Fraţilor şi părinţilor, această zi este sfântă şi cinstită, căci din ea încep sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care a suferit pentru mântuirea lumii, precum şi proorocul David a propovăduit în psalmul al doilea zicând:

„Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au căutat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi boierii s-au adunat asupra Domnului şi asupra unsului său”,

căci s-au adunat boierii călcători de lege, evreii, şi sfat rău şi pierzător au sfătuit împotriva lui Hristos Dumnezeul nostru. Şi Iuda ucenicul viclean s-a lepădat de dascălul său şi cu sărutare vicleană L-a vândut vrăjmaşilor evrei. Aceştia L-au legat şi L-au adus înaintea divanului pe Domnul lumii şi l-au întrebat şi L-au cercetat, iar El cu multă smerenie răspunzând (o auzire înfricoşată!) una din slugile ce sta înainte l-a lovit cu palma peste obraz, zicându-i:

„Aşa răspunzi Arhiereului?”

Dar El a suferit, zicând:

„De am vorbit rau, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine de ce mă baţi?”

Apoi a fost necinstit de nelegiuiţi, batjocorit, scuipat, bătut şi apoi, pironit pe cruce. Insă nici atunci nu S-a tulburat asupra ucigaşilor, ci Se ruga pentru ei zicând: „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, însă ei nu s-au îndestulat cu câte necinstiri Ii făcuseră, ci au adăugat şi altele, adică cu fiere şi cu oţet L-au adăpat şi nici cu omorârea Celui fără de moarte n-au încetat mânia ce-I purta, ci L-au împuns în coastă cu suliţa. Acestea sunt, pe scurt, înfricoşatele patimi ale lui Hristos.

Însă cine le ascultă cu luare aminte şi cu tot sufletul, nu se aprinde de mânie, nu se sminteşte, nu se mândreşte, nu pismuieşte, nici vrăjmăşeşte pe fratele său. Nu pofteşte să fie slăvit, ci se smereşte şi se numeşte pe sine pământ şi cenuşă, doreşte să se împărtăşească de patimile lui Hristos, se nevoieşte să moară pentru Hristos, ca să dobândească slava învierii Lui. De aceea şi noi să avem îndrăznire fraţilor, într-un fel ne-am împărtăşit de patimile stăpânului: că vedeţi unde suntem, fiind izgoniţi pentru mărturisirea pravoslavnicei credinţe, iar mai înainte am fost închişi şi a curs sânge din noi din pricina multelor bătăi, şi unii din fraţi au murit cu mucenicie în Domnul. Deci în aceasta să ne lăudăm, în acest dar, al Domnului, însă pentru om fericirea nu este adevărată, fiindcă mintea oamenilor lesne se întoarce şi se preface, şi fiindcă nu ştim ce va fi până mâine, precum zice Solomon. Pentru aceea vă rog ca să staţi neclintiţi şi întăriţi în reaua pătimire pentru credinţa Evangheliei, ca şi cum am avea un duh şi un suflet şi nu vă temeţi de înfricoşările vrăjmaşilor credinţei, nici să fiţi stânjeniţi de la vreo faptă bună.

Ci mai vârtos să fiţi gata şi sârguitori la tot lucrul bun, ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în ascultare, în smerenie şi în răbdare, că mult se cade a suferi ca să săvârşiţi voia lui Dumnezeu şi să câştigaţi viaţa de veci. încă puţin, şi vine Domnul să odihnească şi să slăvească pe cei ce s-au ostenit şi au pătimit mult pentru numele Lui cel sfânt. Vine şi nu va zăbovi. De ce ne mâhnim pentru ispitele ce ne vin şi nu ne mâhnim mai degrabă, prin dragoste, pentru Domnul în toate zilele? Că zice Apostolul:

„De vom muri pentru numele Lui, vom vieţui în veci cu El şi de vom suferi, vom împăraţi cu El în veci, iar de ne vom lepăda de El şi El se va lepăda de noi; de ne vom face necredincioşi, El rămâne de-a pururea credincios, căci a se lepăda de Sine, nu poate”.

Să socotim, fraţilor, câtă bucurie vor avea sfinţii, când vor vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos venind din cer cu mulţime de sfinţi şi de îngeri şi-i va chema pe ei şi-i va încununa cu bucurie nespusă, ca să fie împreună cu El în veci. Şi dimpotrivă, câtă ruşine vor avea cei ce n-au ascultat Evanghelia şi cei ce au defăimat sfintele Lui porunci, căci vor fi osândiţi la chinul veşnic împreună cu diavolul.
Deci socotind acestea totdeauna şi încă şi altele multe, cât timp vieţuim aici, să curăţim sufletul nostru şi să-l luminăm cu lacrimile pocăinţii de toată întinăciunea trupului şi a sufletului, făcând sfinţenie în frica lui Dumnezeu, punând silinţă şi la alte fapte bune, urând toată fapta rea şi săvârşind tot lucrul bun.

Să avem între noi dragoste frăţească, unul pe altul cinstind. La săvârşirea pravilei noastre să fim cu osârdie şi după cum grăieşte Apostolul, să petrecem cu râvna Duhului aprinşi fiind, Domnului slujind, cu nădejdea bucurându-ne, scârba suferind, cu rugăciunea îndeletnicindu-ne, ca în această bună alcătuire şi viaţă bine plăcută, să prăznuim şi Paștile de aici şi să ne învrednicim şi bunătăţilor veşnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

din Cuvântări duhovnicești – Sf. Teodor Studitul

Cuvânt din partea Sfântului Nicolae Velimirovici către minerul Radosava: Despre trădătorul Iuda!

Tu întrebi: „Oare îi va fi iertat lui Iuda păcatul trădării Domnului și învățătorului Său Iisus Hristos?”

Nu știu din ce motiv te interesează acest lucru. Pentru noi cea mai mare grijă n-o constituie să nu-L trădăm pe Hristos cu fărădelegile noastre? Și mai mult de atât, nu trebuie să ne îngrijim cum să ne mântuim sufletele noastre? Pentru că, vezi tu, ceasul vieții noastre măsoară repede zilele și orele, amintindu-ne de ieșirea viitoare din această lume. Toți ne vom găsi în fața Judecătorului veșnic, care va rosti sentința Sa dreaptă pentru toate lucrurile câte le-am săvârșit în viață, în fața tuturor oamenilor din ceruri. Când oamenii merg la judecată, fiecare trebuie să se gândească la propriile sale păcate și fărădelegi și cum se va îndreptăți pe sine înaintea Judecătorului. Nimeni nu are timp și dorința să cugete la păcatele celorlalți, nici să intre în secretele minții Judecătorului care va judeca.

Cine știe modul în care Judecătorul veșnic ne va judeca pe mine și pe tine. Un lucru este sigur, că ne va judeca drept și nu nedrept, în timp ce noi am dori mai mult să nu ne judece după dreptate, ci după milă, însă în zadar! Acela a făgăduit să judece după dreptate, și de aceea ne cuprinde frica și cutremurul. De aceea nu doresc nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru nimeni din această lume, să se găsească în acel loc în care se află Iuda Iscarioteanul. Aceasta pentru că Iuda este trădătorul, și al lui Dumnezeu, și al oamenilor, și al lui însuși ca om. L-a trădat pe Hristos, pe Apostoli și pe sine însuși iudeilor, și pe sine însuși în fața diavolilor. Pentru că este scris: „atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27).

Este greu să măsoare cineva toată mărimea răului pe care l-a făcut Iuda. A fost necredincios și nesătul, fur și iubitor de arginți, egoist și trădător și, în final, un disperat și un ucigaș. Fiul lui Dumnezeu de multe ori l-a înștiințat să lase calea cea rea, dar el a rămas nepocăit. Mântuitorul Iisus Hristos a arătat față de el aceeași grijă și iubire ca și față de ceilalți ucenici, dar el a răspuns la iubire cu ură. Fiul lui Dumnezeu a îngenunchiat și i-a spălat picioarele cu puțin înainte de trădare, și cu mâna Lui i-a oferit o bucată de pâine înmuiată în sare. Cu pâine și sare noi îi primim pe invitații de rang înalt. Mântuitorul nostru, blând și smerit, a vrut să înalțe demnitatea lui Iuda, și de aceea i-a oferit pâine și sare. L-a dăruit cu pâine și sare, chiar înainte de trădare.

Iuda a luat mâna lui cu pâinea și sarea din mâna Fiului lui Dumnezeu, le-a primit cu mâna, dar le-a respins cu inima, disprețuindu-le. Omul muritor a respins iubirea lui Dumnezeu Cel nemuritor. De aceea Dumnezeu l-a respins deplin și, „după ce a luat pâine, atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27). Din acel moment, omul și ucenicul de dinaintea lui Iisus Hristos a fost șters din catastiful oamenilor și trecut în rândul cetelor duhurilor din iad. Tu acum îl ispitești pe Dumnezeu și întrebi dacă El dorește să ierte și să mântuiască duhurile din iad. încerci milostivirea lui Dumnezeu, așa cum au făcut evreii, încercându-i puterea pe Golgota și zicând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!” (Matei 27, 40). Pentru ispita lor, evreii au primit plată pe măsură în lumea aceasta. Deci, păzește-te și tu, ca să nu primești răsplata celor de aceeași cugetare cu Iuda!

Nu este adevărat că Iuda a fost predestinat de Dumnezeu să devină trădător, așa cum zici tu! Dacă ar fi fost așa, atunci Fiul lui Dumnezeu s-ar fi ostenit să-l facă să se îndepărteze de la fapta lui cea rea? Din ce pricină, înainte de toate, l-a luat ca ucenic și l-a ținut lângă el timp de trei ani? De ce S-a smerit în fața lui și i-a spălat picioarele? De ce cu aceleași mâini sfinte i-a dăruit pâine și sare? Citind înlăuntrul sufletului lui Iuda intențiile lui rele, Domnul a făcut tot ce se putea ca să-l scape de pierzarea veșnică. Și dacă a spus că smintelile trebuie să vină, a mai spus, de asemenea, și acestea, ca o preînștiințare severă: „Vai de omul prin care intră sminteala!” (Matei 18, 7). Ispititorul este însuși satana, care trebuie să-și împlinească lucrarea lui. De aceea este nevoie să vină smintelile (Matei 18, 7), prin el și de la el. Vai de omul care se va lăsa în mâinile satanei, și va deveni instrumentul lui! Vai de cel care, împotrivindu-se iubirii lui Dumnezeu, va arăta iubirea lui potrivnicului lui Dumnezeu! Să te rogi lui Dumnezeu să te păzească de ispititorul pe care l-a ispitit pe Iuda și pe iudei, și să nu devii niciodată slujitor și instrument al ispitirii lui.