Illuminati in serialul Revolution difuzat pana recent pe NBC

Va promiteam intr-un articol mai vechi ca voi reveni cu detalii despre Serialul Revolution creat de NBC.

revolutionNBCTitlePentru aceia dintre dvs. care s-au uitat la serial, probabil ați observat că intreaga poveste, dincolo de intamplarile prin care trec personajele, prezinat exact ceea ce se intampla acum in SUA si in general in lume, aratand felurile prin care Illuminati doresc controlul total al populatiei si implementarea NWO.

Pentru cei dintre dvs. care nu sunteti familiarizați cu serialul, va voi spune pe scurt idea principala: astfel, o pană de curent electric la nivel mondial face ca intreaga lume sa intre intr-un haos total, haos in urma caruia diverse grupuri se ridica la putere.

După ce doua bombe nucleare lovesc marile orașe și șterg doua din principalele guverne concurente, fostul guvern al Statele Unite controlat de cativa lideri pune stapanire pe o parte a fostei Americi si incerca mai apoi sa acapareze si celelalte reginuni ale Americii care acum sunt independete.

Pana de curent se produce in urma unei noi tehnologii la care au lucrat unele dintre personajele principale, si care este scapata „din gresala” de sub control. Aceasta noua inventie se numeste Nanotehnologie, care consta in niste roboti microscopici, care sunt programabili si care sunt introdusi in corpul uman pentru a ajuta in vindecarea diferitelor boli prin refacerea tesuturilor afectate sau pentru refacerea ADN-ului. Dar acesti robotei se hranesc cu energie, astfel dupa ce reusesc sa se reproduca singuri, sunt scapati in aer si absorb intreaga energie electrica a planetei.

Dupa acest eveniment, pe langa lupta care se duce pentru supravietuire si incercarea de recuperare a energiei electrice, personajele pozitive din serial se lupta si cu noul guvern instalat si cu sistemele lor prin care vor sa controleze populatia Americii.

Pe parcursul serialului publicul descopera ca cei care au aruncat cu bombele atomice sunt chiar conducatorii fostului Guvern American, care acum se numesc Patrioti.  Eroii din serial dupa ce isi dau seama de treaba asta incearca prin tot felul de mijloace sa-i opreasca.

Va prezint mai jos doar cateva dintre metodele aratate in serial prin care Patriotii incerca creare unei noi ordini si a controlului total:

  • Darmarea unor cladiri populate dintr-un oras foarte important de catre Patrioti, ca mai apoi vina sa fie aruncat pe revolutionari, paralela cu 9/11 Septembrie este cat se poate de evidenta.
  • Ingradirea libertailor umane care urmeaza dupa aceste atentate.
  • Ne prezinta cum aceasi Patrioti racoleaza tineri de tot felul pe care ii programeaza mintal printr-un tatuaj cu un numar aplicat in partea interioara a ochiului. Dupa citirea numarului tinerii devin ca niste roboti si executa toate ordinele primite, lucru care se intmpla si in ziua de azi.
  • Minciunile pe care le debiteaza liderii prin discursuri nationaliste de toate felurile care in spate ascund crime, exact cum o face Obama sau o facea Bush.
  • Instaurarea fricii prin prezenta solatilor pe toate strazile, vezi amata domestica nou creata.
  • Incercarea de corupere a altor regiuni din America, care cum va spuneam sunt acum independente, Republica Texas sau Regiunea Californiei, iar dupa ce aceste tentative esueaza se pun la cale asasinarea liderilor acelor state noi create.
  • Simbolistica joaca si ea un rol esential, triunghiul si ochiul in interior fiind chiar logoul Patriotilor.

 

Pe de alta parte roboteii creati devin tot mai inteligeti si incep sa posedeze oamenii si sa-i puna sa faca ceea ce ei doresc. Cand unul dintre personajele pozitive principale se impotriveste cu putere acestei posedari, il paraseste si posedeaza persoanele cheie si importante si totodata coruptibile, persone pe care le atrage maii apoi intr-un oras din nordul tarii incercand sa puna la cale o dominatie mondiala condusa de un singur personaj(stim noi la cine se refera) cum se spune in ultimul episod. Moment in care serialalul a si fost oprit de la difuzare.

