Bilderbergii doresc cat mai rapid introducerea „cardurilor biometrice” la nivel global

Unul dintre cele mai dragi proiecte ale grupului Bilderberg este ca toate popoarele din zonele de „interes” sa intre intr-o banca de date, ca sa poata fi controlate la orice ora, relateaza enational.ro.

ID-card-300x225

„Identificarea vitelor”

Implementarea cardurilor ID necesita cheltuieli mari, de aceea trebuie sa treaca mai intai de Camera Reprezentantilor, asa cum cere Constitutia, pentru orice masura ce implica banii contribuabililor. Pana acum, doar deputatul de Texas, Ron Paul, s-a opus vehement acestui mod de „identificare a vitelor”, opunandu-se, de fapt, cresterii taxelor. Insa Ron Paul s-a retras, iar bilderbergii si aliatii lor din Comisia Trilaterala au prins momentul sa preseze. Surse de la Casa Alba au dezvaluit pentru American Free Press, ca Thomas E. Donilon, consilier pe probleme de securitate nationala si bilderberg totodata, a fost auzit argumentand ca retragerea lui Ron Paul ofera oportunitatea introducerii „cardului global”, ca o masura-cheie a „reformei imigratiei”, anuntata de presedintele Barack Obama. Donilon asigura ca fiul lui Ron Paul, Rand Paul, reprezentant de Kentucky, nu se va opune planului!

Toata lumea la „dosar”

Daca aceste carduri se vor introduce, americanii nu vor mai putea obtine o slujba fara sa prezinte un asemenea document, nu vor mai putea calatori, nu vor mai putea efectua nicio plata decat cu bani cash, nu vor mai beneficia de servicii medicale, vor fi „ilegali”. Iar daca se supun, datele lor vor intra intr-o imensa banca, pe baza caruia se va decide subtil asupra aspiratiilor in viata, functie de „dosar” . Pana acum, doar Obama si opt senatori sustin vehement introducerea cardurilor universale, prin reforma sectorului imigratiei.

Pentru a intelege mai bine cine este grupul Bilderberg si cu ce se ocupa, urmariti va rog articolele de la categoria: Bilderberg Group.

Simbolismul Cladirii Parlamentului European

Cladirea Parlamentului European

sediul UE

 

mas1

pent

mas2

– poza 1 – Cladirea Parlamentului European fotografiata de sus
– poza 2 – Posterul Uniunii Europene, dovada care face legătura dintre Parlament şi Turnul Babel
– poza 3 – Pentagrama Stelei intoarse (simbol satanist – capul lui Baphomet) – Pentagrama orientata in sus si pentagrama inversata, malefica (dreapta)
– poza 4 – Similitudinea Parlamentului European cu Turnul Babel

– poza 1 – Cladirea Parlamentului European fotografiata de sus

Privita din unghiul asta, parca este mai clara asemanarea caldirii turn cu reprezentarea Turnului Babel
De sus observam insa si un al doilea element edificator, despre care insa s-a scris mai putin: CLADIREA TRIUNGHI CU UN OCHI IN VARF – care este in primul rand un simbol satanist , in al 2-lea rand deseori intalnit in masonerie.

Incă de la terminarea sa, pe 14 decembrie 1999, sediul Parlamentului European din Strasbourg a ridicat diverse întrebări cu privire la structura sa. Principala clădire, denumită “Louise Weiss” este una modernă, cu aspect futurist. Atunci, de ce ea apare ca fiind nefinalizată? Promotorii ei spun că ea ar reflecta “natura nefinalizată a Europei”. Totuşi, unele cercetări asupra acestei clădiri dezvăluie un simbolism de natură malefică. Demascarea adevăratei surse de inspiraţie care stă în spatele clădirii Louise Weiss presupune şi demascarea credinţelor esoterice ale societăţilor oculte care ne conduc, şi a aspiraţiilor lor malefice.

Să trecem direct la subiect. Principala clădire a Parlamentului European e menită să se asemene cu celebrul “Turn Babel” din tabloul lui Pieter Brueghel cel Bătrân, pictat în anul 1563. Legenda Turnului Babel arată faptul că acesta n-a fost niciodată finalizat de către tiranul rege Nimrod. Aşadar, clădirea Parlamentului European vrea să simbolizeze construcţia neterminată a maleficului Nimrod, cel ce a vrut să construiască Turnul Babel pentru a-l înfrunta pe Dumnezeu? Se pare că da…În cazul acesta, mai puteţi crede că, clădirea se bazează pe o sursă “divină” de inspiraţie pentru a reprezenta o “instituţie atât de democratică”?

Regele Nimrod şi Turnul Babel

Această legendă apare în numeroase texte antice, de origine ebraică, islamică, grecească şi cabalistică. Nimrod a fost regele primului imperiu clădit după marele potop biblic. Regatul său includea Babilonul (Babel), Uruk-ul, Akkad-ul şi Calneh-ul. El este cunoscut drept regele care a adus tirania oamenilor şi care a încercat să elimine credinţele religioase.

Iată un fragment dintr-o istorisire antică: “Nimrod a fost cel care i-a provocat pe oameni să-l sfideze pe Dumnezeu. El era nepotul lui Ham, care la rândul său era fiul lui Noe, un om curajos şi puternic. Nimrod i-a convins pe oameni că erau fericiţi nu datorită lui Dumnezeu, ci datorită lor înşişi, fericirea lor fiind obţinut cu propriul lor curaj. El şi-a transformat treptat domnia în tiranie, nevăzând o altă cale de a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu, decât aceea de a fi dependenţi de propria sa putere”.

Conform Bibliei, Babel era oraşul care a unit umanitatea, toţi vorbind o singură limbă. Era şi oraşul de reşedinţă a lui Nimrod. Aşa că regele-tiran a decis că oraşul trebuie să aibă parte de un turn atât de uriaş, încât vârful său să ajungă în ceruri. Turnul n-a fost niciodată conceput pentru a-L adora şi lăuda pe Dumnezeu, ci pentru a-l glorifica pe omul ce avea să-l construiască.

Nimrod, conform unei alte relatri antice ar fi spus: “Dumnezeu nu are niciun drept să păstreze lumea de sus pentru el, iar nouă să ne ofere lumea de jos; astfel, ne vom construi un turn, care, la capătul său de sus, va avea o statuie de om cu o sabie în mână, astfel încât să pară că ne războim cu Dumnezeu”.

Dumnezeu, văzând intenţia regelui şi a celor ce doreau să construiască turnul, fiecărei persoane le-a dat câte o altă limbă, astfel încât ei să nu se mai înţeleagă între ei. Deşi început, turnul n-a mai fost continuat, întrucât constructorii săi nu mai reuşeau să se înţeleagă.

Simbolismul clădirii Parlamentului European

În concluzie, construcţia clădirii Parlamentului European, ce seamănă cu Turnul Babel cel neterminat, trimite mesajul că Nimrod avea o concepţie bună, iar al său Turn Babel a fost o idee bună. În consecinţă, mergând pe firul logic, la ce să ne aşteptăm?

1) La introducerea treptată a tiraniei?
2) La respingerea lui Dumnezeu?
3) La vorbirea a unei singure limbi şi la existenţa unei singure credinţe?

Nu vi se pare ciudat că lucrurile mai sus menţionate sunt perceptele de bază ale societăţilor oculte din lumea de azi care înceracă să manipuleze omenirea? Aceste societăţi nu sunt nici creştine, şi nici măcar monoteiste. Credinţa lor se bazează pe “religiile misterelor” (ritualuri păgâne, venerarea Soarelui, adorarea lui Lucifer, care e văzut ca cel care oferă lumină speciei umane, în timp ce Dumnezeu ar dori să ţină lumea în întuneric). Ei se bazează pe conceptul “Noii Ordini Mondiale”, prin care se doreşte renunţarea omenirii la Dumnezeu, introducerea unei singure limbi universale şi schimbarea democraţiei în tiranie.

– poza 2 – Posterul Uniunii Europene, dovada care face legătura dintre Parlament şi Turnul Babel

Pentru cei care încă sunt sceptici şi nu cred că ar exista vreo legătură între clădirea Parlamentului Uniunii Europene şi Turnul Babel, vă prezentă în stânge dovada “supremă”: posterul oficial care promova Parlamentul Uniunii Europene.

În acest poster, vedem o mulţime de oameni care reconstruiesc Turnul Babel. Putem puncta câteva lucruri. În primul, se poate observa că aceasta clădire a Parlamentului a avut ca sursă de inspiraţie Turnul Babel, posterul recreând exact turnul din tabloul lui Pieter Brueghel, având chiar grijă să includă şi partea stricată din fundaţie. În al doilea rând, sloganul posterului: “Europe: Many Tongues One Voice” (“Europa, mai multe limbi, o singură voce”) face referinţă la legenda în care Dumnezeu i-a pedepsit pe constructorii Turnului Babel, dându-le fiecăruia alte limbi pentru a nu se mai înţelege între ei. În acest caz, Parlamentul European îşi propune să facă contrar voinţei lui Dumnezeu, aducând în prim plan o singură limbă.

– poza 3 – Pentagrama Stelei intoarse (simbol satanist – capul lui Baphomet) – Pentagrama orientata in sus (stanga) si pentagrama inversata, malefica (dreapta)

O a treia chestiune interesantă…uitaţi-vă cu atenţie la stelele de sus. Nu vi se par cam ciudate? Ele sunt întoarse, cu josul în sus, asemenea pentagramelor inversate.

Până la urmă, posterul a fost retras datorită protestelor numeroaselor grupuri şi organizaţii. Dar el demonstrează viziunea ocultă care a stat în minţile constructorilor Parlamentului European. facebook/Demascarea Inselatoriei

Urmariti va rog si  articolul:

Imnul Uniunii Europene inchinat lui Lucifer,

cat si alte subiecte interesante din categoria: UE.

5 Septembrie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.

ZahariaSfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele două femei căsătorite şi evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsă de la Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa bătrână va naşte prunc, „care va fi mare înaintea Domnului” (Luca 1:15) şi „va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie” (Luca 1:17).

Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit, luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Duhul Sfânt i-a dat numele Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie Înaintemergătorul Domnului.

Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod ştia despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare, crezând că acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crăpat şi i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.

În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. Apoi, aceştia l-au omorât pe sfântul profet, înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei şi Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

Continuă lectura

Shimon Peres propune: Un „ONU al religiilor”, condus de Papa Francisc

Vatican: Propunere surprinzătoare venită din Israel

Fostul președinte israelian Shimon Peres a declarat, în timpul vizitei sale la Vatican, că a propus crearea unui ”ONU al religiilor”, ținând cont de ineficiența actualei Organizații a Națiunilor Unite, transmite AFP.

papa-francisc-peres.82x6qhgt0s

”Azi, războaiele izbucnesc în primul rând folosind pretexte religioase. Ne confruntăm cu sute și mii de organizații teroriste, care pretind că ucid în numele lui Dumnezeu”, a declarat Peres, 91 de ani, într-un interviu pentru revista Famiglia Cristiana.

”Pentru a lupta împotriva acestor derive avem ONU. Este o instituție politică, care nu are nici armele de care dispun națiunile, nici convingerea pe care o presupune religia”, spune fostul preşedinte israelian. ”Prin urmare, ținând cont de fapul că ONU este depășit, avem nevoie de o Organizație a religiilor unite, un ONU al religiilor. Ar fi cel mai bun mod de a ne opune teroriștilor care ucid în numele credinței”, a spus Peres.

El a declarat că îl vede în fruntea noii organizații pe actualul Papă Francisc, considerând că, ”poate pentru prima dată în istorie”, Papa este respectat și de adepții altor religii. ”Poate că este singurul lider respectat”, a completat Peres.

Sursa: cotidianul.ro.

Iata dragii mei ca profetiile despre Papa Francisc incep incet, incet sa prinda contur, iar Papa este de acum vazut ca un mare lider. 

Hai sa vedem ce profetesc Parintii Ortodocsi despre acest Papa si lucrarile sale.

Parintele Elpidie:

Profeţia Părintelui Elpidie despre noul papă, antihrist şi puterea malefică a cipului

Parintelui Nectarie:

Parintele Nectarie Moulatsiotis demonstreaza ca actulalul Papa este PROFETUL MINCINOS!!!

Safantul Parinte Malachi:

Video: Profetia papilor, Universul credinţei, TVR 1

Parintele Teodot:

Monahul Teodot de la Manastirea Petru Voda marturiseste adevarul!

Alte subiecte interesante despre actualul Papa puteti citi in articolele de mai jos:

Cum reactioneaza romanii cand vine vorba de politica externa a Romaniei…

Observ ca foarte multa lume e interesata de subiectul care ne apasa cel mai mult in aceasta perioada si anume situatia din Ucraina. 

Unii sunt de partea rusilor, marea majoritate sunt cu SUA, UE si Israel, iar foarte putini isi dau seaman ca singura cale, ca sa nu devii un stat sclav si aservit intereselor de afara este sa iti vezi propriul interes.

Ce am mai observat?  Cei care ii sustin pe rusi si ultima categorie descrisa mai sus, sunt oameni cu un limbaj mult mai decent, care incearca sa analizeze situatia logic si prezinta argumente in tot ce sustin. Deci oameni cu care in general poti sa porti un dialog civilizat.

Cei din categoria sustinatorilor occidentului, sunt cei mai agresivi verbal, atacuri la persoana, te jignesc, te fac in tate felurile: comunist, bolsevic, prost, antisemit, handicapat si alte multe injurii pe care nu le pot reproduce aici, dar care nu prezinta in schimb, nici un argument in acuzele si injurile aduse.

Ca sa ma refer strict doar la mine si la experienta mea directa cu acesti oameni, am sa fac o scurta analiza a reactilor avute in urma articolelor postate pe aest blog referitoare la subiectele Ucraina si Palestina.

In general in mai toate articolele subliniez mai mereu, ca singura cale a acestui popor este sa isi vada interesul national si fiecare actiune trebuie gandita in asa fel incat sa nu ne afecteze tara in sens negativ si nu trebuie sa provocam pe nimeni, in situatia de fata pe Rusia, care este un colos in comparatie cu tara noastra si s-ar putea sa plangem dupa aceea foarte mult.

Din cauza ca eu nu sunt pro NATO si pro UE sau mai bine spus, pro conducatorii acestor foruri, oligarhii si papusarii, am fost jignit si facut in toate felurile de sustinatorii SUA, UE si Israel.

Cu aceasta ocazie am remarcat inca odata cat de puternica poate fi aceasta masina de propaganda si manipulare a papusarilor peste tot in aceasta lume. Pe toate canalele la televizor cat si in presa scrisa din Romania, poti limpede observa, ca atunci cand vine vorba de subiectul Ucraina sau Gaza, toti gandesc in aceasi directie si merg toti pe aceasi idee, adica, singura solutie este sa fii pro papusari, pro UE, SUA si Israel si anti Rusia. Te catalogheaza imediat ca fiind rusofon, daca esti impotriva americanilor sau le vorbesti de interesul national.

Majoritatea nu stau sa judece ce interes ar trebui sa aibe Romania, nu, trebuie sa fim pro americani cu orice pret. Eu inteleg ca sistemul comunist ne-a tampit pe multi si multe lucruri pe care le-au facut au fost gresite, dar asta inseamna sa ne aruncam orbeste in bratele SUA si acolitilor ei? Adica sa trecem dintr-o barca in alta? Oare cine ne-a aruncat de la bun inceput in ghiarele sovieticilor, nu acesti dragi occidentali pe care majoritatea ii vede ca pe niste fiinte superioare?

Daca subiectul este unul despre situatia politica interna, de la noi, toti se calca in picioare, ba ca pe cel care il sustin eu, e mai bun, ba ca celalat, dar sunt majoritatea uniti cand vine vorba de politica externa, toti cu papusarii, fara sa vada ca din cauza lor tara a fost pradata si adusa la un stadiu greu de imaginat in urma cu 25 ani. Multi nu inteleg ca nu exista corupti fara corupatori, iar corupatorii nu sunt altii decat papusarii. Dar nu mai intru in detalii acum despre acest subiect. Daca va intereseaza aceste aspecte puteti gasi o gramada de articole care vin in sprijinul afirmatilor anterioare, la categoriile: UE, USA, Distrugerea RomanieiManipulare, MasonerieNoua ordine mondiala si Palestina

Atat este de tare aceasta mafie a elitelor si atat de puternic a patruns in vietile noastre incat e greu sa-i mai trezesti pe oameni la realitate si sa le spui ca totul este doar propaganda si minciuna. La fel au facut si comunistii, dar se pare ca poporul roman nu a invatat nimic. Suntem din pacate un popor al extremelor, niciodata echilibrat. E mare pacat insa pentru aceia putini care realizeaza aceste lucruri si stiu ca sunt neputinciosi. Spectacolul privit din exterior devine grotesc si iti lasa un putrenic gust amar.

Doamne ajuta!

 

SUA și UE a jucat un rol central în susținerea protestatarilor de la Kiev

SUA și UE a jucat un rol central în susținerea protestatarilor de la Kiev

Hollywood-ul si actori americani au sustinut, manipulat si manevrat revolta de la Kiev, Ucraina pentru ca FMI-ul si UE sa ajunga la putere in Ucraina sa vanda si sa distruga Ucraina si sa ucida ucrainieni fara mila, asa cum fac in Romania de 24 de ani. Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct american pentru afaceri europene şi asiatice, explica în decembrie,că SUA au investit cinci miliarde de dolari pentru “a da Ucrainei viitorul pe care ea îl merită”. Preşedintele Viktor Ianukovici a fost destituit, iar la Kiev a fost deja instalat un nou guvern.

UESUA

În avalanşa de neadevăruri care vine dinspre media tradiţională, lipseşte pînă şi lucrul esenţial, şi anume simpla constatare a faptului că Ianukovici, acest “dictator sîngeros”, a fost ales (în 2010) de către o largă majoritate a ucrainenilor. Nimeni nu a contestat atunci alegerile după victoria sa, chiar dacă pilula a fost greu de înghiţit pentru cei care au finanţat ascensiunea lui Viktor Iuşcenko (preşedinte al Ucrainei după “revoluţia portocalie” şi exclus din primul tur la alegerile prezidenţiale din 2010) şi care i-au găsit acestuia şi a doua soţie: Katerina Ciumacenko. Ea vine direct din Departamentul de Stat american (însărcinată cu “drepturile omului”). Înainte de a face carieră la Washington, Katerina a fost unul din membrii cei mai activi şi influenţi ai organizaţiei neonaziste OUN-B (Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni ai lui Stepan Bandera) în oraşul său natal, Chicago.

OUN-B, departe de a fi dispărut, a dat naştere partidului “ Svoboda”, al cărui slogan este “Ucraina ucrainenilor”, la fel ca cel utilizat de Bandera în timp ce acesta colabora cu Hitler, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În rest, Katerina a condus Comitetul Congresului ucrainean, al cărui fondator este Jaroslav Steţko, mîna dreaptă a lui Stepan Bandera. Despre toate acestea, presa tradiţională nu vorbeşte, însă. Planul gîndit de SUA, şi care nu datează de ieri, de azi, constă în a face ca Ucraina să fie absorbită de Occident şi, dacă e posibil, în întregime.

În 1997, polonezul Zbignew Brzezinski, un artizan major al politice externe a SUA, scria: “Dacă Moscova recuperează controlul Ucrainei, cu cei 52 milioane de locuitori şi cu imensele sale resurse energetice, Rusia va controla din nou Marea Neagră şi, automat, îşi va găsi mijloacele de a redeveni un stat imperial”. Iată, deci, motivul celor cinci miliarde de dolari de care vorbea Victoria Nuland. În ultimii ani, după căderea lui Iuşcenko, zeci de ONG-uri, fundaţii, institute de cercetare europene, americane şi canadiene au invadat viaţa politica ucraineană. Numele acestora? National Democratic Institute, International Foundation for Electoral Systems, International Research and Exchanges Board. Şi, în timp ce erau achiziţionate toate principalele canale de televiziune şi radio ale ţării, o parte din fonduri erau folosite pentru finanţarea celulelor paramilitare care au putut fi văzute în Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev), a miliţiilor care, graţie acestor ajutoare, s-au înmulţit. Este vorba astfel de Pravij Sector (“Sectorul de Dreapta” şi “Spilna Prava”), iar ziarul polonez Gazeta Wiborcza vorbea de grupuri paramilitare poloneze care acţionau în Maidan. În piaţă au roit, de asemenea, agenţi ai serviciilor secrete occidentale: au făcut-o în Siria, de ce nu ar face-o şi la Kiev? A fost chiar mai uşor: Ianukovici, “dictatorul sîngeros”, a apărut mai moale decît Miloşevici (fost preşedinte sîrb), un alt “dictator sîngeros” care pierde bătălia urnelor în favoarea Otpor (partidul fondat şi finanţat de SUA).

La Kiev, Ianukovici a căzut. Noii decidenţi politici au fost desemnaţi. Tendinţele de secesiune au apărut.

Ucraina e langa noi si acum aveti o imagine destul de simpla si clara in care toti cetateni planetei pot vedea lucrarea bancherilor care se gasesc in spatele revoltelor planetare si sunt cei care finanteaza si organizeaza lovituri de stat planetare.

Bancherii Occidentali si-au creat SRL-uri planetare FMI, Banca Mondiala, NATO, ONU, UE si altele. Mai trebuie oare sa reamintesc ca protestele din Ucraina si atacul asupra lui Ianukovici au fost declansate pentru faptul ca Ianukovici a refuzat sa bage Ucraina in UE?

Liderii elveţieni au ordonat îngheţarea conturilor lui Ianukovici

Autorităţile judiciare din Zurich au lansat o anchetă penală pentru îngheţarea conturilor şi bunurilor de pe teritoriul elveţian ale lui Viktor Ianukovici şi ale altor 19 apropiaţi ai acestuia, conform surselor din presă.
Ancheta îi urmăreşte pe fostul lider ucrainean, fiul său, Oleksandr şi alţi 18 foşti membrii ai guvernului Yanukovych, printre care miniştrii energiei, justiţiei, infrastructurii, finanţelor şi doi foşti prim-miniştrii, acuzaţi de fapte nelegitime din Ucraina.
Conturile şi bunurile acestora de pe teritoriul elveţian pot fi reţinute timp de trei ani, conform celor 7 membrii ai cabinetului elveţian. Pe lângă anchetă, procurorii elveţieni au demarat o investigaţie penală privind spălarea de bani de către Yanukovych. Dacă se află că acesta este vinovat, banii furaţi pot fi returnaţi statului ucrainean, relateaza bursa.ro.

Pardon! Despre ce vorbim?

Despre lovituri de stat planetare organizate si finantate de bancheri care conduc SRL-urile ONU si NATO si UE si controleaza toate serviciile secrete CIA, MOSSAD, si altele de pe aceasta planeta, iar FBI e politia lor particulara.

Care e problema elvetienilor?

Problema lor este sa jefuiasca conturile lui Ianukovici, asa cum au jefuit conturile lui Ceausescu, Saddam si alti.

Mai trebuie sa vorbesc oare despre cele 3 miliarde de euro pe care trebuia sa le primeasca Romania de la Saddam si Irak si unde sunt?

Nu ca e simplu ca buna ziua.

Cu evidente clare ca protestatarii au fost platiti printre acuzatii ca au fost inarmati de catre Statele Unite, povestea din spatele crizei Ukrainiene este mult mai complexa decat o simpla revolta civila impotriva coruptiei. Protestatarii pro-UE cauta in mod ciudat legaturi mai apropiate cu o Uniune Europeana recunoscuta pentru coruptia institutionalizata, coruptie care costa anual cat intregul PIB al Ucrainei.

Multi dintre activistii care au preluat cladirile guvernamentale din Kiev fac parte deasemenea din grupul Spilna Sprava, care este o organizatie sponsorizata si sprijinita de catre miliardarul globalist George Soros prin Open Society Institute.

Scena a fost pregatita pentru ca revolta din Ukraina sa devina violenta in Decembrie cand secretarul de stat adjunct pe Europa, Victoria Nuland a anuntat ca America va investi 5 miliarde cu scopul ca Ukraina sa obtina “o forma buna de guvernamant”. Fiecare il cunoaste pe George Soros in functie de ariile sale de interes. Ba un guru al banilor si investitiilor, ba fondator si cap al diferitelor organizatii de prin lume. Insa vom merge putin la sapat sa vedem ce informatii valoroase putem gasi, despre acest membru al elitei, respectiv un jucator cheie din structura Noii Ordini Mondiale.
Faptul ca este un dezinformator pentru burse asta nu mai este o noutate si nici nu ar fi o exceptie, deoarece multe institutii financiare mari sau oameni de prestigiu au furnizat adesea informatiile exact contrare cu ceea ce faceau ei in real. Cat despre Soros, am glumit deja odata ca atunci cand spune sa vinzi aur inseamna ca el cumpara si vice versa, insa pana si in media financiara s-au facut deja glume pe tema asta. Dupa cum spuneam cand lucrurile devin prea evidente incep sa apara si brese in planificarea initiala.
Sa nu uitam ca tot el este unul dintre “remarcabilii” castigatori din Miercurea Neagra din 1992 cand a castigat peste 1 miliard de dolari pentru ca a pariat pe picajul lirei. La cate stim noi astazi mai credem ca asta a fost un simplu noroc sau versatilitate in trading ? Trebuia sa risti foarte multi bani ca sa castigi suma aceea, si fara informatii de culise sau cine stie poate chiar din postura de initiator al acelei zile m-as mira ca si-ar fi expus el astfel capitalul.
Omul nostru este un personaj controversat, insa odata cu listarea tuturor detaliilor stranse despre el de-a lungul vremii, devine un personaj periculos si malefic in toata puterea cuvantului.
De altfel astazi mai niciunul dintre oamenii influenti si puternici pe scara mondiala nu rezista acolo fara sa fie parte din increngatura Noii Ordini Mondiale si care planeaza asupra noastra intr-o maniera covarsitoare (vedeti lupta momentului cu transfomarea Europei in Statele Unite Europene).

Scopul protestelor a fost de a răsturna hotărârea guvernului al Ucrainei de a nu adera la UE. SUA și UE au cooperat initial de a distruge independența Ucrainei și să facă din ea o entitate subordonată UE guvernată de birocratii de la Bruxelles. Pentru UE , scopul este de a extinde Uniunea după planul francmasoneriei mondiale. – facbook/anti UE

Urmariti va rog si: Papusari. George Soros, omul din spatele haosului din Ucraina,

cat si alte subiecte interesante la categoria Ucraina.

Se pregatesc sanctiuni si in plan sportiv impotriva Rusiei?

Oficialii Uniunii Europene s-au întâlnit pentru a discuta situaţia Campionatului Mondial din Rusia, programat în anul 2018, relateaza prosport.ro.

Uniunea Europeană a discutat posibilitatea boicotării Mondialului din 2018, în urma acţiunilor militare pe care Rusia le susţine în Ucraina. În cazul în care decizia ar fi luată, prezenţa jucătorilor de fotbal la turneul final din Rusia ar fi interzisă. O altă măsură pe care Uniunea Europenă vrea să o ia împotriva Rusiei este excluderea echipelor de fotbal din Champions League şi Europa League, precum şi excluderea Rusiei din calendarul Formulei 1. Conform DailyMail, măsurile ar putea fi puse în aplicare cel mai târziu vineri dacă Rusia nu îşi retrage trupele din Uc raina.

Măsura reprezintă una dintre sancţiunile pe care Europa doreşte să le aplice Rusiei în cazul în care violenţele din Estul Ucrainei – considerate a fi rezultatul incursiunilor militare susţinute de la Moscova – vor continua.

Pe lângă interdicţia pe plan fotbalistic, oficialii din Occident ar putea bloca şi companiile statului rus din a face profit pe suprafaţa U.E. De asemenea, ar interzice atleţilor, artiştilor şi oamenilor de afaceri ruşi să participe în cadrul evenimentelor internaţionale.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este foarte încrezător în abilităţile statului său de a organiza şi găzdui evenimente sportive. A XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă (2014) s-a desfăşurat în oraşul Soci. A devenit cea mai scumpă ediţie a Jocurilor Olimpice, Rusia investind aproape 39 de miliarde de euro în organizarea competiţiei. În schimb, bugetul preconizat pentru Campionatul Mondial din 2018 este de doar 15 miliarde de euro.

Comentariu VT: Asta inseamna democratia si noua ordine mondiala a occidentului, se baga si peste forurile sportive si peste cele sociale si de cultura, cu alte cuvinte, cine nu le face jocurile trebuie sa platesca. Scriam intr-un articol anterior despre declaratia unui ex agent CIA care exact asta propunea, sanctiuni cat mai dure Rusiei si oamenilor de afaceri rusi pentru ca in cele din urma acestia sa se intoarca impotriva lui Putin si sa-l dea jos, uite dragii mei ca toate aceste lucruri se petrec si inca multe altele mai urate. Vladimir Putin, omul care s-a opus oligarhilor si noii ordini mondiale gandite de papusari, trebuie executat cu orie pret.

Nimeni nu vorbeste despre vreo sanctiune impusa Israelului dupa ororile din Gaza, sau vreo sanctiune impotriva SUA, dupa distrugerea mai multor state suverane ca Libia, Afganistan, Irak, Siria, Serbia sau Egipt, dar ne luam de rusi ca si-au luat un teritoriu care le apartinea de drept, si asta fara nici o varasare de sange si pentru ca rusii isi sustin conationalii in razboiul impotriva mafiei occidentale aflata la puterea Ucrainei. Cum se cantaresc toate aceste lucruri cu greutati diferite si cat de inghesuita e in gandire marea masa de oameni care nu vad aceste lucruri si cred tot ce manipuleaza presa generala, care este aservita in totalitate papusarilor si intereselor lor!

Dar cum precizam si in alte articole cei care vor avea de suferit mai mult si mai mult din aceste sanctiuni, sunt tot cetatenii si tarile membre UE, pentru ca pe rusi nu-i dezbini asa usor. Vine iarna dragii mei si majoritatea depind de gazul si petrolul rusilor. Rusia poate linistita sa vanda si in Asia, dar vesticii nu cred ca pot trece iarna fara caldura si energie.

Din pacate tot acest razboi al declaratiilor si al sanctiunilor, nu poate duce la nimic bun, mai ales ca s-a ajuns intr-un punct din care nimeni nu mai poate da inapoi.

4 Septembrie Sfintii zilei de astazi

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.

VavilaIeromartirul Vavila şi cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu şi mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul şederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.

În acelaşi timp, sfîntul şi de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui şi o învăţa cu curaj să treacă prin toate suferinţele pentru credinţa în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică şi prin vizita sa să profaneze locaşul sfînt al Domnului.

Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieşit în întâmpinarea sa şi a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de uşile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunţe la intenţia sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulţimea de creştini, i-a fost teamă de o răscoală.

În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creştin şi să fie adus în faţa lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică şi nu îi respectă funcţia, sfântul episcop a răspuns : „Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pîngărească lăcaşul, nu e demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu”.

Continuă lectura

Reinvierea Islandei prin neintrarea in Uniuniea Europeana

Contrar așteptărilor, criza din Islanda s-a sfârșit prin recuperarea de către islandezi a drepturilor lor suverane, printr-un proces de democrație participativă directă, care a condus, în final, la crearea unei noi Constituții. Dar asta numai după multă luptă, relateaza gandeste.org.

Geir Haarde, prim-ministrul guvernului de coaliție social-democrat, a negociat acordarea unui împrumut de 2.100.000 de dolari, la care țările nordice au adăugat alte două milioane și jumătate. Dar comunitatea financiară externă a făcut presiuni asupra Islandei să impună măsuri drastice de austeritate. FMI și Uniunea Europeană au dorit să preia datoriile în contul lor, susținând că aceasta este singura modalitate prin care țara va putea să își achite datoriile către Olanda și Marea Britanie, care promiseseră să își despăgubească cetățenii.

Protestele și revoltele au continuat, forțând, în cele din urmă, guvernul să demisioneze. Alegerile au fost grăbite, având loc în aprilie 2009, rezultând în formarea unei coaliții de stânga, care a condamnat sistemul economic neoliberal, dar care a cedat imediat solicitărilor ca Islanda să achite un total de trei milioane și jumătate de euro. Aceasta presupunea ca fiecare cetățean islandez să plătească 100 de euro pe lună timp de cincisprezece ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a achita o datorie efectuată de instituții private. Acesta a fost picătura care a umplut paharul.

Ce s-a întâmplat apoi a fost ceva extraordinar. Concepția că cetățenii trebuie să plătească oalele sparte ale unui monopol financiar nedrept, că o țară întreagă trebuie să fie impozitată la sânge pentru a achita datorii private a fost spulberată; relația dintre cetățeni și instituțiile politice s-a schimbat și, în cele din urmă, liderii politici ai Islandei au trecut de partea alegătorilor lor. Șeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetățenii Islandei responsabili pentru datoriile bancherilor și a acceptat solicitările privind organizarea unui referendum.

Desigur, comunitatea internațională a crescut presiunea asupra Islandei. Marea Britanie și Olanda au amenințat cu represalii dure, care ar fi izolat țara. În timp ce islandezii mergeau la vot, bancherii străini au amenințat că vor bloca orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a avertizat că va îngheța economiile și conturile curente islandeze. După cum a declarat Grimsson: „Ni s-a spus că dacă refuzăm condițiile impuse de comunitatea internațională, vom deveni Cuba Nordului. Dar dacă am fi acceptat, am fi devenit un Haiti al Nordului”. (De multe ori am scris că, atunci când cubanezii se uita la situația cumplită în care se află țara lor vecină, Haiti, se simt, cu siguranță, norocoști).

La referendumul din martie 2010, 93% dintre cetățeni au votat împotriva rambursării datoriei. FMI a blocat imediat împrumutul. Dar islandezii nu s-au lăsat intimidați. Cu sprijinul populației indignate, guvernul a desfășurat investigații civile și penale împotriva celor vinovați de criza financiară. Interpolul a emis un mandat internațional de arestare împotriva fostului președinte al băncii Kaupthing, Sigurdur Einarsson, în timp ce alți bancheri responsabili de crah au fugit din țară.

Dar islandezii nu s-au oprit aici. Ei au decis să elaboreze o nouă constituție, care să elibereze țara de sub jugul finanței internaționale și al banilor virtuali.

Pentru a scrie noua constituție, poporul Islandei a ales douăzeci și cinci de cetățeni din 522 de persoane, care nu erau afiliate niciunui partid politic, dar care erau recomandate de cel puțin treizeci de cetățeni. Acest document nu a fost întocmit de o mână de politicieni, ci a fost scris pe internet. Reuniunile constitutive sunt anunțate on-line, iar cetățenii își pot trimite comentariile și sugestiile, putând urmări modul cum documentul ajunge în forma finală. Constituția care rezultă în urma acestui proces democratic participativ va fi trimisă Parlamentului pentru aprobare după următoarele alegeri.

Astăzi, această țară își revine spectaculos din colapsul financiar prin măsuri exact opuse celor considerate, în general, de neevitat. Grecilor li s-a spus că privatizarea sectorului lor public este singura soluție. Iar populația Italiei, Spaniei și Portugaliei se confruntă cu aceleași amenințări.

Continuă lectura

30 de semne care arata ca SUA s-a transformat intr-o imensa inchisoare

Dacă locuiți în Statele Unite ale Americii, traiti într-o închisoare gigant unde libertatile umane au fost strangulate la maxim. În această țară, nebunii care controleaza absolut totul, sunt obsedati sa urmăreasca, sa monitorizeze și sa înregistreze practic tot ceea ce facem, relateaza worldtruth.tv.

Nimic nu mai este privat. Tot ceea ce faci pe internet este monitorizat. Toate apelurile telefonice sunt monitorizate. De fapt, în cazul în care autoritățile considera că ați făcut ceva greșit, ei iti vor folosi microfonul telefonului mobil pentru a asculta chiar și atunci când crezi că telefonul mobil este oprit. În multe zone ale țării, atunci când intri in masina, automat cititorii electronici ai placutei pun in actiune dispozitivul de urmarire pentru a sti oriunde te duci, și în multe orașe mari, atunci când mergi pe jos, o vastă rețea de camere de securitate și de „lumini stradale inteligente” te urmaresc in mod constant si asculta ceea ce spui. TSA seteaza”puncte de control intern” in toata tara. Homeland Security a fost creata special pentru a incuraja lumea sa raporteze orice „activitate suspectă”, a vecinilor noștri, punand in actiune tehnologia „pre-crimă”, care ne poate cataloga ca fiind „potențiali teroriști”, dacă afișam semne de nervozitate. În cazul în care te-au marcat ca un „potential terorist”, armata americana te poate aresta si reține pentru tot restul vietii tale, fără a a avea nevoie alte dovezi. Da, Statele Unite ale Americii este rapid transformata într-o inchisoar de tip”Big Brother”, iar majoritatea americanilor accepta fericiti toate aceste lucruri.

O schimbare fundamentală a avut loc în cultura noastră . Poporul american a renuntat cu bucurie la libertati în schimbul promisiunilor vagi de securitate sporită.

SUA este acum condusa de nebuni, iar paranoia a devenit procedura standard de operare.

Americanilor li s-a spus că teroriștii urăsc libertățile si drepturile lor, și că SUA are nevoie sa lupte impotriva teroriștilor, astfel încât să poata păstra aceste libertati.

Dar, în loc, guvernul le ia americanilor toate libertatile si drepturile avute.

Cum se poate ca toate acestea sa aibe vreun sens?

Au câștigat teroriștii?

Ca țară, ne-am mutat acum în direcția  sistemului comunist din China, URSS și Germania nazistă, si este aproape imposibil de crezut.

Da, transformand Statele Unite ale Americii într-o închisoare gigant poate să para ca totul este mai sigur, dar ce fel de viață e asta?

America ar trebui să fie o tara plina cu oameni însetați de independență. De exemplu, „Live Free or Die”,(Traieste liber sau mori) se presupune că este motto-ul oficial al statului New Hampshire.

Dar, în loc motto-ul pare sa sune cam asa „traieste in spaima și mori ca un las”.

Nu trebuie să trăiesca nimeni așa.

Da, lucruri rele întotdeauna o să se întâmple. Nici toata securitatea din lume nu este niciodată destula ca să țină pupulatia 100% în condiții de siguranță.

Trebuie să ne amintim că un preț foarte ridicat a fost plătit pentru libertaile si drepturile pe care le au americanii si nu trebuie cedate atat de usor.

Așa cum a spus odată un celebru american, atunci când renunțăm la libertate pentru securitate nu meritam nici una nici alta.

Următoarele 30 de semne arata ca Statele Unite ale Americii s-a transformat într-o închisoare gigant ….

Este prețul pe care America il plăteste pentru a se simți puțin mai în siguranță?

Unde sunt milioanele de americani care încă tânjesc să respire aer liber?

# 1 Un nou proiect de lege care trece prin Senatul Statelor Unite va permite armatei americane de a aresta cetățenii americani și a-i retiner fara nici un proces.  Această nouă lege a fost discutata recent într-un articol postat pe site-ul New American …

În ceea ce poate fi o poveste bizara pentru a fi crezuta de milioane de americani, Senatul Statelor Unite pare gata să treacă un proiect de lege care va desemna întregul glob, inclusiv Statele Unite și teritoriile sale, ca fiind un „câmp de luptă”, în asa numitul „război împotriva terorii” și de a autoriza detenția americanilor suspectați de legături teroriste pe termen nelimitat și fără judecată sau chiar sa fie acuzati, fara avand parte de vreun proces.
Senatorul american Lindsey Graham este un mare susținător al proiectului de lege, și el spune că ” practic, în legislație pentru prima dată se va preciza că patria este parte din câmpul de luptă”.

# 2 Senatorul american Joe Lieberman a cerut lui Google sa instaleze un asa numit „buton terorist” pe toate blogurile, astfel încât cititorii pot cu ușurință scoate in evidenta pentru autorități. orice „conținut terorist”.

# 3 Majoritatea americanilor nu au nici o idee cât de sofisticata a devenit aceasta închisoare imensa „Big Brother”. De exemplu, în Washington DC, mișcările fiecarei mașini sunt urmărite cu ajutorul cititorului automatizat de înmatriculare (ALPRs). Ceea ce urmează este preluat recent dintr-un articol publicat in Washington Post ….

Mai mult de 250 de camere din districtul și suburbiile sale scaneaza plăcuțele de înmatriculare în timp real, ajutând poliția in a identifica mașinile furate și criminalii urmariti. Dar programul de securitate s-a extins dincolo de ceea ce oricine si-ar fi imaginat chiar  în urmă cu câțiva ani.
Cu practic nici o dezbatere publică, agenții de poliție au început stocarea informațiilor de la camerele de luat vederi, construind o mare baza de date care documentează călătoriile a milioane de vehicule.
Nicăieri nu este mai raspandit acest sistem ca in capitala SUA, care are mai mult de o placă-cititor pe kilometru pătrat, cea mai mare concentrație din țară. Poliția din suburbiile Washingtonului au zeci de ele, de asemenea, și agențiile locale au de gând să adăugage mai multe în următoarele luni, creând un năvod cuprinzător, care va include toate zonele din capitala.

Continuă lectura