Masoneria, evreii şi „Lojile NATO”. Într-un capitol anterior am arătat acţiunile sionismului mondial, menite a-şi subordona şi controla masoneria. Acesta fapt a ajuns să fie recunoscut făţiş chiar de către masoni. Ritul masonic „scoţian”, rit practicat şi de către sioniştii de la B’nai B’rith, şi de către majoritatea lojilor masonice româneşti de astăzi, nici nu respectă numărarea anilor de la Iisus Hristos, ci a adoptat calendarul ebraic, anul nou îl celebrează la 17 septembrie, iar lunile anului poartă nume evreieşti. În prezent lojile masonice din România numără zeci de mi de membri. Dintre cei mai cunoscuţi politicieni „fraţi” masoni români pot fi enumeraţi Victor Babiuc, Viorel Cataramă, Adrian Năstase, Radu Vasile, Petre Roman, Nicolae Alexandru, Dan Ioan Popescu, Corneliu Ruse ş.a., apartenenţa celor mai mulţi rămânând secretă.

după Dosare secrete privind războiul nevăzut al  sioniştilor cu românii

Cei mai reputaţi istorici ai activităţii masoneriei în România, Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, consideră că anii 1945-1948 reprezintă epoca intensei colaborări dintre masoneria româna şi regimul comunist, cea mai agreată de masoni fiind conducătoarea comunistă evreică Ana Paucker. Un număr masiv de comunişti sunt iniţiaţi atunci în masonerie, iar masoni de mare prestanţă (Mihail Sadoveanu, Horia Hulubei, Mihai Ralea, N.D. Cocea, Victor Eftimiu şi alţii) colaborează activ cu noul regim politic.( si astazi dealtfel cu GDS-ul)

Istoricii masoni susţin astăzi ideea că odată cu instalarea regimului comunist în România, în anul 1948, activitatea masonică a fost obstrucţionată, astfel încât, în luna iunie, din proprie iniţiativă, masoneria intră în adormire, încetându-şi activitatea Supremul Consiliu de 33 din România (fostul Club 33 Bucuresti Mamaia,.. actualul IAKI), Marea Lojă Naţională şi Ordinul Masonic Român. Masoneria română şi-a continuat apoi activitatea în occident chiar din 1948. O reprezentanţă a Marii Loji Naţionale Române a funcţionat la Paris sub obedienţa Marii Loji din Franţa, sub forma a două ateliere: România Unită (condusă de evreul Jean Pangal, care nu recunoştea autoritatea lui Mihail Sadoveanu) şi La Chaine d’Union(creată de Vintilă Petală). La rândul lor s-au reorganizat în exil Supremul Consiliu de 33 din România şi Ordinul Masonic Român (a cărei conducere a fost preluată de evreul Marcel Shapira), împreună cu câteva loji româneşti.

Marcel Shapira

În realitate, aşa cum arată cei doi autori mai sus citaţi: „în iunie 1948 fraţii masoni sunt întrebaţi când iau concediu ca să poată participa la munca patriotică de reconstrucţie a ţării. Perspectiva i-a speriat şi o parte din ei pleacă in străinătate, cu documente şi arhive… Nici o măsură punitivă nu a fost luată de autorităţi contra francmasonilor”.

În perioada 1948-1989, se crede ca a existat un moment când masoneria a fost iarăşi la loc de cinste în România.

Istoricii susţin că Nicolae Ceauşescu a încurajat masoneria până în 1971 şi a tolerat-o până în 1980. Termenul de „epocă de aur” a fost pentru prima dată aplicat domniei lui Ceauşescu de un istoric mason, D.G. Şerbănescu, în volumul III din Histoire de la Franc-Maçonnerie Universelle, încă din 1966.

D.G. Şerbănescu, care l-ar fi sedus pe Nicolae Ceauşescu la cauza masonică, era membru al unei loji româneşti „din emigraţia” de la Paris după 1948, alături de Ion Adlerberg şi alţi româno-evrei conduşi de Marcel Shapira. Aceeaşi autori repetă informaţia lansată de francezul Pierre Cârpit conform cărei Nicolae Ceauşescu ar fi fost membru al lojei masonice „ultrasecretă” Propaganda Due (celebra P2, ce a făcut obiectul anchetei procuraturii italiene, ceea ce până in prezent nu există nicio dovadă că Ceauseascu ar fi participat la vreun ritual). Afirmaţia s-a bazat pe declaraţiile şi însemnările lui Licio Gelli, venerabilul lojii P2, dar a fost ulterior dezminţită de alte loji (!) masonice, precum Marele Orient al Franţei. „Căderea” lojii P2 s-a datorat afilierii cu mafia italiană şi implicării în deturnări de fonduri soldate cu falimentul uneia dintre cele mai mari bănci italiene, dar nu numai. O anchetă a revistei italiene L’Europeo (continuată de anchetele de presă din România) relata că P2 a fost implicată prin anii 70 într-o tentativă de lovitură de stat în Italia, împreună cu membri ai serviciilor secrete italiene.„Condusă de Lucio Gelli, loja a făcut prozeliţi şi în România. Atunci când serviciile secrete italiene au oferit Securităţii, pentru 160.000 de dolari, dosarele a 16 importanţi membrii de partid care aparţineau P2, Elena Ceauşescu s-a opus.)

Licio Gelli 7  Nestorescu Balcesti

Dincolo de mărturia lui Lucio Gelli, nimic nu mai poate demonstra astăzi faptul că Nicolae Ceauşescu a fost sau nu membru al lojei masonice P2 (Propaganda Due), dar putem considera ca fiind un document probatoriu lucrarea de „istorie” elaborată de lojile din Paris în 1966, loji conduse de Marcel Shapira, lucrare care a declanşat practic ideologia regimului ceauşist, a cultului personalităţii, demarând prin conceptul mason al „epocii de aur”. Faptul că în 1966 a existat sprijinul masonic extern pentru Nicolae Ceauşescu, prelungit până în 1971, face să fie mai mult decât probabil ca Ceauşescu să fie avut şi contacte personale cu Marcel Shapira, liderul masoneriei române din „exil”. Având în vedere valoarea de ipoteză a teoriei lansate de un autor bizar (Marcel Fandarat, Francmasoneria şi clasa politică), care ba laudă, ba condamnă masoneria, suntem nevoiţi să o prezentăm:

Continuă lectura →