Ortodoxie

Parintele Ilarion Argatu – DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

vt Ortodoxie, Parintele Ilarion Argatu , ,

2.1 Am văzut cum arată sufletul după moarte1

După moarte până la îngropare, sufletul  timp de 3 zile, este dus să vadă cerul, vede lucrurile celor ce şi-au îndeplinit pe pământ datoria, se bucură că poate va fi şi el acolo. Este dus pe acolo unde vede ce păcate aufăcut unii şi vede unde sunt, gândindu-se la păcatele săvârşite de el şi dacă nu cumva acolo va ajunge şi el.Cum s-a împlinit a 3-a zi, sufletul este dus în faţa sicriului. Îşi vede trupul în sicriu şi vede pe toţi din jurul sicriului. Asta am văzut eu cu ochii mei, pe un mort pe care-l duceau să-l îngroape. Cred că în viaţa lui a  fost un om păcătos, după cum arăta chipul şi după cum era îmbrăcat. Eu mă miram, cum de trec oamenii şi nu-l văd. Mă miram cum de trec şi nu-l simt. Mă miram cum  de nu  cade,  că  multă  lume  trece încoace  şi  încolo  ca şi  cum pe  el nu-l deranja nimeni şi nimic. Era  subţire şi transparent. Când am văzut acest lucru, era în timpul celor 16 ani de prigoană, eram urmărit de comunişti şi de securitate ca să mă prindă şi să mă omoare, să mă lichideze. Mă aflam în podul casei tatălui meu la Valea Glodului. Nu mai puteam sta la Boroaia pentru că eram urmărit. De acolo, din pod, printr-o nişă am văzut procesiunea  şi  sufletul  acelui  mort. Era prima dată când vedeam aşa ceva, când vedeam cum arată un suflet ieşit din trup. De prima dată, m-am înfricoşat, dar după aceea, nu am mai avut acest sentiment de frică.  Mă treceau nişte fiori.

2.2 Cum va fi judecata faptelor ?

O bună credincioasă se nevoia mult cu cele duhovniceşti: ţinea post negru trei zile pe săptămână, trăia o viaţa trupească curată, sporea cu: milostenia, primirea de străini, paticiparea la Biserică în zile de duminică şi sărbători, şi pe lângă acestea citea zilnic psaltirea, acatiste şi toate rugăciunile ce le ştia. La fel făceau şi cele trei fetiţe pe care le avea. Într-o zi, s-a dus cu gândul şi se întreba cum sunt judecate faptele cele bune înaintea lui Dumnezeu? Se gândea că, cel bogat poate să dea mai mult decât cel sărac pentru că are de unde da ceea ce face să se mîntuiască mai uşor. Vedea că, cel bogat la zilele de prăznuire a morţilor şi mai ales la Sfintele Paşti dădea câte 3-4 ouă, pe când cel mai sărman câte un ou. Se gândea în sine, că cel bogat are pe pământ bine şi îndestulare şi va avea şi dincolo tot mai mult, decât cel sărman pentru că poate să dea mai mult. Şi aşa se frământa în sine, se scârbea pentru necazul celor săraci. Dar Dumnezeu, cel ce este cunoscătorul inimilor tuturor, nu a voit   s-o lase în nedumerire, ea fiind o iubitoare a căilor Lui, i-a trimis următoarea vedenie:

După, ce şi-a făcut rugăciunile de seară, s-a dus să se culce. Deodată, s-a văzut că mergea pe un drumuşor cunoscut ce ducea spre apus. Şi aşa mergând, auzea multă vorbă ce venea dinspre miază-zi şi privind spre acolo a văzut că în cimitirul satului, era multă lume printre morminte, s-a dus să vadă şi ea ce se întâmplă acolo. Ajungând în acel loc, l-a văzut pe preotul satului cu epitrahul pe gât stând pe un scaun între morminte cu faţa către miază-zi, şi avea în mână o balanţă cu două talgere. Dar nici un fel de greutate pe ele, ambele talgere erau goale. Femeile care erau acolo puneau ouă roşii pe talger, câte unul, până ce talgerul trăgea în jos, şi atunci lua ouăle şi le punea într-o traistă ce stătea atârnată  de   şoldul  părintelui.    Stând  aşa  şi uitându-se la fiecare  cum pun ouăle pe talger a observat  trei situaţii şi anume:

I.-  Erau unele femei, care puneau numai câte un ou sau cel mult două şi talgerul trăgea în jos, iar preotul le lua şi le punea în acea traistă.

II.-  Erau unele femei, care puneau multe ouă până ce trăgea talgerul în jos.

III.- Erau unele femei, care îşi puneau toate ouăle, de aproape nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos şi atunci venea o altă femeie de punea numai un ou şi atunci talgerul trăgea în jos. Şi aşa stând ea pe iarbă şi uitându-se la acele femei, se mira de cele ce vedea: cum de un ou la unele femei trage talgerul în jos şi cum atât de multe ouă la alte femei nu pot trage talgerul până ce nu pune o alta femei un ou? Şi stând aşa a văzut şi o femeie cunoscută, care pusese toate ouăle, de nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos până când o alta femeie  tot cunoscută, însă mai lipsită ca celelalte, i-a pus un ou deasupra celorlalte, şi a tras talgerul în jos.

După această vedenie, femeia şi-a revenit şi se mira de cele văzute şi arătate ale  Judecăţii lui Dumnezeu.Atunci, a înţeles că Dumnezeu nu se uită la faţa omului ci la faptele lui. A înţeles că “banul văduvei” este mai preţuit înaintea lui Dumnezeu decât dărnicia bogatului. A înţeles că o faptă bună cât de mică ar fi ea, atunci când este făcută cu credinţă multă, cu smerenie şi cu dragoste şi cu toată fiinţa, cântăreşte mai mult decât bogăţia faptelor celor multe făcute de unii dintr-un belşug şi cu mândrie multă.

2.3 Am văzut călătoria sufletului după moarte

Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut. Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul. Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte. Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri. Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.

-Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.

1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.

2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.

3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: – Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:

– Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.

Unul dintre sfinţi, pe care îl luptau dracii spre sfârşitul vieţii, îi ziceau dracii: ” ne-ai biruit pe noi”, el le răspundea,” nu v-am biruit”.Când a murit, şi trecea prin vămi, către tronul Dumnezeiesc, atunci, le-a zis:

–Acum v-a biruit Hristos, cu puterea Sa.

Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra satanei, decât după ce a murit. Cât timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.

Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:

Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:

O zi:  Prima zi.

Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.

Continuă lectura →

Arhimandritul Lev Gillet despre Rugăciunea lui Iisus

vt MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Ortodoxie

In 1963, un monah ortodox, Arhimandritul Lev Gillet, a publicat ceea ce trebuie să fie cea mai bună lucrare modernă despre Rugăciunea lui Iisus, intitulată simplu The Jesus Prayer [Rugăciunea lui Iisus]. Părintele Lev a fost inițial un catolic francez evlavios care a îmbrățișat monahismul benedectin. Student în creștinismul răsăritean, Părintele a explorat Ortodoxia și în cele din urmă s-a convertit, devenind ortodox. […]

Foto: Oana Nechifor

Lasă rugăciunea să lucreze singură. „Începând să rostești numele [lui Iisus] cu evlavie fierbinte”, scrie el, „tot ceea ce trebuie să facem este să ne atașăm de el, să ne agățăm de el și să îl repetăm domol, ușor și în tăcere.”

Nu te grăbi în repetarea rugăciunii, îndeamnă Părintele Lev. Și nu o zi prea repede. Dacă obosești nu te mai ruga. Dar chiar și atunci când nu te rogi, indiferent de orice altceva faci, încearcă să fii atent la dorința de a rămâne întotdeauna în prezența lui Iisus. Sfânta Scriptură caracterizează această stare astfel: „Dormeam, dar inima-mi veghea” (Cântarea Cântărilor 5, 2).

Care sunt urmările rostirii neîncetate a numelui lui Iisus? Părintele Lev ne încredințează: „Numele lui Iisus este un mijloc concret și puternic de a-i transfigura pe oameni în realitatea lor cea mai profundă și dumnezeiască”. El ne îndeamnă să spunem rugăciunea în tăcere în timp ce mergem la serviciu, în timp ce mergem pe stradă, chemând numele lui Iisus peste fiecare om pe care îl vedem și încercând mereu să ne purtăm într-un mod care să sugereze oamenilor din jurul nostru că noi încercăm să trăim pentru Hristos.

(Norris J. Chumley, Tainele Rugăciunii lui Iisus, Editura Doxologia) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

6 August – Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

vt MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Ortodoxie

În Evanghelia după Sfântul Marcu, Schimbarea la Față a Domnului se află în miezul consemnării vieții și activității Mântuitorului Iisus Hristos, fiind pusă în oglindă cu Învierea Domnului. Alături de tradiția isihastă care își revendică izvorul de la acest eveniment al descoperirii luminii dumnezeiești, Schimbarea la Față a Domnului are și o perspectivă istorică bisericească, însemnând că lumina necreată a Taborului izvorăște din Învierea Domnului Iisus Hristos și ea este semnul prezenței Împărăției Cerurilor de la sfârșitul lumii.

Este cunoscut că, în spiritualitatea ortodoxă, praznicul Schim­bării la Față a Domnului reprezintă culmea spre care toți oamenii trebuie să se avânte, adică împărtășirea de lumina necreată care izvorăște din Ființa dumnezeiască, lumină care s-a manifestat încă de la creație și care susține haric lumea. Această lumină se regăsește în mărturiile duhovnicești ale multor sfinți nevoitori și în ea omul trăiește întâlnirea directă cu Dumnezeu. Tocmai pentru că trimite la o experiență personal-ascetică, evenimentul Schimbării la Față a Domnului este trăit cu multă e­vlavie în Biserică. Această sărbătoare are și un caracter istoric-comunitar, în sensul că orientează întreaga comunitate a Bisericii spre finalul mersului istoric al acesteia, și anume apropierea de Împărăția Cerurilor. În textul de față am ales să evidențiez tocmai acest aspect, istoric-bisericesc sau comunitar, pentru că este evident că în Biserică se reunește într-un tot unitar, trăirea evlavioasă a credinței prin rugăciune, post și nevoință ascetică, cu experiența istorică a Bisericii, adică lupta ei cu toate răutățile și păcatele ce amenință comunitatea celor care cred în Hristos.

„Sunt unii care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu”

La Evanghelistul Marcu, Schimbarea la Față este consemnată în capitolul 9 și episodul petrecut pe Muntele Tabor este introdus prin cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1). În prezentarea sa, evanghelistul leagă Împărăția lui Dumnezeu care vine întru putere de evenimentul Schimbării la Față a Domnului. Ceea ce se întâmplă cu Apostolii Petru, Ioan și Iacov pe munte este, într-o formă simplificată și concentrată, manifestarea Împărăției lui Dumnezeu, de aceea ei sunt cei despre care mai înainte s-a spus că nu vor gusta moartea „până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”. Prezența grupului celor trei ucenici apropiați aici ne duce cu gândul și la celelalte instanțe în care ei sunt alături de Domnul Hristos în această formulă. Cei trei sunt luați de Domnul Hristos la casa lui Iair, mai-marele sinagogii, unde sunt martorii învierii fiicei acestuia (Marcu 5, 37). La capitolul 14, acești trei ucenici îl însoțesc pe Mântuitorul Hristos, în ceasul apropiatelor pătimiri, la rugăciunea de taină din adâncul Grădinii Ghetsimani. În aceste trei contexte (învierea fiicei lui Iair; Schimbarea la Față; rugăciunea mai presus de fire din Ghetsimani) vedem că în miezul evenimentului principal se află tema morții și învierii. La Schimbarea la Față, avem o înainte-vedere a Mântuitorului Iisus Hristos Înviat; la capitolul 5, Iisus învie pe fiica lui Iair; iar la capitolul 14, în Grădina Ghetsimani, vedem importanța pătimirilor și morții Domnului care vor conduce în final la Învierea sa din morți. De asemenea, observăm că, în fața acestor evenimente, omul este dominat în general de starea de somnolență, apatie, nedumerire: despre fiica lui Iair, Domnul spune că doarme, nu a murit, iar după ce o învie, apostolii „s-au mirat îndată cu uimire mare”, iar, în Grădina Gheetsimani, apostolii sunt mustrați de Domnul pentru că au adormit. Tema somnului ucenicilor este absentă din consemnarea marcantă a Schimbării la Față, dar ea este prezentă la Luca, unde ni se spune că „Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El” (Luca 9, 32). Aceste consemnări sunt deosebit de importante. Pe de o parte vedem că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate care își face simțită prezența prin Înviere, este manifestarea vieții împotriva morții și stricăciunii. Pe de altă parte, vedem că omul este incapabil să se ridice prin propriile puteri la înălțimea momentului crucial al descoperirii Împărăției Cerurilor. El fie este adormit, somnolent sau mut de uimire, neștiind ce să facă sau ce să zică. Din această cauză și evenimentul Schimbării la Față a Domnului a avut un impact foarte mic asupra conștiinței apostolilor, cel puțin la momentul respectiv, pentru că ei nu au înțeles pe deplin cine este Hristos, dar și mai important ce trebuie să facă El, decât numai după Înviere. Totuși, acest eveniment crucial îi va pregăti tainic pentru Învierea Domnului, izvorul luminii negrăite și nematerialnice al întregii umanități.

Mărturie a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos

Pe Muntele Tabor, Hristos se schimbă la față înaintea ucenicilor, iar lângă el apar Moise și Ilie. Cei doi profeți sunt personalități marcante ale Vechiului Testament, și despre ambii se spune că au vorbit în mod direct cu Dumnezeu (cf. Ieșire 24; 33; 3 Regi 19). La evenimentul de pe Tabor, Moise și Ilie vorbesc față către față cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Marcu nu îl prezintă acum pe Hristos ca învățător, ci ca Dumnezeu desăvârșit. Ilie este numit înaintea lui Moise, fapt care poate stârni curiozitatea cititorului. El este pomenit mai des și în secțiunea 8, 27 – 9, 13 (unii spun Ilie), dar și la 9, 4-5; și mai departe la 9, 11-13 (discuția despre Ilie care trebuie să vină primul). Moise este asimilat aici misiunii profetice, și nu misiunii învățătorești, pentru că și despre Moise se spune la Deuteronom 18, 15 că este profet. Prezența celor doi, Ilie și Moise, este un răspuns direct dat nedumeririi unor contemporani de-ai Domnului care-l considerau a fi Ilie sau unul dintre profeți. Ilie și Moise mărturisesc prin prezența lor că Hristos nu este unul dintre profeți, ci Dumnezeu adevărat.

După evenimentul Schimbării la Față, Hristos le spune ucenicilor să nu povestească nimic celorlalți până ce Fiul va învia din morți. Încă o dată, Marcu leagă Schimbarea la Față de Învierea Domnului. Între cele două evenimente, evanghelistul stabilește o punte de legătură și de identificare reciprocă, în sensul că în semnele unui eveniment se văd lucrările celuilalt. În ambele episoade se găsește motivul comun al fricii discipolilor (9, 6; 16, 8), lucru care îi conduce pe ucenici uneori la acțiuni și cuvinte nepotrivite. Petru îl numește pe Hristos învățător după Schimbarea la Față, deși li se arătase ca Dumnezeu, iar după Înviere, Domnul îi mustră pe ucenici pentru împietrirea inimii lor: „La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (16, 14). În ambele evenimente, este un grup de trei ucenici de-ai Domnului (9, 2; 16, 1). Veșmintele lui Hristos „s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada” (9, 3), în timp ce îngerul de la mormântul Domnului era „îmbrăcat în veşmânt alb” (16, 5). Schimbarea la Față a Domnului este precedată nu numai de prima vestire a pătimirilor și morții Domnului, dar și de vestirea Învierii din morți (8, 31).

În lumina acestor evidențe, înțelegem că Schimbarea la Față a Domnului, care se află în mijlocul Evangheliei după Marcu, este cel mai cuprinzător și mărturisitor discurs despre Învierea Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos se schimbă la față și devine luminos și transparent harului Duhului Sfânt, pentru a arăta lor că așa va fi și când va Învia din morți. Nouă acest eveniment ne arată că Hristos nu ne-a chemat numai la o învățătură religios-morală foarte înaltă și desăvârșită, la împlinirea revelației despre Dumnezeu, ci ne invită să luăm parte la Învierea Sa din morți, să ne împărtășim de darurile duhov­nicești care s-au revărsat asupra naturii sale umane. Din punct de vedere ascetic-personal acest lucru se realizează printr-o neîntreruptă urcare duhovnicească, purificare trupească și sufletească, sub acțiunea harului dumnezeiesc și pe măsura nevoinței credinciosului. Pentru Biserică, Schimbarea la Față a Domnului este o încurajare de a lupta împotriva vicisitudinilor lumii și a răului care amenință integritatea ei, iar acestei lucrări negative ea nu îi răspunde prin învățături și seturi de norme sau legi, ci, în primul rând, cu lucrarea harică a tainelor și a sfintelor ierurgii prin care ni se revarsă bogăția harului și a luminii dumnezeiești. Marius Nedelcu, 06 August 2016 – napocanews.ro

Viata si marile minuni savarsite de Sfantul Dionisie din Zachint

vt Minuni, Ortodoxie ,

Din minunile Sfantului Dionisie Episcopul Eghinei:

Doua mari minuni savarsite de Sfantul Dionisie din Zachint.

Un tanar fără ochi și-a recăpătat vederea.

În cei 50 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Dionisie am văzut foarte  multe minuni pe care le-a făcut Sfântul, Insuși, una dintre acestea este urmatoarea:
In satul Banat Zanchint un copil de 7-8 anisori se juca in via familiei. S-a intamplat ca pe aceleasi meleaguri in acelasi timp sa se si vaneze. Unul din vanatori doar ce a vazut ca se ridica o prepelita si a tras spre aceasta, fara sa vada insa copilul ce se juca fiind acoperit de frunzele de vita. Glontul a lovit copilul in fata, mai exact in ochi. Parintii l-au dus imediat la medic, la domnul Dagiada. Doctorul a spus ca trebuie sa scoata globii oculari, in caz contrar va putea muri din pricina infectiei ce ar surveni.

Pana la urma s-au hotărât părinții și doctorul să-i scoată ochii, scufundandu-l astfel in intuneric pentru 20 de ani. Orb cum era, isi asigura cele necesare traiului cersind.

In fiecare an, la hramul Sfantului Dionisie, obisnuiam sa facem procesiune cu sfintele Moaste prin oras. Cu acest prilej multi bolnavi se asezau la pamant ca sa se treaca cu Sfintele Moaste pe deasupra lor. La o astfel de sarbatoare orbul a zis cuiva: „Nu am ochi, as dori sa ma asezi si pe mine pe drum cand va trece Sfantul Dionisie, poate imi va reda lumina ochilor!”

Omul acela bun l-a așezat, iar orbul, când a simțit că Sfantul este deasupra lui, și-a ridicat mâinile și a apucat picioarele Sfântului și din toată inima i-a spus:

„Sfinte al lui Dumnezeu, te rog sa imi dai lumina ochilor ca sa te las sa pleci! Responsabilii procesiunii s-au grabit sa-l indeparteze de Sfant, dar el avea bratele puternice si continua, tinandu-l strans: Nu-l las sa plece! Sfinte da-mi lumina ochilor!”

Dintr-odată a căpătat noi ochi! Sfântul Dionisie pur și simplu i-a dăruit o nouă pereche de ochi!

Această minune mărturisesc că am văzut-o cu ochii mei!

O fetita paralizata se vindeca!

O fetita din California, America era paralizata. Avea o problema serioasa la coloana vertebrala. Adesea atat fetita cat si mama acesteia vedeau in vis un monah, care le spunea sa vina in Zachint promitandu-le ca fetita se va vindeca. Intr-un final s-au hotarat sa vina in insula noastra, ele necunoscand limba greaca.

Un bun doctor din insula, pe nume Cumanis, vorbind bine engleza, a intrebat-o pe mama fetitei cuprins de nedumerire:

‒ Ați venit din California în Zachint? Cine este capabil dintre noi, medicii de aici, să o vindecăm pe fetița dumneavoastră?

Mama le-a raspuns ca au vazut un monah in vis ce le-a indemnat sa vina pana acolo. Medicul a inteles imediat despre cine era vorba si le-a aratat cum sa ajunga la biserica Sfantului Dionisie. Nu intamplător a fost faptul că în acea zi era și ziua de praznuire a Sfantului. Au ajuns la biserica cand se savarsea slujba Vecerniei. In momentul în care am scos racla Sfantului Dionisie în fața ușilor împărătești, deși fetița era paralizată, a făcut un salt și a venit de a îmbrățișat picioarele Sfantului, spunând în grecește (pe care nu o vorbea, așa cum am amintit):

„Acesta venea in California si imi spunea ca o sa ma faca bine!”

Ce s-a intamplat atunci, nimeni nu poate sa descrie. Mama multumindu-i Sfantului a plecat spre casa cu fetita perfect sanatoasa!

(Arhimandritul Hrisostom Ghelbesi)

Minunea Sf. Dionisie din Zachint cu uleiul Maicii Domnului.

Minunea Sf. Dionisie din Zachint cu uleiul Maicii Domnului.

Din satul Marathos al insulei Proti veneau des în insulele Strofadia(insula unde se afla manastirea si mormantul Sf. Dionisie ep. Eghinei) câțiva oameni cu o barcă pentru pescuit.

Odată, o localnica din acele locuri le-a spus respectivilor cu barca:

– Va rog sa luati aceasta sticla cu undelemn pentru candela de la icoana Maicii Domnului, caci am facut o promisiune.

Pe la jumatatea drumului, negustorii s-au sfatuit intre ei:

– De ce sa nu luam noi uleiul batranei ca sa-l mancam? Cumva Maica Domnului se va apuca sa gateasca ceva?

Coboara unul dintre ei in cala, cauta uleiul, dar nu-l gaseste.

Unde l-ai pus? Stau eu la carma si du-te tu sa aduci uleiul! Coboara si acesta dar uleiul nu-l vede nicaieri. Se intrebau intre ei: ce oare s-o fi intamplat.

Doar ce au ajuns în Strofadia, în momentul când au mers să lege corabia de țărm, văd în fața lor sticluța cu ulei. Copleșiți de acest eveniment, au adus sticluța la noi, la mănăstire, spunând:

‒ Părinte, am vrut să folosim uleiul văduvei la mâncare, însă Maica Domnului ni l-a luat din barcă. Luați-l sfinția voastră pentru a aprinde candelele.

(Minune relatata de catre ieromonahul Hrisostom de la Manastirea Sf. Dionisie din Zachint.)

Viata Sfantului Dionisie

Sfantul Dionisie, Episcopul Eghinei, este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 17 decembrie. Sfantul Dionisie s-a aratat asemenea unei stele stralucitoare inca din anii tineretei sale, asemenea multor mucenici si sfinti care au trait dupa caderea Constantinopolului. Sfantul Dionisie s-a nascut in Insula Zakynthos in 1547, intr-o familie cunoscuta in intreaga insula pentru buna conditie sociala si bunastarea materiala. La o varsta timpurie, acesta a lasat insa toate acestea in urma, statutul social si bogatia, si a mers la Manastirea Maicii Domnului Bucuria Tuturor, din Strofadia, pe o mica insula aflata in Marea Ioniana, la sud de Zakynthos.

Dupa ce a primit tunderea in monahism si a fost hirotonit preot, Sfantul Dionisie a mers intr-un pelerinaj in Tara Sfanta. Itinerariul l-a purtat prin Atena, iar Mitropolitul de atunci al orasului, Nicanor, care a observat si a apreciat viata duhovniceasca si virtutile Ieromonahului Dionisie, a dorit sa-l aiba ca ajutor. In scurta vreme l-a hirotonit Episcop de Eghina. In vechiul oras Eghina inca poate fi vazut tronul din piatra de pe care Sfantul Dionisie predica crestinilor.

Insula Eghina este un loc binecuvant ce a fost sfintit de doi mari Sfinti ai Bisericii: in acele zile, de Sfantul Dionisie, iar mai recent, de Sfantul Nectarie, episcopul Pentapolei. Amandoi au primit darul facerii de minuni si, de aceea, amandoi sunt numiti de Biserica “facatori de minuni”.

Dupa ce si-a slujit eparhia un timp indelungat, Sfantul Dionisie s-a retras alegand sa se intoarca Zakynthos, unde si-a petrecut restul vietii ca staret al Manastirii Anafonitria. Acesata inseamna ca un adevarat calugar, chiar daca ajunge pe treapta de ierarh si este hirotonit episcop, nu uita niciodata ca, mai intai de toate, este monah.

In Manastirea Anafonitria sfintenia omului lui Dumnezeu a stralucit din nou. Intr-o zi, un om a venit in chilia sa, un fugar care se temea si cauta ocrotire. Mainile sale erau patate de sange omenesc: tocmai il ucisese pe fratele Sfantului Dionisie. Cand sfantul a auzit aceasta, s-a mahnit profund, insa nu s-a lasat biruit de manie si ura, ci a deschis usa chiliei sale lasandu-l pe criminal sa scape, sa se ascunda si sa supravietuiasca. Mai mult, cand rudele celui ucis – si ale Sfantului Dionisie – si autoritatile civile, au venit in chilia sa pentru a intreba de criminal, Sfantul Dionisie a marturisit ca nu l-a intalnit si ca nu cunoaste nimic. De aceea, intr-o poezie ce vorbeste despre virtutea sfantului, un poet din Zakynthos scrie: “robul lui Dumnezeu ce s-a sfintit in momentul in care a pacatuit”.

Pacatul sfantului a fost faptul ca l-a ascuns pe ucigasul fratelui sau spunand ca nu-l cunoaste. De aceea, spunem ca nu exista o masura omeneasca potrivit careia sa judecam fapta Sfantului Dionisie. Exista doar o singura masura: cuvintele lui Hristos, atunci cand zice: “Iubeste-ti vrasmasii”.

Sfantul Dionisie a trecut la cele vesnice in 1624, la varsta de 77 de ani. Potrivit dorintei sale, trupul sau a fost inmormantat la manastirea sa de metanie din Strofadia. Cand, dupa multi ani, oamenii au dorit sa mute moastele sale, trupul a fost descoperit intreg si intact, imbracat in vesmintele episcopale, asa cum fusese inhumat, raspandind un miros de buna mireasma.

Sfintele sale moaste au fost apoi duse in Zakynthos,  unde sunt cinstite de catre numerosi pelerini in Biserica Sfantul Dionisie.

In 1703 Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat oficial si l-a inclus in calendarul bisericesc. – impantokratoros.gr

Alte minuni si sfaturi duhovnicesti, puteti gasi la categoriile Minuni si Ortodoxie.

Obștea Mănăstirii Lacul Frumos a interupt pomenirea Înaltpreasfințitului Varsanufie pentru că a evitat să iși exprime oficial poziția față de Sinodul din Creta

vt Ecumenism, Ortodoxie

Înaltpreasfinția Voastră,

În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul Bisericii Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obștea Mănăstirii Lacul Frumos, com. Vlădești, Jud. Vâlcea vă facem cunoscute următoarele:

1. Organizarea Sinodului, în multele sale aspecte, se abate de Ia tradiția Sinoadelor ecumenice și locale, instaurând infailibilitatea papală în Biserica Ortodoxă;

2. Documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizită a ereziei ecumeniste.

3. Tot în acest document Ia punctul 22 se specifică faptul că „păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal” și acest sistem este „cea mai înaltă autoritate în aspecte de credință și reguli canonice”. Însă cea mai mare autoritate în materie de dogme este conștiinta trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare. iar altele ca fiind tâlhărești;

4. Prin documentul „Sfânta taină a cununiei și impedimentele Ia aceasta” în cadrul capitolului II intitulat „lmpedimente Ia căsătorie și aplicarea iconomiei” se introduce posibilitatea aplicării iconomiei Ia căsătoriile dintre ortodocși și eterodocși încălcând astfel Canonul 72 al Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt interzise.

5. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.07.2016 ați evitat să ne comunicați poziția oficială a Înaltpreasfinției Voastre referitoare Ia situația Sinodului din Creta.

6. Până în prezent nu ați arătat o poziție de veto în privința Sinodului. Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I – II din Constantinopol (861) care face referire Ia încetarea pomenirii ierarhului, noi obștea Mănăstirii Lacul Frumos, decidem încetarea pomenirii în cadrul slujbelor a Înaltpreasfinției Voastre.

În atenția Înaltpreasfințitului Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului

Data 01.08.2016

Varianta PDF cu semnături: http://psaltirea.ro

Sursa: sinodultalharesc.tk

Să țină Dumnezeu și această mică obște, să-i întărească și să înmulțească mânăstirile care reacționează în acest fel! Amin! – danielvla.wordpress.com

Cum se face corect Semnul Sfintei Cruci si când şi de ce ne însemnăm cu Ea?

vt Ortodoxie, Sfanta Cruce

Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm, înainte de a gusta din bucate.

Semnul Sfintei Cruci se face corect astfel:

Unim degetul mare, cu cel arătător şi cel mijlociu, simbolizând Sfânta Treime;

Strângem celelalte două degete în palmă, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului: Dumnezeu adevărat şi om adevărat;

Ducem cele trei degete la frunte, apoi spre mijlocul abdomenului, la umărul drept şi apoi la cel stâng;

În timp ce facem semnul Sfintei Cruci, putem spune „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” sau „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!” ori, simplu: „Doamne miluieşte!”.

Iată o cale foarte simplă de a face o scurtă rugăciune oricând, în timpul unei zile.

Când să facem semnul Sfintei Cruci?

Atunci când ne simţim tulburaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.

Nu ne aşezăm şi nu ne ridicăm de la masă fără a face semnul Sfintei Cruci. Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm, înainte de a gusta mâncarea.

Oricât de obosiţi am fi seara ori de grăbiţi dimineaţa, nu încheiem o zi şi nu începem alta fără semnul Sfintei Cruci.

În Biserică facem cruce ori de câte ori se face o referire la Sfânta Treime, la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului ori la un sfânt faţă de care avem evlavie.

Să facem semnul Sfintei Cruci în orice timp, ca să ne amintim de Domnul şi să primim harul Sfântului Duh.

De ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?

Facem semnul Sfintei Cruci, ca să dovedim prezenţa Domnului nostru în inimile noastre. Semnul Sfintei Cruci este important pentru că:

Ne aminteşte de suferinţa, răstignirea şi Învierea lui Hristos, pentru mântuirea noastră;

Ne aminteşte că suntem chemaţi să-I urmăm lui Hristos;

Ne ajută să îndurăm mai uşor durerile şi lipsurile, pentru Hristos;

Ne aduce înaintea minţii suferinţa lui Hristos pe Cruce;

Ne întăreşte în lupta cu puterile întunericului;

Ne va face părtaşi slavei lui Hristos, Care, la A doua Sa venire, va fi vestit de acest mântuitor semn. – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Parintele Ioanichie Balan: „Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea”

vt Ortodoxie

Dumnezeu a creat lumea din iubire. Sfintii se roaga pentru noi pentru ca ne iubesc. Ingerii ne protejeaza pentru ca ne iubesc. Si ne iubesc pentru ca ne smerim. Ne iubesc pentru ca iubim. Ne iubesc pentru ca ca iertam. Ne iubesc pentru ca nu avem judecati si procese. Ne iubesc sfintii pentru ca ne smerim si noi si strigam la ei, ca prin rugaciunile lor si ale Maicii Domnului sa salveze Dumnezeu lumea, tara, satul, casa.

staret

Nu e nevoie de rachete. Cea mai teribila arma impotriva diavolului este iubirea si crucea.

***

Un mare pustnic a zis: “Stii cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la un om la altul“. Cand nu va mai fi carare intre tata si mama, intre parinti si copii, intre copii si biserica. Cand va pieri iubirea si ne vom da numai pe afaceri si numai pe castiguri si numai pe minciunarii si numai pe alergari prin alte tari, doar-doar ne-om imbogati.

***

Nu paganii, ci noi, crestinii, grabim sfarsitul lumii, pentru ca nu ne mai iubim.

***

Medicamentul lumii nu este streptomicina sau stiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertati-va, iubiti-va, mai vizitati-va, incurajati-va, ajutati-va. Cand va disparea iubirea va veni sfarsitul lumii.

din: Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan, Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria – altarulcredintei.md

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Cersatorul betiv care era de fapt Sfant

vt Ortodoxie

Nu suporta să îl vadă lângă el pe acel om cu haine zdrențuite, murdar și pe deasupra și băut. Nu-i suporta prezența și neîndemânarea. Ajunsese așa din cauza necazurilor prin care trecuse de-a lungul vieții. În zilele când era lucid, se retrăgea undeva în pădure, încât nimeni nu-l mai putea găsi și revenea singur în sat abia după câteva zile. Cu ce trăia, unde dormea și ce făcea el în acest timp, numai Dumnezeu putea ști. Într-un târziu l-au găsit mort la marginea satului, având o metanieră mare în mână și o cruciuliță în buzunarul de la piept. Că a murit de foame, de frig sau de necaz, sătenii nu și-au putut răspunde. Un lucru era sigur: a murit în pocăință! Cei mai mulți s-au bucurat de moartea lui ca de o izbăvire, pentru că-și ziceau ei: „Degeaba mai trăia! Un bețiv și-un om de care toți se scârbeau.”

lud_0027_04

Dar iată că „bețivul” satului lor era de fapt un nebun pentru Hristos sau poate chiar un sfânt. Cine-l hrănea pe el în acele zile când se retrăgea în pădure? Unde se adăpostea el de fiarele sălbatice, de ploaie sau de ger? S-a descoperit mai târziu preotului din sat printr-o vedenie că „bețivul” a fost iertat și i s-au acoperit toate celelalte neorânduieli, pentru că pocăința ce o făcea, întrecuse păcatele lui cele multe. I s-a descoperit chiar că satul lor fusese de multe ori ocrotit de rele și necazuri tocmai datorită rugăciunilor acestui „zdrențuit” bineplăcut al lui Dumnezeu.

Unii au mărturisit că trecând odată prin pădure, au văzut în depărtare o ființă ce era înălțată de la pământ aproximativ 2 metri. Poate că era chiar acest drept al lui Dumnezeu, care atunci când se ruga, nu mai avea pământul sub picioare. De frica acestei vedenii înfricoșătoare, sătenii nu au mai trecut niciodată prin acele locuri pustii, sălbatice. Pentru mulți dintre ei, „bețivul” devenise acum „sfântul”, iar pentru alții a fost chiar o pildă puternică vieții lor, ferindu-se de atunci de a mai judeca vreun om, știind că în orice bețiv poate fi un sfânt, necunoscând pocăința lui cea din ascuns. – ganduridinierusalim.com

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Raspunsuri ale Calugarului Simeon de la muntele Athos la intrebarile existentiale ale omului

vt Ortodoxie, Sfantul Munte Athos , ,

Cine este cel mai bun profesor?

– Suferinta.

Iar cel mai rau profesor?

– Placerea.

Care este abilitatea cea mai rara?

– Capacitatea de a da.

Cea mai buna abilitate?

– Capacitatea de a ierta.

Care este cea mai dificila abilitate?

– Abilitatea de a tacea.

Care este cea mai importanta abilitate?

– Abilitatea de a cere.

Care este cea mai necesara abilitate?

– Capacitatea de a asculta.

Care este cea mai periculoasa lupta?

– Cea fanatica.

Care este obiceiul cel mai neplacut?

– Cheful de cearta.

Care este obiceiul cel mai nociv?

– Vorba multa.

Care persoana este cea mai puternica?

– Oricine este capabil sa inteleaga Adevarul.

Care persoana este cea mai slaba?

– Oricine se simte mai puternic.

Care este persoana cea mai inteligenta?

– Cea care isi urmeaza inima.

Ce afectiune este cea mai periculoasa?

– Atasamentul de corpul fizic

Cine este cel mai sarac?

– Cine iubeste cel mai mult banii.

Cine este mai aproape de Dumnezeu?

– Cel milostiv.

Cine este cel mai slab?

– Care Invinge pe altii.

Cine este cel mai puternic?

– Care invinge pe sinele sau.

Cum sa te lupti cu problemele?

– Cu bucurie.

Iar cu suferinta?

– Cu rabdare.

Care este semnul unui suflet sanatos?

– Credinta.

Care este semnul unui suflet bolnav?

– Disperarea.

Care sunt semnele actiunilor gresite?

– Iritarea.

Care sunt semnele faptelor bune?

– Pacea sufleteasca.

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Interviu cu Parintele Filoteos Faros – „Cei mai multi gresesc crezand ca, daca isi urmaresc propriul interes si le ignora pe ale celorlalti, vor avea o viata mai buna”

vt Ortodoxie ,

Cat adevar spune parintele in acest scurt interviu. Din pacate omul din ziua de azi, il doare doar de interesele proprii, daca lor nu le este bine, e in stare nu numai sa ignore nevointele celorlalti, dar chiar sa sa se impuna cu forta, necontand cat rau pot face in jurul lor, distrugand vieti, familii.

Iar occidentul chiar asta a reusit sa creeze, acest tip de om nou, individualist, materialist, lipsit de orice valori morale, spirituale, un sclav perfect pentru nevointele celui rau.

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie