2 Iulie – Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Sfinte Voievod Ștefan cel Mare roaga-te pentru noi pacatosii!
Lună: iulie 2015
Distrugerea Romaniei sub deviza „România lucrului bine făcut”!
Am citit, cu mare dificutate, cele 58 de pagini ale “raportului prezidenţial” al lui Klaus Iohannis, intitulat „România lucrului bine făcut”, scrise într-un veritabil limbaj de lemn, luat, direct, din textele rapoartelor prezentate la plenarele şi congresele partidelor comuniste.
„România lucrului bine făcut” este o înşiruire de fraze sforăitoare, care nu ne spune nimic despre starea reală actuală a economiei şi societăţii româneşti şi nimic concret despre cum se va schimba această stare în cei 10 ani cât vrea să stea la Cotroceni autorul acestei mostre de demagogie electorală.
Nu aflăm nimic despre sărăcirea şi umilirea la care a fost supus poporul român în ultimii 25 de ani, nimic despre marea hoţie numită “privatizare”, despre modul în care poporul român a fost deposedat de avuţia productivă, de capitalul acumulat din munca lui de-a-lungul istoriei, nimic despre faptul că acest capital, în valoare de peste 500 miliarde de euro actuali, a fost trecut, pe nimic, în proprietatea guvernanţilor, uzurpatori şi trădători, şi a corporaţiilor transnaţionale, nimic despre cele peste 2.000 de miliarde de euro profituri realizate de acest capital şi însuşite de noii lui proprietari, nimic despre distrugerea a mai mult de o treime din acest capital, nimic despre distrugerea a peste 4 milioane de locuri de muncă, despre milioanele de români care au fost, astfel, obligaţi să-şi părăsească ţara şi familile, să lase milioane de copii în situaţia de a trăi fără mamă, sau fără tată, sau fără amândoi părinţii. Nimic despre fatul că datoria externă a României a ajuns la peste 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii să se ridice la peste 40 miliarde de euro, ÎN FIECARE AN, adică la aproape o treime din PIB-ul ţării, din toată avuţia creată de români în ţara lor, ÎN FIECARE AN. Nimic despre faptul că un pumn de oligarhi, reprezentând mai puţin de 5% din familiile româneşti, împreună cu câteva corporaţii transnaţionale, au ajuns să deţină în proprietate privată peste 90% din avuţia ţării, în timp ce 90% din familiile românilor trăiesc în sărăcie şi umilinţă, sunt lipsite de capital şi sunt obligate să trăiască din salarii şi pensii de mizerie.
Nu aflăm nimic despre faptul că românii au fost deposedaţi nu numai de fabrici, de uzine şi de bănci, dar şi de suveranitatea lor naţională, de statul lor naţional. Nimic despre faptul că, în România, democraţia este o farsă, că suveranitatea naţională, puterea poltică, nu este exercitată de popor, ci de oligarhi, care controlează şi capitalul naţional şi statul, că statul este instrumentul prin care oligarhii jefuiesc poporul şi îşi apără privilegiile, averile dobândite prin furt şi înşelăciune.
„România lucrului bine făcut” nu ne spune nimic despre modul în care poporului român i se va face dreptate, despre modul în care el, poporul român, va fi despăgubit pentru capitalul de care a fost deposedat prin aşa-zisa privatizare, ca şi de profiturile create de acest capital în ultimii 25 de ani. Nimic despre cum, cu ce bani, vor fi create cele 4 milioane de locuri de muncă, pentru a-i aduce acasă pe românii plecaţi în băjenie. Nimic despre cum, cu ce bani, va fi reindustrializată ţara şi va fi creată o agricultură care să asigure bunăstarea tuturor românilor. Nimic despre cum va fi oprită scurgerea de avuţie în afara tării, despre cum vom scăpa de datoria externă, despre cum vor deveni românii stăpâni în ţara lor, proprietari ai capitalului creat prin munca lor şi ai profiturilor realizate cu acest capital.
„România lucrului bine făcut” nu ne spune nimic despre cum vor ajunge românii să aibă un stat al lor, cu adevărat DEMOCRATIC, NAŢIONAL, un stat pe care să-l controleze ei, nu oligarhii şi corporaţiile transnaţionale, un stat care să apere drepturile şi interesele celor mulţi, nu ale oligarhilor şi corporaţiilor transnaţionale, un stat DE DREPT al poporului, nu un stat DE DREPT al oligarhilor.
„România lucrului bine făcut” a lui Klaus Iohannis nu va face niciun lucru bun, pentru România şi pentru poporul ei. Dimpotrivă.
La pagina 22 a vorbăriei prezentate drept program prezidenţial, Klaus Iohanis se dă de gol şi ne spune adevăratul său scop, ne spune ce va face el pentru România dacă va ajunge să-i decidă viitorul.
Iată ce scrie Klaus Iohannis, cu mânuţa lui:
“Cred că este necesar să implicăm mai mult comunităţile locale în acest proces de creştere a independenţei energetice a ţării noastre. Din acest motiv, cred că este necesară modificarea legislaţiei, pentru ca o parte din redevenţele către bugetul central să fie reorientate către comunităţile locale şi chiar către proprietarii terenurilor, aşa cum se întâmplă în SUA.”
Sub masca grijii pentru independenţa energetică a ţării şi pentru comunităţile locale, Klaus Iohannis ne spune că, în timpul preşedinţiei sale, nu numai că va continua jefuirea resurselor naturale ale ţării de către corporaţiile private, autohtone şi străine, dar se va trece la o fază nouă, aceea în care poporul român va fi deposedat şi de dreptul de proprietate publică asupra bogăţiilor subsolului. Am fost deposedaţi de fabrici, uzine, bănci, am început să fim deposedaţi de terenurile agricole şi de păduri şi urmează, sub domnia lui Klaus Iohannis, să fim deposedaţi şi de bogăţiile subsolului.
Conform alineatului (3) al articolului 136 din Constituţia României, “Bunurile de interes public ale subsolului……fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, iar conform alineatului (4) al aceluiaşi articol, “bunurile proprietate publică sunt inalienabile”, adică nu pot fi vândute, nu pot fi înstrăinate.
Klaus Iohannis, candidat la funcţia de Preşedinte al României, ştie, cu siguranţă, aceste prevederi ale Constituţiei României. Ştie, de asemenea, tot cu siguranţă, că, în SUA, proprietarul unui terten este şi proprietarul bogăţiilor de sub ale teren. De aceea, în SUA, cei care exploatează bogăţiile subsolului plătesc redevenţă proprietarului terenului, nu statului, adică poporului. În România, conform actualei Constituţii, singurul proprietar al bogăţiilor subsolului este poporul român, prin statul său naţional. Pentru a ajunge la situaţia de a plătii redevenţe proprietarilor terenurilor, “aşa cum se întâmplă în SUA”, va trebui modificată legislaţia, astfel încât proprietarii terenurilor să devină şi proprietarii bogăţiilor subsolului, aşa cum se întâmplă în SUA.
Aceasta este adevărata “viziune” a lui Klaus Iohannis asupra viitorului României. Vor continua vânzările şi retrocedările de terenuri şi păduri, o parte din ce în ce mai mare din teritoriul naţional al românilor va intra în proprietatea străinilor, bogăţiile subsolului vor fi declarate de interes PRIVAT, printr-o lege, sau printr-o ordonanţă de urgenţă, astfel încât vor trece şi aceste bogăţii în propeietatea străinilor. Să nu ne mai încurcăm cu contracte de concesiune, cu redevenţe şi tot felul de piedici în calea liberei dominaţii străine asupra coloniei numită România.
Iată ce ne pregăteşte Klaus Iohannis!
Klaus Iohannis încurcă rău de tot borcanele. România nu este SUA. Poporul român nu este popor american. Poporul român nu s+a format acum 200 de ani, din oameni veniţi de aiurea, care s+au autoîmproprietărit cu pământul luat de la indieni exterminaţi, cu ajutorul forţei. Poporul român este stăpân pe teritoriul lui naţional de la începutul lumii. Bogăţiile subsolului teritoriului naţional sunt ale întregului popor român. Ele au fost apărate cu sângele TUTUROR românilor. Ele nu pot face obiectul proprietăţii PRIVATE, “aşa cum se întâmplă în SUA”. Ele aparţin TUTUROR romanilor şi trebuie exploatate în beneficiul TUTUROR românilor. În vecii vecilor. Aşa cum scrie în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR. – Constantin Cojocaru
Alte lucruri interesante si totodata triste despe actulalul presedinte puteti gasi la categoria: Klaus Iohannis
iar totul despre distrugerea sistematica a Romaniei, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei
VIDEO. Ce au raspuns americanii cand au fost intrebati ce sarbatoresc pe 4 Iulie?
Americanii vor celebra Ziua Independenței în acest weekend, ocazie cu care Mark Dice a ilustrat faptul că multi americani din San Diego, nici nu știu când a fost semnată Declarația de Independență sau chiar ce reprezintă 4 iulie.
Când un om a fost întrebat, „Ce țară celebra s-a rupt de Anglia pentru a-si intemei propria lor țară la sfârșitul anilor 1700,” un om a răspuns, „Nu am nici o idee, nu știu.”
Întrebată ce sărbătoresc americanii pe 4 iulie, o altă femeie a spus că Ziua Independenței si reprezinta „ziua în care am castigat razboilul contra sudistilor … .este independența noastră … .fata de sud”, o referire de fapt la războiul civil care a avut loc aproape o sută de ani mai târziu.
O altă femeie a fost, de asemenea, departe de raspunsul corect cu aproape un secol, ghicind că Abraham Lincoln a semnat Declarația de Independență. A depasit insa orice limita atunci cand a raspuns că Declarația de Independență a avut loc în anul 1964.
Când un alt om a fost întrebat: „Fata de ce țară ne-am declarat independența?”, soția lui a intervenit si a raspuns:” California „.
O altă femeie nu a putut numi nici macar unul dintre părinții fondatori ai Americii, în timp ce un altul a plecat imediat ce a auzit întrebarea.
Apoi un turist din Italia a răspuns în cele din urmă în mod corect, că America sărbătoreste independența față de Marea Britanie, care s-a intamplat în 1776.
Videoclipul se corelează cu numeroase sondaje care ilustrează nivelul uluitor de ignoranță al multor americani, atunci când vine vorba de infiintarea propriei lor țări.
Un sondaj de opinie facut in 2011 a constatat că, „Numai 58 la suta din locuitori, știu că Statele Unite si-au declarat independența în 1776.” Aproximativ un sfert din cetățenii americani nu au nici o idee fata de cine si-a declarat indepententa America.
Numerele sunt chiar mai deprimante atunci când vine vorba de tineretul Americii. 14 la suta dintre adolescenti cred că ne-am declarat independenta fata de Franta, in timp ce un alt 5 la suta au spus ca este vorba de Canada. – infowars.com
Urmariti va rog si:
Despre minunea milostivei preotese Chiriachi Ţituridu
La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut părintele în repetate rânduri. Când s-a săvârşit mutarea moaştelor ei, au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă.
Preoteasa Chiriachi Ţituridu s-a născut în 1870 şi s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe Ţituridu, care a fost hirotonit preot şi a slujit în satul lor, Ţopli din Pont. Au dobândit şase fiice şi un fiu, care a murit de mic.
Preoteasa Chiriachi era simplă, foarte evlavioasă şi foarte milostivă. Suferea şi plângea când vedea nefericirea oamenilor. Avea întotdeauna deschisă uşa casei ei, locul în care cei săraci şi flămânzi găseau mâncare şi căldură, iar cei străini, loc de găzduire.
În anul 1903, părintele Gheorghe s-a mutat împreună cu familia sa în satul Atara sau Azanta din regiunea Sohum (Georgia). Era singurul preot din acel ţinut unde trăiau mulţi refugiaţi greci. Liturghisea, boteza, cununa şi citea bolnavilor rugăciuni. În casa sa îşi găseau scăparea zeci de refugiaţi care „nu aveau unde să-şi plece capul”. Preoteasa cea milostivă frământa neobosită, gătea şi îi hrănea pe săracii care îşi găseau scăparea la casa lor. Îi iubea şi îi mângâia ca pe copiii ei. Pentru că nu încăpeau toţi în mica lor căsuţă, a cerut părintelui Gheorghe să facă o casă de oaspeţi mare. Astfel, putea găzdui acolo până la o sută de persoane.
Evlavioasa preoteasă, în timp ce hrănea atâtea guri flămânde, ea însăşi postea în fiecare zi până la ceasul al nouălea din zi. Până la Vecernie nu mânca şi nu bea nimic. Mergea la biserică, lua anaforă şi apoi mânca. Carne sau alte mâncăruri de frupt nu mânca niciodată, ci doar verdeţuri şi fructe.
Odată, pe când trecea împreună cu părintele Gheorghe pe lângă cimitirul din Suhum, a cerut ca atunci când va muri să fie îngropată acolo. Preotul s-a mirat, fiindcă era tânără, având în jur de patruzeci de ani. Peste câteva zile, s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci au îngropat-o în acel cimitir, potrivit dorinţei ei.
La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut în repetate rânduri. Un monah de la Mănăstirea „Nova fon” din Tranda vedea în fiecare seară o lumină pogorându-se pe mormântul ei şi auzea o voce spunându-i: „Să vii la mormântul meu, ca să mă scoţi de acolo!”.
Într-adevăr, s-a săvârşit mutarea moaştelor ei şi atunci au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă. O bună mireasmă a umplut locul acela şi cu uimire au observat că mâna cea dreaptă, pe care purta verigheta, urechea şi inima ei erau nestricate, iar celelalte oseminte erau galbene ca ceara.
Mâna şi inima le-a luat călugărul din Tranda, pe când celelalte oseminte ale ei se păstrează la Sankt-Petersburg.
(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 44-46) – doxologia.ro
Alte minuni facute de Dumnezeu prin oamenii placuti Lui, puteti gasi la categoria MINUNI.
O intamplare la racla Cuvioasei Parascheva
Antonio a împlinit 6 ani. Este în clasa pregătitoare şi deja ştie să scrie, ANTONIO, MAMA, TATA, RIO. Rio este un personaj dintr-un desen animat pe care Antonio îl iubeşte. Când iubeşti pe cineva, te rogi pentru el şi… îl treci şi pe pomelnic. Ieri-seară pe la şase, i-a spus maică-sii că vrea să meargă la biserică.
– Mama, hai la biserică.
– Ce să facem? Lasă că mergem mâine la Sfântul Maslu.
– Nuuu… Hai acum.
– Păi ce să facem acum? E târziu.
– Să ne rugăm.
– Hm!
– Hai, hai, hai… Hai să mergem.
Aşa l-am cunoscut pe Antonio. Era de acum ora 19:00 şi Catedrala aproape goală. A venit la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva împreună cu mama lui şi a stat acolo vreo două minute să se roage. Parcă prea mult pentru un copil. Neobişnuit. Apoi, s-a întors spre biserică şi m-a privit. A făcut câţiva paşi spre mine, serios. Eu l-am încurajat cu un zâmbet, iar el a luat binecuvântare şi apoi mi-a sărutat mâna. L-am mângâiat pe cap şi i-am întins mâna să dăm noroc.
– Dă „noroc“! Am întins mâna, însă el a ridicat palma, să batem „five“. Am bătut „five“, dar nu ne-a reuşit din prima cum se cade. Am mai bătut o dată de a răsunat toată biserica. Studentul care mă ajută la scris pomelnice a scos capul de după florile de la raclă pentru a vedea ce s-a întâmplat.
– Nu e nimic, l-am liniştit. Am bătut palma cu prietenul meu.
– Cum te numeşti, voinice?, l-am întrebat pe noul meu amic.
– Antonio.
– Şi câţi ani ai?
– 6 am împlinit. O să împlinesc de acum 7.
– Şi?
– Şi!
– Ce faci?
– Am venit cu mama la biserică. Auzi?
– Da.
S-a apropiat de mine făcându-mă să înţeleg că vrea să-mi spună ceva la ureche. M-am aplecat spre el. Am înţeles că voia să-mi spună un secret. Trebuie întotdeauna luate în serios secretele copiilor. Am luat o mină interesată şi m-am aplecat spre el. Mi-a şoptit:
– Tata şi mama s-au despărţit. Ce să fac ca să se împace? Să fie înapoi amândoi.
Două trei secunde n-am ştiut ce să-i răspund. M-a luat prin surprindere. Se uita la mine rugător cu ochii umbriţi de o lacrimă, aşteptând un răspuns.
– Să te rogi aici, la Cuvioasa…
– M-am rugat. Mă mai duc o dată.
S-a apropiat din nou cu mersul lui de copil, de catafalc şi a mai stat un timp în faţa sfintelor moaşte. Am crezut că am încheiat cu el. N-a fost aşa. A venit din nou ţintit la mine şi mi-a spus:
– Părinte, ştii ceva?! Mai bine o chem pe mama să vorbeşti cu ea. Să-i spui ei ce să facă.
– Dar unde-i?
– O chem acum.
Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu
A fugit undeva în spatele bisericii, unde se retrăsese, şi a căutat-o. Am văzut apoi cum o dăscălea. Femeia a rezistat puţin. Privea din când în când spre mine spunându-i ceva. Vorbea şi el de undeva de jos, de la înălţimea lui. Nu ştiu ce argumente i-a adus, de acolo de jos, din lumea lui, dar ştiu că au fost mai puternice decât ale ei. A mişcat-o din loc şi au venit spre mine. Între timp, am mai luat câteva pomelnice şi am mai binecuvântat câţiva oameni.
– Doamne ajută, părinte.
– Ce faceţi?
– Ce să fac? M-a scos ăsta mic din casă ca să vină la biserică. Nu poţi scăpa de el. M-am îmbrăcat şi am venit din Dacia până aici.
Antonio privea spre noi. Avea ochii umezi.
– Spune-i ce să facă, mi-a zis, cu o voce şi o privire rugătoare.
Se gândea probabil că ea o să înţeleagă mai bine decât el ce trebuie să facă pentru a veni tata acasă. Avea credinţa că eu ştiu foarte bine, eu am răspunsul problemei lui. Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu. Eu îi voi da mamei soluţia, ea va înţelege, va face ceea ce trebuie şi apoi totul va fi bine. Părinţii lui vor fi din nou împreună, uniţi, cum au fost până nu demult.
* *
Doamne, dăruieşte părinţilor înţelepciune şi putere pentru a oferi copiilor lor o copilărie binecuvântată. Separarea părinţilor desparte şi sufletul copilului în două. Să nu-i rănim. Să nu le umbrim timpul nevinovăţiei. Divorţul aduce în sufletul copilului confuzia, sentimentul vinovăţiei, tristeţea, refuzul acceptării acestei situaţii şi furia, sentimentul că este abandonat. Copilăria este timpul bucuriei curate. Am auzit pe cineva spunând odată: nu am mai trăit cu adevărat din copilărie. Copilăria este izvor de putere şi de mângâiere pentru toată viaţa, ajutor şi refugiu în momentele dificile de mai târziu de care nu scapă nimeni. (Protos. Nicodim Petre) – doxologia.ro
Urmariti va rog si:
Sfânta Parascheva, o vistierie de minuni duhovnicesti fără de preţ
Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie
Vremuritulburi 