Ortodoxie

A sosit vremea CERNERII!

vt Ortodoxie, Profetii, Vremurile din Urma ,

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea”(Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

iad

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ’50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu? Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui?

Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz“ (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28).

Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? – “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Fragment important din: “Scrisoare catre un Arhiereu” – Parintele Rafail Noica (“Cultura duhului“) – ganduridinierusalim.com

Urmariti va rog cu mare atentie si celelate articole de la categoria: Vremurile din urma

Despre pacatul de a trai necununati

vt Ortodoxie ,

O fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?

00020-300x263

Nu este vorba dacă este păcat sau nu, ci problema este că cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii.

Pentru că a trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu, iar de reţinut este că ucigaşii se îngroapă în cimitir. De ce? Nu ştie de ce a omorât, cum a omorât, a fost greşeala lui, păcatul lui, s-a spovedit sau nu s-a spovedit. El se îngroapă în cimitir. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei. Problema cu intratul în biserică este altceva şi depinde de ce intrăm. Poate vrea să intre în biserică să se spovedească şi să pună început vieţii lui celei noi, deci atunci este foarte bine. (Părintele Nicolae Tănase) – ganduridinierusalim.com

Virginia Frincu – Iarta-ma Doamne! O cantare superba!

vt Ortodoxie, Rugaciuni ,

Alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi la categoria: Rugaciuni.

Video. Sfantul Parinte Arsenie Boca – Taina Iubirii

vt Ortodoxie, Sfantul Arsenie Boca , ,

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Dragi Parinti, nu-l lasati pe satan sa castige, completati cererile pentru Ora de Religie, data limita 6 Martie! Cererea Tip

vt Ora de Religie, Ortodoxie

Sustinem ora de religie pentru 40.000 de copii

In cadrul campaniei “Sustine educatia” Asociatia Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului si-a oferit in aceasta seara disponibilitatea de a dona scolilor din Cluj Napoca 40.000 de copii ale formularului de inscriere la ora de religie.

Pana la data de 6 martie 2015 toti parintii care doresc inscrierea copiilor la ora de religie trebuie sa completeze formularul, in caz contrar se considera din oficiu ca ei nu doresc religia in scoala pentru copiii lor.

Mai mult decat atat, pentru anul scolar 2015-2016 asociatia isi propune asigurarea cererilor pentru toate unitatile de invatamant din Cluj Napoca si va pregati din timp aceasta actiune prin colectarea de sponsorizari, actiuni de informare si promovare.

Completati urgent cererea pentru ora de religie, termen 6 martie 2015! – amd-cj.ro

Publicam mai jos formularul tipizat:

http://www.doxologia.ro/sites/default/files/articol/2015/02/cerere_tip_or_2015c.pdf

“O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoșător!”

vt Ortodoxie, Vremurile din Urma ,

Duminica trecuta, a fost Duminica Înfricoșătoarei Judecăți: sa ne reamintim ce se ascultă la Triod: “O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoșător! Cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi, şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta…”

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, ar fi mai retinuti in această goană pierdută după cele materiale, si s-ar gândi mai mult la scopul nostru pe acest pămant, care este mântuirea sufleului.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, nu am mai asista zilnic la atat de multe scandaluri, la atat de multe certuri fie in casele oamenilor, fie pe stradă, fie pe la televizor si oamenii ar deveni mai cumpătati, mai retinuti la vorba rea si mai deschisi la asculta, la a-l intelege pe cel de lânga noi, la a spune o vorbă bună, caldă, care să ne umple sufletele de lumină.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, am deveni mai constienti ca viata noastră nu durează mult si oricat ne-am chinui, nu putem adăuga mai mult vietii noastre si in final toti ajungem in fata dreptului Judecător.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, nu am mai alerga dupa placerile trupesti, si am putea mai usor sa luptăm cu gandurile necurate venite dinspre cel rău.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, ar constientiza ca nimicurile din viata noastră care ne consumă atat de mult timp, in aceasta societate de consum, societate care ne face de multe ori sa ne fie atat de dificil sa facem anumite alegeri materiale, sunt doar o pierdere de vreme care ne indepartează de la esentă, care ne fac să ne concentrăm pe ce-i place lui mamona si sa ne departăm de lucrurile placute de Dumnezeu si in loc sa adunăm comori in ceruri, adunam lucruri pieritoare pe pămant.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, cei care conduc statele lumii, s-ar opri macar pentru o clipă si ar constientiza ca insclăvirea, săracirea si distugerea oamenilor pe care-i conduc, sunt fapte grave, iar in fata scaunului de judecată nu pot fi justificate, nu există avocati acolo, pentru ca Domnul ne cunoaste inima si El după cum ne e inima ne judecă, si tocmai de asta judecata Lui e intotdeauna dreaptă.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, multi dintre oameni, indiferent de domeniul din care provin, politică, presă, diferite servicii, nu ar mai santaja si nu s-ar mai lăsa asa usor santajati, pentru că in fata Domnul toate acestea ni se vor descoperi.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, cei care instigă la ură si provoacă aceste razboaie nenorocite, care aduc atata de multă durere, poate s-ar mai linisti si ar realiza că aceasta nu este o cale prin care sa-si implinească menirea, ci din contră, este o cale sigură spre pieire, direct in ghena iadului, atat pentru cei care dau ordinele, cat si pentru cei care le execută.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, multora nu le-ar mai veni atata de usor sa mintă, nu ar mai răni atat de usor pe cei de langă noi, nu ar mai insela,

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, ar inceta sa se mai inalte pe ei, iar in schimb ar deveni mai buni, mai smeriti, mai sensibili, mai intelegatori cu aproapele.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, ar căuta mai mult Biserica, si Sfintele Slujbe si ar căuta mai mult sa citeasca si sa inteleaga invătăturile Sfintilor Părinti.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, romanilor nu le-ar mai veni atat de usor sa plece dupa cele materiale in tari straine, in care spurcaiunile iadului au luat locul virtutilor lui Dumnezeu.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, ar inceta să-l mai prigoneasca atat de mult pe Hristos si sa realizeze ca luptele duse impotriva lui Dumnezeu, nu au nici un fel de sorti de izbandă, ci sunt dinainte pierdute.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, lumea ar inceta să mai facă atat de multe păcate.

Poate dacă oamenii ar citi mai des aceaste cuvinte, lumea in care traim ar fi mai bună.

Profetia Parintelui Ilie Cleopa despre momentul cand vine Sfarsitul Lumii

vt Ortodoxie, Parintele Ilie Cleopa, Vremurile din Urma ,

Apocalipsa - cei patru calareti

Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii ” prooroci mincinosi ” si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii. Părintele Cleopa Ilie – ganduridelaierusalim.ro

Sa ne amintim ce spun si alti parinti despre vremurile sfarsitului:

Marturisirea colonelului care l-a arestat pe Părintele Arsenie Boca la manastirea Sâmbăta

vt Ortodoxie, Sfantul Arsenie Boca ,

Pr. Ghelasie Ţepeş

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat, vine un domn din oraşul Victoria, îmbrăcat civil… Şi m-o întrebat cum mă cheamă şi de cât timp sunt aici, la mănăstire. Şi-mi zice: „Dumneata ştii cine sunt eu?” „Hăhă, de unde să ştiu?” Încă mi-o venit şi să râd! Ce să cunosc eu toată lumea, că n-am cum să-i cunosc. Şi zice: „Hai că-ţi spui eu cine-s. Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie”. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut nişte fiori! Zic: Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum pe aici. Şi zice: Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am băgat demisia, văzând minunile Părintelui!

Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult: Haide, spune-mi şi mie! Spune-mi şi mie ce fel de om era, cum l-aţi văzut dumneavoastră. Şi zice: Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume – că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se puie de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor… Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: N-am fost numai eu. Am fost trei – eu, un căpitan şi încă unul – ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele şi să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Se vede şi acum castelul acela; e o clădire mare, frumoasă. Trebuiau să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat… Şi-mi zice: Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam…”. Părintele ştia de dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic şi eu un Tatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele „Tatăl nostru”, s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus…”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo…

E vorba de biserica mică de la Sâmbăta, nu?

Da, în biserică, în altar. În bisericuţa aceea micuţă, de la mijloc, de acolo; zidul gros, de 1,20 m. Geamurile acelea nu se deschid, c-aşa-s ele, vechi! Şi zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua şi m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul, şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi, urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo, unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa… şi nu era nimeni în cameră! Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Cine-şi poate închipui că există aşa ceva?! Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduce-ţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea „Pace tuturor!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi îmi zice colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiţi că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei – o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

Sursa: Pr. Ghelasie Ţepeş – Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor. Mărturii despre părintele Arsenie Boca, ediție îngrijită de Romeo Petrașciuc, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50 via Fericiti cei prigoniti – ganduridinierusalim.com

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Interviu cu Părintele Gabriel Bunge, renumit calugar catolic, convertit la ortodoxie: „Vestul s-a separat de est şi nu viceversa”

vt Ortodoxie ,

Trăieşte o viaţă de pustnic într-un mic schit din Elveţia, nu foloseşte niciodată internetul şi singurul mijloc de comunicare cu el este prin telefon. Acesta e de fapt un robot care răspunde într-o cameră îndepărtată. Dacă doreşti să vorbeşti cu el, trebuie să laşi un mesaj cu timpul când vei suna din nou, şi dacă Părintele Gabriel este gata să vorbească, va fi lângă telefon la timpul specificat. Am fost norocoşi să nu trecem prin acest proces, deoarece l-am întâlnit la Moscova. În 27 august 2010, s-a convertit la ortodoxie de la catolicism.

Arhimandrit Andrei Coroian's photo. Arhimandrit Andrei Coroian's photo. Arhimandrit Andrei Coroian's photo.
În conversaţia noastră, Părintele Gabriel ne- a vorbit despre motivele deciziei sale, despre principalele diferenţe dintre Valaam (mănăstire din Rusia) şi Elveţia şi despre multe alte lucruri.

Reporter: Dacă un om dintr-o tradiţie creştină trece la alta, înseamnă că acestuia îi lipseşte ceva vital în viaţa sa spirituală.
Părintele Gabriel: Da. Şi dacă această persoană are 70 de ani, aşa ca mine, acest pas nu poate fi unul pripit, nu-i aşa?

R: Nu, nu poate fi. Dar ce vă lipsea, fiind un monah cu o mare experienţă spirituală?
P: Trebuie să vorbesc nu despre o decizie, ci despre întreaga călătorie a vieţii cu logica ei interioară. La un anumit moment, se întâmplă un eveniment pentru care te-ai pregătit întreaga viaţă. Ca toţi tinerii, am căutat calea mea în viaţă. Am intrat la Universitatea din Bonn şi am studiat filosofia şi teologia comparată. Nu mult după aceasta am vizitat Grecia şi am petrecut două luni pe insula Lesbos. Acolo am văzut un bătrân călugăr orthodox pentru prima oară. Pe atunci eram atras către călugărie şi citisem ceva literatură ortodoxă, inclusive surse ruseşti. Bătrânul m-a uimit. El a devenit întruparea vieţii monahale pe care o întâlnisem doar în cărţi înainte. Deodată, în faţa mea, am văzut viaţa monahală care de la început îmi părea a fi autentică, adevărată, cea mai apropiată de practica primilor monahi creştini. Apoi am rămas în legătură cu acel bătrân toat viaţa mea. Şi am avut astfel un ideal de viaţă monahală.

Când m-am întors în Germania, am intrat în Ordinul Sfântului Benedict – îmi părea cel mai apropiat de aspiraţiile mele. Structura ordinului însuşi seamănă cu una a Bisericii creştine primare. În ordin nu există un sistem vertical de subordonare, fiecare comunitate există prin sine însuşi. Ceea ce garantează unitatea acestor comunităţi este tradiţia Tipiconului Bisericii. Aceasta nu este ordinul juridic, ci idealul spiritual. A propos, în acest sens cred că benedictinii sunt dintre toţi credincioşii occidentali, cei mai pregătiţi să înţeleagă cel mai bine pe creştinii ortodocşi. Dar totuşi părintele meu spiritual fiind din ortodoxie şi pasiunea mea pentru monahismul oriental şi iubirea mea pentru ortodoxie, mi-au arătat că locul meu nu era în acest ordin. Aşa că egumenul, un bărbat bătrân şi experimentat, pe care îl cinstesc, a decis să mă transfere la o mănăstire mică în Belgia, şi nu fără regrete. Am petrecut 18 ani acolo, am dobândit o bună experienţă, şi de acolo, cu binecuvântare, am venit în acest schit din Elveţia. Toate aceste transferuri au avut un scop: încercarea de a progresa într-o viaţă monahală autentică, aşa cum era a vechilor creştini. Ca aceea pe care am văzut-o la creştinii ortodocşi. Cel mai recent pas al meu a fost convertirea la ortodoxie.

R: De ce aţi decis să adoptaţi ortodoxia? Cineva poate iubi ortodoxia cu toată inima şi totuşi să rămână în catolicismul tradiţional. Există multe exemple în vest.
P: Da, mulţi oameni care sunt atraşi de ortodoxie stau în Biserica Catolică. Şi acest lucru este normal. În majoritatea catedralelor vestice există icoane ortodoxe. În Italia, există şcoli profesionale de pictură a icoanelor în care predau specialişti ruşi sau de alt neam. Tot mai mulţi credincioşi din Europa sunt interesaţi de imnele bizantine. Chiar şi tradiţionaliştii din Biserica Catolică au descoperit cântul bizantin. Desigur, ei nu le folosesc în timpul slujbelor divine, dar înafara Bisericii da, spre exemplu în concerte. Literatura ortodoxă este tradusă în toate limbile europene şi cărţile sunt publicate în cele mai multe edituri catolice. Pe scurt, în vest nu s-a pierdut gustul pentru autentic creştin, şi pentru tradiţiile răsăritene care l-au păstrat. Dar vai, aceasta nu schimbă cu nimic viaţa oamenilor şi a societăţii ca întreg. Interesul pentru ortodoxie este mai mult cultural. Şi oamenii rătăciţi ca mine care au un interes spiritual în ortodoxie sunt o minoritate. Suntem nişte ciudaţi; rareori suntem înţeleşi.

R: Ca teolog, aţi vorbit deseori despre problema separării dintre vest şi est. Puteţi spune că această convertire a sfinţiei voastre la ortodoxie este rezultatul meditaţiei la această temă?
P:Când am fost în Grecia şi am început să mă întorc spre creştinătatea răsăriteană, am început să simt schisma dintre est şi vest ca pe ceva foarte dureros. A încetat să fie o teorie abstractă sau un complot într-o carte de istorie a Bisericii, ci mai degrabă ca un lucru care afecta direct viaţa mea spirituală. De aceea convertirea la ortodoxie a început să mi se pară ca fiins un pas foarte logic. În tinereţe, am sperat sincer că unirea dintre vest şi est este posibilă. Aşteptam să se întâmple cu toată inima mea. Şi aveam ceva raţiuni să cred asta. La Conciliul Vatican II, au fost observatori din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv Mitropolitul actual de Saint Petersburg şi Ladoga, Înaltpreasfinţitul Vladimir (Kotlyarov). Pe atunci, Mitropolitul Nikodim (Rotov) era foarte activ în relaţiile internaţionale. Şi mulţi oameni credeau că cele două Biserici se mişcau una către alta şi că se vor întâlni la un punct. A fost visul meu, care devenea din ce în ce mai real. Dar am îmbătrânit şi am învăţat mai adânc despre aceste lucruri, şi am încetat să cred în posibilitatea reconcilierii celor două Biserici, în termenii slujbelor dumnezeieşti şi ai unităţii instituţionale. Ce era să fac? Nu am putut decât să merg să caut această unitate de unul singur, individual, restaurând-o într-un suflet, al meu. Nu puteam să fac mai mult. Mi-am urmat conştiinţa, şi am venit la ortodoxie.

R: Nu e o opinie prea radicală?
P: Când eram în Grecia, fiind catolic, am realizat că vestul s-a separat de est şi nu viceversa. În acel moment, a fost de necrezut pentru mine. Am avut nevoie de timp pentru a înţelege şi a accepta acest lucru. Nu puteam da vina pe nimeni, bineînţeles. Vorbim despre un întreg proces istoric, şi nu putem spune că acea persoană sau alta putea fi învinuită pentru aceasta. Dar faptele rămân fapte: ceea ce numim acum creştinism occidental s-a născut ca o verigă în lanţul rupturilor cu estul. Aceste rupturi au fost reforma gregoriană, urmată de separarea Bisericilor în secolul al XI-lea, apoi reforma din secolul al XV-lea şi în final cu Conciliul II Vatican în secolul XX. Aceasta este desigur o schemă foarte sumară, dar este corectă ca şi întreg.

R: Totuşi, există opinia că lanţul acestor rupturi este un proces istoric normal deoarece orice fenomen (şi Biserica creştină nu este o excepţie) merge prin stadiile sale de dezvoltare. Care este tragedia în asta?
P: Tragedia este în oameni. Într-o situaţie de evenimente radicale, revoluţionare, există întotdeauna oameni care încep să dividă viaţa între „înainte” şi „după”. Ei doresc să calculeze numai de la acest punct ca şi cum tot ce s-ar fi întâmplat înainte nu ar avea nici o semnificaţie. Când viitorii protestanţi au proclamat Reforma, nu cred că ei ştiau că vor duce la separarea Bisericii occidentale în două câmpuri de bătălie. Ei nu realizau asta, ei doar o făceau. Şi au început să dividă pe cei din jurul lor în sănătoşi – cei care acceptau Reforma, şi bolnavi – următorii Papei.
Mai mult, istoria se repetă: acelaşi lucru se întâmplă acum în jurul Conciliului II Vatican în sânul Bisericii Romano-Catolice. Sunt oameni care nu au acceptat deciziile şi oameni care au considerat aceasta ca un punct de plecare. Şi toţi gândesc în graniţele astea. Un exemplu simplu: dacă într-o conversaţie, cineva menţionează cuvântul „conciliu” fără a da alte detalii, toţi asumă că vorbeşte despre Conciliul II Vatican.

R: Ce credeţi despre curentul modern liberal între catolici?
P: Sunt foarte bucuros că am oportunitatea să mă adresez audienţei ruseşti şi să spun că nu trebuie să reducem catolicismul doar la un nivel. Printre ei sunt oameni care ar dori să fie mai secular, alţii mai liberali. Asta nu înseamnă că ei sunt criminali, este doar punctul de vedere al lor despre viaţă. Sunt alţii, care sunt dedicaţi deplin tradiţiei. Nu i-aş numi tradiţionalişti, pentru că tradiţia însăşi nu este atât de importantă pentru ei. Aceasta nu este un folclor vechi, din care te hrăneşti artificial şi apoi ţi-e foame din nou. Nu! Tradiţia pentru ei este ceea ce dăruieşte în fiecare epocă contactul personal şi viu cu Hristos, viaţa de fiecare zi în mâinile lui Dumnezeu. Aşa cum a spus Ioan Teologul: „ceea ce am văzut şi auzit vă vestim, ca şi voi să aveţi mărturie împreună cu noi. Şi mărturia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Iisus Hristos” (1 Ioan 1:3). Sunt sigur că poziţia: „este Dumnezeu şi sunt eu”, este pentru eretici. Pentru creştini, este „Dumnezeu, eu şi ceilalţi”.
Ceilalţi sunt credincioşii, cei care pentru multe veacuri au păstrat credinţa pentru noi. Dacă oamenii nu i-ar fi ascultat pe alţi oameni, dacă nu ar fi scris şi transmis, nu ar fi existat Noul Testament. Adică nu am fi avut nimic.

R:Şi care ar trebui în acest caz să fie atitudinea noastră faţă de cei care nu sunt foarte dedicaţi tradiţiei?
P: Nu ar trebui să îl plesnim peste faţă şi desigur nu ar trebui să-i dăm afară din Biserică. Fiecare persoană merită milă creştină. Dacă eu, fiind un ortodox, văd un catolic într-o Biserică ortodoxă, aş vrea să vorbesc cu el, şi să-i spun deschis, blând şi confidenţial: „Auzi, frate, poate eşti interesat despre faptul că la început toţi ne făceam crucea la fel, de la dreapta la stânga. Nu totul s-a schimbat. Nu te chem să reconsideri toată viaţa ta şi să te grăbeşti spre ortodoxie. Doar vreau să îţi arăt de unde au venit aceste lucruri”.

R: De ce aţi ales Biserica Ortodoxă Rusă?
P: Cred că factorul cheie în aceste decizii au fost oamenii din jurul meu. Când cunoştinţele mele, episcopii ruşi de la Sainkt Petersburg, au aflat că voiam să trec la ortodoxie, ei au zis: „Nu suntem deloc surprinşi de asta. Tu totdeauna ai fost cu noi. Acum vom avea o mai apropiată comuniune: cea sfântă, de la Potir”.
Îl cunosc pe Mitropolitul Ilarion, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe a Patriarhiei Rusiei, de multă vreme. Ne-am întâlnit în 1994 când era ieromonah. Îl consider un bun prieten şi preţuiesc prietenia lui. Ierarhul Ilarion este unul dintre oamenii cei mai competenţi şi cunoscători pe care i-am întâlnit. El a devenit sungura persoană căreia îi cer orice, care mă cunoaşte, credinţele şi situaţia mea. Şi care este gata să răspundă. Şi aceasta s-a întâmplat.

R: Cum vă va ajuta acest lucru în atingerea idealului de viaţă spirituală?
P: Vreţi o proorocie de la mine dar eu nu sunt profet. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor. Eu doar trăiesc, pur şi simplu. Chiar acum am găsit în Rusia multe lucruri care m-au interesat. Spre exemplu, am vizitat Mănăstirea Valaam. Stiţi, dacă în vest un credincios este atras de o viaţă de retragere monastică, de fapt nu are nicăieri unde să se ducă.
Sihăstrii ca acestea sunt în Rusia, ele nu există în vest. Această formă de viaţă pare să fie demodată acolo. Ca monah, am fost constant în căutarea celei mai severe separări, chiar a sigurătăţii. În Valaam, am simţit că toate acestea erau acolo.

R: Este destulă singurătate în schitul din Elveţia? Valaam este un loc aglomerat, pelerinii vin acolo regulat.
P: Elveţia este o ţară mică şi dens populată. Schitul este înconjurat de o pădure, dar la 15 minute de mers pe jos este un sat cu 100 de oameni. Da, desigur, sunt mulţi oameni acolo. Dar locul însuşi, aşa cum am simţit, este izolat de restul lumii. Poate pentru că e o insulă, sau poate este datorită unor raţiuni non-geografice. Mi se pare mie că acestea pot asigura dorinţa de singurătate în inima oricărui om care vine aici.

R: Este mai dificil în Europa?
P: Pentru a o spune pe scurt, nu există aşa ceva în vest. Tradiţia autentic monastică în vest a fost practic exclusă în timpul revoluţiei burgheze din 1789. Am convingerea că consecinţele acestei revoluţii au fost la fel de grele ca şi cele din revoluţia din 1917 şi cei 70 de ani de putere ateistă în Rusia. În Franţa, după aceste evenimente sângeroase, monahismul a trebuit să fie restaurat de la zero. Preoţi obişnuiţi au trebuit să facă asta, nu monahi. Nu mai era niciunul. În Rusia, monahismul a supravieţuit în ciuda tuturor şocurilor şi ororilor. Da, s-a întâmplat la nivelul indivizilor, bătrânilor. Dar ei au existat! Şi au ţinut tradiţia monastică şi viaţa monastică autentică. Mi se pare că în ceea ce priveşte viaţa monastică, Rusia nu a trebuit să o ia de la zero. De aceea sunt trist să aud pe ruşi că spun: a fost totul distrus, Biserica a fost distrusă etc.

R: Ce s-a schimbat în viaţa voastră după convertire?
P: Desigur, sunt lucruri care trebuie să se schimbe. Devenind un membru al Bisericii Ortodoxe Ruse, dar trăind în Elveţia, mă supun Arhiepiscopului Innokenty de Korsun. Relaţiile mele cu Biserica Catolică nu pot fireşte să rămână aceleaşi.

R. Ce reacţie aşteptaţi de la fii voştri spirituali? Trebuie să fie tot catolici…
P. Mai întâi, am avut de-a face cu oameni înţelegători, şi sunt sigur că ei respecă decizia mea. Şi în al doilea rând, niciodată nu mi-am ţinut opiniile şi credinţele în secret. Toţi copiii mei spirituali au cunoscut idealul meu de creştinătate în Orient. Nu cred că ei vor fi surprinşi…

R: Cum e cu slujbele dumnezeişti?
P: Desigur, acum nu mai am voie să administrez Împărtăşania la catolici. Dar chiar şi înainte făceam acest lucru foarte rar. Schitul este departe de lumea mare, teritoriul este închis, slujbele sunt particulare, capela este mică, pentru cel mult 10 oameni. Numai de Crăciun şi de Paşti deschidem uşile pentru toţi cei care doresc să vină.

R: Dacă doriţi să daţi contemporanilor un mic sfat despre cum să-şi organizeze viaţa de rugăciune, ce le-aţi spune?
P: Dacă vrei să înveţi să înoţi, sari în apă. Numai aşa vei învăţa. Numai cei ce se roagă vor simţi sensul ei, gustul şi bucuria rugăciunii. Nu poţi învăţa să te rogi stând într-un mare fotoliu. Dacă eşti gata să îngenunchezi, să te pocăieşti sincer, să ridici ochii şi mâinile către cer, atunci multe lucruri ţi se vor descoperi. Desigur, poţi citi multe cărţi, asculta conferinţe, vorbi cu oamenii – acestea sunt foarte importante şi ajută la înţelegere. Dar care este valoarea tuturor acestor lucruri, dacă nu facem paşi reali după aceea, dacă nu ne rugăm? Cred că trebuie să înţelegem aceasta.

Interviu realizat de Konstantin Matsan
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati, http://journeytoorthodoxy.com

Sursa: http://www.doxologia.ro

Urmariti va rog si: Straini care s-au stabilit in Romania si si-au gasit linistea in sanul Bisericii Ortodoxe

Sfantul Părinte Porfirie: Deschide o portiță prin care să intre Lumina Dumnezeiască și întunericul, și sfâșierile tale se vor risipi de la sine!

vt Ortodoxie, Sfantul Parinte Porfirie , ,

Mult mai simplu, spune Părintele Porfirie, deschide o portiță prin care să intre Lumina Dumnezeiască și întunericul, și sfâșierile tale se vor risipi de la sine!

 Spunea unul din Părinți…, chiar Părintele Porfirie spunea: „De ce te străduiești să scoți întunericul din cameră? Fă o găuriță și las’ să intre lumina, și întunericul de la sine va dispărea”. „Deschide geamul!” Ei, noi ne întoarcem, ne chinuim cu păcatele noastre, le scormonim, le întoarcem pe toate părțile, ne sfâșiem…, de parcă ar sta în puterea noastră să ne izbăvim de ele! Mult mai simplu, spune Părintele Porfirie, deschide o portiță prin care să intre Lumina Dumnezeiască și întunericul, și sfâșierile tale se vor risipi de la sine! Această portiță este gândul bun, gândul luminos pe care trebuie să-l avem despre aproapele nostru, despre Dumnezeu.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2010, p. 28) – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie