Cum să trăim pentru a fi cu adevărat fericiți

Aşa ziceau bunicii noştri: „din ce ai, poți să-ți faci rai!”. Totul se rezumă la modul în care cultivăm în noi starea de mulţumire. Mulţumire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni dar, mai ales, față de propria persoană. Unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea fericirii este incapacitatea noastră de a fi mulţumiţi de noi înşine. Lista nemulţumirilor e fără de sfârşit: de la partenerul de viaţă pe care cu drag ni l-am ales şi care, parcă, de la un timp toate le face pe dos, la carieră, casă, maşină, la felul în care arătăm, prieteni şi până la banalităţile de zi cu zi. Însă, nu ne gândim că starea noastră continuă de nemulţumire ajunge până la Dumnezeu! Nemulţumiți de noi înșine și de cei din jur, suntem nemulţumiți de darurile lui Dumnezeu revărsate din belşug asupra noastră.

– Dacă vei purta o singură zi ciorapii unui om fericit, cu siguranţă te vei vindeca!

Tânărul fremăta de bucurie! Cu siguranţă o să găsească repede un om fericit care să-i împrumute ciorapii, iar pe acela o să-l îmbrace cu totul în aur! Întrebă pe miniştrii săi dacă sunt fericiţi şi fiecare a dat înapoi… a întrebat familia sa, slugile palatului, însă omul cu totul fericit întârzia să apară. În inima tânărului prinţ beteag, nesiguranța lua locul speranței. Unde să îl găsească pe omul fericit? A trimis generalii în ţară, cu misiunea de a se întoarce cu ciorapii unui om cu totul fericit.

Din păcate, nu l-au găsit. Pe când se întorceau deznădăjduiți către palat, s-au oprit pentru a se odihni într-o poiană. La marginea pădurii se zărea o căsuţă cu cerdac şi cu flori în glastră, aşa, ca în poveşti. În speranța unui pahar rece cu apă, generalii s-au apropiat de bordei. În curte, un bătrânel spărgea lemne. Parcă şi uitaseră misiunea lor, când unul dintre ei întrebă:

– Spune moşule, matale eşti fericit aici, în capătul acesta de lume?

Moşul, copleşit de neașteptata vizită imperială, fără a se gândi prea mult, zise:

– Dar, cum să nu fiu fericit? Atât timp cât dimineaţa mă trezesc sănătos şi mai prind o nouă zi lăsată de la Dumnezeu, atât timp cât baba, copiii şi nepoţii sunt sănătoşi şi eu sunt împăcat cu Dumnezeu, sunt cel mai fericit om de pe pământ!

Sclipind de bucurie, generalii au prins a-l descălţa pe moş. Şi, scoţându-i ciubotele, au încremenit – omul fericit nici măcar nu avea ciorapi!”

(adaptare după N. Pesechkian, Poveşti Orientale)

Întrebarea care ne macină pe toţi în urma acestei poveşti orientale, cu siguranţă, este legată de soarta prinţului. Oare s-a vindecat? Oare a înţeles că nu este nevoie de ciorapi, ca el să fie sănătos şi fericit? Că puterea vindecării sale era atât de aproape? Sunt întrebări care, într-un fel sau altul, ne cuprind şi pe noi – oameni trăitori într-o societate care ne învaţă să căutăm mereu şi mereu mai mult şi mai bine. Fericirea sau nefericirea noastră ţin de starea de mulţumire pe care o păstrăm în suflet. Dar, ce este oare mulţumirea? Cu siguranţă, mulţi dintre noi, într-o dimineaţă agitată, cu ochii în şifonierul ticsit, am spus: „Nu mai am cu ce să mă îmbrac!”, ori în faţa frigiderului: „Nu este nimic de mâncare în casa asta!”.

Ne recunoaștem într-una dintre situaţiile descrise. Nemulţumirea continuă, tinde să devină boală mondială. Este un adevărat fenomen social, un spectacol sumbru, în care actorii sunt copii, adolescenţi, părinţi şi, parcă, mai puţin bunici. De ce mai puţin ei? Pentru că ei au făcut parte din generaţia care a înfruntat mari greutăţi: război, foamete, deportări, comunism, tranziţie şi pe toate le-au trecut cu lacrimi în ochi, dar cu fruntea sus.

Cele mai impresionate exemple sunt legate de viaţa creştinilor în închisorile comuniste. Ilie Tudor, tatăl interpretului Tudor Gheorghe, mărturiseşte în cartea sa, „De sub tăvălug” că, după o perioadă de carceră în care nu a mai văzut lumina zilei, a zărit în curtea închisorii un fir de iarbă. Iar în acel fir plăpând a văzut „toată slava Raiului”!

Aşa ziceau bunicii noştri: „din ce ai, poţi să-ţi faci rai!”. Totul se rezumă la modul în care cultivăm în noi starea de mulţumire. Mulţumire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni dar, mai ales, față de propria persoană. Unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea fericirii este incapacitatea noastră de a fi mulţumiţi de noi înşine. Lista nemulţumirilor e fără de sfârşit: de la partenerul de viaţă pe care cu drag ni l-am ales şi care, parcă, de la un timp toate le face pe dos, la carieră, casă, maşină, la felul în care arătăm, prieteni şi până la banalităţile de zi cu zi. Însă, nu ne gândim că starea noastră continuă de nemulţumire ajunge până la Dumnezeu! Nemulţumiți de noi înșine și de cei din jur, suntem nemulţumiți de darurile lui Dumnezeu revărsate din belşug asupra noastră.

Revin, iarăşi, la un exemplu. Vă mai amintiţi de bunica Ana? În alte rânduri, povesteam cum o bunică de 94 de ani, singură şi paralizată de vreo nouă luni, fără niciun ajutor, a trimis la biserică, printr-o vecină, trei lei pentru colecta dedicată fraţilor creştini din Siria! Am căutat să o cunosc mai bine. În noaptea de Înviere, când toate tresaltă de bucurie, am găsit-o plângând. „Plâng de bucurie”, mi-a spus. „Când am auzit prima dată sunetul clopotelor, am zis: Acum iese părintele din biserică! Apoi, am mai auzit încă o dată sunetul lor. Am zis: Acum înconjoară biserica. Am fost foarte fericită să fie şi eu, de aici, din pat, la slujba Învierii! Am plâns de bucurie!”.

„Din ce ai, poţi să-ţi faci rai” este demonstrat deplin de această bunică. Nu a avut nevoie să fie fizic la biserică, ca să fie fericită – şi-a făcut sufletul biserică şi rai. Ce are ea, cu toată suferinţa, mai mult decât noi, nemulţumiţii din orice? MULŢUMIRE! Cine este mulţumit, este şi fericit.

Mulţumirea este, prin urmare, rezultatul unei inimi care se sprijină pe Dumnezeu. Este sufletul ce se bucură de pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Este acea bucurie care izvorăşte din privirea oricărui lucru mărunt, primit ca dar nepreţuit de la Dumnezeu. La fel ca și în cazul bătrânului din poveste – nu ai nevoie nici măcar de ciorapi, ca să fii mulţumit şi implicit fericit! – doxologia.ro

O alta lectie a ceea ce insemna sa ai o viata fericita si linistita, ne-o da Sfantul Parinte Paisie Aghioritul care ne povesteste o intamplare din viata sa pe cand era pustnic in Muntele Sinai. 

Fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri – sau mai degrabă al multor greu­tăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noas­tre de azi.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de be­duin, care era foarte deştept: „Tu eşti deştept, poţi învăţa carte” – „Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. „După aceea o să devii mecanic” – „Şi după aceea?” – „După aceea îţi vei deschide un atelier de reparat maşini” – „Şi după aceea?” – „După aceea o să-l măreşti” – „Şi după aceea?” – „După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal” – „Adică”, îi spune, „să am durere de cap, să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu e mai bine acum, când nu am nici o durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: „Să facem asta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu are durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii – pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă omului liniştea. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: „Simplificati-vă viata, şi stresul va fugi”. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Multe tre­buri, multe lucruri au oamenii de făcut, şi se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari: apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifi­ca puţin viața, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Stresul ăsta este o catastrofă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Chilia „Bunei Vestiri”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, pg. 155-156) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Film Creștin-Ortodox – De 70 de ori câte șapte

Multumesc fratelui liniacontinua pentru semnalare.

Alte filme ortodoxe deosebite, puteti urmari la categoria: Filme Ortodoxe

Documentar Crestin-Ortodox – “Omul in fata lui Dumnezeu”- Taina Casatoriei

A aparut un alt film din seria de filme-cateheza a Mitropolitului Ilarion Alfeev “Omul in fata lui Dumnezeu”- Taina Casatoriei

Multumesc fratelui evtodiev pentru semnalare.

Pentru traducere apasati butonul CC din dreapta jos.

Celelalte parti din acesta serie le puteti gasi in link-ul de mai jos:

Documentar Crestin Ortodox – Omul în faţa lui Dumnezeu. Taina Euharistiei

Poze de la Mănăstirea Putna la Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

2 Iulie – Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

sfantul-stefan-cel-mare

Sfinte Voievod Ștefan cel Mare roaga-te pentru noi pacatosii!

Despre minunea milostivei preotese Chiriachi Ţituridu

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut părintele în repetate rânduri. Când s-a săvârşit mutarea moaştelor ei, au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă.

cuvioasa_chiriachi-tituridu

Preoteasa Chiriachi Ţituridu s-a născut în 1870 şi s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe Ţituridu, care a fost hirotonit preot şi a slujit în satul lor, Ţopli din Pont. Au dobândit şase fiice şi un fiu, care a murit de mic.

Preoteasa Chiriachi era simplă, foarte evlavioasă şi foarte milostivă. Suferea şi plângea când vedea nefericirea oamenilor. Avea întotdeauna deschisă uşa casei ei, locul în care cei săraci şi flămânzi găseau mâncare şi căldură, iar cei străini, loc de găzduire.

În anul 1903, părintele Gheorghe s-a mutat împreună cu familia sa în satul Atara sau Azanta din regiunea Sohum (Georgia). Era singurul preot din acel ţinut unde trăiau mulţi refugiaţi greci. Liturghisea, boteza, cununa şi citea bolnavilor rugăciuni. În casa sa îşi găseau scăparea zeci de refugiaţi care „nu aveau unde să-şi plece capul”. Preoteasa cea milostivă frământa neobosită, gătea şi îi hrănea pe săracii care îşi găseau scăparea la casa lor. Îi iubea şi îi mângâia ca pe copiii ei. Pentru că nu încăpeau toţi în mica lor căsuţă, a cerut părintelui Gheorghe să facă o casă de oaspeţi mare. Astfel, putea găzdui acolo până la o sută de persoane.

Evlavioasa preoteasă, în timp ce hrănea atâtea guri flămânde, ea însăşi postea în fiecare zi până la ceasul al nouălea din zi. Până la Vecernie nu mânca şi nu bea nimic. Mergea la biserică, lua anaforă şi apoi mânca. Carne sau alte mâncăruri de frupt nu mânca niciodată, ci doar verdeţuri şi fructe.

Odată, pe când trecea împreună cu părintele Gheorghe pe lângă cimitirul din Suhum, a cerut ca atunci când va muri să fie îngropată acolo. Preotul s-a mirat, fiindcă era tânără, având în jur de patruzeci de ani. Peste câteva zile, s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci au îngropat-o în acel cimitir, potrivit dorinţei ei.

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut în repetate rânduri. Un monah de la Mănăstirea „Nova fon” din Tranda vedea în fiecare seară o lumină pogorându-se pe mormântul ei şi auzea o voce spunându-i: „Să vii la mormântul meu, ca să mă scoţi de acolo!”.

Într-adevăr, s-a săvârşit mutarea moaştelor ei şi atunci au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă. O bună mireasmă a umplut locul acela şi cu uimire au observat că mâna cea dreaptă, pe care purta verigheta, urechea şi inima ei erau nestricate, iar celelalte oseminte erau galbene ca ceara.

Mâna şi inima le-a luat călugărul din Tranda, pe când celelalte oseminte ale ei se păstrează la Sankt-Petersburg.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 44-46) – doxologia.ro

Alte minuni facute de Dumnezeu prin oamenii placuti Lui, puteti gasi la categoria MINUNI.

O intamplare la racla Cuvioasei Parascheva

Antonio a împlinit 6 ani. Este în clasa pregătitoare şi deja ştie să scrie, ANTONIO, MAMA, TATA, RIO. Rio este un personaj dintr-un desen animat pe care Antonio îl iubeşte. Când iubeşti pe cineva, te rogi pentru el şi… îl treci şi pe pomelnic. Ieri-seară pe la şase, i-a spus maică-sii că vrea să meargă la biserică.

racla_sfanta_parascheva1

 – Mama, hai la biserică.

– Ce să facem? Lasă că mergem mâine la Sfântul Maslu.

– Nuuu… Hai acum.

– Păi ce să facem acum? E târziu.

– Să ne rugăm.

– Hm!

– Hai, hai, hai… Hai să mergem.

Aşa l-am cunoscut pe Antonio. Era de acum ora 19:00 şi Catedrala aproape goală. A venit la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva împreună cu mama lui şi a stat acolo vreo două minute să se roage. Parcă prea mult pentru un copil. Neobişnuit. Apoi, s-a întors spre biserică şi m-a privit. A făcut câţiva paşi spre mine, serios. Eu l-am încurajat cu un zâmbet, iar el a luat binecuvântare şi apoi mi-a sărutat mâna. L-am mângâiat pe cap şi i-am întins mâna să dăm noroc.

– Dă „noroc“! Am întins mâna, însă el a ridicat palma, să batem „five“. Am bătut „five“, dar nu ne-a reuşit din prima cum se cade. Am mai bătut o dată de a răsunat toată biserica. Studentul care mă ajută la scris pomelnice a scos capul de după florile de la raclă pentru a vedea ce s-a întâmplat.

– Nu e nimic, l-am liniştit. Am bătut palma cu prietenul meu.

– Cum te numeşti, voinice?, l-am întrebat pe noul meu amic.

– Antonio.

– Şi câţi ani ai?

– 6 am împlinit. O să împlinesc de acum 7.

– Şi?

– Şi!

– Ce faci?

– Am venit cu mama la biserică. Auzi?

– Da.

S-a apropiat de mine făcându-mă să înţeleg că vrea să-mi spună ceva la ureche. M-am aplecat spre el. Am înţeles că voia să-mi spună un secret. Trebuie întotdeauna luate în serios secretele copiilor. Am luat o mină interesată şi m-am aplecat spre el. Mi-a şoptit:

– Tata şi mama s-au despărţit. Ce să fac ca să se împace? Să fie înapoi amândoi.

Două trei secunde n-am ştiut ce să-i răspund. M-a luat prin surprindere. Se uita la mine rugător cu ochii umbriţi de o lacrimă, aşteptând un răspuns.

– Să te rogi aici, la Cuvioasa…

– M-am rugat. Mă mai duc o dată.

S-a apropiat din nou cu mersul lui de copil, de catafalc şi a mai stat un timp în faţa sfintelor moaşte. Am crezut că am încheiat cu el. N-a fost aşa. A venit din nou ţintit la mine şi mi-a spus:

– Părinte, ştii ceva?! Mai bine o chem pe mama să vorbeşti cu ea. Să-i spui ei ce să facă.

– Dar unde-i?

– O chem acum.

Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu 

A fugit undeva în spatele bisericii, unde se retrăsese, şi a căutat-o. Am văzut apoi cum o dăscălea. Femeia a rezistat puţin. Privea din când în când spre mine spunându-i ceva. Vorbea şi el de undeva de jos, de la înălţimea lui. Nu ştiu ce argumente i-a adus, de acolo de jos, din lumea lui, dar ştiu că au fost mai puternice decât ale ei. A mişcat-o din loc şi au venit spre mine. Între timp, am mai luat câteva pomelnice şi am mai binecuvântat câţiva oameni.

– Doamne ajută, părinte.

– Ce faceţi?

– Ce să fac? M-a scos ăsta mic din casă ca să vină la biserică. Nu poţi scăpa de el. M-am îmbrăcat şi am venit din Dacia până aici.

Antonio privea spre noi. Avea ochii umezi.

– Spune-i ce să facă, mi-a zis, cu o voce şi o privire rugătoare.

Se gândea probabil că ea o să înţeleagă mai bine decât el ce trebuie să facă pentru a veni tata acasă. Avea credinţa că eu ştiu foarte bine, eu am răspunsul problemei lui. Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu. Eu îi voi da mamei soluţia, ea va înţelege, va face ceea ce trebuie şi apoi totul va fi bine. Părinţii lui vor fi din nou împreună, uniţi, cum au fost până nu demult.

* *

Doamne, dăruieşte părinţilor înţelepciune şi putere pentru a oferi copiilor lor o copilărie binecuvântată. Separarea părinţilor desparte şi sufletul copilului în două. Să nu-i rănim. Să nu le umbrim timpul nevinovăţiei. Divorţul aduce în sufletul copilului confuzia, sentimentul vinovăţiei, tristeţea, refuzul acceptării acestei situaţii şi furia, sentimentul că este abandonat. Copilăria este timpul bucuriei curate. Am auzit pe cineva spunând odată: nu am mai trăit cu adevărat din copilărie. Copilăria este izvor de putere şi de mângâiere pentru toată viaţa, ajutor şi refugiu în momentele dificile de mai târziu de care nu scapă nimeni. (Protos. Nicodim Petre) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Sfânta Parascheva, o vistierie de minuni duhovnicesti fără de preţ

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor.

Sfantul Apostol Petru – fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel. Pavel locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: „Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.

Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.

Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, Stapanului tuturor rugati-va, pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Maine, serbam Soborul Sfintilor 12 Apostoli si facem pomenirea Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet.

Pacate impotriva credintei ortodoxe

Frați ortodocși, iubiți credincioși, aș dori să luați aminte la câteva lucruri esențiale. La predica ultimei Duminici s-a vorbit despre vindecarea slugii sutașului (centurionului) din armata romană, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a lăudat pentru smerenia și credința sa, deși nu făcea parte din poporul evreu (evreii biblici, iudeii)…

De aceea s-a vorbit și despre păcatele împotriva credinței.

1 – HOMOSEXUALITATEA

 Este un păcat greu, o fărădelege și o călcare gravă a poruncilor dumnezeiești. Sodoma și Gomora, orașe biblice au fost distruse cu foc din cer…

2 – NECREDINȚA (ATEISMUL)

Este un păcat greu împotriva credinței, când omul nu crede în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Sfintele Taine ale Bisericii. El ajunge să creadă doar în sine și devine egoist.

3 – URA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ȘI A APROAPELUI NOSTRU.

 Este un păcat împotriva Duhului Sfânt, Care este Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire (I Ioan 4; 16).

4 – SCEPTICISMUL

Este păcatul prin care lăsăm îndoiala să-și facă de cap în cugetul nostru. EXEMPLE: Oare există Dumnezeu? A Înviat oare Hristos? etc… Așa se ajunge la cârtire și ateism…

5 – INDIFERENTISMUL 

Este nepăsarea totală față de tot ce se întâmplă în ortodoxie.

6 – FARISEISMUL 

Este o atitudine necreștină, caracterizată prin ipocrizie (prefăcătorie), minciună, falsitate, viclenie (vicleșug). Ne putem aminti desigur de pilda vameșului și fariseului…

7 – BIGOTISMUL 

 Este o evlavie exagerată sau o formă de fanatism religios (habotnicie). Este pietism, zelotism și criticism exagerat.

8 – EREZIA

Erezia este denaturarea învățăturilor ortodoxe, cum ar fi: erezia francmasonică, ECUMENISMUL, papismul (infailibilitatea papală și primatul papal). Erezii sunt în catolicism, dar mai ales în cultele protestante și neoprotestante. Ortodoxia nu este religie în sine, ci învățătura revelată de Însuși Dumnezeu, întrupat în om. Însă religiile din lume și-au inventat proprii lor dumnezei… Prin urmare, noi nu ne închinăm în niciun caz la același Dumnezeu…

9 – ÎNCHINAREA LA IDOLI

Este încălcarea primelor două porunci dumnezeiești, venerarea duhurilor, persoanelor sau chipurilor cioplite, a unor patimi sau a materialismului.

10 – OCULTISMUL (PRACTICAREA MAGIEI)

Este lucrare satanică (satanism) prin practicarea unor ceremonii ezoterice: magie, vrăjitorie, YOGA, spiritism, farmece etc…

11 – SUPERSTIȚIILE

Acestea își au izvorul în obiceiuri păgâne precreștine. Sunt multe superstiții, care nu au nicio legătură cu legile lui Dumnezeu…

12 – CHIROMANȚIA ȘI DESCHIDEREA PSALTIRII

Este vorba despre ghicitul în palmă, în cafea, în interpretarea viselor și deschiderea psaltirii de către monahi căzuți în rătăcire…

13 – APOSTAZIA (LEPĂDAREA DE HRISTOS)

Este vorba despre lepădarea de ortodoxie din partea acelora care din diverse motive trec la secte sau devin chiar atei…

CÂTEVA EXPLICAȚII DE PE SURSE:

93. Ce sunt păcatele grele?

Grele sunt păcatele acelea prin care cineva, cu multă răutate a voii sale, săvârșește lucruri oprite în mod lămurit de poruncile dumnezeiești. Păcat greu săvârșește cineva și atunci când nu împlinește de voie poruncile dumnezeiești, din care pricina răcește în dragostea către Dumnezeu și către aproapele. Păcatele grele se mai numesc și păcate de moarte, fiindcă răpesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viata lui, și-i pregătesc moartea, adică chinurile iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).

94. Păcatele grele sunt de un singur fel?

Nu. După „Mărturisirea Ortodoxă”, păcatele grele sunt de trei feluri:

1) Capitale;

2) Împotriva Duhului Sfânt;

3) Strigătoare la cer.

95. Care sunt păcatele capitale?

Capitale sunt păcatele acelea care izvorăsc nemijlocit din firea omenească, slabită prin păcatul strămoșesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindcă înfățișează cele mai de seama căi ale voii păcătoase și sunt rădăcina celor mai multe păcate. Ele sunt următoarele șapte: 1) Mândria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfrânarea, 4) Pizma sau invidia, 5) Lăcomia, 6) Mânia și 7) Lenea. – crestinortodox.ro

Care sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt?

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt următoarele:

1) nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu;

2) deznădejdea cu privire la mântuirea noastră;

3) împotrivirea clară faţă de adevăr şi lepădarea de credinţa ortodoxă;

4) invidia cu privire la acele bunuri duhovniceşti pe care le dobândeşte aproapele de la Dumnezeu;

5) aflarea în păcate şi stăruinţa în răutate;

6) nepăsarea faţă de pocăinţă până la sfârşitul acestei vieţi.

Sursa: 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească – Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă, p.11 – Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Video. Muntele Athos – Schitul Lacul: Convertirea la Ortodoxie a unui renumit om de știință din Olanda.

sfantulmunteathos.wordpress.com

Doamne ajuta!

Urmariti va rog si urmatorul link cat si celelate de la sfarsitul acestuia:

Parintele Sava, contabilul american care s-a calugarit la manastirea Oasa

Documentar Crestin Ortodox – Despre viata parintelui Gherman care a venit la credință prin boală și moartea clinică, atunci când a văzut demonii hidoși care au venit după el

Un film rusesc (2014) despre viața unui infractor înrăit, o autoritate în lumea criminală, care a venit la credință prin boală și moartea clinică, atunci când a văzut demonii hidoși care au venit după el. Despre întâlnirea cu Hristos, pocăința îndelungată și lupta cu duhurile rele care cu nici un preț nu doreau să-l lase pe „Țâpa” al lor…
Acum este călugăr…  – comentariu de la fratele evtodiev

Pentru traducere apasati pe CC.

Alte filme ortodoxe deosebite, puteti urmari la categoria: Filme Ortodoxe