Se pregateste SUA de razboi impotriva Rusiei in Siria?

Marți, 3 Noiembrie, purtatorul de cuvant al Departamentului de Aparare Smerican Laura Seal a declarat pentru The Daily Beast, ca douăsprezece avioane de luptă F-15C aer-aer, sunt trimise la Baza Aeriană Incirlik din Turcia pentru a le folosi în Siria împotriva avioanelor de luptă rusesti Su-30 aer-aer. Nici F-15C si nici Su-30 nu pot distruge obiective terestre, doar-ținte aeriene – avioane inamice.

U.S. Prepares War Against Russia in Syrian Battlefield

Cu alte cuvinte: Președintele SUA, Barack Obama i-a spus președintelui rus Vladimir Putin, ca daca nu opreste imediat ce face in Siria, se va afla in război împotriva Statelor Unite. Obama spune acest lucru în singura limbă a cărui semnificație nu poate fi negată sau interpretată greșit: trimiterea pentru a contracra exact ceea ce Rusia are deja trimis în Siria.

În cazul în care F-15C și Su-30 nu ar fi fost echipate doar pentru lupte aer-aer, atunci sensul mutarii lui Obama nu ar fi fost atât de clar și neechivoc. Dna Seal pune insa punctul pe i cand declara reporterului David Axe de la The Daily Beast:  „Eu nu am spus că nu e vorba despre Rusia.” Axe, apoi a comentat în articolul său, că această declarație a ei „, este o aluzie clara la adevărat scop al desfasurarii acestor avioane. „Numai un nebun ar putea nega acest lucru. Singura întrebare reală este motivul pentru care Obama(de fapt papusarii din spate) a luat această decizie, care este destul de probabil să fie fatală. Deci: intrebarea este : De ce a făcut acest lucru? – mai multe pe infowars.com

Alte stiri despre razboiul din Siria, gasiti la categoria: Siria

Urmariti va rog si:

Care este interesul marilor puteri in Zona Golfului si de ce suntem aproape de un Razboi Mondial

Iar pentru a intelege si mai bine cat de aproape suntem de un mare conflict global, urmaritiva rog si subiectele dela categoriile:

Al treilea razboi mondial si Criza economica

Guvenul Ponta a cazut, dar oamenii au uitat sa strige si jos Iohannis !

Protestul care a început marţi seară în Piaţa Universităţii din Capitală a luat sfârşit, după mai mult de şase ore, în care mii de oameni au mers în marş prin centrul Capitalei, la Guvern, MAI, Parlament şi Primăria Sectorului 4, cerând demisia lui Piedone, Oprea şi Ponta.

guvern1-mediafax-foto-andreea-alexandru

Câteva mii şi apoi sute de manifestanţi au mai rămas în Piaţa Universităţii până după miezul nopţii, după care au părăsit locul în care a început marşul de marţi seară. La peste şase ore de la debutul manifestaţiei, în Piaţa Universităţii, bucureştenii au revenit în acest punct, după ce cerut în stradă demisia primarului Piedone, a premierului Victor Ponta şi a ministrului Gabriel Oprea şi au protestat la Guvern, MAI, Parlament şi Primăria Sectorului 4.Au uitat sa strige și ”Jos Iohannis!” – napocanews.ro

Intre timp Guvernul Ponta a cazut, dar oare doar Ponta, Piedone si Oprea sunt in culpa pentru situatia din tara? Iohannis poate este cea mai mare dezamagire de dupa revolutie. Daca este cu adevarat o revolutie spontana, atunci trebuie schimbata toata clasa politica, trebuie sa revenim la punctul 8 de la Timisoara. Toti acesti gangsteri care au condus tara timp de 26 ani trebuie sa plece si sa nu li se mai permita atat lor, cat si familiilor  sa mai ocupe functii in stat timp de 25-30 ani.

Avem nevoie de un nou Capitan, dar unde il gasim? Avem nevoie de asemenea, de o noua constitutie, ceva foarte apropiata in opinia mea, de constitutia meritocrata, dar unele schimbari si adaugiri in sprirtul crestin-nationalist.

Actrița Manuela Hărăbor – Mesaj de conștientizare pentru români, pentru cei care aruncă cu pietre în Biserica Ortodoxă Română

Actrița Manuela Hărăbor a postat pe o rețea de socializare un mesaj de conștientizare pentru români, pentru cei care aruncă cu pietre în Biserica Ortodoxă Română și pentru cei care nu găsesc curajul de a-și apăra credința. Aceasta a oferit exemple concrete prin care arată că, de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, preoții s-au mobilizat nu doar prin rugăciune, ci și prin ajutor concret pentru victime și pentru familiile acestora.

mh

Acum, la Catredrala Patriarhiei se savarseste Parastasul pentru cei mutati la Domnul in cumplitul incendiu. Va spun asta pentru ca prea mult s-a aruncat cu pietre in Biserica Ortodoxa, cum ca a fost ordin de la Patriarh ca nimeni sa nu se roage, pe motiv ca ar fi fost satanisti! O prostie! Biserica se roaga pentru orice crestin ortodox botezat, indiferent ce spune si ce face. Chiar si pentru acei crestini care acum arunca cu pietre.

Trebuie sa va mai spun inca o data. S-au facut slujbe incontinuu pentru decedati, pentru raniti, pentru familii si pentru salvatori. In manastiri, acolo unde Sfanta Liturghie se savarseste in fiecare zi, s-au pomenit si sambata, nu doar duminica, si s-au pomenit si azi. Celor care spun ca preotii nu au pus o mana pe umarul celor aflati in suferinta, le spun ca toti preotii care au parohii in spitale au fost alaturi de raniti si de familiile acestora, au savarsit slujba Sfantului Maslu si au ridicat rugaciuni pentru toti spre tamaduire, au facut parastase pentru cei care nu mai sunt. Cat despre fapte de milostenie, au fost nenumarate. Stiti de ce spitalele au tot spus ca nu se confrunta cu lipsa de sange? Pentru ca a avut loc o campanie organizata de Patriarhie pentru donare de sange cu mult timp inainte de aceasta tragedie. Au strans 7000 de litri de sange, pe care l-au dus la spitale.

Mai stiti ca cei cinci copii orfani ai bietei femei de serviciu care a murit au fost luati in ingrijire de parohul Bisericii Delea Veche, in a carui parohie locuiau, inca de sambata dimineata, tot la indemnul Patriarhului? Si mult inainte de teledonul organizat de Antena 3, prin care acesti bieti copii au primit o casa de la Primarie – in Militari, acum se vorbeste cu parohia din apropiere pentru a veghea asupra lor si pentru a avea grija de ei atunci cand ajutorul de 4000 de lei lunar din partea Fundatiei Mereu aproape nu va mai fi. Sau ajutorul de 60.000 de euro oferit familiilor greu incercate, tot din partea Patriarhiei?

Nu mergi sa trambitezi faptele bune pe care le faci, e impotriva invataturii date de Mantuitorul Hristos. Aceste lucruri apar doar in presa si televiziunea bisericii, doar pentru informarea credinciosilor. Nu sunt stiri preluate de televiziuni, pentru ca nu se doreste. E pacat de Dumnezeu sa judecam atat de aspru biserica si pe slujitorii ei, mai ales acum, in momente atat de tragice, cand orice rugaciune trebuie sa fie facuta impreuna si din tot sufletul. Biserica inseamna credinciosi si cler deopotriva, suntem datori sa ne rugam unii pentru altii, mai ales pentru aceia care cad in pacat (si aici vorbesc si de unii, si de altii).

Nu mai puneti etichete pe o breasla intreaga, din cauza unor exemple nefericite. Orice padure are uscaturi. Indiferent daca si cat au gresit uniii slujitori ai bisericii, Dumnezeu nu si-a luat harul de pe Biserica Ortodoxa Romana. Sfintele Taine inca se savarsesc in interiorul ei. Nu pedepseste Dumnezeu o mare de credinciosi pentru ca nu stiu care preot e cum e. De asta avem nevoie de Biserica si de preoti in zilele pe care le traim. Avem nevoie sa ne botezam copiii, sa ne cununam, sa ne ingropam mortii, avem nevoie de Taina Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii, care nu pot exista fara preoti, care inchina rugaciuni in fata Sfantului Altar. Nu preotii, pacatosi si ei, ca oricare dintre noi, savarsesc toate acestea. Sfantul Duh lucreaza prin ei prin harul dat de Dumnezeu la hirotonire (o alta mare Taina).

Haideti sa fim impreuna in aceste momente de durere maxima si sa nu ne mai dezbinam intre noi. Puterea rugaciunii colective, facuta deopotriva de credinciosi si clerici, face minuni. Cu noi insine, in primul rand. Daca nu ne plac cei care ne pastoresc, sa ne rugam pentru ei, ca bunul Dumnezeu sa-i aduca pe calea cea buna si sa-i lumineze pentru a le fi de folos semenilor lor. Sa ne ierte Dumnezeu pe toti si sa ne lumineze! Doamne ajuta!” – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Despre campania furibunda impotriva Ortodoxiei si a Bisericii Ortodoxe Romane

Se pune de o revolutie adevarata sau avem parte de o noua revolutie portocalie? Sau totul va fi iara foc de paie?

ACTUALIZARE 23.55 Manifestanţii au trecut prin faţa clubului Colectiv, apoi s-au întors în Piaţa Universităţii. Nu vor să plece până când cei pe care-i consideră responsabili pentru tragedia de la Colectiv nu-şi dau demisia. La această oră, traficul este blocat în centrul Bucureştiului.

ACTUALIZARE 23.05 Jandarmeria confirmă că peste 25.000 de români protestează acum în Capitală. Manifestanții scandează ”Rușine, rușine să vă fie”, ”Hoții”, ”Colectiv”, ”Nu aveți coloană decât oficială”,  ”Demisia!” , ”Asasinii!”, „Nu plecăm acasă, hoţii nu ne lasă!”. Ei reclamă că trăiesc în ”țara dezinteresului național”.

ACTUALIZARE 22.15 După ce au ţinut un moment de reculegere, peste 20.000 de manifestanţi au pornit spre Palatul Parlamentului, pentru a ajunge apoi în faţa Primăriei sectorului 4, unde au cerut demisia primarului Cristian Popescu Piedone.

ACTUALIZARE 21.10 Coloana de manifestanţi a părăsit Piaţa Victoriei şi se îndreaptă spre sediul Ministerului de Interne.

Peste 10.000 de oameni protestează în centrul Bucureştiului, după tragedia petrecută în clubul Colectiv.

Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii, încă de la ora 18.00, cerând demisia responsabililor pentru tragedia din Colectiv. Centrul Capitalei a fost blocat pe ambele sensuri.

La un moment dat, coloana de manifestanţi a plecat spre sediul Guvernului din Piaţa Victoriei. Un moment emoţionant s-a petrecut atunci când oamenii au trecut pe lângă o maşină de pompieri, pe care i-au numit „salvatori” şi i-au aplaudat minute în şir.

Atmosfera este destul de tensionată în Piaţa Victoriei, oamenii cer demisii pentru tragedia din clubul Colectiv – a primarului Piedone, a premierului Victor Ponta şi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea. – activenews.ro

Ce bine suna toate aceste lozinci, schimbare intregii clase politice si stoparea coruptiei, dar oare ce urmeaza?

A fost planificat carnagiul din Colectiv? Gabriel Oprea principalul beneficiar al Afacerii?

UPDATE: Contul de YT Arhiva mea– corespondent al site-ului ArhivaMea.Ro – a postat azi-noapte o filmare EDITATĂ cu prima piesa – The Day We Die – din ultimul concert de la clubul Colectiv – Goodbye to Gravity, în care apar şi primele artificii. 

Un observator atent remarcă:
“Info Pescuit:
1. Aceasta e prima melodie a concertului. Nu e melodia pe care a pornit incendiul. Este dezinformare din partea televiziunilor precum ca pe aceasta melodie ar fi pornit incendiul.
2. Artificiile pe care le vedeti la inceput, nu au aprins buretele. Din cate se pare, alte seturi de artificii, de la jumatatea concertului, ar fi aprins buretele respectiv.
3. Piesa este la inceput “live” si se aud pe fundal spectatorii. Dupa cateva secunde este pusa melodia obisnuita a celor de la Goodbye to Gravity (cea inregistrata).
4. Un martor a precizat ca au fost 4 artificii, doua mai mici si doua mai mari. In imaginile de mai sus le vedeti pe cele mai mici, de la inceput. La jumatatea concertului au fost folosite celelalte doua mai mari, care au produs si incendiul.” UPDATE: Înregistrarea îi aparţine lui Vlad Buşcă de la Universal Music Romania. El afirma că incendiul a pornit dupa alte 30 de minute. (Sursa: Mediafax)

Ce ciudăţenii vor mai urma?
Tragedia de la Clubul Colectiv

Mai mulţi ziarişti, jurişti şi chiar un monah, fost membru al Ligii Studenţilor din Bucureşti, observatori atenţi ai ultimilor 25 de ani, cât şi câţiva supravieţuitori a carnajului, încep să-şi pună întrebări privind posibilitatea existenţei unor mâini criminale în tragedia ce, prin faptul că acoperă perfect scandalul mediatic din jurul ministrului Gabriel Oprea, poate lua denumirea de “Afacerea Colectiv”. UPDATE: Holocaust Colectiv: “Arși de vii și gazați cu Zyklon B” – opinia unui specialist.

Redăm câteva dintre aceste opinii.

Avocatul Iulian Urban, fost parlamentar şi blogger cunoscut, pe Facebook:

“Nemernici mai sunteti! Arafat si-a inceput discursul cand a ajuns la locul tragediei din Colective cu : “suntem aici impreuna cu domnul ministru Oprea”! Ce conteaza mortii, ce conteaza ca ambulantele au ajuns dupa 30 min, ce conteaza ca aia nu aveau autorizatii…sa il spalam public pe gunoiul de Oprea aia este important! Primele date din ancheta procurorilo : patronii clubului au refuzat sa cumpere materiale ignifuge pentru ca erau prea… scumpe! Date din ancheta penala: procurorii sunt bulversati de faptul ca din expertiza tehnica realizata apare ipoteza unei explozii iar la victimele decedate erau prezente urme de inhalare de cianura a carei prezenta este deocamdata inexplicabila. Alte date din ancheta penala de la Colective : paza (nu) a fost asigurata de Scorseze Security iar unul din actionari – Costin Mincu – are la activ inca doua cluburi care au ars : Goblin din Constanta si Elephant din Centrul Vechi!”

Jurnalista Ramona Ursu, în Adevărul: “Generalul Oprea se vrea mereu la microfoane, se vrea văzut pe ecrane. Repetă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată despre cum l-a informat el şi doar el pe domnul preşedinte despre nenorocire. Cam asta e tot ce poate să ne spună. Vorbe goale de mercenar. Un militar de duzină pentru care ţara asta n-a meritat un cuvânt aproape o săptămână în care l-a aşteptat să spună ceva, orice, despre de ce i-a trebuit lui coloană oficială. Un general-ministru călare acum pe microfoane, ca într-o goană smintită pornită prin minţile unui întreg popor, pentru a îngropa cu zeci de morţi sfârşitul unui poliţist. 30 de morţi. 180 de răniţi.” Integral la “Să-ţi fie ruşine, Gabriel Oprea! Nu cu zeci de morţi ştergi urma unei alte morţi”

Continuă lectura

Despre campania furibunda impotriva Ortodoxiei si a Bisericii Ortodoxe Romane

Hotnews anunţă cu mândrie bezbojnică: „Încrederea în Biserica Ortodoxă Română este la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani”. Şi continuă să expună părerile lui Mirel Palada akaturambarr.blogspot.com despre evoluţia acestui fenomen.

Nu pot să nu observ o mândrie ascunsă şi o mică bucurie răutăcioasă în modul în care Mirel Palada îşi articulează raţionamentul, se vede că ştirea îi provoacă plăcere. Până la urmă este vorba de încununarea unor eforturi, a unei campanii mincinoase în plină desfăşurare.

Puţină deontologie ştiinţifică

Când apare o bucurie de genul celei afişate de Mirel Palada nu pot să nu pun sub semnul întrebării probitatea profesională şi ştiinţifică. Sociologul nostru se grăbeşte să pareze un eventual reproş şi ne spune că întrebarea din sondajul lui nu se referă explicit la Biserica Ortodoxă Română, întrebarea e formulată referitor la biserică în general, însă intepretarea lui este ceva de genul: 89% sunt ortodocşi, deci răspunsurile cu scăderea încrederii se referă la Biserica Ortodoxă Română! Fruuumos! Mă întreb ce părere au alţi sociologi de metodologia asta inovatoare. De unde ştie Mirel Palada la ce s-au gândit numeroşii respondenţi când au răspuns la întrebare?!?!? Cu o astfel de putere de pătrundere în minţile oamenilor eu cred că nici nu ar mai avea nevoie să cheltuiască bani pe sondaje, ne spune el direct cum stă treaba. (Şmecheria asta „noi am cercetat în general, dar dacă 89% sunt ortodocşi atunci sigur este vorba de Biserica Ortodoxă Română” o găsim şi la Remus Cernea, dar ajungem şi acolo). Pe scurt: nu se face aşa ceva, să pui în sondaj o întrebare şi să scoţi ştirea bombă dintr-o interpretare din burtă, e pură bătaie de joc.

Alta: nu pot să nu fac legătura între ce spune Mirel Palada referitor la erodarea încrederii în Biserică pe măsura schimbării generaţionale şi un studiu al Fundaţiei Soros din 2011 care ajungea la aceleaşi concluzii, respectiv vedea erodarea încrederii în Biserică drept un fenomen cu desfăşurare în timp. Şi ne mai spune ceva Mirel Palada: scăderea încrederii în Biserică s-a produs în urma campaniei de presă care s-a referit la banii Bisericii Ortodoxe Române. O campanie ridicată pe minciuni şi dezinformări.

Minciuni în serie şi gornişti de presă

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte” băieţi, multe cifre!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc. Momentul şi metoda au fost alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim.

Apoi vin gorniştii de presă, printre care s-au strecurat destui bezbojnici gata să ia parte la această mizerie. Nu pot să uit mesajul Ramonei Ursu pe când era redactor şef adjunct la Adevărul de seară, mesaj făcut public de Victor Ciutacu:

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

Laser, frate! Hai să-i băgăm în hazna pe burtoşii şi bărboşii de popi! Dar să facem un scurt inventar al dezinformărilor propagate împotriva Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani.

În 20 de ani s-au construit mai multe biserici decât şcoli şi spitale

Aici îmi permit un mic comentariu. Într-adevăr, s-au construit foarte multe biserici după anul 1990. Dar să ne uităm puţin la istorie: în 1948, la instalarea regimului comunist în România trăiau 15 milioane de români, în 1990 erau 23 milioane de români. În perioada regimului comunist nu au fost construite biserici, dimpotrivă, au fost demolate foarte multe. Eu am crescut întro localitate fără biserică şi mai cunoscu multe alte localităţi în care nu au existat biserici înainte de 1990. Cei aproape 8 milioane de români apăruţi în perioada comunistă aveau şi ei nevoie de biserici, de aici a apărut şi frenezia edilitară. Ca să nu mai vorbesc de giganticele cartiere muncitoreşti din toate oraşele care au fost ridicate fără biserici şi care au fost creştinate în ultimii 20 de ani.

Continuă lectura

Minciuna Mediatica vs Adevaratul Interes al Statele Unite in Lume

Fiecare război este precedat de o minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi, aflăm că Statele Unite ale Americii amenință Venezuela și Ecuadorul. Mâine, Iranul. Poimâine, pe cine oare? Moda Primăverii Arabe a fost lansată tot sub pavilion american. O glumă foarte bună este ghicitoarea: Ce țară din lumen u a avut nicio revoluție? Răspunsul corect: Statele Unite ale Americii! De ce? Răspuns corect: pentru că este singura țară care nu are pe teritoriul ei o ambasadă americană.

Prin aceleași mijloace, iar și iar, aceleași State Unite manipulalează pentru a crea premisele unui război. Fiecare război important a fost „justificat” printr-un fapt abominabil, care mai târziu (mult prea târziu) s-a dovedit a fi o dezinformare, lansată în mod deliberat. Iată un scurt inventar:

1. Vietnam (1964-1975)

Vietnam 1964-19752

Minciună mediatică: Pe 2 și 3 august 1964, forţele militare ale Vietnamului de Nord au atacat două distrugătoare americane aflate în Golful Tonkin.

Ce am aflat ulterior: Acest atac nu a avut loc niciodată. A fost o invenție a Casei Albe.

Scop: Împiedicarea câștigării independenţei de către Vietnam şi menţinerea dominaţiei americane în zonă.

Consecinţe: Milioane de victime, malformaţii genetice (Agentul Orange) uriașe probleme sociale.

2. Grenada (1983)

Granada 1983

Minciună mediatică: Mica insulă caraibiană a fost acuzată de construirea unei baze militare sovietice şi de punerea în pericol a vieților medicilor americani.

Ce am aflat ulterior: Nici vorbă! Preşedintele american Reagan a inventat aceste pretexte.

Scop: Împiedicarea punerii în aplicare a reformelor sociale şi democratice ale prim-ministrului Bishop (mai târziu asasinat). Reagan spunea: „Nu putem permite apaşilor comunişti să se infiltreze în grădina noastră”.

Consecinţe: Represiune brutală prin pușcași marini şi reinstaurarea controlului Washingtonului.

3. Panama (1989)

Panama 1989

Minciună mediatică: Invazia puşcaşilor marini a fost făcută în scopul arestării preşedintelui Noriega, acuzat de trafic de droguri.

Ce am aflat ulterior: Noriega, care colaborase anterior cu CIA, ceruse drepturi depline asupra canalului Panama pentru ţara pe teritoriul căreia se afla şi încetarea dreptului de folosință liberă a americanilor, ceea ce pentru SUA era intolerabil.

Scop: Menţinerea controlului american asupra rutelor maritime strategice.

Consecinţe: Bombardamentele americane au ucis între 2 şi 4 mii de civili, fapt ignorat de mass media.

4. Irak (1991)

Irak 19912

Minciună mediatică: Irakienii au distrus incubatoarele din maternităţile kuweitiene.

Ce am aflat ulterior: Știre inventată de agenţia de publicitate Hill & Knowlton, plătită în acest scop de emirul Kuweitului.

Scop: Anihilarea opoziției Orientului Mijlociu faţă de Israel.

Consecinţe: Nenumărate victime de război, după un embargou de lungă durată, care a interzis şi importul de medicamente.

5. Somalia (1993)

Somalia 1993

Minciună mediatică: Bernard Kouchner apare ca erou al unei campanii umanitare în Somalia.

Ce am aflat ulterior: Patru companii americane au cumpărat drepturile de exploatare asupra unui sfert din petrolul somalez.

Scop: Controlul militar al unei regiuni strategice.

Consecinţe: Incapabil să controleze regiunea, Washingtonul o menţine într-un haos total.

6. Bosnia (1992-1995)

Bosnia 1992 - 1995

Minciună mediatică: Ruder Finn şi Bernard Kouchner dezvăluie existența „lagărelor morții” în Serbia.

Ce am aflat ulterior: Finn şi Kouchner au minţit. Lagărele respective cuprindeau prizonieri de război, ținuți acolo în vederea unor schimburi ulterioare. Însuși preşedintele bosniac musulman Iţenegovic a recunoscut acest lucru.

Scop: Distrugerea Iugoslaviei socialiste, ultima rămasă pe listă, și a sistemului ei de siguranță socială, pentru a instaura, în schimb, controlul regiunii de către companiile multinaţionale, care să poată folosi liber rutele comerciale strategice, precum fluviul Dunărea și zona Balcanilor.

Consecinţe: Patru ani de măcel înfiorător pentru toate naţionalităţile (bosniaci, sârbi şi croaţi). Război provocat de Berlin și prelungit de Washington.

7. Iugoslavia (1999)

Iugoslavia 1999

Minciună mediatică: Sârbii au comis genocid împotriva albanezilor kosovari.

Ce am aflat ulterior: Pură invenţie a NATO, după cum a recunoscut chiar purtătorul de cuvânt oficial al NATO, Jamie Shea.

Scop: Instalarea unei baze militare americane în Kosovo, într-una din puținele zone din care se putea explata uraniu; punerea Balcanilor sub controlul NATO și transformarea acestei organizații într-o poliție cu puteri discreționare, la nivel global.

Consecinţe: 2.000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo, pusă în practică de către UCK (Armata de eliberare din Kosovo) și legitimată de NATO.

8. Afghanistan (2001)

Afganistn 20012

Minciună mediatică: Bush a vrut să răzbune atacurile din 11 septembrie 2001şi să-l captureze pe Bin Laden.
Ce am aflat ulterior: Nu există nicio dovadă privind existența organizației teroriste Al-Qaida. Mai mult, talibanii se oferiseră să-l extrădeze pe Bin Laden.

Scop: Controlul militar al Asiei Centrale, considerată regiune strategică, în vederea construirii unei conducte care să traverseze Afghanistanul, pentru a permite controlul rezervele de petrol din Asia de Sud.

Consecinţe: Ocupaţie pe termen lung și creştere uriașă a producţiei şi traficului de opium.

9. Irak (2003)

Irak 1991

Minciună mediatică: Saddam posedă arme periculoase de distrugere în masă. Afirmație făcută de Colin Powell la Naţiunile Unite, cu prezentare de dovezi.

Ce am aflat ulterior: Casa Albă a ordonat agenţiilor de spionaj falsificarea acestor rapoarte (vezi afacerea Libby) sau, pur şi simplu, fabricarea lor.

Scop: Controlarea tuturor resurselor de petrol şi șantajarea rivalilor: Europa, Japonia, China…

Consecinţe: Irakul a fost scufundat în haos și barbarie, iar femeile irakiene au fost obligate să revină la starea anterioară, de supunere totală și obscurantism.

10. Venezuela – Ecuador (2008)

Hugo Chavez Venezuela4

Minciună mediatică: Chavez sprijină terorismul, importă arme, este un dictator (motivul definitiv nu a fost bine stabilit).

Ce am aflat ulterior: Mai multe baloane mediatice au fost deja sparte. Printre acestea: Chavez trage în propriul popor, Chavez antisemit, Chavez militarist… Încercările de demonizare au continuat până în clipa morții sale (5 martie 2013). Succesorul său, Nicolas Maduro, şi-a exprimat dorinţa de a deschide o anchetă asupra morţii lui Chavez. Încă înainte de deces, Maduro a lăsat să se înţeleagă că „duşmanii istorici” ai ţării ar fi provocat şi cancerul conducătorului.

Scop: Companiile multinaţionale din SUA vor să menţină controlul asupra petrolului şi celorlalte resurse sud-americane, temându-se de eliberarea socială şi democratică a Americii Latine.

Consecinţe: Washingtonul duce un război generalizat pe continentul sud-american: lovituri de stat, sabotaj economic, șantaj, amplasarea de baze militare în apropierea resurselor naturale.

De ce nu vezi aceste imagini la TV? Data viitoare când mass-media îți va spune că Hugo Chavez a fost un dictator, amintește-ți aceste imagini. Un număr estimat la 9 milioane de oameni au participat la funeraliile lui.

Hugo Chavez, hasta la victoria siempre!

Razboi minciuni soldati americani

Pe langacele descrise de siteul anonimus.ro, eu as mai adauga si altele:

11. Libia (2011)

Lybia

Minciună mediatică: Muammar Gaddafi este un dictator care isi oprima propriul popor, nevoia de instaurare a democratiei.

Ce am aflat ulterior: Muammar Gaddafi luase decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial si renuntarea la petro-dolar, alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul.

Scopul: Pastrarea Libiei in sistemul bancar mondial actual si punerea unei marionete in locul lui Gadaffi, care sa faca jocurile papusarilor pe mai departe.

Consecinte: Razboi civil, ruinarea tarii si distrugerea unui sistem social si politic libian care functiona foarte bine in vremea lui Gadafii, nivelul de trai fiind unul foarte ridicat in aceasta perioada.

Cum se trăia in Libia pe vremea lui Gaddafi vs Dupa instalarea Democratiei Americane

12. Siria(2013)

ISIS-toyota-680x365

Minciună mediatică: Bashar al-Assad este de asemenea un dictator care isi oprima propriul popor si a folosit arme chimice impotriva rebelilor.

Ce am aflat ulterior: In Siria se traia foarte bine si era una dintre cele mai libere tari musulmane, atat din punct de vedere social cat si religios. Rebelii au fost creati si finantati de CIA, principalul actor fiind Senatorul American John McCain, rebeli care de altfel in timp au creat grupul terorist ISIS. Grupare sponsorizata si in prezent de Statele Unite ale Americii.

Atacul cu gaze pus in carca lui Al Assad, nu a avut loc niciodata.

Scop: Odata cu decoperirea imenselor zacaminte de gaze si petrol din Marea Meditereana, SUA a incercat sa detroneze regimul Assad din fruntea Siriei, pentru ca acesta apara intersele Siriei si nu a cedat dreptul explotarii acestor zacaminte catre comapaniile sionistilor Exxon si Chevron.

Consecinte: Crearea celui mai mare grup terorist din istoria umanitati, Statul Islamic, grup care pe langa faptul ca a distrus practic atat Siria cat si Irakul, a creat cel mai mare genocid vazut poate vreodata asupra a mii de civili din aceste tari, in special crestini. Migrari imense ale cetatenilor sirieni catre Europa.

13. Ucraina (2013)

article-2524179-1A1F2C0F00000578-756_634x444 ukraine-protests-jan-19

Minciună mediatică: Poporul doreste inlaturarea presedintelui ales Yanucovich pentru ca era apropiat Moscovei.

Ce am aflat ulterior: Victoria Nuland (Nudelman) sotia lui  Robert Kagan, vesnicul razboinic impotriva teroristilor, impreuna cu acelasi Senator american John McCain si cu ajutorul ONG-urile lui George Soros, au initiat actiunea de la Kiev. Astfel Victoria Nuland a ajutat la aprobarea a zeci de miliarde din bugetul american pentru a instaura „democratia” in Ucraina.

Scopul: Răsturnarea guvernului prieten al Rusiei si înlocuirea sa cu un guvern marioneta SUA-UE, cat si crearea unei zone conflictuale care oricand ar putea duce la un conflict de mari proportii.

Consecinte: Mii de victime, distrugrea Ucrainei, separarea zonei de EST a Ucrainei, cedarea dreptului de exploatare a petrolului si gazelor de sist catre aceleasi companii americane, indatorarea tarii cu sute de milioane de Euro cat si pierderea aurului din trezoreria Ucrainei, aur care a luat drumul Statelor Unite.

Iar exemplele pot continua, sa nu uitam de Egipt, Nigeria cu grupul terorist Boku Haram, finantat si creat tot de CIA ajutat de ONG-urile lui George Soros, s.a.m.d.

Pentru a intelege care este scopul final al acestor actiuni, urmariti va rog si alte articolele de la categoriile: Al treilea razboi mondial, Criza economica si Noua Ordine Mondiala

Documentar Crestin-Ortodox – Omul în fața lui Dumnezeu. Slujba

Filmul-cateheza al mitropolitului Ilarion Alfeev – Omul in fata lui Dumnezeu. Slujba

Pentru traducere apasati butonul CC din dreapta jos.

Celelalte parti din acesta serie, le puteti gasi la categoria: Filme Ortodoxe

Urmariti va rog si:

În timpul Sfintei Liturghii îngerii urcă şi coboară nevăzut

Violente extreme intr-o tabara de refugiati din Austria. Cetatenii austrieci se inarmeaza de frica refugiatilor

Imagini inspaimantatoare au fost data publicitatii astazi pe internet. Mii de refugiati incearca sa scape cu forta dintr-o tabara din Austria, in timp ce politistii se lupta sa ii tina sub control.

centru

Imaginile sunt terifiante: voci dure in araba si germana cer refugiatilor sa pastreze ordinea, in timp ce acestia ori se bat intre ei, ori incearca sa sara gardurile pentru a scapa din tabara. Politisti inarmati cu bastoane incearca fara succes sa ii tina sub control.

Incidentele au avut loc in Spielfeld, aflat aproape de granita cu Slovenia. Violentele au inceput inca de dupa-amiaza, cand un politist a fost lovit peste fata, scrie APA. Politistul a incercat sa intervina intr-o bataie intre imigranti.

Mii de refugiati traverseaza zilnic din Slovenia in Austria, de unde incearca sa ajunga in Germania. – aktual24.ro

Numarul mare de refugiati din Austria cat si violentele din ultimul timp au dus la cresterea semnificativa a vanzarii de arme.

arme

Numarul mare de refugiati care a intrat in Austria in ultimele luni a starnit temeri in randul localnicilor, care au decis ca cel mai sigur mod de a se proteja este sa se inarmeze. Astfel, armele de foc s-au vandut ca painea calda, magazinele fiind nevoite sa reimprospateze stocurile, scrie site-ul WorldNetDaily, citat de adevarul.ro.

Se pare ca cererea cea mai mare vine din partea femeilor, cu atat mai mult cu cat permisul de port-arma se obtine foarte usor. „Da, e adevarat, in Austria cererea de arme este in continua crestere. Incasarile mele s-au dublat in luna septembrie, iar in octombrie s-au dublat din nou si inca nu s-a terminat luna”, a declarat proprietarul unui magazin de arme pentru Russia Today.

„Daca pana acum aveam un curs pe saptamana pentru obtinerea permisului de port-arma, cu una sau doua persoane, acum am deja doua, cu de la 6 pana la 10 participanti”, a povestit un vanzator de arme. „Cei mai multi dintre cei care mi-au cerut sfatul cu privire la tipul de arma pe care sa si-l cumpere mi-au spus ca motivul pentru care fac aceasta achizitie este ‘situatia actuala din Austria’”, a mai spus barbatul.

„Situatia actuala” in acest context este afluxul de refugiati care intra in Austria. Potrivit politiei, in Austria, o tara cu o populatie estimata de 8,5 milioane de euro, exista in prezent aproximativ 900.000 de arme in proprietate privata.

Adevarul.ro il citeaza pe activistul conservator Allan Gottlieb, care afirma ca simte o schimbare in Europa fata de purtarea armelor de foc. „Tocmai m-am intors din Belgia de la o reuniune privind dreptul de a purta arma si pot sa spun ca am observat ca europenii cauta mijloace de a se apara. Autoapararea nu mai este un cuvant murdar”, precizeaza acesta.

Miercuri, ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner a anuntat ca Austria va construi „bariere tehnice” la frontiera cu Slovenia, pentru a ajuta la controlarea fluxului miilor de imigranti care intra zilnic pe teritoriul sau. – aktual24.ro

In Germania satenilor li se baga refugiatii pe gat

O localitate micuta din districtul Lauenburg, din Germania, care are doar 60 de locuitori, urmeaza sa primeasca nu mai putin de 1.500 de refugiati, scrie bild.de.

GroßWeeden

Comunitatea locala a fost luata prin surprindere de planurile care le-au fost harazite. Autoritatile locale au stabilit deja o intalnire cu locuitorii satului pentru a-i informa cu privire la ceea ce urmeaza sa se intample in zona lor. „Inca ne cautam cuvintele potrivite”, a declarat primarul din Gros Weeden, Andreas Albrecht.

Refugiatii vor fi gazduiti in containere, nu mai putin de 225 de astfel de dispozitive urmand sa fie instalate pe raza localitatii pana la finele lunii decembrie, imigrantii urmand sa ajunga la inceputul anului viitor.

aktual24.ro

Tot ce trebuie sa stiti despre migratia masiva din ultima vreme, puteti afla citind articolele de la categoria: Criza imigrantilor

Atentie! Imagini socante! CARNAGIUL petrecut in clubul din Bucuresti! Respectul fata de durere!

Un incendiu a avut loc vineri noaptea în București, la un club situat în apropiere de Maternitatea Bucur, situat în sectorul 4, pe strada Tăbăcarilor, în zona fostei fabrici Pionierul.

Cel puțin 46 de morți și peste 155 de răniți sunt anunțati până la ora 02.30, din surse medicale, dar cifrele nu sunt recunoscute decât parțial de autorități.

CARNAGIUL DIN BUCUREȘTI/ FOTOGRAFII CU MORȚII DIN INTERIORUL CLUBULUI/ AVEM FOTOGRAFIA CARE DEMONSTREAZĂ DE UNDE A ÎNCEPUT TOTUL/ȘOCANT: DOAR O SALVARE A VENIT DUPĂ 30 DE MINUTE/ Cel puțin 46 de MORȚI și 155 de răniți pe piesa The Day We Die/ Spitalele din București nu mai au locuri pentru răniți/ ȘOCANT: Autoritățile au făcut APEL la români să vină să doneze sânge, dar spitalele REFUZĂ

11224718_876593859103090_5811631657890822935_n 12191588_876593819103094_1070540833567260656_n

Imagini de la explozia urmata de incendiu de la clubul Colectiv din Capitala

Robert Turcescu a postat pe facebook o informație interesantă probată și de postarea de pe siteul clubului: In momentul tragediei de la Club Colectiv, trupa Goodbye To Gravity lansa albumul ‘Mantras of War’. Intrarea in club a fost libera, iar accesul publicului în club a fost permis începând cu ora 20:30. Organizatorii anuntau ca acest concert „va beneficia de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice și decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului. Nu vor lipsi invitați speciali, un after-party de Halloween marca GTG și multe alte surprize”.Prima intrebare: cum e posibil sa vorbim de efecte pirotehnice intr-un club????

Potrivit martorilor, tavanul a luat foc şi s-a prăbuşit. Localul nu avea ieşire de urgenţă, iar sutele de oameni aflaţi în club s-au îngrămădit spre ieşire, călcându-se efectiv în picioare.

Surse medicale vorbesc de aproape 40 de morți, transmite Digi 24.Unii dintre cei care au ajuns la spitalul Floreasca cu răni grave sunt străini. La acest spital au ajuns zeci de răniți. Surse medicale spun că nu mai sunt locuri în saloane și că sunt tărgi inclusiv pe holuri. Sursele mai spun că un centru de primire ar putea fi organizat și în sediul unei bănci din apropiere. În niciun spital de urgență din Capitală nu mai sunt locuri.

Surse medicale au declarat pentru România TV că majoritatea răniţilor care au ajuns la spitalele din Capitală sunt în stare foarte gravă, cu şanse mici de supravieţuire. Astfel, este posibil ca numărul morţilor să crească. Tinerii care au ajuns la spital au, majoritatea, arsuri foarte grave pe suprafeţe mari din corp, dar şi pe căile respiratorii, astfel că au nevoie să fie ventilaţi mecanic.

Una din piesele interpretate vineri noaptea în clubul din București:

flux24.ro

RESPECTUL FAŢĂ DE DURERE

A avut loc o tragedie. Zeci de morţi, undeva spre 200 de răniţi. Cumplit!

Unii socotesc a fi momentul potrivit să pretindă că Dumnezeu ar fi lovit victimele. Alţii socotesc a fi momentul potrivit să dea în Dumnezeu că nu a ţinut locul oamenilor care răspundeau de siguranţa spectacolului. Alţii că e momentul potrivit să dea vina pe BOR pentru că cei care conduc ţara desfiinţează spitale, alungă medicii şi asistentele din ţară – şi nu doar pe ei! – şi, într-un cuvânt, îşi bat joc de ţara şi poporul de care ar trebui să aibă grijă.Desigur, alţii socotesc a fi momentul potrivit să câştige ceva capital electoral.
În vremea aceasta, oamenii adevăraţi încearcă să ajute. 

Îngrijind victimele, strângând ajutoare pentru ele, rugându-se pentru ele şi pentru rudele lor, având inima alături de acestea.  Respectul faţă de durere înseamnă omenie.Lipsa de respect faţă de durere înseamnă neomenie. Să ne cercetăm purtarea şi să vedem unde ne-am aşezat şi ne aşezăm. 

Dumnezeu să aibă milă de noi toţi, vii şi adormiţi, răniţi în incendiu sau răniţi de răutate! Şi să ne dea puterea să învăţăm să fim împreună. Măcar în durere, deşi ar trebui să fim împreună în toate.- Mihai-Andrei Aldea