar Executiv al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. DE ACELASI AUTOR Spionaj în inima instituţiilor europene Limitele fluide ale democraţiei nasc monştri Ucraina+: scenariile proxime Evident o ştire majoră de presă ce se va reverbera în următoarele ore pe plan mondial, dar cu multiple semnificaţii valorice şi simbolice pentru România. Este vorba despre cea mai înaltă poziţie ierarhică obţinută vreodată de un român în ierarhia masonică mondială, postul respectiv fiind recunoscut, informal, ca oferind calitatea de  Primus inter Pares , coordonator al întregii colaborări pe lanţul masonic mondial, autoritatea ultimă de referinţă în ce priveşte pregătirea tuturor evenimentelor care vor avea loc în lume pe timpul mandatului său de cinci ani.  Semnificativ din punct de vedere masonic, deoarece urmează în scaun unui personaj devenit o legendă în lumea masoneriei internaţionale şi nu numai, de mulţi ani un extraordinar prieten al României, Thomas Jackson, cel care a avut mereu viziunea unei Românii care avea să devină una dintre valorile sigure ale masoneriei mondiale. Viziune, iată, realizată şi confirmată după alegerile de azi în care au concurat petru candidaţi, românul nostrum obţinând o majoritate foarte confortabilă de voturi.

Dar, dincolo de valoarea evenimentului masonic, România obţine un post simbolic, aş spune chiar înalt-simbolic într-o logică foarte specială de sistem, aceea care domină accesul la posturile-cheie din marile organizaţii internaţionale. Foarte important că, după ani şi ani de zile în care ai noştri, cu foarte puţine excepţii notabile (spre exemplu, ambasadorul Sorin Ducaru, ocupantul unei prestigioase poziţii în cadrul NATO, organizaţie care are un purtător de cuvând de excepţie, Oana Lungescu, plus încă alţi câţiva) nu am prea avut succese majore. În orice caz, în acest moment, nu există, în afara acestui exemplu de azi, nici un român care să conducă o organizaţie internaţională de relevanţă, putere şi influenţă de tipul Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. Logica de care aminteam spune, absolut neoficial dar nu mai puţin real, că adevărata importanţă a unei ţări se măsoară după numărul de naţionali pe care-I poate alinia pe listele organizaţiilor de influenţă/putere/decizie ale lumii, după numele pe care le poate pune într-o la fel de neofcială dar eficace listă de numere de telefon apelate pentru rezolvarea unei situaţii, pentru deschiderea sau permanentizarea de contacte, pentru organizarea de întâlniri formale sau informale. Nu uitaţi că, de câtva timp încoace, alături de diplomaţia clasică, rămasă pe teritoriul său formal şi relativ închis în canoanele formale ce-i sunt impuse foarte clar de stăpânirea exercitată de factorul politic, a apărut diplomaţia publică, cu mult mai interesantă deoarece este mai rapidă, mai suplă, nesupusă aceloraşi canoane, cu infinit mai multe căi de manifestare (deci şi mijloace la îndemână), angrenând instituţii, organisme şi organizaţii extrem de diverse din societatea civilă. Această diplomaţie publică este folosită pe scară largă de statele mari ale lumii, se expimă complementar (dar niciodată antinomic) în raport cu cancelariile din marile capitale, este folosită foarte adesea drept primă punte de contact sau de testare pentru ceea ce urmează să fie, mai departe politici naţionale, sau deschide primele etape din ceea ce mai târziu vor fi acorduri bilaterale sau internaţionale. Diplomaţia publică favorizează cu deosebire tot ceea ce reprezintă spaţiile posibile de dilog, trăieşte efectiv din plusul pe care aceste spaţii ale dialogului îl pot adduce a ceea ce fiecare stat defineşte ca obiectivul său central, adică viziunea naţională pusă în slujba interesului naţional. Într-un timp al mondializării, nici unul dintre statele-mari puteri nu mai are nici ambiţia, nici puterea de a trăi singur, acu atât mai puţin speranţa supravieţuirii în autarhie. Iată de ce nici diplomaţia, nici opera complicată, discretă şi extrem de sensibilă a construcţiei relaţiilor internaţionale nu mai aparţine, în jocul superior, doar cancelariilor diplomatice, ci angrenează tot ceea ce o naţiune poate oferi sau construi ca unelte de dialog şi prin care poate stabili legături. Vizibile sau invizibile. Nu se poate să lipseşti de la toate mesele mari unde se iau deciziile şi apoi să te plângi că eşti ignorat, persecutat sau asuprit.

Mondializarea permite atât circulaţia cât şi impunerea valorilor naţionale. Din nefericire, lecţie pe care o învăţăm cu greu, asta nu înseamnă automat că sistemul va trimite emisari în vreo ţară pentru a spune ce şi când trebuie făcut. Sau de către cine. Aici, acum ca şi mereu, importante rămân valorile individuale, de organizaţie şi de sistem dar şi ştiinţa de a le prezenta şi impune ca atare. Atunci doar, brusc, ca prin minune, sistemul devine permeabil pentru oamenii tăi şi intri pe circuitul marilor valori. De aici, ultimul pas, cel despre care vorbeam la începutul acestor rânduri, este să ştii cum acestea să fie legate de o persoană cu adevărat reprezentativă şi să găseşti drumul corect şi cât mai elegant pentru a transforma toate acestea în valoare administrativă la nivel de sistem global. Acum, pentru ceea ce înseamnă masoneria mondială, România şi-a stabilit ţinta cea mai înaltă şi a reuşit s-o atingă. Important ar fi însă ca aceste exemplu, alături de celelalte câteva reuşite cu care ne putem mândri, să se poată articula nu doar ca rezultat al unor întâmplări fericite sau a unor oarecari conjecturi, ci într-o politică reală şi de tip proiect pe care liderii politici ai României să şi le asume pentru viitorul imediat. Căci, atenţie, mare atenţie, doar peste o săptămână şi jumătate, la Bruxelles începe bătălia decisivă pentru impunerea oamenilor în structurile de conducere europene, fără ca subiectul să-I facă pe ai noştri să tremure de o nelinişte anicipativă. Azi s-a demonstrat că România se poate impune într-un joc de putere dintre cele mai înalte ale lumii. Ce ar trebui să urmeze la rând? Există o listă de priorităţi stabilite de liderii politici, una care să-I unească dincolo de ura stearpă dominată doar de idea distrugerii, denigrării şi luptei pentru bani şi privilegii? Poate, văzând ce s-a întâmplat azi, cineva se va simţi îndemnat să dorească să aibă un răspuns. Acum, poate altă data, poate în viaţa noastră de acum… cine ştie?

Mai multe pe: adev.ro/n5q3oj

VT: Cum aminteam si intr-un post anterior, masoneria isi face prezenta publica simtita tot mai tare, incercand sa se puna intr-o lumina cat mai favorabila.
Romania naste noi lideri, si nu orice lideri, lideri mondiali dragii mei, lideri de fapt in armata lui Lucifer, iar presa din Romania se mandreste cu acest aspect. Este foarte trist.
 
Cititi va rog si:
Reclame

Un gând despre &8222;Masoneria română impune un lider mondial&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s