Inaltarea Sfintei Cruci este cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile ortodoxe in­chinate cinstirii Sfintei Cruci. In aceasta zi sarbatorim de fapt amintirea a doua evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusali­mului, in ziua de 14 septembrie din anul 335; Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagani, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci)din Ierusa­lim.

Crucea a fost prefigurata de mai multe ori in Vechiul Testament: altarele de jertfa in general (altarul lui Avraam in special), binecuvantarea lui Iacob (Facere 18, 5), gestul lui Moise in lupta cu amalecitii (Iesire 17, 9-16), sarpele de arama (Numeri 21, 8-9), semnul cu sange de pe usile caselor evreilor din Egipt sau cel de pe fruntea evreilor din viziunea lui Iezechiel (Iezechiil 9, 4) etc.

Vorbind de sarpele de arama, mentionam ca in timp ce poporul evreu traversa pustiul spre Tara Fagaduintei, ii reproseaza lui Moise iesirea din Egipt: „Ne-ai scos din Egipt ca sa ne omori in pustie? Ca aici nu este nici paine, nici apa, si sufletul ni s-a scarbit de aceasta hrana saracacioasa” (Num. 21, 5). Din cauza acestei revolte, Dumnezeu trimite serpi veninosi si multi oameni erau muscati si mureau. Poporul se caieste, iar Dumnezeu i se descopera lui Moise si ii spune sa inalte un sarpe de arama pe un stalp. Toti cei care erau muscati, primeau vindecare in momentul in care priveau la sarpele de arama. Aceasta vindecare miraculoasa inchipuia vindecarea de moarte, pe care urma sa o aduca Hristos.

Daca in vechime crucea era un instrument de tortura, prin rastignirea Domnului pe ea, crucea devine simbol al iubirii facatoare de viata. Transformarea mortii lui Hristos cel Rastignit in biruinta a vietii vesnice inseamna si transformarea Crucii din instrument de tortura sau de ocara in semn de mantuire si de viata vesnica, afirma intr-o predica Preaferictul Patriarh Daniel.

Inaltarea Sfintei Cruci praznuita pe 14 septembrie este cea mai veche sarbatoare ortodoxa inchinata cinstirii Sfintei Cruci. In aceasta zi facem pomenire de aflarea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Hristos, dar si de intoarcerea Sfintei Cruci de la persi, in anul 629.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci a luat fiinta in anul 335, cand in ziua de 13 septembrie a avut loc sfintirea bisericii ridicata in vremea imparatului Constantin cel Mare, deasupra mormantului Domnului. La inceput, Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Cu timpul, sarbatoarea s-a intins si in partile Constantinopolului unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din secolul al VII-lea de cand Sfantul Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol in anul 634.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci s-a generalizat treptat in toata Biserica de Rasarit. Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea aduce aminte de Patimile si moartea Mantuitorului.

Amintim ca Sfanta Cruce mai este cinstita in mod deosebit in Duminica a treia din Postul Sfintelor Pasti, numita „Duminica Sfintei Cruci”, instituita la Constantinopol in secolul al VIII-lea si este cu data variabila.

In calendarul ortodox mai sunt doua sarbatori inchinate Sfintei Cruci, dar fara praznuire: „Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viata facatoarei Cruci”, din 1 august, care coincide cu inceputul postului Adormirii Maicii Domnului si „Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer” in timpul imparatului Constantie de pe 7 mai. – crestinortodox.ro