In ciuda osanalelor datorate invierii lui Lazar si a asteptarilor poporului, adica a „primirii imparatesti” (Sfantul Chiril al Alexandriei), intrarea Imparatului Hristos in Ierusalim s-a facut in smerenie deplina. Episoadele petrecute in timpul intrarii lui Hristos in oras, unde dupa putine zile avea sa sufere chinuri cumplite, iar in cele din urma, sa fie rastignit si sa invieze, sunt descrise de Sfintii Evanghelisti (Matei 21,1-11, Marcu 11,1-10, Luca 19,28-40, Ioan 12, 12-16).

Intrarea Domnului in Ierusalim – ca de altfel toate evenimentele imparatesti – a fost propovaduita de profeti in Vechiul Testament. Proorocul Zaharia spunea: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata, imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei. El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim si arcul de razboi va fi frant. El va vesti pacea popoarelor si imparatia Lui se va intinde de la o mare pana la cealalta mare si de la Eufrat pana la marginile pamantului (Zaharia 9,9-10).

Prezenta lui Hristos inseamna prezenta iubirii de oameni si a ingaduintei, nu a dreptei judecati sau a osandei. Hristos S-a intrupat si a venit in Ierusalim in chip de rob, ca mire si ca miel neprihanit care se da pe sine spre jertfire, smerit ca picatura de ploaie ce cade pe lana fara sa faca zgomot, iar prin acest chip umil El i-a rasturnat de pe tronuri pe cei puternici si i-a ridicat pe cei smeriti (Sfantul Chiril al Alexandriei).Hristos a venit catre oameni asa cum vine mirele la nunta, adica plin de dragoste si de smerenie, nu ca un stapanitor. De altfel, dragostea nu poate fi legata de stapanire si de tiranie.

Hristos este Imparatul noului Israel al harului lui Dumnezeu. Insa Imparatia Sa nu are legatura cu gandirea si cu slava lumeasca, pentru ca este o imparatie a iubirii si a smereniei. Hristos a intrat in Ierusalim si in istorie in chip diferit fata de ceilalti imparati si stapanitori. El nu era un tiran inconjurat de acoliti si de aghiotanti si nici nu ducea dupa Sine o multime de ostasi care traiau in belsug, cereau biruri sau ii puneau pe oameni la munci injositoare si vatamatoare. Steagul lui Hristos erasmerenia, saracia si simplitatea (Sfantul Grigorie Palama).

Atunci cand comenteaza intrarea lui Hristos in Ierusalim, Sfintii Parinti au in vedere si atmosfera obisnuita a acelei epoci, cand imparatii si conducatorii militari intrau in orase cu multa autoritate si putere. Insa Hristos nu detinea o asemenea putere si nici nu voia sa Se impuna oamenilor in acest fel. De aceea, Sfantul Epifanie, Episcopul Ciprului, spune ca Hristos nu avea sceptru si trambite, ci a venit intr-o saracie desavarsita; nu era insotit de sabii, de arme si de sulite, asa cum, in semn de cinste, se insoteau stapanii pamantesti, ci Se purta cu smerenie deplina; nu avea oameni inarmati, scuturi, blazoane incrustate in aur, coifuri si platose, ci numai blandete fara margini, bunatate nemasurata si cumpatare desavarsita.

Smerenia lui Hristos este expresia iubirii si simplitatii Sale, nu o virtute exterioara prefacuta. Omul simplu din fire si iubitor este neaparat un om smerit. Smerenia lui Hristos, impletita cu simplitatea si cu dragostea Sa, reprezinta in realitate energia Sa necreata, care provine din firea simpla a Dumnezeirii. De aceea, atunci cand sfintii se invrednicesc sa il vada pe Hristos in slava, ei sunt coplesiti de dragostea si de smerenia Sa. Hristos este bland si smerit cu inima, dupa cum El insusi a spus-o.

Ce reprezinta manzul si asina

Potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, smerenia lui Hristos se vede din faptul ca a intrat in Ierusalim sezand pe manzul asinei. Sfantul Evanghelist Ioan scrie: Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el (Ioan 12,14). La randul sau, Evanghelistul Matei spune ca ucenicii I-au adus lui Hristos asina si manzul: Au adus asina si manzul si deasupra lor si-au pus vesmintele, iar El a sezut peste ele (Matei 21, 7). Sfantul Evanghelist Luca vorbeste despre faptul ca Hristos S-a asezat pe manz, nu pe asina (Luca 19,35).

Dupa cum talcuieste Cuviosul Teofilact, intre Evanghelisti nu exista nici o contradictie. Hristos a intrat in Ierusalim sezand pe manzul asinei. Ucenicii au adus manzul la Hristos, dar impreuna cu manzul au adus-o si pe mama manzului, adica pe asina. Atunci cand Sfantul Evanghelist Matei scrie peste ele, nu a vrut sa spuna ca Hristos S-a asezat in acelasi timp si pe asina si pe manz. Aceste cuvinte pot fi interpretate in doua chipuri diferite. In primul rand, a sezut peste ele se refera la hainele pe care ucenicii le-au asezat pe manz. In al doilea rand, daca ar fi sa interpretam ca a sezut peste ele inseamna ca a sezut pe amandoua animalele care au fost aduse la Hristos, atunci El a sezut mai intai pe asina si mai apoi pe manz, ceea ce simbolizeaza ca mai intai s-a odihnit in sinagoga iudeilor, iar mai apoi in poporul ce venea dintre neamuri.

Sfintii interpreti ai textelor evanghelice arata ca aceste fapte au un inteles simbolic. Cuviosul Eftimie Zigabenul spune ca Hristos a sezut pe manz, care este inchipuirea poporului dintre neamuri, iar in spate venea asina, care este inchipuirea poporului iudaic. Aceasta inseamna ca, dupa ce Hristos va vesti Evanghelia catre neamuri si dupa ce Se va odihni intru ele, vor veni si iudeii, care se vor intoarce la credinta in Hristos.

Daca vom considera ca atat manzul cat si asina simbolizeaza poporul dintre neamuri, atunci sederea lui Hristos pe asina arata ca El a venit sa omoare inselaciunea idolatriei lipsite de judecata, iar sederea pe manz arata ca a venit sa tina in frau avantul nestapanit pe care il aveau popoarele spre necredinta, pentru ca nu exista nimic mai fara de judecata decat necredinta si mai indaratnic si nesupus decat neamurile care se inchina la idoli (Sfantul Nicodim Aghioritul).

Acest episod a fost proorocit in Vechiul Testament. Referindu-se la copilul lui Iuda, din care S-a tras dupa trup si Hristos, si profetind intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, Patriarhul Iacov spune printre altele: Acela isi va lega de vita asinul Sau, de coarda manzul asinei Sale (Facerea 49, 11).Din aceasta proorocie intelegem ca Hristos este via, iar corzile, adica organele vegetale prin care vita de vie se infasoara pe lemne si se tine de ele, sunt ucenicii lui Hristos, prin care Domnul a legat de El pe manzul asinei, adica pe noul Israel cel dintre neamuri (Sfantul Grigorie Palama). Cu alte cuvinte, ucenicii, care sunt ramurile vitei Mantuitorului, au adus neamurile la credinta in Hristos si le-au unit cu via cea adevarata, care este Insusi Hristos.

Potrivit Evanghelistilor care prezinta aceste fapte (Matei, Marcu si Luca), Hristos i-a trimis pe ucenicii Sai in satul de dinaintea lor, acolo unde se gaseau o asina legata si un manz cu ea. Hristos le-a cerut sa dezlege acele doua animale si sa le aduca la El.

Talcuind acest episod, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca satul de dinaintea lor este viata aceasta pamanteasca, iar orasul este viata cereasca, adica Raiul din care a cazut Adam prin pacatul pe care l-a savarsit. Nimeni altul in afara de Hristos nu putea sa ne faca sa intram din nou in locul de unde am fost alungati. Asina si manzul reprezinta omenirea intreaga. Manzul esteprotoparintele nostru Adam, pe care Satana l-a legat prin inselatorie, iar asina, care este un animal necurat, reprezinta neamurile momite de idoli si murdarite cu sange necurat.Hristos ii trimite pe ucenici la intreaga omenire pentru ca acestia sa ii aduca la El atat pe iudei, cat si pe cei dintre neamuri si sa alcatuiasca Biserica din crestini proveniti din randul iudeilor si a neamurilor. Dezlegarea acestor animale si a ceea ce ele simbolizeaza poate fi facuta numai de oameni mari, nu in sensul varstei trupesti, ci in sensul credintei, al dragostei, al dreptatii, al intelepciunii, al barbatiei si al virtutii. Asemenea barbati sunt Apostolii, care au fost trimisi in lume pentru a propovadui si a plini Biserica lui Hristos.

Ucenicii lui Hristos, adica Sfintii Apostoli, au dezlegat toate neamurile din intunericul ce inseamna necunoasterea lui Dumnezeu, inselarea, pacatul, robia celui rau si stapanirea intunericului acestui veac, ducandu-le spre Dumnezeul lor Care le-a zidit. Iar acum, Hristos sta deasupra tuturor acestor neamuri si imparateste peste ele (Tit, Episcopul Vostrelor).

Atunci cand Hristos Şi-a trimis ucenicii sa dezlege manzul, El le-a spus ca, daca vor intalni pe cineva care sa-i intrebe pentru ce fac aceasta, sa raspunda ca Ii trebuie Domnului. Şi cu adevarat, atunci cand ucenicii au dezlegat manzul, unii din cei care erau de fata au intrebat: de ce dezlegati manzul? Dar cand ucenicii au raspuns ca este porunca lui Hristos, i-au lasat (Marcu 11,5-6).

Acest lucru arata puterea stapanitoare a lui Hristos, pentru ca, fiind Dumnezeu, El conduce lumea si nimeni nu poate sa Ii stea impotriva. Toate lucrurile au fost zidite de El si toate sunt conduse de energia Sa necreata.

Dupa cum talcuiesc Sfintii Parinti, daca manzul este omenirea ce a fost dezlegata din legaturile pacatului, putem sa ne gandim ca cei care se aflau de fata ii simbolizeaza pe viclenele stapanii, care nu s-au putut opune poruncii lui Hristos, ci, asa cum talcuieste Sfantul Atanasie cel Mare, au alergat imediat la stapanul lor, Satana, si i-au spus toate cele care s-au petrecut. Tocmai de aceea, imediat s-a facut sfat si intrunire a celor vicleni impotriva lui Hristos. Diavolii i-au spus lui Satana ca urma sa se intample ceva, pentru ca manzul a fost dus la domnul sau si nu mai era al lor, iar ei nu mai aveau putere asupra lui. Diavolul s-a gandit ce trebuie sa faca si astfel, i-a indemnat pe carturari si pe farisei sa pregateasca moartea lui Hristos. Nefericitii nu stiau insa ca moartea lui Hristos avea sa ne daruiasca noua viata vesnica, iar pogorarea Sa la Iad urma sa duca la ridicarea noastra la ceruri.

Fiecare dintre noi se aseamana manzului ce a fost legat cu legaturile pacatului

Proorocul si imparatul David se intoarce la Dumnezeu si spune: eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apucatu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit (Ps. 72, 22-23).

David se lasa cu incredere in voia lui Dumnezeu, pentru ca are credinta desavarsita ca El il va indruma in cel mai bun chip cu putinta.

Sfantul Andrei al Cretei face legatura dintre acest fragment din Psalmi si episodul pe care il analizam, spunand ca omul trebuie sa se faca dobitoc in ceea ce priveste simplitatea mintii, la fel ca manzul ce mergea fara a se opune dupa ucenicii care il dezlegasera si il duceau la Hristos. Omul trebuie sa asculte fara cartire de cel care si-a asumat indrumarea sa duhovniceasca in Hristos si sa devina astfel manz al Domnului, izbavit de orice nebunie care il face asemenea animalului. Abia atunci va inceta sa paseasca pe pamantul grijii lumesti, sa se incovoaie sub povara incercarilor si sa se ingreuieze cu greutatea patimilor impotriva firii, pentru ca, ridicandu-se deasupra grasimii vietii pamantesti, purtandu-se deasupra placerilor carnii si calcand pe balonul de sapun al slavei desarte, el va fi manz al lui Hristos si se va face „car al tronului Heruvimilor“.

Omul indepartat de Dumnezeu devine dobitoc pentru ca este stapanit de necugetatele pofte si voile trupesti si pentru ca se supune poftelor omului celui vechi. Insa atunci cand dobandeste smerenia in Hristos si leapada aceasta lipsa de minte, omul se face car al lui Hristos. Acesta este intelesul fragmentul din Psalmi „ca un dobitoc eram inaintea Ta”.

Sfantul Atanasie cel Mare invata ca fiecare dintre noi se aseamana manzului ce a fost legat cu legaturile pacatului. De aceea, trebuie sa-L rugam pe Hristos sa-i trimita la noi pe ucenicii Sai ca sa ne dezlege. Unul este legat cu iubirea de arginti, altul cu preacurvia, altul cu betia, altul este stapanit de slava desarta, altul nedreptateste, altul rapeste avutul aproapelui sau si al saracului, altul ia dobanda peste dobanda si, in general, fiecare dintre noi a slabit prin nedreptatile sale. Din acest motiv, cu totii avem nevoie de tamaduire de la Mantuitorul Hristos: „Şi avem nevoie de El sa ne trimita si noua pe ucenicii Sai ca sa ne dezlege din legaturile diavolului“.

Atunci cand omul se face ca un dobitoc, cu sensul de supunere deplina fata de ucenicii Domnului, el este dus fara indoiala inaintea tamaduitorului Hristos, Care il vindeca de toate slabiciunile si il face tron al lui Dumnezeu. De aceea, trebuie sa ne facem dobitoace cugetatoare si vom fi sfintiti de Hristos.

Semnificatia asternerii vesmintelor
Atmosfera triumfala si sarbatoreasca a intrarii Domnului in Ierusalim si bucuria iudeilor rezulta si din faptul ca oamenii isi asterneau vesmintele pentru ca Hristos sa treaca peste ele. Acest lucru era obisnuit in cazul intrarii in orase a regilor si a generalilor incununati de victorie.

Din Sfintele Evanghelii vedem ca au fost asternute doua feluri de vesminte. Mai intai, Apostolii si-au pus hainele pe manzul pe care S-a asezat Hristos, dupa care unii dintre iudei si-au asternut vesmintele pe pamant, pe unde avea sa treaca manzul ce il purta pe Hristos. Şi [Apostolii] au adus manzul la Iisus si si-au pus hainele pe el si Iisus a sezut pe el. Şi multi isi asterneau hainele pe cale… (Marcu 11,7-8).

Vesmintele Apostolilor care au fost asezate pe manz sunt virtutile acestora, pe care Hristos sta asezat. Dupa cum spune Cuviosul Teofilact, aceasta inseamna ca, daca sufletul omului nu se impodobeste cu virtutile apostolice, Dumnezeu nu poate domni peste el. Viata apostoliceasca este fundamentul venirii si biruintei lui Hristos in inima omului. A asterne hainele noastre nu inseamna altceva decat a ne supune carnea si voia in fata duhului, pentru ca numai astfel ne putem invrednici sa ne inchinam Patimii lui Hristos si slavitei Sale Invieri (Sfantul Grigorie Palama).

Vesmintele care au fost asezate pe manz nu simbolizeaza numai virtutile Apostolilor, ci si harul care le-a fost dat acestora. Hristos a fost facut cunoscut la toate popoarele prin har (Tit, Episcopul Vostrelor). Asadar, sfintii Apostoli nu ar fi putut savarsi toata aceasta lucrare daca nu ar fi avut harul lui Hristos.

Sfantul Evanghelist Luca consemneaza un amanunt foarte reprezentativ prin intelesul pe care il are. El spune ca ucenicii si-au asternut vesmintele pe manzul pe care S-a suit Domnul, iar in continuare, in vreme ce Hristos inainta, isi asterneau hainele pe cale inaintea Lui: Iar pe cand mergea El, asterneau hainele lor pe cale (Luca 19,36).

Talcuind asezarea hainelor Sfintilor Apostoli la picioarele manzului, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca hainele reprezinta legile morale care sunt asternute sub picioare. Aceste legi morale sunt poruncile lui Dumnezeu, adica sa nu fii desfranat; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Sfintii Apostoli si-au asternut vesmintele pe cale pentru ca noi sa nu mai pasim pe pamant si sa nu mai mergem insotiti de dorinte si de pofta pantecelui, adica sa nu fim stapaniti de patimile partii poftitoare si ale partii irascibile a sufletului.

Trebuie sa fim atenti si sa nu pasim pe pamant, pentru ca Apostolii si-au asternut pentru noi vesmintele, adica poruncile lui Hristos. Pentru ca primim acest ajutor, putem urca foarte sus, fiindca, in loc sa ne aplecam fruntea spre pamant, ne-o plecam in fata lui Hristos, asa cum a facut Sfantul Ioan Teologul. Astfel, omul nu-si mai taraste picioarele pe pamant, ci paseste in ceruri. In mod vadit, aici este vorba despre virtutea practicii (a faptei) si despre virtutea teoriei (a vederii lui Dumnezeu). Prin practica trebuie sa ne luptam pentru a ne curati inima, iar prin teorie sa ajungem la comuniunea cu Dumnezeu.

Faptul ca Apostolii si-au scos hainele si le-au asezat ca sa treaca peste ele Hristos mai inseamna printre altele ca cei care sunt vrednici a-L slavi pe Hristos trebuie sa il lege pe omul cel vechi si sa il supuna Domnului. Atunci, Hristos va veni la acestia si ii va sfinti, iar carnea lor nu se va mai rascula impotriva duhului (Cuviosul Teofilact).

IPS Hierotheos Vlachos
Sursa: Predici la marile sarbatori, Editura Egumenita – crestinortodox.ro