Marioneta Klaus Iohannis continua pe aceasi linie cu Basescu si Ponta, acuzand Rusia fara sa-l intrebe nimeni nimic!

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, luni, printr-un mesaj, ”atacurile criminale” asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, precizând că responsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse, astfel că trebuie luată în considerare intensificarea sancţiunilor.

Iohannis-NU-îşi-aminteşte-CÂT-au-COSTAT-MEDITAŢIILE-şi-cum-a-luat-BANII-de-la-ELEVI-800x400

”Mă alătur reprezentanţilor Uniunii Europene şi ai Statelor Unite ale Americii în a considera atacurile asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, drept criminale”, a transmis preşedintele Iohannis, într-un mesaj remis de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit şefului statului, ”responsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse care participă la înarmarea rebelilor şi nu îşi foloseşte influenţa pentru a detensiona conflictul”.

Klaus Iohannis afirmă că ”România condamnă încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi va continua să contribuie la materializarea aspiraţiilor sale europene şi euroatlantice”.

”În acest context, se justifică menţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse, iar în lipsa participării sale credibile la găsirea unei soluţii politice care să evite pierderi de vieţi omeneşti, trebuie luată în considerare intensificarea lor”, se mai precizează în comunicatul Preşedinţiei. – nasul.tv

Domnule Klaus Iohannis, sunteti de toata jena, omarioneta vanduta intereselor occidentale, nu a ajuns faptul ca Basescu si Ponta in trecut au facut tot felul de declaratii care mai de care mai stupide la adresa Rusiei, punand Romania si pe romani intr-un mare pericol?

Domnule Presedinte, dumneavoastra ganditi inainte sa deschideti gura? Indiferent ce ar face Rusia, noi suntem doar un tantar pe langa ei, care poate fi strivit fara probleme in doar cateva secunde. Nu v-a interbat nimeni nimic, deci logic era sa va vedeti de treaba dumneavoastra. Noi trebuie sa fim neutri, nu e treaba noastra,ce se intampla in Ucraina.

Dar, de cand v-ati intors din SUA, ati dat-o cotita, faceti totul impotriva intereselor nationale. Dupa sustinerea legii BIg Brother, alocarea a 3 miliarde anual catre NATO si sutinerea proiectului de la Rosia Montana, mai faceti acum si declaratii total iresponsabile la adresa Rusiei!

Dumneavastra domnule Iohannis, credeti ca NATO o sa sara in ajutorul nostru, daca Doamne fereste, se intampla ceva? Nici vorba, o sa fim doar carne de tun. Rusii nu o sa loveasca prima data Washingtonul, ci pe noi, colonia lor, cu „scutul pacii”.

Iar in ceea ce priveste situatia din Ucraina, e numai vina americanilor,care au pompat miliarde in maidanul de anul trecut. Presa sustine ca rusii ii ajuta pe rusii din estul Ucrainei, dumneavoastra daca erau romani, ce ati fi facut? Si sa nu uitam ca Ucraina este ajutata pe partea cealalta de americani. Detalii aici: Tobele razboiului bat tot mai tare si mai repede intre SUA si Rusia

Despre marioneta Klaus Iohannis, am anticipat foarte bine ce-i poate capul, intr-un articol mai vechi:

Cine se afla in spatele lui Klaus Iohannis?

Nenorociti ce sunteti! Faceti numai jocul piratilor occidentali, s-au fraierit iara romanii.

Tot adevarul despre situatia din Ucraina il puteti afla din articolele de mai jos:

Reclame

10 gânduri despre &8222;Marioneta Klaus Iohannis continua pe aceasi linie cu Basescu si Ponta, acuzand Rusia fara sa-l intrebe nimeni nimic!&8221;

  1. Va place sau nu dar ganditi-va ca doar dupa o luna si Iohannis a acceptat sa compromita poporul,sa vanda tara pentru nu stie ,cred nimeni, ce bube i-au gasit cei de la Washington cand i-a vizitat chiar inainte de a fi declarat oficial”presedinte”.Dupa vizita nu s-a mai pus problema(decat de ochii prostimii) incompatibilitatii.In concluzie nu oamenii trebuiesc schimbati ci S I S T E M U L.
    CONSTITUTIA MERITOCRATA ne va ajuta sa scapam de HOARDELE SIONOISTE chiar cu ponta,maior,blaga,iohannis si toti tradatorii de tara care-i avem la conducere.

  2. Domnul Presedinte IOHANIS nu trebuie sa vorbeasca numai cand este intrebat,este seful statului, stat care face parte din diverse aliante,care si-a sumat diferite angajamente,stat caruia-i revine un anumit rol intr-o lume globalizata(din care a ales sa faca parte),stat care trebuie sa-si respecte toate angajamentele fata de toti partenerii.

    • Domnul Iohannis, trebuie sa vorbeasca cand are de zis ceva inteligent. Sa-ti pui Rusia in cap nu este deloc inteligent. Indiferent din ce structuri faci parte, pe tine ca presedinte trebuie sa te intereseze interesul national si sa nu pui Romania si pe romani in pericol. Razboiul din Ucraina nu este treaba noastra, nu noi l-am starnit. Daca americanii creeaza razboaie pentru diferite interese personale ale unora, noi trebuie sa ne ducem dupa ei? Nu inseamna ca daca facem parte din NATO nu mai gandim si trebuie sa-i lingem pe americani pana nu mai putem.

  3. Ce sa faci si cu tradatorul asta? Iohanis. Cine se crede el sa faca declaratii la adresa Rusiei? Nu sunt in stare sa faca nimic bun pentru tara, in schimb se pricep sa impanzeasca marsaviile usa si ue ….vai de noi.

  4. aceasta consrva hitlerista expirata, reetichettata MADE UE are rolul ei. Din pacate, pretul va fi platit tot de prosti… Istoria se repeta, daca nu o cunosti. Asa cum ne-am virit ca musca in primul razboi, pe un front mai lung decit cel din vest doar ca sa moara mai putini englezi si francezi ( desi doar pentru neutralitate am fi putut primi Ardealul) in al doilea razboi am mers peste Nistru doar pentru a ne salva evreii paminteni si ne-au facut harcea-parcea rusii pentru o suta de ani, acum haratim ursul prin gard degeaba. Daca ar da o bomba rusii care sa curete toti tradatorii de tara de la Bucuresti ar fi bine,,numai ca vor fi victime colaterale printre aplaudacii sistemului actual, care le arunca firmituri, Romanii adevarati ori au plecat la munca ori stau prin provincie…. restul sunt doar tucalari ai puterii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s