18 Octombrie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea Sfântului Apostol si Evanghelist Luca

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.

Luca apostolul si evanghelistulLuca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.

Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: „Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli”. Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.

Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând si ei ce mânca învatatorul lor.

Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi. Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: „Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat”. Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul. Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: „De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul”. Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii. Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: „Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte”. Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi. Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de tineri, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor din nou aratati Mucenici Gavriil si Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie18.htm

Publicitate

Ne-am convins si cu Ion Coja, il sustine pe masonul Teodor Melescanu la presedentie!

Iata ce aflam din articolul: Cum facem să-l ducem pe Teodor Meleșcanu în turul 2 ?:

ion-coja-300x222

Două direcții le propun camarazilor / colegilor / tovarășilor de pe acest site:

1. Angajarea fiecăruia, cum și cu ce poate, împotriva celor doi infractori care speră la turul 2 fără alt merit decât că s-au găsit două partide mari, de năuci sau mafioți, care să-i susțină!

2. Promovarea imaginii lui Teodor Meleșcanu, a ideii că de data aceasta nu mai avem de ales între două rele, ci între Meleșcanu, un candidat serios, valabil, și cine se va nimeri să-i fie adversar în turul 2. Ideal ar fi ca nici Ponta, nici Johannis și nici Udrea să nu ajungă în turul 2! Ce ușurare, ce bucurie pe toată lumea ar fi!

Cine, dintre cititorii acestui Apel, nu știe care ar fi motivele pentru care cei doi infractori numiți mai sus Ponta și Johannis nu merită nici măcar să viseze la funcția de președinte, este invitat pe acest site, www.ioncoja.ro , să scrie numele fiecăruia la fișierul CAUTĂ, dreapta sus pe prima pagină a siteului, și să citească textele în care sunt pomeniți și discutați cei doi! Amândoi dovediți a fi mincinoși, corupți, insensibili la suferințele și problemele românilor! Suspecți de multe și grave fapte penale. Veți găsi texte scrise de diverși autori, texte obiective, inteligente, care pun în cea mai puternică lumină adevărul despre cei doi impostori.

Cât privește motivele pentru care s-ar cuveni să-i dăm domnului Meleșcanu votul nostru, după mine, foarte pe scurt, acestea ar fi:

1.prezența sa de ani de zile în structurile puterii fără să se compromită, fără să i se poată reproșa vreun gest nepotrivit, vreo reacție sau atitudine regretabilă, jenantă, rușinoasă! A acumulat astfel o experiență a misiunii și funcției pe care le-a onorat ca înalt funcționar de stat, în domeniul relațiilor externe îndeosebi!

2. a mai candidat o dată, în 2000, ceea ce este un semn bun. A luat în calcul ideea de a candida și, foarte probabil, s-a preocupat să o merite. Este singurul candidat care nu are de dat explicații pentru vreo faptă care să intre în contradicție majoră cu ideea de interes național, cu legile sau Constituția!.

3. Meleșcanu ne propune „revenirea la normalitate”, formulă ușor improprie, căci nu de re-venire ar fi vorba, ci de întronarea normalității de care n-am mai avut parte de mai bine de 80 de ani, după calculele mele. Dar despre normalitate este vorba! Pledoaria dlui Meleșcanu în acest sens este convingătoare! El însuși, în chip evident, este un OM NORMAL! Ceea ce nu e cazul la mulți dintre ceilalți candidați și în primul rând la Ponta & Johannis, un tandem de la o zi la alta tot mai odios!

4. Îl susțin pe dl Meleșcanu fără să ne cunoaștem personal. Am vorbit cu domnia sa numai de două ori, la telefon, sunat de mine, în zilele din urmă. I-am sugerat idei pentru campanie și pentru a respinge acuzațiile disperate ale lui Băsescu. Am fost bucuros să constat că, la conferința de presă și la discuția cu Bogdan Rareș, a venit cu alte argumente, mai valabile decât cele oferite de mine. Am simțit în argumentația sa valoarea experienței, ascendnța rutinei, în sensul ei cel mai bun!

5. Domnul Meleșcanu este persoana cea mai potrivită, dintre toți candidații, să ne reprezinte interesele și drepturile noastre pe scena internațională. În anii ce urmează, viața internațională va fi extrem de agitată. O prezență ca a lui Meleșcanu în conclavul european al șefilor de stat va reface prestigiul României, atât de compromis în ultimii 10 ani de brambureală! Dacă nu dl Meleșcanu, atunci cine ar fi mai potrivit să ne reprezinte?!

6. Dl Meleșcanu vine cu o ofertă neașteptată, neașteptat de altruistă: de dragul normalizării, ține mult la reforma vieții politice prin câteva amendamente la Constituție: reducerea la circa 300 a numărului de parlamentari și revenirea la ciclul prezidențial de 4 ani. Noutatea extraordinară este că ne promite ca în anul 2016 să avem din nou alegeri parlamentare și presidențiale comasate, simultane. Pentru a fi posibilă această normalizare, dl Meleșcanu este gata să-și încheie mandatul după numai doi ani! Politic fiction?…

7. Dl Meleșcanu va ajunge la Cotroceni fără să tragă după dînsul o liotă de susținători, de fripturiști, adică nu are în spate un partid bucuros că i-a venit rândul să guverneze, să facă „ce vrea mușchii săi”! Toți președinții care l-au precedat au fost oameni ai partidului, nu ai Țării. Meleșcanu vine cu obligații numai față de propria sa persoană: să nu compromită o carieră și o viață până acum exemplară.
Vine cu merite demne de a fi luate în considerație și fără păcatele strigătoare la cer ale unui Ponta sau Johannis! Or mai fi între români persoane de calibrul domnului Meleșcanu, poate chiar mai valoroși, mai performanți în domneiul lor de activitate. Dar aceia, din păcate, nu candidează! Să ne rezumăm deci la o singură comparație: între cei care candidează pe 2 Noiembrie! Puteți spune că este unul mai bun, mai potrivit, mai valabil decât dl Meleșcanu? Site-ul meu vă stă la dispoziție să ni-l prezentați!

8. Dl Meleșcanu va ajunge la Cotroceni numai dacă noi, cei care respingem candidaturile de tip mafiot, vom ști să ne mobilizăm pe ideea susținerii sale. CUM PUTEM SĂ-L SUSȚINEM ÎN MODUL CEL MAI EFICIENT? Aceasta este problema pe care o pun în discuția colegilor de site, invitându-i să nu pregete să-și spună părerea și să acționeze. Au mai rămas numai două săptămâni în care să-i dumirim, să-i lămurim pe ceilalți alegători! Victime nevinovate ale televiziunilor, mulți dintre compatrioții noștri nici nu au auzit de domnule Meleșcanu! Avem toate atu-urile cu care să-i ajutăm pe Ponta și Johannis ca măcar pe Internet să iasă din cursă! Dar cum facem cu românii care nu umblă pe Internet, care cunosc numai ce văd la televiziuni, acolo unde dl Meleșcanu este invitat atât de puțin!?

9. Trebuie să ne gândim la două strategii, la două feluri de acțiuni: pe INTERNET și în spațiul real, clasic al disputei electorale. Tineretul internaut să iasă din expectativa care durează de atât amar de ani și să înțeleagă că pe 2 noiembrie despre ei este vorba în primul rând! Să se pregătească să iasă la alegeri cu toții, și să voteze după o matură și serioasă informare asupra candidaților. Primul pas este ușor de făcut: trimiteți acest apel la toate adresele la care aveți acces!

