Dupa ce OCCIDENTALII si NATO au exploatat si nenorocit o gramada de tari in Africa si Asia, acum vor sa scape si de imigrantii acestor tari si sa-i redistribuie la fraieri!

Germania a făcut un plan prin care să împartă refugiații africani și asiatici care vin în Germania și să-i re-trimită spre celelalte țări ale Uniunii Europene – informeaza The Guardian.

Germania consideră că e incorect ca ea să suporte cea mai mare parte a imigranților africani și asiatici și cere ca celelalte țări ale Uniunii Europene să preia fiecare o parte din acești imigranți ce ajung în Germania.

Propunerea a fost preluată de către conducerea Uniunii Europene, iar Juncker va veni miercuri, cu un plan care va impune fiecărei țări UE o cotă de imigranți africani și asiatici. Draftul de hotărâre a fost făcut deja, ziarul The Guardian a intrat în posesia lui.

Sistemul de distribuție și numărul de imigranți pentru fiecare țară, inclusiv pentru România, va fi stabilit de catre Bruxelles. România nu va putea să refuze numărul de imigranți africani și asiatici care i se va impune de la Bruxelles. România va fi obligată să-i primească și să-i găzduiască, în România, pe bani publici.

Ungaria se opune acestui plan. Viktor Orban, primul-ministru al Ungariei, a declarat că o astfel de idee este nebună și complet incorectă. Orban a declarat: “Conceptul european prin care ‘cineva lasă să vină imigranții la el în țară’ pentru ca apoi ‘să-i redistribuie’ către celelalte state membre este o idee nebună și complet incorectă.”

Deși la curent cu această inițiativă a Germaniei și a Uniunii Europene care va umple Bucureștiul si celelalte mari orașe ale țării cu mii de de africani și de asiatici, autoritățile de la București, atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis, tac chitic. În Germania anul acesta vor ajunge 400.000 de imigranți, 2/3 din totatul imigranților ce ajung în UE, imigranți pe care acum Germania vrea să-i redistribuie către celelalte țări ale Uniunii Europen, inclusiv către România.

Cum criteriul des utilizat de Germania este cel bazat pe ponderea populației fiecărui stat al Uniunii Europene și nu pe dezvoltarea economică a fiecărui stat, ne putem aștepta ca României să i „se distribuie” doar anul acesta zeci de mii de refugiați africani și asiatici.

Planul va fi discutat de către miniștri de externe ai Uniunii Europene săptămîna viitoare și va fi aprobat la reuniunea la vârf a Uniunii Europene de luna viitoare.

Ultimele evolutii ale acestui subiect

În urma valului de imigranți ilegali care continuă să debarce în număr mare în porturile din Italia, președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, va propune miercuri un plan de acțiune a cărui idee de bază este repartizarea acestor refugiați pe ‘cote’ între statele Uniunii Europene, inițiativă ce divizează blocul comunitar, relatează agențiile AFP și Reuters.

Astfel, în timp ce Italia, Germania, Austria și Franța agreează această inițiativă ce invocă ‘solidaritatea’ europeană, Marea Britanie și Ungaria se declară împotriva ei.

‘Cred că este normal să existe o repartizare a solicitanților de azil între diferitele țări ale Uniunii Europene și este normal ca Europa să aibă o politică în materie de azil’, a spus luni ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, la postul de radio RTL.

Conform surselor AFP, Juncker nu a ținut cont de opinia propriului grup politic și nici de opoziția mai multor comisari europeni și ar fi menținut în planul de acțiune propunerea privind acceptarea imigrației economice.

Între timp, autoritățile de la Roma și mass-media italiană consideră că repartizarea obligatorie a refugiaților între statele membre ale UE este deja obținută. Totuși, conform unei surse consultate de AFP, caracterul obligatoriu al acestei prevederi nu este încă definitivat, întrucât unii comisari insistă ca repartizarea refugiaților între statele europene să se facă pe bază voluntară.

În ceea ce privește stabilirea ‘cotelor’ de refugiați pentru fiecare țară în parte, conform proiectului respectivului plan aceasta ar urma să se calculeze ținând cont de PIB-ul fiecărei țări, de populația ei, de rata șomajului și numărul de refugiați deja găzduiți.

Conform Reuters, pe lângă redistribuirea refugiaților aflați în prezent țările din sudul Europei — în special Italia — către toate celelalte țări din blocul comunitar, Comisia condusă de Juncker ar urma să ceară guvernelor naționale să preia și din milioanele de refugiați sirieni care au fugit din calea războiului civil din țara lor și se află în prezent în statele vecine Siriei. De asemenea, ar urma să se solicite statelor membre să faciliteze imigrația legală în UE pentru refugiații care dețin o calificare.

Potrivit Eurostat, numărul total al solicitanților de azil în țările Uniunii Europene a ajuns anul trecut la circa 626.000. Numai în Italia au debarcat în ultimele luni peste 90.000 de imigranți clandestini proveniți din țările Africii și Orientului Mijlociu. Aceștia profită de lipsa unei autorități statale în Libia și, cu ajutorul traficanților care le pun la dispoziție diverse ambarcațiuni, pleacă de aici către Europa traversând Marea Mediterană.

Comisia Europeană are în vedere și inițierea unei operațiuni militare pentru neutralizarea bărcilor imigranților. Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, se va afla săptămâna aceasta la sediul ONU din New York pentru a convinge Consiliul de Securitate să aprobe o rezoluție care să autorizeze o astfel de operațiune. Însă Rusia, țară ce are drept de veto în Consiliul de Securitate, nu s-a arătat până în prezent favorabilă unei asemenea rezoluții. – fluierul.ro

Cine putea sa se opuna acestui proiect mizerabil decat Viktor Orban, un om cu coloana vertebrala. Romanii nostrii sunt convins ca vor fi printre primii care vor fi bucurosi sa ajute Uniuniea Europeana si sa-i accepte pe imigranti.

Sa ajuti oamenii este intr-adevar unul dintre cele mai minunate gesturi crestinesti, numai ca aici e vorba de cu totul si cu totul altceva. Acesti occidentali in frunte cu NATO(SUA) au nenoricit aceste state, exploadandu-le si bombaradndu-le unde a fost cazul, obigandu-i efectiv pe saracii oameni sa apeleze la singurul mijloc de a mai putea supravietui, si anume sa plece in alte parti. Iar acum cand le vin pe cap acesti oameni occidentalilor, ei vor sa-i redistribuie ca cica asa e normal. Noi v-am luat doar bogatiile sau i-am ajutat pe altii sa vi le fure, insa de voi nu are nimeni nevoie, mergeti prin alte parti.

Nu dragi occidentali europeni, nu e normal si corect si Orban are dreptate, din pacate daca voi faceti in continuare jocul neoconilor americani, acum mergeti pana la capat si spalati-va pe cap cu toti imigrantii. In America nici nu se pune problema sa mearga, doar in Europa, ca aici sunt multe colonii care ii primesc. Cat de nenorocoti puteti fii!

18 gânduri despre &8222;Dupa ce OCCIDENTALII si NATO au exploatat si nenorocit o gramada de tari in Africa si Asia, acum vor sa scape si de imigrantii acestor tari si sa-i redistribuie la fraieri!&8221;

  1. Si aceasta amestecatura a populatiilor prin asa zisa redistribuire a emigrantilor in mod egal in toate statele Europei si nu numai , face parte din Planul papusarilor de distrugere a Statelor lumii , a etniilor , culturii specifice a popoarelor , religiilor , obiceiurilor pastrate de generatii , vor sa creeze un ghiveci de populatii pe intreg Globul , un singur Stat , o singura „religie „cea satanista , un singur conducator (antihrist), un singur Guvern , Guvernul Mondial si Dictatura Mondiala a lui antihrist .
    Asa se incepe , desfiintarea granitelor teritoriale (NATO si UE ), desfiintarea banilor fizici , desfiintarea Dreptei Credinte (Ortodoxia) numai ca aici nu vor avea spor , desfiintarea culturilor popoarelor , patriotismului , inteligentelor si geniilor lumii , promovand infractiunile , crima , dezordinea , anarhia , razboaie , ura , satanism , etc .
    De aceea bombardeaza statele sarace africane dupa care le fura resursele , produc atata suferinta incat oamenii parasesc tarile si fug in lumea larga , apoi tot papusarii vin cu solutia , obligand statele-colonii SUA si NATO sa primeasca imigrantii . Asa se vor amesteca populatiile de pa continente , incat va fi o singura natie , din mai multe natii , condusa de GM .
    Iata drumul spre antihrist , construit de o mana de infractori sau „o grupare infractionala restransa care a creat un sistem global de spoliere si jaf al resurselor planetare , ” adica PAPUSARII !

    • uiti un lucru, le-au furat tarile nu asa se face , le-au furat valorile , nu asa se face, le-au furat aurul si pamantul rubienele safirele tot si pe urma i-au macelarit, e bine?

  2. Ati fost de curand prin Europa Occidentala si ati vazut cum e pe-acolo? Eu am fost anul asta in Paris si m-am speriat! Majoritatea locuitorilor sunt negrii si arabi – francezii nu cred ca sunt mai mult de un sfert din populatie. (In Londra si Bruxelles la fel – autohtonii sunt minoritari) Dar cel mai ingrozitor e ca acelasi lucru ni se pregateste si noua! :(((((

    • pai daca am vandut armament uturor , ne-au bagat la mijloc, cand esti mic taci si faci cum ti se dicteaza, noi am exportat armament sa-i impuscam pe aia , ia vezi cine are fabrici de armament? deci suntem vinovati.

  3. guvernul Romaniei sa se ingrijeasca intai de propria populatie si dupa aceea sa se ocupe si de imigranti, sau sa ne dea UE fonduri pt ei daca ni-i baga pe gat ! UE moare de grija africanilor dar nu mai poate de muritorii de foame din Romania sau de milioanele de romani care au plecat din tara din cauza saraciei, si opozitia permanenta a lui Orban fata de deciziile UE e cam suspecta, cred ca cineva ii tine spatele sau e lasat cu buna stiinta sa faca opozitie ca sa dea impresia de libertate si democratie in uniune, cine stie care e intelegerea…

      • au mai fost nationalisti care au tinut la interesul natiei lor si li s-au pus bête in roate foarte usor sau a cazut avionul cu ei., sau a dat vreun mare cutremur peste natia lor…Orban de ce nu pateste nimic ?

      • Orban si-a castigat respectul fata de foarte multi dintre occidentalii care s-au trezit, cat si fata de adversari prin politica dusa. Tu vrei sa spui ca e mai bine sa stam in genunghi pentru ca daca nu, riscam sa patim una si alt. Adica capul plecat, sabia nu-l taie. Pai asta insemana sa fii las si chiar o astfel de politica ducem acum. Iar revenind la Orban, el mai are si sprijinul si respectul lui Putin, tocmai pentru ca are colona vertebrala si este foarte echidistant si echilibrat cu toti partenerii, punand interesul national mai presus de orice. Cred ca aceasta atitudine este spatele lui.

  4. Cata marsavie,cata nedreptate la adresa acestor oameni aruncati de pe glia lor doar ca NATO_USA au vrut sa-i jupoaie si sa-i faca sa dispara de pe fata pamantului.Acum ii deranjeaza,ei care fac circ de drepturile omului,ei care fac circ aratand ca acesti oameni trebuiesc ajutati.Evident ca trebuiesc ajutati ,dar care ati profitat dupa urma lor,VOI sa-i ajutati,voi ati castigat de pe urma lor.Nu mai aveti limite nu mai stiti cum sa distrugeti o multime de alte tari printre care si ROMANIA ca sa va lafaiti in bogatiile tarilor pradate de voi.JEGURI umane,blestem sa cada peste voi,NETREBNICILOR!

  5. E gata supa copilași, ne putem pisa în ea, sa le-o dam la guvernanți sa bea. Singura scăpare este sa dea bunu Dumniezo un mare iureș… si asa se va tria din nou grâul de neghina. Cum spunea un mare Om la vremea lui; „Natura n-a creat oamenii pentru ca ei sa viețuiască în pace unii cu altii; ea vrea sa luptam, și va veni momentul când instinctul de conservare va triumfa În fata umanității, acest amestec de prostie, lașitate, de iluzie obraznica…prin război genu uman a devenit mare, o pace perpetua îl va ruina.”
    Deci …Cei mai buni si puternici sa câștige!

    • Nu știm și n-avem puterea și curajul sa ne apărăm bucata de pământ și libertatea spiritului, indiferent prin ce procedee suntem atacați, nu avem ce emite pretenții la supravietuire! Sa începem cu inceputu, cine va înfige primu securea în tzestele preainaltelor curve parLamentare ? Defiul e lansat…

      • si Stefan si Decebal si toti marii nostril urmasi tot cu coasa si sabia au alungat dusmanul din tara cand a fost nevoie, nu e nici o rusine sa se procedeze la fel si acum….insa acum populatia este controlata psiho-electro-chimic si mare minune sa miste ceva in front fara aprobare de la butoane !!!

  6. Nu mai gasiti scuze cu controale psiho-electro….,omule cand tu vezi ca ai pierdut demnitatea de a fi roman,cand tu vezi ca nu mai este nimic al tau din bogatiile acestei tari,cand tu vezi ca nu mai ai unde sa-ti castigi o paine cinstit, cand vezi ca pe orice fiinta care o votezi nu face altceva decat ce-au facut precedentii” prietenii lor „cum de mai dai vina pe manipulari.Da presa manipuleaza ,dar de ce nu cauti alte informatii,ca slava domnului sunt o multime de posibilitati.
    Cred ca e momentul sa ne trezim din marasm si sa ne indreptam catre MERITOCRATIE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s