180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al minunatelor icoane de la mănăstirea Agapia

La 15 mai se împlinesc 180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualității românești.

Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină. Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei. Sora pictorului Maria Ghigorț s-a măritat în anul 1844 la doar 13 ani și a murit destul de tânără. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe, scrie ziarpiatraneamt.ro.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier.

Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.

Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.

Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervenscență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

M. Kogălniceanu spunea: „Tablourile de la Agapia formează pentru Moldova  o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator”.

Referindu-se la momentul sfințirii și la valoarea picturii de la Agapia, Alexandru Vlahuță nota: „După trei ani, Agapia în sărbătoare își sfințea podoaba de care cu drept cuvânt se putea mândri. Din câte biserici avem în țară nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere… Parcă nu mai este de mână omenească ! Așa se minunau maicile clătinând din cap. Acolo rămâne un muzeu și o școală de pictură bisericească.”

A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.

În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române.

La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu trece la cele veșnice, la locuința sa de la Câmpina, lăsând, neterminată, pe șevalet, lucrarea „Întoarcerea de la bâlci”. –activenews.ro

Ecumensim pe față în Mitropolia Ardealului

In perioada 11-14 mai a avut loc colocviul teologic „Sfinții și cultul sfinților în Răsărit și Apus”, organizat de Mitropolia Ardealului, în colaborare cu Institutul „Ex fide lux” și Academia Evanghelică „Transilvania”. Au participat ierarhi, profesori de teologie și cercetători reprezentând Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică și Biserica Evanghelică. În cadrul acestui eveniment științific au fost prezentate puncte comune, dar și diferențe și specificități confesionale privitoare la tema abordată, sfinți și sfințenie, din perspectiva teologiei și spiritualității ortodoxe, catolice și protestante.

Colocviu teologic internațional în Mitropolia Ardealului

Deschiderea oficială a colocviului teologic a avut loc vineri, 11 mai, la Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu. Au vorbit pr. prof. Jürgen Henkel, editor co-fondator și coordonator al Bibliotecii Teologice Germano-Române; Înalt­prea­sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; Roger Pârvu, coordonator de program la Academia Evanghelică „Transilvania”, și pr. prof. Hermann Schoenauer, președinte „Ex fide lux” – Institutul germano-român pentru teologie, ştiință, cultură și dialog. Cuvinte de salut au rostit Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunţiul Apostolic în România, și Episcopul-vicar Daniel Zikeli, reprezentantul Bisericii Evanghelice C.A. din Bucureşti.

Prima sesiune de prelegeri a fost deschisă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care a susținut comunicarea intitulată „Sfinții în teologia, spiritualitatea și cultul Bisericii Răsăritene”. Înaltpreasfinția Sa a prezentat câteva considerații teologice privind posibilitatea participării omului la sfințenia lui Dumnezeu, a vorbit despre „sfânt” și „sfin­țenie” în cultul și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe și a evidențiat rolul și importanța cultului sfinților în viața Bisericii și a credincioșilor. „Sfinții pe care Biserica Ortodoxă îi cinstește în teologia, spiritualitatea și viața ei liturgică – printr-un cult special, relativ, deosebit de cel absolut acordat lui Dumnezeu – au fost oameni asemenea nouă, cu aceleași neputințe și slăbiciuni, dar care, prin voința lor, s-au devotat slujirii și viețuirii în Hristos și cu Hristos, încât, cu ajutorul harului divin, au atins treptele posibile ale desăvârșirii și au ajuns să devină «eroii credinței», «prietenii» și «casnicii» lui Dumnezeu, mijlocitorii noștri prin rugăciunile lor și modele vrednice de urmat pe calea mântuirii”, a spus Mitropolitul Ardealului.

În prima zi au mai susținut referate cardinalul dr. Gerhard Ludwig Müller, de la Vatican-Roma („Sfinții – martori ai unității Bisericii”) și pr. prof. dr. Peter Gemeinhardt, de la Universitatea Göttingen („Sfin­ții ca modele de credință – perspec­tivă evanghelică”).

Te Deum şi sesiuni de comunicări la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Academia Teologică „Mitropolit Antonie Plămădeală” a Mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, a găzduit a doua zi de comunicări științifice. În deschiderea lucrărilor, Înalt­preasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba de Te Deum în Paraclisul „Sfinții Martiri Brâncoveni” al așeză­mântului monahal, în prezența Preasfințitului Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și a participanților la simpozion. În continuare, în aula academiei a avut loc sesiunea „Sfinți și martiri în trecut și astăzi”, deschisă de Arhiepiscopul Teodosie cu referatul „Sfinții din Dobrogea – mărturisitori ai credinței și martiri ai Antichității”. Pr. prof. dr. Hermann Pitters (Departamentul de Teologie Protestantă al Universității din ­Sibiu) a prezentat, în cadrul referatului „«Martirologiul» românesc (2007) ca expresie a ecume­nicității martirilor din România”, colaborarea repre­zen­tanților cultelor din țara noastră la elaborarea volumului „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în 2007 și retipărit la aceeaşi editură în 2017. Berthold Pelster, reprezentant al fundaţiei papale „Kirche in Not” („Biserici în nevoie”) de la München, a vorbit despre „Martirii prigoanei creştinilor – Sfinţii de astăzi. O privire actuală”. Episcopul-vicar Daniel Zikeli a prezentat referatul intitulat „Sfinţii şi venerarea lor în teologia lui Martin Luther şi în simbolurile de credinţă luterane”. Procesul de canonizare a sfinţilor a fost prezentat comparativ: din perspectiva Bisericii Ortodoxe, cu principii teologice şi proceduri canonice (pr. conf. univ. dr. Irimie Marga – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu), şi din perspectiva Bisericii Romano-Catolice (pr. prof. dr. Maximilian Pal – Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman). Comunicările ştiinţifice s-au încheiat sâmbătă cu actualizarea pr. prof. dr. Elmar Nass, de la Institutul de Grad Universitar „Wilhelm Löhe (Furth)”, cu titlul „Etică hagiologică – pentru o creştinătate tot mai îmbietoare – o perspectivă catolică şi ecumenică”.

Vizite de cunoaștere a bisericilor şi istoriei Transilvaniei

Colocviul a continuat duminică, 13 mai, cu vizite documentare sub titlul „Bisericile şi istoria Transilvaniei”. Primul popas a fost la biserica evanghelică din Sebeş. Participanţii au vizitat apoi Alba Iulia, oraşul Marii Uniri de la 1918, începând cu Sala Unirii. A urmat vizitarea Catedralei romano-catolice, prezentată de Arhiepiscopul György Jakubinyi. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei, a prezentat istoricul şi importanţa Catedralei Reîntregirii.

Colocviul teologic „Sfinţii şi cultul sfinţilor în Răsărit şi Apus” se încheie astăzi cu prezentarea Episcopiei Bisericii Evanghelice C.A. de către Episcopul Reinhard Guib.

În urma acestui eveniment academic de înaltă ţinută, participanţii au pus în lumină atât convergenţele, cât şi divergenţele existente între teologia şi spiritualitatea ortodoxă, catolică şi protestantă. Aceasta a fost prima conferinţă teologică internaţională a Institutului germano-român „Ex fide lux” pentru teologie, ştiinţă, cultură şi dialog, înfiinţat în 2016 la iniţiativa unui grup de teologi români şi germani.

Toate prelegerile susţinute la academiile de la Sibiu şi Sâmbăta de Sus au fost publicate într-un volum apărut în condiţii grafice de excepţie, în ediţie bilingvă româno-germană. Cartea se înscrie în bibliografia obligatorie a teologilor care doresc să studieze comparativ noţiunile de „sfânt” şi „sfinţenie” în creştinism, din punct de vedere biblic, dogmatic, canonic, istoric sau etic. Organizarea acestui colocviu în Transilvania, unde convieţuiesc toate cele trei Biserici tratate, a adus reprezentanţilor celor trei confesiuni veniţi din diferite ţări europene, o nouă perspectivă a înţelegerii partenerului de dialog teologic.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României, al Ministerului Bavarez de Stat pentru Familie, Muncă și Afaceri Sociale (München), al Asociației „Universitätsverein Furth e. V.” a Institutului de Grad Universitar „Wilhelm Löhe (Furth)” și al Companiei Hans Müller HMP Medizintechnik GmbH (Nürnberg). – ziarullumina.ro

Urmariti va rog si:

Ecumenismul este satanic

Duhovnici Romani despre Ecumenism

Alte lucruri care va ajuta sa intelegti ce inseamna ecumenismul si cat de periculos este, puteti afla la categoria: Ecumenism 

Viata si Profetiile Sfantului Otroc Veaceslav

Related image Image result for otroc veaceslav

Viaţa

Veaceslav (Slava, Slavocica) Kraşeninnikov s-a născut pe data de 22 martie 1982. Mama lui, Valentina Afanasevna Kraşeninnikova, provine dintr-o familie în care a primit o educaţie creştină ‘ deosebită. Bunicul ei, protoiereu, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Spunea că el a fost trimis în această familie pentru că în neamul mamei au fost mulţi oameni care au împlinit voia lui Dumnezeu.

Avea ochii mari, albaştri, iar cei care-l priveau aveau sentimentul că văd prin ei. Avea doar şapte luni când a vindecat-o pe bunica lui.

La un moment dat bunica a început să se comporte ciudat, să strige la mama lui. Copilul fiind în braţele bunicii a privit-o stăruitor, dar pentru că aceasta continua a lovit-o cu palma peste obraz. în clipa aceea, femeia a simţit uşurare şi a încetat să mai strige.

 A fost botezat după vârsta de trei ani. (Probabil din cauza faptului că tatăl era ofiţer, iar în perioada comunistă era prigoană asupra cadrelor militare; pe ascuns se botezau, se cununau.)

 Era foarte vesel, plin de viaţă, însă era mereu liniştit. Iubea foarte mult natura, păsările; era înconjurat de porumbei. Ii părea rău pentru fiecare floare ruptă, pentru fiecare firicel de iarbă (mergea pe cărare pentru a nu călca iarba) şi spunea că Dumnezeu le-a creat şi trebuie protejate.

In relaţiile cu oamenii era foarte blând, plin de afecţiune. Faţă de persoanele în vârstă se comporta cu multă blândeţe, cu dragoste. Mulţumea tuturor pentru tot, se închina în faţa tuturor. Avea un caracter foarte puternic. în diverse situaţii copilăreşti s-a dovedit a fi foarte curajos. Era foarte comunicativ şi iubit de copii. Avea foarte mulţi prieteni; aceştia aveau un sentiment de respect şi aşteptau cu răbdare momentul în care va veni singur la joacă, fără să îl strige.

Nu îi dădea mamei nici un motiv pentru pedeapsă. Era deosebit de ascultător, mereu punctual. Niciodată nu a cerut nimic, nici haine, nici mâncare; mânca doar ce i se dădea. Era asemenea unui stareţ cu înţelepciune dobândită din experienţă. Putea să se apropie de orice om şi să îi vorbească despre lucruri serioase (unui general i-a vorbit despre armată, unui negru a început să-i explice ce fel de boală este SIDA).Ii spune mamei că mereu îi vorbeşte aceeaşi voce feminină care îi spune totul (vocea este vie, şi comparativ cu aceasta, vocile oamenilor sunt ca şi moarte).

Mama merge cu el la preotul paroh, care îi spune despre copil că are darul înainte-vederii. Deşi pentru oamenii obişnuiţi este un mister, el îşi amintea întâmplări legate de el însuşi, care au avut loc înainte de a se naşte. (Există posibilitatea ca, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sufletul lui să fi fost răpit la cer în perioada celor nouă luni de viaţă intrauterină.)

Spunea că a venit să avertizeze oamenii referitor la vremurile îngrozitoare care vor urma şi să-i ajute.

„Toate darurile pe care le am şi puterea, toate sunt pentru voi, iar pentru mine nu am nimic.”

