În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând „mama”, ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : „Noi suntem creştini”. La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: „Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare”. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: „Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă”. Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: „Dumnezeu să te ierte, frate”.

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: „Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta”. Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: „Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb”, l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: „Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: „Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui”. Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Serafim Rose.

Pe 2 septembrie 2014 se implinesc 32 de ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Serafim Rose.

Parintele Serafim Rose ramane unul dintre marii apologeti ai Ortodoxiei, nu numai ai Americii, ci ai intregii lumi. Lucrarea sa a rasunat nu doar in SUA, ci si in Europa, din Marea Britanie in Romania si Grecia, ba chiar si in Rusia si alte parti ale lumii. El s-a aratat un teolog desavarsit, unul din marii marturisitori ai Ortodoxiei.

Parintele Serafim Rose – viata

Studiaza o vreme filosofia occidentala, dar descopera in ea o noua cale infundata. Mult mai esentiala se dovedeste intalnirea cu vechea intelepciune a Orientului, invata atat chineza veche, cat si chineza moderna; licentiat in limbi orientale, isi continua pregatirea la Academia de Studii Asiatice din San Francisco, in acest mediu academic il cunoaste pe filosoful taoist Giming Shien, cu care face munca de cercetare si traducere pe vechi texte chinezesti (Tao Te King). Obtine titlul de master la Berkeley – California si pare destinat unei stralucite cariere de orientalist.

Lipsa unei traditii autentice, vii, care sa dea sens existentei, filosofia lui Nietzsche, generatia beat, practicile zen si yoga l-au condus treptat pe Serafim Rose, dupa cum avea s-o marturisesca el insusi, la marginea prabusirii. A trecut prin diferite experimente si experiente pe care le-a considerat cumplite. In aceasta perioada cauta cu disperare Adevarul, nu un adevar oarecare, ci Adevarul absolut. Despre aceasta perioada cumplita si plina de pacat din viata sa insusi Serafim Rose avea sa spuna: „Am fost in iad. Stiu cum este iadul.”

Intre timp, o influenta puternica exercita asupra sa si opera lui Rene Guenon, de la care retine mai ales, dincolo de ideea unitatii polimorfice a Traditiei, valoarea aderarii la forma ortodoxa a unei religii, oricare ar fi acea religie. Astfel ajunge sa-si puna problema Ortodoxiei crestine (pe care, in mod destul de curios, Guenon insusi mai degraba o ignorase) si traieste revelatia unica a miracolului rasaritean. In acest sens, el marturisea „Cand am vizitat o biserica ortodoxa, a fost doar ca sa vad o alta traditie. Insa, cand am intrat pentru prima data intr-o biserica ortodoxa (una ruseasca, in San Francisco), ceva mi s-a intamplat, ceva ce nu mai traisem intr-un templu budist sau in alt templu oriental; ceva imi rostea in inima ca sunt acasa, ca intreaga mea cautare luase sfarsit.”

A fost primit in Biserica Ortodoxa in luna februarie a anului 1962, cand inca nu implinise 28 de ani. Va marturisi mai tarziu ca, la prima impartasanie, Sfintele Taine i-au lasat in gura o dulceata dumnezeiasca, pe care a simtit-o vreme de o saptamana. Sub purtarea de grija a Sfantului Ioan Maximovici, Serafim este tuns in monahism, in 1970.

Legand prietenie cu un tanar rus, Gleb Podmosenski, intemeiara impreuna o fratie misionara pusa sub obladuirea celui dintai sfant ortodox al lumii americane, Herman din Alaska. Deschisera o librarie la San Francisco si scoasera – cu mijloace putine si cu osteneala multa – revista The Orthodox Word („Cuvantul Ortodox”).  Trei ani dupa moartea Arhiepiscopului Ioan, cei doi se retrasera intr-un loc pustiu si izolat din zona muntoasa a Californiei, Noble Ridge, unde traira in aspra sihastrie, refacand experienta anahoretilor de odinioara. Dupa un an fura tunsi in monahism: Eugene sub numele Sfantului Serafim din Sarov, iar Gleb sub cel al Sfantului Herman din Alaska.

Monahul Serafim isi construi de unul singur o chilie in inima padurii, cufundandu-se in rugaciune si in studiul Sfintilor Parinti. Lucrarea pe care a dus-o la Sfanta Manastire Platina, din Muntii Stancosi, este exemplara. In conditii de o rara asprime, autoimpuse, Serafim Rose, parintele Herman Podmosenski si alti cativa ortodocsi americani au creat din nimic o manastire tipica, asemanatoare celor din primele veacuri.

A fost hirotonit preot in anul 1977. Desi iubea pustnicia si avea o fire mai degraba retrasa, inclinata spre meditatie si reculegere rugatoare, si-a petrecut ultimii cinci ani ai vietii intr-o sustinuta si chiar istovitoare activitate pastorala, dupa pilda mereu vie a fericitului parinte Ioan Maximovici.

O boala pe cat de neasteptata, pe atat de fulgeratoatre puse capat vietii Parintelui Serafim, in ziua de 2 septembrie 1982.

Parintele Serfim Rose – scrierile

Parintele Seraphim Rose a scris, a talmacit, a cules, a multiplicat, a tiparit si a raspandit prin cei binevoitori reviste si mai ales carti a caror insemnatate si actualitate apar tot mai pregnante in constiinta posteritatii: o opera teologica si mistica de o inalta tinuta intelectuala, dar si de o mare forta marturisitoare, deschizand zarile de lumina ale Traditiei crestine si ortodoxe ratacitei si sfasiatei modernitati, fara a-i ignora problematica si provocarile, in vorbirea si in scrisul lui Seraphim Rose se intalneau religia si cultura, spiritul si stiinta, intr-o mare sinteza apologetica, de limpezimi si avanturi hrisostomice.

Cartile sale au fost traduse, intr-o perioada scurta in mai multe limbi de circulatie mondiala avand un viu ecou in toata lumea crestina. Concepute in limba engleza, ele au fost traduse si in ale limbi, precum rusa, greaca, romana.Ele au preschimbat nenumarate vieti si destine, aducandu-le pe fagasul adevarului dumnezeiesc, in Uniunea Sovietica, chiar si pe vremea cand comunismul agonic mai interzicea inca difuzarea literaturii religioase, unele dintre scrierile sale de referinta – precum Ortodoxia si religia viitorului , sau Sufletul dupa moarte, sau Descoperirea lui Dumnezeu in inima omului – circulau pe ascuns, in copii dactilografiate, ajungand sub ochii a sute de mii (si poate chiar a milioane) de oameni.

Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, s-a nascut in San Diego, in vara anului 1934, in sanul unei familii protestante. Numele de Eugene, dat la nastere, care inseamna „nobil“ sau „nascut intr-o familie buna“, marturiseste nobletea acestui suflet avea sa devina un simbol al Ortodoxiei americane. Ca elev, atat in cadrul studiilor primare si medii cat si mai tarziu, a dovedit o seriozitate exceptionala, impresionandu-si deopotriva colegii si profesorii. Era deosebit de talentat in matematica, dar si in filosofie si limbi straine, in biologie si alte domenii.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Surse: http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-serafim-rose-99246.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie02.htm