Minuni

Cum i s-a schimbat viata Parintelui Ciprian Negreanu dupa ce a vizitat mormantul Sfantului Parinte Arsenie Boca

vt Minuni, Sfantul Arsenie Boca , ,

Ciprian Negreanu a devenit „păstor de suflete” la biserica studenţească din Hasdeu. Un tânăr pentru care lumea era o nesfârşită suferinţă, cu o singură scăpare: sinuciderea. Aşa era Ciprian Negreanu pe 8 mai 1993, când a ajuns la Prislop cu un prieten care gândea la fel. La mormântul lui Arsenie Boca, fără să ştie de ce, au început amândoi să plângă. Şi Negreanu, şi prietenul său sunt acum preoţi. După 20 de ani, părintele vorbeşte despre cum „a pus Dumnezeu mâna pe el” şi face o analiză sinceră a relaţiei românilor cu credinţa.

Puţini oameni pot să spună că au asistat la o minune, iar şi mai puţini pot spune că  au fost ei înşişi protagoniştii unui astfel de fenomen. În cel mai mare complex studenţesc din Cluj-Napoca, Hasdeu, care găzduieşte mii de studenţi, camuflată bine între pomi înalţi, se află  o biserică maramureşeană, din lemn, autentică. Aici slujeşte, din 2005, preotul Ciprian Negreanu (40 de ani), un om cu o aură  de bunătate care poate dezpietri cel mai negru suflet. El este dovada vie că minunile se mai întâmplă  şi în zilele noastre. Toţi cei care au ascultat povestea evenimentului petrecut într-o zi de 8 mai 1993, la mormântul lui Arsenie Boca, duhovnicul considerat de mulţi credincioşi drept „ultimul sfânt al românilor“, nu vor rămâne aceiaşi oameni.

„Weekend Adevărul“: Cine a fost părintele Ciprian Negreanu înainte de a se întoarce la Dumnezeu?  

Ciprian Negreanu: Am fost asemenea multor tineri pe care în adolescenţă îi apucă gândurile, se gândesc cum e viaţa, dacă să credem în Dumnezeu, de ce credem. Mi-am dat seama mai încolo că revolta şi învârtoşarea mea au fost împotriva unui chip al lui Dumnezeu pe care îl aveau oamenii obişnuiţi, care se numeau credincioşi, sărăcuţii, la un anumit nivel de înţelegere şi de cultură. Eu nu-l puteam primi ca pe un Dumnezeu deplin, era un fel de credinţă amestecată cu soarta, un fel de „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus“, un fel de credinţă în care nimic nu se explica. Eram fiu de preot, dar tot nu puteam înţelege anumite gesturi ce se făceau în timpul liturghiei sau ale creştinilor. De ce ne închinăm, de ce aşa e crucea. Toate acestea aveau o explicaţie subţire, mai ales că eram în perioada comunistă. „Aşa treb’e, că aşa e de când ne ştim, aşa ne-am născut“, ăsta era răspunsul. Întrebările astea nu-mi dădeau prea multă odihnă şi mă făceau să fiu tulburat. Ca orice tânăr care se respectă, suferinţa şi durerea, nedreptăţile, urâciunile pe care le vedeam în lume mă tulburau. Cum zicea (n.r. – Petre) Ţuţea, „dacă nu eşti de stânga până la 20 de ani, nu ai inimă“.

„NICIO IERTARE NU ÎI GĂSEAM LUI DUMNEZEU“

De la ce vârstă au început să vă tulbure aceste probleme?

Frământările au început prin 1987, în plin regim comunist, şi au ţinut până în 1993, când m-am convertit. Nu a fost un moment care să fi declanşat această stare, ci s-au adunat mai multe gânduri şi întâmplări. Înainte de Revoluţie, puterea totală a comuniştilor şi a securiştilor care făceau ce vreau şi cum vreau şi trăiau destul de bine faţă de restul populaţiei. Eu fiind din judeţul Hunedoara, din Lupeni, în zona de minerit, am văzut probleme mari: durerile, bolile, suferinţele minerilor, moartea lor, năprasnică de multe ori. Nu rămâneam însă la nivelul acela regional, în general suferinţa în lume nu mă lăsa în pace. Cărţile citite, cu toate că aveam o bibliotecă destul de mare, nu  mi-au dat prea multe explicaţii.

Eu nu am fost ateu. Orice minte cât de cât lucidă  acceptă că s-ar putea să fie un creator, nu se poate să fie un big-bang care naşte lumea din nimic şi gata. Am crezut în Dumnezeu, dar chipul care era zugrăvit de oameni şi chiar de unii care se socoteau intelectuali, felul în care se închinau sau credeau, nu mă mulţumea. Încetul cu încetul, chiar dacă am început să citesc şi cărţi teologice şi filosofice, am început să mă revolt împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu găseam nicio îndreptăţire la tot ce se întâmplă, nicio explicaţie, nicio iertare nu îi găseam lui Dumnezeu. Şi îl condamnam.

FOTO Biserica părintelui Ciprian Negreanu

La această nemulţumire a mea erau şi trăiri personale, complexe de inferioritate, stare de asemănare cu cei dinaintea mea, vedeam că mă asemăn cu moşii mei, cu strămoşii, cu părinţii, nu pot ieşi din un fel de cod genetic în care m-am născut. Toate aceste încorsetări mi se păreau nedrepte şi fără nicio explicaţie. De ce unul se naşte în Vietnam şi eu trebuie să trăiesc aici? De ce trebuie să port povara asta? Toate aceste întrebări împănate şi amestecate cu multe teorii de filosofie, pentru că am început să citesc foarte multă filosofie, dar n-am fost destul de înţelept, pentru că  m-am axat pe filosofii aceştia ai morţii, ai sinuciderii, ai revoltei, ai învârtoşării împotriva lui Dumnezeu. Bineînţeles că m-au prins, dar aveau şi de unde să mă prindă, pentru că şi eu gândeam la fel şi nu găseam nicio explicaţie. Toate acestea au fost până în anul II la Filosofie.

Continuă lectura →

A inceput sa lacrimeze o icoana a Sfantului Parinte Arsenie Boca?

vt Icoane, Minuni, Sfantul Arsenie Boca , ,

Arsenie Boca face intr-adevar minuni, sunt convinsi localnicii dintr-un sat din Vaslui. Imaginea sa, adusa de la manastirea Prislop, lacrimeaza, sustin ei, de zile intregi. Oamenii cred ca se afla in fata unei minuni si se roaga fierbinte. 

arsenie boca

Daca e semn bun sau rau, parerile sunt impartite, dar tot mai multi spun ca Sfantul Ardealului plange pentru pacatele noastre. Oamenii asteapta cu zecile la coada sa se inchine la imaginea lui Arsenie Boca – dar nu la Prislop, ci in satul Puscasi, judetul Vaslui. Un localnic a cumparat reproducerea de la manastire si a adus-o acasa chiar de Sfantul Gheorghe. A expus-o in troita din fata casei si peste cateva zile, spun oamenii, in ochi au aparut lacrimi.

Localnica: „Aurica, zic, a inceput sa lacrimeze ochiul stang la icoane pe care a adus-o Claudiu. E lacrima… N-am zis la nimeni, ca – daca ziceai la cineva – nu credea.”
Vecina: „Am vazut ca are lacrima asa, avea lacrima in ochi, dar am crezut ca e de la pictura. Nu mi-am dat seama. Vine lumea, se mira.”

arsenie boca

Localnicii sunt convinsi ca asista la o minune dumnezeiasca.

Batrana: „De cand sunt, sunt batrana, am 70 de ani si n-am vazut asa minune ca acum.”

Femeie: „Chiar daca imi spunea cineva ca a taiat un copac si a vazut nu stiu ce, nu credeam, dar acum am vazut cu ochii mei minunea.”Unii cred ca este cazul sa trecem la post si rugaciune, pentru ca Dumnezeu transmite un mesaj.

Localnic: Acum ne arata Tatal nostru Ceresc ca-i lumea rea

Reporter: Poate-i un semn bun..

Localnic: Eeee, ar fi bine, dar odata ce plange Maica Domnului sau cine este, nu-i a bine!” – stirileprotv.ro

Daca chiar a inceput sa planga si eu cred ca intr-adevar plange, nu e de mirare.

In primul rand poate plange cand vede cat este inca de prigonit, el a facut doar bine si in schimb primeste incontinu ocărâri peste ocărâri de la o gramada de lume. Iar totodata in felul acesta, poate le-a trimis un semn necredinciosilor sa creada si sa inceteze in a-l mai batjocuri.

Mai apoi poate plange pentru neamul romanesc pe care l-a iubit atat de mult, cand vede ca profetiile lui incep sa se implineasca si tara a ajuns un dezastru si romanii au devenit doar niste sclavi asupriti.

Dar poate plange si pentru ce va urma, pentru ca urgia anuntata de parinte este abia la inceput, si de acum va urma ce-i mai rau.

Numai Dumnezeu si Sfantul Parinte stiu exact!

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Sfanta Lumina. Minunea de Sfintele Pasti de anul acesta de la Ierusalim

vt Minuni, Ortodoxie, Sfanta Lumina ,

Ce sa ne arate Dumnezeu, mai mult de atat, pentru a crede?

sute de cruci de foc - ierusalim

Anul acesta, la Ierusalim, in Biserica Sfantului Mormant, în timpul coborârii Focului Haric sute de cruci de foc au apărut pe imaginile inregistrate de un pelerin. Pentru mine, aceasta intamplare, reprezinta cea mai mare minune pe care am putut sa o vad cu ochii mei. Bineinteles, cei care nu cred vor gasi o mie de motive pentru explicarea acestui fenomen.

Da. Sunt reflexii de lumina, dar niste reflexii in forma de cruce. Si nu una singura, doar ca o simpla intamplare. Sunt sute de reflexii in forma de cruce, chiar la locul si intr-un moment care nu fac decat sa ne conviga ca nu este o simpla intamplare, ci este o minune a lui Dumnezeu pentru intarirea noastra in credinta.

Imaginile despre care vorbesc apar in clipul de mai jos dupa primul minut. Urmariti filmarea pana la capat si va minunati! – ganduridinierusalim.com

Sfanta Lumina

Urmariti va rog si:

Minunile de la înmormântarea Sfântului Părinte Arsenie Boca

vt Minuni, Ortodoxie, Sfantul Arsenie Boca , ,

Abonare Părintele Arsenie Boca, cunoscut ca Sfântul Ardealului, a murit în noimbrie 1989 Părintele Arsenie Boca, considerat unul dintre marii duhovnici ai României, a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar şase zile mai târziu a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului. O serie de mărturii ale celor care au asistat la priveghiul şi înmormântarea preotului s-au păstrat până în prezent, iar unii dintre autorii relatărilor au susţinut că evenimentul a fost ieşit din comun. Părintele Arsenie Boca, de nerecunoscut în haine civile.

Unul dintre cei care au slujit la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul hunedorean Octavian Pătraşcu, din Valea Jiului. Octavian Pătraşcu (77 de ani) relata că a aflat de moartea duhovnicului Arsenie Boca la 29 noiembrie 1989, în vremea în care se afla la Episcopia Aradului. Era duminică dimineaţa, iar în paraclisul Episcopiei Aradului avea loc slujba de Liturghie. Părintele a auzit telefonul sunând în cabinetul episcopului Timotei şi a răspuns. „La celălalt capăt al firului era maica stareţă Apolinaria, prima după reînfiinţarea Mănăstirii Prislopului. Cu glasul emoţionat, m-a rugat să anunţ că a decedat părintele Arsenie şi că în testamentul său trecuse insistent dorinţa de a fi înhumat în cimitirul Mănăstirii Prislop“, îşi aminteşte preotul Octavian Pătraşcu. Peste câteva zile, pe 4 decembrie 1989, episcopul Aradului şi Hunedoarei l-a trimis pe preotul Pătraşcu la Prislop, pentru a duce mesajul Episcopiei la înmormântarea părintelui Arsenie Boca.

„Slujba la care au participat mai mulţi preoţi şi o mulţime de oameni apropiaţi părintelui a fost încărcată de emoţie. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să îl conduc pe ultimul drum pe cel pe care îl preţuiam cu toţii. Câteva săptămâni mai târziu urma să aibă loc ceea ce părintele Arsenie Boca prevestise: schimbarea regimului comunist“, a povestit recent Octavian Pătraşcu, pentru adevarul.ro. Preotul hunedorean relata că la înmormântarea părintelui Arsenie Boca nu s-au petrecut lucruri neobişnuite.

La fel au susţinut şi unii dintre localnicii din satul Silvaşu de Sus, aflat la trei kilometri de mănăstire, care au participat la înmormântare. „Deseori, ne întreabă oamenii dacă l-am cunoscut pe părinte şi ne roagă să le povestim despre el. Unii dintre săteni l-au văzut în viaţă. Eu doar am fost la priveghiul lui şi îmi amintesc mulţimea mare care a venit la biserică, unde fusese depus trupul lui. Îmi amintesc chipul părintelui, care părea însufleţit, nu ai fi putut spune că este al unui om care murise. La fel au spus şi cei care l-au atins“, a povestit Letiţia, o localnică din Silvaşu de Sus, loc pentru care părintele Arsenie Boca este considerat o binecuvântare.

Despre ochii deschişi ai preotului

Unul dintre cei prezenţi la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul Simion Todoran. Acesta a povestit că se întâlnise în urmă cu o lună cu Arsenie Boca, iar duhovnicul i-a spus la despărţire că era ultima dată când îl va mai vedea.

„Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Ştiind gândul meu mi-a răspuns: «Nu, eu am să plec pentru totdeauna». Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufleteşte de Părinte. Dar mi-a spus: «Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici». În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, căci am aflat că părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut puternica impresie că văd moaştele unui sfânt şi mi-am zis: Părinte, ai fost mare în viaţă, mare te-a lăsat şi moartea aceasta”, afirma preotul Simion Todoran.

„La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat şi m-am întrebat de ce au făcut aşa. Nu ştiu de ce, dar am auzit în predica părintelui Bunescu, la înmormântare ceva ce m-a uluit. A spus aşa: „Ai trăit ca un cuvios şi ai murit ca un martir”. Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet, potrivit crestinortodox.ro.

Mărturia unui preot

Un preot prezent la înmormântarea din urmă cu 25 de ani susţinea că ar fi fost martor al unor evenimente neobişnuite.

„Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, şi un bărbat foarte înalt, amândoi ţărani din părţile Făgăraşului, şi brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântaţi, şi-a îndreptat mâna spre inimă şi deodată a făcut aşa, în mare şoaptă: «uoaaaahhh!». I-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela, şi când mergeam cu toţi spre groapă, am tras cu urechea şi am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele”, a povestit părintele Dumitru, de la Mănăstirea Sf. Ilie – Albac, informează crestinortodox.ro.

Un alt martor la înmormântare a fost Gheorghe Silea, din Sâmbăta de sus. Acesta a relatat următoarele „Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viaţă când am avut ocazia să-l ating. Obrajii îi erau roşii. A murit joi şi l-au înmormântat luni şi era ca viu atunci. Împrejurul sicriului se simţea mireasmă de mir. Nu au fost la înmormântare atât de mulţi, cum mă aşteptam. A trecut la cele veşnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie”, potrivit crestinortodox.ro.

„Un om care umbla prin văzduh”

O altă martoră la înmormântare a relatat că în timpul priveghiului ar fi simţit un miros puternic de smirnă. „M-am speriat, am întrebat pe o maică. «Aici s-a întâmplat ceva, a zis. «Ţi-a dat părintele binecuvântarea». L-a dus, l-a înmormântat, şi când să tragă pământ pe sicriu, ieşeau aburii ca de la un canal cu apă fierbinte: era smirnă şi tămâie. Toată lumea s-a umplut de smirnă şi tămâie. Şi atunci părintele Daniil a zis: «Nu ştiu dacă ştiţi pe cine am înmormântat. Am avut un om care umbla prin văzduh şi vorbea cu îngerii. Un om sfânt pe care l-am avut noi pe pământ». Atunci toată lumea s-a mirat. Mi-a rămas în haină, un an de zile, mirosul de smirnă şi de tămâie”, este mărturia Letiţiei Suciu, potrivit crestinortodox.ro.

Mărturia preotesei Anişoara Crăciun

Anişoara Crăciun, văduva preotului Opre Crăciun din Cinciş, fost deţinut politic în închisorile regimului comunist, împreună cu Arsenie Boca, a relatat despre întâlnirea fostului ei duhovnic, în ultimele luni din viaţa acestuia.

În vremea Paştelui, preoteasa venise să se spovedească la Mănăstirea Prislop şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă.

„Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat din nou la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite“, îşi amintea Anişoara, într-o relatare făcută reporterilor adevarul.ro.

Credinţa în minunile de la mormânt

Potrivit autorilor cărţilor despre părintele Arsenie Boca, despre minunile săvârşite la mormântul său de la  Mănăstirea Prislop există numeroase relatări. Oamenii citaţi în cărţile care spun povestea fostului stareţ vorbesc despre apariţii miraculoase ale părintelui Arsenie Boca la mormânt şi despre modul în care au fost ajutaţi să treacă peste necazuri şi să se însănătoşească, rugându-se în faţa troiţei de la mormânt. Cât adevăr prezină mărturiile pelerinilor este greu de stabilit, însă în ultimii ani numărul mărturiilor despre minunile din faţa locului de veci împodobit cu flori a crescut. O astfel de relatare aparţine preotului David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca. Acesta povestea că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise.

„O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, afirma părintele David, în cartea„Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Mormântul devenit loc de pelerinaj

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.

Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni. – adevarul.ro

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Parintele Cleopa – O minune de la Sfânta Icoană a Mântuitorului

vt MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni, Ortodoxie, Parintele Ilie Cleopa

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

– Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.

Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:

– Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!

Iar el a răspuns:

– Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

– Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:

– Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:

– Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!

Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:

– Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!

Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota. – ganduridinierusalim.com

Ne vorbeste Parintele Cleopa

Alte invataturi duhovnicesti de la Parintele Cleopa puteti citi la rubrica: Parintele Ilie Cleopa

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Minunea din sala de operatie. Sfintii Luca si Pantelimon prezenti la o interventie chirurgicala foarte grea

vt Minuni ,

O fată tânără a mers pentru a fi operată la Spitalul din Simferopol. Starea sănătății ei era foarte gravă, iar operația grea și primejdioasă.
Doctorița care avea s-o opereze pe bolnavă, a chemat-o pe mama ei și i-a spus:
– Operația este foarte grea și primejdioasă. Nu pot să vă garantez nimic. Nu știu dacă fiica dvs. va ieși vie de aici.

minune-sala-de-operatii

Nu exista altă soluție. Tânăra a fost dusă în sala de operație. Pe tot timpul operației mama bolnavei stătea în curtea spitalului și cu lacrimi în ochi se ruga Sfântului Luca Doctorul și Sfântului Pantelimon ca să ajute.
La un moment dat, înaintea ochilor mamei s-a desfășurat un fapt minunat: Peretele spitalului a devenit transparent, ca sticla, și se putea vedea limpede sala de operație. Pe masa de operație era fiica ei, iar în jurul ei era doctorița cu colegii ei. Lângă ea stătea infirmiera care ținea instrumentele pentru operație

Iar ceea ce este și mai minunat a fost că lângă doctoriță i-a văzut pe Sfinții Doctori la care se rugase. În partea stângă stătea Sfântul Pantelimon cu o lumânare aprinsă în mână, iar în partea dreaptă stătea Sfântul Luca, care din când în când lua instrumentele de la infirmieră și le dădea doctoriței.
Mama bolnavei a rămas nemișcată de uimire. A simțit că rugăciunea ei a fost auzită. Când operația s-a sfârșit, doctorița a ieșit bucuroasă și entuziasmată. A chemat-o pe mama bolnavei și i-a spus:
– Am mers foarte bine. Neașteptat de bine.
Atunci mama fetei i-a povestit doctoriței faptul minunat pe care-l trăise. Doctorița a rămas mută de uimire. Și-a făcut semnul Crucii și a mărturisit:
– Acum am înțeles. În vreme ce operam și avea nevoie de vreun instrument, nu apucam să-i spun infirmierei să mi-l dea, ci numai când gândeam de ce instrument aveam nevoie, îl și aveam în mână.

Din Cartea: Grabnic spre ajutor – Starețul Nectarie Antonopolou. – ganduridinierusalim.com

Alte minuni si lucruri interesante puteti gasi, la categoria MINUNI.

Viata de dupa moarte. Marius, omul atins de Dumnezeu

vt Minuni ,

https://www.youtube.com/watch?v=OgagNyceUZ0

Urmariti va rog si:

Experienta unui tanar din Rusia care s-a intors din lumea cealalta

vt Minuni, Ortodoxie , ,

În acela zile s-a întâmplat să întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a întoarcerii lui la Hristos.

Felicitare-Pasti-Hristos-a-inviat

Se mâhnea mult din pricina nesfârșitelor mișcării și discuții care se făceau în vremea ce preoții se împărtășeau în Sfântul Altar și se pregăteau să iasă în Sfintele Uși cu Sfântul Potir pentru a se împărtășii credincioșii.
– De ce toți încep să se miște încolo și încoace în acest moment deosebit, plin de dorire sfântă, când Domnul se află pe Sfânta Masă?, l-a întrebat pe fratele meu. Vreau să vă povestesc istoria mea.

„Trăiam așa cum trăia cea mai mare majoritate a oamenilor tineri ai vremii noastre, departe de Dumnezeu, afundați în destrăbălare, ducând o viață depravată cu consum exagerat de alcool și cu alte păcate. Oricât mă sfătuia  și mă implora mama, o femeie credincioasă, să las viața păcătoasă, eu o ignoram și râdeam. Istorisirile ei, cum că există Dumnezeu și viață veșnică, mi se păreau niște prostii. Râdeam la mustrările ei, cerându-i să mă lase în pace.
Odată, într-o noapte târziu, mă întorceam acasă cu motocicleta, după plimbarea ce o făceam regulat. Atunci am avut un accident și am murit. Pe neașteptate am simțit că mă aflu în aer. Priveam cu uimire la trupul meu însângerat, neputând înțelege de ce sunt dublu, și stând în picioare și întins la pământ. Apoi am văzut mai mulți oameni alergând lângă mine și încercând să mă readucă la viață. Eu însă nu voiam să mă întorc în trupul meu mort. M-au luat cu o targă și m-au pus într-o ambulanță, care m-a dus la morgă. În acea clipă mi-am ridicat privirea spre Cer. Deodată L-am văzut pe Hristos, atât de frumos, atât de smerit și blând, stând într-o strălucire de foc deasupra mea și privindu-mă.

– De ce trăiești așa?, m-a întrebat Domnul.
Din pricina nemăsuratei frici care a pus stăpânire pe sufletul meu, m-am gârbovit și am spus:
– Doamne, iartă-mă!!!
Și îndată am auzit răspunsul:
– Pentru păcatele tale și pentru viața ta necurată ești vrednic de iad, însă rugăciunile și lacrimile maicii tale au ajuns până la Mine. Te iert și te trimit înapoi pe pământ. Du-te și învață că mântuirea se află numai în Biserică, prin mijlocirea pocăinței și a Sfintei Împărtășanii.
În acea clipă, deodată, am simțit că intru iarăși în trup și din pricina înfricoșătoarelor dureri, am început să gem și mă răsucesc. Medici au rămas uimiți și în loc să mă ducă la morgă, m-au dus la spital pentru operație. Dumnezeu m-a întors la viață.

Și iată-mă acum, vindecat, cu o deosebită evlavie vin la Dumnezeiasca Liturghie, ce se săvârșește la această mănăstire. Aștept cu frică momentul când trebuie să iasă preotul cu Sfântul Potir, ca să mă închin Dumnezeului Celui viu, Care mi-a descoperit că prin împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge, ne putem mântui și moșteni viața veșnică. Iată de ce cu nedumerire și uimire îi privesc pe oamenii care umblă într-o parte și în alta înaintea marii Taine, tulburând binecuvântata atmosferă, când cu adevărat Însuși Domnul vine în Sfintele Uși, oferindu-Se pe Sine ca hrană”.

Apoi a luat mâna fratelui meu și, strângând-o, a pus-o în uriașa adâncitură care se făcuse în craniul său, după lovitura cu motocicleta. Prin aceasta a voit să dovedească autenticitatea tuturor acelora pe care le-a trăit și istorisit.

Această istorisire adevărată ne-a cutremurat sufletește. Adeseori o menționez în predicile mele, ca o mărturie adevărată a nespusei Dragoste, pe care a adus-o Domnul din Cer, chemându-i pe toți păcătoșii la pocăință, astfel încât să renască prin Sfânta Împărtășanie și să vină la Adevăr.

(Extras din Cartea „Din robie la Lumină”, a Arhim. Ioan Kogan) – marturieathonita.ro

Alte minuni si lucruri interesante puteti gasi, la categoria MINUNI.

Minuni de azi ale Sfântului Spiridon

vt Minuni, Ortodoxie, Sfântul Spiridon ,

Cum l-a vindecat „omul blând cu barbă“

Sf. Spiridon

Între acatistele lăsate de credincioşi la Biserica „Sfântul Spiridon“-Nou din Bucureşti, slujitorii altarului au aflat o scrisoare pe care ne-au încredinţat-o publicării, întrucât chiar semnatara ei doreşte acest lucru, dar şi pentru că mărturia cuprinsă în aceste rânduri este cutremurătoare şi poate întări credinţa multora dintre noi. Prin urmare, citiţi despre minunile de azi ale Sfântului Spiridon!
Mă numesc Iuliana şi aş dori ca această minune a Sfântului Spiridon să fie publicată, pentru că Sfântul chiar face minuni! 
Era în vara anului 2003, soţul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4 dimineaţa cu perna plină de sânge… nu se mai oprea. Am plecat spre Spitalul Colentina. L-au supus la nişte radiografii, fără să-i facă control preliminar, şi au constatat că ar fi o sinuzită… Oricum l-au ţinut în spital sub observaţie, acesta fiind şi hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreapta îi amorţise, la fel şi faţa pe partea dreaptă. A fost trimis de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“ pentru investigaţii şi tomografie. În urma investigaţiei, s-a constatat că soţul meu suferise un accident vascular şi că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în exterior şi să nu inunde creierul. În tot acest timp, biserica mea de suflet era „Sfântul Spiridon“-Nou. Mă duceam şi mă rugam mereu. După 3 zile de tratament soţul meu avea să-şi revină.
A ieşit din spital şi îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară biserici. L-am rugat să meargă cu mine la Sfântul Spiridon şi să-i mulţumim. Dar el provine dintr-o familie de atei şi îmi spunea de fiecare dată: „Du-te tu..!“ M-am dus şi i-am mulţumit Sfântului Spiridon cum am ştiut eu. Dar Sfântul îşi dorea să vină şi el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune şi frumoase, până într-o seară când soţul meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul nu apărea.
A doua zi am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control şi a fost descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soţul meu a intrat în comă. Plângeam şi mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă  o minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe raclă, iar lacrimile îmi curgeau şiroaie, puterea Sfântului pe care o simţeam de fiecare dată era fantastică. Au urmat câteva zile, două-trei, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să îşi revină, vom avea probleme mari. Dar… nu a fost aşa. 
Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon şi mă îndreptam spre Secţia de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele trei zile am simţit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câţiva medici şi asistente strânse la patul soţului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar… surpriză! Soţul meu îşi revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o biserică. Iar eu încercam să-i explic că este la spital şi mai ales ce s-a întâmplat cu el.
A stat trei săptămâni internat, după care i s-a făcut externarea. Într-una din zile, stând lângă el în spital, mi-a povestit un vis pe care îl avusese cât a fost în comă. Vis care, deşi au trecut anii, mă cutremură şi acum. 
Se făcea că soţul meu îşi visase moartea. Era un căruţaş care căra spre cimitir o căruţă plină de chirpici. La un moment dat avea să vină „un om blând cu barbă“, care l-a oprit pe căruţaş la intrarea în cimitir. Omul s-a îndreptat spre căruţă, a luat un chirpici şi l-a pus jos, spunând: „Acesta deocamdată nu!“, iar chirpiciul a luat forma soţului meu. (Visul acesta l-a speriat rău şi l-a marcat mulţi ani pe soţul meu.)
S-au scurs cele trei săptămâni de stat în spital şi a venit momentul ieşirii. Din visul lui am simţit că Sfântul Spiridon a făcut o minune ca să îi dea soţului meu o a doua şansă. Când urcam în maşină mi-a zis: „Hai să mergem la biserica aia la care te rogi tu!“
La intrarea în biserică, la acea vreme, apărea pe unul din stâlpi un portret mare al Sfântului Spiridon. Când soţul meu a intrat, a început să strige tare: „Asta e, asta e!“ Aveam să înţeleg că omul care a luat chirpiciul din căruţă era Sfântul Spiridon. Atunci a început să creadă şi el în minuni şi să meargă la biserică. Deşi au trecut anii, îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Spiridoane, pentru tot ceea ce faci pentru noi!
Iuliana, Bucureşti

Continuă lectura →

Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă

vt Minuni, Ortodoxie ,

” Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare.  În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer.

Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie.
Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic nu mai era sănătos.
Atunci medicii au zis :
Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.
Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf.
După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka Andrei. A început să plângă şi să zică:

„Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”. 

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea, de asemenea,că şi fratele meu plângea.
După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. Sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: „Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri.
În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.

Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.

baran

Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.

Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: Unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.
Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugăciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.
Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceea i-a răspuns ,dar nu am putut înţelege.

maica-domnului-jpeg-e1283921459858
Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: „Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis:
Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi să mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:
Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.
O altă voce a zis :
M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.
Arătaţi-i locul pe care îl merita!”
Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică.

Continuă lectura →