VIDEO. Ce au raspuns americanii cand au fost intrebati ce sarbatoresc pe 4 Iulie?

Americanii vor celebra Ziua Independenței în acest weekend, ocazie cu care Mark Dice a ilustrat faptul că multi americani din San Diego, nici nu știu când a fost semnată Declarația de Independență sau chiar ce reprezintă 4 iulie.

Când un om a fost întrebat, „Ce țară celebra s-a rupt de Anglia pentru a-si intemei propria lor țară la sfârșitul anilor 1700,” un om a răspuns, „Nu am nici o idee, nu știu.”

Întrebată ce sărbătoresc americanii pe 4 iulie, o altă femeie a spus că Ziua Independenței si reprezinta „ziua în care am castigat razboilul contra sudistilor … .este independența noastră … .fata de sud”, o referire de fapt la războiul civil care a avut loc aproape o sută de ani mai târziu.

O altă femeie a fost, de asemenea, departe de raspunsul corect cu aproape un secol, ghicind că Abraham Lincoln a semnat Declarația de Independență. A depasit insa orice limita atunci cand a raspuns că Declarația de Independență a avut loc în anul 1964.

Când un alt om a fost întrebat: „Fata de ce țară ne-am declarat independența?”, soția lui a intervenit si a raspuns:” California „.

O altă femeie nu a putut numi nici macar unul dintre părinții fondatori ai Americii, în timp ce un altul a plecat imediat ce a auzit întrebarea.

Apoi un turist din Italia a răspuns în cele din urmă în mod corect, că America sărbătoreste independența față de Marea Britanie, care s-a intamplat în 1776.

Videoclipul se corelează cu numeroase sondaje care ilustrează nivelul uluitor de ignoranță al multor americani, atunci când vine vorba de infiintarea propriei lor țări.

Un sondaj de opinie facut in 2011 a constatat că, „Numai 58 la suta din locuitori, știu că Statele Unite si-au declarat independența în 1776.” Aproximativ un sfert din cetățenii americani nu au nici o idee fata de cine si-a declarat indepententa America.

Numerele sunt chiar mai deprimante atunci când vine vorba de tineretul Americii. 14 la suta dintre adolescenti cred că ne-am declarat independenta fata de Franta, in timp ce un alt 5 la suta au spus ca este vorba de Canada. – infowars.com

Urmariti va rog si:

Curtea Suprema a SUA a decis legalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex in toate statele americane

Trăim cea mai neagră zi din istoria creştinismului. În ciuda avertismentului hristic, nu doar că nu ne mai temem de Cel ce poate să piardă sufletul şi trupul în gheenă (Matei 10:28), ci îndrăznim să îl înfruntăm făţiş, prin puterea arbitrară a uneltelor Satanei. În comparaţie cu „creştinii” care s-au dedat la, ori privesc cu toleranţă acest păcat monstruos, împotriva naturii şi a poruncii divine, islamiştii radicali îmi par prunci nevinovaţi. Să ne fie ruşine, tuturor celor care suntem contemporani cu această grozăvie, limitându-ne la a glumi pe seama ei, ori a o trata cu superficialitate. Doamne iartă-ne!

Din nefericire pentru cei implicaţi – prin participare, promovare, sau chiar atitudine pasivă – în acest fenomen, mai devreme sau mai târziu se vor împlini cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Femeile au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, se aprind în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, CĂ CEI CE FAC UNELE CA ACESTEA SUNT VREDNICI DE MOARTE, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.” – Leon Tomsa

Mai jos este parerea Parintelui Mihai Andrei Aldea despre aceasta grava problema din SUA, o parere care mi se pare foarte bine punctata si descrisa pe intelesul tuturor. Sper ca Parintele sa nu se supere ca am preluat-o.

Doamne ajuta!

ADEVĂRATA MIZĂ PENTRU SUA… ŞI CEILALŢI

Cred că puţini îşi dau seama de adevărata miză a hotărârii recente a Curţii Supreme a USA. Mulţi se agită pro şi contra homosexualităţii. Este şi acesta un subiect. Dar hai să fim puţin filosofi, puţin distanţi. Să privim lucrurile mai de departe, fără vreo implicare emoţională. Prima observaţie: de când le pasă politicienilor de binele oamenilor?
Cine cunoaşte istoria USA, istoria României sau istoria UE ştie foarte bine că lozinicile cu „binele oamenilor” se traduc prin „vrăjeală electorală” şi „o mască decentă pentru a acumula puterea”. A doua observaţie: de ce se preocupă atât politicienii de problemele sexuale?

Sigur, au de câştigat voturi, dar şi de pierdut. Sigur, au de câştigat, unii dintre ei, din industria porno, bordeluri şi alte surse asemănătoare. Dar nu atât de mulţi încât să justifice dimensiunile campaniilor politice pe teme sexuale. Sigur, unii dintre politicieni chiar luptă pentru ceea ce li se pare drept… măcar pe ici, pe colo.
Dar dincolo de problema mariajelor gay, sunt milioane de cetăţeni USA care au probleme de sănătate foarte grave, care sunt afectaţi de corupţie, de lipsa de locuinţe, de abuzurile unor poliţişti americani etc. Sunt sute de mii de copii răpiţi, abuzaţi, mutilaţi… Nici nu mai vorbim despre crimele uluitoare ce se fac în felurite zone ale lumii, adesea la câţiva paşi de soldaţii şi autorităţile USA. Pentru oricare dintre aceste probleme mult mai grave, mult mai stringente, puternicii USA nu se mişcă nici măcar 10% din cât o fac pentru propaganda sexuală. De ce?

QUI PRODEST?

Există o veche întrebare a strămoşilor noştri: „cui foloseşte?” Deci, ca să ne lămurim, „cui foloseşte” noua hotărâre a Curţii Supreme a USA? Homosexualilor? Nu prea.
De acum încolo, în câteva noi state, persoanele gay vor putea, dacă nimic nu se schimbă, ca peste ceva vreme să se mărite. Nu vor câştiga din asta mare lucru, se va vedea.
Care este marea schimbare, de fapt? Cine are mult de câştigat din această hotărâre? Şi cine are mult de pierdut? Ei bine, din această hotărâre câştigă foarte mult o conducere ultra-centralizată a USA. Care din United States of America devine Unfree States of America. De pierdut pierd statele care alcătuiau până de curând o uniune.
Pentru cine cunoaşte istoria USA este limpede faptul că o caracteristică fundamentală – şi extrem de atractivă – a acestui super-stat a fost libertatea locală. Faptul că fiecare oraş putea avea legislaţie proprie, faptul că fiecare stat putea avea legislaţie proprie. Această libertate excepţională era un izvor de putere pentru USA, dar şi o garanţie pentru drepturile reale ale cetăţenilor. Voiai o comunitate gay? Întemeiai un oraş într-un stat cu o legislaţie convenabilă şi aveai comunitatea gay. Voiai un oraş catolic? La fel, găseai posibilităţi de a-ţi crea comunitatea catolică visată. Voiai un oraş unguresc? Strângeai câţiva co-etnici şi înfiinţai un asemenea oraş. Îi puteai spune Ungaria Mare, dacă aveai chef, sau cum îţi plăcea.  Puteai să te manifeşti aşa cum eşti tu, puteai să exişti aşa cum eşti tu, într-un colţ sau altul al SUA.

Şi ceilalţi, diferiţi de tine, puteau să facă acelaşi lucru. În alt colţ. Rezonabil, inteligent, eficient, productiv.

S-A TERMINAT!

Printr-o serie de acte ale autorităţilor centrale, prin cedări repetate ale conducerii statelor, prin felurite manevre politice ş.a.m.d,, iar acum prin hotărârea aceasta a Curţii Supreme libertăţile locale au fost abrogate.Dintr-o ţară liberă – acuzată a fi prea liberă – USA devine un stat centralizat, în care existenţa aşa-ziselor state unionale este la fel de liberă şi reală ca a statelor din fostul URSS. Şi acolo existau autorităţi locale, ce aveau multă libertate… până zicea Moscova ceva. Pe acelaşi calapod se aşează de acum şi SUA. Toate hotărârile fundamentale se iau la centru, toate statele trebuie să se supună. Libertatea a dispărut.

Această trecere a conducerii SUA de la formele democratice iniţiale spre o dictatură tot mai făţişă şi tot mai centralizată este evidentă. Pentru oricine judecă la rece, nu afectat de sentimente. „Ţara celor bravi” devine „ţara celor obedienţi”, „ţara liberă” devine „ţara supusă”. Desigur, se vor flutura mai departe steaguri de felurite culori, se va exprima bucuria de a trăi în USA, se va trâmbiţa mai departe „visul american”… Aşa se făcea şi în URSS, cu aceeaşi acoperire reală: zero. Şi toate ţările apropiate SUA vor simţi din ce în ce mai mult respiraţia putredă a sistemului dictatorial.

Un exemplu tipic este mizeria de document produsă de curând, în care SUA îşi permite, de exemplu, să facă gălăgie pe tema trecerii bisericilor ortodoxe la „biserica greco-catolică”, într-un total dispreţ al adevărului. Cu o neruşinare tipică sistemelor corupte, dictatoriale, documentul aminteşte de trecerea sub comunism a acelor clădiri dintr-o proprietate în alta. Dar nu verifică nici voinţa oamenilor ce au construit şi întreţinut bisericile, nici contextul anterior, în care imensa majoritate a acelor clădiri au fost luate cu forţa de la Biserica Ortodoxă de către autorităţile austriece şi austro-ungare, pentru a fi trecute, cu forţa, greco-catolicilor. Într-o persecuţie religioasă şi etnică teribilă, asemănătoare în mare parte celei desfăşurate de americani împotriva amerindienilor. Poate de aici şi antipatia autorităţilor SUA faţă de băştinaşii români şi religia lor „primitivă şi înapoiată”. Rămâne să mai emită şi dictonul „un român ortodox bun este unul mort”. Evident, dacă tot ar fi atât de interesaţi de retrocedări, conducătorii SUA ar trebui să înceapă de la retrocedarea către amerindieni a ţării pe care au cucerit-o prin jaf şi crimă, prin forţă – ceea ce reproşează ei, fariseic, altora!. În schimb ei se apucă să se prefacă indignaţi de realităţile altor ţări, să mintă pe temă, să emită documente furibunde etc.

Dar dacă până acum asemenea documente, oricât de incorecte, au avut un efect limitat, de acum înainte lucrurile vor sta altfel. Tendinţele dictatoriale ale conducerii SUA au fost frânate masiv de libertăţile locale. Aici intră şi autonomia statelor şi oraşelor americane, libertatea de expresie şi celelalte forme ale vieţii tradiţionale americane.

Pas cu pas au fost tăiate toate acestea. Se pot descrie paşii, se poate arăta unde s-a ajuns. Pentru cine ştie pe ce lume trăieşte chiar nu este nevoie. Pentru cine nu ştie, probabil că nu are rost.  Ceea ce contează, ceea ce aş vrea să înţeleagă cei care citesc, este ADEVĂRATA MIZĂ a hotărârii Curţii Supreme a SUA, prin care IMPUNE, prin forţă, împotriva voinţei poporului, o hotărâre particulară întregii Uniuni.  Această miză este aceea a pierderii libertăţilor cetăţeneşti, a centralizării totale a puterii decizionale şi legislative, a anulării autonomiei locale, a transformării SUA în „minunata lume nouă”. În care cine gândeşte altfel va fi fi pedepsit. Sexualitatea este doar un pretext pentru această transformare, este doar o cârpă roşie menită să distragă atenţia de la arma ucigaşă ce se ascunde în umbră.

Nu este pentru prima oară când creştinii trăiesc în asemenea regimuri. „Alternativa” oferită de iscusinţa politicienilor din umbră şi de mass-media aservită lor este ISIS. Fostele forţe siriene finanţate şi alimentate de SUA. ISIS, pe care SUA l-ar putea desfiinţa în maximum o săptămână, dacă ar vrea s-o facă. Dar care este o foarte utilă formă de propagandă: „acceptă jugul nostru, că altfel te aşteaptă exterminarea totală, băi creştinule!” Este cam aceeaşi alternativă pe care o aveau creştinii din primele secole între Imperiul Roman persecutor şi Imperiul Persan persecutor. În primul mai scăpau unii, în al doilea nimeni. Dar, iată, nu este prima oară când creştinii trăiesc în asemenea regimuri. Care prin aroganţa şi violenţa lor ajung totdeauna să se auto-distrugă. În vreme ce creştinii merg mai departe.

Păstrându-şi Credinţa, rugându-se cu milă pentru cei rătăciţi – fie că sunt cei căzuţi dintre ei, fie că sunt sărmanii dictatori care îşi pregătesc singuri căderea. Şi ştiind că dincolo de toate răutăţile acestei lumi Lumina lui Hristos luminează tututor! – Mihai-Andrei Aldea

E vremea celui rau. Din in ce in ce mai mult se impune peste tot in lume, iar toate aceste spurcaciuni sunt opera lui, care lucreaza prin cei puternici ai planetei(asa numitele elite) si care sunt si cei care isi vand cel mai usor sufletul pentru a-si putea continua dominatia. Diavolul mereu lucreaza invers decat Domnul, daca Hristos si-a ales apostolii dintre oamenii simpli, diavolul merge la cei bogati si puternici.

Dar toate aceste lucruri se fac cu voia Domnului, pentru ca vremea cernerii este aproape si cernerea trebuie sa fie exacta, pentru ca in zilele noastre e tot mai greu sa deosebesti graul de neghina.

Impunerea sodomiei prin lege in SUA este doar inceputul, rand pe rand tuturor celelalte state li se vor impune acelesi legi, miza cea mare fiind Statele Ortodoxe, care sunt singurele stanci ramase impotriva dominatiei celui rau in toata lumea. Si nu atat statele efectiv, cat trairea ortodoxiei de catre acei putin crestini care au mai ramas in aceste state si care se roaga neincetat Domnului pentru a mai lungi zilele pana vine sfarsitul, in speranta ca vor putea salva din calea raului, cat mai multe suflete aflate la ananghie.

Pentru a intelege si mai bine ca acesta miscare sodomita este doar un punct din agenda asa numitei  Noii Ordini Mondiale, si faptul ca in spatele ei se afla cel rau, se ne amintim ce a scris nu de mult un cititor la articolul Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat:

Interesant acest discurs, insa pentru mine nimic nu este nou. Sunt lucruri care imi sunt cunoscute……pentru ca si eu activez intr-o organizatie care trage foarte multe sfori si chiar nu mai este niciun secret. In definitiv, omenirea se va mantui prin suferinta. Asa ca si noi cei rai, avem de dus la indeplinire o misiune dinainte stabilita.Dupa ce se va indeplini aceasta misiune, dureroasa umanitate va ajunge sa triasac binele adevarat. Chiar credeti ca drepturile homosexualilor si a altor minoritati sunt date…..asa ca este democratie? Nuuuuuuu…….exista un scop! Ghiciti!

Iar pentru a intelege si mai bine ce grava este aceasta sitatie la nivel planetar urmariti va rog si urmatorul documentar:

Sodoma – Documentar rusesc despre cea mai mare spurcaciune a occidentului din zilele noastre ,

cat si celelate subiecte de la categoria: Homosexualitate

SITUATIE DE ALERTA IN SUA??? SE PREGATESC ELITELE SA PARASEASCA STATELE UNITE?

Daca e asa nu stiu, dar avand in vedere ultimele evenimente anuntate, totul devine foarte posibil.

Sa fie oare legat de subiectul:

Banca Mondiala sugereaza ca Septembrie este luna in care va lovi anuntata criza economica! ?

Nu stiu, dar prevziunile sunt sumbre, ceva mare oricum se asteapta, motivele cum se arata in clip sunt multe, sa ne aducem aminte si de stirea urmatoare:

O serie de evenimente petrecute în ultimul timp în Statele Unite arată că „elitele americane se pregătesc pentru ceva mare”

Chiar si americanii de rand devin tot mai putin optimisti cand vine vorba despre pace si liniste in SUA:

AMERICA – VARA FURIEI: SI MAI MULTE revolte sunt asteptate în curând

Articolul urmator este foarte sugestiv referitor la implozia mult anuntata:

Un grafic șocant ne arata ca economia globală este gata de implozie

Presa din Romania la fel ca majoritatea din lume, fiind controlata de aceleasi elite, continua sa manipuleze pana in ultima clipa:

SUA in metastaza din punct de vedere economic si social, iar presa din Romania manipuleaza cu nerusinare cum ca ar fi in continuare cel mai puternic stat si un exemplu de urmat!

Interesant si ce spune acest ofiter NATO:

Inalt Ofiter NATO: IN VARA ACEASTA lumea va fi probabil în RAZBOI

In articolul de mai jos puteti observa cum se pregatesc elitele  din timp, pentru ce va urma.

BILDERBERG 2015: ELITELE SE PREGATESC PENTRU DEVASTAREA NUCLEARA SI ECONOMICA CARE SE ANUNTA

Despre criza majora spre care ne indreptam ne vorbeste si David Stockman, fost oficial al administartiei Reagan:

David Stockman, fost oficial al Administraţiei Reagan: „Suntem în faza terminală a unui sistem monetar care nu este viabil, stabil sau sustenabil”

Iar operatiunea JADE HELM, despre care Alex Johns sugereaza ca ar fi efectuata pentru a tine sub control sudul Statelor Unite, puteti afla din articlul de mai jos cat si in celelate link-uri de la sfarsitul lui:

ȘOCANT: VIDEO cu COPII folosiți in exercițiile militare premergătoare acțiunii de mare amploare JADE HELM

Iar despre cat de grava este siuatia la nivel mondial din punct de vedere al situatiei economice cat si din punct de vedere militar puteti citi in detaliu la categoriile:

Criza economica si Al treilea razboi mondial

Video. Capetele goale ale americanilor sunt de acord sa semneze o petitie prin care sa sustina un ATAC NUCLEAR PREVENTIV al SUA asupra RUSIEI!

Când examinez atent tara in care locuiesc si guvernul care ne conduce,  de multe ori mi se intampla sa ma confrunt cu câteva întrebări tulburătoare. Prima este o chestiune pe care fiecare cetățean inteligent trebuie să si-o puna la un moment dat. Există un segment mare al populației noastre, care va accepta literalmente și va inghitii orice ii este impus? Cu alte cuvinte, nu există nici o politică guvernamentală cu care americanii sa nu fie de acord? 

Nu, nu nu există.

mushroom cloud

Atât timp cât o idee este exprimata intr-un anumit limbaj și vag explicata si expusa cu multa încredere, milioane de oameni o vor sprijini. Dacă nu mă credeti, urmăriți-l in continuare pe Mark Dice si petita lui. Dacă aveți chiar cea mai mică urmă de inteligență în creier, veti fi șocati și îngroziti de ce sunt in stare americanii sa sustina prin semnatura.

În cel mai recent film al său, Mark Dice s-a plimbat prin San Diego și a cerut rezidenților, alegandu-i aleator să semneze o petiție. Scop? Oh, nimic special. A fost doar o cerere pentru a lansa un atac nuclear preventiv împotriva Rusiei. Să vedem!

thedailysheeple.com

Urmariti va rog si:

Video Sugestiv. Americanii sunt mult mai putin inteligenti decât oricând înainte

SUA: Parintii unui baietel de 11 ani au fost arestati, iar copilul plasat intr-un centru de asistenta sociala, dupa ce baietelul s-a jucat singur in spatele casei timp de 90 de minute!

Doi parinti din Florida au fost arestați și acuzați de neglijență, după ce fiul lor în vârstă de 11 ani a fost lăsat singur timp de 90 de minute în spatele casei, perioada in care a jucat baschet . În plus, copilul a fost luat de la părinți și plasat în asistență socială.

11 Year Old Boy Kidnapped By CPS, Parents Arrested, After He Played In Back Yard Alone For 90 Minutes

Povestea remarcabila a fost relatată de site-ul Free Range Kids, care pledează pentru creșterea copiilor in familie, si nu prin institutile de asistenta socială ale statului.

Băiatul s-a trezit blocat in casa familiei în luna aprilie, după ce părinții au fost prinsi blocati în trafic. Un vecin bagacios a decis că acest lucru era prea periculos, și a chemat poliția.

Când părinții au ajuns acasa, au fost pusi în cătușe, inspectati corporal, amprentați, dupa care au fost tinuti peste noapte în închisoare.

Între timp, băiatul și fratiorul lui in varsta de 4 ani, care nu a fost lăsat singur în nici un moment, au fost luati în custodia poliției și dati in grija unei rude.

Mai apoi s-a constatat că pentru 48 de ore, timp in care s-a decis unde trebuie tinuti copiii, cei doi fratiori au fost hrăniți numai cu cereale, și nu au fost încurajați să se spele.

După câteva săptămâni in care parintilor nu li s-a dat voie sa isi vada copiii, cuplul a descoperit că ruda care a fost insarcinata pentru a avea grija de copii s-a saturat  de hartuirea zilnica a autoritatilor și a lasat copii in grija CPS-ului(Serviciul de Protectie al Copiilor), a căror avocați le-a cerut judecatorului sa-i plaseze in centrul de asistenta sociala.

Atunci când cazul a ajuns la tribunal, a fost o o disputa aprinsa, timp de cateva ore între avocatii CPS și avocatul familiei. Abia dupa ce băiatul în vârstă de 11 ani a vorbit în fața judecătorului lucrurile s-au mai linistit.

„A vorbit cu judecătorul pentru aproximativ zece minute”, a declarat mama pentru  Free Range Kids.

„Mai apoi judecătorul a ieșit și i-a chemat pe cei doi avocați si a vorbit cu ei timp de 10, 15 minute. Dupa aceasta intrevedere, avocatul nostru a venit la noi și ne-a spus, ca dacă recunoastem că a nu am stiut ca a fost ceva gresit in a-l lasa pe fiul nostru sa rămâna în curtea din spatele casei singur, dar că de acum știm acest lucru și nu vom lăsa să se întâmple din nou, și ii vom explica de asemnea aceste aspecte fiului nostru, ii va lasa pe copiii să vină cu noi. ”

Părinții au fost de acord cu termenii impusi dupa care li s-a permis să-i ia pe copii acasa, la o lună de la incident.

Cuplul sunt acum obilgati sa ia parte la „cursuri de educație parentală” si terapie, în timp ce copiii de asemenea trebuie sa fie consultati psihologic, și trebuie să participe la tabere de zi obligatorii pe tot parcursul verii, toate la cererea CPS.

Spre deosebire de verile trecute, copiii nu vor mai merge la plajă sau sa stea sa-si petreca timpul cu parintii lor.

Părinții inca se lupta in instanța pentru anularea acuzatiilor si stergerea cazierului.

Așa cum a subliniat anterior Infowars, astfel de cazuri sunt frecvente, și multi părinți traiesc în mod constant sub amenințarea de a-si pierde copiii in favoarea statului. – infowars.com

Urmariti va rog si:

Iar alte cazuri de abuzuri efectuate de catre autoritatile americane, puteti afla citind categoria: USA

Banca Mondiala sugereaza ca Septembrie este luna in care va lovi anuntata criza economica!

China si Brazilia au inregistrat ani in sir de crestere economica sustinuta, dar perioada fasta pare sa se fi terminat. Presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, crede ca cele doua economii se vor confrunta cu provocari majore in cursul acestui an.

„Tarile in curs de dezvoltare au reprezentat motorul cresterii economice globale in perioada crizei financiare. Acum insa, au in fata un mediu economic mult mai ostil”, a explicat seful Bancii Mondiale intr-un raport dat publicitatii pe miercuri, aminteste postul CNN.

Soc puternic in septembrie

Banca Mondiala nu este singura institutie care se arata alarmata de vulnerabilitatea pietelor emergente.

Ultimele intalniri ale comitetului director al Rezervei Federale au avut ca tema principala efectele pe care majorarea dobanzii de referinta ar avea-o asupra economiilor din aceasta zona, iar ingrijorarea analistilor este in crestere.Mai toti economistii care s-au aplecat asupra problemei vad septembrie ca fiind luna in care pietele emergente se pot confrunta cu un soc puternic. Trei factori stau la baza declansarii crizei care poate afecta economiile in curs de dezvoltare.Acestia sunt reprezentati de aprecierea dolarului, scaderea preturilor la materii prime ca urmare a reducerii ritmului de crestere economica in China si a lipsei cererii de pe alte piete si o eventuala crestere a dobanzii de referinta in SUA.

La mana americanilor

Majoritatea analistilor asteapta ca septembrie sa fie luna in care Rezerva Federala sa anunte majorarea dobanzii de referinta pentru prima data in ultimii 9 ani.

O astfel de masura ar declansa cel putin doua efecte negative pentru economiile emergente.

In primul rand, companiile prezente pe aceste piete s-ar confrunta cu un cost ridicat al imprumuturilor in dolari.

In al doilea rand, masura ar urma sa faca atractive obligatiunile de pe piata americana, declansand o lichidare a titlurilor achizitionate de pe pietele emergente.

Din acest punct de vedere, Rezerva Federala pare sa nu aduca niciodata vesti bune pentru economiile emergente.

In 2013, cand fostul presedinte al Rezervei Federale Ben Bernanke a anuntat incetarea programului de relaxare cantitativa in SUA, pietele emergente s-au confruntat cu retrageri massive de capital.

Nori negri la orizont

Peisajul economic actual este mult mai arid decat cel de acum cativa ani cand dobanzile creditelor evoluau la un nivel redus, dolarul nu isi incepuse ascensiunea, iar preturile materiilor prime evoluau la un nivel ridicat.

„Toate aceste aspecte au ajutat economiile in cuurs de dezvoltare sa performeze in perioada aceea.

Acum insa, parca li s-a tras presul de sub picioare”, descrie situatia Win Thin, sef department analiza si strategii globale la Brown Brothers Harriman.

Thin crede ca impactul va avea intensitati diferite de la tara la tara. State precum India, China sau Columbia sunt mult mai stabile economic decat Brazilia si Africa de Sud.

Tarile asiatice in special ar putea sa treaca mult mai usor peste acest soc decat statele africane sau cele din America Latina.

Retrageri masive de capital

Economiile emergente sunt caracterizate de un grad masiv de indatorare inregistrat de fiecare dintre acestea, iar prabusirea pietei de materii prime le reduce considerabil veniturile.

La aceste doua chestiuni se adauga aprecierea dolarului inregistrata in ultimul an si o eventuala crestere a dobanzii de referinta in sistemul financiar din Statele Unite.

In primavara, semnele pareau incurajatoare, actiunile de pe pietele emergente inregistrand o crestere de 10 procente. Nu a fost decat o iluzie.

In momentul de fata, indicele MSCI de pe pietele emergente marcheaza o crestere de doar 2,2% fata de perioada similara a anului trecut.

Principala ingrijoarea a economistilor din institutiile financiare internationale este ca toti acesti factori pot declansa fenomenul retragerilor masive de capital din economiile in curs de dezvoltare, provocand falimente in lant.

„Prima majorare a dobanzii de referinta pe care Rezerva Federala o va face dupa declansarea crizei financiare poate cauza o volatilitate crescuta a pietelor emergente, ducand la reducerea capitalului prezent pe acestea”, se arata in raportul Bancii Mondiale.- business24.ro

Daca Septembrie va fi cu adevarat inceputul noii crize economice asa cum sugereaza Banca Mondiala, nu pot sa spun cu siguranta, dar pot sa va spun ca suntem foarte aproape.
Pentru a intelege ce urmeaza, urmariti cu atentie articolele de la categoria: Criza economica

Secretul pentru propaganda pro-americană din România

E mai bine să fie precizat de la început, nu veți citi aici o poziție sceptică, ci doar o argumentație de tip realpolitik.

Probabil că în cvasi-totalitatea informațiilor publice existente pe piața românească, motivul principal pentru care România este o țară din linia celor cu opinie publică net pro-americană ține de parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA, cu bază în participarea la NATO ca bloc militar. Dar cred că această viziune este unilaterală  și probabil că este încă larg împărtășită în opinia publică românească datorită unei întârzieri în reacție, ori datorită intoxicărilor și manipulărilor atât de des întâlnite. Sau din cauza naivității comentatorilor.

În realitate, parteneriatul strategic cu SUA și participarea ca membru activ în NATO nu sunt ultimele rațiuni pentru care Statele Unite manifestă o grijă deosebită pentru poziționarea pro-americană a opiniei publice românești. Aceste legături geo-strategice și militare nu sunt decât o armură internațională pentru setul de relații comerciale pe care SUA urmează să le reglementeze cu Europa, deci și cu România.

Persistă la nivel internațional, trebuie să recunoaștem, o permanentă discuție cu privire la primatul argumentelor economice în raport cu argumentele militare. Exemplificarea acestui raport nu se poate face însă decât pe perioade de timp mari, de la douăzeci de ani în sus. Așa este și în cazul aderării noastre la alianța NATO, simultan cu cea în UE, două acte fundamentale în relațiile internaționale de după Revoluție. Cele două integrări (militară și politic-comercială), preced un al treilea act de integrare, pe care Guvernul european îl pregătește pentru țările membre, integrarea politic-comercială dintre SUA și Europa. Merită amintit faptul că pe vremea când noi parcurgeam primii ani ai integrării UE și NATO, Guvernul Europei negocia în secret (negociere de lungă durată, timp de șase ani) un acord de liber schimb cu Canada, similar acordului pe care îl negociază  acum cu SUA.

Privind în acest fel mișcările strategice internaționale din această primă parte a sec XXI, vedem că piețele, capitalurile, resursele și mai ales schimburile comerciale sunt factorii primordiali pentru care România este  „menținută” cu orice preț în linia țărilor cu opinii majoritare pro-americane, țară vizată, alături de celelalte state UE, de acordul TTIP, Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (Transatlantic Trade and Investment Partnership, prescurtat TTIP).

Chiar azi, în 10 iunie, Președintele PE, Martin Schultz, a retras din plenul PE rezoluția de ratificare a TTIP, propunând plenului retrimiterea acordului către Comisia pentru Comerț Internațional, ca reacție la nemulțumirile europarlamentarilor de stânga, socialiști, social-democrați și verzi. Compromisul din Comisie va trebui să găsească o cale de mijloc printre cele peste 200 de amendamente depuse în ultimele două săptămâni.

În esență, TTIP va deschide calea întrepătrunderii pe cele două piețe (americană și europeană) a întreprinderilor mici și mijlocii, cele cărora le-a fost aproape imposibil până acum să facă acest lucru.

Se ridică însă foarte multe semne de întrebare, dincolo de clasica dilemă a monedei unice – eurodolar – (de cine va depinde circulația acestei monede unice, de capacitatea piețelor sau de voința emițătorului?).

Stânga europeană, începând cu verzii protectivi pentru mediu și condițiile de viață, propun spre dezbatere foarte multe teme cheie legate de noul acord comercial, dar care pot să fie grupate în următoarele puncte (vezi comentariul):

Între legislația europeană de funcționare a piețelor comerciale și legislația americană sunt diferențe foarte mari, cea europeană fiind mult mai protectivă în calea produselor modificate, a cărnii cu hormoni, a animalelor clonate sau organismelor modificate genetic;

Aceeași diferența în favoarea legilor europene se manifestă și împotriva privatizărilor serviciilor publice;

Noul acord ar permite americanilor să intervină în procesul decizional din țările europene;

Noul acord ar diminua protecția acordată muncitorilor din piața europeană;

Noul acord ar pune în pericol mediul și sănătatea oamenilor.

De la începul acestui an s-a declanșat o campanie anti-TTIP, condusă de activiști de mediu și de stânga, prin care se cere public transparentizarea procesului de negociere a acestui acord între SUA și Europa. Jurgen Maier, directorul Forumului pentru Mediu şi Dezvoltare din Germania (FMDG) și unul dintre coordonatorii campaniei europene STOP TTIP, „… a tras un semnal de alarmă și în privința modului în care negocierile sunt purtate. Potrivit acestuia, SUA au interzis Comisiei Europene să facă publice documentele de negociere până și guvernelor statelor membre. Maier a precizat că o situație similară s-a întâmplat în anul trecut în cazul acordului cu Canada. După o negociere de mai bine de șase ani, purtată de asemenea în secret, parlamentele s-au trezit cu un document de 1500 de pagini pe care au fost nevoite să-și dea acordul, spunând : Aceasta nu este democrația europeană, poate doar o măsură demnă de Sovietul Suprem” (conform Green Report).

Atitudinea publică în țările Europei față de TTIP este ușor favorabilă (puțin peste 50% din populație fiind pentru adoptarea noului acord), iar țările în care populația este cu o opinie ceva mai netă împotriva acordului sunt Germania, Austria și Luxemburg.

Și pentru România este desfășurată o campanie STOP TTIP, iar rata de notoritate a acestei campanii este bună, aproape 2,5 milioane de cetățeni europeni semnând petiția. În Germania, acțiunile și manifestările publice anti-TTIP au ajuns până la demonstrații de 50 de mii de participanți (Berlin).

În România nu se susține nicio discuție serioasă despre TTIP. Pro-americanismul nostru va duce la o ratificare silențioasă a tratatului TTIP, atunci când va fi ratificat de Bruxelles, chiar dacă reglementările sale sunt acum negociate în secret și chiar dacă vor duce la pătrunderea pe piața românească a mii de produse infestate cu mii de substanțe chimice interzise în prezent, ori cu produse la jumătate de preț și cu calitate deosebit de slabă. Nu va conta mai deloc faptul că nu vom avea dreptul să reglementăm în Parlamentul național măsuri de protecție a producției interne, a schimburilor sau limitărilor comerciale, singurul argument invocat o sa fie pro-americanismul nostru. Și asta este posibil să se întâmple până la finalul lui 2015.

Ce va fi după ce TTIP va intra în vigoare? Cât timp va trece până când state membre UE se vor întoarce împotriva acestui tratat semnat de Bruxelles? Noi cum ne vom poziționa? – Horea Băcanu – activenews.ro

Iar al doilea motiv ar fi posibilitatea de exploatare a resurselor Romaniei fara nici o reactie adversa din partea opiniei publice romanesti.

Dupa TTIP, celalat mare parteneriat inventat de elite este TPP(Parteneriatului Trans-Pacific) care face conexiunea pe cealalta parte a lumii, cu tarile Asiatice.

Toti acesti pasi se doresc a duce spre o globalizare totala in care toate tarile lumii sa fie inghitite si contolate sub toate aspectele economice, de catre mai marii detinatorii de corporatii, nimeni altii decat principalii membri ai grupului Bildenberg.

Se doreste o subjugare mondiala, o aducere in stare de sclavie a intregii populatii mondiale, incercand sa interzica orice posiblitate de a avea alternative din punct de vedere atat economic cat si al aspectelor privind posibilitatea de excludere din acest sistem monstru creat de papusari. Cu alte cuvinte o dependenta totala fata de cei care se vad conducatorii lumii.

Urmariti va rog si:

Expertul militar rus Igor Korotcenko: Eu nu înţeleg logica americanilor. Acesta este un pas spre al Treilea Război Mondial!

Posibila desfăşurare de rachete de croazieră americane în Europa reprezintă un pas spre al Treilea Război Mondial, a declarat expertul militar rus Igor Korotcenko, relatează RIA Novosti.

„Acesta este un pas spre al Treilea Război Mondial. Eu nu înţeleg logica americanilor. Şi în special nu înţeleg logica Europei, care nu se opune acestui lucru. Remarcaţi, nu Rusia îşi instalează rachetele în Cuba, americanii îşi desfăşoară rachete în Europa, pentru a ţinti Rusia. De ce? Nu există astăzi niciun fel de ameninţare”, a spus Korotcenko, potrivit Russia Today.ro.

Reacția sa vine după ce mass-media internaţionale au relatat că administraţia SUA ia în considerare posibilitatea instalării unor rachete în Europa, ca răspuns la ceea ce consideră a fi încălcarea de către Rusia a unui tratat nuclear datând din perioada Războiului Rece.

Totodată, Daily Mail a citat o declaraţie făcută duminică de ministrul de externe britanic, Philip Hammond, potrivit căreia Marea Britanie ar putea să accepte să găzduiască rachete nucleare americane pe teritoriul ei, în contextul tensiunilor cu Rusia.

„Londra ar trebui să trimită preşedintelui rus Vladimir Putin „semnale clare” ca răspuns la „indicii îngrijorătoare” de creştere a activităţii militare ruse, inclusiv instalarea de rachete în Kaliningrad.”, a declarat Hammond.

O declarație făcută prea ușor, după cum explică Vladimir Komoedov, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Neagră.

„Marea Britanie ar trebui să înceteze această isterie privitor la Rusia. Ce, nu îi sunt îndeajuns propriile arme nucleare? Are suficiente. Trebuie să-i dăm crezare lui Putin care a spus că Rusia nu intenţionează să atace pe nimeni nici astăzi, nici în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Dacă nu-l credeţi pe el, atunci daţi-i crezare poporului rus şi încetaţi această isterie.”, a arătat Komoedov, comentând declaraţia ministrului britanic al apărării. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Inalt Ofiter NATO: IN VARA ACEASTA lumea va fi probabil în RAZBOI

SUA in metastaza din punct de vedere economic si social, iar presa din Romania manipuleaza cu nerusinare cum ca ar fi in continuare cel mai puternic stat si un exemplu de urmat!

Citesc presa romaneasca si vad minciuni peste minciuni, un cult al minciunii incredibil, legat de economia americana, cult pe care nu il sustin si de care se pot  rusina chiar economistii americani. Este incredibil cum acesti raspindaci din presa romana, incearca sa dea o alta conotatie realitati, sa duca economia americana unde nu cred nici chiar americani ca mai poate fi, sa creeze imaginea unei tari puternice, intr-o tara in care peste 49 de milioane de oameni, apeleaza zilnic la cartele de alimente pentru a traii( http://www.povertyprogram.com/usa.php ),

o tara in care sint peste 1,3 milioane de elevi care nu au un acoperis si sint fortati sa doarma pe strada ( homeless)  (http://www.usnews.com/news/blogs/data-mine/2014/09/23/there-are-more-homeless-students-now-than-ever-before),

o tara in care bancile au furat sfisiind sistemul economic si lasind populatia datoare (http://www.positivemoney.org/issues/recessions-crisis/,

o tara care imprumuta salbatic la China pentru a supravietuii(http://www.theguardian.com/news/datablog/2011/jul/15/us-debt-how-big-who-owns,

o tara in care totul se fura si frauda a fost si este legalizata si la indemina unui grup de  sacali(http://www.fightfraudamerica.com), restul fiind sclavi,

o tara care, datorita disperarii, nu ofera concediu maternal femeilor care nasc(http://www.huffingtonpost.ca/2012/05/22/maternity-leaves-around-the-world_n_1536120.html),

o tara in care venitul pe gospodarie scade anual in conditiile unor cresteri uriase de preturi la alimente(http://economix.blogs.nytimes.com/2013/03/28/median-household-income-down-7-3-since-start-of-recession/?_r=0),

o tara in care cancerul a ajuns sa aiba frecventa gripei (http://www.sciencedaily.com/releases/2009/04/090429162237.htm),

o tara in care datorita cheluielilor cu facturile de sanatate, o mare parte a americanilor apeleaza la faliment personal, pentru ca nu le mai pot suporta ( http://www.cnbc.com/id/100840148),

o tara in care fondrurile de pensii au fost „vindecate” de fondurile mutuale si statul crony capitalist american ( http://www.worldfinance.com/wealth-management/pension-funding-gaps-cause-turmoil-throughout-america),

o tara a celor mai multe divorturi ( http://www.thestreet.com/story/12955188/1/the-10-states-in-america-with-the-highest-divorce-rate.html),

o tara care datorita saraciei, a devenit teatrul de lupta rasial in cele mai multe orase si chiar a semnat un acord militar cu Canada, prin care fortele armate canadiene pot intervenii pe teritoriul SUA in cazul unor miscari masive de strada si reciproc, de care evident se tem liderii americani datorita foametei si situatiei economice la limta, a populatiei, (http://www.fourwinds10.net/siterun_data/government/new_world_order/news.php?q=1203875495)  sau in orasele americane, unde este un adevarat dezastru (http://www.economist.com/news/united-states/21613272-police-missouri-suburb-demonstrate-how-not-quell-riot-overkill),

o tara in care (o spun chiar ziarele romanesti ale minciunii), politia omoara zilnic, in medie, peste 2 persoane pe zi ( http://www.bbc.com/news/world-us-canada-32950383),

o tara in care PIB-ul a scazut, comparativ cu o crestere inregistrata in multe tari in curs de dezvoltare, ca sa nu mai discutam de China, India si Rusia, pe care americanii le critica (http://www.nytimes.com/2015/05/30/business/economy/us-economy-gdp-q1-revision.html),

o tara in care industria(manufacturing-ul), a devenit o epava, un numar impresionant de unitati economice de productie iesind din jocul economic.(http://www.businessinsider.com/deindustrialization-factory-closing-2010-9?op=1)sau (http://www.manufacturingnews.com/news/TAA0731131.html),

o tara care…..

Dar uitati ce spun ziarele romanesti arondate si vindute jewmericanilor, dar in continuare vom veda o alta realitate.

http://www.ziare.com/international/america/cele-cinci-motive-pentru-care-america-ramane-singura-superputere-a-lumii-1365822

Pentru ce faceti, dragi jurnalisti romani, o asemenea praganda, unei „superputeri” care nu se mai poate ridica de la pamint?

Citi bani va ofera America pentru a mintii si spune ceea ce chiar lor le este rusine sa afirme?

Cum mai pot citii romanii astfel de nerozii si minciuni sfruntate? Merita ca romanii sa mai cheltuiasca bani pe o presa si o media infecta?

Dar sa vedem realitate, tot in cinci puncte, asa cum au trata-o jurnalisti romani mincinosi:

1. Cele mai mari banci din America, practic inima sistemului capitalist cancerizat, au admis ca sint vinovate de multiple violari ale legii criminale americane, in ultmii ani si chiar in prezent, ele platind fara sa contste, sume imense, de miliarde de dolari in amenzi, dar continuind procesul fraudei de proportii si platind in continuare amenzi si chiar admitindu-si de fiecare data vina, platind si furind in continuare.

http://www.foxbusiness.com/industries/2015/05/20/five-major-banks-plead-guilty-to-felony-charges-over-currency-rigging/

O lista partiala o veti gasii la finalul acestui punct. Trebuie amintit ca o persoana normala, daca comite trei infractiuni intr-un timp limitat, chiar daca o parte a lor a fost in perioada in care era minor, au un impact major asupra vietii persoanei respective, in mod legal, persoana respectiva mergind la puscarie pe viata, sub deviza legala „three strikes laws”.

Toate bancile de mai jos si multe alte institutii financiare americane au comis infractiuni enorme cu implicatii majore asupra economei americane si mondiale, de mult mai multe ori, intr-un interval extrem de scurt de timp, unele din ele la fiecare sase luni, ceea ce ar fi trebuit sa duca la pedepse grele si eliminarea lor de pe piata financiara pentru totdeauna.

Reactia: Culmea, un numar impresionant de corporatii americane, refuza sa protesteze impotriva acestor banci si deruleaza mai departe tranzactii cu ele, stiut fiind faptul ca au delapidat si furat miliarde de dolari, ca au platit amenzi incredibile, cu cifre pe care multi americani nu stiu sa le scrie. Deci furatul si jaful la drumul mare, este considerat chiar de americani ca fiind OK…

http://www.sec.gov/news/statement/stein-waivers-granted-dissenting-statement.html

2. America are un sistem de sanatate si o industrie a asigurarilor, care pot fi descrise pe criterii de frauda, care fac presiuni asupra guvernulu si obtin de fiecare data ceea ce doresc, care fraudeaza statul si cetatenii ori de cite ori au nevoie, care pun preturi incredibile si lasa cetatenii fara nicio sansa de supravietuire. Aceste entitati trimit facturi statului, pentru serviciile prestate, cu sume incredibile, pentru servicii minore, la fel procedeaza si cu americanii de rind, creind degringolada si lipsa de speranta.

Cazuri de coruptie cu sutele in care doctorii nici nu vad pacientii insa incaseaza bani pe facturi fictive, fara consimtamintul pacientilor si fara ca ei sa stie ceva.

http://www.quackwatch.com/02ConsumerProtection/insfraud.html

http://www.nybooks.com/articles/archives/2009/jan/15/drug-companies-doctorsa-story-of-corruption/

Cea mai comuna cauza a falimentelor personale, o constituie in America, imposbilitatea de a platii facturile medicale, iar Obamacare a ingropat sperantele celor amariti si a creat haos in economie.

http://thelawdictionary.org/article/how-many-americans-go-bankrupt-due-to-medical-purposes-each-year/

Companiile deasigurari sint „deregulate” si lasate in voia patronilor lor pentru a impune preturile care doresc, iar in cazul in care clientii lor au nevoie de sprijin, pun o armata de avocati pe ei, pentru a nu le rambursa nici un ban si a le arata ca sint bataia de joc a acestor companii de asigurari.

http://www.wsj.com/articles/health-insurers-seek-hefty-rate-boosts-1432244042

http://www.theglobeandmail.com/globe-drive/adventure/trends/why-ontario-drivers-pay-the-highest-car-insurance-rates-in-the-country/article19522860/

3. Daca privim catre lumea politica, vedem ca o fosta Secretar de Stat a SUA, Hillary Clinton, isi formeaza Fundatie si incasea fonduri incredibile, de la lideri politici din alte state, fara a rezolva prin aceasta Fundatie Clinton, nici o problema sociala sau medicala a celor amariti. Tot aceasta fundatie, este alimentata si din fondurile FIFA, si alti lideri ale caror tari sint in razboi si doresc sa se bucure de „protectia” americana…

http://www.thedailybeast.com/articles/2015/05/27/corrupt-fifa-has-clinton-foundation-ties-world-cup-host-qatar-gave-millions.html

Este vorba despre aceasi Hillary Clinton care a „pierdut”, pe timpul cind era Secretar de Stat al SUA, peste 6 miliarde de dolari pe care nu ii mai gaseste in departamentul ei…

http://www.washingtontimes.com/news/2014/apr/4/state-dept-misplaced-6b-under-hillary-clinton-ig-r/?page=all

Iar acum, poate fi chiar presedinte a SUA, pentru ca a furat in stil american si „merita”. Oricine ar fi intrat la puscarie pe viata pentru asa ceva, dar pe ea o cheama ROTTMAN, si cam stie nocul si cum sa fure si cu cine.. Tot ea a dictat cumpararea de armanent de catre SUA, in valoare de sute de miliarde de dolari, in timp ce se pronunta ca este interzis ca unui Senator american sa-i fie platita o masa la restaurant, de catre o cunostiinta..

http://www.ethics.senate.gov/public/index.cfm/gifts

America are un aparat executiv, prin care aplica legea la toate nivele, insa absolut toti din cadrul acestor departamente, fac abuzuri incredibile, si se prevaleaza de „conceptul de securitate”, pentru a omori si actiona dupa pofta lor, fara ca cineva sa ii traga la raspundere. Au mers de curind, pina intr-acolo incit au aruncat o grenada in patutul unui copil, in timp ce urmareau niste presupusi infactori, ranind intr-un mod groaznic acel copil nevinovat.. Cu alte cuvinte: „nu faceti galagie pentru ca totul este posibil si noua nu ni se intimpla nimic”.
http://thefreethoughtproject.com/infant-responsible-grenade-thrown-face/#pecZPzBq6bydkUIp.99

Un intreg Congres american este angajat in fraude de proportii impreuna cu grupurile de lobby din spatele lor, care scriu si voteaza legi , dupa care le parafeaza, legi care au adus societatea americana la sapa de lemn si a creat un grup de infractori politici plini de bani si fara scrupule. Ei sint prinsi de presa, de investigatori, dar ies intotdauna basma curata.

America are guvernatori care platesc prostituatele cu cardul de credit al guvernului…

http://www.huffingtonpost.com/2008/03/10/spitzer-prostitution-scan_n_90766.html

http://www.11alive.com/story/news/local/investigations/2015/05/21/investigators-legislators-and-corporate-lobbyists-meet-in-secret-at-georgia-resort/27695105/

Pot merge la infinit cu ce se intimpla aici in America si cit este de ridicat nivelul de saracie si coruptie si de ce, dar cred ca in citeva rinduri, v-am convins de perversitatea jurnalistilor romani si modul cum si cit sint ancorati ei la aceste grupuri criminale, care secatuiesc Romania si isi bat joc de romani…

America devine pe zi ce trece, o natiune  terminata, din pacate pentru ei si pentru un intreg glob, care inca mai trebuie sa le indure ifosele…

Le-ar fi rusine si americanilor de modul mincinos si slugarnic in care scriu si se comporta jurnalisti romani, de altfel, niste mizerii, la dispozitia unei pleiade de infractori internationali si impotriva propriului popor. Asta este realitatea din tara pe care o dau exemplu jurnalisti romani si al carui sistem economic, politic si social il doresc in Romania. Ramine sa mai fim si noi de acord sau sa citim si chiar sa credem minciunile si propaganda lor desantata…

Adrian Cosereanu – alternativaromaniei.com

Iata ca dupa ce am scris zeci de articole foarte bine documentate despre situatia dezastruasa in care se afla SUA si drumul fara intoarcere spre faliment, aricole pe care le puteti gasi la categoria Criza economica, ma bucur sa vad ca si alti oameni au deschis ochii si au incept sa realizeze aceste aspecte si sa vorbeasca despre ele. Iar comparatia din articlolul de mai sus cu minciunile scrise de presa din Romania ne concluzioneaza de fapt de ce lumea se afla inca in starea aceasta de confuzie generala, in sensul ca o ducem atat de prost si se intampla atata de multe nenorociri, care se vad cu ochiul liber ca vin dinspre apus, beineintels cu largul concurs al conducatorilor nostri tradatori si spagari si totusi presa ii elogiaza pe vestici, in special pe americani si ni dau mereu ca exemplu.

Din pacate cum cei mai multi dintre romani isi iau informatiile doar din presa centrala, e foarte greu sa se trezeasca si sa constientizeze de fapt care este imaginea de ansamblu si de unde vine adevarta sursa a raului. Oricum este bine sa nu cedam si sa continuam sa aratam adevarul cat mai multi dintre noi, poate la un moment dat se va trezi totusi si poporul acesta si totodata sa speram ca acest lucru se va intampla inainte ca dezastrul si raul care se apropie, sa ne inunde de tot..

Urmariti va rog si:

Situatia din Ucraina. Mass-Media vs Realitate

iar multe alte subiecte despre nenorocirile care se intampla in SUA, puteti citi la categoria: USA

Urmariti de asemenea si categoria, Manipulare veti intelege foarte multe despre modul in care se manipuleaza masele de oameni pentru a putea fi tinute sub control.

Au ridicat chinezii pretentii teritoriale americanilor pentru a sterge din uriasa datorie pe care SUA o are catre China?

Pana acum, autoritatile chineze s-au aratat interesate de teritorii atat in zona Tibetului, in sudul Asiei, in Marea Chinei, dar si fata de anumite teritorii ale Federatiei Ruse. Cu Rusia de altfel chiar au avut loc si discutii la nivel oficial despre unele teritorii din extremul Orient.

Socant! China poate cere teritorii ale SUA ca plata pentru datoriile uriase ale americanilor

Potrivit worldtruth.tv, autoritatile de la Beijing ar fi inaintat o propunere Statelor Unite ale Americii in anul 2009, in care s-au aratat de acord sa stearga datorii de peste 1000 de miliarde (un trilion) de dolari  SUA iar in schimb sa primeasca actiuni, astfel incat China ar fi ajuns sa detina afaceri importante in SUA, portiuni din infrastructura SUA si … terenuri de mare valoare, toate cu o garanție din partea guvernului SUA împotriva pierderii.

Yu Qiao, profesor de economie la Scoala de Politici Publice si Management de la Universitatea din Beijing Tsighua, a propus, în 2009, un plan prin care guvernul SUA urma sa garanteze investițiile străine în Statele Unite.

Cu toate ca autoritatile SUA au negat si continua sa nege ca au existat asemenea propuneri, exista informatii conform carora Bank of China, banca centrală a Chinei, a continuat „neoficial” cu planul de a converti  datoria SUA în acțiuni deținute de China în SUA, in diferite afaceri din diverse sectoare ale economiei. Administrația Obama, în cadrul planului, ar urma sa acorde o garanție financiară ca un stimulent pentru China pentru converti datoria SUA în investiții cu capital chinez direct. China va avea dreptul de proprietate asupra societăților de succes din SUA, asupra proiectelor de infrastructură cu potențial profitabil  și asupra proprietatilor imobiliare de mare valoare din SUA, mai adauga cei de la worldtruth.tv. Daca situatia este asa cum o descriu cei de la worldtruth.tv, atunci trebuie sa ne pregatim cumva pe viitor pentru aparitia pe continetul nord american  a „United States of China„? In ritmul in care SUA acumuleaza datorii de speriat sunt posibile intr-adevar multe scenarii pe care pana acum le-ai fi crezut demne de filme SF. – glasul.info

E greu de crezut ca SUA va ceda fizic din teritorile sale, dar din punct de vedere al cedarii de control economic asupara unor zone totul e posibil.

Urmariti va rog si:

Video. A cumparat Familia Dragon FMI-ul si Banca Federeala Americana?

Iar despre situatia economica dezastruaza in care se gaseste SUA si falimentul inevitabil spre care se indreapta, puteti citi la categoria: Criza economica