În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.

Acestia au fost pe vremea lui Sapor împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Ilie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii noua Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii douazeci si opt de Mucenici, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ahemenid Persul marturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic împaratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii. Acesta, lasând credinta tatalui sau, a crezut în Hristos. Dar aflând împaratul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l întoarca la credinta lui cea dintâi; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de hainele ce purta si de cinurile ce-l împodobeau; si a poruncit ca gol sa-l târasca camilele oastei sale, având numai o centura peste mijloc. Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat împaratul din camara si a vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal sau si a poruncit aceluia sa vina sa îmbrace camasa. Apoi, socotind ca s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit, i-a zis lui: „Acum poate te-ai mai gândit, leapada pe Fiul teslarului, adica pe Hristos”. Iar sfântul, umplându-se de râvna, a sfâsiat camasa ce îmbracase si aruncând-o împaratului a zis: „Daca tu socotesti ca pentru camasa aceasta îmi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa împreuna cu necredinta ta”. Vazând aceasta îndrazneala, împaratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie petrecându-si viata, în pace a adormit de trei ori fericitul si a luat cununa marturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie03.htm

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea nevointei Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist.

Acesti sfinti erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte si mai de cinste lânga Sapor II (339-379), regele persilor, si erau întariti în dreapta credinta. Dar fiind prinsi, au fost batuti si chinuiti. Dar începând regele sa huleasca pe Hris-tos, sfintii l-au facut mut si apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugaciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri si din multe iesind nevatamati au pricinuit îmbratisarea credintei în Hristos de catre multi, care pentru aceasta au fost ucisi.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eudoxie, Agapie si alti opt sfinti.

Acestia erau ostasi în Sevastia, pe vremea împaratului Lichiniu. Si fiind cercetati de capetenia orasului Auxanie si de Marcel ducele si de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dati focului, în care si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Marcian cel de la Cir.

Acest cuvios parinte Marcian era de loc din Cir. Si lasându-si patria si stralucirea neamului sau, s-a dus în mijlocul pustiei si acolo, facându-si o chilioara atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de par de capra. Iar hrana sa era în toata seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea înca si apa atât de putina încât numai sa traiasca. Si dupa ce a trecut câtva timp, a câstigat doi ucenici: pe Eusebie, care a si ramas mostenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngereasca petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Caci si acesti doi si-au facut mici colibe si se linisteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodata sfesnic, ci lumina dumnezeiasca îi stralucea lui în timpul noptii si-i arata alcatuirea literelor, încât vedea si citea, caci avea cu sine si o mica Psaltire. Dar odata a iesit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihastrii cei împreuna cu sfântul ca va pricinui moarte si stricaciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, si asa cum paiele ce ramân în tarina dupa secera sunt topite de foc, asemenea si balaurul acela degrab în mai multe bucati s-a sfarâmat. Odata au venit la el Flavian episcopul Antiohiei si episcopul Cirului si alti episcopi si însemnati barbati si cuvântatori care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau sa iasa afara din chilie, pentru folosul fratilor. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe multi din felurite eresuri la adevarata credinta.

Odata, sora sfântului cea dupa trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreuna si pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit sa o vada, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fara sa primeasca de la ea vreun dar. Iar nepotul sau cu staruinta îl ruga ca sa primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: „Când ati venit catre mine, câte mânastiri si colibe pustnicesti ati trecut? Si carora ati dat din darurile voastre?” Iar nepotul i-a raspuns ca nimanui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: „Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ati adus. Caci pentru fireasca rudenie, si nu pentru dragostea si apropierea cea catre Dumnezeu ati adus mie acestea”. Minunatul acesta Marcian a stat catre toti mare si vestit nu numai la cei de aproape cu locuinta fiind dorit, ci si la cei mai de departe. Si fiindca a aflat ca multi se luptau si se certau ca sa ia trupul sau dupa moarte si îsi gatisera si lazi si sicrie, ca sa-l puna pe el si zidisera chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul sau ucenic ca sa ascunda dupa moarte trupul sau în loc tainic, departe de chilia sa; si acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie02.htm

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor si facatorilor de minuni fara de arginti Cosma si Damian, fiii Teodotei celei din Asia.

Sfinţii Făcători de Minuni şi Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian împreună cu mama lor Teodota erau din Asia Mică (după unii, din Mesopotamia). Tatăl lor care era necredincios a murit când ei erau încă copii. Mama i-a crescut în evlavia creştină. Prin exemplul vieţii ei şi prin citirea cărţilor sfinte, Sf. Teodota a păstrat puritatea vieţii copiilor ei prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu, ajutîndu-i să devină bărbaţi virtuoşi şi drepţi. Educaţi şi formaţi ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Ei vindecau chiar şi animale. Din iubire curată faţă de Domnul şi faţă de semeni ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectînd porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10:8). Faima Sf. Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea şi oamenii i-au numit doctori fără de arginţi.

Odată, sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat perfect sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătîndu-i trei ouă şi zicînd: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” Auzind numele Sf. Treimi doctorul fără de arginţi nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma întâmplarea, s-a întristat crezînd că făcînd aceasta fratele său a încălcat porunca.

Pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Sf. Damian s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care „doctorii” au vindecat-o şi care glăsuind cu voce omenească le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia). După moartea lor s-au înfăptuit multe minuni.

În Thereman, aproape de biserica Sfinţilor Cosma şi Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsîndu-şi femeia singură pentru o perioadă destul de lungă de timp. Înainte să plece el s-a rugat la biserica „doctorilor fără de arginţi” să aibă grijă de nevasta lui. Dar vrăjmaşul omului a luat chipul prietenului lui Malchus uneltind uciderea femeii. El i s-a arătat femeii spunîndu-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia şi să o ducă acolo unde era el. Crezîndu-l, ea s-a dus cu el şi când au ajuns într-un loc pustiu vrajmaşul a vrut să o omoare. Văzînd pericolul care o păştea, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute.

Atunci au apărut doi bărbaţi înfricoşători care l-au alungat pe diavol şi acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă unde ajungînd ei, ea s-a închinat şi i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulţumi toată viaţa. Ei au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, după care s-au făcut nevăzuţi.

Tremurînd de uimire şi bucurie, ea a povestit la toată lumea minunea şi a mers la icoana binefăcătorilor ei rugîndu-se şi mulţumind lui Dumnezeu. De atunci, cei doi sfinţi sunt consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătătorii de armonie în viaţa soţilor. Sărbătorirea lor se face până şi în Rusia din vremuri străvechi.

Sfinţii Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian din Asia Mică nu trebuie confundaţi cu Sfinţii Cosma şi Damian din Roma (prăznuiţi la 1 iulie) sau cu Sfinţii fără de Arginţi din Arabia (prăznuiţi la 17 octombrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei Chiriena si Iuliana.

Acestea au patimit pe vremea împaratului Maximian. Si era Chiriena de la Tars, din eparhia Ciliciei, iar Iuliana era din cetatea rosonilor. Deci fiind prinse si constrânse de guvernatorul Marchian, nu s-au lepadat de Hristos. Pentru aceea Chirienei i-au ras capul si ostasii fara de omenie o purtau despuiata prin cetatea Tarsului, înconjurând-o de patru ori. Si aducând-o la cetatea rosonilor, au aruncat-o în foc cu Sfânta Iuliana. Si asa si-au savârsit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Chesarie, Dasie si a altor cinci.

Acesti sfinti fiind prinsi la Damasc si cercetati cu felurite chinuri, mai pe urma si-au primit moartea prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfintii sfintitii Mucenici Ioan episcopul si Iacov preotul.

Acestia au fost pe vremea lui Savorie împaratul persilor, învatând cuvântul credintei si îndemnând pe multi la dreapta credinta. Au fost prinsi de slugile împaratului si, chinuindu-i cu multe feluri de chinuri, si-au luat sfârsitul prin sabie, dându-si sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Erminingheld.

Acesta s-a nascut din tata ce se chema Liuvingheld, regele gotilor celor mai dinlauntru, care cu tot neamul lui era arian. Deci învatându-se dreapta credinta de la Leandru episcop ortodox si mâniindu-se tatal sau pentru aceasta, îl lua si cu bine si cu rau în toate zilele, iar sfântul era neschimbat si nebiruit. Pentru care lucru întâi l-a lipsit tatal sau de mostenirea împarateasca si, legându-i mâinile si picioarele, l-a închis într-o temnita întunecata. Deci fiind Praznicul Pastilor, a trimis tatal sau pe popa cel arienesc sa-l ispiteasca sa se plece sa-l cuminece cu tainele arienesti; dar el nu s-a plecat, ci, scârbindu-se, l-a gonit. Fiind înstiintat de aceasta Liuvingheld, tatal lui cel mai înrautatit decât fiarele, a poruncit sa-i taie capul acolo în temnita, unde se afla legat. Si dupa ce i-au taiat capul, s-au pogorât cântari si versuri îngeresti împrejurul trupului fericitului, împreuna cu faclii, care, minune înfricosatoare, a pornit pe toti credinciosii spre frica lui Dumnezeu, iar pe ucigas l-a înspaimântat si l-a tulburat si-l silea sa se pocaiasca de pagânatatea ce a facut. Si nu a trecut multa vreme si l-a lovit pe ucigas o boala care îl scotea din minti. Deci chemând pe Leandru bine cinstitorul episcop si ridicând împarat pe fiul sau cel mai mic Rechader, l-a rugat sa-l învete si pe acesta asemenea precum învatase si pe Mucenicul Erminingheld. Si zicând acestea a murit. Iar Rechader, primind samânta Ortodoxiei, a întors si pe cei de sub stapânirea lui sa fie si ei ortodocsi cu dânsul. Si iata cum a lucrat Pronia lui Dumnezeu: ca a lasat sa fie omorât Erminingheld pentru evlavie, iar prin mijlocirea mortii lui a adus pe tot neamul la credinta ortodoxa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ciprian si Iuliani (Iuliana), care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuviosului noului Mucenic Iacov cel nou, împreuna cu doi mucenici ai lui, Iacov diaconul si Dionisie monahul, care prin sugrumare s-au savârsit la anul 1520.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie01.htm