De ce cinstesc ortodocsii Sfintele Icoane si cum sectarii interpreteaza gresit Sfanta Scriptura

See the source image

1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)
2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).
3. Iisus Hristos este “chipul fiintei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).
4. În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).
5. Sfântul Duh S-a aratat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23).
6. Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a aratat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.
7. În Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).
8. Dumnezeu Însusi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamna ca acesti heruvimi lucrati de mâna de om sunt icoane si nu idoli.
9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).
10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).
11. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).
12. Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).
13. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamâiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).
14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau în templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.
15. Atât Mântuitorul cât si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au închinat în templu înaintea acestor chipuri facute de mâini omenesti (Marcu 11, 7; Fapte 24, 11 s.a.).
16. În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprita cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o închipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintâi, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt.
17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pâna azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.
18. Icoanelor si sfintilor li se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.
19. În fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: “Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu.”?

„Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt! Sa nu te închini lor, nici sa le slujesti… (Iesirea 20,1;4-5).
Iata, spun protestantii, nici un fel de asemanare, a nici unui lucru, deci nici a lui Hristos sau a sfintilor. Si, pentru a înfricosa si mai tare pe cei pe care îi pacalesc prin acest avocatism, dau nenumarate pilde de condamnare a idolilor si cinstirii lor (din Vechiul Testament mai ales).
Ceea ce nu baga de seama cei astfel înselati este ca, în toate aceste cazuri, e vorba de idoli sau chipuri de zei, adica de draci. Nu exista nici un caz în Sfânta Scriptura în care sa se condamne ca idolatrie cinstirea prin icoane a fapturilor ceresti.

Ce spune Dumnezeu despre idoli?

Pentru a intelege mai bine versetul adus de protestanti, sa ne uitam la Deuteronom 4,16-19:
Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sauînchipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, ori de sub pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa; sau privind la cer si vazând soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te închini lor, nici sa le slujesti, pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer.
Dupa cum se poate vedea mai sus, Sfânta Scriptura opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemanari vazute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiata pe socotinta ca însasi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adica opreste închinarea la idoli. Acest lucru se vede si din contextul în care au fost spuse aceste cuvinte de la Iesire 20:2-3 – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamântul Egiptului si din casa robiei; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!”.
Iata alte cateva exemple din care reiese sensul cuvantului ‘chip cioplit’:Sa dea înapoi si sa se rusineze cei ce îsi pun nadejdea în idoli, cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteti dumnezeii nostri!”  (Is 42:17)
Si acum ei pacatuiesc din nou; si-au facut chipuri turnate din argintul lor dupa felul idolilor – lucru de mâna de mester sunt toti! Si ei le zic: „Acestia sunt dumnezeu!” Ei dau ajutor oamenilor. Pentru aceasta ei se închinasarutând viteii cei de aur. (Os 13:2)
Caci pe toti idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezeipe cei care nici cu ochii nu vad, nici cu nasul nu respira, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipaie, nici cu picioarele nu umbla. (Int Solomon 15:15)
A facut din ei un vitel turnat si l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iata, Israele, dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”  (Ies 32:4)
Cu ce mai ramîne însa, face un dumnezeu, idolul lui. ‘Ingenuncheaza înaintea lui, i se închina, îl cheama si striga: ,,Mîntuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!“Isaia 44,18
Din cele de mai sus, rezulta ca aceste chipuri cioplite erau idoli, pentru ca oamenii ii socoteau drept dumnezei.?

Paganii se rugau statuii, crezand ca statuia este Dumnezeu.

Crestinul, insa, stie ca icoana e doar o reprezentare a lui Dumnezeu, Care este in Ceruri. Este numai o închipuire, a carei cinste trece la chipul pictat pe ea. Crestinul nu crede ca icoana poate vedea, auzi sau pipai, asa cum ne explica Isaia despre atitudinea paganilor fata de chipurile cioplite. Ortodocsii nu-i cer icoanei mantuire si nu o numesc ‘dumnezeu’! De aici, se vede foarte clar diferenta dintre idol si icoana.
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Icoana este ceea de ne duce cu gândul, credinta si doxologia la Dumnezeu, iar idolul este ceea ce se interpune (ca un zid) între noi si Dumnezeu. În acest sens, chiar si ceea ce numim noi icoana poate fi idol, daca ne oprim gândirea, adorarea si închinarea la lemn, sticla, vopsele si nu mergem mai departe, la persoana pictata. Deci, cel putin în anumite situatii, simplul obiect nu poate fi numit simplu idol sau icoana, caci totul depinde de abordarea noastra asupra respectivului obiect. Obiectele religioase care fac trimitere la Dumnezeu si Sfintenia Sa sunt sau cel putin ar trebui sa fie „ferestre spre Dumnezeu” si „manifestari ale slavei Lui”.
Asadar, Dumnezeu nu opreste cinstirea unor semne si înfatisari ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, când aceasta cinstire nu ramâne la materia din care sunt facute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele.

Termenii biblici pentru ‘icoana’ si ‘idol’

Sa vedem, insa, ce termeni foloseste, mai exact, Scriptura, cand vorbeste despre „idol” si „icoana”:
Acolo unde, în Biblia româneasca, avem expresia „chip cioplit”, iar în greaca cuvântul „idol”, textul ebraic ne da termenul „pesel”, care înseamna de fiecare data idol sau orice reprezentare a unui (dumne)zeu strain, altul decât Dumnezeul lui Israel.
Analizând toate textele biblice care contin aceste cuvinte vedem ca prin cuvântul idol (pesel – ebr.) este desemnata o zeitate pagâna, iar sintagma „chip cioplit”, de fapt cioplitura / gravura (’elil – ebr.) se refera la reprezentarea idolului si nu la orice fel de reprezentare (comp. cu III Regi 6:29, unde se vorbeste despre imaginile/sculpturile sacre din Templu si se foloseste alt termen).
Pentru notiunea generala de „imagine”, textul biblic foloseste diferiti termeni, dintre care cel mai folosit este „selem”, pentru a reda ideea de imagine sacra; de exemplu: Fac 1:26 ; Col 1:15
Un alt text biblic folosit impotriva icoanelor este cel din Psalmul 96/97:7, care in traducerea lui Cornilescu suna astfel: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”. Traducerea Ortodoxa, insa, spune:„Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”.
Cuvantul folosit, aici este ‘pesel’, despre care am vazut ca se refera la idoli, ci nu ‘salem’, care se refera la icoane. Deci, in acest psalm, cuvantul ‘icoana’ nu exista.

Ce mai spune Dumnezeu despre icoane?

Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului (Ies 25:18)
Sa faci o perdea de în rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, rasucita, iar în tesatura ei sa aiba chipuri de heruvimi alese cu iscusinta; (Ies. 26:31)
Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund si în fata, a pus sa sape chipuri de heruvimi, de finici si de flori deschise. (1 Imparati 6:29)
Heruvimul într-o parte avea o fata de om, întoarsa spre un palmier, si în cealalta parte avea o fata de leu, întoarsa spre alt palmier. Asa erau facute chipuri în tot templul si împrejur. De jos pâna la înaltimea usilor erau sculptati heruvimi si palmieri ca si pe peretii templului. (Iez 41:19)
Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii,Ma voi descoperi tie si îti voi grai de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel.  Ies 25:22
Deci, icoanele imprejmuiau si Cortul facut de Moise: le gasim pe capacul chivotului (Exod 25:18), pe covoarele din pereti (Exod 26:1), pe perdeaua care separa Sfanta Sfintelor (Exod 26:31). In Templul lui Solomon le gasim in Sfanta Sfintelor (3 Regi 6:23), pe pereti (3 Regi 6:29), pe usi (3 Regi 6:32), pe coroanele stalpilor din pridvor (3 Regi 7:19), pe postamente si mare (3 Regi 7:39).
Ce gasim aici se afla într-un contrast izbitor cu austeritatea deplina din multe biserici protestante de astazi. In timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lacasul de închinare din Vechiul Legamânt era plin de bogate podoabe vizuale.
Aceasta înseamna ca atunci când Iisus si ucenicii Sai mergeau Sâmbata la sinagoga, nu vedeau niste ziduri goale, ci evocari vizuale ale adevarurilor scripturistice.

Mantuitorul a intrat sa se roage in acest templu si, desi a rasturnat mesele vanzatorilor (Ioan 2:15), nu a spus nimic impotriva icoanelor prezente in templu, asa cum spun protestantii astazi, desi idolatria era aspru pedepsita.
Iata, prin urmare, ca Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane de îngeri, de heruvimi mai exact, desi îi poruncise cu tarie: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt!
Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare (Dumnezeu nu se poate contrazice).
De ce însa nu a poruncit Dumnezeu a se face icoane cuchipuri de sfinti, ci doar cu chipuri de îngeri? Oare acesta este un semn ca numai îngerilor le putem face icoane, dar nu si sfintilor?
Nici vorba!?

Trebuie întâi sa ne aducem aminte ca în vremea lui Moise înca nu venise Mesia. Aflati sub robia Satanei, de care Adam si Eva alesesera a asculta, toti se duceau în Iad (Seol), fie drepti, fie nedrepti. De aceea nu existau în ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti în icoanele din Cortul Sfânt, pe care apareau doar îngerii! Odata cu Jertfa lui Hristos, cu coborârea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Îl asteptau acolo, Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de îngeri, astfel încât, în mod firesc, si unora si altora le facem icoane, dupa porunca lui Dumnezeu.
Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se faceicoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul?

Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12).
Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni?

Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu.
Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început
al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor.

Cinstirea icoanelor

Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamna cinstirea icoanelor?
Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte:
Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.
Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-ma-voi spre sfânt locasul Tau, întru frica Ta.
Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tai smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.

Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt – ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!”
Atunci, Iosua si-a sfâsiat vesmintele sale, a cazut cu fata la pamânt înaintea chivotului Domnului si a stat asa pâna seara si el si batrânii lui Israel si si-au presarat pulbere pe capetele lor.  (losua 7, 6)
Apoi a pus la slujba înaintea chivotului Domnului din leviti […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37)
Jertfelnicul sa-l asezi în fata perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am sa Ma arat Eu tie. Pe el Aaron va arde tamâie mirositoare în fiecare dimineata, când pregateste candelele. (les. 30, 1, 7, 8)?

Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort,Si sa le sfintesti pe acestea si va fi sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinti.

Profanarea de catre Belsatar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsita de Dumnezeu cu moartea imediata(Daniel 5:2-30).
Cei sapte preoti, cari purtau cele sapte trîmbite de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit si au sunat din trîmbite. Barbatii înarmati mergeau înaintea lor, si coada ostirii venea dupa chivotul Domnului; în timpulmersului, preotii sunau din trîmbite. (Ios 6:13)
Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza si l-a lovit, pentru ca si-a întins mâna spre chivot; si el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu.   (I Cr 13:10)
Vedem, din locurile amintite mai sus, ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Aceasta icoana a Tronului Ceresc era tamâiata de Marele Preot (Arhiereu) si acolo Se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai, dupa cum El Însusi hotarâse (Iesirea 25, 22). Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înaltata catre Dumnezeu si El era Cel care primea de fapt si tamâierea, si rugaciunile.
Ca sa folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinam LA icoana lui Dumnezeu, NU icoanei, tot asa cum vorbim LA telefon cu cineva si nu vorbim… telefonului.
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.
Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat?

Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui.

Dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:
„Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiasca în materie, care mi-a pregatit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.„

„Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard.  Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el.

(…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului
De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. – Lucian Ionut

Urmariti va rog si:

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Reclame