A prezis că în Lavra Troiţa Serghieva va fi găsită o carte cu proorociri despre vremurile din urmă, în care se va menţiona şi despre el. Nu a fost înscris la grădiniţă, pentru că mereu vorbea despre Dumnezeu, ce este plăcut Lui, cum a fost creat Pământul, iar toate acestea nu erau acceptate în perioada comunistă. A citit aproape în întregime Enciclopedia Bibliei, de asemenea avea un Dicţionar Enciclopedic.

A mers la şcoală cu mare drag; la început i s-a părut interesant, dar mai apoi spunea că, în principiu, cunoaşterea pământească este greşită. Deşi regulamentul şcolii era foarte strict, nu avea o tunsoare de băieţi, voia să aibă părul ca şi Mântuitorul Iisus Hristos .După ce i-a spus învăţătoarei că are în burtică o fetiţă mică, ceea ce i s-a şi confirmat, au început să vină cu întrebări atât profesorii, cât şi elevii; vestea despre el s-a răspândit şi astfel a ajuns să fie căutat de foarte mulţi oameni.

Cei care nu înţelegeau darul pe care-l avea, îl numeau extrasens (om cu puteri paranormale). Iubea mult preoţii, însă cel mai mult iubea călugării. Spunea că îi iubeşte pe toţi, dar că pe Dumnezeu îl iubeşte mai mult. In fiecare Duminică o ducea pe mama lui la biserică să se împărtăşească. Cele mai frecvente cuvinte ale sale erau: „Slavă lui Dumnezeu!”, „După cum este voia lui Dumnezeu.”.

Se purta cu foarte mult respect faţă de tot ceea ce este sfânt. Spunea că un sfânt este mai de preţ decât toată ştiinţa pământului şi decât foarte mulţi preoţi luaţi la un loc.

Carne mânca foarte rar, doar la insistenţele tatălui, foarte puţină carne de pui. Ţinea post şi iubea rugăciunea; se putea ruga ore întregi lui Dumnezeu.

In ziua în care se spovedea şi se împărtăşea nu primea pe nimeni. Îi ruga pe oameni să meargă la biserică, să se întoarcă la Dumnezeu, să se spovedească cât mai des, să se împărtăşească, să se roage cât mai mult acasă, să postească cu înţelepciune, şi zicea: „Dacă nu vă veţi împărtăşi acum şi nu vă veţi spovedi, o mare mulţime de oameni va înnebuni, iar fără împărtăşanie nimeni nu va supravieţui.”.

Se bucura foarte mult când oamenii ascultau. Datorită lui s-au convertit la Ortodoxie mulţi dintre cei care erau de alte religii. Ştia orice gând al oricărui om, chiar şi de la distanţă; ştia ce gândeşte preşedintele american, preşedintele Rusiei, unde şi câte bombe atomice sunt, ce cantitate de armament; pentru el nu existau secrete.

Ştia care produse sunt de calitate şi care nu. Pentru el nu era o problemă să găsească un lucru, să vindece un om, să spună totul despre om (trecutul şi viitorul lui, să-i spună ce trebuie să facă pentru a evita o anumită problemă).

Oamenii îl căutau acasă şi pentru că au început să vină şi ziua şi noaptea, mama a început să se mâhnească, chiar să cârtească, însă el i-a spus să mai rabde puţin. Ştia păcatele omului. Putea spune fiecăruia ce îl doare, vedea începutul bolii. Se străduia să ajute orice om aflat în suferinţă.

Vindeca oamenii într-un mod inexplicabil, doar stând de vorbă cu ei şi privindu-i; aveau senzaţia că din locul dureros ies nişte fire invizibile de aţă. Pentru tot ce făcea, nu lua nici un ban.

A fost dus de mama lui la un centru unde erau verificate abilităţile de extrasens ale copiilor, dar s-a constatat că nu avea puteri paranormale, ci darul înainte-vederii. Un duh viclean a ispitit-o pe mama lui spunându-i: „Copilul vostru nu este de la Dumnezeu.”.

Era ameninţat şi înjurat de duhurile rele; ca să treacă de partea lor, l-au ispitit cu bogăţiile pământeşti. Spunea că înjurătura este felul de a vorbi al duhurilor rele, iar oamenii nu trebuie să se certe. Duşmanii săi erau masonii şi vrăjitorii; spunea că masonii îl vor numi vrăjitor.

Spunea: Credinţa ortodoxă este singura adevărată. Doar în Spovedanie şi împărtăşanie este salvarea omului.

Continuă lectura

Trăim într-o lume nebună ! Israel: Siria nu are dreptul să se apere… Rusia livreaza gratuit Siriei siteme de aparare antiaeriene S-300

Israelul a declarat că Siria nu are dreptul legal de a se apăra împotriva atacurilor militare israeliene sau americane.

Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Liberman, a declarat că este îngrijorat de capacitatea Siriei de a se apăra împotriva atacurilor viitoare și a îndemnat comunitatea internațională să intervină.

Image result for siria

Rapoarte Kurtnimmo.blog : Luna trecută, Rusia a anunțat că va furniza gratuit sistemul său de rachete S-300, avansate, guvernului al-Assad.

„Moscova va furniza guvernului sirian sistemul de rachete S-300 avansat”, anunța ziarul rus Kommersant luni, conform știrilor lui Hadashot „, a declarat Jerusalem Online la 23 aprilie.” Citând două surse militare rusești, ziarul a spus că sistemul , care va fi oferit gratuit președintelui sirian Bashar al-Assad, va ajunge foarte curând în Siria „.

Image result for s 300 missile system

S-300

Rușii au avertizat că israeliții vor suferi „consecințe catastrofale” dacă vor ataca sistemul de apărare.

Asta a provocat răspunsul lui Liberman. „Dacă sistemele vizează avioanele noastre, vom răspunde cu siguranță”, a declarat el pentru Kommersant.

„Avem relații normale cu Rusia și ținem cont de interesele sale. Sperăm că Rusia va lua în considerare interesele noastre aici, în Orientul Mijlociu „, a adăugat el.

Interesul primordial al Israelului în Orientul Mijlociu este răsturnarea guvernului Assad, eliminarea Hezbollah în Liban, continuarea purificării etnice a palestinienilor și atacarea instalațiilor imaginare de arme nucleare în Iran, menținând în același timp propriul stoc de arme nucleare neconforme.

Purtătorul de cuvânt al premiului Pulitzer, Seymour Hersh, a scris o carte despre arsenalul nuclear al Israelului, ” Opțiunea Samson: Arsenalul nuclear al Israelului și politica externă americană”.
Publicată în 1991, cartea documentează modul în care Israelul a mințit despre dezvoltarea armelor nucleare, a furat informații de recunoaștere din sateliții americani secreți și a folosit aceste date pentru a spiona Uniunea Sovietică, a înșelat inspectorii nucleari din SUA și a amenințat pe Henry Kissinger și Richard Nixon cu utilizarea de arme nucleare în a treia zi a războiului din Yom Kippur din 1973, șantajând cu succes Casa Albă pentru a-și însușii resursele necesare.

Va fi interesant de văzut cât de eficace va fi Israelul împotriva sistemului de rachete S-300. Va avea nevoie de avioane de tip stealth, cum ar fi F-22 Raptor, pentru a învinge acest sistem de rachete extrem de competent. O a doua opțiune ar fi folosirea atacurilor electronice de la o platformă precum EA-18G Growler. Ambele fiind sisteme americane.
Dacă atât Siria cât și Iranul sunt protejate de S-300 și eventual, de sistemul S-400, Israelul va juca scenariul Samson?
Cât de nebunești se prezintă lucrurile acum, cu siguranță nu ar fi nimic imposibil – fb via israeldefense.com

Urmariti va rog si:

Video. Putin a distrus 10 ani de truda a SUA in incercarea de eliminare a lui Bashar al-Assad! Întregul conflict sirian în 11 minute!

Urmariti va rog cu atentie si celelalte subiecte de de la categoriile: Al treilea razboi mondial si  Siria

Bruxelles: Democrația creștină propusă de Viktor Orban dă fiori globaliștilor din UE

Posibilitatea ca apărătorii valorilor “de modă veche” să se adune în jurul democrației creștine e marea provocare pentru elita transnațională, non-identitară a UE în următorii ani.

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

BRUXELLES, 10 mai — Sputnik, Daniela Porovăț. Lansarea de către premierul Ungariei al conceptului de “democrație creștină” pentru care Ungaria se va lupta în Europa dă fiori liberalilor și globaliștilor de la Bruxelles.

Provocarea aruncată de Orban celor care doresc să desființeze granițele, valorile și componența etnică a Europei aducând imigranți vine în contextul în care viitorul buget al UE vrea să taie bani de la agricultură și de la alte domenii necesare cetățenilor europeni pentru a-i aloca imigranților. Un demers cu care Viktor Orban se declară în război deschis, amenințând într-un interviu acordat Radio Kossuth că își va folosi dreptul de veto împotriva unei propuneri de buget care va încălca această linie roșie.

Hungarian Prime Minister Viktor Orban gives a speech during his visit at the Bavarian state parliament in Munich, Germany October 17, 2016.

Bruxelles-ul nu mai are cum să conteste victoria lui Orban în alegeri, nici cum să îl rupă de popularitatea sa în interiorul Ungariei, motiv pentru care amenințarea cu tăierea fondurilor europene pentru țările care nu respectă “statul de drept”, adică voința comisarilor europeni, este vehiculată la scenă deschisă.

Orban a găsit însă cum să le răspundă oficialilor europeni, lansând modelul “democrației creștine”, unul care va găsi mulți adepți în Europa și la care Polonia se va atașa fără probleme, fiind ea însăși amenințată de Bruxelles cu tăierea fondurilor pentru că nu acceptă dictatele comisarilor europeni.

Democrația creștină va găsi apoi suport la toate partidele naționaliste și la curentele identitare, tradiționale și creștine din Europa, în creștere evidentă de popularitate în ultimii ani. În România, un demers similar este cel al Coaliției pentru Familie și al referendumului pentru modificare Constituției.

Toate aceste semnale și posibilitatea ca apărătorii valorilor europene “de modă veche”, cum le spune Viktor Orban în interviul său, să se coaguleze în jurul democrației creștine reprezintă marea provocare pentru elita transnațională și non-identitară a Europei în următorii ani. Pe măsură ce curentele politice și de opinie se vor ralia democrației creștine, Bruxelles-ul se va vedea în imposibilitatea de a-i mai izola și pedepsi pe susținătorii valorilor tradiționale și naționale.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, la uzina Rosenberger

Ca întotdeauna în ultimii ani, Viktor Orban a văzut oportunitatea de a conduce acest demers, de a-l defini și de a se așeza în fruntea noului curent, dar nu va rămâne singur.

Bruxelles-ul nu mai poate opri această revenire a popoarelor europene la propria matcă, iar toate avertismentele și amenințările sale nu au putut oprit ascensiunea partidelor naționaliste în Ungaria, Polonia, Austria, Italia, Germania sau Franța. Cazurile ultimelor două state, considerate motoarele Europei, merită menționate în acest context. AfD este principalul partid de opoziție de la Berlin, iar în Franța, prestația tot mai slabă a lui Macron și faptul că peste jumătate din francezi sunt nemulțumiți de președintele lor lasă loc unui reviriment al curentului naționalist care a ajuns totuși în turul doi al ultimelor alegeri prezidențiale prin Marine Le Pen. Iar aceste lucruri se întâmplă în țările de care depinde în mod direct viitorul Europei!

Bruxelles-ul nu face decât să întărească democrația creștină prin fiecare sancțiune cu care amenință. Iar SUA nu mai este de partea sa în războiul pentru aneantizarea valorilor “de modă veche”. Așa că “elita” liberală care conduce Europe are de ce se teme.

Democrația creștină câștigă tot mai mult teren, primește tot mai multe voturi și are tot mai mulți aderenți. – meritocratia.ro

Intre timp conducatorii din Romania  😦

Tradatorul de Dragnea: „Trebuie să găsim formula prin care parteneriatul civil să fie LEGALIZAT pentru comunitatea LGBT”

75% dintre români ar participa la Referendumul pentru Familie deși Președintele Iohannis spunea că nu este o temă de interes pentru societatea românească. Este Klaus Iohannis homosexual?

Motivul pentru care Trump a retras SUA din PACTUL NUCLEAR cu Iranul

Sa trecem direct la subiect. Fiecare lider mondial știe că Trump e plin de rahat. Chiar mai important de atat, este faptul ca si cetățenii SUA stiu treaba asta.

Iran vrea razboi! Priviti cat de aproape si-a pus Iranul tara de bazele militare ale americanilor!

Toți care au un creier care funcționează, înțeleg că retragerea din pactul nuclear avut cu Iranul nu are nimic de-a face cu terorismul, cu bombele nucleare sau cu orice altă poveste propagată de neconii din S.U.A. Este de fapt vorba despre existența unui stat nesupus americanilor într-o regiune strategică cheie si care are rezerve masive de petrol. Este vorba de imperiu – jocuri de putere la nivel mondial și bani multi prin care se încerca cu disperare de a pastra lumea unipolară în care SUA sa îi conduca pe toti.

Un imperiu global intodeauna va continua să împingă și să împingă până când ceva se sparge. Conducătorii oricarui imperiu devin convinși de invincibilitatea lor chiar înainte de sfârșit, iar SUA nu este diferită. Având în vedere creșterea economică și militară a Chinei, precum și exercitarea influenței Rusiei în Siria, totul pare foarte clar înspre ce se îndreaptă lumea, un sistem multipolar în care SUA va avea încă influență, dar cu mult mai puțina decat a avut dupa al doilea război mondial incoace. În timp ce schimbarile sunt deja în curs de desfășurare, conducerea americană refuză să recunoască acest lucru. Un declin serios al puterii mondiale a Statelor Unite ca urmare a mai multor greșeli majore legate de Iran, va incepe sa se simta cat de curand. – thedailysheeple.com

Iata ca ceea ce va relatam in articolul „Misiunea indeplinita” a lui Trump este pana pana la urma doar Cantecul de Lebada al SUA dupa multi ani de dominatie in Orientul Mijlociu , o spun si altii acum, chiar din interiorul Americii, lumea se indreapta rapid spre un sistem multipolar, lucru care ii deranjeza foarte tare pe papausarii planetei.

Singurul lucru prin care neoconii cred mai pot evita acest lucru este un razboi mondial, de aici si toate jocurile astea perfide prin care incearca sa prosteasca din nou populatia planetei. Insa daca acesti dementi care isi doresc acest razboi, se trezesc chiar si pentru o clipa din nebunia lor, isi dau seama ca acest razboi nu are nici un castigator, ci este calea catre distrugere totala a intregii planete.

Coaliţia pentru Familie, reacţie la jignirile aduse de presedintele Iohannis

Comitetul de iniţiativă cetăţenească şi Platforma civică ÎMPREUNĂ declară: “A apăra valorile care asigură identitatea poporului român nu este discriminare, domnule Preşedinte al României!”

Image result for iohannis coalitia pt familie

Comitetul de inițiativă cetățenească privind revizuirea art. 48 alin 1 din Constituția României şi Platforma civică ÎMPREUNĂ transmis că au luat act de “cea de-a treia jignire gravă pe care Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a adresat-o milioanelor de români care au promovat și susținut cea mai importantă inițiativă cetățenească a poporului român, aceea privind definirea constituțională a Căsătoriei, o inițiativă democratică cu un obiectiv susținut de 90% din populația României, care, în opinia domnului K.W. Iohannis, „inflamează societatea””. “Este ca și cum ai spune că a afirma că 2 + 2 fac 4 inflamează societatea”, se arată într-un comunicat al Coaliţiei.

“Astfel, după ce anul trecut a asociat această acţiune civică cu „fanatismul”, iar acum 3 săptămâni ne-a spus despre luna mai că nu este o lună bună pentru referendum, recent domnul K.W. Iohannis a declarat că inițiativa semnată de 3 milioane de români „inflamează spiritele” în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali). Aceasta în condițiile în care, în ultimii ani, am asistat la nu mai puțin de 6 inițiative ale unor organizații de lobby LGBT de a introduce parteneriate civile asimilabile căsătoriei între cuplurile de același sex.

Această ultimă declarație a Președintelui României demonstrează limpede că:

  1. Președintele României nu cunoaște care este obiectul inițiativei cetățenești, și anume definirea și în Constituția României a CĂSĂTORIEI așa cum este ea definită în prezent în Codul Civil și în Codul Familiei, iar NU redefinirea FAMILIEI care este, în fapt, obiectivul lobby-ului LGBT.
  2. Agenda progresistă europeană este instaurată în România de la cel mai înalt nivel, respectiv de la nivelul Președintelui României. Preşedintele se dovedește, din păcate, a fi vârful de lance al politicii corectitudinii politice în România. Într-o Europă în care un copil este condamnat la eutanasiere de către un judecător activist LGBT, și este deconectat de la aparate, iar, pentru că în continuare respira, este lăsat să moară de foame și de sete în ciuda voinței părinților săi de a-i salva viața, atacarea de către Președintele României a unuia din cei doi piloni ai familiei, căsătoria dintre bărbat și femeie, reprezintă o amenințare la cel mai înalt nivel a acestei valori esențiale pentru români.
  1. Poporul român, a cărui inițiativă cetățenească îi este refuzată de la cel mai înalt nivel, nu doar că nu a discriminat pe nimeni, dar este el însuși atacat în valorile sale esențiale. În fapt, discriminarea despre care vorbește Președintele este aplicată tocmai valorilor poporului român căruia nu i se dă voie să se exprime şi împotriva căruia se promovează un discurs al urii doar pentru că prețuiește aceste valori.

A exprima şi apăra valorile care asigură viaţa, fundamentele civilizaţiei şi identitatea poporului român NU constituie un act de discriminare”, se mai arată în comunicat. – stiripesurse.ro

Urmariti va rog si:

75% dintre români ar participa la Referendumul pentru Familie deși Președintele Iohannis spunea că nu este o temă de interes pentru societatea românească. Este Klaus Iohannis homosexual?

Tradatorul de Dragnea: „Trebuie să găsim formula prin care parteneriatul civil să fie LEGALIZAT pentru comunitatea LGBT”

Tradatorul de Dragnea: „Trebuie să găsim formula prin care parteneriatul civil să fie LEGALIZAT pentru comunitatea LGBT”

După ce a anunțat că susține organizarea unui referedum pentru revizuirea Constituției pentru înlocuirea expresiei „între soți” cu „între un bărbat și o femeie” din definiția căsătoriei, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că, în ceea ce privește comunitatea LGBT, trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat.

Joc extrem de periculos făcut de Dragnea: „Trebuie să găsim formula prin care parteneriatul civil să fie LEGALIZAT pentru comunitatea LGBT”

„În ceea ce privește comunitatea LGBT, trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat. De asemenea, trebuie legiferată clar situația familiilor monoparentale. Trebuie o discuție serioasă pentru a acoperi toate zonele. Dar una nu exclude pe alta”, a declarat Dragnea, conform Agerpres.

Întrebat dacă partidul lucrează la un proiect de lege în acest sens, el a răspuns afirmativ.

„Da. Deja lucrează chiar cu asociații din acea zonă. Se lucrează, au fost întâlniri cu asociații, cu ONG-uri din acea zonă. Nu a venit până acum la partid un proiect de genul ăsta, dar s-au deschis discuțiile și contactele cu aceste ONG-uri și le consider foarte bune”, a afirmat Dragnea.

Chestionat dacă data de 26 mai se confirmă pentru organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției privind familia, așa cum „a ajuns în teritoriu”, președintele PSD a arătat că această dată nu este una oficială. „Nu știu unde a ajuns, nu e oficială. Exista o dorință mare de a veni la București”, a adăugat Dragnea.

Referitor la organizarea unui miting pe tema familiei tradiționale, Dragnea a spus că legea referendumului nu este promulgată, astfel că nu se poate discuta de un calendar de acțiuni pentru că nu există „momentul zero” – momentul de referință”.

„Și atunci când o să avem legea promulgată și publicată o să ne întâlnim și o să discutăm ceva foarte concret. Discuția a rămas, avem doar problema datei”, a menționat liderul PSD.

Principalele prevederi ale proiectului preluat de PSD de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), potrivit Hotnews:

  • Uniunea consensuală este definită drept „asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex în scopul organizării vieții lor comune ca viață de familie” și „se poate înregistra la ofițerul de stare civilă
  • Partenerii sunt asimilați soților, în materia: asistenței sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, impozitelor și taxelor, prevenirea și combaterea violenței domestice și a altor fapte de natură penală sau contravențională săvârșite asupra unui membru de familie. În schimb, partenerii civili de același sex nu au dreptul la adopție.

Coaliția pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituției privind definiția familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiția familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”, însă semnatarii inițiativei vor ca definiția să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de același sex. Astfel, inițiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. – activenews.ro

Mari jigodii mai conduc tara asta! Astia is in stare pentru putere sa faca orice, nu au mama, nu au tata, nimic! Nici nu ma mir ca tara asta a ajuns in halul acesta! Ne meritam soarta…

OMV, cu toate ca are afaceri pe patru continente, 50% din profitul ei, il scoate de pe carca prostilor de romani!

Petrom, compania românească deținută de austriecii de la OMV, a realizat un profit net de 858 de milioane lei (190 milioane de euro) în primul trimestru al anului în curs, în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată în raportul financiar remis Bursei, citat de Cotidianul.

Image result for OMV

În aceeași perioadă, OMV, proprietarul companiei românești a scăzut cu 43%, la 406 milioane de euro, comparativ cu 712 milioane euro în perioada similară din 2017, notează sursa citată. Vânzările au înregistrat un declin de 10%, de 4,98 miliarde euro, de la 5,52 miliarde euro în T1 2017, transmit MarketWatch și Reuters. Practic, societatea românească a contribuit în proporție de 50% la profitul austriecilor în primul trimestru al anului, în condițiile în care OMV are afaceri pe patru continente, având prezență, printre altele, în Australia, Kazahstan, Marea Nordului și Orientul Mijlociu. Baza rămâne însă exploatarea petrolului și gazelor din România.

„Rezultatele Petrom au fost susținute de vânzări mai mari de produse petroliere și electricitate – avans de 5%, dar mai cu seamă de cotațiile în creștere ale barilului de țiței, de care sunt legate cotațiile benzinei și motorinei comercializate Petrom. Pe de altă parte, veniturile din vânzarea de gaze au scăzut ușor.

Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 70% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 28% și cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terți)”, arată Cotidianul.

Potrivit Petrom, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale al Downstream Gas a fost de peste două ori mai mare față de rezultatul din T1 2017, în principal datorită îmbunătățirii activității de energie electrică.

În primul trimestru al acestui an, cererea de energie electrică a crescut mai mult decât producția, iar exporturile au scăzut, spune Petrom, care deține una dintre cele mai noi și mai mari unități de generare din România, centrala electrică în ciclu combinat de la Brazi. „Conform datelor preliminare brute disponibile din partea operatorului de sistem, cererea națională de electricitate a crescut cu 3%, în timp ce producția a crescut cu 2% în T1/18 față de T1/17, ca urmare a creșterii producției de electricitate din surse hidro și pe bază de cărbune; exporturile nete au scăzut cu 16% față de T1/17″, se arată în raportul citat.

Grupul austriac OMV este, din 2004, acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01%. Ministerul Economiei deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – 2,03%, iar 6,21% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Rafinare și Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale și Energie.

În 2004, Petrom avea o cifră de afaceri de 2,1 miliarde de euro și 50.000 de angajați. Grupul OMV – deținut în parte și de statul austriac, a cumpărat 33% dintre acțiuni pentru 669 de milioane de euro. Ulterior, austriecii au mai plătit 800 de milioane de pentru a restul de acțiuni până la 51%. – activenews.ro

Eu vin si intreb, initial contractul a fost facut pe 10 ani, de criminalul Adrian Nastase, dar de ce nimeni nu vorbeste care sunt datele noului contract cu OMV???

Sa ne aducem aminte ce s-a intamplat la terminarea celor 10 ani de contaract, atunci cand era guvernul Ponta cu renumita Ioana Petrescu in rolul de Ministru al Finantelor:

Bomba! Ioana Petrescu s-a dus la FMI, Washington si a contactat la sugestia Premierului specialisti din Israel pentru a calcula viitoarele redevente romanesti la gaze si petrol!

Dar de atunci… pauza! Nimeni nu a mai prezentat in nici un fel cum s-au finalizat negocierile si pe cat timp e noul contract???

Bataie de joc generala!!! Romania are pretul la benzina cel mai mare din Europa, pretul la gaz la fel printre cele mai mari preturi din Europa, si toate aceste resurse sunt extrase din tarisoara noastra draga de companii straine! Strainii se imbogatesc si noi sclavii stam si muncim tot la companiile lor pe salarii mizerabile ca sa platim preturi exorbitante pe resursele noastre! Cata indiferenta si prostie pana la urma la romani! Nimeni nu realizeaza aceste lucruri, e trist ca imi vine sa urlu!!!

Suntem tara cu cele mai multe taxe din UE, cand s-ar putea reduce majoritatea prin niste masuri foarte simple. Una ar fi taxarea cifrei de afaceri cu macar 3% a companiilor straine si nu a profitului, sau impozitarea cu 10% a vanzarilor pe care le au aceste companii si s-ar strange undeva la 4, 5 miliarde de Euro.

A doua la fel de simpla, ar fi desfintarea posibilitatii de a avea firme in offshore-uri, in felul acesta s-ar mai strange alte vreo 4 miliarde de Euro si ne-am dubla bugetul, bani cu care s-a putea face atatea. Dar nu, nimeni nu vorbeste despre aceste lucruri, iar cei care au facut-o li s-a taiat dreptul de a mai vorbi public.

Mi-e scarba efectiv, de tot, cum poti sa dormi linistit cand stii ca ai putea scoate tara asta din saracie si ai putea salva atatea vieti si generatii intregi, dar tu continui sa iti bati joc?!?

Urmariti va rog si:

Tara arde si babele se piaptănă! Analiză vis-a-vis de cresterea de la 1 iulie cu 5-8% a preţului la gazele naturale pentru consumatorii casnici

Iar daca vi se pare ca totul este intamplator, urmariti va rog si urmatorul articol:

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

75% dintre români ar participa la Referendumul pentru Familie deși Președintele Iohannis spunea că nu este o temă de interes pentru societatea românească. Este Klaus Iohannis homosexual?

Sondaj zdrobitor: 75% dintre români ar participa la Referendumul pentru Familie deși Președintele Iohannis spunea că nu este o temă de interes pentru societatea românească  

 

Peste 75% ar fi probabilitatea de prezență a cetățenilor la urne în cazul organizării Referendumului pentru Familie, relevă un sondaj de opinie realizat de Avangarde și prezentat de Antena 3.
La întrebarea: „Dumneavoastră personal veți participa la vot la un astfel de referendum, dacă se va organiza?”, 55% au răspuns cu siguranță da, 20%, probabil da, 14% cu siguranță nu, 6% probabil nu, 5% nu știu/nu răspund. De remarcat este că pentru ca Referendumul să fie validat, ar fi nevoie de o prezență de 30%,
De asemenea, 67% dintre români consideră că organizarea Referendumului este o decizie bună, în timp ce 24% consideră e că e o decizie proastă.
La întrebarea „Dumneavoastră personal cum considerați că ar trebui definită familia în Constituție?”, 77% au răspuns că formula propusă de inițiativa cetățenească – familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, 17% – formula actuală familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, 5% nu pot aprecia, 1% nu știu/nu răspund.
Sondajul realizat de Avangarde, în perioada 10.04-26.04, volumul eșantionului: 1350 de persoane de 18 ani și peste. Metoda de culegere a datelor este CATI (telefonic). Eroarea maximă tolerată +/-3% pentru un interval de încredere de 95%.

Zilele trecute, președintele Iohannis s-a manifestat decisiv de partea activismului LGBT, susținând că în cazul Referendumului pentru familie este nevoie de „toleranță”, dar și că e nevoie de eliminarea tuturor „discriminărilor” din legislație.

În noiembrie 2016, președintele Iohannis spunea despre Referendumul pentru Familie că „nu este o temă care a penetrat societatea românească”. – activenws.ro

  Klaus Werner Iohannis: „În chestiuna modificării Constituţiei, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo. […]

Klaus Werner Iohannis: „În chestiuna modificării Constituţiei, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo. În acest context e important să reiterez un lucru în care cred, pentru că eu provenind dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţa şi acceptarea celuilalt. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. E greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt.”

Klaus Werner Iohannis: „Luna mai e o lună frumoasă. Nu ştiu dacă şi pentru referendum. Aştept să văd cum evoluează discuţia. Nu e niciun motiv de grabă aici.”

Klaus Werner Iohannis: „ Ştiţi foarte bine că în momentul de faţă o discuţie pe modificarea Constituţiei inflamează societatea românească. Eu cred că şi în chestiunea discriminării, şi în chestiunea modificării Constituţiei, cuvântul cel mai potrivit este toleranţă. Dacă suntem toleranţi nu înseamnă că vrem să fim altfel, dar vrem să-l cunoaştem pe celălalt şi să încercăm să îl înţelegem. Trăim din păcate nişte vremuri în care toleranţa în loc să crească în societate este mai degrabă în reducere, ceea ce este foarte, foarte păcat şi eu n-am văzut rolul meu în a tranşa discuţia de exemplu pe Constituţie, ci eu văd rolul meu în a explica societăţii în ansamblu că toleranţa este o calitate esenţială a unei societăţi moderne din Europa secolului XXI, şi nu altceva. Şi atunci, cu siguranţă într-un climat de mai bună toleranţă şi aceste chestiuni de eliminare a discriminării vor fi mult mai uşor de tratat.”

Şi dacă avem un preşedinte homosexual? O întrebare pentru Klaus Iohannis de la Dan Tomozei, jurnalist sibian de investigaţii: sunteţi sau nu sunteţi gay?

 Dan Tomozei a scris prima sa anchetă în care apare şi Klaus Iohannis în 1998. Privea o “Filieră Germană” în care preşedintele ales ca rege astăzi avea pe-atunci rol de pion, din postul său de biet inspector şcolar. Dan Tomozei este jurnalist de investigaţii,  fondator al Ligii Jurnaliştilor din Sibiu şi al publicaţiei Dacii Liberi şi autorul lucrării Iluzia Democraţiei, în care apar numeroase documente si materiale despre matrapazlâcurile lui Klaus Iohannis. În prezent trăieşte şi lucrează în China. După 16 ani de articole de investigaţie cred că ştie ce scrie. Iată de ce reproduc cuvânt cu cuvânt interpelarea sa publică adresată preşedintelui ales al României. 

 Victor RONCEA

(http://roncea.ro/2014/11/21/si-daca-avem-un-presedinte-homosexual-o-intrebare-pentru-klaus-iohannis-de-la-dan-tomozei-jurnalist-sibian-de-investigatii-sunteti-sau-nu-sunteti-gay/)

ALEGERI 2014 – Votanții lui Iohannis, despre Iohannis, și o întrebare pentru noul președinte

Posted on 20 noiembrie 2014 by Dan Tomozei

Valul de mizerii născute din pasiuni greu de explicat la rece s-a domolit. Unii mi-au explicat, chiar, că au prestat pe bani în sensul acesta. Totuși, încep să primesc mesaje prin care votanții lui Iohannis dau semne că sunt conștienți de incapacitatea acestuia de a face minuni, de a pune România pe portativul “lucrului bine făcut”. Mai mult, aflu că mulți dintre votanții lui Iohannis nu au încredere în el ca om, însă … au votat cu valul, împotrivă. Cum așa, români?

Sunt adeptul regulilor de bun simț, dar mai ales al convențiilor care spun că odată ce ai ales, mergi până la capăt. Este omenesc să te răzgândești, este firesc să îți schimbi poziția, însă găsesc total inadecvat să vezi oameni maturi care acționează și votează, într-un fel sau altul, doar pentru că sunt dominați emoțional.

La 25 de ani de la schimbarea regimului politic, în România încă nu s-a înțeles că noua formulă politică impusă, democrația, este o variantă care manifestă multe dintre carențele de onestitate și decență ale comunismului.
Odată cu revoluția new-media, cu apariția noilor forme de isterizare în masă, românul s-a adaptat, a intrat în rând, și iată cum execută la comanda celor care au interese. Fie că sunt din interiorul sau exteriorul României.

Și totuși, cum să spui liniștit, la numai câteva zeci de ore de la votul dat pentru victoria unui candidat, că ești conștient de lipsurile, incapacitatea și impostura acestuia? Sunt mesaje primite din partea unora care au stat ore în șir la coadă, alții au ieșit pe stradă manifestând isteric, iar alții au ajuns să-și urască pătimaș apropiații.

Dacă acesta este electoratul candidatului ACL, mandatul de președinte și cel de guvernare pe care care și-l dorește noul președinte vor trebui să fie unele apropiate de perfecțiune. Altfel, mă tem că aceia care l-au votat bezmetic, conștienți de jocul în care au intrat, se vor întoarece la fel de violent împotriva lui Klaus Iohannis.

Iar acum, întrebarea. Câți dintre românii care au ales președintele  ar mai fi votat la fel știind că trimit în fruntea țării un candidat suspectat gay? Că anturajul acestuia, din mediul economic, politic și mass-media, este constituit din membri ai comunității gay?

Câtă vreme este președintele tuturor românilor, în fața cărora nu ar trebui să aibă secrete, președintele Klaus Iohannis ar trebui să ofere un răspuns public și simplu la întrebarea: dacă este sau nu gay? Este o chestiune pe care am abordat-o în luna septembrie (Reacția electoratului român în fața unui prezidențiabil gay) și care, în secolul XXI, devine un subiect public în țările considerate avansate, prin urmare, nu constituie o problemă. Este o problemă pe care președintele Iohannis trebuie să o lămurească, la fel de simplu și de clar cum trebuie să lămurească problema implicării în adopțiile de copii și afacerile imobiliare.

Privind evoluția, implicarea și susținerea jucătorilor externi în politicile naționale, trebuie să constatăm o realitate. Aceea a promovării liderilor naționali din cadrul comunității LGBT. Este ușor, mai ales pentru susținătorii lui Iohannis, internauții, să descopere că Albania, Finlanda, Belgia, Luxemburg, Scoția (pentru a da câteva exemple) au lideri membrii ai comunității LGBT, tot mai prezenți la nivel de afirmare în spațiul public. Prin urmare, se poartă.

Dan TOMOZEI

Sursa: Dan Tomozei Ro via http://roncea.ro/

Prieteni din străinatate ai președintelui, homosexuali oficiali

Klaus Iohannis (18 martie 2016): „Vestea morţii fostului vicecancelar, ministru federal de externe şi fost preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Germania, Guido Westerwelle, m-a întristat PROFUND. Guido Westerwelle a fost una dintre figurile marcante ale liberalismului şi ale scenei politice din Germania. În aceste momente dificile, transmit sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.”

 

Klaus Iohannis și Guido Westerwelle.

Klaus Iohannis și Guido Westerwelle.

  1. Guido Westerwelle, cel plâns de Iohannis pe propria pagina de Facebook, a fost un cunoscut homosexual care trăia într-un parteneriat oficial cu alt barbat. A vizitat Sibiul si a fost vizitat de Iohannis în Germania. Este deplasata căinarea lui în public de către Iohannis, deoarece la momentul decesului nu mai deținea vreo funcție publică. S-ar putea ca motivul morții lui Guido Westerwelle să nu fie leucemie, așa cum a fost declarat oficial, ci SIDA. Domnule Iohannis, sunteți puțin îngrijorat, urmăriți cu atenție?

Klaus Iohannis și Bernd Fabritius.

 

Klaus Iohannis și Bernd Fabritius.

Continuă lectura