Sfaturi Duhovnicesti

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească, şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei

vt Ortodoxie ,

Din fericirea lumească iese stresul lumesc

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească, şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihnă. De aceea umblă neliniştiţi, chiar şi împrejurul Lunii, precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – în vechile uzine, „roata nebună” era roata care nu producea nimic, ci o foloseau numai pentru a trece cureaua unei roţi atunci când voiau s-o scoată din funcţiune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor nelinişte.

Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii. Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate, atunci să ştim că îi lipseşte Dumnezeu. în cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au nici copii, dar tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. „în regulă”, îi zic unuia, „dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti! Citeşte un Ceas , citeşte puţin din Evanghelie!”. „Nu pot!”, îmi spune. „Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie vreun bolnav!”. „Cum să merg până acolo?”, răspunde. „Şi de ce să fac aceasta?”. „Du-te şi ajută vreun sărac din vecini!”. „Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune.

Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea. înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Sursa: marturieathonita.ro/din-fericirea-lumeasca-iese-stresul-lumesc – doxologia.ro

Omul lacom trăiește într-o veșnică neliniște

Dintr-odată şi nesperat, prin mila nemărginită a Domnului, a căzut din cer ploaie bogată. În timp ce toți se bucurau și sărbătoreau, un anume om bogat mergea prin oraş trist, cu capul plecat şi galben la față ca un mort. Nişte oameni l-au întrebat atunci care era pricina tristeţii sale, iar el nu a putut să se ascundă.

Ce spui, omule fără frică de Dumnezeu? Suferi pentru că n-au murit cu toţii, ca să strângi tu aurul de pe urma lor? Ce fel de om eşti tu, care nu suferi pentru că ai avea puţin, ci pentru că ai mult şi vrei să dobândeşti şi mai mult, răpind avutul semenilor tăi?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 228-229) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Cum să trăim pentru a fi cu adevărat fericiți

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Cum să trăim pentru a fi cu adevărat fericiți

vt Ortodoxie, Sfantul Parinte Paisie Aghioritul , ,

Aşa ziceau bunicii noştri: „din ce ai, poți să-ți faci rai!”. Totul se rezumă la modul în care cultivăm în noi starea de mulţumire. Mulţumire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni dar, mai ales, față de propria persoană. Unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea fericirii este incapacitatea noastră de a fi mulţumiţi de noi înşine. Lista nemulţumirilor e fără de sfârşit: de la partenerul de viaţă pe care cu drag ni l-am ales şi care, parcă, de la un timp toate le face pe dos, la carieră, casă, maşină, la felul în care arătăm, prieteni şi până la banalităţile de zi cu zi. Însă, nu ne gândim că starea noastră continuă de nemulţumire ajunge până la Dumnezeu! Nemulţumiți de noi înșine și de cei din jur, suntem nemulţumiți de darurile lui Dumnezeu revărsate din belşug asupra noastră.

– Dacă vei purta o singură zi ciorapii unui om fericit, cu siguranţă te vei vindeca!

Tânărul fremăta de bucurie! Cu siguranţă o să găsească repede un om fericit care să-i împrumute ciorapii, iar pe acela o să-l îmbrace cu totul în aur! Întrebă pe miniştrii săi dacă sunt fericiţi şi fiecare a dat înapoi… a întrebat familia sa, slugile palatului, însă omul cu totul fericit întârzia să apară. În inima tânărului prinţ beteag, nesiguranța lua locul speranței. Unde să îl găsească pe omul fericit? A trimis generalii în ţară, cu misiunea de a se întoarce cu ciorapii unui om cu totul fericit.

Din păcate, nu l-au găsit. Pe când se întorceau deznădăjduiți către palat, s-au oprit pentru a se odihni într-o poiană. La marginea pădurii se zărea o căsuţă cu cerdac şi cu flori în glastră, aşa, ca în poveşti. În speranța unui pahar rece cu apă, generalii s-au apropiat de bordei. În curte, un bătrânel spărgea lemne. Parcă şi uitaseră misiunea lor, când unul dintre ei întrebă:

– Spune moşule, matale eşti fericit aici, în capătul acesta de lume?

Moşul, copleşit de neașteptata vizită imperială, fără a se gândi prea mult, zise:

– Dar, cum să nu fiu fericit? Atât timp cât dimineaţa mă trezesc sănătos şi mai prind o nouă zi lăsată de la Dumnezeu, atât timp cât baba, copiii şi nepoţii sunt sănătoşi şi eu sunt împăcat cu Dumnezeu, sunt cel mai fericit om de pe pământ!

Sclipind de bucurie, generalii au prins a-l descălţa pe moş. Şi, scoţându-i ciubotele, au încremenit – omul fericit nici măcar nu avea ciorapi!””

(adaptare după N. Pesechkian, Poveşti Orientale)

Întrebarea care ne macină pe toţi în urma acestei poveşti orientale, cu siguranţă, este legată de soarta prinţului. Oare s-a vindecat? Oare a înţeles că nu este nevoie de ciorapi, ca el să fie sănătos şi fericit? Că puterea vindecării sale era atât de aproape? Sunt întrebări care, într-un fel sau altul, ne cuprind şi pe noi – oameni trăitori într-o societate care ne învaţă să căutăm mereu şi mereu mai mult şi mai bine. Fericirea sau nefericirea noastră ţin de starea de mulţumire pe care o păstrăm în suflet. Dar, ce este oare mulţumirea? Cu siguranţă, mulţi dintre noi, într-o dimineaţă agitată, cu ochii în şifonierul ticsit, am spus: „Nu mai am cu ce să mă îmbrac!”, ori în faţa frigiderului: „Nu este nimic de mâncare în casa asta!”.

Ne recunoaștem într-una dintre situaţiile descrise. Nemulţumirea continuă, tinde să devină boală mondială. Este un adevărat fenomen social, un spectacol sumbru, în care actorii sunt copii, adolescenţi, părinţi şi, parcă, mai puţin bunici. De ce mai puţin ei? Pentru că ei au făcut parte din generaţia care a înfruntat mari greutăţi: război, foamete, deportări, comunism, tranziţie şi pe toate le-au trecut cu lacrimi în ochi, dar cu fruntea sus.

Cele mai impresionate exemple sunt legate de viaţa creştinilor în închisorile comuniste. Ilie Tudor, tatăl interpretului Tudor Gheorghe, mărturiseşte în cartea sa, „De sub tăvălug” că, după o perioadă de carceră în care nu a mai văzut lumina zilei, a zărit în curtea închisorii un fir de iarbă. Iar în acel fir plăpând a văzut „toată slava Raiului”!

Aşa ziceau bunicii noştri: „din ce ai, poţi să-ţi faci rai!”. Totul se rezumă la modul în care cultivăm în noi starea de mulţumire. Mulţumire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni dar, mai ales, față de propria persoană. Unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea fericirii este incapacitatea noastră de a fi mulţumiţi de noi înşine. Lista nemulţumirilor e fără de sfârşit: de la partenerul de viaţă pe care cu drag ni l-am ales şi care, parcă, de la un timp toate le face pe dos, la carieră, casă, maşină, la felul în care arătăm, prieteni şi până la banalităţile de zi cu zi. Însă, nu ne gândim că starea noastră continuă de nemulţumire ajunge până la Dumnezeu! Nemulţumiți de noi înșine și de cei din jur, suntem nemulţumiți de darurile lui Dumnezeu revărsate din belşug asupra noastră.

Revin, iarăşi, la un exemplu. Vă mai amintiţi de bunica Ana? În alte rânduri, povesteam cum o bunică de 94 de ani, singură şi paralizată de vreo nouă luni, fără niciun ajutor, a trimis la biserică, printr-o vecină, trei lei pentru colecta dedicată fraţilor creştini din Siria! Am căutat să o cunosc mai bine. În noaptea de Înviere, când toate tresaltă de bucurie, am găsit-o plângând. „Plâng de bucurie”, mi-a spus. „Când am auzit prima dată sunetul clopotelor, am zis: Acum iese părintele din biserică! Apoi, am mai auzit încă o dată sunetul lor. Am zis: Acum înconjoară biserica. Am fost foarte fericită să fie şi eu, de aici, din pat, la slujba Învierii! Am plâns de bucurie!”.

„Din ce ai, poţi să-ţi faci rai” este demonstrat deplin de această bunică. Nu a avut nevoie să fie fizic la biserică, ca să fie fericită – şi-a făcut sufletul biserică şi rai. Ce are ea, cu toată suferinţa, mai mult decât noi, nemulţumiţii din orice? MULŢUMIRE! Cine este mulţumit, este şi fericit.

Mulţumirea este, prin urmare, rezultatul unei inimi care se sprijină pe Dumnezeu. Este sufletul ce se bucură de pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Este acea bucurie care izvorăşte din privirea oricărui lucru mărunt, primit ca dar nepreţuit de la Dumnezeu. La fel ca și în cazul bătrânului din poveste – nu ai nevoie nici măcar de ciorapi, ca să fii mulţumit şi implicit fericit! – doxologia.ro

O alta lectie a ceea ce insemna sa ai o viata fericita si linistita, ne-o da Sfantul Parinte Paisie Aghioritul care ne povesteste o intamplare din viata sa pe cand era pustnic in Muntele Sinai. 

Fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri – sau mai degrabă al multor greu­tăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noas­tre de azi.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de be­duin, care era foarte deştept: „Tu eşti deştept, poţi învăţa carte” – „Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. „După aceea o să devii mecanic” – „Şi după aceea?” – „După aceea îţi vei deschide un atelier de reparat maşini” – „Şi după aceea?” – „După aceea o să-l măreşti” – „Şi după aceea?” – „După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal” – „Adică”, îi spune, „să am durere de cap, să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu e mai bine acum, când nu am nici o durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: „Să facem asta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu are durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii – pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă omului liniştea. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: „Simplificati-vă viata, şi stresul va fugi”. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Multe tre­buri, multe lucruri au oamenii de făcut, şi se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari: apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifi­ca puţin viața, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Stresul ăsta este o catastrofă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Chilia „Bunei Vestiri”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, pg. 155-156) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Sfantul Cuvios Siluan Athonitul: Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!

vt Ortodoxie, Sfântul Siluan Athonitul , ,

Sufletul căruia îi place să osândească pe oameni sau care e neascultător sau neînfrânat sau care a lăsat pocăin­ţa, nu poate să scape de cursele demonilor şi să se elibere­ze de gândurile rele; dar dacă plânge pentru păcatele sale şi iubeşte pe fratele, Domnul îi va da lacrimi pentru în­treaga lume.

„Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!”

Şi, iată, Domnul ascultă rugăciunea şi dă sufletului la­crimi mari.

Domnul ne iubeşte atunci când în rugăciune vărsăm la­crimi din iubire şi ne ascultă cu milostivire.

Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustijorsk, unde staţiona batalionul nos­tru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.

Din această întâmplare am înţeles cât de aproape este Domnul de omul păcătos şi cât de repede ascultă rugăciu­nea lui.

Intr-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se ţâra în chinuri pe pământ; trei zile du­pă aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte pururea de această întâmplare.

La mine în magazie, pe balconul depozitului, erau nişte lilieci, şi într-o zi am vărsat peste ei apă clocotită, şi iarăşi am vărsat multe lacrimi pentru aceasta, şi de atunci n-am mai făcut rău nici unei făpturi.

Intr-o zi, mergând de la mănăstire spre Vechiul Russikon, am văzut pe cărare un şarpe tăiat în bucăţi şi fiecare din ele se zbătea încă în convulsii, şi am fost cuprins de milă pentru întreaga zidire, pentru fiecare făptură care suferă şi am suspinat mult înaintea lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu, aşa încât el nu vrea să mai vatăme nici măcar o frunză verde dintr-un pom şi nu mai vrea să strivească nici o floare a câmpului. Astfel, Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea pentru toate şi atunci sufletul sufera împreună cu fiece fiinţă, iubeşte chiar şi pe vrăjmaşi şi plânge chiar şi pentru demoni, pentru că au căzut din bine.

De aceea, Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi şi Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea de a-i iubi. Şi dacă suntem neputincioşi şi nu este în noi iubire, să rugăm fierbinte pe Domnul, pe Preacurata Lui Maică şi pe toţi sfin­ţii şi întru toate ne va ajuta Domnul, Care ne iubeşte atât de mult; şi când atinge El sufletul şi trupul, totul în noi se schimbă şi este mare bucurie în suflet, fiindcă îl cunoaşte pe Făcătorul Său şi milostivirea Lui cea neînţeleasă.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001” – siluanathonitul.wordpress.com

Urmariti va rog si:

Raspunsul Sfântului Siluan Athonitul cand i s-a oferit o tigara

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Modurile in care diavolul castiga suflete

vt Ortodoxie

Diavolii

Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă odihnesc şi mă răsfăț cel mai mult la petreceri, îndulcesc ochii tinerilor, sparg vasele cele mai cinstite, înşel minţile cele mai lăudate.

Stau neizgonit chiar în casele căsătoriţilor, nu sunt departe nici de casele văduvelor, umblu peste tot şi intru nepoftit dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniilor din Biserică. Aşa îmi bat joc de trupurile cele mai tinere, pătez obrajii cei mai curaţi, amăgesc pe mamele cele mai tinere, iar uneori umplu de necinste şi pe cele mai în vârstă. Eu, duhul desfrânării, bat la poarta fiecărui muritor, deschid uşa multor case şi fereastra multor inimi, înmoi cugetele cele mai tari şi şoptesc tuturor la ureche.

Eu le învăț pe femei cum să se împodobească mai frumos, să stea cât mai mult în fața oglinzii, ca să atragă pe bărbați în păcatul desfrânării. Eu le învăț să-și cumpere haine luxoase, să umble cât mai dezgolite, să se machieze și să se sluțească. Ele sunt cele mai bune unelte ale noastre prin care câștigăm cele mai multe suflete pentru iad. Eu le învăț pe femei cum să-și omoare pruncii în pântece. Eu aprind trupurile și înfierbânt mințile. Pe cei tineri îi învăț să trăiască necununați. Pe cei căsătoriți îi învăț să se spurce în zilele cele mai sfinte, în posturi și sărbători. Îi învăț să se uite după femeile altora. Nici cei bătrâni nu sunt scutiți de gândurile cele spurcate, căci deși nu mai trăiesc cu femeile lor, mă au în casă prin televizor, le joc pe masă cum vreau, iar ei privesc cu plăcere filme pornografice și tot ce le ofer eu. Alții mă au expus la vedere, căci și-au lipit pe pereți nuduri cu femei și mă văd ori de câte ori trec prin camere. Eu sunt icoana curvarilor și sunt mulțumit că oamenii mă iubesc, mă încălzesc, mă primesc în casele și în inimile lor, căci nici nu trebuie să mă lupt cu ei prea mult. Eu mai mult stau deoparte și îi învăț pe oameni cum să-și întindă curse unii altora și să-i atragă pe alții în desfrâu. O mică parte de oameni mi-a rămas, dar mă lupt din răsputeri s-o câștig și pe aceasta. De acești oameni nu am reușit să mă ating deloc până acum și oricât m-aș lupta, nu am putere asupra lor. Când le săgetez un gând spurcat în minte, aceștia nu-l primesc, căci au mintea ocupată cu rugăciunea, fredonând neîncetat numele Hristosului lor. Se împărtășesc, iau anaforă și agheasmă, se ung cu miruri date de popii lor și poartă la gât lemnul Celui răstignit. De aceștia nu mă pot atinge.

Eu sunt duhul necurat al vrăjilor, al farmecelor și al descântecelor. Am trimisele mele pe pământ, căci vrăjitoarele sunt uneltele mele cele mai bune, prin ele lucrez, prin ele spurc omenirea. Ele îmi sunt foarte credincioase și tocmai de aceea le ajut la lucrul lor, le îndeplinesc orice cerere. Și-au dat sufletul lor, mie, îmi slijesc și mi se închină, iar eu fac cele mai grozave minuni prin ele. Eu le învăț să practice spiritism, să cheme spiritele morților. Eu îi învăț pe oameni să meargă la vrăjitoarele mele, și după ce îi spurc cu tot felul de necurății, îmi fac lăcaș în sufletul și în trupul lor, și eu le voi stăpâni mintea și voința lor pe mai departe. Duhul Sfânt ce îi păzea până atunci l-am alungat și am pus eu stăpânire pe sufletul lor. Ori eu, ori Dumnezeu. Iar când văd că s-au înșelat, se duc și pe la biserică, pe la popii lor, să mă alunge ei din oameni. Dar dacă ei înșiși și-au dedat sufletul și trupul lor, mie, eu nu mă depărtez așa ușor de la ei. Mă tem de preoții lor care numai ei au puterea să ne alunge din oameni, prin posturi, ajunări, masluri, rugăciunile Sf. Vasile cel Mare – acestea mă ard.

Eu sunt demonul mândriei. Eu îi învăț pe oameni să se încreadă în puterile lor proprii, că nu au nevoie de Dumnezeu, și că fiecare dintre ei poate fi un dumnezeu. Am, desigur, slujitorii mei: maeștrii, yoghinii, fachirii, guru… I-am învățat să practice ședințe de meditații transcedentale, să creadă că sunt una cu universul, că au puteri spirituale neobișnuite… iar acum sunt învățători ai lumii, căci au ajuns să înșele lumea întocmai cum i-am învățat eu. Unii sunt atât de iscusiți, încât m-au întrecut și pe mine în viclenii. Eu îi învăț pe oameni să se mândrească cu talentele lor, cu frumusețea și cu hainele lor. Eu îi învăț să se trufească după ce fac fapte bune, pentru ca să nu le mai fie primite și să beneficiez tot eu de pe urma lor.

Eu sunt demonul amânării. Eu îi învăț pe oameni să păcătuiască, apoi le amân de la o zi la alta vremea pocăinței lor. Le trimit rușine pentru ca să n-ajungă să se spovedească. Celor tineri le spun că la bătrâneţe să se pocăiască, atunci să ia calea bisericii, sunt prea tineri acum, până atunci se pot ruga şi acasă, ce tot biserică?! Pot să mai citească câte o carte sfântă pe acasă şi să facă şi ei ca toată lumea, să nu iasă din rândul lumii. Celor bătrâni le spun că dacă n-au făcut pocăinţă cât au fost tineri, acum e prea târziu şi nu-i mai iartă Dumnezeu, aşa că degeaba mai fac ei pocăinţă şi se mai duc la biserică, că tot nu mai sunt iertaţi. Îi dau înapoi şi pe unii şi pe alţii, îi amân pe toţi din zi în zi, până când îi va apuca moartea aşa, nepregătiţi. – ganduridinierusalim.com

Cititi cu atentie si:

Cum il percep satanistii pe idolul lor. Cum insala diavolul pe om.

Dumnezeu da fiecaruia sa duca dupa puterea lui

vt Ortodoxie, Sfantul Parinte Paisie Aghioritul , ,

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer.

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit- o, astfel încât şi în această viață ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. În timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 207-208) – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Iar alte subiecte intersante, cat si cateva carti recomandate despre Parinte puteti gasi la categoria: Sfantul Parinte Paisie Aghioritul

Sfantul Parinte Arsenie Boca -Tratamente naturiste si sfaturi duhovnicesti pentru sanatatea noastra sufleteasca si trupeasca

vt Ortodoxie, Sanatate, Sfantul Arsenie Boca , , ,

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

arsenie-b

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie. Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge. Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.

Odata Parintele a spus: „Cand imi dati „telefon” sa staruiti, ca vin „telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine „telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)

A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: „In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: „Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: „Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: „Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!„”. De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:

– Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.

– Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.

– De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.

– Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.

– Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.

– Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.

Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.

El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”. Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui. – ortodox.md

Despre Sfantul Parinnte puteti citi mai multe la rubrica: Sfantul Arsenie Boca

Alte informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele sau pur si simplu sa ramaneti sanatosi, gasiti la rubrica: SANATATE.

In lupta cu tristetea – Sfat de la Parintele Arsenie Papacioc

vt Parintele Arsenie Papacioc , ,

arsenie-papacioc

„Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?

– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici! Şi nu acceptaţi.”

(Ne vorbește Părintele Arsenie, Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mânăstirii Sihăstria, p. 112)

Sursa: doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Sfaturi si invataturi duhovnicesti de la Parintele Ioan Vladuca

vt Ortodoxie, Parintele Ioan Vladuca , ,

Cum sa rezistam structurilor satanice care fac legea – Ioan Vladuca

https://www.youtube.com/watch?v=GVaVPY2Oiqo

Plan de rezistenta ORTODOX impotriva ereziilor actuale – Ioan Vladuca

https://www.youtube.com/watch?v=xVkYvv_Uwbs

Aberatii evolutioniste-Ioan Vladuca

https://www.youtube.com/watch?v=2z_oyFbT6yw

Alte sfaturi duhovnicesti de la mari Parinti Ortodocsi, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Sfaturi duhovnicesti de la Sfantul Parinte Paisie Aghioritul

vt Ortodoxie, Sfantul Parinte Paisie Aghioritul ,

Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

 – Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.

– Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe: Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine”.

De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu. Alege ceva şi mergi înainte, lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ți ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poți, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu.

Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă, este îndreptăţit să le aibă, atunci când se mâhneşte. Însă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!

În vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile cele bune. Se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?”, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: „Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 20-21)

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie cat si postul, care reprezinta de fapt titlul unei carti: Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie, in care puteti afla de unde puteti citi aceasta minunata carte despre Marele Sfant.