10. Fac apel la site-urile și blogurile cu vocație patriotică, naționalistă, să se decidă urgent la un candidat pe care să-l susțină. Exclud ideea că un astfel de blog ar putea susține pe vreunul dintre cei trei deja amintiți: Ponta, Johannis și Udrea! Dați cu ei de pâmînt încă din primul tur de scrutin!

Doamne, ajută!

ion coja

Comentariu VT:

Adica il vrea pe Teodor Melescanu (ex SIE) – Mason de grad inalt, recrutat inca din tinerete, face parte din garda veche de tradatori alaturi de Iliescu – KGB, Magureanu – SRI, etc. Omul care il doreste in continuare pe Ponta premier.

Acesti oameni gen Ion Coja, ne explica el cat de grav este afecata tara noastra de evrei, masoni si politiceni corupti,(m-am lasat si eu pacalit crezand ca are cu adevarat intentii bune) ca mai apoi sa ne indemne sa votam cu unul dintrei ei. Cat de fariseu poti fii, sa faci asa ceva?

Deci mare atentie ca sunt plin de lupi in blana de oaie!

Masonul Mugur Isarescu, omul tinut in functie de Elita mondiala

Într-un mod inexplicabil pentru cei care nu cunosc apartenenta sa la masonerie, Mugur Isarescu este de 25 ani guvernator al Bancii Nationale a României, pozitie pe care a ramas în ciuda schimbarilor de pe scena politica româneasca. – stiri-extreme.ro
mugur-isarescu2

Putini stiu faptul ca Mugur Isarescu a fost mentinut pe aceasta pozitie la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au amenintat ca îsi retrag împrumuturile acordate României, de fiecare data când s-a pus problema schimbarii din functie a lui Isarescu.

Explicatia acestei sustineri trebuie cautata în perioada cât acesta a lucrat la Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti. Datorita acestei pozitii, Isarescu mergea deseori în SUA înca dinainte de 1989.

Acolo a fost racolat de Consiliul pentru Relatii Externe (Council of Foreign Relations) care avea nevoie sa-si implanteze în România un om pe care sa se poata baza.

Dupa evenimentele din decembrie 1989 Isarescu a fost imediat activat. A petrecut o scurta perioada ca reprezentant comercial al României la Ambasada din Washington, apoi a devenit guvernator pe viata al Bancii Nationale.

Misiunea sa era sa se asigure ca România va face împrumuturi înrobitoare, care sa o faca dependenta de organismele financiare internationale: Banca Mondiala, Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Fondul Monetar International etc.

Si-o îndeplineste peste asteptarile stapânilor sai. Dintr-o tara care în decembrie 1989 nu avea deloc datorii, România are în iulie 2008 datorii externe declarate de 45,364 miliarde de euro.

Putini stiu si ca Mugur Isarescu este membru al gruparii masonice care face jocurile în economia mondiala – Comisia Trilaterala.

In mod similar, guvernatorul Isarescu ne spune ca problema cea mai mare acum este ca oamenii nu au mai economisit, ci au facut masiv credite, s-au imprumutat. Pana si in saraca Romanie imprumuturile au depasit economisirile facute de populatie. Dar nu este aceasta situatie exact efectul politicilor financiar-bancare girate de bancile nationale, inclusiv de BNR la noi in tara? Nu au incurajat ei populatia? Nu a relaxat chiar BNR, la maxim, regulile prin care bancile puteau sa acorde imprumuturi? Este curata ipocrizie sa te plangi de starea actuala dupa ce ai inlaturat toate barierele care o puteau impiedica…

Nu intamplator guvernatorul Isarescu amintea de primul razboi mondial, din 1914. Marile razboaie mondiale au avut ca prim efect concentrarea intregii puteri economice in mainile statelor implicate in razboi. Pentru prima oara economia era planificata si dirijata, iar sistemul financiar a incaput in aceleasi maini centraliste. Al doilea razboi mondial nu a facut decat sa amplifice aceasta tendinta, fiind create, dupa 1945, institutiile actuale de tip FMI, Banca Mondiala, sau promovandu-se “reconstructii” gigantice, planificate, de tipul Planul Marshall. Etapele sunt, prin urmare: control al statelor asupra economiei, sistem financiar global dirijat de institutii internationale, iar acum, ca sa il citam pe Mugur Isarescu, am ajuns la faza acelui ceva care va schimba definitiv lumea”:

https://i0.wp.com/storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/943140/1/01-mugur-isaresvcu-mediafax.jpg

“(…) Se vorbea si atunci [in 1947, dupa cel de-al II-lea razboi mondial, cand a fost adoptat Planul Marshall – lansat de SUA – care a pus bazele O.E.C.E.organizatie de tip mondial care a nivelat puternic economiile statelor europene, constituind un factor de impulsionare a institutiilor europene de mai tarziu, de genul Pietei Comune sau U.E. – nota ] despre necesitatea unei noi ordini economice, financiare internationale. Organismele financiare postbelice erau considerate demodate si imperios necesar a fi remodelate, cel putin, daca nu reformulate.

“Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei este membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale

Comisia Trilaterală este un grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în cele 3 mari centre Europa de Vest, America de Nord si Japonia, grupul a fost fondat în scopul accelerării procesului de globalizare prin care se va ajunge la un Guvern Mondial. Scopul acestei agenţii particulare este realizarea unei cooperări între cele trei regiuni. Marele scop, pe care nu-l mai ascund, este Noua Ordine Mondială. Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este acelasi David Rockefeller, ca si in cazul Consiliului pentru Relatii Externe. Motivul adevărat pentru care a fost înfiinţată este de a prelua puterea Consiliului pentru Relatii Externe, care a căzut în dizgraţie odată cu reacţia dezaprobatoare a publicului faţă de războiul din Vietnam, totodata ca şi în cazul în care înscrii doi cai în aceeaşi cursă şansele de câştig se dublează. Prin comparaţie cu Grupul Bilderberg» şi Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală în aparenţă pare transparentă privind activităţile, membrii şi ideile propagate. Această transparenţă declarată este totuşi contrazisă chiar de secretul păstrat privind discuţiile purtate la conferinţele anuale ale Comisiei.

Ciudatenia apare, ca si in cazul Masoneriei, cand Comisia Trilaterala afirmă că nu are nici influenţă, nici implicare politică. Nu se admite participarea politicienilor activi, dar in prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără: George Bush senior, Dick Cheney vicepreşedintele SUA (a venit la formul masonic de la Cluj semi-icognito), Henry Kissinger secretar de stat în administraţia Nixon si Ford – implicat în războiul din Vietnam, Madeleine Albright, Alan Greenspan directorul American Federal Reserve », Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale, Robert S. McNamara – asta e tare fii atent fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor, clasicul George Soros cu Fundaţiei internaţionale Open Society, plus directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie (Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc). Aceste organisme internationale pe care le-au creat, prin taxe, prin migratia fortei de munca, prin mutarea productiei in Asia si mai ales prin legi si acordurile intre state si corporatii – iti fura tie libertatea discret, ajungi din lipsa de bani sa faci credite pentru lucrurile de baza, taxele cresc continuu, iar corporatiile isi maximizeaza profiturile si influenta. Oamenii trebuie sa devina constienti, sa se informeze de amploarea manipularii si sa se opună globalizării, înainte de a fi prea târziu. (…)

Mugur Isarescu este mason, ca toti cei care apartin organizatiilor secrete numite in articol. Si numai naivii mai pot crede ca “revolutia” din dec. 89 au facut-o romanii satui de comunism. Oricat s-ar zbate popoarili nu vor reusi nimic. EI isi urmeaza PLANUL.”

Pentru o mai buna intelegere a celor prezentate mai sus urmariti va rog si postarile de mai jos:

Sfânta Parascheva, o vistierie de minuni duhovnicesti fără de preţ

Sfânta Parascheva m-a readus la viaţă!

„Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător… Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă?”

Aveam 25 de ani, eram muncitor în Cipru. Am avut un teribil accident de maşină şi am fost operat pe creier. Am ajuns în comă profundă. După ce medicii au semnat certificatul de deces, părinţii mei, Neculai şi Maria, s-au închinat la racla Sfintei Parascheva, în timpul unei sfinte slujbe. Imediat după terminarea slujbei, ei au primit telefon din Cipru că m-am trezit din comă.

În semn de mulţumire, am revenit în ţară pentru a mă închina la Sfânta Parascheva. Mă întreb: „Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător… Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă? Trebuia să mă fi lăsat să mor pentru păcatele mele!”.

Afirm că, după ce m-am făcut sănătos, în fiecare zi merg în Cipru la Biserica „Sfânta Parascheva”, pentru a aprinde o lumânare şi pentru a-i mulţumi.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 36)

Cuvioasa Parascheva aude rugăciunea tuturor

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai îndepărtate, ca nişte cununi ale răbdării.

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai îndepărtate, ca nişte cununi ale răbdării.

Aici s-au adăpat cu putere şi speranţă orfani, văduve, studenţi, soţii înlăcrimate, purtând jugul căsniciei împletit cu durere, suferinzi în haina disperării sau a resemnării, nedreptăţiţi osândiţi de semenii lor, tineri căsătoriţi dorindu-şi copii, nevinovaţi copleşiţi de mrejele vrăjmaşului şi acoperiţi de stropii prea fierbinţi ai stresului zilnic.

Toţi cei care au alergat la „buna sfătuitoare”, „mâna vindecării”, „liman lin şi neînviforat”, „turnul biruinţei”, în fiecare an, pe 14 octombrie, ascultă chemarea inimii, revărsându-se în râul de pelerini. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 14-15)

Cuvioasa Parascheva, model al umanităţii celei noi

Abundenţa binefacerilor Sfintei Parascheva îi atrage pe oameni la ea, transformându-i din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti, izbăvindu-i, astfel, de neştiinţă duhovnicească, uitare şi nepăsare.

44_1

Prin intermediul minunilor mijlocite de sfinţi, Dumnezeu cheamă pe oameni la starea de sfinţenie, în virtutea creării lor după chipul Său (Facerea 1, 26-27). Este o invitaţie spre asemănarea cu Dumnezeu, spre actualizarea realităţii ontologice a omului, exprimată tainic în Psalmul 81, 6: „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt»„. Acest progres spiritual înseamnă înnoirea omului, chemarea de a vieţui veşnic cu Mântuitorul, sfânt şi desăvârşit în El.

Astfel, abundenţa binefacerilor Sfintei Parascheva îi atrage pe oameni la ea, transformându-i din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti, izbăvindu-i, astfel, de neştiinţă duhovnicească, uitare şi nepăsare.

Sfânta, ca model al umanităţii celei noi, ne învaţă că numai cel ce trăieşte în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este om adevărat, iar acest lucru este o necesitate pentru a deveni precum „Hristos-Cuvântul lui Dumnezeu, prin har”.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 9)

Sfânta Parascheva, o vistierie duhovnicească fără de preţ

În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinţilor să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

66

Omul apăsat de povara grijilor materiale păşeşte cu greu pe cărarea îngustă şi anevoioasă care duce la mântuire. Ezită, se poticneşte şi, dacă nu imploră sprijinul sfinţilor, este tentat să pornească pe căile bătătorite ale patimilor înşelătoare. În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinţilor să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

Prin prezenţa la Iaşi, în Catedrala Moldovei, a moaştelor Sfintei Parascheva, noi, românii (şi nu numai), am dobândit o vistierie duhovnicească fără de preţ, un etern izvor de ajutor, atât în alungarea pământeştilor ispite, în depăşirea dificultăţilor materiale, a suferinţelor trupeşti, cât şi în răstignirea numeroaselor patimi.

În sfânta catedrală s-au rostit, de-a lungul vremii, rugăciuni cât nisipul mărilor: în gând, în şoaptă, în duioase gesturi de smerenie, în stropi fierbinţi de lacrimi, în glas de acatist, în arşiţa privirilor pierdute, în suspine disperate, individuale sau colective. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 14)

Sfânta Parascheva luptă pentru nașterea de prunci sănătoși

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.

Eu și soțul eram doi tineri căsătoriți, la început de drum. Am rămas însărcinată foarte repede, iar când mi-am calculat data probabilă a nașterii pruncului meu, m-am uitat pe calendar și… acea zi era chiar 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sarcina a început să se dezvolte, însă curând au apărut și complicațiile. La un interval de trei săptămâni, eram internată pentru oprirea contracțiilor.

Apoi, am fost supusă unei intervenții de cerclaj – efectuată pentru a ajuta la închiderea colului uterin, pentru menținerea sarcinii. După alte câteva luni de internări și tratamente, doctorii au hotărât să îmi scoată firul de cerclaj, care ar fi trebuit să ducă la nașterea prematură, din cauza contracțiilor. Cu toate acestea, au trecut două luni și jumătate, iar nașterea nu se mai producea. Una dintre surorile mele mi-a zis: „Stai liniștită, că pe fata ta o apără Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se apropia ziua Sfintei, și eu tot nu nășteam.

Într-o zi de joi, la control, doctorița mi-a spus că totul este în regulă și că, dacă nu se va produce nașterea până luni, voi intra în operație pentru cezariană. Zilele au trecut, era deja duminică și nu intervenise nicio schimbare. Mi-am pregătit cele de trebuință pentru spital, iar noaptea, la ora 1.10, m-am trezit cu contracții foarte puternice, la interval de cinci minute. Am sunat medicul care îmi supraveghease sarcina, însă pentru că era noapte și dorea să doarmă, m-a trimis la spital.

Am stat în travaliu 12 ore de chin și suferință. Afară începuse o ploaie torențială, iar ploaia bătea spre fereastra salonului unde eram internată. Apa se prelingea pe sub geamurile termopan, încât și medicii care veneau să mă consulte se mirau cum de intră apa în camera respectivă.

Doctorița refuza să-mi mai facă cezariană, pe motiv că nu are rost, pentru că totul era în regulă. Primul meu gând s-a îndreptat către Sfânta Parascheva, simțeam că și ea se lupta pentru copilul meu și pentru mine.

După îndelungate dureri și insulte suferite din partea personalului medical, câteva cadre medicale s-au urcat pe abdomenul meu, pentru că fătul nu putea să se nască. Doctorița s-a hotărât să folosească un forceps pentru a extrage bebelușul. Am simțit o durere foarte mare, doctorița a aruncat ustensile pe jos, apoi am văzut-o cu bebelușul în brațe, dar copilul nu plângea. Am întrebat imediat de ce nu plânge fetița, însă nimeni nu mi-a răspuns nimic. Copilul înghițise lichid amniotic. Doctorița deja era într-o stare disperată, văzând că nu pot să nasc normal și nici nu mai era timp pentru cezariană.

După câteva minute de tăcere, am auzit glasul copilului meu, Ana-Maria Parascheva! Atunci, am înțeles că Sfânta Parascheva ne iubește și s-a luptat pentru noi, pentru mine și pentru fetița mea.

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații.

Fetița mea are acum 11 ani și șase luni, iar între timp ne-a mai dăruit Dumnezeu și un băiețel de șapte ani. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.

Multe minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva ni s-au arătat până în prezent, iar noi știm că ea este mereu în preajma noastră. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea noastră, îți mulțumim și te iubim!

(Iuliana)

Sursa: doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie