21 Iulie Sfintii zilei de astazi. Sfântul Proroc Iezechiel.

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos, si Ioan împreuna-pustnicul.

simeon cel nebun dupa hristosAcesti sfinti au trait în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împaratiei lui Iustin cel tânar. Fiind patrunsi de dragoste dumnezeiasca, s-au dus la sfânta cetate si, închinându-se lemnului celui de viata facator, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim si au fost tunsi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au iesit din mânastire mai înainte de a plini cele sapte zile, pe care este obicei sa le pazeasca monahii cei nou tunsi. Si mergând înainte la pustiu, au ramas în el patruzeci de ani, traind cu toata nevointa si cu petrecerea cea grea. Ioan a ramas în pustiu pâna la sfârsit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate si, închinându-se mormântului Domnului celui de viata purtator, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa fie ascuns de catre oameni. Si prefacându-se ca este nebun, s-a dus la cetatea Emesa si, aratând multe minuni cu acea prefacere a lui, a raposat în Domnul. Si s-au cunoscut dupa moartea lui minunile lui. Iata cea mai de pe urma:

Luându-l doi oameni ca sa-l îngroape, asa negrijit, nescaldat, netamâiat si neslujit cu cântari, si ducându-l pâna la un loc unde erau oameni multi, si trecând cu dânsul pe lânga casa unui evreu, s-au aratat moastele sfântului ca fiind purtate cu cinste si cu pompa, cu atâta slavoslovie si cu multime de oameni cântând, încât evreul vazând ca duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: „Fericit esti tu, nebune, ca neavând oameni sa te slujeasca, ai luat puterile ceresti de te slujesc cu laude”. Si s-a alaturat si evreul, si l-a acoperit cu mâinile lui, si-l îngropa. Si dupa câteva zile venind prietenul sau Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Proroc Iezechiel.

IezechielAcesta era fiul lui Vuzi, din Arira, pamântul parintilor, si a proorocit 20 de ani, apucând mai înainte de întruparea Domnului cu patru sute saptezeci si sapte de ani. Iar când au fost robiti evreii în Babilon, a fost dus si el împreuna cu ei. Si dupa ce a proorocit multe proorocii poporului iudeu, a dat si acest preamarit semn, adica: sa ia aminte la râul Babilonului cel numit Hovar si, când vor vedea ca seaca, atunci sa aiba nadejdea ca va sa vina asupra Babilonului secera pustiirii; iar când vor vedea cresterea apei, atunci sa aiba nadejdea ca se vor întoarce la Ierusalim.

Deci locuind acolo, odata s-au adunat la dânsul multi evrei, fiindca se temeau ca nu cumva caldeii sa se scoale asupra lor si sa-i omoare. Pentru aceasta proorocul a facut ca sa stea apa râului, pe care trecând-o evreii de cea parte au scapat; iar caldeii de vreme ce au îndraznit ca sa-i izgoneasca pe dânsii s-au înecat în râu. Altadata, prin rugaciunea sa, a dat evreilor celor ce flamânzisera hrana îndestulata de peste; si multora ce lesinasera le-a cerut de la Dumnezeu viata si mângâiere.

Oarecând caldeii necajind pe poporul iudeu, Iezechiel a mers la mai-marii lor si, facând înaintea lor semne, i-a înfricosat si i-a facut sa înceteze a mai supara pe Israel. În vremea când israelitenii strigau ca au pierdut nadejdea, si mai mult nu nadajduiesc a se libera de robie, proorocul acesta cu minunea învierii oaselor celor morti, pe care a vazut-o în vedenie, a înduplecat pe popor ca este nadejde de liberarea lui Israel.

Acesta a vazut forma Bisericii, precum a vazut-o si Moise, si a zis ca iarasi se va zidi, precum a zis si Daniel. Acesta a pedepsit la Babilon pe semintia lui Gad, fiindca acesta a pacatuit Domnului, socotind ca pazeste Legea Domnului. Si a facut ca serpii sa le omoare pruncii si dobitoacele lor. Si mai înainte le-a spus ca nu se va întoarce poporul lui Israel la Ierusalim, ci vor ramâne la mideni, pâna când vor parasi ratacirea si rautatea lor. Pentru aceasta si semintia lui Gad, nesuferind sa auda acestea, a omorât pe acest fericit prooroc, ca pe unul ce li se împotrivea în toate zilele si-i mustra pentru închinarea idolilor. Deci l-a îngropat pe el poporul lui Israel în tarina lui Tur, în mormântul lui Arfaxad. Si este mormântul acestuia pestera îndoita; iar îndoita se zice caci este ascunsa, si are înauntru întoarcere, care o arata pe ea a fi doua pesteri. Proorocul acesta era la chipul trupului în acest fel: lungaret la cap, statul de mijloc, uscat la fata si barba având-o deasa, lunga si ascutita.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei Mucenici cei din Nilitina, care pe pietre târâti s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Iust si Matei, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evghenie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Soborului Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, si Soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof si Soborul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie21.htm

Reclame

Familia Bush – Una dintre cele mai influente familii la nivel mondial

In articolul de mai jos sunt concentrate informatii despre originea si actiunile importante ale familiei Bush. Este raul intrupat in fiinte umane. Cititi si minunati-va …

Bush Family Portrait in the Red Room at the White House

A început cu linia de sange a printesei Harriet Fay, descendenta a lui Morgan Le Fay și mama lui Samuel Prescott Bush, fiul ei. Samuel Prescott Bush s-a alaturat societatii secrete Skull and Bones și familia sa a furat craniul de lider Geronimo, pentru a-l utiliza într-un ritual satanic. Samuel Prescott Bush s-a implicat în politică prin Skull and Bones și a avut un fiu pe nume Prescott Sheldon Bush( bunicul lui G.W.Bush, presedintele SUA dinaintea lui Obama,n.a.). Acesta a fost planul elitei pentru facțiunea americana Illuminati, condusa de către Roosevelt, pentru a fi infiltrat de o formă și mai corupta Illuminati, „Noua Ordine Mondiala”, spre deosebire de „Vechea Ordine Mondiala” Illuminatis . Aceasta „noua ordine mondiala illuminatis” au fost naziști. Deci, naziștii au început planul lor de infiltrare in America ( a se vedea articolul de pe blog – Operatiunea Paperclip – defapt factiunea Bush, condusa de G.Herbert Bush-tatal fostului presedinte, este cunoscuta ca factiunea nazista a Illuminati, cea care planuieste mereu noi razboaie pe planeta, n.a.).Prescott Sheldon Bush a fost un satanist și s-a făcut prieten cu alti sataniști. El a fost un ocultist întunecat și în anii 1920 a început o prietenie cu un ocultist german aspirant pe nume Adolf Hitler. Prescott Sheldon Bush va deveni mai târziu un senator al Statelor Unite iar Adolf Hitler avea să devină mai târziu dictator in Germania. Prescott a finanțat holocaustul lui Hitler prin corporația lui Fitz Thyssen. El a eclozat, de asemenea, un complot cu generalul SS Gustav Schwarzenegger pentru a răsturna FDR și să se stabilească el însuși dictator fascist in America în 1941. Complotul va fi împiedicat de catre generalul Smedley Butler. Franklin D. Roosevelt il va ierta mai târziu pe Prescott Bush, dar il exileaza pe generalul Schwarzenegger în Germania. Cu toate acestea, Gustav Schwarzenegger are un fiu, Arnold Schwarzenegger, care mai târziu este invitat în America să devină un membru Hollywood și guvernator de California.

presco bush

Prescott S. Bush

Adolf Hitler i-a dezvăluit că el a fost fiul secret al lui Aleister Crowley( cel mai renumit ocultist satanist din istorie, info aici :http://ro.wikipedia.org/wiki/Aleister_Crowley ), și că Hitler a avut o soră care a fost, de asemenea, fiica lui Aleister Crowley. Hitler a avut un nazist pe nume George Scherff. George Scherff a avut un fiu – George Scherff al II-lea, care a fost trimis în America în 1944 și adoptat de senatorul pro-nazist Prescott Bush. Acestuia i-a fost dată o identitate falsă si anume : „George HW Bush”. În 1945, el a avut o întrevedere cu Fuhrerul său, Adolf Hitler. Această soră a fost numita Barbara Pierce. În 1945, George Scherff al II-lea a început o relație cu Barbara Pierce, sora Fuhrerului. Barbara Pierce apoi a devenit Barbara Scherff. Public au fost „George HW Bush si Barbara Bush„. Ei au avut un fiu pe nume George Scherff al III-lea in 1946, nume fals „George W Bush„. În 1947, George HW Bush a creat în secret CIA cu ajutorul fostului comandant al serviciilor secrete naziste, generalul Reinhard Gehlen și apoi a adus toti naziștii de top în America și le-a dat poziții în NASA, Monsanto, industria farmaceutica și psihiatrica. George HW Bush a început să se implice mai mult in CIA din anii 1960. Cadavrul reposedat al lui Aleister Crowley, apoi a preluat controlul asupra Americii și a transformat președintia într-un post de marioneta. Lyndon B Johnson a devenit prima marioneta a lui Crowley. Acesta este motivul pentru care fiica lui Crowley, Candy Crowley monitorizează dezbaterile prezidențiale, ea face alegerea  marionetei pentru tatăl ei. Crowley a transformat America ținând-o departe de aur și argint sub Nixon în 1973( cand s-a renuntat la acoperirea obligatorie in aur si argint a dolarului, n.a ). HW Bush a crezut că Nixon nu a fost suficient, deși era neoconservator. Așa că la pus sub acuzare( scandalul Watergate,n.a.). Acesta a fost momentul cand HW Bush a devenit șef al organizației create de el, CIA.  În 1963, Illuminati a ordonat ca președintele John F Kennedy să fie asasinat. Ordinul a fost dus la șeful Illuminati american, cadavrul reposedat al lui Aleister Crowley. Crowley cu sprijinul Vaticanului și Mafia a orchestrat o conspirație pentru a-l asasina pe John F Kennedy. Detaliile finale au fost apoi date lui Lyndon B. Johnson(care era vicepresedinte atunci si a urmat la Casa Alba dupa asasinarea lui Kennedy,n.a.). Lyndon B Johnson a realizat apoi o conspirație pentru a trimite CIA, Mafia și un grup de socialiști să-l asasineze pe Kennedy. Totul a fost supravegheat de către George HW Bush, el a fost supraveghetor final, și George W. Bush a fost cel care a apăsat pe trăgaci pentru a-l ucide pe președintele John F Kennedy. Lee Oswald a fost un fraier acuzat si apoi asasinat si el in timpul unui interviu televizat cu catuse la maini.

weiser-antiquarian-book-catalogue-110-aleister-crowley

Aleister Crowley

HW Bush însuși a fost făcut vicepresedinte în 1981. Acesta si-a dat seama că Reagan nu a fost atât de neoconservator. HW Bush si-a pus prietenul sau John Hinckley sa-l impuste pe Reagan( se stie ca Reagan a fost ranit intr-un atentat, n.a.). Reagan apoi a fost de acord să fie o marionetă neoconservatoare pentru Bush.Când Carter era președinte, a început o conspirație cu HW Bush pentru a controla Fratia Musulmana si a transforma Iranul într-o dictatură, in scopul de a avea o scuză pentru războiul din Orientul Mijlociu.

johnson

Lyndon Johnson

De asemenea, la acest moment G.W. Bush a creat o corporație in domeniul petrolului cu membrul descendent al familiei regale saudite, familia bin Laden, care au fost magnații petrolului. Membru in aceasta corporatie a fost numit Salem bin Laden. Salem bin Laden a murit în mod misterios într-un accident de avion, și toți banii s-au dus la GW Bush. Apoi a devenit corporația de petrol a lui Bush.

 
cn_image.size.georgehwbush

George H.W.Bush

Deci, el a fost făcut să iubească….omenirea ( ?!! ). Ca vice-presedinte George HW Bush a făcut un plan pentru a crea o dictatură în America. Acesta ar avea nevoie de un dușman  împotriva caruia oamenii sa se revolte si astfel dictatura ar parea ca îi salvează. Așa că au decis să creeze un dușman, care il face să apară ca un erou în primul rând. Deci, în 1980 HW Bush s-a întâlnit cu fratele partenerului fiului său din corporatia petroliera, Osama bin Laden, si a inceput sa faca din el un „luptator antisovietic”, și l-a antrenat ca un agent CIA antisovietic. Osama apoi a devenit o marionetă pentru CIA și Bush. După guvernământ, în calitate de președinte și admiterea Noii Ordini Mondiale, HW Bush a vândut apoi președinția lui Clinton, guvernator de Texas si apoi fiului său George W. Bush. GW Bush a preluat apoi controlul în 2001( cu doua mandate,n.a.) și a continuat agenda lui Clinton, care a fost de a începe să-l înfățișeze prin CIA pe Osama bin Laden ca inamic, astfel încât guvernul ar putea începe instaurarea dictaturii. Bush apoi a orchestrat atacul din 11 septembrie 2001 și l-a utilizat pe bin Laden ca fraier, si-a creat un guvern extrem de puternic și a ucis milioane de oameni în războaie. Bush este de asemenea responsabil pentru moartea lui Nikola Tesla din ianuarie 1943.

pressbush460

George W Bush

Deci, familia Bush a avut un rol insemnat alaturi de marii bancheri în : asasinarea lui JFK, Holocaustul, uciderea lui Nikola Tesla, 9/11, Iran Contra, Project Paperclip, corupției psihice, Monsanto, Agenda Extraterestra, traficului ilegal de droguri, împușcarea lui Reagan, punerea sub acuzare a lui Nixon , crearea Iranului islamic, războiul din Irak și Afganistan, instabilitate și haos în Orientul Mijlociu, confiscarea libertăților americane, defaimarea mormântul lui Geronimo, și creșterea Noii Ordini Mondiale.

Sursa: burebista2012

Cititi va rog si: Cateva informatii despre cele mai influente familii la nivel mondial!

John Kerry – slugoiul evreilor. Lucruri despre masacrul din Israel pe care media centrala nu vi le spune.

Pentru toti cei care ridicati in slavi democratia americana si obisnuiti sa-l citati pe Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, poate dupa acest video o sa va schimbati parerea.

Sa-l urmariti cu atentie, dupa ce se refera la operatiunea Israelului asupra Palestinei  ca fiind „pe naiba precisă!„, afirmatie facuta crezand ca microfonul este inchis, cum o intoarce apoi cu 180 grd, cand vorbeste oficial, declarand cat de mult SUA ii sustine de fapt in aceste operatiuni pe evrei.

Sa ne amintim si cum a raspuns John Kerry, cand a fost intrebat, daca face parte din organizatia masonica Skull & Bones, intrebare adresata pe cand candida la Presidentia SUA:

Lucruri despre masacrul din Israel pe care media centrala nu vi le spune:

Urmariti va rog si alte stiri legate de masacrul din Fasia Gaza la categoria: Palestina 

 

Acatistul Sfantului Ilie Tezviteanu – 20 iulie

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie