Imagini video de la mormantului lui Nicolae Ceausescu la 29 de ani de la asasinarea lui

Pentru a intelege care a fost scopul asainarii sotilor Ceausescu, urmariti va rog urmatorul material:

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

Reclame

Intoarcerea la Ortodoxie a unui ratacit neoprotestant

M-am născut într-o familie de intelectuali atei. În primii ani am fost crescut de bunici, creştini ortodocşi. Bunica a fost cea care m-a învăţat câteva rugăciuni şi să mă închin. De altfel, la insistenţele ei m-au botezat părinţii.

Related imageCând mă lua cu ea la biserică, obişnuiam să privesc îndelung chipurile acelea grave zugrăvite pe pereţi, candelele şi veşmintele ciudate ale preotului. Mă întrebam cine sunt oamenii aceia de i-au zugrăvit pe pereţi.

Odată cu începerea şcolii, am fost crescut de părinţi şi, din cauza convingerilor lor ateiste, tot ce mă învăţase bunica s-a şters. Crescând, am adoptat şi eu ateismul părinţilor şi al societăţii comuniste. Am devenit chiar foarte convins că Dumnezeu nu există, că Iisus este un mit bun pentru cei slabi de minte şi că toate lucrurile din natură au o justificare evoluţionistă. Râdeam de străbunica mea atunci când îmi spunea că Dumnezeu e cel ce face plantele să crească. Pentru mine, plantele creşteau datorită apei din pământ.

Copilăria tihnită, cu scoală şi vacante împreună cu părinţii la munte şi la mare, s-a sfârşit în clasa a şasea, când între părinţi au început să apară neînţelegeri. Au urmat nişte ani dificili, un divorţ şi decesul mamei. La 14 ani eram un cinic; tot ce era frumos pe lume era o prostie.

În decembrie 1989 a avut loc lovitura de stat. Aveam 17 ani, eram elev de liceu şi ascultam heavy-metal. În ţară începuseră să sosească misionari ai diferitelor culte originare din America, aducând cu ei Nou Testamente protestante. Am intrat şi eu în posesia unuia şi am început să-l citesc, din curiozitate intelectuală. Deşi pentru mine Iisus Hristos era un mit, mi-au plăcut cuvintele Lui din cărticica misionarilor.

În acea perioadă (clasa a 11-a) am avut un vis despre sfârşitul lumii. Este posibil să fi fost indus de lecturile mele, cu toate că nu aveam nici o preocupare faţă de scenarii apocaliptice. Iisus şi poveştile din Biblie despre sfârşitul lumii erau… poveşti.

În vis, se făcea că lumea se sfârşea printr-un cutremur continuu, care aducea cu el inundaţii şi incendii. Eram chiar în casa în care locuiam şi priveam pe fereastră blocurile din vecinătate care cădeau unul după altul. Pe străzi apa era până la brâu şi ducea cu ea tot ce lua din casele şi blocurile dărâmate. Afară ploua, iar eu ţineam în geam o bucată de placaj pentru a nu intra apa în casă. Deja se prăbuşiseră două laturi ale blocului nostru şi mă aşteptam să cadă din clipă în clipă şi tronsonul nostru. La radio se difuzau în continuu ştiri din întreaga lume despre pagubele umane şi materiale. Ce vedeam eu pe fereastră se petrecea în lumea întreagă. Atunci am auzit o voce care venea de sus, din tavanul camerei, parcă din tot tavanul, nu dintr-un punct. Nu era nici tare, nici înceată, nici de bărbat, nici de femeie. Mi-a spus să nu-mi fie frică, pentru că eu nu voi păţi nimic. Deşi nu credeam în Dumnezeu, am recunoscut vocea Lui. Am rămas liniştit, preocupat să nu intre ploaia de afară în casă. Aşa s-a terminat visul. M-a impresionat foarte mult (de aceea şi acum, după atâţia ani, mi-l amintesc în detaliu), însă nu m-a convins de existenta lui Dumnezeu. Am rămas în continuare un cinic şi un rebel.

În anul trei de facultate am trecut printr-o decepţie sentimentală, iar o rudă apropiată mi-a recomandat un coleg de serviciu capabil să-mi dea nişte sfaturi. Numele lui era Ioan Panican şi, în timpul liber, era misionar neoprotestant. Deşi era penticostal, călătorea în toată ţara şi era primit să predice în toate adunările neoprotestante.

Am acceptat să mă întâlnesc cu acest ins, discuţiile noastre fiind axate în general pe credinţă. Mi-a vorbit frumos despre Dumnezeu şi, cu ajutorul lui, lucrurile citite de mine în Noul Testament au început să capete un sens.

Convertirea

După câteva săptămâni, m-a invitat să fac o călătorie cu el la Timişoara şi acolo, într-o adunare baptistă, în urma „chemării la pocăinţă” lansată de un predicator american, am spus în fata celor prezenţi că îl primesc pe Iisus în inima mea şi că vreau să încep o viată nouă alături de El. Am primit o Biblie. M-am întors la Bucureşti, considerând că acum eram creştin şi că Dumnezeu îmi făcuse un mare har că m-a scos din viata falimentară în care trăisem până atunci. Mai mult, simţeam că am o identitate nouă: eram baptist. Aceste lucruri s-au petrecut în ianuarie 1994.

În Bucureşti am frecventat pentru vreo şase luni o adunare baptistă. Sosirea mea acolo a trecut destul de neobservată, deşi în unele adunări neoprotestante noilor veniţi li se acordă o atenţie aparte.

În perioada aceea am citit toată Scriptura, precum şi alte cărţi, şi am aflat de existenţa altor culte neoprotestante – inclusiv de cei care credeau că pogorârea Duhului Sfânt de la Cincizecime poate avea loc şi astăzi: penticostalii. Am devenit curios în privinţa manifestărilor neobişnuite, atribuite de penticostali Sfântului Duh.

„Botezul cu Duhul Sfânt”

În vara lui 1994 am mers cu alţi tineri baptişti într-o tabără în Munţii Hateg. Acolo am întâlnit un grup aparte de englezi, veniţi în România pentru a renova un cămin de copii. Stăteau deoparte, fără a comunica prea mult cu noi şi am înţeles că, deşi erau şi ei „născuţi din nou”, aveau o credinţă diferită de-a noastră.

La un botez al unor adulţi, organizat într-un sat din zonă, i-am auzit pe englezi rugându-se într-o limbă pe care nu o înţelegeam. Am intrat în discuţie cu ei, întrebându-i despre acea limbă. Mi-au spus că aceea era aşa-numita „vorbire în limbi” şi că, dacă cred că Cincizecimea din Faptele Apostolilor poate avea loc şi pentru mine, Dumnezeu îmi va da şi mie darul vorbirii în limbi.

În acea seară m-am întâlnit cu ei într-o cameră din tabără. Stăteau în picioare în jurul meu, având mâinile aşezate pe mine. La început s-au rugat în limba engleză, ca apoi să înceapă să vorbească în alte limbi. Mă rugam şi eu ca Dumnezeu să-mi dea darul vorbirii în alte limbi. Văzând că nu se întâmplă nimic, am început să obosesc. Ei se rugau în continuare. Am continuat şi eu să mă rog. La un moment dat am simţit că limba română este insuficientă pentru a exprima ce voiam să-i spun lui Dumnezeu. Am început să mă rog în limba engleză, deşi evident, nu vorbesc engleza mai bine decât româna, care este limba mea maternă. După câteva clipe şi engleza a devenit „insuficientă”. Atunci am simţit că porneşte din mine, din piept, o limbă pe care nu o controlam cu mintea (raţional sau gramatical). Nu eram în transă, căci eram perfect lucid. Mă auzeam vorbind foarte repede într-o limbă care părea să iasă singură din mine. Cunoşteam însă „ideea” acelor cuvinte. Eram atât de lucid, încât am început să zâmbesc la neobişnuitul situaţiei. Nu pot spune cât a durat rugăciunea. Ne-am oprit cu toţii, ei confirmându-mi că am primit darul vorbirii în alte limbi. Mi-au făcut cadou o Biblie.

M-am întors în camera unde era grupul meu din Bucureşti. Am intrat şi m-am aşezat pe un pat, nedorind să le povestesc experienţa de care tocmai avusesem parte. În mijlocul discuţiei pe care o aveau, o fată m-a întrebat: „Ce e cu tine?” Nu am înţeles la ce se referă. „Ai… ceva pe faţă, nu ştiu, aşa, o…” Le-am povestit atunci experienţa mea. La sfârşit s-a lăsat linişte. Ei erau baptişti şi, potrivit învăţăturii lor, nu credeau în vorbirea în limbi şi în celelalte lucruri specifice penticostalilor.

Penticostal

Am revenit în Bucureşti şi am început să frecventez o adunare penticostală. Această adunare era diferită de cea baptistă din toate punctele de vedere. Am fost repede înconjurat de tineri de vârsta mea şi m-am integrat într-un grup. Am început să aprofundez doctrina penticostală şi, în general, pe cea neoprotestantă. După câteva luni, m-am (re)botezat. Acum eram penticostal.

Pastorul adunării, Ioan Ceuţă, zis Marinel, fusese exclus din cultul penticostal iar acum reprezenta (şi reprezintă) în România o ramură penticostală internaţională diferită de restul penticostalilor din ţară. El m-a încurajat să devin student la o „şcoală biblică” înfiinţată de el, ceea ce am şi făcut. În acea perioadă am început să predic în adunări, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Am decis însă, după câteva luni, să renunţ la acele „studii biblie”. Cu cât îl cunoşteam mai bine, cu atât mă îndoiam mai mult de onestitatea pastorului Ceuţă şi, din precauţie, am decis că este bine să nu mă leg prea tare de sistemul creat de el: biserica lui, cultul lui, „facultatea” lui (neacreditată)…

A fost o perioadă frumoasă, cu mulţi prieteni, cu activităţi şi pasiuni comune. După mai bine de un an, odată cu schimbarea domiciliului meu, am părăsit adunarea pentru o alta, tot penticostală. Aici am dorit să rămân anonim şi cât am mers acolo, vreme de jumătate de an, nu am legat prea multe prietenii cu tinerii de acolo.

Am păstrat legătura cu tinerii din adunarea lui Ceuţă şi am aflat cu surprindere că, după plecarea mea, acesta pusese în circulaţie diverse minciuni despre mine în scopul discreditării mele în fata tinerilor. Când prietenii mei l-au întrebat de unde ştie acele lucruri şi ce dovezi are, el nu a putut da nici un răspuns.

Trebuie să spun că „botezul cu Duhul Sfânt”, căpătat în tabăra din Munţii Haţeg, nu a produs nici o schimbare în viaţa mea. Singura diferenţă era o mândrie subtilă că acum făceam parte din grupul celor din „au Duhul” din adunare. Vorbirea în limbi s-a stins după numai câteva luni de la acel „botez”.

Pentru adevăr, trebuie să spun că acele zvonuri care circulă pe seama penticostalilor, despre presupuse lucruri sexuale necurate pe care le-ar săvârşi membrii acestui cult, sunt neîntemeiate. Asemenea zvonuri au fost puse în circulaţie de comunişti, ca un mijloc de a discredita acest cult. Tot potrivit comuniştilor, adventiştii răpeau şi sacrificau copii.

Îndoieli

În cei trei ani de la momentul din adunarea baptistă din Timişoara aprofundasem învăţătura neoprotestantă, cu accent pe felul în care este tratată problema păcatului. Fusesem învăţat că dacă faci un păcat, este suficient să i-l mărturiseşti lui Dumnezeu într-o rugăciune rostită în baza versetului de la 1 Ioan 1:9, păcatul tău fiind astfel iertat. Dacă păcătuiai din nou, făceai la fel. Lucrurile aveau o rezolvare simplă, iar eu trebuia numai să cred că Dumnezeu îmi iartă acel păcat odată ce i-l mărturiseam.

Cu timpul, observând că viata mea personală nu se îmbunătăţeşte şi că Harul transformator al lui Dumnezeu întârzie să-şi facă vizibile roadele, am început să mă îndoiesc că problema păcatului poate fi rezolvată printr-o soluţie atât de superficială. Deşi în adunările neoprotestante se repeta sistematic că Iisus este prietenul nostru, pentru mine această amiciţie cu Iisus nu se potrivea cu ceea ce învăţasem despre dumnezeirea Lui. Treptat mi-am pierdut încrederea în formula „1 Ioan 1:9” de îndepărtare a păcatului (o îndepărtare teoretică, nu reală). Eram acelaşi om păcătos ca la început, iar formula neoprotestantă nu mă mai liniştea deloc.

Un capăt de drum: „Părtăşia”

După vreo patru ani de cunoscut diferite adunări neoprotestante, mi-am pierdut încrederea în infailibilitatea credinţei neoprotestante. Convorbiri cu diferite secte, mai mult sau mai puţin extreme, cu martorii lui Iehova şi cu mormonii, mi-au completat imaginea ofertei religioase de pe piaţă.

Aveam nevoie de altceva, însă nu ştiam prea bine ce. Voiam adevărul, însă nu aveam o idee prea clară despre cum arăta acel „adevăr”. Discernământul mi se baza pe criterii relative şi mereu în schimbare.

După o perioadă de câteva luni de frământări, nişte prieteni m-au invitat să vin la adunarea unde mergeau ei. Mi-au vorbit despre lupta cu păcatul şi am acceptat să merg unde mergeau ei. Aşa am descoperit Părtăşia.

Această grupare religioasă apăruse la începutul secolului 20 în Norvegia (unde poartă numele de Prietenii lui Smith). Adunările din România se aflau sub coordonarea unor germani. În Bucureşti, cei mai mulţi membri erau proveniţi din alte culte. Deşi învăţătura religioasă de aici semăna mult cu cea specifică grupărilor neoprotestante, spre deosebire de acestea, aici se afirma că mântuirea omului nu este efectivă atât timp cât omul nu manifestă o voinţă de a conlucra cu Harul lui Dumnezeu pentru îndepărtarea păcatelor din viaţa lui. Această idee a luptei cu păcatul era esenţa predicilor lor. În acelaşi timp, pe cât de înfierbântate erau predicile lor împotriva păcatului, pe atât de extremişti erau în opiniile faţă de celelalte culte neoprotestante şi faţă de Biserica Ortodoxă. Ei erau aleşii lui Dumnezeu, erau purtătorii Luminii, iar ceilalţi nu erau decât nişte prostituate religioase. Pe cale de consecinţă, acest extremism faţă de cei din afara grupării lor conducea la probleme de relaţionare şi comunicare cu lumea în general. Dezechilibre comportamentale erau justificate prin „râvna pe cale” şi prin „lupta cu păcatul”.

Am observat de la început diferenţa de învăţătură între ei şi celelalte culte neoprotestante. Acest lucru mi-a produs o impresie bună şi m-am decis să merg în continuare acolo. M-am integrat în comunitatea lor şi tot aici am cunoscut-o pe cea care avea să-mi devină soţie. Deşi, pe măsură ce trecea timpul, vedeam tot mai multe lucruri specifice cultelor neoprotestante (fariseism, învăţături contradictorii, probleme de ierarhie în congregaţie, conflicte tineri-bătrâni), mi-am propus să le ignor şi să-mi văd de lupta cu păcatele din viaţa mea. În general, predicile – puternic emoţionale şi isterizante în acelaşi timp – abăteau atenţia eventualilor sceptici.

Aceeaşi Mărie, altă pălărie

La un an de la sosirea mea, în Părtăşie s-a petrecut un incident relevant pentru mine. După modelul jocurilor politice şi a partidelor din România, o mână de tineri au organizat „debarcarea” bătrânilor şi s-au făcut şefi ai partidei. Considerând că lucrurile nu merg cum trebuie sub vechea conducere, ei au organizat o „lovitură de palat”. Timp de câteva luni adunarea a fost scindată. Eu am rămas în tabăra „bătrânilor”, a conservatorilor. Lucrurile au fost oarecum tranşate atunci când responsabilul german pentru România a decis că tinerii au dreptate. Decizia a fost arbitrară, luându-se în Germania, fără nici o vizită sau discuţie cu cei implicaţi la faţa locului.

Această întâmplare mi-a arătat că dincolo de declamaţiile lor privind lupta cu păcatul, totul nu era decât o aparenţă sub care orgoliile şi ambiţiile personale „din lume” tronau nestingheriteDuhul de dezbinare specific neoprotestanţilor era la lucru şi aici.

Tinerii ajunşi conducători de partidă au implementat un management religios mult mai eficient şi mai captivant, în comparaţie cu cel anost al bătrânilor detronaţi. Adunările au început să fie condimentate cu mese festive şi cu scenete religioase, spre deliciul copiilor.

Împăratul era din nou gol. Deşi eram de acord cu Părtăsia în privinţa luptei cu păcatul, căile lor şi duhul în care umblau ei nu aveau nimic comun cu simplitatea lui Hristos. În cele din urmă am încetat să mai frecventez locul acela, sfătuind-o însă pe soţia mea să continue dacă vrea, deoarece nu voiam ca ea să ia decizii influenţată de mine.

Am intrat într-o criză. De întors în adunările baptiste sau penticostale nici nu putea fi vorba, odată pentru că era un pas înapoi, apoi pentru că şi pe acestea le criticasem intens cât timp mersesem în Părtăşie.

Decizia de a nu mai frecventa nici o adunare nu a fost uşoară. Atunci când eşti învăţat că întâlnirile regulate cu „fraţii”, participarea la adunări şi un anume fel de comportament reprezintă laolaltă „credinţa”, renunţarea la aceste forme exterioare îţi dă sentimentul că-ti pierzi credinţa. Ştiam că ceilalţi spuneau despre mine că „am căzut de la credinţă” şi că „m-am întors în lume”. Întorcându-se duminica de la adunare, soţia mea îmi povestea amuzată despre felul compătimitor în care o priveau acum cei din adunare. Era un fel de văduvă de război. Uneori o întrebau despre mine ca şi cum eram pe moarte sau chiar murisem. Când ea le răspundea însă că sunt bine, ei se mirau şi clătinau neîncrezători din cap. Trebuia deci să-mi revin din toată intoxicarea cu propagandă neoprotestantă şi să stau singur în picioare. Foarte mulţi dintre neoprotestanti stau în acele adunări pentru că ele le oferă o formă de viată socială. Adunarea acţionează ca un „ţarc” care le susţine „credinţa”. Izolându-se de societate şi de ceilalţi oameni, ei ajung deseori să confunde manifestările lor bizare cu credinţa. Lipsindu-le trăirea interioară autentică, ei simt nevoia să se îmbrace cu frunze asemenea lui Adam, pentru a se încredinţa pe sine că sunt credincioşi. Înconjurându-se de asemenea lucruri, cad repede în auto-înşelare şi în păreri de sine. Acestea şi cu ţarcul adunării în care-şi petrec viata socială sunt un paravan care-i împiedică să se vadă aşa cum sunt. Cunosc oameni care, după prăbuşirea (la nivel psihologic) a acestui ţarc, au căzut într-un soi de letargie şi stare vegetativă. „Credinţa” lor a murit.

Am stat deci acasă câteva luni de zile, rugându-l pe Dumnezeu să-mi îndrepte paşii unde crede El de cuviinţă.

Întâlnirea cu Ortodoxia

În anul 2000, Dumnezeu mi-a trimis un coleg de serviciu pe nume Bogdan Bucur. Era absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi era complet diferit de ceilalţi colegi, prin răbdare, atitudini şi firea liniştită. Am început să discut cu el despre credinţă, dorind să-l evanghelizez. Mă asculta cu atenţie, îmi răspundea şi el. Treptat, am început să recunosc în inima mea că as vrea să fiu ca el. Aveam o invidie aparte pe felul lui de a fi. Asta a făcut ca toată campania mea de evanghelizare, care-l avea ca obiect, să se desumfle. Predicarea mea a fost înghiţită de trăirea lui. Când am vrut să-i împrumut să citească „Călătoria pelerinului” de John Bunian (o carte foarte apreciată de protestanţi), el mi-a împrumutat „Pelerinul rus”. Diferenţa între cele două cărţi este că prima e o ficţiune, pe când a doua e o realitate. Mi-a împrumutat apoi „Viaţa Sfântului Arsenie Capadocianul” şi alte câteva cărţi. Am rămas uimit de profunzimea şi de aspectul practic al credinţei ortodoxe.

De fapt, întâlnirea mea cu credinţa ortodoxă avusese loc ceva mai devreme, pe când încă frecventam Părtăşia. Cel mai bun prieten al meu, un baptist, avusese la un moment dat de tradus şi compilat nişte materiale pentru un om de afaceri baptist care dorea să scrie o carte despre cartea Apocalipsei. Printre acele materiale erau şi scrieri escatologice ortodoxe.

El mi-a împrumutat o cărticică numită „Viata monahilor din Egipt”. Îl impresionase şi pe el foarte mult, însă se scuturase repede de acea impresie, amintindu-şi că el e baptist şi temându-se, cred, de consecinţele avansării pe acel drum. Pe mine cartea aceea m-a prins bine de tot. Ce am citit acolo nu nu văzusem şi nici măcar nu auzisem predicat în nici o adunare neoprotestantă din câte cunoscusem. Acelaşi prieten mi-a împrumutat cartea „Evanghelia necunoscută”, scrisă de un teolog rus, Dmitri Merejkovski. Prin ea am început să înţeleg ce este acea Sfântă Tradiţie a ortodocşilor.

Astfel, în anul 2000, după ce Dumnezeu mi l-a trimis pe Bogdan Bucur, care mi-a împrumutat şi el nişte cărţi ortodoxe, de Bobotează a bătut la uşa mea preotul de la biserica ortodoxă din cartier. I-am deschis şi i-am spus spus că nu-l primesc pentru că eu sunt „sectant”. Mi-a zâmbit şi m-a întrebat de ce spun că sunt sectant. I-am spus că acesta este cuvântul folosit de ortodocşi pentru a-i desemna pe cei de altă credinţă. Mi-a aşa: „Să nu mai spui niciodată că eşti sectant. Asta înseamnă a deforma adevărul despre Dumnezeu, ceea ce e foarte grav. Apoi, tu nici nu arăţi, nici nu vorbeşti ca un sectant. Un iehovist de la etajul patru mi-a spus că sunt fiu al Satanei şi că nu există Crăciun”. Mi-a spus că i-ar place să mai stea de vorbă cu mine şi m-a invitat să-l vizitez la biserică.

Timp de aproape jumătate de an, citind şi discutând cu părintele Dinu – acesta era numele preotului – şi cu colegul de serviciu, m-am apropiat de bogăţia spirituală a Bisericii Ortodoxe. Printre altele, am fost foarte surprins să aflu că creştinii din vechime nu credeau în „răpirea celor credincioşi” sau în „împărăţia de o mie de ani”, doctrine fundamentale pentru neoprotestanti.

Am început să vin la slujbă la biserica unde slujea părintele Dinu. Nu înţelegeam nimic din Liturghie. Veneam mai mult pentru a-l asculta pe el predicând. Îl ascultam cu urechi protestante, aprobând şi dezaprobând, după caz, cele ce auzeam. Bogdan mi-a explicat Sfânta Liturghie şi mi-a dat o carte cu tâlcuirea ei.

Atmosfera pe care o vedeam acolo era foarte diferită de cea cu care eram obişnuit în adunările neoprotestante. Aici oamenii păreau să nu se cunoască între ei. În plus, vedeam gesturi de răutate când unul ocupa scaunul altuia sau îl împingea mai mult sau mai puţin voit. Relaţiile dintre oameni, alături de anumite aspecte doctrinare, au reprezentat o piedică pentru mine. Eram însă atras şi doream să cunosc mai multe pe linia celor citite în cărţile menţionate mai sus.

Părintele Dinu mi-a spus că nu ar trebui să vin la biserică pentru oameni, ci pentru Dumnezeu. Mi-am amintit de pasajul din Evanghelie care descrie aducerea lui Iisus la Templu la vârsta de 12 ani. Am revăzut în mintea mea mulţimea care venea din toate colturile tării la Ierusalim, care se îmbulzea să intre în Templu. Oameni care nu se cunoşteau între ei şi care aveau felurite inimi şi gânduri. Printre ei însă erau şi Maica Domnului, Iosif, bătrâna Ana şi proorocul Simeon.

Din afara Bisericii multe lucruri îmi păreau de neînţeles şi fără rost. În Scriptură, cei care ascultau pildele lui Iisus nu le înţelegeau, căci erau „afară”. Atunci când „au intrat” în Biserică la Cincizecime, li s-au deschis ochii şi au înţeles.

Întoarcerea

Întrucât lista întrebărilor mele doctrinare era foarte lungă, părintele Dinu m-a sfătuit să merg în concediu la mănăstirile din Moldova, unde voi putea sta de vorbă pe îndelete cu călugării de acolo.

Aşa am ajuns în vara lui 2000 la Mănăstirea Neamţ. Eram un tânăr neoprotestant dornic să afle răspunsul la multe întrebări.

M-am dus la tânărul călugăr de la poarta mănăstirii şi l-am întrebat cu cine as putea sta de vorbă despre credinţă. M-a îndrumat în biserica mare a mănăstirii. Aici l-am întâlnit pe părintele Serafim. Dându-şi seama din primele mele cuvinte că nu sunt ortodox, nu a fost foarte doritor să-mi răspundă la întrebări. Totuşi, spre surprinderea mea, mi-a citat un psalm în traducerea protestantă a lui Cornilescu, redându-mi apoi şi traducerea ortodoxă, mai duhovnicească şi mai plină de miez, după părerea lui.

Discuţia a fost scurtă, el fiind reticent a discuta cu mine. M-am întors la băiatul de la poarta mănăstirii, cerându-i să mă îndrume către un alt călugăr. Mi l-a arătat pe unul care traversa curtea mănăstirii, pregătindu-se să bată toaca pentru slujbă. Era părintele Vlasie.

M-am dus la el şi i-am spus că am nişte întrebări despre credinţă şi că as vrea să stau de vorbă cu el. M-a întrebat dacă sunt ortodox. Când a aflat că nu sunt, mi-a spus să-l caut a doua zi, când îmi va spune dacă va sta de vorbă cu mine.

A doua zi l-am găsit abia seara, la ora 10. Am mers cu soţia mea, cu el şi cu încă un călugăr într-o chilie. Mai întâi le-am spus ce credinţă am eu; le-am vorbit despre Părtăşie şi despre „lovitura de palat” care m-a făcut să plec de acolo. Mă ascultau cu interes, comentând uneori cu umor „ortodoxia” din opiniile mele.

Cei doi monahi, părintele Vlasie şi părintele Eufrosin, erau nişte persoane interesante pentru mine. În ciuda descrierii sau imaginii realizate de neoprotestanţi, nu găseam la ei nici aere de superioritate, nici morga unor oameni cu preocupări înalte, cum nu găsisem de altfel nici la părintele Dinu din Bucureşti. Am discutat despre multe – despre icoane şi idoli, despre închinare şi slujbe bisericeşti. A trebuit să admit că toate răspunsurile pe care le primeam stăteau în picioare, cu toată obsesia mea protestantă legată de „biblicitatea” răspunsurilor.

Discuţia cu ei s-a prelungit până târziu în noapte. La ora 2, când ne-am despărţit, părintele Vlasie m-a întrebat, mai mult ca o sugestie care nu cerea un răspuns pe loc, dacă nu as vrea să mă întorc la Ortodoxie.

Traversând curtea mănăstirii către camera noastră, simţeam în inima mea nevoia şi dorinţa de a mă întoarce la credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, însă mi-era teamă de cum va reacţiona soţia mea la o asemenea decizie. Am mers în tăcere unul alături de altul, dar când am am ajuns în cameră, ea mi-a spus, fără nici o introducere,  că ar vrea ca, înainte de a pleca de la mănăstire, să pună „lucrurile în ordine”. Deşi nu participase activ la discuţia cu cei doi monahi, impresia cu care rămăsese fusese foarte puternică.

A doua zi am mers amândoi la părintele Vlasie şi i-am spus că vrem să ne întoarcem la Ortodoxie. Ne-a spus că slujba de întoarcere trebuie oficiată de un episcop, însă atunci era sosit în vizită la mănăstire IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei. Însoţit de părintele Vlasie, am mers şi am stat de vorbă cu el. Ne-a povestit că şi el mergea din când în când la penticostali când era copil, însă nu s-a ferit să se convertească. I-a dat dezlegare unui preot să facă slujba de Mirungere pentru întoarcerea noastră la Ortodoxie.

Slujba a avut loc la prânz, urmată apoi de slujba Cununiei. Ca naşi i-am avut pe părinţii lui Vlasie, care erau şi ei zilele acelea la mănăstire. Acestea se petreceau în luna iulie a anului 2000.

După cununie, părintele Vlasie m-a întrebat de când eram căsătorit cu Cornelia şi de ce nu aveam copii. Soţia mea pierduse o sarcină şi fiecare doctor la care fusese îi prescrisese un alt tratament. Hotărâsem să aşteptăm un diagnostic definitiv. Părintele Vlasie mi-a răspuns atunci să nu ne mai facem griji, că de acum lucrurile aveau să fie în regulă.

Ceea ce s-a şi întâmplat. L-am crezut pe cuvânt, am mers prin credinţă şi peste un an, cu ajutorul Maicii Domnului şi al rugăciunilor părintelui Vlasie, ni s-a născut Mihai.

Am petrecut o săptămână la mănăstirea Neamţ. Am putut să gust pentru prima oară din duhul sfinţilor şi să văd ce înseamnă cu adevărat lupta cu păcatul. Nu am întâlnit nici oameni cu vorba mieroasă, nici învăţături interesante extrase din Biblie ca iepurii din pălăria scamatorului. Nimic care să izbească ochiul sau care să îmbie pământeşte.

Astăzi

Întoarcerea mea la Ortodoxie s-a petrecut în anul 2001. Anii petrecuţi la grupările neoprotestante m-au ajutat să învăţ unele lucruri începătoare despre Dumnezeu, Iisus Hristos şi mântuire. Acele lucruri îşi găsesc acum plinire în Biserica Ortodoxă. Ele capătă un sens nou, duhovnicesc.

Aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, mântuirea omului este o luptă şi o transformare. Vremurile pe care le trăim sunt grele iar cel rău se luptă pentru a-l abate pe om de la cele dumnezeieşti. Viaţa omului în veacul XXI este agitată iar el nu mai are timp să se oprească şi să se gândească la cele de Sus. Cine reuşeşte să se oprească şi să-l caute pe Dumnezeu poate descoperi o altă viaţă.

Începutul vieţii cu Dumnezeu şi urmarea lui Hristos şi a Sfinţilor Săi stă în voinţa omului. Apoi vine Harul lui Dumnezeu şi începe lupta cu vechiul eu. Este o luptă grea, este o luptă frumoasă, este lupta dusă de Sfinţi de-a lungul timpului, este lupta care duce la cununa mântuirii. – Bogdan Mateciuc

Urmariti va rog si:

Revista The Economist’s – Mesajele cifrate pentru anul 2019

Revista The Economist’s – “Lumea în 2019” este plină de mesaje cifrate

O privire asupra simbolismului ascuns aflat pe coperta revistei Economistul – ”Lumea în 2019”, care-i include pe cei patru călăreți ai Apocalipsei. Ce încearcă ei să ne spună?

În fiecare decembrie, renumita revistă The Economist (Economistul) publică o ediție specială, care prezice tendințele și evenimentele din anul care vine. Și de fiecare dată, coperta acestor ediții este o colecție elaborată de imagini, care se referă la diverse persoane și concepte. Deși semnificația unora dintre aceste imagini este evidentă, altele par să fie codificate pentru ”cunoscători”. Ediția din acest an nu este o excepție. De fapt, este mai cifrată decât oricând.

De ce ar pierde cineva timp ca să descifreze aceste coperte? Deoarece Economistul nu este orice publicație – ci este direct legată de elita lumii. Este parțial deținută de familia bancară Rothschild din Anglia, iar redactorul-șef, John Micklethwait, a participat de mai multe ori la Conferința Bilderberg. Pe scurt, conducerea Economistului are cunoștințe din interior despre agenda elitei și face tot posibilul pentru a le promova.

Această copertă din 1988 a Economistului cerea crearea unei monede mondiale, numită Phoenix – un simbol preferat al elitelor oculte. Pasărea se află pe o grămadă de monede naționale care ard.

Așa cum am văzut în articolele mele despre edițiile din 20152017 și 2018 aleEconomistului, aceste coperte sunt adesea pline de simbolismul ocult al elitei, amestecat cu mesaje subtile despre numeroasele moduri în care elita controlează masele. Ediția din 2019 este mai evidentă decât oricând.

Lumea în 2019

Aceasta este descrierea postată de Economistul pe site-ul său oficial:

Lumea din 2019 se va baza pe trei decenii de succese editoriale: aceasta va fi cea de-a 33-a ediție. Aceasta va privi în perspectivă planurile administrației Trump cu un nou Congres, realitatea Brexit-ului, alegerile din India, Indonezia, Nigeria și din Europa, întreruperi tehnologice din partea IA (inteligenței artificiale) și a Chinei (2019 ar putea marca ”punctul culminat al Sillicon Valley”?), călătoriile în spațiu la 50 de ani după aterizarea pe Lună și cultura la 500 de ani după Leonardo da Vinci.

Rețineți că descrierea subliniază faptul că ”aceasta va fi a 33-a ediție”. De ce să subliniem acest fapt aleatoriu numerologic? Tocmai pentru că 33 este cel mai important număr în francmasonerie? Acest lucru ar avea sens, deoarece coperta prezintă simbolism masonic intens, prin lucrările lui Leonardo da Vinci.

Leonardo da Vinci

Tema principală a acestei coperți este Leonardo da Vinci, deoarece anul 2019 va marca aniversarea a 500 de ani de la moartea sa. Ca atare, stilul artistic este facut să arate ca un manuscris da Vinci.

Primul detaliu pe care l-ar putea observa cineva este scrierea în oglindă. De ce este scris totul înapoi? Ei bine, da Vinci a folosit adesea scrisul în oglindă și motivul pentru care a făcut aceasta rămâne un mister. Unii susțin că nu dorea să păteze cu cerneală în timp ce scria; alții cred că nu dorea ca alți oameni să-i fure ideile. Cei care au cercetat înclinațiile oculte ale lui da Vinci cred că scrierea sa în oglindă poate avea ceva de-a face cu încercarea lui de a ascunde cunoașterea esoterică. În zilele sale, cei care l-au acuzat pe da Vinci că este eretic chiar i-au numit înscrisurile în oglindă ”scrieri ale diavolului”. În cercurile oculte, scrierea în oglindă este deseori asociată cu satanismul și cu magia neagră, bazată pe inversarea simbolurilor.

Să ne uităm la simbolismul coperții.

Omul vitruvian

În centrul coperții se află omul vitruvian, celebra schiță a lui da Vinci înfățișând un om desenat în interiorul unui cerc și al unui pătrat. Se spune că ar fi reprezentarea ”omului perfect”.

Omul vitruvian – originalul cu comentariile lui da Vinci scrise în oglindă.

Deși omul vitruvian este adesea descris ca un ”studiu al proporțiilor umane”, el are un înțeles simbolic mult mai profund în cercurile oculte – mai ales în francmasonerie. Reprezintă în mod esoteric corpul uman (microcosmosul) ca o reflectare a întregului univers (macrocosmosul) – un principiu ermetic rezumat de zicala ”As Above, So Below” (Precum deasupra, la fel și dedesupt).

Schița lui da Vinci s-a bazat pe lucrările lui Vitruvius, un arhitect roman care a fost considerat ”primul Mare Maestru” al francmasoneriei. Destul de adecvat, omul vitruvian descrie vizual scopul final al francmasoneriei: cuadratura cercului (această expresie este o metaforă, referindu-se la încercarea de a realiza ceva imposibil).

În simbolismul masonic, pătratul reprezintă corpul fizic, iar cercul reprezintă sufletul. Pe o scară mai largă, pătratul reprezintă lumea materială, în timp ce cercul reprezintă tărâmul spiritual. Unul dintre scopurile francmasoneriei este de a armoniza aceste două lumi opuse (cea fizică și cea spirituală) pentru a crea ”omul perfect”. Acest concept este pe deplin reprezentat în logo-ul masoneriei.

Echerul și compasul, simboluri masonice

Sigla Masoneriei combină un echer și un compas – două instrumente folosite în arhitectură. Echerul este folosit pentru a desena pătrate, în timp ce compasul este folosit pentru a desena cercuri. Prin ”cuadratura cercului”, se spune că francmasonul atinge dumnezeirea.

Nu voi analiza mai adânc legăturile dintre da Vinci și ocultism, pentru că asta ar necesita o carte întreagă (și nu vorbesc despre Codul lui da Vinci). Să ne amintim că, pentru cea de-a 33-a ediție a anului, Economistul are un ”om vitruvian modern”:

Omul vitruvian al anului 2019 poartă ochelari pentru vedere de noapte sau poate un set de căști VR. Vederea lui este îmbunătățită sau este orbit? În mâinile sale, el ține o frunză de canabis, o minge de baseball și un smartphone. S-ar putea argumenta că toate aceste lucruri sunt folosite pentru a distrage atenția și a liniști omul modern, prin intermediul companiilor de medicamente, al tehnologiei și al divertismentului.

Omul vitruvian are de asemenea două tatuaje. Pe antebrațul său este un dublu helix (o spirală dublă), simbol reprezentând ADN-ul. Aceasta este, cel mai probabil, o referire la cercetările intense asupra modificării ADN-ului, desfășurate în sectorul privat. ADN-ul omului vitruvian a fost modificat?

Deasupra inimii lui este tatuat ”#MeToo”. În timp ce mișcarea #metoo a expus câțiva ciudați de la Hollywood, a creat și un climat de cenzură și represiune în care mulți oameni au fost acuzați, judecați și condamnați la expulzare din sfera publică.

Într-o notă oarecum asociată, omul Vitruvian deține o balanță – un simbol clasic care reprezintă justiția. Cu toate acestea, balanța este foarte înclinată în partea care are 5 persoane, față de cea cu 4. Este aceasta Curtea Supremă din S.U.A., care a câștigat recent un nou și controversat judecător, sau este aceasta doar balanța înclinată a justiției în 2019?

În general, omul vitruvian modern pare să fie orbit, slăbit, distras și reprimat. Cercul din jurul lui, care simboliza odată lumea spirituală, este acum Pământul. Omul vitruvian și-a pierdut sufletul? Este acum preocupat doar de problemele lumești?

Recunoașterea facială

Coperta prezintă o copie exactă a schiței lui da Vinci, care analizează proporțiile capului uman. Deasupra imaginii este scris (în oglindă) ”Recunoașterea facială”, care este următorul pas în tehnologia de supraveghere Big Brother.

Un titlu din The Guardian, despre Taylor Swift care a scanat fețele fanilor ei, fără a-i anunța sau a cere consimțământul

Coperta Economistului cover analizează și proporțiile capului lui Donald Trump:

Liniile de la desenul cu capul lui Trump sunt diferite de cele anterioareObservațiconturul unui steag american cu susul în jos?

Conductele lui Putin

Celălalt șef de stat aflat pe copertă este Vladimir Putin, cu cuvintele ”Conductele lui Putin”. Aceasta este o referință la conductele de gaze naturale, care sunt construite de Rusia în Siria, în statele post-sovietice și chiar în Europa.

NordStream 2, conducta de gaze naturale care leagă Rusia de Germania, urmează să fie finalizată în 2019. Acest proiect foarte controversat a fost considerat un ”act de trădare” al Germaniei, deoarece criticii spun că va lăsa Europa la mila energiei rusești.

TurkStream, o conductă Rusia-Turcia, a fost lansată în noiembrie 2018 și va contribui la consolidarea economiei rusești și a influenței regionale.

Pinnochio

Chiar în spatele lui Putin este Pinnochio – o marionetă al cărei nas crește după ce spune o minciună (ca fapt divers: povestea lui Pinocchio este, de asemenea, o profundă alegorie masonică). Deci, coperta sugerează faptul că cineva va minți în 2019. Dar cine? Trump și Putin (singurii doi politicieni de pe copertă)? Elita în general? Kanye West? Nu există un răspuns clar. Economistul doar le spune maselor că sunt în general mințite. Multumesc baieti.

Cei patru călăreți

Imediat sub Putin, stând deasupra Europei de Nord și cu fața spre America, nu sunt alții decât cei patru călăreți ai apocalipsei. Cartea Apocalipsei îi descrie pe călăreți ca vestitori ai Judecății de Apoi. Calul alb se spune că simbolizează cucerirea, ciuma și venirea Antihristului; calul roșu reprezintă războiul; calul negru este asociat cu foametea, iar calul palid aduce moartea. Acestea sunt lucruri care cântăresc greu, prevestind catastrofa.

De ce a adăugat Economistul aceste personaje biblice extrem de amenințătoare pe coperta sa? Nu există o explicație clară.

Barza

Aceasta poate fi interpretată în câteva moduri și toate sunt supărătoare. Este o ilustrare clasică a unei berze, care duce un nou-născut. Cu toate acestea, există un detaliu important: pe scutecul în care este  copilul se găsește un cod de bare.

Aceasta ar putea fi o referire la ”bebelușii proiectați”, o practică controversată care ar trebui să ia avânt în 2019.

Un bebeluș proiectat este un embrion uman care a fost modificat genetic, de obicei urmând indicațiile stabilite de către părinte sau de omul de știință, pentru a produce trăsăturile dorite. Acest lucru se face folosind diverse metode, cum ar fi ingineria liniei germinale sau diagnosticul genetic înainte de implantare (PGD). Această tehnologie este subiectul unei dezbateri etice, care promovează conceptul de ”superoameni” modificați genetic, pentru a se încrucișa cu oamenii moderni și a-i înlocui, în cele din urmă.– Wikipedia

Al doilea sens al acestei imagini ar putea fi traficul de copii. Codurile de bare sunt plasate pe produse, pentru a urmări inventarul și pentru a efectua tranzacții. Traficul de copii se referă la tratarea oamenilor ca produse care urmează să fie vândute. Este o modalitate destul de eficientă (și tulburătoare) de a simboliza traficul de copii.

În cele din urmă, având în vedere faptul că barza este exact sub cei patru călăreți ai apocalipsei, această imagine ar putea avea și un înțeles biblic. Cartea apocalipsei afirmă că, după răpire, oamenii de pe Pământ ar fi siliți să primească ”semnul fiarei” (666) pentru ”a cumpăra sau a vinde”. Ce modalitate mai bună de a forța o persoană să primească semnul fiarei, decât prin aplicarea lui la naștere?

Alte imagini

Coperta conține alte câteva imagini care se referă la evenimentele despre care Economistul prognozează că vor veni în 2019. Iată o scurtă trecere în revistă.

  • În partea de sus a coperții, o săgeată indică de la mașina de zbor a lui da Vinci spre lună. Aceasta ar putea fi o referire la numeroasele companii private care intenționează să ajungă pe Lună în 2019. De asemenea, trebuie remarcat faptul că vedem pe copertă luna în creștere, simbolul principal asociat i
  • Există o altă ”mașină de zbor” (una reală) sub textul ”Noi Orizonturi ale Ultima Thule”. Acesta se referă la nava spațiala New Horizons a NASA, care se apropie de misteriosul și îndepărtatul obiect Ultima Thule, în ziua de Anul Nou (t.: sau poate se referă și la societatea ocultă Thule?).
  • Sub lună este un vulcan. Ne așteptăm ca un nou vulcan să erupă în curând? (t.: seamănă cu Muntele Fuji din Japonia)
  • În partea stânga-jos (stând deasupra Braziliei) este un pangolin, care este mamiferul cel mai traficat pe pământ. Este amenințat cu dispariția.
  • 2019 va fi cea de-a 150-a aniversare a nașterii lui Gandhi; este, de asemenea, cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Walt Whitman (desenat sub Pinnochio).
  • Angelina Jolie este chipul Monei Lisa din capodopera lui da Vinci. În partea de sus a copertei vedem ”Angelina Jolie: răspunzând refugiaților”. Ar putea fi folosită pentru a promova noul ”Pact pentru migrație” al ONU. Într-adevăr, Jolie este în prezent trimis special al UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. Ea se concentrează asupra ”crizelor majore care au ca rezultat deplasări în masă ale populației, angajarea susținerii și reprezentarea UNHCR și a Înaltului Comisar la nivel diplomatic”.

Îconcluzie

Coperta revistei ”Lumea în 2019” este o reflecție potrivită a elitei oculte. Se amestecă simbolismul ocult cu referințele la controlul și manipularea maselor. De asemenea, le face o plăcere bizară să prezică evenimente catastrofale, în același timp lăsându-i pe oameni să ghicească, cu indicii vagi și inexplicabile. Elitei îi place să dețină informații și scrierea inversă subliniază acest fapt.

În centrul a toate este omul vitruvian, un simbol folosit de masoni pentru a-l reprezenta pe omul care își atinge întregul potențial. Cu toate acestea, versiunea din 2019 a omului este orbită și distrasă de lucrurile promovate de elită. Ne vom permite să urmăm calea sumbră pe care ei o prezic?

Cu rapirea insa, n-au nimerit-o cei de la Vigilent Citizen. E o doctrina eretica promovata mai ales de catre neoprotestanti, conform careia la Sfarsitul Vremurilor, cei buni vor fi rapiti la Ceruri, urmand ca peste cei rai sa vina antihristul.

In realitate, conform invataturii Ortodoxe, va fi ANTIHRSITUL, apoi PARUSIA. Nu va fi nici o RAPIRE inaintea ANTIHRISTULUI. – ortodoxinfo.ro

Pentru a intelege mai bine toate aceste aspecte, urmariti va rog cu atentie categoriile: ManipulareSatanism Illuminati si Homosexualitate.

Imagini. Austriecii intampina Craciunul cu… Dracul

Târgul Craciunului la Austrieci. Aşa întâmpină ei Sărbătoarea Crăciunului cu Dracul pe care îl slujesc si la care i se închină.   

aparatorul.md

Pentru a intelege mai bine de unde provin aceste actiuni, urmariti va rog cu atentie categoriile: ManipulareSatanism Illuminati si Homosexualitate.

Craciun fericit alaturi de cei dragi! Domnul sa va binecuvanteze!

Image result for nasterea domnului

Frans Timmermans PROMITE să ZDROBEASCĂ toate guvernele conservatoare din UE și să facă Europa și Africa un continent COMUN

Timmermans, a fost numit săptămâna trecută ca următorul președinte al Comisiei Europene. Dacă va fi ales, el promite să zdrobească toate guvernele conservatoare din UE și să facă Europa și Africa un continent comun. Timmermans este astăzi prim- vicepreședinte al Comisiei Europene și are șanse să preia funcția de președinte după Jean-Claude Juncker.

Image result for timmermans frans

Frans Timmermans

Numit ca candidat al centrului-stânga pentru următorul președinte al Comisiei Europene, Frans Timmermans a anunțat că va zdrobi guvernele conservatoare din Europa, insistând că “continentul care se uneste cu Africa este doar o chestiune de destin”, notează breitbart.

În declarațiile anterioare, Timmermans a spus că Europa nu poate continua să fie un loc al păcii și al libertății decât dacă diversitatea prin migrația de masă este pusă în aplicare pe continent, chiar și în cele mai îndepărtate părți. În discursul său din cadrul Congresului PES, el a precizat recent că Comisia Europeană aflată sub conducerea sa va avea toleranță zero pentru țările care se opun oricărei părți a agendei sale globale progresiste, în special a migrației din lumea a treia.

Democrația, în opinia lui Timmermans, se referă în primul rând la respectarea minorităților. El a promis, de asemenea, că ONG-urile care beneficiază de finanțare externă și de migrație vor avea acces nerestricționat la UE.

El susține că “este fictiv” faptul că Africa este încorporată în Europa și că acestea devin un continent mare în ceea ce privește libera circulație. Răspunderea pentru populația africană, care se așteaptă să se dubleze până la 2,2 miliarde de persoane până în 2050, se bazează atât pe noi în Europa cât și pe africani, a afirmat el.

Timmermans a atacat naționaliștii

Potrivit lui lui, “naționalismul este calea distrugerii”. “Să distrugem Europa, haideți să o distrugem. Și ei cred că din această distrugere, s-ar întoarce o Europă a Națiunilor, puternică din nou. Aceasta este prima viziune. Cred că este autodistructiv “, a mai declarat acesta.

“Și știi de ce sunt încrezător că vom câștiga?” Se întreabă Timmermans: “Pentru că poporul polonez dorește să fie european”, adăugând: “tinerii polonezi care merg pe străzi cu acel steag albastru frumos, cu stele galbene, fac asta pentru că acel drapel reprezintă valori în care cred“.

“Și în Ungaria vom prevala”, a spus el, susținând că în timp ce “sunt vremuri grele” în țară sub Viktor Orbán – a cărui guvern a câștigat o victorie electorală alunecoasă în aprilie – “o majoritate covârșitoare de maghiari spun clar” în Europa, aparțin acelei comunități de valori “.

Răspunzând atacului lui Timmerman asupra guvernului polonez, președintele Comitetului permanent al Consiliului de Miniștri al țării, Jacek Sasin, a atacat pe eurocrat dar şi discursul său: “În loc să se concentreze asupra problemelor-cheie din Europa de azi – cum ar fi stratificarea socială, creșterea economică slabă, imigrația ilegală – birocrații europeni preferă să se ferească de la aceste probleme deoarece nu au nici o idee cum să le rezolve, așa-numitele probleme precum – statul de drept – din Polonia“, a declarat Sasin. – meritocratia.ro

Pentru o mai buna intelegere a ceea ce urmaresc acesti descreierati, urmariti va rog si:

cat si celelalte subiecte de la categoria: criza imigrantilor

Imaginea zilei! Cum ar arata Guvernul American daca i s-ar dezvalui adevarata fata!!!

Fotografia postată de People Over Politics.

Vizionati va rog si alte imagini sugestive la categoria: Poze Sugestivecat si alte subiecte interesante la categoria Manipulare.

Marturii incredibile ale unei Preotese Illuminati despre satanele care conduc lumea!!!

O mărturie dintr-un interviu video al lui David Icke cu Arizona Wilder, Mare Preoteasă Illuminati. Ea relatează despre cum a asistat la schimbarea din forma umană în forma reptiliană a reginei mamă – Elisabeta a Marii Britanii și a prințului Charles și a multor lideri politici, precum Ronald Reagan, Gerald Ford, Guy de Rothschild, etc.

Relatează cu lux de amănunte despre asasinarea ritualică a prințesei Diana și a copilului nenăscut în urma căruia i s-a extras inclusiv sufletul.
Este o traducere și expunere a subtitrării mai bună. – burebista2012.blogspot.com

Alte multe informatii deosebit de interesante despre aceasta societate satanica, puteti gasi la categoria: Illuminati

Anul 2019 sub semnul unei noi crize economice majore!

Povara datoriilor din SUA a început deja să „şteargă“ următoarea generaţie de cumpărători de case şi maşini ♦ Datoria masivă a Chinei reprezintă un risc ♦ Unii analişti consideră că datoriile companiilor ar reprezenta cel mai mare risc.

Sunteţi pregătiţi pentru criza financiară din 2019?

În ultimele luni, teama că am putea trăi din nou ceea ce s-a întâmplat în 1929 sau 1987 sau 2000 sau 2008 a devenit palpabilă, scrie The New York Times.

Acţiunile au scăzut cu 1,5% în acest an, după ce au atins maxime ameţitoare la începutul lunii octombrie. Fondurile de hedging au parte de cel mai prost an de la criză, iar datoriile gospodăriilor au atins recent un nou maxim record de 13.500 mld. $, în creştere cu 837 miliarde de dolari de la vârful anterior, care a precedat Marea Recesiune.

După un deceniu de dobânzi scăzute care au alimentat o creştere uriaşă a acţiunilor, imobiliarelor şi altor active, punctele de vulnerabilitate financiară nu sunt greu de identificat.

Unul dintre ele are legătură cu creditele acordate studenţilor din SUA.

Într-un climat în care „credite masive sunt acordate unor persoane care nu le pot rambursa“, după cum descrie Sheila Bair, fost şef al Federal Deposit Insurance Corporation, problema creditelor acordate studenţilor, aproape 20% dintre creditele respective au deja întârzieri de plată sau sunt în default. Procentul poate urca la 40% până în 2030, potrivit unui raport al Brookings Institution.

Această povară a datoriilor a început deja să şteargă următoarea generaţie de cumpărători de case şi maşini, urmând să tragă economia în jos.

Datoria masivă a Chinei reprezintă un alt risc.

În ultimul deceniu, China a cheltuit munţi de cash pentru a construi aeroporturi, fabrici şi oraşe, totul în numele creşterii economice. Rezultatul, o ţară cu o datorie supradimensionată.

Optimiştii susţin că milile de miliarde cheltuite au creat un echivalent Asiatic al visului american. Pesimiştii descriu datoriile masive drept un „munte“, un „film horror“, o „bombă“. Un lucru pare sigur: dacă această bombă va exploda, va acoperi întreaga economie mondială cu cenuşă.

Sfârşitul erei banilor ieftini pune de asemenea probleme.

De când banca centrală americană a început să tipărească bani pentru a depăşi criza financiară, banii sunt ieftini, iar consumatorii şi companiile au acumulat volume uriaşe de datorii. Unii analişti consideră că datoriile companiilor ar reprezenta cel mai mare risc. Problema este că ratele dobânzii au început acum să crească.

Problemele din UE reprezintă de asemenea o vulnerabilitate.

De când Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în 2016, europenii speculează ce ţară va urma aceeaşi cale. În ultimul timp, temerile s-au concentrat asupra Italiei. – zf.ro

Alte multe detalii interesante despre ce ne astepata puteti afla urmarind categoria: Criza Economica

Pregatiti-va! Lumea pe un butoi de pulbere!

Dragi cititori, pregatiti-va ca ce e mai rau acum urmeaza! Promovarea Noii Ordini Mondiale e doar inceputul, ce se intampla acum in Ucraina dezleaga enigma acelor provocari ale ucrainienilor care au intrat in apele teritoriale ale rusilor in Crimea, actiune care s-a lasat cu arestarea acelor ambarcatiuni de catre Rusia, totul a fost doar un pretext pentru ca americanii sa-si aduca si mai multe mijloace militare in Marea Neagra in preajma Crimeei.

Image result for chaos and global war

Ce s-a intamplat in urma loviturii de stat provocate de papusari in Ucraina si anume anexarea Crimeei de catre Rusia, nu a fost prevazuta de catre acestia, iar acum Ucraina le reproseaza ca din cauza lor au pierdut Crimea. Insa ucrainienii sclavi ca si noi nu au inteles ca papusarii nu isi vad decat propriul interes, iar ceea ce au urmarit a fost luarea sub custodia lor a aurului ucrainean, care sincer, nu cred ca il vor mai vedea inapoi, permisiunea de exploatare a petrolui si gazelor ucrainiene de catre companiile papusaresti, iar cel mai important aspect a fost marirea sferei de influente in Europa de Est pana in gura rusilor, cautand mai apoi pretexte pentru un eventual conflict atat de mult dorit de papusari.

Ca sa intelegeti ca nu sunt simple fabulatii ce va spun, CNN a prezentat de curand o stire in care americanii pregatesc nave de razboi care sa fie trimise in apele Marii Negre, hotrarea, mai relateaza acelai trust media, ca fiind luata in urma tensiunilor in crestere intre Ucraina si Rusia datorita capturarii navelor militare ucrainiene cum va spuneam, de catre Rusia. Ce treaba are America sa trimita nave de razboi si ajutor Ucrainei intr-o problema pe care nu o priveste, Ucraina nu este membru NATO, neavand nici o legatura cu Statele Unite?

Acum, dragi prieteni sa stiti ca Romania este plina de tancuri si echipamente militare americane, iar toata acesta tehnica militara adusa in tara este cu scop ofensiv, inclusiv scutul antiracheta de la Deveselu este setat pentru a ataca, nu pentru aparare asa cum ne minte presa centrala. Asa ca, ne paste un mare pericol, Ucraina avand in spate ajutorul americanilor, este foarte posibil sa inceapa o ofensiva de recuperare a Crimeei, ajutor care va fi lansat din Romania, Tarile Baltice si probabil si Polonia, in principal cu soldati romani, polonezi, lituanieni etc, ca doar nu o sa isi trimita americanii prea multi soldati de ai lor in aceasta actiune ca sa moara ca prostii.

Insa, voi credeti ca Rusia va sta cu mainile in san, nu vor contra-ataca si ei bazele militare de unde se laseaza atacurile asupra lor, la noi in speta fiind Campia Turzii, Kogalniceanu, Deveselu si asa mai departe? Iar romanii vor suferii ca prostii si vor murii intr-un conflicat in care nu ne priveste, mai ales ca statul ajutat este Ucraina, acel stat care ne-a luat Bucovina si Bugeacul si cu care ne-am judecat atata pentru Insula Serpilor din Marea Neagra. Cat putem fii de fraieri si sclavi sa ne bagam in asa ceva?

Sa urmarim mai departe, in Siria situatia nu este din nou foarte roza, conflictele incepand din nou in acea zona. Iranul fiind de asemnea amenintat continu cu razboiul de catre Israel si Statele Unite. Iar langa noi avem in nou posibil conflict care sta sa inceapa si anume in Kosovo, sarbii masand trupe militare la granite cu Kosovo dupa ce musulmanii aflati la putere vor sa-i expulzeze pe toti sarbii afara din tara lor. Iar acum sarbii se pare ca mai mult decat faptul ca vor sa isi apere cetatenii, sunt chiar hotarati sa isi ia Kosovo inapoi.

Deci, avem tensiuni la Est in Sebia, la Sud-Est in Siria si posibil Iran, la Nord-Vest in Ucraina si la toate astea se mai adauga si revendicariile tot mai accentuate si agresive ale ungurilor de a pune mana pe Transilvania, sustinuti mai mult sau mai putin voalat si de catre nemti care nu de mult au declarant cum bine stiti la televiziunea lor oficiala, ca ziua nationala a Roamaniei de la 1 Decembrie reprezinta de fapt anexarea Transivalniei de catre Romania, teritoriu care apartinea dupa ei de drept Ungariei.

Deci fiti atenti pe ce butoi cu pulbere traim, iar in tot timpul acesta conducerea Romaniei in frunte cu PSD si Iohannis fac jocurile celor de afara, iar cei care stau la panda acum sa prinda puterea, nu sunt nici ei cu nimic mai buni, ba si mai rai, vezi #Resist, USR, Ciolos, cu totii sclavii Noii Ordin Mondiale.

Iar acum dragi cititori, mai avem si conflictul iscat de catre vestele galbene in Franta si continuat si in alte tari din Europa, conflict care poate duce in cele din urma la haos si razboaie civile cu urmari greu de anticipat.

Sa nu uitam si de criza economica care bate la usa si care este tot mai vocal expusa de catre media, pregatind voalat populatia pentru ce va urma. Scaderea continua a burselor din ultimul timp, cat si a pietei imobilare la nivel global, fiind semne clare ca noua criza care ni se pregateste este pe cale sa izbucneasca.

In concluzie situatia de la o zi la alta este tot mai grava iar papusarii dragii mei, se afla in spate la toate aceste tabere, totul fiind planificat. Fara un haos general si un razboi global, nu se poate infaptui Noua Ordine Mondiala dorita atat de mult de papusari pe intreg globul.

In rest, Dumnezeu cu mila!

Urmariti va rog cu atentie si celelalte subiecte de de la categoriile: Al treilea razboi mondial si  Criza Economica