În această lună, ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Porfiriu, episcopul Gazei.

Acesta se trăgea din cetatea Tesalonic şi era fiu de părinţi aleşi şi bogaţi. Deci pornind din patria lui, s-a dus în Egipt şi mergând acolo într-un schit, a îmbrăcat cinul monahal, iar după cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminând pe mulţi cu cuvântul său. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, după care, mai târziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei împreună cu alţi episcopi. Acolo a întărit pe credincioşi, şi a întors pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Văzând el că creştinii, eparhioţii săi, erau nedreptăţiţi de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători la idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol şi aflând pe sfântul Ioan Gură de Aur, care era atunci patriarh, şi spunându-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta în seama lui Amantiu Cubicularul. Şi acesta spunând cele ce a aflat de la el împărătesei, aceasta l-a primit cu bucurie şi a spus şi împăratului de venirea preacuviosului şi de proorocirea ce a făcut sfântul pentru pruncul lor ce avea să se nască. Iar împăratul, mirându-se de aceasta, a mulţumit după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea împărăteasa a născut pe Teodosie cel Tânăr. Şi chemând pe sfântul Porfiriu, acesta a binecuvântat pruncul şi împărăteasa a făgăduit să facă tot lucrul după voia lui. Pentru care a rugat pe împărat, iar împăratul încă a făgăduit şi el. Iar dacă a citit câte cerea preacuviosul, s-a mâhnit zicând: nu este cu putinţă să fie izgoniţi slujitorii idolilor şi ereticii, din pricina multului folos şi ajutor pe care îl aduc. Atunci, împărăteasa a zis către împărat: adevărat, greu lucru este cererea aceasta, împărate, dar şi mai grea este respingerea ei. După aceea a fost înduplecat şi împăratul să împlinească cele cerute. Şi a trimis cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la împărăteasă două sute de monede de aur ca să zidească biserică şi două sute monede simple de cheltuială, şi sosind în eparhia lui, a sfărâmat toate celelalte altare idoleşti şi a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzându-l, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a hotărât împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte şi vieţuind cu cinste în aceeaşi eparhie şi făcând multe minuni, după douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar către Victor, a zis: „De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit”. Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.

Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Victor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Calfa, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1575, şi care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan Calfa (Ucenicul) trăia în Galata, o suburbie a Constantinopolului. De profesie era tâmplar şi fiind foarte îndemânatic, mulţi oameni importanţi apelau la serviciile lui. I s-a încredinţat chiar lucrarea de ornamentare interioară a palatului sultanului.

Sf. Ioan Calfa era renumit pentru bunătatea sa creştină pe care o arăta faţă de orfani sau faţă de cei închişi în închisori şi, de aceea, mulţi îi cereau ajutorul. Odată, un înalt demnitar l-a rugat să-l ia pe nepotul său ca ucenic. Acesta a acceptat şi, după terminarea perioadei de ucenicie, tânărul a primit un post important la curte.

Într-o zi, întâlnindu-l pe fostul său profesor şi binefăcător, tânărul l-a întrebat ce zic scrierile creştine despre „profetul” lor Mohamed. Sf. Ioan n-a vrut să răspundă la o astfel de întrebare, dar la insistenţele băiatului, i-a răspuns zicând că Mohamed a fost un simplu muritor, fără educaţie, care n-a făcut nici o minune în viaţa lui. Şi a continuat spunând că Mohamed nici nu a fost profet, ci mai degrabă un duşman al lui Dumnezeu. La auzul acestora, tânărul devotat credinţei sale islamice, a fugit la confraţii săi spunându-le cum Sf. Ioan l-a insultat pe profetul lor.

Sf. Ioan a fost trimis în judecată unde i s-a cerut să se lepede de Hristos, dar el şi-a mărturisit cu demnitate credinţa în Mântuitorul.  După ce l-au torturat, a fost condamnat la 6 luni de penitenţă şi în primele trei luni a fost bătut în închisoare. Văzând că nu-l pot convinge nicicum să le facă voia, i-au tăiat capul în piaţa Ergat-Bazara, lângă Bedestan (o piaţă acoperită) în 26 februarie 1575.

Pătimirile Sf. Mucenic Ioan Calfa au fost consemnate de Părintele Andrei, iconomul şef al Patriarhiei Constantinopolului, care s-a împărtăşit împreună cu el în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sebastian din Poshekhonye.

Sfântul Sebastian din Sokhota, Poshekhonye, a pus temeliile unei mănăstiri cu Hramul Schimbarea la Faţă, pe malul râului Sokhota, la distanţa de 90 verste de oraşul Romanov (azi Tutaev), în districtul Yaroslav. Călugării mănăstirii au cultivat ei înşişi pământul şi se hrăneau cu rodul mâinilor lor. Fondatorul mănăstirii era primul care dădea acest exemplu pentru munca câmpului. Sf. Sebastian a încetat din viaţă în anul 1500.

Mănăstirea Schimbarea la Faţă de pe râul Sokhota s-a alăturat mai târziu mănăstirii Cherepovets iar în 1764 s-a închis. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unde se aflau moaştele Sfântului Sebastian, s-a construit o biserică din piatră. Sfântul Sebastian mai este prăznuit şi în ziua de 18 decembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie26.htm