Scrisoarea Sfintei Chinotite către Patriarhul Ecumenic despre Papa de la Roma

Εικόνα (118)

4 February 2015

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
Nr. prot. F.2/7/3012
Karyes, 18/31 decembrie 2014

Preafericirii Sale,
Patriarhului Ecumenic,
kir Bartolomeu,
Preacinstitul nostru Părinte și Stăpân

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Ne adresăm Preafericirii Voastre cu profund respect întru Domnul și Vă prezentăm respectul nostru fiesc și smeritele noastre urări prin epistola aceasta pe care o trimitem la începuturile noului an al bunătății Domnului, pomenind zi și noapte cinstitul Vostru nume în smeritele noastre cereri către Domnul.

Ca unii ce ne-am învrednicit să viețuim în sfânta Grădină a Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu, săvârșind sfintele slujbe sau citind scrierile Părinților de Dumnezeu purtători, uneori îl cinstim pe cel întru Sfinți Sfințitul Mucenic Cosma, Protosul Athosului, și pe cei martirizați dimpreună cu el, care prin mărturisirea și sângele lor ”au păstrat Biserica neprihănită de înșelare și erezie” ”nedorind să se împărtășească și să aibă același cuget cu latinii” (troparul cântării a treia și Condacul), alteori alături de Cuviosul Nicodim Aghioritul îl fericim și pe Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, pentru că ”s-a arătat neînduplecat de darurile împotrivitorilor, văzând dumnezeiasca credință stricată de latinii măsluitori” (Slava Vecerniei Mici), alteori citim la Cuviosul Siluan, care striga: ”Cât de fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că Domnul ne-a dat nouă viața în Duhul… Cred numai în Biserica Ortodoxă, pentru că întru aceasta se află bucuria mântuirii, care se dobândește prin smerirea întru Hristos”!

Ca unii ce ne-am hrănit din această tradiție duhovnicească și cercetăm luptele celor de demult ca și ale Părinților din vremurile din urmă purtate pentru credința Bisericii noastre, ca aceasta să rămână liberă de inovații, ne este greu să înțelegem cele săvârșite în zilele de prăznuire ale Apostolului Andrei celui Întâichemat de către Patriarhul nostru chiar în momentul prea sfânt al Sfintei Anaforale, când a ieșit din Sfântul Altar pentru a da sărutarea liturgică Papei Romei, îmbrăcat fiind cu omoforul și care în continuare a rostit Rugăciunea domnească!

Ascultând neliniștea părinților și fraților care se nevoiesc în societatea cu nume sfânt [Athos, n.tr.], dăm glas neliniștii lor, care este și a noastră, întrucât cele de mai sus vatămă simțământul dogmatic și liturgic ortodox și pricinuiesc confuzie în conștiințele creștinilor din toată lumea, și încă o dată ne fac să conștientizăm că întru nimic nu se folosesc de pe urma acestora, ci mai multă sminteală se pricinuiește, dată fiind stagnarea dialogului teologic început în urmă cu decenii, așa încât viziunea unirii întru adevăr și într-o credință a ajuns să pară o realitate cu neputință de împlinit, în timp ce mulți romano-catolici, dezamăgiți de Biserica Apuseană secularizată, insuflată de concepțiile eretice ale papismului, cer intrarea în Biserica Ortodoxă. (Vezi și Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos către Fanar și către Papă

https://graiulortodox.wordpress.com/2013/11/04/160-mesaj-rasunator-al-sfintei-chinotite-a-sfantului-munte-catre-fanar-si-catre-papa/)

În calitate noastră de Sfântă Chinotită, Preafericite, am socotit drept o datorie fiască să vă împărtășim neliniștea noastră, insuflați de dorința ca unitatea bisericească a ortodocșilor de pretutindeni să rămână neclintită, ca și unitatea Trupului aghiorit însuși, pentru că, nu ascundem, ne întristează și ne neliniștește eventualitatea reiterării evenimentelor care au avut loc în urmă cu 50 de ani, lucru, desigur, pentru care îl implorăm pe Dumnezeu să nu se întâmple, ca unii ce suferim încă dureroasele consecințe ale acelor evenimente, așa cum de altfel vi s-a adus la cunoștință prin scrisoarea ce Vi s-a adresat din partea Sfintei Chinotite, cu nr. F 2/7/1679/18.7.2014.

Cunoscând greaua povară pe care o purtați pe umeri, cu durere și cu întristarea inimii vă împărtășim acestea, rugându-vă ca niște fii ca să vă îngrijiți ca un părinte spre a  liniști conștiințele fraților noștri ”pentru care a murit Hristos”; cerem binecuvântările Voastre patriarhale și Vă sărutăm dreapta cu cel mai profund respect.

Toți reprezentanții și Întâistătătorii celor douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte Athos adunați în Sinaxă comună.

http://www.pemptousia.ro/2015/02/scrisoare-a-sfintei-chinotite-catre-patriarhul-ecumenic-cu-privire-la-papa-romei/

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei.  Continuarea aici → – graiulortodox.wordpress.com

https://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/23/patriarhul-ioannis-vekkos-al-xi-lea-si-prigonirea-athonitilor/

Alte lucruri care va ajuta sa intelegti ce inseamna ecumenismul si cat de periculos este, puteti afla la categoria: Ecumenism 

Cum a fost invins un vrajitor din Africa de catre un preot ortodox

În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

afriki-in-0

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc.

Nu după multă vreme apare și vrăjitorul: Ce treabă ai aici, în satul meu ? Ridică-te și pleacă. (În sate, în păduri, acolo există vrăjitori de diferite feluri.) Continuă, așadar, vrăjitorul: Ești tânăr, pleacă, să nu te omor. Părintele Aléxandros i-a zis:Dumnezeul meu este adevărat, dacă va voi să mor, voi muri, nu depinde de tine. Eu voi face ascultare Bisericii, Episcopul mi-a poruncit să vin să spovedesc, să slujesc Liturghia și să împărtășesc, să întăresc duhovnicește.

Magul i-a zis iarăși: Ești tânăr, pleacă, să nu mori precum a murit protestantul, precum a murit catolicul care a venit să slujească aici, căci așa te voi omorî și pe tine. Părintele Aléxandros i-a răspuns: Am credință în Dumnezeul meu, este Dumnezeul cel Adevărat, mă va proteja. Dacă voiește să mă ia, mă va lua [din viața aceasta], facă ce voiește. Eu fac ascultare de Biserică și de cel ce m-a trimis, de Episcop.

Nu s-a temut, iar a doua zi de dimineață s-a dus la coliba de pământ pe care o avem acolo și a început Utrenia. A venit și vrăjitorul cu făcăturile lui și s-a așezat jos în [coliba] biserică, în dreapta, acolo unde în Grecia avem pangarul. [A venit] cu vrăjitoriile lui, cu gândul să-l omoare pe preot. S-a adunat tot satul, iar acolo sunt protestanți, catolici, diferiți animiști etc., ca să vadă cum va muri preotul ortodox. Părintele Aléxandros și-a văzut, în pace, de slujbă, de Utrenie, a început Liturghia, iar celălalt stătea jos și-și săvârșea vrăjile.

În vremea Intrării Mari, când să pună Sfintele Daruri pe Sfânta Masă, aude un zgomot teribil, spunea el, ca de butoaie mari care cad. Nu le-a dat importanță, știind că multe sunt meșteșugirile diavolului acolo, continuând nevătămat Sfânta Liturghie. Ajungând la momentul prefacerii Cinstitelor Daruri, a auzit un zgomot și mai grozav, și l-a auzit întreaga lume de acolo, dar iarăși nu i-a dat atenție. Când s-a întors să binecuvânteze la „Și să fie milele Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu noi cu toți”, a văzut că în biserică mai rămăseseră doar ortodocșii, toți ceilalți lipseau, inclusiv vrăjitorul. Încheind Liturghia, i-a întrebat apoi [pe credincioși] ce s-a întâmplat, ce a fost cu zgomotele ce se auziseră?

– La Intrarea Mare, îndată ce ai intrat [în altar], magul a căzut jos. L-au luat și l-au dus la spital(există acolo o așa-zisă clinică). Știm că este rău bolnav.

Ceilalți, non-ortodocșii, văzându-l pe mag căzut, se înfricoșaseră și plecaseră. Și pentru că terminase, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și aplecat înapoi în [orașul] Mweka.

Ajungând acasă, l-a întâmpinat preoteasa: Părinte, toată seara am văzut asta și asta și asta, și i-a povestit toate cele ce se întâmplaseră cu vrăjitorul. Iar vrăjitorul a murit.

– Nu, zise Părintele, eu știu că e bolnav. După puțină vreme, însă, a venit cineva din enorie cu bicicleta și i-a anunțat că magul murise [la cabinetul medical] în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri.

Înțelegeți, așadar, puterea dreptei slăviri și modul în care Dumnezeu își arată purtarea de grijă față de preoții ortodocși de acolo și față de credincioșii ortodocși.

Mai jos puteți viziona relatarea întâmplării de către Mitropolit, în limba greacă:

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Sfantul Parinte Arsenie Boca -Tratamente naturiste si sfaturi duhovnicesti pentru sanatatea noastra sufleteasca si trupeasca

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

arsenie-b

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie. Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge. Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.

Odata Parintele a spus: „Cand imi dati „telefon” sa staruiti, ca vin „telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine „telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)

A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: „In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: „Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: „Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: „Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!„”. De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:

– Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.

– Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.

– De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.

– Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.

– Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.

– Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.

Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.

El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”. Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui. – ortodox.md

Despre Sfantul Parinnte puteti citi mai multe la rubrica: Sfantul Arsenie Boca

Alte informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele sau pur si simplu sa ramaneti sanatosi, gasiti la rubrica: SANATATE.

Craciunul din temnitele de la Pitesti, Aiud si Jilava

M-au luat în 1959, m-au dus la Securitate pe 16 septembrie. “Ai o puşcă acasă. Să ne dai puşca!” A fost un motiv. Ne-am dus până acasă, au făcut percheziţie, pe urmă m-au luat şi ne-au ţinut aci în Drăgăşani într-un beci acolo, nu ştiu cât. Ne-au dus într-o noapte la Piteşti. Şi acolo a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie.

Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie.

Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gh. Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej.“Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză.” “Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Gh. Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. “Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!” Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment. Când am căzut cu capul de ciment, m-a podidit sângele pe nas şi atunci cu mâna căutam să iau sângele de pe nas ca să pot să respir, că nu mai puteam să respir, nici să-mi vin în fire după lovitură. Între timp trece pe lângă noi un ofiţer cu stea mare, maior. Şi cum eram pe spate, m-am apucat de pantalonii lui, d’aici de jos. Zic: “Tovarăşe maior, salvaţi-ne!” Ăsta vine şi-mi dă cu cauciucul peste mână. Eu însă, cât m-a lovit el, nu I-am dat drumul ăstuia de pantaloni. Nu! Şi atunci a zis maiorul:“Locotenent Cetăţeanu, trei paşi înapoi!” Cetăţeanu, zice: “Tov. Maior Săvulescu, vă rog să nu vă amestecaţi în instrucţia mea!”

Maiorul Săvulescu, domnule, a scos pistolul şi a zis: “Locotenent Cetăţeanu!”“Să trăiţi! Sunt locotenentul Cetăţeanu Dumitru. La ordinele dumneavoastră! Să trăiţi!” Maiorul îi zice:“Eşti liber!”. M-a luat de mână maiorul: “Ridică-te! Hai cu mine în birou!” Nu mă gândeam că e un om. M-am dus acolo. “Stai pe scaun!” “Tov. Maior, nu pot să stau pe scaun că-l umplu de sânge.” “Ce contează un scaun pe lângă viaţa unui om?” Ăla comunist şi celălalt tot comunist. Ca să vezi! Doi comunişti. Da ăsta om, şi ăla neom! Şi am stat în fine pe colţul scaunului. Am stat astfel încât să nu murdăresc scaunul, dar totuşi îmi curgea încă sânge din nas. Mi-a dat maiorul un prosop acolo, m-am şters şi mi-a zis: “Care-i baiul?” I-am spus eu:“Ni se cere să declarăm strâmb, eu şi cu un ţăran, ca să ne ia casele – ştiam treaba asta – şi vor să ne facă un proces.” “Aveţi ceva împotrivă?” “Păi da! Nu-i adevărat.” “Păi cum nu-i adevărat?” “Nu este, aşa ne cer ei.” Atunci a sunat la sonerie şi a venit Cetăţeanu şi a spus:“Să-mi aduci dosarul lui părinţelu.” Aflase că sunt preot, eram mai tânăr, vreo 50 de ani aveam. Mi-a adus dosarul, l-a citit el acolo şi zice:

Continuă lectura

Istorisirea monahului Mitrofan, despre cum a vazut Sfânta Lumină, stand ascuns in podul Sfântului Mormânt

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt… Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)  – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

De ce uneori Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Acatistul Sfantului Ierarh Nicolae

Urmariti va rog si:

6 Decembrie Sfintii zilei de astazi. Sfantul Ierarh Nicolae

VIDEO Liceeni din judeţul Neamţ au intonat cantece patriotice de 1 Decembrie şi au cerut PĂSTRAREA religiei în şcoli. Profesorul de MATEMATICĂ: Mesajul nostru să se audă la Bucureşti şi la Bruxelles!

Elevii şi profesorii de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Borca, judeţul Neamţ au sărbătorit într-un mod deosebit ziua naţională a României.

Dacă alţii s-au mulţumit cu participarea cu discursuri plictisitoare sau participarea la pomana autorităţilor cu fasole şi cârnaţi, tinerii de la Liceul din Borca au realizat o serbare cu cântece şi poezii patriotice, dar şi cu un mesaj actual: „Lăsaţi religia în şcoli”.

Purtătorul de cuvânt al elevilor, profesorul de matematică Florin Popescu, a declarat că recenta decizie a CCR a „afectat grav şcoala românească” şi a cerut judecătorilor Curţii să explice pe ce articol din Constituţie s-au bazat când au luat această decizie.

„România are şi o parte pe care mai marii noştri se fac că nu o văd: România profundă. Să se vadă până la Bucureşti, până la Bruxelles. Întreaga şcoală românească a fost afectată de lovitura sub centură din partea CCR, printr-o decizie a CCR, care a dat câştig de cauză unui singur părinte, în contrast cu majoritatea elevilor şi părinţilor din România. Domnilor judecători, ce articol din Constituţie aţi folosit pentru a da o astfel de hotărâre? Sau aţi confundat Constituţia cu devizele vechi de 100 de ani ale lui Marx şi Engels? În aceste condiţii, recuzăm completul de judecători care a dat această decizie, care afectează mai multe categorii sociale, inclusiv fiinţa neamului nostru românesc”, a spus acesta. – activenews.ro

Bravo copii si bravo organizatorilor, sa auda toti ateii de la Bruxelles,  Washington si Tel Aviv:  Aici este Romania, Gradina Maicii Domnului nu Sodoma si Gomora!

Video. Parintele Arsenie Papacioc – Despre lupta cu gandurile

Urmariti va rog si:

2 Decembrie 2014 – 16 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Ilie Cleopa, Sfaturi Duhovniceti – 3 ore

Urmariti va rog si :