Cuvant al Sfantului Parinte Justin Parvu despre Sfantul Parinte Arsenie Boca

Dumnezeu lucrează prin oameni. Socotim că frumusețea artei scrise și pictate de părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia. Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu, și pe noi și neamul nostru și toată creștinătatea de pretutindeni. Valorile acestea Ortodoxe au fost pretutindeni și vor rămâne în viața noastră ca existență în eternitate. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmași ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa și să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoții și strănepoții noștri. Aceasta a fost și este misiunea părintelui Arsenie Boca, și el nu e mic înaintea lui Dumnezeu; de aceea îl laudă credincioșii în biserici, la mormântul lui și în casele lor iar temelia credinței este în acești închinători binecredincioși.

 

Știut este de toți că vrăjmașul urlă la mormântul părintelui. Vrăjmași au fost dintotdeauna și vor exista cât timp va îngădui Dumnezeu să existe omenirea aceasta. Atât timp cât noi vom fi și vom rămâne în haina aceasta monahală vom avea și prieteni și neprieteni că așa a fost dintotdeauna, de la începutul veacurilor.

Mântuitorul Hristos a dus crucea pentru toți, și neamul nostru duce crucea unei dreptăți pentru că el mereu a fost hăituit dar s-a menținut datorită modestiei, simplității, smereniei, și a trăit cu mulțumirea de a rămâne în hotarele lui și de a nu trece peste alte neamuri din jurul nostru. S-a învățat mereu în această credință că tot ce nu-i al nostru nu este de la Dumnezeu. Și toți cei care au năvălit și năvălesc și astăzi în țara aceasta s-o cumpere, s-o defăimeze, s-o distrugă, se vor lovi de piatra Hristos. Acum se dovedesc foarte multe lucruri și e posibil… ca poate să fim și vânduți, o parte… Dar așa cum a fost în toate vremurile, au fost oameni și pentru, și împotriva lui Dumnezeu.

Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu sunt și împotriva neamului și împotriva mântuirii lor.

Monahismul, în special, ca armată de geniu a Bisericii Ortodoxe, îi revine marea sarcină:

  1. De a duce crucea nației din care face parte, în post, în rugăciune și smerenie;
  2. De a păstra cu sfințenie și transmite urmașilor învățăturile Sfinților Părinți;
  3. De a duce mai departe flacăra mântuitoare a credinței Ortodoxe a înaintașilor

noștri prin care a lucrat Dumnezeu. Și unul dintre aceștia este și Părintele Arsenie Boca.

Și precum la înviere preotul cheamă poporul: „veniți de luați lumină”, iar la Botezul Domnului în prima stihiră de cântare zice: „veniți de luați darul smereniei, al înțelegerii și al temerii de Dumnezeu” așa să ne binecuvinteze Dumnezeu și pe noi și să ne ajute mai departe. Amin!

Textul de mai jos este un cuvant al Parintelui Justin Parvu despre Parintele Arsenie Boca, asa cum apare in cartea “Despre indumnezeirea omului prin Har“, vol. I, pag. 240, Ed. Credinta Stramoseasca, 2005. – astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro

Alte lucruri minunate despre cei doi mari Sfinti Parinti dati de Neamul Romanesc, puteti citi la categoriile: Sfantul Parinte Justin Parvu si Sfantul Arsenie Boca

Reclame

96 ani de la nasterea Sfantului Parinte Justin Parvu

Sfinte Parinte Justin Parvu, roaga-te pentru noi pacatosii!

Mai multe despre Sfantul Parinte, urmariti va rog in postarile de mai jos:

Interviu cu Parintele Justin Parvu – „Viata tehnica naste monstrii”

Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinței poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacție, nici atitudine față de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?

iustin-parvu-600x3371

Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguință, astfel încât să desființeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în fața omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolența asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluție. Dar revoluția asta ține numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluționar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.

Mă uitam că foarte puțini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătății desființează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic „

Este o realitate tristă „intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi mențină posturile. Am observat asta şi în închisoare „mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câțiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exercițiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acțiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.

Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici „

Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogățeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiții în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe țăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligență este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniți” de către comunişti. Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îți spuneau: „aici, după deal”. Copiii de bețivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeți, reduşi mintal.

Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.

Această calitate de toleranță a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?

Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranța a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influența masonilor care au pus ochii pe frumusețea aceasta a țării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea țăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în țara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta „™22 -™44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigrați, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este -Aaaa „de la Petru Vodă”? Îți întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedințe şi conferințe prin care îți aplicau o educație de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îți spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viața poporului român.

Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în stațiuni, în străinătate „şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi țăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.

Continuă lectura

Sfintii mucenici si marurisitori din temnitele comuniste

Unul din punctele de vedere împărtăşit de aceşti sfinţi este că totul se vede la Dumnezeu, totul este proniator şi nimic întâmplător. Asemenea lui David care a fost prigonit de regele Saul şi chiar a vrut să-l ucidă în repetate rânduri, nu a putut Saul să-l urască pe David cât l-a iubit David pe Saul ca rege al său; tot aşa nu au reuşit nici torţionarii regimului comunist să-i extermine pe sfinţii mucenici şi marturisitori, cât au reuşit sfinţii închisorilor să îndeplinească porunca din Evanghelie: ”iubiţi pe vrajmaşii voştri”. Regimul de la Aiud, Gherla, Pitesti, Râmnicu Sărat, Tg. Ocna etc. a fost unul de exterminare, dar toate planurile diabolice din închisorile noastre cu deţinuţi politici până la urmă au fost demascate. Oricât de loviţi şi de torturaţi au fost aceştia, ei se rugau pe ascuns să vadă cele drepte ale lui Dumnezeu, nu judecau fără să nu cerceteze în amănunţime, se rugau să nu cadă întru moartea compromisului reeducării şi oricât de greu şi de imposibil părea totul, vedeau voia lui Dumnezeu în toate, fie că trăiau, fie că mureau, totul era să nu te clatini în credinţa ta, dar pentru acest lucru a fost nevoie de o cernere cumplită.

Iată ce spune Ioan Ianolide, un sfânt mărturisitor în “Întoarcerea la Hristos”: “ Vorbim din plinul vieţii în Hristos, din adâncul celei mai cumplite prigoniri, din experienţa dăruirii până la jertfă. Am cunoscut oameni care au realizat plinul uman, sfinţenia, mucenicia – dar printr-o cernere cruntă”. De fapt titlul ”Întoarcerea la Hristos“ vrea să sugereze că numai cu Hristos putem birui până la marginile lumii; sfinţii închisorilor au fost păziţi în timpul cernerii precum David în lupta cu duşmanii lui Israel, primii se rugau neîncetat, al doilea, David, rostea psalmi în mijlocul luptei.

Aceşti sfinţi ai închisorilor comuniste au fost vase alese de Dumnezeu, au iubit necondiţionat pe aproapele său. Aşa au fost Sfântul Valeriu Gafencu, Sfântul Marturisitor Ilie Lăcătuşu, Sfântul Preacuvios Părinte Iustin Pârvu, Sfântul Mărturisitor Părinte Arsenie Papacioc. Mărturisitorii Virgil Maxim, Ioan Ianolide şi mulţi, mulţi alţii.

Există o legătura strânsă între chip- privire şi suflet; literatura de specialitate, psihologia mai ales, delimitează trăsăturile profilului omului pătimaş, omului bolnav, omului însingurat, încât pe drept se mai spune : “faţa spune viaţa“ sau “ochii sunt oglinda sufletului”, iar sufletul nu are preţ de răscumpărare spune psalmistul David, ca să nu mai vorbim de dorul după chipul celor dragi, după privirea lor, după vorbele şi duhul lor.

Tot in Noul Testament Evanghelia dupa Ioan Cap. 9 versetele 1-40, pericopa care mai este cunoscuta si ca “Vindecarea orbului din nastere” din care sintetizăm:

Un orb din naştere Îl întâlneşte pe Iisus şi-I cere ceea ce I-am fi cerut oricare dintre noi: să vadă! Orbul este dus la mai marii sinagogii şi într-un fel le ţine lecţii fariseilor de cum acuma vede şi înainte nu vedea, culminând cu acea remarcă: “Nu cumva voiţi şi voi să va faceţi ucenici ai Lui?”, orbul este batjocorit şi scos afară din sinagogă, apoi face mărturisirea de credinţă în faţa lui Hristos şi iată cum se termină această pericopă evanghelică: “Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?”

O lume încape în privirea unui om după cum în inima împietrită a unui om nu încape nici cea mai evidentă realitate decât orbirea însăşi. Aceşti sfinţi mucenici trebuiau să rămână orbi ca şi cum nici n-ar fi existat, dar s-au potrivit măsurile vremii cu lucrările lui Dumnezeu, aşa de minunat a lucrat Dumnezeu cu ei, încât s-a vazut cine sunt ucenicii lui Hristos şi cine sunt orbii vremurilor noastre. Tăgăduirea minunii făcută de Hristos se aseamănă cu tăgăduirea recunoaşterii sfinţeniei acestor mucenici şi a faptului că Hristos a lucrat în ei: Hristos le-a uns ochii cu tina din pământul Golgotei pătimirii şi îngropării Sale şi le-a dat acestor sfinţi să vadă în duh şi în adevăr. Mărturisirea lui Hristos a fost proba de rezistenţă, motivul de prigoană, de orbire a unora şi de înveşnicire a altora. Într-un fel mai marii sinagogii adeveresc ce spune psalmistul: “Se cunoaşte Domnul când face judecata! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul“ (Psalmul 9), adică deşi vedeau evidenţa minunii, se împiedicau în litera legii iar unii farisei sfârşesc prin a spune de fapt o mare problemă a zilelor noastre; frica de mărturisire sau mărturisirea în parte… “oare şi noi suntem orbi”?

Continuă lectura