În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.
Prăznuim în această zi pe sfinţii Ioachim şi Ana, ca unii prin intermediul cărora noi toţi am aflat Mântuirea, pentru naşterea Preasfintei Stăpânei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea.
Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, era din neamul regelui David, căruia Dumnezeu i-a rânduit ca Mântuitorul să se nască din urmaşii lui.
Sfânta Ana era fiica lui Matan. Din partea tatălui ei, era din tribul lui Levi, iar dinspre mama sa, era din tribul lui Iuda.
Prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu.
Sfântul Ioachim a murit la ani după ce au avut copila, în vârsta de 80 de ani, după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.
Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.
Iar la 25 iulie prăznuim Adormirea sfintei Ana, mama Maicii Domnului.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Severian, care s-a săvârşit legându-i-se de picioare bolovani de piatră şi apoi spânzurat pe zid.
Sfântul Severian (+ 320) a mucenicit pentru Hristos în cetatea Sevastia (Sebastia) din Armenia în zilele guvernatorului Licius, în anii când creştinii erau persecutaţi de împăratul Licinius.
A fost descoperit crestin, pentru că îndemnase şi pe cei patruzeci de mucenici de la Lacul Sebastiei (prăznuiţi la 9 martie) spre nevoinţa muceniciei.
Drept aceea, câteva luni mai târziu (în luna septembrie a aceluiaşi an 320) păgânii l-au adus şi pe el în faţa judecătorului pentru a vina de a fi mărturisit credinţa creştină. L-au supus la multe chinuri, iar mai apoi l-au agăţat pe zidul cetăţii Sebastiei, şi îngreunându-i picioarele şi grumazul cu bolovani mari de piatră, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan mărturisitorul, care a sihăstrit mai înainte de Diocleţian.
Acest sfânt era din părinţi elini; şi apropiindu-se către Hristos, fiind încă prunc, a văzut un copil pătimind foarte rău de frig, şi l-a îmbrăcat cu hainele sale. Întrebându-l tatăl său: „Unde-ţi sunt hainele, fiul meu?” A răspuns: „Pe Hristos L-am îmbrăcat”. Iar tatăl său zise: „Cine este Hristos? De vreme ce noi cinstim pe Ermes şi pe Apolon”. Atunci copilul, lepădându-se de tatăl său, l-a luat îngerul Domnului, şi l-a suit în muntele ce se cheama Diavinon, şi l-a dat în seama unui părinte sihastru, care petrecea viaţa călugărească de şaptezeci şi cinci de ani. Şi luându-l acel părinte l-a învăţat Sfânta Carte şi viaţa călugărească; şi erau hrăniţi amândoi de un înger. După cinci ani, răposând stareţul, copilul a sihăstrit în acea peşteră cincizeci şi opt de ani.
După aceea, fiind povăţuit de dumnezeiescul înger, a ieşit din peşteră, şi încălecând pe un leu, a umblat şaizeci de stadii, şi a predicat pretutindeni credinţa în Hristos. Dar fiind prins, împăraţii Caros, Carin şi Numerian au pus şi i-au dat o sută de palme. După aceea, supunându-l la felurite chinuri, şi văzând că prin minunile ce facea el, venea către Hristos multa multime şi se boteza de dânsul, s-au ruşinat, şi l-au lăsat să petreacă în sihăstria sa. Şi suindu-se iarăşi la peştera în care locuise mai înainte, şi petrecând acolo şi alti şaptesprezece ani în sihăstrie, până s-au făcut toţi anii sihăstriei lui şaptezeci şi cinci, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în Efes la Sfântul şi a toată lumea al treilea Sinod, în zilele împăratului Teodosie cel Mic, şi au caterisit pe necredinciosul Nestorie, episcop de Constantinopol.
Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci îl zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).
Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie09.htm
Vremuritulburi 
Oare Lev Tolstoi a fost antihrist ? daca a fost impotriva bisericii ortodoxe nu inseamna ca a fost antihrist ?
Un articol preluat din Ziarul de IASI :
Înstrăinarea de Biserică și o înmormântare simplă
LEV TOLSTOI începe să critice Biserica Ortodoxă începând cu 1880, în 4 scrieri: “Critica Teologiei Dogmatice” (1880), “Armonia Și Traducerea Celor Patru Evanghelii” (1881), “În Ce Constă Credința Mea” (1884) și “Împărăția Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (1893); din cauza cenzurii, nici una nu va putea să fie publicată în Rusia vremii lui, scrie Wikipedia.ro.
Ideile scriitorului derivau din experiența sa de viață, dar și din cercetarea minuțioasă a Bibliei: LEV TOLSTOI și-a procurat o copie după textul grec, cum era el compilat din diverse manuscrise de către J.J.Griesbach, și l-a comparat cu textul Bibliei oficiale a Bisericii Ortodoxe; pe baza lecturii critice, Tolstoi își întocmește, ca și Jefferson cândva, o Biblie personală, “curățată” de “noroiul și mocirla” miracolelor și supranaturalului[30]; în esență, critica scriitorului la adresa Bisericii Ortodoxe era că aceasta concentrează atenția oamenilor pe ritualuri și dogme absurde, ca să cultive dezinteresul pentru singurul lucru care era cu adevărat important, anume învățătura etică a lui Iisus Hristos.
Ca și Newton și Jefferson înaintea lui, LEV TOLSTOI respinge credința în Sfânta Treime; el neagă dogma lui Iisus ca mântuitor al omenirii, învierea din morți, nașterea din fecioară, viața după moarte și judecata de apoi
Teologii ortodocși care au luat apărarea lui LEV TOLSTOI, precum Ostrumov, Ekzempliarschi și Krapovițki, considerau că dacă învățăturile scriitorului pot fi nocive pentru copii și oamenii simpli, pentru că ele pot nărui credința acestora, pentru adulții instruiți ele sunt utile, întrucât pun în relief gravele anormalități în societate, în stat, în biserică și în familie. Mitropolitul Antonii se întreba și el retoric: “L-am criticat pe LEV TOLSTOI pentru că a denaturat ortodoxia, însă i-am arătat noi în viața de zi cu zi, adevărul acesteia?” Viața fără Dumnezeu a creștinilor ortodocși din vremea lui LEV TOLSTOI nu reprezenta decât o bătaie de joc a credinței și furniza solul fertil pentru niște eretici ca el.[34] Dealtfel, Vasilii Ekzempliarski, un profesor de patristică la Academia Teologică din Kiev, considera că învățătura etică a lui LEV TOLSTOI este în complet acord cu aceea a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, și că ținând cont de faptul că toți ceilalți Sfinți Părinți ai bisericii creștine timpurii au fost și ei de acord cu Gură-de-Aur, practic mesajul social al lui LEV TOLSTOI coincide cu învățătura adevăratei ortodoxii.[35] Ekzempliarski considera că teologia rusă este principala vinovată de scandal, pentru că a deviat de la învățătura socială a lui Hristos, și pentru că gândirea teologică rusească s-a murdărit încercând să dovedească că învățătura Evangheliei aprobă iobăgia și pedeapsa corporală, opulența bogaților și pedeapsa capitală, măsurile coercitive contra conștiinței oamenilor și multe alte lucruri.[36] Profesorul considera că există o paralelă între destinul lui Gură-de-Aur, alungat cândva în exil de către bogații Constantinopolului, și excomunicarea lui LEV TOLSTOI din rândul credincioșilor de către Biserica Ortodoxă Rusă.[37] Sergei Bulgakov, un teolog ortodox, filozof și economist, s-a arătat și el scandalizat de faptul că Biserica Ortodoxă a fost capabilă de atât zel în cazul lui LEV TOLSTOI, cât timp aceasta a rămas atât amar de vreme tolerantă cu maimuțărelile șarlatanului religios Grigorii Rasputin.
Sfântul Sinod îl excomunicase pe scriitor din sânul Bisericii pravoslavnice, interzicând înmormântarea sa religioasă fără o prealabilă căință. De la această decizie, exact de la începutul noului secol (al XX-lea), înfruntarea directă dintre excomunicat și excomunicatori avea să ia proporții uriașe. LEV TOLSTOI și-a cunoscut adversarii, de aceea și-a luat toate măsurile de precauție pentru a nu fi cumva păcălit într-un moment, când nu s-ar mai fi putut împotrivi. În anul premergător morții, el declara solemn:
„…nu pot să mă întorc la Biserică, să mă împărtășesc înainte de moarte, la fel cum n-aș putea înainte morții rosti vorbe nerușinate sau privi poze pornografice, și, de aceea, tot ce se spune despre căința mea și împărtășania mea înainte de moarte – e o minciună.”
—L. N. Tolstoi
Pe măsură ce avansau pregătirile pentru sărbătorirea celei de-a optzecea zile de naștere a scriitorului, guvernul și biserica au devenit mai indulgente față de intervențiile sale în viața publică a țării. În Rusia soseau scrisori, telegrame și vizite din toate colțurile lumii, mulțimi de scriitori și filozofi dorind să celebreze longevitatea gânditorului rus.
Chiar și în 1909, LEV TOLSTOI era în formă. Își continua clasicele proteste la adresa acțiunilor guvernului și ale bisericii, lucrând în același timp la un nou roman. Era implicat intens în tot ceea ce se petrecea în jurul lui. LEV TOLSTOI făcea eforturi susținute să compună și să își transfere manuscrisele către editura Intermediarul, spre nemulțumirea soției sale care nu era în relații bune cu Certkov, directorul editurii amintite mai sus. Disensiunile au continuat și în anul următor, iar Tolstoi a început să aibă în vedere părăsirea căminului pentru totdeauna.
Astfel, la 28 octombrie 1910, la ora șase dimineața, LEV TOLSTOI a plecat de acasă însoțit de secretara sa. Fiica Alexandra i s-a alăturat două zile mai târziu. De teamă să nu fie urmărit, scriitorul a decis să se îndrepte către o mânăstire, însă la mijlocul drumului a abandonat traseul rămânând într-o stație de tren.
Grăbindu-se să i se alăture, la auzul înrăutățirii stării sale de sănătate, copiii i-au stat la căpătâi până în zorii zilei de 7 noiembrie (20 noiembrie pe stil vechi), când pneumonia l-a doborât.
După evadarea de la Iasnaia Poliana și îmbolnăvirea sa la Astapovo, s-au întreprins ultimele încercări de împăcare cu biserica. Într-o telegramă a mitropolitului Antonie din Petersburg i se propune întoarcerea în sânul Bisericii, însă scriitorul refuză ferm. După moarte, arhiereul Parfenie, venit special de la Tula, se interesează dacă LEV TOLSTOI nu și-a exprimat cumva dorința de a se întoarce la Biserică. Vice-directorul Departamentului Poliției, de față și el pentru a preveni eventualele tulburări, anunță insuccesul lui Parfenie: nimeni din familia scriitorului nu confirmă dorința împăcării lui LEV TOLSTOI cu Biserica. Ceremonia de doliu este, potrivit prevederilor exprese ale defunctului, dintre cele mai simple cu putință. Fără fast, fără forme exterioare. În noaptea de 7 noiembrie are un nou atac de cord. I se administrează morfină. În jurul orei 5 dimineața i se permite Sofiei Andreievna să-și vadă soțul muribund. Tolstoi moare la orele 6. La 8:30 începe pelerinajul prin fața corpului neînsuflețit. La orele 12:00 are loc ceremonia de doliu. Se cântă veșnica pomenire. Pe 8 noiembrie sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Tolstoi e transportat de la Astapovo la Iasnaia Poliana, unde ajunge în ziua următoare la orele 10 dimineața. Pe 9 noiembrie între orele 11:45 și 14:15, mii de oameni își iau rămas-bun de la LEV TOLSTOI. La orele 15:00 are loc înhumarea lui LEV TOLSTOI în pădurea Zakaz, în locul dorit de el.
Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul LEV TOLSTOI a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.
Off-topic:
Ponta a facut greseala fatala,nu s-a slugarit cum trebuie:http://www.mediafax.ro/politic/federatia-comunitatilor-evreiesti-comparatia-premierului-greseala-politica-imensa-de-neacceptat-13234490