Ortodoxie

Preotul Vasilică Paraschiv Mihai – omul care isi dedica viata oamenilor sarmani

vt Ortodoxie ,

De opt ani, un preot din judeţul Vaslui încearcă să schimbe viaţa oamenilor din satul pe care îl păstoreşte, venind în sprijinul familiilor sărmane şi luptând să-i salveze de la analfabetism pe copiii care vor să renunţe la şcoală.

Preotul care îşi dedică viaţa şi banii sărmanilor: „Îmi vine să intru în pământ când ştiu că sunt oameni care n-au o bucată de pâine“

Preotul Vasilică Paraschiv Mihai are 37 de ani, iar din anul 2007 slujeşte la în satul Parpaniţa, o suburbie a oraşului Negreşti, care numără aproape 170 de case, multe dintre ele rămase nelocuite după exodul localnicilor în străinătate.

Majoritatea localnicilor sunt oameni cu venituri modeste, persoane vârstnice sau familii cu mulţi copii, a căror principală ocupaţie este agricultura. Părintele Vasilică, aşa cum îi spun localnicii, încearcă să le ofere nu doar speranţă, ci şi o viaţă mai bună enoriaşilor. În cei opt de activitate, a derulat peste 20 de proiecte, astfel că în curtea bisericii a ridicat, rând pe rând, un centru pentru copii, o bibliotecă, singura din sat, o sală de conferinţă, unde oferă meditaţii copiilor, un minimuzeu, un parc de joacă pentru copii etc.

Ideea centrului i-a venit după ce a aflat că şcoala din centru satului, reabilitată din fonduri europene, stă închisă de ani de zile, făcând obiectul unei anchete DNA, astfel că toţi copiii din sat sunt nevoiţi să facă naveta zilnic la Negreşti.

Povestea construirii centrului pentru copii a fost relatată în paginile ziarului Adevărul în iunie 2015. Impresionaţi de povestea preotului filantrop care lupta să-i salveze pe copii de la analfabetism, români din toate colţurile ţării şi din străinătate au venit în sprijinul lui.

Peripeţiile preotului Vasilică: ”Ai văzut ce prost de popă?”

Preotul Vasilică mărturiseşte că a trecut prin multe întâmplări până a reuşit să adune banii necesari ridicării centrului social. Ajutorul fratelui său, care i-a trimis sute de perechi de cizme din Spania, a reprezentat piatra de temelie.

Foto: Centrul construit cu banii obţinuţi din vânzarea cizmelor second hand

”Ţin minte că a trimis cizmele pe un microbuz, în două tranşe. Prima dată, era să ratez microbuzul, am ajuns chiar când trebuia să plece. Astfel că a şoferul a trebuit să descarce toată marfa ce urma să plece în Spania, pentru a ne da cutiile noaste cu ciubote. Peste două săptămâni, m-am dus din nou, însă din timp, pentru a nu mai provoca vreun deranj. Stand la rând, îmbrăcat civil, unul dintre tinerii de acolo mă întreabă dacă am fost şi la transportul precedent, i-am răspuns afirmativ, atunci el a început să mă întrebe dacă îmi mai aduc aminte de un popă prost care le-a răscolit toate bagajele. I-am zâmbit, iar el a continuat: «ai văzut ce prost de popă», i-am spus că aşa-i, iar când mi-a venit rândul şi m-a strigat la colete, preot Vasilică Mihai Paraschiv, săracul de el îi venea să intre în pământ de ruşine”, îşi aminteşte preotul.

Consilier local – îndemnizaţia donată pentru pâine

Ajutat de semeni, părintele Vasilică a continuat să dezvolte gospodăria din jurul bisericii. Astfel, în grădina bisericii a plantat o livadă cu peste 200 de pomi fructiferi şi a ridicat o mini-fermă. A cumpărat patru vaci şi 25 de capre, laptele şi brânza obţinute fiind folosite la mesele oferite sărmanilor sau valorificate.

FOTO: Recent preotul a cumpărat o mulgătoare electrică  

De ani de zile, în fiecare duminică sau zi de sărbătoare, preotul, ajutat de gospodinele din sat, oferă câte o masă caldă oamenilor sărmani şi enoriaşilor care participă la slujbă. La alegerile locale din luna iunie, preotul Vasilică Paraschiv Mihai a candidat pentru un post de consilier local, pentru oraşul Negreşti, ca independent. Şi a fost ales, deşi nimeni nu îi dădea prea mari şanse, având în vedere că nu era susţinut de niciun partid politic. A câştigat însă alegerile, iar la prima şedinţă de Consiliu Local a venit cu o provocare pentru consilieri. A anunţat că nu va ridica niciun leu din îndemnizaţia de consilier, iar banii care i se cuvin în cei patru ani de mandat îi donează pentru a cumpăra pâine familiilor sărmane din Negreşti şi celelalte suburbii.

„În total avem cinci parohii în Negreşti şi suburbii, nu cred că este un efort prea mare să cumpărăm o dată pe săptămână câte 100 de pâini şi să le dăm famililor sărmane şi cu mulţi copii. Au fost consilieri care au spus că vor dona şi ei o parte din bani. Sper să se ţină de cuvânt. Dacă nu, voi lua pâine atât cât se va putea din indemnizaţia mea. Îmi vine să intru în pământ când ştiu că sunt oameni care nu au o bucată de pâine. Când am citit că-s singurul consilier din judeţ care şi-a donat indemnizaţia, mi-a crăpat obrazul de ruşine. Nu putem să alergăm doar pentru ciolan, să ne gândim numai la noi“, spune cu mâhnire preotul.

Continuă lectura →

14 Septembrie – Inaltarea Sfintei Cruci

vt Biserica Ortodoxa, Ortodoxie, Sfanta Cruce

Inaltarea Sfintei Cruci este cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile ortodoxe in­chinate cinstirii Sfintei Cruci. In aceasta zi sarbatorim de fapt amintirea a doua evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusali­mului, in ziua de 14 septembrie din anul 335; Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagani, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci)din Ierusa­lim.

Image result for ziua sfintei cruci

Crucea a fost prefigurata de mai multe ori in Vechiul Testament: altarele de jertfa in general (altarul lui Avraam in special), binecuvantarea lui Iacob (Facere 18, 5), gestul lui Moise in lupta cu amalecitii (Iesire 17, 9-16), sarpele de arama (Numeri 21, 8-9), semnul cu sange de pe usile caselor evreilor din Egipt sau cel de pe fruntea evreilor din viziunea lui Iezechiel (Iezechiil 9, 4) etc.

Vorbind de sarpele de arama, mentionam ca in timp ce poporul evreu traversa pustiul spre Tara Fagaduintei, ii reproseaza lui Moise iesirea din Egipt: „Ne-ai scos din Egipt ca sa ne omori in pustie? Ca aici nu este nici paine, nici apa, si sufletul ni s-a scarbit de aceasta hrana saracacioasa” (Num. 21, 5). Din cauza acestei revolte, Dumnezeu trimite serpi veninosi si multi oameni erau muscati si mureau. Poporul se caieste, iar Dumnezeu i se descopera lui Moise si ii spune sa inalte un sarpe de arama pe un stalp. Toti cei care erau muscati, primeau vindecare in momentul in care priveau la sarpele de arama. Aceasta vindecare miraculoasa inchipuia vindecarea de moarte, pe care urma sa o aduca Hristos.

Daca in vechime crucea era un instrument de tortura, prin rastignirea Domnului pe ea, crucea devine simbol al iubirii facatoare de viata. Transformarea mortii lui Hristos cel Rastignit in biruinta a vietii vesnice inseamna si transformarea Crucii din instrument de tortura sau de ocara in semn de mantuire si de viata vesnica, afirma intr-o predica Preaferictul Patriarh Daniel.

Inaltarea Sfintei Cruci praznuita pe 14 septembrie este cea mai veche sarbatoare ortodoxa inchinata cinstirii Sfintei Cruci. In aceasta zi facem pomenire de aflarea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Hristos, dar si de intoarcerea Sfintei Cruci de la persi, in anul 629.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci a luat fiinta in anul 335, cand in ziua de 13 septembrie a avut loc sfintirea bisericii ridicata in vremea imparatului Constantin cel Mare, deasupra mormantului Domnului. La inceput, Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Cu timpul, sarbatoarea s-a intins si in partile Constantinopolului unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din secolul al VII-lea de cand Sfantul Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol in anul 634.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci s-a generalizat treptat in toata Biserica de Rasarit. Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea aduce aminte de Patimile si moartea Mantuitorului.

Amintim ca Sfanta Cruce mai este cinstita in mod deosebit in Duminica a treia din Postul Sfintelor Pasti, numita „Duminica Sfintei Cruci”, instituita la Constantinopol in secolul al VIII-lea si este cu data variabila.

In calendarul ortodox mai sunt doua sarbatori inchinate Sfintei Cruci, dar fara praznuire: „Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viata facatoarei Cruci”, din 1 august, care coincide cu inceputul postului Adormirii Maicii Domnului si „Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer” in timpul imparatului Constantie de pe 7 mai. – crestinortodox.ro

Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros ZISIS despre talharescul Sinod din Creta si ereziile ecumenismului promovate din interiorul Bisericii de Episcopi

vt Ecumenism, Ortodoxie , ,

Urmariti va rog si:

Video. „PS” Varlaam Ploieşteanu nu îşi retrage semnătura din Creta si nu e de acord cu ANATEMIZAREA ECUMENISMULUI

29 August – Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

vt Ortodoxie, Sfantul Ioan Botezatorul

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.

Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.

După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.

Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin. – doxologia.ro

Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – BIBLIA explicată foarte pe larg – Capitolele 1-26

vt Biblia, Biserica Ortodoxa, Ortodoxie ,

Image result for biblia ortodoxa

BIBLIA
sau
SFÂNTA SCRIPTURĂ
EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST – PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, ARHIEPISCOPUL CLUJULUI

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

REEDITATĂ CU SCRIS MARE ŞI ADAPTATĂ PE ÎNŢELESUL CITITORILOR DE PREOT PROF. GHEORGHE-RADU SĂLĂGIAN – PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ BERCU NOU ŞI ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,AVRAM IANCU’’ SATU-MARE

CUVÂNT LĂMURITOR
ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI ŞI
NOTE EXPLICATIVE

Prefaţă scurtă.
Mă numesc Gheorghe-Radu Sălăgian şi sunt preot ortodox, paroh al unei parohii nou-înfiinţate, cu un număr mic de credincioşi (sub 140), cu mulţi sectari, Bercu Nou, jud. Satu-Mare, Protoieria Satu-Mare, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi profesor titular de Religie Ortodoxă cu gradul didactic I la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu’’ din Satu-Mare, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş Bolyai.
Având în vedere faptul că Biblia sau Sfânta Scriptură, pe bună dreptate fiind numită şi Cartea Cărţilor, este foarte grea şi mai ales greu de înţeles, m-am hotărât, ca folosindu-mă de Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, redactată şi adnotată de Î.P.S. părinte Bartolomeu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, mai târziu, Mitropolit al Clujului, Albei, Maramureşului şi Sălajului – din 25 martie 2006, să public pe internet şi când voi avea ocazia şi de tipărit BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ EXPLICATĂ – care să conţină mai multe explicaţii şi care să cuprindă în explicarea ei şi cunoaşterea altor discipline teologice şi cercetări ştiinţifice ulterioare la care cititorul de rând nu prea are acces, care vor fi trecute la Bibliografia de la sfârşit, iar pentru a fi mai uşor de citit, am folosit şi caracterele literelor mai mari.
Este mare nevoie de studiu biblic şi de cunoaşterea cât mai aprofundată a Bibliei. Sectele ,,creştine’’ sunt un semn apocaliptic şi o dovadă a slăbirii credinţei în Dumnezeu. Atât în lume, cât şi la noi se înmulţesc şi se vor înmulţi, din cauza nebăgării noastre de seamă şi din cauza necunoaşterii Sfintelor Scripturi de către cei mulţi din poporul nostru. Pe un bun creştin orientat în Sfânta Scriptură şi în dumnezeieştile dogme ale credinţei ortodoxe, nici un fle de sectă nu-l poate converti şi amăgi. Cei mai mulţi care cad pradă sectelor sunt oamenii nelămuriţi în credinţa ortodoxă şi care nu cunosc Sfânta Scriptură, Dogmele, Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. De aceea, preoţii de la oraşe şi sate ar trebui să le facă cunoscute cele de mai sus, în predicile din biserici, spre a-i lumina în această privinţă şi spre a-i avea buni apărători ai credinţei creştine ortodoxe în Biserica lui Hristos cea dreptslăvitoare. În această privinţă, Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: ,,Viaţa minţii este lumina cunoştinţei, iar neştiinţa este orbirea sufletului’’ [FILOCALIA, vol. II].
Foarte uşor sunt înşelaţi de sectanţi cei ce nu citesc Sfânta Scriptură şi nu cunosc învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Răspândirea sectelor din ţara noastră este cauzată şi de lipsa de preoţi devotaţi şi nu numai de slăbirea credinţei ortodoxe.
Sectele crează şi o mare primejdie pentru etnic-naţională a poporului român, deoarece toate sectele din ţara noastră au venit din alte ţări şi au mare simpatie faţă de ţările de unde s-au născut şi au venit la noi. Inima lor nu este în ţara noastră, nici nu ţin la fiinţa naţională a poporului român, ci se silesc pe cât pot să slăbească unitatea de credinţă şi unitatea naţională a românilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevărat creştin şi cetăţean român, care ţine cu tărie la credinţa ortodoxă apostolică a neamului în care s-a născut, credinţă pe care o avem de aproape două mii de ani.
Ne trebuie mai multă catehizare ortodoxă, cărţi şi scrieri de popularizare a credinţei străbune şi slujbe misionare cu ierarhi şi preoţi mai mulţi în toate bisericile ortodoxe, dar mai ales în cele lovite de secte. Ne trebuie şi călugări misionari prin mânăstiri ca să colaboreze cu preoţii de mir şi să facă împreună misiune în parohiile cu grupări sectare. Credincioşii ascultă cu multă încredere de duhovnicii şi preoţii călugări din mânăstiri.
Nădăjduiesc, pe această cale, căci cu ajutorul lui Dumnezeu, în timp îndelungat, voi putea fi de folos cititorului biblic.
Dumnezeu să ne ajute!

BIBLIA sau SFÂNTA
SCRIPTURĂ – explicată
foarte pe larg – de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian

Prolog. Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată [1] de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi [2].
[1] Întreaga Scriptură este o operă inspirată de Duhul Sfânt. Inspiraţia sau insuflarea Duhului Sfânt este acţiunea dumnezeiască asupra unui autor sfânt, prin care Dumnezeu îi luminează mintea acestuia spre a înţelege cele descoperite, îl îndeamnă să scrie şi îl fereşte de greşeli în decursul scrisului. Această acţiune nu trebuie înţeleasă ca o inspiraţie verbală, în sensul că Duhul Sfânt i-a dictat autorului sfânt cuvânt de cuvânt cele pe care acesta le-a scris – aşa cum au crezut Filon, Iustin Martirul, Atenagora, Teofil din Antiohia, Ipolit, sau cum cred astăzi în general neoprotestanţii – ci numai că acesta a primit de la Dumnezeu conţinutul de idei al Revelaţiei (Descoperirii) dumnezeieşti, dar nu i-a fost anulată voinţa ori felul în care el a redat cele descoperite.
[2] Ea e Cartea devenită cărţi, deoarece cuprinde în total 80 de cărţi.
Cu omul adamic, Creatorul vorbea într-un singur limbaj; omul căzut n-a mai înţeles graiul îngerilor, şi-ntru târziu s-a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale, astfel: ,,Atunci Moise a zis către Domnul: ,,Iartă-mă Doamne, dar eu nu-s făcut pentru vorbă – şi asta nu de ieri sau de-alaltăieri, nici de când ai prins Tu să grăieşti cu robul Tău –; gura mi-i gângavă, limba mi-i încâlcită…’’. Dumnezeu însă a zis către Moise: ,,Cine i-a dat omului gură? Şi cine-l face mut sau surd, văzător sau nevăzător? Oare nu Eu, Dumnezeu? Şi acum, du-te: Eu sunt Cel ce-ţi voi deschide gura şi te voi învăţa ce să grăieşti’’. Zis-a Moise: ,,Rogu-mă, Doamne: alege pe un altul, care să poată şi pe care să-l trimiţi!’’ Atunci s-a aprins mânia Domnului asupra lui Moise; şi i-a zis: ,,Oare nu-i pe lume Aaron, fratele tău, levitul? Eu ştiu că el cu grai va grăi în locul tău. Iată el va ieşi în întâmpinare; şi când te va vedea, bucura-se-va el în inima sa; iar tu vei grăi către el şi-i vei pune în gură cuvintele Mele, iar Eu voi deschide gura ta şi voi deschide gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi. El e cel ce va grăi către popor în locul tău, aşa că el va fi gura ta, iar tu vei fi pentru el ceea ce e pentru tine Dumnezeu. Cât despre toiagul acesta care se prefăcuse-n şarpe [3], ia-l în mână; prin el se vor face semnele’’ ’’ [4].
[3] Precizarea ,,care se prefăcuse-n şarpe’’, lipseşte din Textul Ebraic. După o tradiţie rabinică (rabinii fiind învăţătorii poporului ales), n-ar fi vorba de toiagul de la IEŞIRE 4,2, ci de un alt toiag dat anume de Dumnezeu lui Moise, ca să-i scoată pe evrei din robia egipteană.

Continuă lectura →

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea”

vt Maica Domnului, Ortodoxie

icoana_maicii_domnului_manastirea_nicula_1_0

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos și Maicii Domnului? Se spune că Maica Domnului este supărată pe toți aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume și cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te, deci, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului! De grijile pământești nu putem scăpa, decât dacă nu vrem. Ca suflete dăruite, se impune mai multă voință de a nu ne lăsa aglomerați și copleșiți de grijile acestea pământești până într-atât. Ne rânduim viața ca oameni care gândim mai înalt și cu multă răspundere. Se spune că dacă am putea întreba pe cei de sus, adică pe cei mântuiți: „Ce v-a costat pe voi de ați ajuns la atâta fericire?”, ne-ar răspunde: „Timp, puțin timp petrecut bine!”.

(Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, Vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 11) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Când vă împresoară norii necazurilor nu uitaţi niciodată că Împărăteasa Cerurilor veghează mereu asupra noastră

16 August – Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

vt Ortodoxie, Sfintii Martiri Brancoveni ,

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita „de la Bucuresti”, in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in „colegiu public pentru pamanteni si straini”, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.

Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.

„De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! „

Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: „De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: „Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!”.

In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: „Doamne, fie voia Ta!”.

Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!

Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal („cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata”, ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Tot astazi facem pomenirea Sfantului Iosif de la Varatec. – crestinortodox.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Preafericitul Pavel al Serbiei care vieţuia ca pustnicii

vt Ortodoxie

Nu-l văzusem niciodată personal pe Patriarhul Pavel, deşi auzisem multe despre el. Am ajuns pentru prima oară în Serbia în toamna anului 2006. Vroiam mult să-l văd pe Preafericirea sa, cu atât mai mult cu cât de obicei el era cu totul accesibil. Nu că eram încrezător că voi primi „audienţă”, ci pur şi simplu vroiam să văd cu ochii mei un sfânt în viaţă şi să iau binecuvântare de la el, chiar şi asta ar fi fost o fericire pentru mine.

patrijarh-pavle-u-gradu1

Dar nu s-a întâmplat. Tocmai atunci, în toamna anului 2006, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, iar de fiecare dată când reveneam era din ce în ce mai rău. Pare că nu m-am dovedit vrednic să-l văd pe Patriarhul Pavel. Cu toate acestea am auzit povestiri uimitoare despre el de la oameni vrednici de încredere, şi aş dori să le împărtăşesc cu cititorii.

Patriarhul Pavel este un fenomen unic al vremii noastre. Să îl transformăm în etalon pentru ceilalţi patriarhi ar fi tot de lipsit de sens, precum ar fi să impunem pilda Sfântului Filaret cel Milostiv sau a Sfântului Alexie Omul lui Dumnezeu ca normă pentru majoritatea mirenilor de astăzi. Fiecare are măsura sa şi felul său de nevoinţă duhovnicească. Socotesc că pur şi simplu trebuie să ne bucurăm că a existat un astfel de om în vremea noastră, în Biserica Ortodoxă.

Este cunoscut faptul că şi pe când împlinea slujirea înaltă de întâistătător al Bisericii Sârbe, Patriarhul Pavel şi-a continuat nevoinţa sa ascetică şi se purta cu deosebită modestie. Toate acestea îi veneau foarte firesc, fără nici un fel de ostentaţie. Mergea pe jos prin oraş sau călătorea cu mijloacele de transport în comun prin mulţimea de oameni, era absolut lipsit de bani şi mânca precum părinţii pustnici din vechime – deoarece pur şi simplu era astfel.

Doamna Iana Todorovici mi-a povestit o întâmplare petrecută cu sora ei. Odată, sora ei a fost primită de Patriarh într-o problemă. În timp ce discutau problema respectivă, s-a uitat întâmplător la picioarele Patriarhului şi s-a îngrozit de încălţămintea lui. Purta pantofi vechi, cândva rupţi, iar acum cârpiţi. Femeia s-a gândit: „Ce ruşine pentru noi, sârbii, că Patriarhul nostru trebuie să poarte încălţăminte atât de sărăcăcioasă. Oare nu-i poate dărui nimeni unele noi?” Patriarhul a observat privirea ei şi i-a zis cu bucurie: „Vedeţi ce pantofi frumoşi am? I-am găsit lângă coşurile de gunoi, când veneam spre Patriarhie. Cineva i-a aruncat, şi asta e piele adevărată. I-am cârpit puţin şi acum mai pot fi folosiţi mult timp de-acum încolo”.

De aceiaşi pantofi este legată încă o istorie. O femeie a venit la Patriarhie şi a cerut să vorbească cu Patriarhul într-o problemă care nu suferă amânare, despre care putea vorbi numai Patriarhului personal. Rugămintea era neobişnuită şi nu au lăsat-o imediat să intre, dar până la urmă insistenţa vizitatoarei a biruit şi audienţa a avut loc. Văzându-l pe Patriarh, femeia i-a povestit cu mare emoţie că în acea noapte a visat-o pe Maica Domnului şi ea i-a poruncit să-i ducă Patriarhului bani ca să-şi cumpere pantofi noi. Spunând aceste cuvinte, vizitatoarea i-a întins un plic cu bancnote. Patriarhul Pavel, fără să atingă plicul, a întrebat-o binevoitor: „Spuneţi-mi, vă rog, la ce oră v-aţi culcat aseară? Femeia, mirată, i-a zis: „Păi… undeva pe la ora unsprezece”. „Ştiţi, eu m-am culcat mai târziu, pe la ora patru dimineaţa”, i-a răspuns Patriarhul. „Şi eu am visat-o pe Maica Domnului. M-a rugat să vă transmit să luaţi aceşti bani şi să îi daţi celor care au cu adevărat nevoie de ei.” Şi nu a luat banii.

Odată, venind la Patriarhie, Patriarhul Pavel a observat că la intrare erau parcate multe maşini luxoase şi a întrebat ale cui sunt. I s-a răspuns că acelea sânt maşinile episcopilor. Patriarhul a zâmbit, zicând: „Ia te uită! Dacă, cunoscând porunca Mântuitorului despre neagoniseală, au astfel de maşini, atunci ce maşini ar fi avut dacă nu ar fi fost această poruncă?”

Altă dată, Patriarhul călătorea undeva cu avionul. Când se aflau deasupra mării, avionul a intrat într-o zonă de turbulenţe şi a început să se zdruncine. Un vlădică tânăr, care şedea lângă Patriarh, l-a întrebat ce vor face dacă avionul va cădea în mare. Patriarhul Pavel i-a răspuns netulburat: „Socotesc că pentru mine asta ar fi drept. În viaţa mea am mâncat atâţia peşti, încât va fi drept să mă mănânce acum ei pe mine”.

Poate nu ar fi inutil să cităm un fragment din convorbirea lui Nikolai Kokuhin cu diaconul Neboişa Topolici:

„Prin mila lui Dumnezeu, avem acum un păstor duhovnicesc de seama Patriarhului Pavel… Duce o viaţă ascetică. Este pentru noi pildă vie de păstor evanghelic. El trăieşte cu Hristos în deplinul sens al acestui cuvânt… Posteşte ca un monah ortodox, adică nu mănâncă carne deloc, iar lunea, miercurea şi vinerea ţine post foarte aspru… Slujeşte în fiecare dimineaţa Liturghia în micul paraclis din clădirea Patriarhiei. Acolo nu e cor, cântă numai enoriaşii…

Se îmbracă singur înainte de slujbă şi se dezbracă tot singur după ea, el spovedeşte enoriaşii şi el îi împărtăşeşte. Veşmintele călugăreşti le poartă de când a primit cinul îngeresc (şi asta s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani). Şi nu le-a schimbat. Singur şi le spală, le calcă şi le cârpeşte. Odată, mi-a povestit cum şi-a croit nişte pantofi noi din pantofi de damă. Are toate instrumentele de cizmar şi poate să repare orice încălţăminte. Adesea slujeşte în diferite biserici şi, dacă vede că rasa sau odăjdiile preotului sunt rupte, îi spune: «Să mi-o aduci, ţi-o voi cârpi eu»… Să fii aproape de un astfel de om e mare bogăţie pentru educarea sufletului tău şi pentru sporirea ta duhovnicească. Pe lângă asta, Patriarhul Pavel e doctor în teologie (această chemare a primit-o încă înainte de a deveni Patriarh). Este autorul câtorva cărţi, o monografie a mănăstirii «Sfântul Ioanichie din Devici» şi cele trei tomuri ale cărţii «Pentru o mai bună lămurire în privinţa unor chestiuni ale credinţei noastre».”

* * *

Patriarhul a răposat la vârsta de 95 de ani. Din pricina sănătăţii lui firave, a petrecut multă vreme în spital. În acest timp, funcţiile administrării bisericeşti le-a plinit Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Patriarhul Pavel s-a rugat nu o singură dată să fie slobozit din îndatoririle sale din pricina stării de sănătate, dar în timpul ultimului sobor arhieresc s-a decis să rămână cap duhovnicesc al Bisericii Sârbe până la moarte. Patriarhul Pavel a fost foarte apropiat de popor şi poporul îl iubea mult. Personalitatea lui este unică chiar şi pentru Biserica Serbiei şi următorul patriarh nu va mai fi, fireşte, ca el. – Iuri Maximov – Traducere de Valentin Petre-Lică – altarulcredintei.md

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

15 August – Adormirea Maicii Domnului

vt Adormirea Maicii Domnului, Maica Domnului, Ortodoxie

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. – doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

„Pe omul făţarnic îl vezi bocind, rugându-se, spu­nând că face bine, dar toate astea le face urmărind sau câştigul, sau răzbunarea pe altul”

vt Ortodoxie, Parintele Ilie Cleopa ,

Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici min­tea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este de fapt.

Dacă priveşti la făţarnic, îl vezi bocind, rugându-se, spu­nând că face bine. Dar toate astea le face urmărind sau câştigul, sau răzbunarea pe altul, sau vătămarea cinstei altuia. Şi câte chi­puri nu ia făţărnicia, că nu ajunge vremea şi nimeni nu poate spu­ne felurile vicleşugurilor făţarnicului. De aceea s-a spus că făţar­nicul este ca un cameleon. Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul. Aţi văzut blana râsului, că are numai ţepi, când albi, când negri, când vineţi. Aşa e viaţa făţarnicului; acum e într-un fel, acum în alt fel. Trece de la o stare la alta, că făţărnicia nu-l lasă să fie cin­stit, nu-l lasă să aibă sinceritatea şi nerăutatea sufletului, cum a cerut Hristos: „Fie dar vouă cuvântul ce este da, da, şi ce este nu, nu. Că ce este mai mult, vine de la cel rău”. Hristos îmi cere: dacă inima mea zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba mea zice nu, nu voi zice şi cu mintea. Iar dacă inima mea zice da, iar limba nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt râs, sunt cameleon, sunt drac făţarnic, sunt blestemat de Hristos pentru făţărnicie, că una am în inimă şi alta pe buze.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 18) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie