Mâna Sfintei Maria Magdalena caldă si vie si după 2000 de ani

Mâna Sfintei Maria magdalena a rămas neschimbată dincolo de legile fizice. Este vie și transmite har și sfințire. Ea umple de bună mireasmă. „Este trimițătoare a unei bune miresme fără prihană și preadesfătătoare”.

Mâna stângă nestricăcioasă a Sfintei Maria Magdalena constituie tezaurul cel mai sfânt al Mănăstirii Simonos Petras. În Grădina Maicii lui Dumnezeu, în curtea Preacuratei Stăpânei noastre este una dintre cele mai binemirositoare flori! Bogăție și slavă a obștii athonite și a Bisericii lui Hristos. Cu adevărat mâna aceasta a mironosiței Maria Magdalena, cea dintâi martoră a Învierii Mântuitorului Hristos, și după două mii de ani aproape păstrează, în mod palpabil, o căldură naturală. Această mână de trei ori fericită a slujit și cele două mari Taine ale mântuirii noastre, a răstignirii lui Hristos și a Învierii Lui. A atins și a pipăit picioarele fără de prihană ale Celui Înviat.

Această mână preasfântă nu și‐a pierdut seva vieții. A rămas neschimbată dincolo de legile fizice. Este vie și transmite har și sfințire. Ea umple de bună mireasmă. „Este trimițătoare a unei bune miresme fără prihană și preadesfătătoare”. Este adăpată din harul Celui Înviat. Este aducătoare de bucurie. Este caldă. Mâna aceasta a săvârșit și săvârșește multe minuni tuturor celor care caută cu credință harul Sfintei.

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 132) – doxologia.ro

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena a căutat cu râvnă și durere pe dumnezeiescul Învățător, cerând cu lacrimi izbăvirea ei de demoni, și a fost vindecată. Nu a aflat numai tămăduirea ei, ci și adevăratul sens al vieții care este comuniunea cu Dumnezeu. Domnul, care cunoștea inima ei, a făcut‐o uceniță a Lui și a învrednicit‐o să se arate întocmai cu Apostolii.

sf_maria_magdalena-11_0

Mulțime de credincioși au trăit și trăiesc de‐a lungul timpului cutremurătoarea închinare la cinstitele moaște nestricăcioase ale sfintei noastre, care transmite bună mireasmă duhovnicească. Închinarea la sfintele moaște ne mută cu gândul încă în frumoasa iconografie bizantină, unde Sfânta noastră se închină la picioarele lui Hristos Înviat. Este și aceasta o puternică trăire care se formează înlăuntrul lumii sufletului nostru.

Cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena ne transpun în chip înțelegător și în viața ei îndumnezeită, de mică până în momentul în care stăpânirea lui satana i‐a făcut viața nefericită. Totuși, întâlnirea ei cu Eliberatorul și Mântuitorul ei a fost decisivă. A căutat cu râvnă și durere pe dumnezeiescul Învățător, cerând cu lacrimi izbăvirea ei de demoni, și a fost vindecată. Nu a aflat numai tămăduirea ei, ci și adevăratul sens al vieții care este comuniunea cu Dumnezeu. Domnul, care cunoștea inima ei, a făcut‐o uceniță a Lui și a învrednicit‐o să se arate întocmai cu Apostolii. Pilda Sfintei Maria Magdalena de a‐L urma pe Hristos ar trebui să le fie model și cititorilor acestei cărți.

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 136) – doxologia.ro

Întâlnirea unui poet grec cu Sfânta Maria Magdalena, la Mănăstirea Simonos Petras

Printre închinătorii care au sărutat sfinte moaște ale Sfintei Maria Magdalena se numără și poeți și literați care au lăudat în mod special această mână izvorâtoare de har a Sfintei Maria Magdalena și care au urcat ca simpli închinători în Simonos Petras.

Caracteristic în acest sens este cazul unui poet grec, Anghelos Sikelianos, care descrie călătoria lui în Simonos Petras și închinarea la Sfânta Maria Magdalena, într‐un mod poetic aparte. „La Simonos Petras. Am ajuns la liman. Marea. Spuma era neașteptat de fierbinte, ca și cum ar arde o bucurie a vieții. Și îmi amintesc dintr‐odată de mâna caldă a Sfintei Maria Magdalena din Simonos Petras. Urcușul la Simonos Petras.

Pădurea de dafini de la dreapta la stânga odrăslește incredibil, râuri de dafini. Alături se întinde vâlceaua unde copacii uscați sunt înfășurați din belșug de iederă. Valurile se aud jos, sus apa. Pădure de crengi de dafini. Sus ne cheamă o toacă veselă tremurând ca un șoim care planează deasupra prăpastiei și face cercuri. Nu poți uita acest drum. Căldura dumnezeiească a Sfintei Maria Magdalena. Întreg trupul un trofeu de biruință. Ziua Magdalenei. Am răspuns și noi urcând. Un șarpe a ieșit narcotizat, s‐a adăpostit de căldură . Deasupra găsim, o, caldă minune a mirului!, violete sălbatice.  Și continuă poetul: „De trei ori am sărutat mâna Sfintei Mariei Magdalena”.

Fără îndoială emoția pe care a simțit‐o el însuși când a vizitat mănăstirea și a simțit mâna caldă a Sfintei noastre, constituie o mărturie puternică, cum o descrie în mod caracteristic într‐un foarte frumos poem al lui:

„Magdalena, Magdalena, mare stea a doririi
Te‐ai urcat la mănăstire și aceasta ți‐a rămas credincioasă,
ca să sărut moaștele neprețuitei tale mâini
Și încă era, când mi‐am lipit buzele,caldă.

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, pp. 134-135) – doxologia.ro

Alte minuni si sfaturi duhovnicesti, puteti gasi la categoriile Minuni si Ortodoxie.

Minune de la Sfantul Nectarie. „Ai milă de mine, Sfinte Nectarie, ai milă de mine!”

Într-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfăcut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parcă era zdrobit de o piatră, și mi-am făcut semnul crucii cu uleiul, de sus până jos, de la dreapta la stânga. Și atunci, iubiții mei, piatra care parcă mă strivea dispăru.

ierarh-nectarie

Din firea mea sunt un om pașnic, mereu mulțumit, vesel și bine dispus. Totdeauna văd partea bună a lucrurilor. Cu alte cuvinte, sunt un om fericit.

Însă de la o vreme încoace, o indispoziție puternică, o lipsă de chef pentru orice, tulburarea și necazul mă transformaseră în alt om. Devenisem ciudat, nu-mi mai găseam locul nicăieri și nimic nu-mi mai plăcea. Mă culcam și mă trezeam tulburat, eu care o duceam mai înainte ca în sânul lui Avram. Nu mă mai mulțumeam nici copiii mei, pe care îi ador. Înspăimântator lucru!

În acest iad mă găseam cu mai bine de cinci ani în urmă. Îmi lăsasem baltă și biroul și munca și totul. Mă întunecasem la suflet, somnul nu se mai prindea de mine, iar doctorii nu mă ajutau cu nimic.

Într-o după-amiază, răul ajunse la culme. Eram foarte agitat și mă zvârcoleam în pat.

„ – Ce-o să se aleagă de mine, Doamne? am strigat. Ai milă!”

Și atunci îmi veni o idee. Am sărit în picioare, am deschis dulapul, am luat sticluța cu ulei de la Sfântul Nectarie și m-am rugat din toate puterile mele, plângând ca un copil.

„ – Ai milă de mine, Sfinte Nectarie, ai milă de mine!”

Într-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfăcut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parcă era zdrobit de o piatră, și mi-am făcut semnul crucii cu uleiul, de sus până jos, de la dreapta la stânga. Și atunci, iubiții mei, piatra care parcă mă strivea dispăru. […] Am făcut cruce și a doua și a treia oară. Aceeași stare de bine. M-am liniștit complet. Ai fi zis că mă învăluise o adiere dulce și că stropi răcoritori de apă îmi luaseră greutatea de pe suflet.

„ – Îți mulțumesc, Doamne, am spus din adâncul sufletului meu. Îți mulțumesc, Sfinte Nectarie. Dă-mi acum și un pic de somn.” Și m-am întins în pat. La rădăcinile firelor de păr simțeam acum o mână sfântă cum mă mângâia blând. Și eram singur în cameră!

„ – Îți mulțumesc foarte mult, Sfinte”, am spus ridicând capul și zâmbind, după care am adormit. M-a cuprins somnul și  am visat că eram într-o biserică în sărbătoare și acolo era multă lume evlavioasă. M-am trezit mulțumit și m-am uitat la ceas. Dormisem două ore întregi!

„ – Încă un pic, Sfinte”, l-am rugat.

Eram însetat de somn și de liniște. Imediat am adormit din nou. Când m-am trezit era aproape seară. M-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am îndreptat spre birou. Ce frumoase mi se păreau acum toate în calea mea, în mașină, în piață, peste tot. Eram un alt om, un cu totul alt om! Aveam din nou sufletul și starea lăuntrică a unui copil. Și așa am rămas până astăzi, cinste și închinăciune lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie!

Mereu îi mulțumesc Sfântului Nectarie, pe care îl iubesc și îl cinstesc, și mereu vorbesc despre el. Din iubirea pe care i-o port, culegând mărturii am scris această lucrare mică, dar plină de adevăr și de date exacte  (deși se pot scrie volume întregi despre minunile acestui Sfânt). M-am străduit astfel să dăruiesc fraților mei o picătură, ca un crin binemirositor din grădinile binecuvântate ale raiului, doar o picătură a harului dumnezeiesc, o rază de lumină sfântă și binefăcătoare din soarele Sfintei Slave.

Iosif D. Agapit

(Noi minuni ale Sfântului Nectarie, Editura Buna Vestire, Galați 2003, pp. 97-98) – doxologia.ro

Alte minuni facute de Dumnezeu prin minunatii Sai Sfinti, puteti gasi la categoria MINUNI.

Urmariti va rog si:

O minune a Sfintei Matrona din Moscova

Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și iată, cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație.

sf-cuv-matrona-din-moscova-3

Iată cum ne ajută măicuța. Chiar fiind la mare depărtare, ne ajută pe toți neputincioșii. (O enoriașă a Bisericii Nașterii Domnului orașul Nijnevartovsk, regiunea Tiumeni)

(Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București 2003, p. 117) – doxologia.ro

Alte minuni de la Bunul Dumnezeu puteti gasi, la categoria MINUNI.

Aparitia Sfintei Fecioare Maria de la Manstirea Vatopedu(Sfantul Munte Athos)

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică, în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care era lângă el. Maica s-a apropiat de el şi a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.

La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.

Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.

A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:

– Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.

– Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!

– Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?

– Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.

Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:

– Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.

Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către Ioan Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un om care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea. – doxologia.ro

Alte minuni de la Bunul Dumnezeu puteti gasi, la categoria MINUNI.

O minune de la Sfantul Parinte Paisie Aghioritul

Femeia s-a bucurat foarte mult, pentru că a considerat acel pământ ca o binecuvântare de la mormântul Părintelui Paisie. L-a adunat și l-a pus într-o cutiuță ce o avea cu ea. A doua zi, dimineața, când s-a trezit, a văzut că din acel pământ răsărise un crin. Cine îl semănase? Cine îl udase?

Intoarcerea unui Părinte de pe lumea cealaltă pe vremea cand era doar un copil

În drumul nostru vedeam vămile una deasupra celeilalte şi pe demoni stând acolo, dar noi treceam pe lângă ele la distanţă şi cu mare iuţeală.

 moarte
Mărturia părintelui S.:

„Pe când eram copil de nouă ani, pe data de 29 mai 1962 mă jucam cu alţi copii. Deodată unul dintre ei m‑a lovit foarte tare. Atunci mi‑am pierdut cunoş­tinţa.

Apoi am văzut că sufletul meu ieşise din trup şi se îndrepta către un loc unde era foarte întuneric. Deo­dată a apărut un Înger luminos, care m‑a luat în braţe şi, aşa cum îl ţineam şi eu, a început să zboare în sus cu multă repeziciune.

În drumul nostru vedeam vămile una deasupra celeilalte şi pe demoni stând acolo, dar noi treceam pe lângă ele la distanţă şi cu mare iuţeală.

Ne‑au oprit însă la ultima vamă, fiindcă furasem stiloul unui coleg de‑al meu. Dar Îngerul i‑a spus:

– Îl duc la Domnul.

Şi astfel, am continuat drumul. Am ajuns apoi într‑un loc de deasupra căruia se revărsa multă lumină şi de aceea nu puteam privi decât în jos. Îngerul s‑a oprit puţin mai sus şi a spus:

– Doamne, acesta este încă foarte mic.

Atunci am auzit o voce dulce şi foarte frumoasă răspunzându‑i Îngerului:

– Acesta Mă va sluji.

Îndată Îngerul m‑a luat şi am început să zburăm iarăşi spre pământ cu multă iuţeală. M‑a dus la spital, unde se afla trupul meu pe care îl vedeam. Îngerul m‑a lăsat fără să spună nimic şi a plecat.

Apoi mi‑am revenit şi în scurt timp am uitat cele petrecute. Mi le‑am amintit însă foartebine în 1995 (după treizeci de ani), când am devenit monah şi hotărâsem să primesc şi preoţia.

Cred că Dumnezeu a îngropat toate acestea în memoria mea ca să pot să‑mi manifest liber voinţa şi alegerea”.

Sursa: marturieathonita.ro/intoarcere-din-cealalta-viata/ – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Despre minunea milostivei preotese Chiriachi Ţituridu

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut părintele în repetate rânduri. Când s-a săvârşit mutarea moaştelor ei, au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă.

cuvioasa_chiriachi-tituridu

Preoteasa Chiriachi Ţituridu s-a născut în 1870 şi s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe Ţituridu, care a fost hirotonit preot şi a slujit în satul lor, Ţopli din Pont. Au dobândit şase fiice şi un fiu, care a murit de mic.

Preoteasa Chiriachi era simplă, foarte evlavioasă şi foarte milostivă. Suferea şi plângea când vedea nefericirea oamenilor. Avea întotdeauna deschisă uşa casei ei, locul în care cei săraci şi flămânzi găseau mâncare şi căldură, iar cei străini, loc de găzduire.

În anul 1903, părintele Gheorghe s-a mutat împreună cu familia sa în satul Atara sau Azanta din regiunea Sohum (Georgia). Era singurul preot din acel ţinut unde trăiau mulţi refugiaţi greci. Liturghisea, boteza, cununa şi citea bolnavilor rugăciuni. În casa sa îşi găseau scăparea zeci de refugiaţi care „nu aveau unde să-şi plece capul”. Preoteasa cea milostivă frământa neobosită, gătea şi îi hrănea pe săracii care îşi găseau scăparea la casa lor. Îi iubea şi îi mângâia ca pe copiii ei. Pentru că nu încăpeau toţi în mica lor căsuţă, a cerut părintelui Gheorghe să facă o casă de oaspeţi mare. Astfel, putea găzdui acolo până la o sută de persoane.

Evlavioasa preoteasă, în timp ce hrănea atâtea guri flămânde, ea însăşi postea în fiecare zi până la ceasul al nouălea din zi. Până la Vecernie nu mânca şi nu bea nimic. Mergea la biserică, lua anaforă şi apoi mânca. Carne sau alte mâncăruri de frupt nu mânca niciodată, ci doar verdeţuri şi fructe.

Odată, pe când trecea împreună cu părintele Gheorghe pe lângă cimitirul din Suhum, a cerut ca atunci când va muri să fie îngropată acolo. Preotul s-a mirat, fiindcă era tânără, având în jur de patruzeci de ani. Peste câteva zile, s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci au îngropat-o în acel cimitir, potrivit dorinţei ei.

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut în repetate rânduri. Un monah de la Mănăstirea „Nova fon” din Tranda vedea în fiecare seară o lumină pogorându-se pe mormântul ei şi auzea o voce spunându-i: „Să vii la mormântul meu, ca să mă scoţi de acolo!”.

Într-adevăr, s-a săvârşit mutarea moaştelor ei şi atunci au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă. O bună mireasmă a umplut locul acela şi cu uimire au observat că mâna cea dreaptă, pe care purta verigheta, urechea şi inima ei erau nestricate, iar celelalte oseminte erau galbene ca ceara.

Mâna şi inima le-a luat călugărul din Tranda, pe când celelalte oseminte ale ei se păstrează la Sankt-Petersburg.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 44-46) – doxologia.ro

Alte minuni facute de Dumnezeu prin oamenii placuti Lui, puteti gasi la categoria MINUNI.

Minunea din ajunul Crăciunului săvârșită de Sfântul Ioan Rusul

În seara zilei de 24 decembrie 2001, ajunul Crăciunului, fiul meu Ioan Bogdan, în vârstă, la vremea aceea, de 13 ani (născut la data de 17.09.1988 – București, sectorul 2), a plecat la bunici, în perfectă stare de sănătate și după aproximativ o jumătate de oră, s-a întors acasă, spunându-mi că are „temperatură”.

sfantul-ioan-rusul

Din acel moment a început calvarul familiei mele, care a durat până în seara zilei de 16 aprilie 2002.

M-am internat cu fiul meu la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș (ne aflam la a doua internare, prima fiind în anul 1999), unde medicii au depus tot efortul și profesionalismul pentru a-mi trata copilul.

Temperatura evolua ciclic, la început, la un interval de 12 ore – 1 lună, 1½ lună, apoi 6 ore – în luna următoare, iar în ultima perioadă, medicamentele nu mai aveau nicun efect! În prima săptămână de internare am primit vizita unei cunoștințe care mi-a înmânat Cartea Sfântului Ioan Rusul- Viața, Minunile, Paraclisul, Acatistul și Slujba, îndemnându-mă să o citesc cât pot de repede, că se va produce o mare minune.

Nu am urmat îndemnul doamnei și pot spune cu mâna pe inimă, că m-a costat scump acest lucru, pe care îl regret și-l voi regreta toată viața.

În ziua de 16 aprilie 2002 analizele copilului au avut valori foarte proaste, am simțit că medical nu se mai poate face nimic și am solicitat să-mi duc copilul acasă; nu voiam să moară în spital, să-l țină la morgă în noaptea aceea și eu să nu pot sta cu el.

Ajunși acasă, l-am dus în dormitorul lui; alături de noi se afla și fiul meu cel mare, George-Nicolae. În acel moment am realizat că sunt ultimele lui clipe, iar eu am făcut tot ce trebuia ca să îmi salvez copilul.

Plimbâdu-mă în jurul patului, îi spuneam copilului (nu mă auzea, intrase în comă) că am făcut tot ce trebuia ca să-l salvez, iar dacă Dumnezeu hotărăște să moară, eu mă supun și sunt de acord cu acest lucru!

ÎN ACELE MOMENTE AM SIMȚIT CEVA CE NU CRED CĂ SE POATE EXPRIMA ÎN CUVINTE, AM SIMȚIT FORȚA DIVINĂ, ERAM DE ACORD SĂ JERTFESC TOTUL PENTRU DUMNEZEU!

După câteva secunde, când mi-am revenit, nu am putut să cred că am gândit așa ceva, și le-am spus copiilor că mai am un singur lucru de făcut, este sigura SPERANȚĂ: să citesc Cartea Sfântului Ioan Rusul.

Am coborât la mine în dormitor, am început să citesc Minunile Sfântului – Acromegalia (despre o boală foarte rară a glandei hipofize). Se potrivea de minune cu situația fiului meu. Am îngenuncheat, am aprins o lumânare și am citit toată cartea (am început la ora 21.30 și am terminat-o la 1.20, cu aproximație).

Vreau să specific că în acest interval, practic s-a oprit timpul în loc, iar când am urcat în dormitorul copiilor să văd ce s-a întâmplat atâte ore de nu am fost deranjată, AM ÎNMĂRMURIT: FIUL MEU IOAN-BOGDAN NU MAI AVEA TEMPERATURĂ. ÎȘI REVENISE!

Nu îmi venea să cred ochilor, alergam prin casă, prin curte, nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu în acel moment.

Mi-am adus aminte de spusele mamei mele, am îngenuncheat în curte în miez de noapte, am sărutat pământul, dar nu mi s-a părut de ajuns!

Am făcut o promisiune lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, din acest moment nu voi mai fuma niciodată în viața mea. Nu mi s-a părut de ajuns și am continuat cu promisiunea: îți voi dărui viața copilului meu pentru o țigară, CHIAR DACĂ VA MURI!”

Din acel moment am început să-l caut pe Dumnezeu, L-am descoperit și cred că nimeni nu mă va întoarce din acest drum.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o asemenea încercare, pentru că numai așa am simțit Duhul Cel Sfânt pogorât în sufletul meu, prin citireaParaclisului, Acatistului și Rugăciunii Sfântului Ioan Rusul, care a înfăptuit aceată minune.

Aura Istrate

(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas, pp. 88-91) – ganduridinierusalim.com

Alte minuni savarsite de sfintii parinti, puteti gasi la categoria MINUNI

A inceput sa lacrimeze o icoana a Sfantului Parinte Arsenie Boca?

Arsenie Boca face intr-adevar minuni, sunt convinsi localnicii dintr-un sat din Vaslui. Imaginea sa, adusa de la manastirea Prislop, lacrimeaza, sustin ei, de zile intregi. Oamenii cred ca se afla in fata unei minuni si se roaga fierbinte. 

arsenie boca

Daca e semn bun sau rau, parerile sunt impartite, dar tot mai multi spun ca Sfantul Ardealului plange pentru pacatele noastre. Oamenii asteapta cu zecile la coada sa se inchine la imaginea lui Arsenie Boca – dar nu la Prislop, ci in satul Puscasi, judetul Vaslui. Un localnic a cumparat reproducerea de la manastire si a adus-o acasa chiar de Sfantul Gheorghe. A expus-o in troita din fata casei si peste cateva zile, spun oamenii, in ochi au aparut lacrimi.

Localnica: „Aurica, zic, a inceput sa lacrimeze ochiul stang la icoane pe care a adus-o Claudiu. E lacrima… N-am zis la nimeni, ca – daca ziceai la cineva – nu credea.”
Vecina: „Am vazut ca are lacrima asa, avea lacrima in ochi, dar am crezut ca e de la pictura. Nu mi-am dat seama. Vine lumea, se mira.”

arsenie boca

Localnicii sunt convinsi ca asista la o minune dumnezeiasca.

Batrana: „De cand sunt, sunt batrana, am 70 de ani si n-am vazut asa minune ca acum.”

Femeie: „Chiar daca imi spunea cineva ca a taiat un copac si a vazut nu stiu ce, nu credeam, dar acum am vazut cu ochii mei minunea.”Unii cred ca este cazul sa trecem la post si rugaciune, pentru ca Dumnezeu transmite un mesaj.

Localnic: Acum ne arata Tatal nostru Ceresc ca-i lumea rea

Reporter: Poate-i un semn bun..

Localnic: Eeee, ar fi bine, dar odata ce plange Maica Domnului sau cine este, nu-i a bine!” – stirileprotv.ro

Daca chiar a inceput sa planga si eu cred ca intr-adevar plange, nu e de mirare.

In primul rand poate plange cand vede cat este inca de prigonit, el a facut doar bine si in schimb primeste incontinu ocărâri peste ocărâri de la o gramada de lume. Iar totodata in felul acesta, poate le-a trimis un semn necredinciosilor sa creada si sa inceteze in a-l mai batjocuri.

Mai apoi poate plange pentru neamul romanesc pe care l-a iubit atat de mult, cand vede ca profetiile lui incep sa se implineasca si tara a ajuns un dezastru si romanii au devenit doar niste sclavi asupriti.

Dar poate plange si pentru ce va urma, pentru ca urgia anuntata de parinte este abia la inceput, si de acum va urma ce-i mai rau.

Numai Dumnezeu si Sfantul Parinte stiu exact!

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Minunile de la înmormântarea Sfântului Părinte Arsenie Boca

Abonare Părintele Arsenie Boca, cunoscut ca Sfântul Ardealului, a murit în noimbrie 1989 Părintele Arsenie Boca, considerat unul dintre marii duhovnici ai României, a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar şase zile mai târziu a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului. O serie de mărturii ale celor care au asistat la priveghiul şi înmormântarea preotului s-au păstrat până în prezent, iar unii dintre autorii relatărilor au susţinut că evenimentul a fost ieşit din comun. Părintele Arsenie Boca, de nerecunoscut în haine civile.

Unul dintre cei care au slujit la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul hunedorean Octavian Pătraşcu, din Valea Jiului. Octavian Pătraşcu (77 de ani) relata că a aflat de moartea duhovnicului Arsenie Boca la 29 noiembrie 1989, în vremea în care se afla la Episcopia Aradului. Era duminică dimineaţa, iar în paraclisul Episcopiei Aradului avea loc slujba de Liturghie. Părintele a auzit telefonul sunând în cabinetul episcopului Timotei şi a răspuns. „La celălalt capăt al firului era maica stareţă Apolinaria, prima după reînfiinţarea Mănăstirii Prislopului. Cu glasul emoţionat, m-a rugat să anunţ că a decedat părintele Arsenie şi că în testamentul său trecuse insistent dorinţa de a fi înhumat în cimitirul Mănăstirii Prislop“, îşi aminteşte preotul Octavian Pătraşcu. Peste câteva zile, pe 4 decembrie 1989, episcopul Aradului şi Hunedoarei l-a trimis pe preotul Pătraşcu la Prislop, pentru a duce mesajul Episcopiei la înmormântarea părintelui Arsenie Boca.

„Slujba la care au participat mai mulţi preoţi şi o mulţime de oameni apropiaţi părintelui a fost încărcată de emoţie. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să îl conduc pe ultimul drum pe cel pe care îl preţuiam cu toţii. Câteva săptămâni mai târziu urma să aibă loc ceea ce părintele Arsenie Boca prevestise: schimbarea regimului comunist“, a povestit recent Octavian Pătraşcu, pentru adevarul.ro. Preotul hunedorean relata că la înmormântarea părintelui Arsenie Boca nu s-au petrecut lucruri neobişnuite.

La fel au susţinut şi unii dintre localnicii din satul Silvaşu de Sus, aflat la trei kilometri de mănăstire, care au participat la înmormântare. „Deseori, ne întreabă oamenii dacă l-am cunoscut pe părinte şi ne roagă să le povestim despre el. Unii dintre săteni l-au văzut în viaţă. Eu doar am fost la priveghiul lui şi îmi amintesc mulţimea mare care a venit la biserică, unde fusese depus trupul lui. Îmi amintesc chipul părintelui, care părea însufleţit, nu ai fi putut spune că este al unui om care murise. La fel au spus şi cei care l-au atins“, a povestit Letiţia, o localnică din Silvaşu de Sus, loc pentru care părintele Arsenie Boca este considerat o binecuvântare.

Despre ochii deschişi ai preotului

Unul dintre cei prezenţi la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul Simion Todoran. Acesta a povestit că se întâlnise în urmă cu o lună cu Arsenie Boca, iar duhovnicul i-a spus la despărţire că era ultima dată când îl va mai vedea.

„Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Ştiind gândul meu mi-a răspuns: «Nu, eu am să plec pentru totdeauna». Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufleteşte de Părinte. Dar mi-a spus: «Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici». În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, căci am aflat că părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut puternica impresie că văd moaştele unui sfânt şi mi-am zis: Părinte, ai fost mare în viaţă, mare te-a lăsat şi moartea aceasta”, afirma preotul Simion Todoran.

„La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat şi m-am întrebat de ce au făcut aşa. Nu ştiu de ce, dar am auzit în predica părintelui Bunescu, la înmormântare ceva ce m-a uluit. A spus aşa: „Ai trăit ca un cuvios şi ai murit ca un martir”. Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet, potrivit crestinortodox.ro.

Mărturia unui preot

Un preot prezent la înmormântarea din urmă cu 25 de ani susţinea că ar fi fost martor al unor evenimente neobişnuite.

„Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, şi un bărbat foarte înalt, amândoi ţărani din părţile Făgăraşului, şi brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântaţi, şi-a îndreptat mâna spre inimă şi deodată a făcut aşa, în mare şoaptă: «uoaaaahhh!». I-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela, şi când mergeam cu toţi spre groapă, am tras cu urechea şi am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele”, a povestit părintele Dumitru, de la Mănăstirea Sf. Ilie – Albac, informează crestinortodox.ro.

Un alt martor la înmormântare a fost Gheorghe Silea, din Sâmbăta de sus. Acesta a relatat următoarele „Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viaţă când am avut ocazia să-l ating. Obrajii îi erau roşii. A murit joi şi l-au înmormântat luni şi era ca viu atunci. Împrejurul sicriului se simţea mireasmă de mir. Nu au fost la înmormântare atât de mulţi, cum mă aşteptam. A trecut la cele veşnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie”, potrivit crestinortodox.ro.

„Un om care umbla prin văzduh”

O altă martoră la înmormântare a relatat că în timpul priveghiului ar fi simţit un miros puternic de smirnă. „M-am speriat, am întrebat pe o maică. «Aici s-a întâmplat ceva, a zis. «Ţi-a dat părintele binecuvântarea». L-a dus, l-a înmormântat, şi când să tragă pământ pe sicriu, ieşeau aburii ca de la un canal cu apă fierbinte: era smirnă şi tămâie. Toată lumea s-a umplut de smirnă şi tămâie. Şi atunci părintele Daniil a zis: «Nu ştiu dacă ştiţi pe cine am înmormântat. Am avut un om care umbla prin văzduh şi vorbea cu îngerii. Un om sfânt pe care l-am avut noi pe pământ». Atunci toată lumea s-a mirat. Mi-a rămas în haină, un an de zile, mirosul de smirnă şi de tămâie”, este mărturia Letiţiei Suciu, potrivit crestinortodox.ro.

Mărturia preotesei Anişoara Crăciun

Anişoara Crăciun, văduva preotului Opre Crăciun din Cinciş, fost deţinut politic în închisorile regimului comunist, împreună cu Arsenie Boca, a relatat despre întâlnirea fostului ei duhovnic, în ultimele luni din viaţa acestuia.

În vremea Paştelui, preoteasa venise să se spovedească la Mănăstirea Prislop şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă.

„Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat din nou la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite“, îşi amintea Anişoara, într-o relatare făcută reporterilor adevarul.ro.

Credinţa în minunile de la mormânt

Potrivit autorilor cărţilor despre părintele Arsenie Boca, despre minunile săvârşite la mormântul său de la  Mănăstirea Prislop există numeroase relatări. Oamenii citaţi în cărţile care spun povestea fostului stareţ vorbesc despre apariţii miraculoase ale părintelui Arsenie Boca la mormânt şi despre modul în care au fost ajutaţi să treacă peste necazuri şi să se însănătoşească, rugându-se în faţa troiţei de la mormânt. Cât adevăr prezină mărturiile pelerinilor este greu de stabilit, însă în ultimii ani numărul mărturiilor despre minunile din faţa locului de veci împodobit cu flori a crescut. O astfel de relatare aparţine preotului David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca. Acesta povestea că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise.

„O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, afirma părintele David, în cartea„Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Mormântul devenit loc de pelerinaj

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.

Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni. – adevarul.ro

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca