A venit si dovada care confirma ca avionul MH17 a fost doborat de ucrainieni

Potrivit raportului intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, Boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de „numeroase obiecte” care „au străpuns avionul cu mare viteză”.

mh17

Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există „dovezi privind o eroare tehnică sau umană”.

Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informaţiile înregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii, pentru a redacta acest raport preliminar.

Experţii au precizat că avionul „s-a dezmembrat în aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un număr mare de obiecte cu mare viteză care au străpuns aeronava din exterior”.

Înregistrările cutiilor negre nu au prezentat nici un indiciu privind existenţa unei erori tehnice sau a unei situaţii de urgenţă, potrivit experţilor.

Raportul intermediar nu atribuie vreo vină sau responsabilitate pentru catastrofă, însă o anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga. Biroul de anchetă a precizat că se aşteaptă ca raportul final să fie publicat în termen de un an.

Boeingul 777 s-a prăbuşit între Krasni Luci, în regiunea Lugansk, şi Şahtarsk, în regiunea Doneţk, la 17 iulie. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 193 de cetăţeni olandezi, au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian.

Ucraina şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că au doborât avionul cu un sistem antiaerian de tip Buk, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul.

Experţi din Marea Britanie, Germania, Australia, Malaysia, Statele Unite, Ucraina şi Rusia colaborează la acest caz.

Comentariu VT: Pai dragii mei, daca a fost gaurit de mai mute obiecte, e clar ca a fost mitraliat, lucru care nu putea fi realizat de catre separatistii rusi, pentru a nu sunt mitraliere  care sa traga pana la 10 mii de m altitudine. E clar cine l-a doborat, si anume avioanele ucrainiene de vanatoare, care au fost vazute pe radar si se aflau chiar in spatele avionului de pasageri si care erau dotate cu mitraliere.

Daca ar fi fost doborat de vreo racheta, avionul exploda si se dezmembra instant, dar nu, avionul a cazut in gol mai multi km pana a explodat.

Acum mi se confirma foarte clar ca a fost o noua actiune de tip steag fals, adica o inscenare ca si 9/11 Septembrie 2001, actiune care a fost ordonata tot de catre SUA, sau mai exact spus, de catre papusarii care conduc SUA. Actiune care se dorea sa duca, cum bine am intuit, spre o noua conflagratie mondiala. Din fericire rusii au avut replica imediat si au prezentat imaginile radar cu avioanele de vanatoare ucariniene, iar SUA cu toata propaganda media nu au reusit sa prosteasca in asa hal lumea si sa transforme aceasta inscenare in conflictul mult dorit si a trebuit sa astepte sfarsitul anchetei. Iar olandezii se pare ca sunt corecti si au spus excat ce au gasit.

E de vazut de acum incolo, cand papusarii vor crea urmatoarea diversiune, pentru ca nu se vor lasa asa usor.

Urmariti va rog si subiectele:

SUA și UE a jucat un rol central în susținerea protestatarilor de la Kiev

SUA și UE a jucat un rol central în susținerea protestatarilor de la Kiev

Hollywood-ul si actori americani au sustinut, manipulat si manevrat revolta de la Kiev, Ucraina pentru ca FMI-ul si UE sa ajunga la putere in Ucraina sa vanda si sa distruga Ucraina si sa ucida ucrainieni fara mila, asa cum fac in Romania de 24 de ani. Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct american pentru afaceri europene şi asiatice, explica în decembrie,că SUA au investit cinci miliarde de dolari pentru “a da Ucrainei viitorul pe care ea îl merită”. Preşedintele Viktor Ianukovici a fost destituit, iar la Kiev a fost deja instalat un nou guvern.

UESUA

În avalanşa de neadevăruri care vine dinspre media tradiţională, lipseşte pînă şi lucrul esenţial, şi anume simpla constatare a faptului că Ianukovici, acest “dictator sîngeros”, a fost ales (în 2010) de către o largă majoritate a ucrainenilor. Nimeni nu a contestat atunci alegerile după victoria sa, chiar dacă pilula a fost greu de înghiţit pentru cei care au finanţat ascensiunea lui Viktor Iuşcenko (preşedinte al Ucrainei după “revoluţia portocalie” şi exclus din primul tur la alegerile prezidenţiale din 2010) şi care i-au găsit acestuia şi a doua soţie: Katerina Ciumacenko. Ea vine direct din Departamentul de Stat american (însărcinată cu “drepturile omului”). Înainte de a face carieră la Washington, Katerina a fost unul din membrii cei mai activi şi influenţi ai organizaţiei neonaziste OUN-B (Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni ai lui Stepan Bandera) în oraşul său natal, Chicago.

OUN-B, departe de a fi dispărut, a dat naştere partidului “ Svoboda”, al cărui slogan este “Ucraina ucrainenilor”, la fel ca cel utilizat de Bandera în timp ce acesta colabora cu Hitler, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În rest, Katerina a condus Comitetul Congresului ucrainean, al cărui fondator este Jaroslav Steţko, mîna dreaptă a lui Stepan Bandera. Despre toate acestea, presa tradiţională nu vorbeşte, însă. Planul gîndit de SUA, şi care nu datează de ieri, de azi, constă în a face ca Ucraina să fie absorbită de Occident şi, dacă e posibil, în întregime.

În 1997, polonezul Zbignew Brzezinski, un artizan major al politice externe a SUA, scria: “Dacă Moscova recuperează controlul Ucrainei, cu cei 52 milioane de locuitori şi cu imensele sale resurse energetice, Rusia va controla din nou Marea Neagră şi, automat, îşi va găsi mijloacele de a redeveni un stat imperial”. Iată, deci, motivul celor cinci miliarde de dolari de care vorbea Victoria Nuland. În ultimii ani, după căderea lui Iuşcenko, zeci de ONG-uri, fundaţii, institute de cercetare europene, americane şi canadiene au invadat viaţa politica ucraineană. Numele acestora? National Democratic Institute, International Foundation for Electoral Systems, International Research and Exchanges Board. Şi, în timp ce erau achiziţionate toate principalele canale de televiziune şi radio ale ţării, o parte din fonduri erau folosite pentru finanţarea celulelor paramilitare care au putut fi văzute în Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev), a miliţiilor care, graţie acestor ajutoare, s-au înmulţit. Este vorba astfel de Pravij Sector (“Sectorul de Dreapta” şi “Spilna Prava”), iar ziarul polonez Gazeta Wiborcza vorbea de grupuri paramilitare poloneze care acţionau în Maidan. În piaţă au roit, de asemenea, agenţi ai serviciilor secrete occidentale: au făcut-o în Siria, de ce nu ar face-o şi la Kiev? A fost chiar mai uşor: Ianukovici, “dictatorul sîngeros”, a apărut mai moale decît Miloşevici (fost preşedinte sîrb), un alt “dictator sîngeros” care pierde bătălia urnelor în favoarea Otpor (partidul fondat şi finanţat de SUA).

La Kiev, Ianukovici a căzut. Noii decidenţi politici au fost desemnaţi. Tendinţele de secesiune au apărut.

Ucraina e langa noi si acum aveti o imagine destul de simpla si clara in care toti cetateni planetei pot vedea lucrarea bancherilor care se gasesc in spatele revoltelor planetare si sunt cei care finanteaza si organizeaza lovituri de stat planetare.

Bancherii Occidentali si-au creat SRL-uri planetare FMI, Banca Mondiala, NATO, ONU, UE si altele. Mai trebuie oare sa reamintesc ca protestele din Ucraina si atacul asupra lui Ianukovici au fost declansate pentru faptul ca Ianukovici a refuzat sa bage Ucraina in UE?

Liderii elveţieni au ordonat îngheţarea conturilor lui Ianukovici

Autorităţile judiciare din Zurich au lansat o anchetă penală pentru îngheţarea conturilor şi bunurilor de pe teritoriul elveţian ale lui Viktor Ianukovici şi ale altor 19 apropiaţi ai acestuia, conform surselor din presă.
Ancheta îi urmăreşte pe fostul lider ucrainean, fiul său, Oleksandr şi alţi 18 foşti membrii ai guvernului Yanukovych, printre care miniştrii energiei, justiţiei, infrastructurii, finanţelor şi doi foşti prim-miniştrii, acuzaţi de fapte nelegitime din Ucraina.
Conturile şi bunurile acestora de pe teritoriul elveţian pot fi reţinute timp de trei ani, conform celor 7 membrii ai cabinetului elveţian. Pe lângă anchetă, procurorii elveţieni au demarat o investigaţie penală privind spălarea de bani de către Yanukovych. Dacă se află că acesta este vinovat, banii furaţi pot fi returnaţi statului ucrainean, relateaza bursa.ro.

Pardon! Despre ce vorbim?

Despre lovituri de stat planetare organizate si finantate de bancheri care conduc SRL-urile ONU si NATO si UE si controleaza toate serviciile secrete CIA, MOSSAD, si altele de pe aceasta planeta, iar FBI e politia lor particulara.

Care e problema elvetienilor?

Problema lor este sa jefuiasca conturile lui Ianukovici, asa cum au jefuit conturile lui Ceausescu, Saddam si alti.

Mai trebuie sa vorbesc oare despre cele 3 miliarde de euro pe care trebuia sa le primeasca Romania de la Saddam si Irak si unde sunt?

Nu ca e simplu ca buna ziua.

Cu evidente clare ca protestatarii au fost platiti printre acuzatii ca au fost inarmati de catre Statele Unite, povestea din spatele crizei Ukrainiene este mult mai complexa decat o simpla revolta civila impotriva coruptiei. Protestatarii pro-UE cauta in mod ciudat legaturi mai apropiate cu o Uniune Europeana recunoscuta pentru coruptia institutionalizata, coruptie care costa anual cat intregul PIB al Ucrainei.

Multi dintre activistii care au preluat cladirile guvernamentale din Kiev fac parte deasemenea din grupul Spilna Sprava, care este o organizatie sponsorizata si sprijinita de catre miliardarul globalist George Soros prin Open Society Institute.

Scena a fost pregatita pentru ca revolta din Ukraina sa devina violenta in Decembrie cand secretarul de stat adjunct pe Europa, Victoria Nuland a anuntat ca America va investi 5 miliarde cu scopul ca Ukraina sa obtina “o forma buna de guvernamant”. Fiecare il cunoaste pe George Soros in functie de ariile sale de interes. Ba un guru al banilor si investitiilor, ba fondator si cap al diferitelor organizatii de prin lume. Insa vom merge putin la sapat sa vedem ce informatii valoroase putem gasi, despre acest membru al elitei, respectiv un jucator cheie din structura Noii Ordini Mondiale.
Faptul ca este un dezinformator pentru burse asta nu mai este o noutate si nici nu ar fi o exceptie, deoarece multe institutii financiare mari sau oameni de prestigiu au furnizat adesea informatiile exact contrare cu ceea ce faceau ei in real. Cat despre Soros, am glumit deja odata ca atunci cand spune sa vinzi aur inseamna ca el cumpara si vice versa, insa pana si in media financiara s-au facut deja glume pe tema asta. Dupa cum spuneam cand lucrurile devin prea evidente incep sa apara si brese in planificarea initiala.
Sa nu uitam ca tot el este unul dintre “remarcabilii” castigatori din Miercurea Neagra din 1992 cand a castigat peste 1 miliard de dolari pentru ca a pariat pe picajul lirei. La cate stim noi astazi mai credem ca asta a fost un simplu noroc sau versatilitate in trading ? Trebuia sa risti foarte multi bani ca sa castigi suma aceea, si fara informatii de culise sau cine stie poate chiar din postura de initiator al acelei zile m-as mira ca si-ar fi expus el astfel capitalul.
Omul nostru este un personaj controversat, insa odata cu listarea tuturor detaliilor stranse despre el de-a lungul vremii, devine un personaj periculos si malefic in toata puterea cuvantului.
De altfel astazi mai niciunul dintre oamenii influenti si puternici pe scara mondiala nu rezista acolo fara sa fie parte din increngatura Noii Ordini Mondiale si care planeaza asupra noastra intr-o maniera covarsitoare (vedeti lupta momentului cu transfomarea Europei in Statele Unite Europene).

Scopul protestelor a fost de a răsturna hotărârea guvernului al Ucrainei de a nu adera la UE. SUA și UE au cooperat initial de a distruge independența Ucrainei și să facă din ea o entitate subordonată UE guvernată de birocratii de la Bruxelles. Pentru UE , scopul este de a extinde Uniunea după planul francmasoneriei mondiale. – facbook/anti UE

Urmariti va rog si: Papusari. George Soros, omul din spatele haosului din Ucraina,

cat si alte subiecte interesante la categoria Ucraina.

Se pregatesc sanctiuni si in plan sportiv impotriva Rusiei?

Oficialii Uniunii Europene s-au întâlnit pentru a discuta situaţia Campionatului Mondial din Rusia, programat în anul 2018, relateaza prosport.ro.

Uniunea Europeană a discutat posibilitatea boicotării Mondialului din 2018, în urma acţiunilor militare pe care Rusia le susţine în Ucraina. În cazul în care decizia ar fi luată, prezenţa jucătorilor de fotbal la turneul final din Rusia ar fi interzisă. O altă măsură pe care Uniunea Europenă vrea să o ia împotriva Rusiei este excluderea echipelor de fotbal din Champions League şi Europa League, precum şi excluderea Rusiei din calendarul Formulei 1. Conform DailyMail, măsurile ar putea fi puse în aplicare cel mai târziu vineri dacă Rusia nu îşi retrage trupele din Uc raina.

Măsura reprezintă una dintre sancţiunile pe care Europa doreşte să le aplice Rusiei în cazul în care violenţele din Estul Ucrainei – considerate a fi rezultatul incursiunilor militare susţinute de la Moscova – vor continua.

Pe lângă interdicţia pe plan fotbalistic, oficialii din Occident ar putea bloca şi companiile statului rus din a face profit pe suprafaţa U.E. De asemenea, ar interzice atleţilor, artiştilor şi oamenilor de afaceri ruşi să participe în cadrul evenimentelor internaţionale.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este foarte încrezător în abilităţile statului său de a organiza şi găzdui evenimente sportive. A XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă (2014) s-a desfăşurat în oraşul Soci. A devenit cea mai scumpă ediţie a Jocurilor Olimpice, Rusia investind aproape 39 de miliarde de euro în organizarea competiţiei. În schimb, bugetul preconizat pentru Campionatul Mondial din 2018 este de doar 15 miliarde de euro.

Comentariu VT: Asta inseamna democratia si noua ordine mondiala a occidentului, se baga si peste forurile sportive si peste cele sociale si de cultura, cu alte cuvinte, cine nu le face jocurile trebuie sa platesca. Scriam intr-un articol anterior despre declaratia unui ex agent CIA care exact asta propunea, sanctiuni cat mai dure Rusiei si oamenilor de afaceri rusi pentru ca in cele din urma acestia sa se intoarca impotriva lui Putin si sa-l dea jos, uite dragii mei ca toate aceste lucruri se petrec si inca multe altele mai urate. Vladimir Putin, omul care s-a opus oligarhilor si noii ordini mondiale gandite de papusari, trebuie executat cu orie pret.

Nimeni nu vorbeste despre vreo sanctiune impusa Israelului dupa ororile din Gaza, sau vreo sanctiune impotriva SUA, dupa distrugerea mai multor state suverane ca Libia, Afganistan, Irak, Siria, Serbia sau Egipt, dar ne luam de rusi ca si-au luat un teritoriu care le apartinea de drept, si asta fara nici o varasare de sange si pentru ca rusii isi sustin conationalii in razboiul impotriva mafiei occidentale aflata la puterea Ucrainei. Cum se cantaresc toate aceste lucruri cu greutati diferite si cat de inghesuita e in gandire marea masa de oameni care nu vad aceste lucruri si cred tot ce manipuleaza presa generala, care este aservita in totalitate papusarilor si intereselor lor!

Dar cum precizam si in alte articole cei care vor avea de suferit mai mult si mai mult din aceste sanctiuni, sunt tot cetatenii si tarile membre UE, pentru ca pe rusi nu-i dezbini asa usor. Vine iarna dragii mei si majoritatea depind de gazul si petrolul rusilor. Rusia poate linistita sa vanda si in Asia, dar vesticii nu cred ca pot trece iarna fara caldura si energie.

Din pacate tot acest razboi al declaratiilor si al sanctiunilor, nu poate duce la nimic bun, mai ales ca s-a ajuns intr-un punct din care nimeni nu mai poate da inapoi.

Nuclearul Putin a declarat: Nu va puneti cu Rusia!

Putin a avertizat cu va porni un razboi nuclear daca Rusia va fi amenintata.

https://www.youtube.com/watch?v=dUgvCXutyeI

Aici aveti versiunea intreaga de la televiziunea RT. Pentru a asculta intrega declaratie a lui Putin, urmariti de la 1.38 min.

Sursa: infowars.com

Alte lucruri interesante despre situatia din Ucraina la rubrica: Ucraina

 

Razboiul bate la usa. Situatia din Ucraina devine tot mai ingijoratoare

Nu stiu daca de data asta va porni razboiul de care ne temem si pe care vi-l anuntam in postarile anterioare, dar situatia este cel putin ingrijoratoare.

646x404

Sa vedem ce anunta presa centrala aservita papusarilor:

Gandul: 

Statele Unite trimit sute de militari şi tancuri în Europa de Est. NATO: „Mult peste o mie de soldaţi ruşi” luptă acum împotriva armatei ucrainene

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat joi că trupe ruseşti au invadat Ucraina, ocupând un oraş strategic de la frontiera cu Rusia. Drept urmare, Ucraina a solicitat UE un „ajutor militar de anvergură”. Presa internaţionala relata că aveau loc joi confruntări în Novoazovsk – oraş care ar fi fost ocupat de trupe ruseşti – şi Mariupol. Acuzând la rândul său „invazia militară evidentă” a ruşilor, Lituania a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU Statele Unite au anunţat că vor trimite sute de militari şi tancuri, în state central şi est-europene, în octombrie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după o întâlnire cu şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, că situaţia din Ucraina este îngrijorătoare, în vreme ce ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a spus, într-o conferinţă de presă comună cu omologii din Georgia şi R. Moldova, că s-ar impune convocarea CSAT. Cât despre Rusia, aceasta continuă să ignore acuzaţiile ucrainene şi occidentale, ba chiar atacă Vestul. După ce secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a indicat, într-un interviu pentru The Guardian, că vor exista forţe şi echipament militar NATO în flancul estic, Rusia avertizează că „va lua măsuri”.

Adevarul:

Rusia invadează Ucraina pe furiş

Soldaţi ruşi au intrat în Ucraina, iar Kievul a denunţat o „invazie nedisimulată“ şi a cerut „ajutor militar de anvergură“ Uniunii Europene.
Mii de soldaţi ruşi au intrat joi în Ucraina şi s-au implicat direct în luptele dintre armata regulată şi miliţiile separatiste proruse, anunţă Kievul, informaţie transmisă şi de Statele Unite ale Americii prin vocea ambasadorului în Ucraina,  Geoffrey Pyatt. „Un număr tot mai mare de trupe ruseşti intervine în mod direct în luptele de pe teritoriul ucrainean“, a scris ambasadorul american la Kiev. Moscova este „de-acum implicată în mod direct în confruntări“ şi şi-a trimis „sistemul de apărare antiaeriană cel mai recent, care include Panţîr-S1“ în estul Ucrainei, a adăugat diplomatul.   Câteva ore mai târziu, Kievul a afirmat că „trupe ruse“ au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, unde au avut loc confruntări violente în ultimele zile.   Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, şi-a anulat vizita în Turcia, unde urma să participe la  ceremonia de învestitură a noului preşedinte, Recep Tayyip Erdogan. „Am luat decizia de a anula vizita de lucru în Turcia în urma deteriorării rapide a situaţiei în regiunea Doneţk, în special în Amvrosiivka şi Starobeşeve, având în vedere că soldaţii ruşi au fost aduşi în Ucraina“, a transmis Poroşenko, care a decis şi întrunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate Naţională al Ucrainei.   Kievul, „şocat” că UE nu recunoaşte invazia   Kievul a cerut totodată şi „ajutor militar de anvergură“ din partea Uniunii Europene pentru ceea ce a numit „o invazie rusă nedisimulată“, a transmis ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev. „Facem apel la o sesiune extraordinară a Consiliului European, la 30 august, pe tema Ucrainei. Ajunge cu conivenţa şi calmarea agresorului. Solidaritatea trebuie să se materializeze prin sancţiuni semnificative şi un ajutor militar şi tehnic de anvergură“, a declarat Eliseiev.

Evenimentul zilei:

Ucraina, atacată de FORŢELE RUSIEI. Preşedintele Poroşenko: „INVAZIA rusă s-a produs”. Reuniune de urgenţă NATO. Merkel AVERTIZEAZĂ: Rusia se expune unor noi sancţiuni internaţionale

Statele Unite au anunțat că armata rusă pare să se deplaseze spre sud-estul Ucrainei şi Washingtonul a acuzat Moscova că trimite soldaţi în Ucraina fără să le spună lor sau familiilor lor unde se duc, relatează agenţia DPA. Astăzi, președinția ucraineană a acuzat Rusia de „invazie”. Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a cerut partenerilor occidentali ai Kievului să convoace de urgenţă Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu acţiunile Federaţiei Ruse în estul Ucrainei. Poroşenko suspendă exporturile de arme şi echipament militar în Rusia. Agenţia britanică de ştiri relatează că Poroşenko şi-a anulat vizita de lucru în Turcia din cauza invaziei ruse, în timp ce AFP, care menţionează la rândul său despre anularea vizitei şefului statului ucrainean în Turcia, relatează că motivul acestei decizii a fost deteriorarea rapidă a situaţiei în Ucraina.

Nasul.tv

Consilierul lui Ponta, declaratie soc: Da, este invazie.

Un consilier al presedintelui rus Vladimir Putin, Ella Poliakova, a declarat, joi, ca este de parere ca, intr-adevar, Rusia a invadat Ucraina, anunta ziare.com

Poliakova face parte din grupul de consilieri al liderului rus in materie de drepturile omului, scrie Reuters.

“Cand mase de oameni, sub ordinele unor comandanti, cu tancuri si armament, se afla pe teritoriul altei tari, trec granita, eu consider asta o invazie”, a avertizat ea.

Petro Porosenko a anuntat, joi, ca Rusia a invadat Ucraina si a convocat o intrunire de urgenta a Consiliului pentru Aparare si Securitate, in cadrul careia urmeaza sa se decida ce pasi vor fi facuti in continuare. Ucraina a cerut “ajutor militar de anvergura” de la UE, pentru a putea face fata fortelor ruse.

In urma acestei crize, liderul de la Kiev si-a anulat vizita in Turcia pentru a se ocupa de asa-numita invazie a fortelor armate de la Moscova.

“Am luat decizia de a anula o vizita de lucru in Turcia, in contextul deteriorarii rapide a situatiei din regiunea Donetk, in special in Amvrosivka si Starobesheve, pentru ca invazia fortelor ruse s-a produs in Ucraina”, a precizat Porosenko intr-o declaratie pe site-ul prezidential.

Anuntul sau a venit la scurt timp dupa ce separatistii prorusi au ocupat orasul Novoazovsk de la malul Marii Azov si au amenintat ca vor prelua controlul asupra orasului Mariupol, care este un port strategic pentru Ucraina.

HotNews:

Ucraina: Presedintele Ucrainei: Au fost adusi soldati rusi in Ucraina/ Ucraina cere UE un „ajutor militar de anvergura”/ NATO: Peste 1000 de soldati rusi lupta acum in Ucraina/ Reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU

Ambasadorul american in Ucraina, Geoffrey Pyatt, a acuzat joi Rusia ca este “implicata direct” in luptele din est. “Un numar tot mai mare de soldati rusi intervin direct in luptele de pe teritoriul ucrainean” a scris Pyatt pe Twitter. La randul sau, presedintele Frantei a declarat ca daca este adevarat ca se afla soldati rusi pe teritoriul ucrainean ar fi “intolerabil si inacceptabil”. Cancelarul german Angela Merkel a avut miercuri o convorbire telefonica cu Vladimir Putin, ocazie cu care a afirmat ca trebuie “sa se faca lumina” asupra informatiilor privind implicare armatei rusesti pe teritoriul Ucrainei.

Desfasurarea LIVE TEXT:

17.50: Premierul britanic David Cameron a cerut ca trecerea tancurilor rusesti pe teritoriul Ucrainei sa inceteze imediat si a avertizat cu sanctiuni suplimentare la adresa lui Putin.

17.10: Site-ul de stiri Pravda Ucraineana citeaza un diplomat care afirma ca autoritatile de la Kiev “sunt profund dezamagite” si “socate” de raspunsul UE, sau mai degraba de lipsa acestuia, la trimiterea de trupe rusesti in sud-estul tarii.

17.00: Consiliul de Securitate al ONU se reuneste in sedinta de urgenta de la ora 19.00 (ora Romaniei).

14.59: In Ucraina lupta in acest moment peste 1.000 de militari rusi, a declarat un inalt oficial NATO, citat de Reuters.

Comentariu VT: Noi stim ca papusarii abia astepata sa porneasca o mare conflagratie mondiala din cauza crizei financiare provocate tot de ei pentru a-si indeplini agenda Noii Ordini Mondiale: un singur lider mondial, un singur guvern mondial, o singura moneda mondiala, o religie unica, reducerea drastica a populatiei, control total prin introducerea cipurilor. Nu stim insa daca acesta va fi momentul care sa-i faca sa porneasca marele razboi, daca se considera pregatiti pentru ce urmeaza, dar e foarte posibil avand in vedere propaganda media din ultimul timp

Dupa cum vedeti toata presa centrala este aservita oligarhilor si promoveaza la greu acest conflict din Ucraina, neferindu-se sa foloseasca cuvintele razboi mondial, la orice stire in care e implicata Rusia sau separatistii pro rusi.

Deci papusarii au pregatit de mult terenul, aducand de partea lor prin lojile masonice, toata media centrala, toti liderii statelor occidentale, toti oamenii importanti din corporatiile mondiale, asa ca singurul lucru care mai ramane de facut, este sa gaseasca un moment prielnic pentru a crea o diversiune foarte credibila sau sa se agate de vreun eveniment neasteptat care sa convinga toata mare masa de oameni de actiunile lor, singurii care ii mai pot incurca in marele lor plan de dominatie mondiala.

Pentru a intelege mai bine toate aspectele descrise mai sus, cititi va rog si celelate postari de la categoria: UCRAINA.

 

Papusari. George Soros, omul din spatele haosului din Ucraina

Conform celor de la americanfreepress.net , György Schwartz (George Soros) asa cum il numesc ei chiar in titlul articolului György Schwartz — The Man Behind the Mess in Ukraine , este in spatele haosului generalizat din Ucraina.

Asa cum Glasul Moldovei a mai spus-o si intr-un articol anterior Ucraina – lupta ocultei mondiale cu interesele oculte ale lui Putin, George Soros este unul dintre personajele de la varfsoros Jocurile Ocultei Mondiale: George Soros, omul din spatele haosului din Ucrainaul ocultei modiale si este responsabil pentru multe din asa zisele revolutii colorate.

Oricine a urmarit incidentele din Ucraina a remarcat similitudinile evenimentelor sangeroase de acolo cu cele din 1989 din Romania. “Revolutia” din Ucraina a fost orchestrata de catre bancheri si oligarhi din vest, ca parte a unui joc diabolic, un joc de sah vicios care sapa o prapastie intre Washington si Moscova.

Principalul jucator in acest joc global a fost miliardarul maghiar de origine evreiasca, Gerorge Soros, al cărui nume real este György Schwartz. Catalogat ca fiind cel mai bogat om 22 în lume cu o avere în valoare de peste 20 miliarde dolari , Soros este unul dintre globalistii de stânga  cei mai influenti de pe planetă și imaginea publică a dinastiei bancare  a familiei Rothschild. Ca cel mai mare contribuitor său de campanie , Soros este în primul rând responsabil pentru alegerea lui Barack Hussein Obama la Casa Albă , în 2008.

” Dacă a existat vreodată un om caruia i s-ar potrivi stereotipul de iudeo – plutocratic bolșevic mondial sionist conspirator , acesta sunt eu …” ar fi spus George Soros pentru Sydney Morning Herald în timpul unui interviu publicat la 15 noiembrie 1997.

George Soros a recunoscut ca el a orchestrat loviturile de stat din Slovacia si Croatia si a fost primul instigator din spatele razboaielor din fosta Iugoslavie si a ajutat la inabusirea Revolutiei Trandafirlor din Georgia.Când Soros vizeaza o țară pentru o ” schimbare de regim “, el începe prin crearea unui guvern din umbră gata să-și asume puterea atunci când se iveste ocazia .

Așa cum a făcut în zeci de alte țări , în special în Europa de Est în ultimele două decenii , Soros a “investit” sute de milioane de dolari în organizații non- guvernamentale ucrainene ( ONG-uri) , aparent pentru a le ajuta în transformarea țării lor într-o societate ” deschisa ” și o  ” societate democratică”.

Doar una dintre entitățile sale FSD , Fundația Renașterea Internationala ( IRF ), a canalizate peste 100 de milioane de dolari pentru ONG-uri din Ucraina, grupuri comunitare , instituții academice și culturale și edituri intre 1990-2010.

Numai în 2012, IRF oferit 63 milioane dolari , mai mult decât orice altă organizație donatoare în numerar pentru Ucraina , seducaand astfel și cooptarea toatala a opoziției politice legitime în tabăra ” progresiv ” aprobata de  Soros.

Proiectul Syndicate este o altă parte a OSF Soros , dominant în Ucraina , care are o rețea de aproape 500 de ziare în mai mult de 150 de țări , cu circulație la nivel mondial de peste 70 de milioane de exemplare , care cuprinde cea mai mare sindicalizare de juranlisti independenti din lume .

Ianukovici a fost ales prim-ministru in 2004 , dar Soros a orchestrat un protest public numit ” Revoluția portocalie “, care în schimb au adus la putere politicieni pro-UE,pe Viktor Iușcenko și Iulia Timoșenko . El a fost ales președinte din nou în 2010, într-o alegere decisivă respectate de către 22 de țări.

Alimentate de banii lui Soros și de influență politică , protestele de la sfârșitul anului 2013 au devenit mult mai violente și în cele din urmă au condus la faptul ca Ianukovici fugit în Rusia la 21 februarie .

Urmariti va rog si articolele :

cat si celelate articole de la categoria: Ucraina.

A inceput razboiul?

Iata ce aflam din articolul A ÎNCEPUT RĂZBOIUL – Armata ucraineană de la granița cu Rusia a fost DISTRUSĂ 

 

La granița cu Rusia, armata ucraineană a fost ANIHILATĂ

Mii de soldați uciși și sute de blindate distruse

IMAGINI TULBURĂTOARE – Urmăriți înregistrările video cu ceea ce a mai rămas din brigăzile motorizate ale armatei ucrainene, trimise la granița cu Rusia, în regiunea Lugansk (estul Ucrainei).

Aproape 3.500 de soldați ucraineni, care fuseseră blocați în timpul unei operațiuni la frontiera între regiunea Lugansk (estul Ucrainei) și Rusia sunt dați dispăruți, a declarat o sursă de rang înalt din Ministerul ucrainean al Apărării, pentru Ria Novosti.

„Potrivit statisticilor noastre, 3427 de soldați sunt dați dispăruți și, probabil, sunt deja morți. Nu mai există nicio speranță de a-i găsi în viață pe militarii din brigăzile motorizate nr.72, nr.24 și nr.51, precum și pe cei din brigăda nr.79 aeropurtată și regimentul 3 special al armatei (spețnaz).”

– a declarat oficialul, sâmbătă.

http://www.liveleak.com/view?i=e06_1407850055

În ultimele două săptămâni, din regiunea blocată de insurgenți au reușit să iasă doar patru grupuri, compuse din 7 sau 18 persoane, a indicat acesta. El a mai adăugat că tehnica militară lăsată pe câmpul de luptă de armata ucraineană a fost, cel mai probabil, capturată de insurgenți

http://www.liveleak.com/view?i=e06_1407850055

Primele imagini cu CONVOIUL UMANITAR RUSESC

Un convoi umanitar rusesc de 280 de camioane se afla în drum, marţi, către frontiera cu Ucraina, scriu agenţiile ruseşti de presă, la o zi după ce Kremlinul a anunţat că acordarea unui asemenea ajutor populaţiei din estul ucrainean este imminent.

https://www.youtube.com/watch?v=lg_e8RgK5cM

Ucraina anunţă că nu va lăsa “convoiul umanitar” rusesc să treacă pe teritoriul său

“Nu considerăm posibilă deplasarea convoaielor ruseşti pe teritoriul Ucrainei. Această încărcătură ar putea traversa un post de frontieră ucrainean pentru a fi reîncărcată apoi în vehicule ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Noi nu vom accepta (ca ajutorul umanitar) să fie însoţit de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă sau de militari ruşi”, a declarat Cealîi în cadrul unei conferinţe de presă.

Ucraina a avertizat că nu va accepta vreun ajutor umanitar unilateral rusesc destinat populaţiilor din estul ţării, afectate de confruntările armate dintre armata ucraineană şi separatişti proruşi. Kievul suspectează Moscova că vrea, sub acoperirea unui asemenea ajutor, să sară în ajutorul rebelilor, vizaţi de mai multe săptămâni de o ofensivă ucraineană de amploare şi obligaţi să se retragă în ultimele două bastioane pe care le mai controlează, la Doneţk şi Lugansk.

Alte lucruri interesante despre situatia din Ucraina la rubrica: Ucraina

 

Rusia. Manevre militare fara precedent, cu 100 de avioane de lupta

Rusia a anuntat, luni, ca va desfasura manevre militare de amploare, la care vor participa peste 100 de elicoptere si avioane de lupta, la granita cu Ucraina, anunta buciumul.ro.

suv

Purtatorul de cuvant al fortelor aeriene din Rusia, Igor Klimov, a declarat, citat de agentia Interfax, ca peste 100 de aparate de zbor, plus alte echipamente militare, vor lua parte la exercitiile care se vor desfasura de luni pana vineri, in centrul si vestul tarii, relateaza Reuters.

Oficialul rus a afirmat ca sunt primele exercitii dintr-o seria mai ampla, care are ca scop imbunatatirea coordonarii in cadrul armatei, fara sa faca referire la Ucraina, unde separatistii prorusi se lupta cu fortele guvernamentale de la Kiev de cateva luni.

Miscarea i-ar putea alarma pe liderii puterilor vestice, care au acuzat in repetate randuri Rusia ca a mobilizat un numar impresionant de soldati la granita cu Ucraina si ca ii sprijina militar si financiar pe insurgentii din estul Ucrainei, fapt negat vehement de Moscova.

Printre avioanele ce vor lua parte la eveniment se numara modelele Su-27 si MiG-31, cel mai nou bombardier al Rusiei, Su-34, precum si elicoptere Mi-8, Mi-24 si Mi-28N.

Klimov a mentionat ca avioanele vor testa arme pe tinte aeriene, dar si de la sol, folosind noi raze de actiune. Totodata, vor fi lansate rachete anti-aeronava in regiunea Astrahan din sudul Rusiei. Exercitiile vor contribui “la imbunatatirea coordonarii dintre aviatie si apararea antiracheta”.

Alte lucruri interesante despre situatia din Ucraina la rubrica: Ucraina

Igor Strelkov: Ucraina se pregateste sa atace Donețkul și Luganskul cu rachete balistice.

Armata ucraineană se pregătește să bombardeze Donețkul și Luganskul cu rachete balistice, declarația a fost făcută astăzi de către Igor Strelkov, așa zisul ministru al apărării al Republicii Populare Donețk în cadrul unui briefing de presă susținut împreună cu Vladimir Antiufeev Președintele nerecunoscutei Republici Populare Donețk.

http://www.youtube.com/watch?v=z_QSU0ft2ag

Alte lucruri interesante despre situatia din Ucraina la rubrica: Ucraina

BOMBA! E posibil ca zborul MH17 sa fi fost de fapt zborul disparut MH – 370???

Când a fost anunțat pentru prima oară că zborul MH-370 a dispărut fără urmă, au existat voci care sugerau că același avion va fi folosit mai târziu într-o alta operațiune. Personal, am încercat să ignor speculațiile gândindu-ma că nici o agenție secretă nu ar putea efectua vreodată o astfel de nebunie, sperand mai apoi ca lumea sa inghita galusca, informeaza humansarefree.com.

Oare chiar m-am inselat?

Nu numai că povestea oficială a MH17 este plina de lacune, dar există, de asemenea, o gramada de lucruri bizare și „coincidențe”, care sunt imposibil de ignorat:

1.Pretinsul avion MH 17 este de fapt acelasi model cu cel al zborului MH-370.

mh17 mh-370 conspiracy - the same

Aeronava presupusa a fi fost doborât în ​​Shaktarsk este un Boeing 777-200, număr de identificare M9-MRD.

Avionul disparut MH370 a fost același model, 777-200, dar cu un număr diferit de identitate M9-MRO.

Recent, dovezi „aproape concludente” au raportat ca MH-370 (M9-MRO) a fost de fapt deturnat înainte de a fi dispărut. Acest lucru înseamnă că „teroriștii” ar fi aterizat in siguranta avionul în altă parte. Baza militară americană Diego Garcia este situata la o distanta mica de zbor, de locul unde MH-370 a dispărut de pe radar.

Unul dintre pasagerii aflati la bordul MH-370, Phillip Wood, ar fi reușit să trimită o fotografie de la iPhone lui, care se pare ca ar fi fost trimisa de la baza militară menționata anterior, detalii aici. În cazul în care serviciile secrete americane au ochestrat totul si erau in posesia jetului MH-370, restul a fost o joacă de copii pentru ei să-l foloseasca pentru o alta operațiune, in care aveau nevoie. După povestea avionului de pasageri care a fost „doborât de separatiștii pro-rusi” a inceput nebunia si Rusia si-a pierdut credibilitatea și sprijinul datorită masinariei de propaganda a SUA.

2. Avionul parabusit a avut o configurație de ferestre diferită  fata de  MH17 

Din păcate, pentru cei care au organizat evenimentul steag fals, avionul MH17 a avut un geam suplimentar (vezi mai jos), langa a doua ușă din dreapta,  geam pe care MH370 nu-l are – și nici epava avionului!

mh17 is mh370

Fotografiile din arhiva arata ca configuratia ferestrei de sub steag este unica si specifica numarului de pe coada de la fiecare avion.

Deci nu apare nici un ID al avionului, aceasta descoperie sugereaza faptul ca zborul MH-17 nu a fost doborat de vreo racheta.

Jim Stone aduce mai multe dovezi fotografice care sprijina legătura între epava și zborul MH-370:

mh370 - flag - mh17

Steagul fereastrei zborului 370 se potriveste cu cel de pe epava

Linia neagra din desen arata ca steagurile si geamurile sunt in exact in aceasi pozitie la ambele zboruri.

Steagul epavei a fost clar decupat din imaginea postata cu avionul doborat si cineva fie a scos aluminiul care acoperea fereastra, fie imaginea a fost modificata in photoshop. Priviti atenti la urmatoarea fotografie:

In mod clar totul a fost masluit in photoshop ca raspuns la fapul ca unii incepusera sa discute pe tema steagului.

photoshopped mh17 mh370 government

Mai sunt si alte exemple care deomnstreaza photoshopul:

original and photoshoped mh17 mh370a

Prima fotografie este originalul,  la locul accidentului, în timp ce a doua a fost, evident modificata in Photoshop, adăugând o fereastră negra sub pavilion.

Jurnalistul independent Jim Stone a declarat:

„Este important să rețineți că MH370 [vezi jos] a fost nou, și prin urmare, nu a fost niciodata repictat. Acesta este felul în care steagul arata întotdeauna pe zborul 370”.

MH370 photo

„Următorul este zborul MH17. Observați poziția steagului, și, de asemenea, că MH17 are o fereastră în plus în această parte a aeronavei”.

mh17 windows configuration doesn't match crashed plane

Deci, ce înseamnă toate acestea? Epava avionului prezentat în imaginile de propagandă nu are configurația fereastrei aeronavei MH17, în timp ce se potrivește cu cea a aeronavei MH370. Concluzia este evidentă: epava cel mai probabil, aparține avionul „disparut” MH370.

3. Liderul rebel a descris victimele aeronavei MH17 ca fiind deja cadavre putrezite, golite de sânge

„Un comandant de top al rebelilor pro-Rusia din estul Ucrainei a dat o versiune bizară a evenimentelor legate de tragedia aeriana -. Sugerând ca multe dintre victime ar fi fost moarte de cateva zile, înainte ca avionul sa fi decolat (…) Specialistii de la fata locului: „Un număr semnificativ de organe nu erau în stare proaspătă”, adăugând ca i s-a spus ca organele erau drenate de sânge și duhnea a descompunere „.

Potrivit jurnalistului independent Jim Stone:
„Se spune că un medic olandez, care a fost la fața locului, a marturisit că, cadavrele erau putrezite de cateva zile și oamenii au murit înainte de accident, ceea ce ar confirma ceea ce a spus comandantul militar și dovedeste si altceva, si anume ca oamenii au fost de asemenea torturati înainte de accident.

Asta inseamna ca acele corpuri nu erau altele decat cele din aeronava disparuta.

4. Toate filmele au fost create înainte ca MH17 sa fi fost doborât

„O privire atenta la cele noua versiuni de film care se presupune că prezintă o conversație între anti-fasciștii ucraineni și armata rusa, încărcat de cei care se declara a fi Serviciului de Securitate al Ucrainei (SSU) pe un cont youtube rusesc, indică faptul că toate clipurile video au fost create înainte ca MH17 sa fi fost doborat în după-amiaza zilei de 1-7-2014.

mh-17-false-flag-a

5. MH-17 imaginea de propagandă nu se potrivește cu faptele Potrivit Daily Mail,

Zborul MH-17 a fost fotografiat de unul dintre pasageri chiar înainte de îmbarcare, dar numărul de identificare nu se potriveste! Numărul de identificare MH-17 este 9M-MRD (Wikipedia)

MH-17 9M-MRD - Wikipedia

ID-ul din imaginea de propagandă este 9M-MRC (Daily Mail):

MH17 wrong tale identification number

6. Zborul MH17 a fost anulat, în conformitate cu ecranul radarului de zbor, din ziua următoare a accidentului (7/18) si arată clar ca zborul MH-17, (9M-MRD),  era „anulat”, la data accidentului (7/17).

Flight Radar - MH17 Cancelled

7. Pașapoarte erau toate nealterate la locul accidentului

Toate pașapoartele care apar în video de propagandă sunt în stare perfecta. Ei vor ca noi să credem că toate pașapoartele au scăpat intacte după ce un avion plin cu combustibil a fost doborât de o rachetă SAM – să nu mai vorbim de căderea de la 33.000 de metri. Și asta nu e tot! Multe dintre pașapoartele prezentate sunt în mod clar invalide: unele au fost „-perforate”, în colțul din stânga sus, în timp ce altele au fost „tăiate” (triunghiular la capacul frontal centru dreapta) – ceea ce face imposibil ca acele pașapoarte puteau fi folosite pentru a călători internațional.

https://www.youtube.com/watch?v=RkIEpuy4VV8

8. Departamentul de Stat SUA admite ca „dovada” atentatului asupra zborului MH17 se bazează pe clipuri YT si mesaje sociale venite din mass-media 

9. Un reporte foarte apreciat a declarat: imaginile din satelit ale SUA arată trupele ucrainene doborând avionul care ne-a fost prezentat ca ar fi MH17.

Premiatul reporter Associated Press Robert Parry, a spus ca a fost informat din anumite surse apartinand servicilor secrete americane ca Statele Unite se află în posesia unor imagini prin satelit, care arată că trupele ucrainene au fost responsabile pentru doborarea avionului Malaysian MH 17 [acum expus ca MH370].

„Ceea ce mi s-a spus de către o sursă, care a furnizat informații exacte cu privire la chestiuni similare în trecut, este că agențiile de informații americane nu au imagini detaliate din satelit ale bateriei de rachete, care ar fi lansat fatidica racheta, dar bateria pare sa apartina trupelor guvernamentale ucrainene, uniforma lor confirma ca erau soldati ucrainieni.

Pentru a intelege mai bine acest eveniment cititi va rog si: