Incredibil! Statul California, la un pas de adoptarea unei legi care interzice, printre altele, cărțile de învățătură creștin-ortodoxe despre căsătorie și sexualitate

Camera Reprezentanților din statul California a adoptat acum câteva ore un proiect de lege care va interzice comercializarea cărților care exprimă idei asupra sexualității ce contravin ideologiei LGBT și teoriei „gender”, anunță National Review. Vestea a fost primită cu urale de către grupurile de activiști LGBT.

Fără precedent: Statul California, la un pas de adoptarea unei legi care interzice, printre altele, cărțile de învățătură creștin-ortodoxe despre căsătorie și sexualitate

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie adoptat și de Senatul acestui stat.

Printre altele, notează jurnalistul și avocatul David French, adoptarea acestei legi va interzice și comercializarea cărților de învățătură creștin-ortodoxe.
Legea 2943 transformă în „practică ilegală de afaceri” implicarea „într-o tranzacție care ar rezulta sau rezultă în vânzarea sau închirierea de bunuri către orice consumator” care publicitează, se oferă sau constau în „eforturi de schimbare a orientării sexuale a unui individ”, notează sursa citată.

Proiectul legislativ definește „eforturile de schimbare a orientării sexuale” drept „toate practicile care caută să schimbe orientarea sexuală a unui individ. În acestea se includ eforturile de schimbare a comportamentelor sau a exprimării de gen sau de a reduce atracția sexuală sau romantică față de indivizi de același sex”. (Secțiunea 2, 1761, punctul i.1).

David French scrie că „pentru creștini, identitatea este în Hristos, nu în genul sau identitatea lor sexuală. Statul California spune „nu”. Genul și orientarea sexuală sunt identitatea voastră și ar trebui să vă angajați în acțiuni care celebrează și ratifică presupusa voastră esență. Statul crează o nouă religie a libertinajului sexual, declarând că religiile care i se opun nu sunt doar false, dar și periculoase și apoi interzicând exercițiile religioase contrare”.

„Creștin-ortodoxia este simplă: indiferent de dorințele unei persoane („orientarea), standardul pentru comportamentul drept este clar ca lumina zilei. Relațiile sexuale sunt rezervate pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Când vine vorba despre „exprimarea genului”, nu există nicio diferență între sexul biologic și gen, iar răspunsul creștin la disforia de gen este compasiunea și tratamentul, nu indulgența și mutilarea chirurgicală. Cu alte cuvinte, există o diferență fundamentală între tentație și păcat.

Legea californiană ar interveni direct asupra acestor învățăminte prin interzicerea până și a argumentului că indiferent de dorința sexuală a unei persoane, comportamentul sexual al unei persoane ar trebui să se conformeze standardelor biblice”, continuă jurnalistul american, adăugând că indiferent de popularitatea învățămintelor creștin ortodoxe despre morală, acestea trebuie protejate de Constituție și niciun stat constituent nu ar trebui să-și permită să interzică un bun sau un serviciu care vorbește despre această acestea.

În creștinismul ortodox, homosexualitatea este un păcat care se poate îndrepta prin mijloace duhovnicești, precum spovedania, rugăciunea și postul. Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea într-una dintre predicile sale despre „vindecarea homosexualității” persoanelor care au apelat la Biserică în momente de criză.

Unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri americani, Dr. Nicholas Andrew Cummings, unul dintre cei mai venerabili psihiatri americani, a scris că homosexualitatea se poate vindeca.Într-un articol publicat în USA Today, Cummings scrie că a tratat peste 18.000 de homosexuali de-a lungul carierei, dintre care unii doreau să se vindece de acest comportament, iar acest lucru le-a reușit.

Statul California este dominat, din punct de vedere politic, de către Partidul Democrat (de stânga). – meritocratia.ro

Urmariti va rog si:

Publicitate

Atacurile aeriene conduse vineri de SUA „contra” Statului Islamic, au ucis 52 de CIVILI SIRIENI într-o singura zi si nici un JIHADIST

Atacurile aeriene conduse de SUA, au ucis 52 de civili sirieni într-o singura zi. Se duceau lupte in apropiere, dar atacurile nu au reusit să ucidă nici macar un singur luptător islamist.

Reuters / Thaier Al-Sudani

„Loviturile aeriene lansate vineri de coaliție asupra satului Birmahle din provincia Alep a ucis 52 de civili,” a declarat pentru AFP șeful Observatorului Sirian pentru drepturile omului Rami Abdel Rahman.

Șapte dintre victime erau copii. Alti 13 au fost îngropati sub dărâmături, a adăugat el.

Scena a fost precipitata de ciocniri între milițienii kurzi și rebelii sirieni pe de o parte și teroriști apartinand Statului Islamic (IS, fosta ISIS / Isil) pe de altă parte, cam la o milă distanță.

„Dar in Birmahle erau doar civili, nimeni de la ISIS și nici o lupta nu se dadea in acea zona „.

Atacurile aeriene conduse de SUA au inceput inca din septembrie. Ele sunt concepute pentru a „sprijini” unitățile kurzilor din Siria și Irak, care s-au dovedit eficiente în lupta și urmarirea jihadiștilor.

Vineri s-a marcat o escaladare majoră a deceselor civile siriene cauzate de atacurile aeriene. Din septembrie,atacurile coaliției au dus la 66 de morți civili. Vineri s-au mai adaugat altii 52.

Președintele sirian Bashar Assad a subliniat în repetate rânduri că bombardamentele sunt o intervenție ilegală neautorizata printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, încalcand suveranitatea Siriei. Președintele sirian a declarat presei ruse la sfârșitul lunii martie, că Occidentul nu are o soluție politică la criza din Siria, și a declarat că este interesat doar de distrugerea guvernului pe care il conduce și doresc doar sa „ne transforme în marionete”. – rt.com

Pentru a intelege mai bine cele descrise mai sus, urmariti va rog cu atentie urmatorul articol:

Motivul pentru care Statul Islamic se extinde pe zi ce trece. Al-Qaeda Air Force: Statele Unite ale Americii și Arabia Saudită

Guvernul inconstient al SUA, printr-un act legislativ votat pe 4 Decembrie, declara practic razboi Rusiei!

Pe 4 Decembrie, Parlamentul american a trecut ceea ce eu consider a fi una dintre cele mai grave acte legislative care au luat fiinta vreodată. H. Res. 758 a fost emisa ca rezoluție in care se „condamnă ferm acțiunile Federației Ruse, sub presedintele Vladimir Putin, care a efectuat o politică de agresiune împotriva țărilor vecine si vizează o dominație politică și economică.”

russia-us-missile

De fapt, proiectul de lege a fost de 16 de pagini, pline cu propagandă de război care i-ar fi făcut pana și pe neoconservatorii sa roseasca.

Acestea sunt tipurile de rezoluții pe care le-am urmarit mereu atent la Congres,  pentru ca ceea ce par doar niste declarații „inofensive”,  de multe ori duc la sancțiuni și la război. Îmi amintesc că în 1998 am argumentat puternic față de Legea de Eliberare a Irakului, pentru ca așa cum am spus si la momentul respectiv, am știut că va duce la război. N m-am opus actului pentru că eram un admirator al lui Saddam Hussein – la fel ca și acum, eu nu sunt un admirator al lui Putin sau a altui lider strain – ci mai degrabă pentru că am știut atunci că un nou război împotriva Irakului nu ar rezolva problemele și ar face doar ca lucrurile sa se inrautateasca. Știm cu toții ce s-a întâmplat în continuare.

De aceea cred ca e dificil sa mai scape asa usor si de data aceasta, pentru ca acum mizele sunt mult mai mari: să provoace un război cu Rusia, care ar putea duce la distrugerea totală!

Dacă cineva crede că exagerez cu privire la cât de rea este această rezoluție, permiteți-mi sa va ofer doar câteva exemple din legislația în sine:

Rezoluția (punctul 3) acuză Rusia de o invazie a Ucrainei și condamnă încălcarea de către Rusia a suveranității ucrainene. Declarația este oferita fără a avea vreo dovadă in acest sens. Cu siguranta cu sateliții noștri sofisticati care pot citi o plăcuță de înmatriculare din spațiu, ar trebui sa avem filme si poze ale acestei invazii rusesti. Nu a fost publicata nici una. În ceea ce privește încălcarea de către Rusia a suveranității ucrainene, de ce nu este o încălcare a suveranității Ucrainei si de catre SUA care a participat la răsturnarea fostului guvern ales, așa cum a făcut-o în februarie? Am auzit cu toții inregistarile oficialilor Departamentului de Stat complotand cu ambasadorul SUA în Ucraina, să răstoarne guvernul. Am auzit-o pe Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat, cum se lauda că SUA a cheltuit 5 miliarde de dolari pentru a schimba regimul din Ucraina. De ce aceste lucruri sunt în regulă?

Rezoluția (punctul 11), acuză cetatenii din estul Ucrainei ca au organizat „alegeri frauduloase și ilegale”, în noiembrie. De ce de fiecare dată cand alegerile nu produc rezultatele dorite de guvernul Statelor Unite, sunt numite „ilegale” și „frauduloase”? Nu au voie cetatenii din estul Ucrainei sa decida pentru ei? Nu este acesta un drept fundamental al omului?

Rezoluția (punctul 13), cere o retragere a forțelor Rusiei din Ucraina, chiar dacă guvernul american nu a furnizat nici o dovadă ca armata rusă a fost vreodată în Ucraina. Acest paragraf de asemenea îndeamnă guvernul de la Kiev pentru a relua operațiunile militare împotriva regiunilor estice care caută independența.

Rezoluția (punctul 14) prevede cu certitudine că zborul Malaysia Airlines 17, care s-a prăbușit în Ucraina a fost doborat de o rachetă „trasa de către forțele separatiste ruse din estul Ucrainei.” Acest lucru este pur și simplu incorect, pentru ca raportul final privind ancheta din această tragedie, nu va fi  lansat până anul viitor, iar raportul preliminar nu a demonstrat că o rachetă a doborat avionul. Nici raportul preliminar – realizat cu participarea tuturor țărilor implicate – nu a acuzat vreuna din parti.

Punctul 16 al rezoluției condamnă Rusia pentru vanzarea de arme catre guvernul Assad în Siria. Nu mai vorbim, desigur, că aceste arme sunt folosite impotriva ISIS – care este conisderat inamicul SUA – în timp ce armele americane furnizate catre rebelii din Siria au ajuns de fapt in mâinile ISIS!

Punctul 17 al rezoluției condamnă Rusia pentru ceea ce revendică SUA ca ar fi sancțiuni economice („măsuri economice corective”) împotriva Ucrainei. Aceasta, chiar dacă SUA a lovit în mod repetat  Rusia cu sancțiuni economice și are în vedere chiar mai mult!

Rezoluția (punctul 22) prevede că Rusia a invadat Republica Georgia în 2008. Acesta este pur și simplu neadevărat. Chiar și Uniunea Europeană – care nu este prietena cu Rusia – a concluzionat în ancheta sa referitoare la evenimentele din 2008, că Georgia a fost cea care „a început un război nejustificat” împotriva Rusiei, nu invers! Cum poate Congresul sa merga mai departe cu aceste minciuni sfruntate? Membrii congresului chiar nu se deranjeaza să citească aceste rezoluții înainte de a vota?

La punctul 34 rezoluția începe să devină chiar comica, condamnând rușii pentru atacuri asupra rețelelor informatice ale Statelor Unite și „dobândirea ilicita de informații” despre guvernul american. În urma relatarilor lui Snowden cu privire la nivelul de spionaj al SUA asupra restului lumii, cum poate pretinde SUA ca ar avea autoritate morală care sa-i permita a condamna astfel de acțiuni?

Rezolutia de asemenea ataca Ruisa, cum ca ar infuenta opinia publica prin controlul media. Guvernul american, desigur, cheltuie miliarde de dolari la nivel mondial pentru a finanța și sponsoriza mass-media, inclusiv Vocea Americii și Radio Europa Liberă / RL , precum și pentru a subvenționa presa „independenta”, în nenumărate tari de pe glob. Cât va mai dura pana cand surse alternative de informare, cum ar fi RT vor fi interzise în Statele Unite? Această legislație ne aduce mai aproape de ziua nefericita când guvernul va decide tipul de programare pe care avem voie sa-l urmarim  – iar aceasta violare de drepturi este numita „Libertate”.

Rezoluția dă undă verde (punctul 45), președintelui ucrainean Poroșenko de a reincepe asaltul militar asupra celor care isi doresc independența provinciei din estul Ucrainei, cerând „dezarmarea separatistilor și forțelor paramilitare din estul Ucrainei.” O astfel de mutare va duce la mai multe mii de civili omorati.

În acest scop, rezoluția implică în mod direct guvernul Statelor Unite în conflict, prin incredinatarea președintelui SUA de a „furniza Guvernului Ucrainei sisteme de apărare letale și neletale, servicii și formarea necesara pentru a-și apăra în mod eficient  teritoriul și suveranitatea.” Acest lucru înseamnă ca armele se afla in mâinile forțelor militare SUA si sunt folosite într-un război fierbinte la granița cu Rusia. Pare acest lucru o idee buna?

Sunt prea multe declarații ridicole și oribile în această legislație pentru a discuta complet. Probabil insa, cea mai tulburătoare dintre aceste rezoluții, este afirmația că „intervenția militară”, de către Federația Rusă în Ucraina nu este un accident, ci „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale.” Această frază este pilula cu otravă plantata în această legislație care face ca viitoarele rezoluții sa poata fii si mai agresive. La urma urmei, dacă acceptăm că Rusia prezintă o „amenințare” la adresa păcii internaționale, cum poate fi ignorat un astfel de lucru? Acestea sunt pantele alunecoase care duc la război.

Această legislație periculosa a trecut astăzi, 04 decembrie, cu doar zece voturi împotriva! Numai zece legislatori sunt constienti asupra utilizării propagandei flagrante și mincinoase care este folosita pentru a împinge spre un razboi cu Rusia.

Mai jos continua un mesaj a lui Alex Jones pentru cetatenii americani:

Aici sunt deputații care au votat „NU”, la aceasta legislatie. Dacă nu va vedeți proprii reprezentanti pe această listă sunati-i si întreabti-i cu ce drept au votat pentru a ne aduce mai aproape de război cu Rusia! Dacă va vedeți reprezentantii pe lista de mai jos, sunati-i și multumiti-le ca s-au opus acestor maniaci dupa razboi.

Cei care au votat NU la H. Res. 758:

1) Justin Amash (R-MI)
2) John Duncan (R-TN)
3) Alan Grayson, (D-FL)
4) Alcee Hastings (D-FL)
5) Walter Jones (R-NC)
6) Thomas Massie (R-KY)
7) Jim McDermott (D-WA)
8 George Miller (D-CA)
9) Beto O’Rourke (D-TX)
10 Dana Rohrabacher (R-CA) – infowars.com

Pentru intelege mai bine in ce situatie tensionata ne aflam, urmariti va rog si subiectele: