2 Martie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru

În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru.

Sfântul Mucenic Teodot, născut în Galaţia – Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru.  În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.

Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: „Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. ”  Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.

Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.

În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Isihie Sincliticul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Cvint, făcătorul de minuni.

Acest sfânt s-a născut în Frigia şi a învăţat acolo dreapta credinţă. Ducându-se apoi în satul Neolida, împărţea milostenii celor lipsiţi. Dar în vremea împăratului Aurelian, ighemonul Rufin îl îndemna să jertfească idolilor, sub ameninţarea cu moartea. Cum însă sfântul Cvint cu rugăciunea lui a vindecat pe ighemon de demonul de care era cuprins, acesta l-a lăsat în pace. Şi iarăşi fiind prins de cei ce se aflau la templul idolilor, deoarece întâmplându-se la un cutremur, templul şi toate statuile care se găseau în el au căzut la pământ, cei ce-l ţineau prins pe sfânt au fugit şi l-au lăsat slobod. La patruzeci de zile de la cutremur venind în fruntea locului aceluia conducător Clearh şi acesta fiind om superstiţios şi plin de teamă faţă de religia idolilor, a poruncit ca sfântul Cvint să fie din nou prins şi să i se zdrobească fluierele picioarelor. Dar acestea îndată, cu puterea lui Hristos, s-au făcut din nou sănătoase. Iar după zece ani, de la zdrobirea picioarelor lui, timp în care mergând din loc în loc vindeca toată boala şi toată slăbiciunea şi ajuta pe săraci, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor şi a sfântului mucenic Tribimiu.

Aceşti sfinţi erau de fel din cetatea chiverioţilor din Pergam. În vremea împărăţiei lui Decius cel nelegiuit, fiind aduşi de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor cetăţii şi mărturisind pe Hristos au fost chinuiţi în multe chipuri; dar pentru că au rămas neînduplecaţi în credinţa lor, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Troadiu şi a celor împreună cu dânsul, care au pătimit mucenicia pe vremea împăratului Decius.

Sfântul Mucenic Troadiu a suferit pentru Hristos în Pontus Neocezareea, sub împăratul Decius (249-251), îndurând torturi oribile. Sf. Grigorie al Neocezareei (prăznuit în 17 noiembrie) i-a proorocit acestuia mucenicia şi i-a văzut suferinţele printr-o viziune. De asemenea, el i-a văzut sufletul cum ieşea din trup, odihnindu-se în bucuria cea cerească.

Tot în această zi pomenirea sfintei fecioare Eutalia, care de sabie s-a săvârşit.

Sf. EutaliaSfânta Eutalia a trăit în Sicilia şi avea mamã pe o femeie greacă după neam, care era bolnavă de curgere de sânge şi care îşi găsise în cele din urmã vindecarea în urma rugăciunilor sfinţilor mucenici Alfiu, Filadelf şi Ciprin. Pentru aceasta, crezând în Hristos, s-a botezat împreună cu Eutalia, fiica ei. Un alt fiu al ei, cu numele Sermilian, auzind aceasta, a prins-o şi a voit să o strângă de gât, dar scoasă fiind din mâinile lui de către o slujitoare a ei, a fugit. Sora lui, Eutalia, defăimând cu cuvinte aspre fapta cea cu totul urâtă pe care o încercase asupra mamei lor, acesta a întrebat-o: nu cumva şi tu eşti creştină? Da, i-a răspuns sfânta. Iar nelegiuitul acela, dezbrăcând-o, a biciuit-o cumplit şi a dat-o unuia dintre servitori, ca să o batjocorească. Rugându-se însă sfânta, servitorul a orbit. Văzând aceasta Sermilian i-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi pomenirea sfinţilor mucenici Andronic şi Atanasia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi pomenirea sfântului părintelui nostru Nicolae, preotul din Plana (Grecia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie02.htm

Imagini foarte clare din SATELIT care demonstreaza ca avionul Maleizian Boeing MH17 a fost doborât de un AVION MILITAR UCRAINEAN și nu de o racheta trasa de pe sol

Experții ruși sustin ca avionul Maleizian Boeing MH17 a fost doborât de un avion militar ucrainean și nu de o racheta trasa de pe sol.
Aceasta ipoteza urmeaza dupa ce am vazut „scurgeri” de  imagini din satelit, care arată o rachetă trasa direct spre avionul de pasageri, si difuzate de principalul radiodifuzor de stat a Rusiei.
S-a susținut că imaginile spațiale au provenit de la un satelit britanic sau american.

Russian Channel 1 has released satellite images which suggest Malaysian Boeing MH17 (top of picture) was shot down by a Ukrainian warplane (bottom left)

Televiziunea rusă Canal 1 a lansat imagini din satelit care sugerează ca avionul malaiezian Boeing MH17 (partea de sus a imaginii) a fost doborât de un avion militar ucrainean (stanga jos)

Zborul de la Amsterdam la Kuala Lumpur a trecut peste regiunea de conflict când a dispărut de pe radar.
Un total de 283 de pasageri, inclusiv 80 de copii, și 15 membri ai echipajului au fost uciși.

Prezentatorul TV Mihail Leontiev a susținut că sursa misterioasa care a furnizat imaginiile  demonstreaza ca „un avion de vânătoare Mig-29 trage in avionul de pasageri Boeing”.
Occidentul a sugerat în repetate rânduri ca avionul a fost doborât de rebelii pro-Moscova, folosind un sistem rusesc de rachete BUK.

It was claimed that the mysterious source who provided the images concluded they showed 'how a Mig-29 fighter plane (pictured) destroys the Boeing passenger plane'

S-a afirmat că sursa misterioasa care a furnizat imaginile au arătat „cum un avion de vânătoare Mig-29((foto)) ataca avionul de pasageri Boeing”

A total of 283 passengers, including 80 children, and 15 crew members were killed after MH17 was shot down

Un total de 283 de pasageri, inclusiv 80 de copii, și 15 membri ai echipajului au fost uciși.

Rusia a susținut ca un avion neidentificat a fost vazut în apropiere in momentul accidentului și că Ucraina și Occidentul au mușamalizate acest fapt.
Prezentatorul televiziunii din Kremlin, a declarat: „Astăzi avem toate motivele să presupunem că un act criminal a fost comis de către cei care au distrus în mod deliberat avionul. Iar cei care ascund cinic aceste lucruri, au informația completă. ”
Imaginile au fost prezentate chiar înainte ca liderii occidentali, inclusiv David Cameron sa-l confrunte pe Vladimir Putin in legatura cu accidentul la un summit în Australia.
Channel One a afirmat: „Avem la dispozitie imagini senzaționale, care au fost făcute de catre un satelit spion străin, captand ultimele secunde ale avionului MH17.”

Ivan Adrievskiy, vice president of Russian Engineers Union, suggested the image was taken by an American or British satellite

Ivan Adrievskiy, vice-presedintele Uniunii Inginerilor Rusi, a sugerat ca imaginea a fost captata de un satelit american sau britanic

An 'expert' called George Bilt was cited as saying the Boeing was shot out of the sky in 'a classic fighter jet attack from the rear'

Un „expert” pe nume George Bilt a fost citat spunand ca avionul Boeing a fost mitraliat din cer într-un „atac clasic de la spate, de catre un avion de vânătoare”

S-a raportat oficial ca o rachetă BUK este cauza tragediei.
„Pe scurt, se pare ca nu a existat nici o racheta BUK lansata de la sol. Au fost zeci de mii de profesioniști cat și martori amatori, și nimeni nu a înregistrat vreo racheta, „a afirmat Leontiev.
Ivan Adrievskiy, vice-presedintele Uniunii Inginerilor Rusi, a declarat: „Vedem o fotografie făcută din spațiu dintr-o orbită joasă. De obicei, astfel de imagini sunt facute cu scopul recunoașterii in general a aerului și a solului.
„Coordonatele fotografiei ne face sa presupunem că imaginea a fost captata de catre un satelit american sau britanic.
„Am studiat această imagine în detaliu și nu am găsit nici un semn ca ar fi falsa.”

The flight from Amsterdam to Kuala Lumpur was travelling over the conflict-hit region when it disappeared from radar 

The burning wreckage of the passenger flight after it crashed near the town of Shaktarsk, in rebel-held east Ukraine

Resturile avionului de pasageri, care inca mai ardeau după ce s-a prăbușit în apropierea orașului Shaktarsk

Vladimir Putin a acuzat ucrainenii de „bombardarea în mod constant” a locului unde s-a prabusit avionul MH17, totul pe fondul preocuparilor Occidentului in legatura cu întăririle militare masive destinate pentru a susține forțele rebele pro-Moscova.
Cel puțin 21 de camioane, șase tancuri și 14 tunuri obuziere s-au observat traversand teritoriul fortelor rebele spre Donetsk, în timp ce locuitorii au raportat un convoi de 12 camioane militare nemarcate.
Ucraina susține că ultimele zile au sesizat o creștere uriașă în tehnologie militara, militarii de carieră și puști de asalt AK-74 dotate cu laser si care se îndreaptă din Rusia spre Donetsk. – dailymail.co.uk/

Pentru a intelege care a fost scopul distrugerii acestui avion, urmariti va rog articolul:

Coincidente sau scenarii bine pregatite?

Sa vedem ce au spus si expertii olandezi despre ce s-a intamplat cu avionul MH17:

A venit si dovada care confirma ca avionul MH17 a fost doborat de ucrainieni

Urmariti si o ipoteza socanta, dar bine documentata:

BOMBA! E posibil ca zborul MH17 sa fi fost de fapt zborul disparut MH – 370???

Sa urmarim de asemnea ce face si vestul dupa pactul de incetare a focului de la Minsk:

1 Martie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca.

Sfânta Mucenită EvdochiaSfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace. La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.

Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305). După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.

În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi. Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului. În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).

Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor. Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi. Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu. Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.

Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.

Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani. În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.

Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i „să se întoarcă la părintele lui fără frică”. Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: „Ai înşelat pe Hagarene” îi spuse, „dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui”. Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească. Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine. Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte.  Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii. Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie01.htm

Dr. Paul Craig Roberts – E foarte posibil ca CIA să fie in spatele asasinării lui Boris Nemțov la Moscova pentru a da vina pe Putin

Cea mai mediatizata stire zilele acestea din Moscova, este asasinarea lui Boris Nemțov. Dr. Paul Craig Roberts a vorbit astazi pentru King World News despre CIA și uciderea lui Nemțov. Aceasta este o călătorie fascinantă într-o gaura de iepure cu fostul oficial al Trezoreriei SUA, in care avertizeaza ca CIA ar putea scăpa total de sub control.

Paul Craig Roberts – The CIA May Have Just Assassinated Boris Nemtsov In Moscow To Blame Putin

Boris Nemtsov

Paul Craig Roberts a declarat urmatoarele pentru KWN: „Există numeroase istorici și memorii care au documentat faptul că CIA a folosit profesori universitari și jurnaliști pentru a sprijini agenda CIA. CIA timp de mai multe decenii a manipulat poporul american.

KWN Roberts 2:28:2015

CIA scăpată de sub control

Tot ce pot să vă spun este că CIA este puternica și nu a avut niciodată aripile tăiate. În cazul în care audierille Comitetului Bisericii(fotografia de mai sus) nu au reusit să-i țină în frâu, as suspecta că este literalmente scăpata de sub control.

Uitati-va la ceea ce i-au făcut lui Kennedy când era gata să reorganizeze CIA

Trebuie să țineti cont de faptul că, atunci când președintele John F. Kennedy a aflat ce se întâmplă cu adevărat cu CIA și a încercat să facă ceva cu ei, pur și simplu l-au asasinat. Acest lucru este în conformitate cu mai multe istorii bine documentat și martori oculari. ” (CIA este de fapt doar o unelata a papusarilor prin care lucreaza si fac treburile murdare. Motivul real pentru care Kennedy a fost impuscat, are legatura cu documentul semnat de fostul presedinte prin care desfinta practic Federal Reserve, adica Banca Centrala Privata a SUA, condusa de familiile Rotschild si Rockefeler, aceiasi papusari care conduc si CIA)

KWN Roberts III 2:28:2015

CIA care foarte posibil este cea care l-a asasinat pe Boris Nemțov la Moscova pentru a da vina mai apoi pe Putin

Dr. Paul Craig Roberts Fost Oficial al Trezoreriei SUA

28 februarie (King World News) – Boris Nemtsov, un politician disident rus extrem de critic al președintelui Vladimir Putin, poate chiar agent al Washington-ului a fost împușcat și ucis astăzi pe o stradă în apropiere de Piața Roșie.

Dacă Nemtsov nu a fost asasinat de CIA, în scopul de a da vina pe Putin, cel mai probabil Nemtsov a fost ucis de naționaliștii ruși, care l-au văzut ca agent al Washington-ului.

Amintindu-și de afacerea Magnitsky, care a dus la sancțiunile impuse Rusiei ca urmare a reactiei exagerate a Congresului SUA in legatura cu un deces petrecut intr-o închisoare în Rusia, moartea lui Nemtsov va fi probabil pusa pe seama lui Putin. Mass-media occidentala va repeta la nesfârșit, cu nici o dovada, că Putin l-a ucis.

„Putin mult prea inteligent pentru a pica in plasa  Washington-ului”

KWN Roberts II 2:28:2015

Pot să vă spun un singur lucru, și anume că Putin este mult prea inteligent pentru a pica in plasa Washington-ului în acest fel. Mai mult decât atât, Nemtsov, deși o gură tare, nu a avut nici un impact asupra ratingului de sustinere a lui Putin de 85%. Sprijinului lui Nemtsov era doar din partea ONG-urillor finanțate de la Washington.

CIA l-a asasinat pe Nemtsov?

KWN Roberts IV 2:27:2015

În cazul în care CIA l-a asasinat pe Nemtsov, si-au ucis practic propriul sobolan. Rămâne de văzut dacă propaganda care va urma, va reusi sa inflameze spiritele intr-atat ,incat sa fi meritat asasinarea unui agent propriu care era si un oponent vehement a lui Putin” – kingworldnews.com

Urmariti va rog cu mare atentie care sunt de fapt intentile CIA-ului referitoare la situatia din Ucraina.

Important jurnalist german: CIA MEDIA face presiuni pentru un RĂZBOI MONDIAL

CIA in spate si la asa zisele decapitari efectuate de catre ISIS:

Video si Imagini. Studiourile CIA Film prezinta serialul: Decapitarea

Sa vedem care este si adevaratul scop al CIA-ului cand incearca sa-l discrediteze pe Vladimir Putin:

Un ex-agent CIA propune asasinarea lui Vladimir Putin

Urmariti va rog si:

28 Februarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.

Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie28.htm

Video. Mesaj din partea Asociatiei Parintilor pentru Ora de Religie

Urmariti va rog si:

Dragi Parinti, nu-l lasati pe satan sa castige, completati cererile pentru Ora de Religie, data limita 6 Martie! Cererea Tip

Cantareata Madonna cade de pe scena in timp ce e inconjurata de diavoli care i se inchina

Pentru a intelege de ce se fac astfel de reprezentatii diabolice pe scenele artistilor, urmariti cu atentie ce spune cantaretul Bob Dylan:

Interviul in care Bob Dylan recunoaste ca a facut un pact cu Diavolul!

Alte dovezi ale satanismului din industria muzicala, urmariti va rog in link-urile de mai jos:

27 Februarie Sfintii zilei de astazi. Viata sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915)

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

RafaelSfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Continuă lectura

Vedeniile Starețului Antonie – Vremurile de pe urmă

Vremurile de pe urmă. De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos.

Indracirea oamenilor

Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.

Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi proorocirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!

Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.

Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor. (…)

Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. Întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos.

Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.

Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!

Vedeniile Starețului Antonie – ganduridinierusalim.com

Urmariti va rog cu mare atentie si rubrica: Vremurile din urma

Cele 14 SEMNE care arată că majoritatea americanilor sunt falimentari și total nepregătiți pentru venirea crizei economice

Când anunatata criză economică va lovi SUA, mai mult de jumătate din țară va fi stearsa efectiv din punct de vedere financiar în termen de numai cateva săptămâni. În acest moment, mai mult de 60 la suta dintre toti americani traiesc de la salariu la salariu, și un enorm 24 la suta din țara, are mai multe datorii pe cardul de credit decât economii de urgență. Unul dintre principiile primare pe care oricare dintre acesti „experți financiari”, vă învăță la televizor, este de a avea o pernă moale la spate.

14-Signs-Americans-Are-Flat-Broke-300x300

Nu stii niciodata cand cheltuieli neprevăzute, cum ar fi reparații de autovehicule sau facturile medicale pot interveni de-a lungul timpului. Iar în cazul unui colaps economic major, dacă nu aveți nici o rezerva financiara puteti avea mari probleme. Da, știu că există milioane și milioane de familii, care traiesc doar de la lună la lună in acest moment. Aud de la oameni ca duc o luptă profunda de supravietuire. Așa că nu-i vina lor ca nu sunt capabil de face economii.

Dar dacă sunteți în poziția de a construi un fond de urgență, trebuie să faceti acest lucru. In acest momente avem parte de o perioadă prelungită de relativă stabilitate economică, dar aceasta nu va dura. De fapt, timpul pentru a va pregătit pentru următorul colaps economic se scurge rapid, iar majoritatea americanilor nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Următoarele 14 semne ne demonstrează că majoritatea americanilor sunt faliti si total nepregătit pentru criza economică care vine …

# 1 Conform unui studiu care tocmai a fost lansat, 24 la suta dintre americani au mai multe datorii pe cardurile de credit decât economii de urgență.

# 2 Același studiu a descoperit că altii 13 la suta dintre americani, nu au nici o datorie pe cardul de credit, dar totodata nu au nici un cent, ca economii de urgență.

# 3 În acest moment, aproximativ 62 la suta dintre toti americani traiesc de la salariu la salariu.

# 4 Adulții cu vârsta de sub 35 ani în Statele Unite au în prezent o rată de economisire a banilor negativa de 2 la sută.

# 5 Mai mult de jumătate dintre toți elevii din școlile publice din SUA provin din familii care sunt destul de saraci pentru a se putea califica pentru subvențiile care sa le asigure masa de pranz la scoala.

# 6 Un studiu care a fost realizat anul trecut a constatat ca mai mult de unul din trei adulti din Statele Unite au o datorie neplătită.

# 7 Un studiu a descoperit că 52 la sută dintre americani, nici măcar nu își pot permite financiar casele in care trăiesc in acest moment.

# 8 Potrivit unui studiu realizat de Atif Mian de la Universitatea Princeton și Amir sufi de la Universitatea din Chicago Booth School of Business, 40 la suta dintre americani nu au posibiliatea de a scoate din buzunarul propriu 2000 de dolari, decat daca se imprumuta.

# 9 Același studiu a constatat ca 60 la suta dintre americani, nu au putut spune da, la următoarea întrebare …

„Aveti trei luni fonduri de urgență pentru a va acoperi cheltuielile în caz de boală, pierderea locului de muncă, încetinirea creșterii economice?”

# 10 Un alt studiu a descoperit ca mai putin de unul din patru americani, dispun de suficienți bani pentru a-si acoperi cheltuielile pe urmatoarele șase luni.

# 11 Astazi, o gospodărie medie americana are un total de datorii de 203,163 dolari.

# 12 Se estimează că mai puțin de 10 la sută din întreaga populație a SUA deține aur sau argint în scopuri investiționale.

# 13 48 la suta dintre americani nu au nici un fel de provizii de urgență în casele lor.

# 14 53 la sută dintre americani nu au nici măcar un stoc minim de 3 zile in casele lor care sa constre in alimente neperisabile și apă.

Poate că toate aceste lucruri, nu va intereseaza:

Ei bine, dacă nu conteaza cele 1200 de articole de pe siteul thedailysheeple.com care dovedesc colapsului economic spre care se indreapat SUA, poate asccultati de fostul președinte al Bancii Federale, Alan Greenspan care a vorbit recent despre ce ne asteapta. detalii in link-ul de mai jos:

Alan Greenspan fostul presedinte al Federal Reserve” Va exista un “EVENIMENT semnificativ pe piața monetară … ceva mare se va întâmpla”

Și, după cum am subliniat atât de des, semnele care deovedesc ca urmatoarea mare criza este tot mai aproape sunt peste tot în jurul nostru.

De exemplu, Indicele Baltic Dry tocmai a scazut la un nivel record, iar lucrurile au ajuns intr-un punct atat de dificil, încât multi exepeditori globali se decalara falimentari.

Articol edifiactor: Un grafic șocant ne arata ca economia globală este gata de implozie

Poate că totusi realizati ce va asteapta

Poate că vreti totusi să va pregătiti.

Dar dacă doar acum aflati despre aceste lucruri, și nu prea știti cum să începeți pregătirea, vă rugăm să consultați articolul intitulat „89 de sfaturi care vă vor ajuta să vă pregătiți pentru venirea colapsului economic„. Acesta vă va oferi câteva sfaturi de bază, pe care le puteți pune în aplicare imediat.

Și, desigur, unul dintre cele mai importante lucruri, este acela despre care v-am vorbit in partea de sus a acestui articol.

Daca este posibil, formati-va un fond de urgență. Când furtuna economică va veni, familia ta va avea nevoie de ceva moale cand va cadea pe spate.

Dacă veti avea încredere în guvern pentru a vă salva, atunci cand lucrurile vor scapa de sub control, veti avea parte de o mare dezamagire. – thedailysheeple.com

Urmariti va rog cu mare atentie si celelate articole de la categoria: Criza economica, articole mai mult decat edificatorii, care prezinta falimentul de care se apropie SUA cat si marile probleme financiare din zona EURO.

Totodata in cadrul aceleiasi rubrici, puteti afla ce a dus la criza economica in care ne gasim, precum si felul in care se schimba polii de putere la nivel global din punct de vedere financiar.

De asemenea puteti afla si solutii despre cum sa va pregatiti pentru ce urmeaza.