Defrisarile brutale in parcurile nationale continua!!! Incredibil!!! Directorul administrației Domogled – Valea Cernei – „Pădurea vrea să fie tăiată”

„Pădurea vrea să fie tăiată”. Acesta este răspunsul plin de semnificație al celui care este de mai bine de 10 ani directorul administrației Domogled – Valea Cernei, cel mai mare parc național, dar și cel mai degradat din România. Acesta fusese întrebat de activiștii Agent Green ”de ce se taie în parc?”. Aceste replici au avut loc sâmbătă 26 mai în momentul în care Agent Green i-a surprins prin protest pe oficiali ai Romsilva care însoțeau un europarlamentar austriac care se afla într-o vizită de documentare. Protestul a avut loc în zona Cernișoara – Radoteasa, ultima vale sălbatică din Parcul Național Domogled, unde cel puțin 2 parcele sunt planificate spre a fi tăiate în anul 2018. Primele 2 parcele au fost deja tăiate în anul 2017 și protestatarii au condus oficialii Romsilva și pe europarlamentar să le arate ilegalitățile. Agent Green solicita Ministerul Mediului – România să interzică exploatările forestiere în toate cele 13 parcuri naționale din România, ale căror păduri acoperă doar 1% din suprafața țării. – fb.com

Incredibil ce a ajuns tara asta!!! Batie de joc mai mare cred ca nici in tarile africane nu exista, romanii fara o mana de fier nu stiu decat sa distruga absolut tot ce intalnesc in cale! Se pare ca avem aceasta josnicie in ADN, romanii au stiut intotdeauna numai de frica, altfel devenim niste terminatori fara nici o granita.

Urmariti va rog si:

Urmariti va rog multe alte subiecte interesante la categoria:  Distrugerea Romaniei