Citind pe multe forumuri americane imi dau seama insa ca americanii sunt mult prea spalati pe creier ca sa vada toate aceste elemente.
Ei discutau doar despre povestile de dragoste sau celelate intamplari din serial fara nici o legaura cu ce v-am descris in randurile de mai sus.
Acum ca o concluzie generala, toata lumea stie ca NBC este parte aceluiasi grup media care este controlat de Illuminati, dar cu toate acestea serialul prezinta pe fata ceea ce se numeste „toria conspiratiei”. Acum se poate sa fie exact ceea ce fratele Vasile de la Saccsiv ne prezinta ca fiind lupta dintre Noua Ordine Mondiala si Falsa Noua Ordine Mondila(adica tot aceleasi personaje in amble tabere), tocmai cu scopul de a crea haosul de care vorbeste Henry Kissinger : 

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa, fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Pentru cei care doresc sa vada serialul il gasiti pe diferite siteuri online ca: cr3ative-zone.ucoz.ro sau serialeonlinehd.eu

Urmariti va rog si :

Informatii despre Noua Tehnologie de Cipuri RFID de tip Nanobot creata de Google!

Ordinul “Skull & Bones”

Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” (“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea şi şarpele”), “Wolf’s Head” (“Capul de lup”), “Eliahu” şi “Berzelius”. Aceste grupuri servesc ca bază de recrutare a tinerilor destinaţi unor cariere în guvern, justiţie, finanţe şi în alte sectoare influente ale vieţii americane. “Skull & Bones” este elita elitelor din aceste societăţi secrete. Doar “Scroll & Key” mai poate revendica o influenţă, aproape egală, asupra societăţii americane din ultimii 160 de ani.

Skull-Bones-300x212

Spre deosebire de fraternităţile greceşti din multe alte campusuri universitare, “Skull & Bones” şi societăţile secrete similare acestuia există exclusiv la Yale. El nu este o parte a oricărei alte asociaţii publice pe plan naţional. Celelalte colegii de elită din Liga Ivy – Harvard şi Princeton – au societăţi secrete exclusive, similare. În plus, chiar şi printre aceste puţine universităţi, societăţile secrete de la Yale – în frunte cu “Skull & Bones” sunt de neconcurat cu privire la influenţa lor asupra afacerilor politice americane.

Societatea secretă “Skull & Bones” de la Yale are o asociere conspirativă cu alte două societăţi care au fost înfiinţate în alte două locuri. Numărul “322”, care apare sub craniul şi oasele încrucişate de pe emblema ordinului, se crede că indică anul înfiinţării acestuia –1832 – şi faptul că el este a doua lojă în cadrul unui sistem internaţional. După unele explicaţii, loja purtând nr. 1 se află în Germania, iar loja cu nr. 3 este situată la un alt colegiu american.

De la înfiinţarea sa, “Skull & Bones” a iniţiat doar circa 1.200 de membri. În orice moment, sunt în viaţă 600 de membri ai Ordinului. Acest număr mic subliniază teribila concentrare de putere în mâinile membrilor săi. Dacă membrii “Skull & Bones” ar trebui să aleagă un Salon al celebrităţilor malefice dintre propriile sale rânduri, unele dintre ele a căror nume ar trebui să fie în vârful listei, ar fi:

 

• Alphonso Taft, membru fondator al Ordinului, Secretar de Război în timpul preşedintelui Rutherford B. Hayes (1876-1880).
• William Howard Taft, singura persoană care a fost şi Preşedinte şi Judecător-şef la Curtea Supremă a Statelor Unite.
• Henry Lewis Stimson, partener la firma de avocaţi “Root and Stimson” de pe Wall Street, Secretar de Război în timpul preşedintelui Taft (1908-1912), Guvernator General al Filipinelor (1926-1929), Secretar de Stat în timpul preşedintelui Herbert Hoover (1929-1933) şi Secretar de Război în timpul preşedinţilor Franklin Delano Roosevelt şi Harry S. Trumann (1940-1946).
• Averell Harriman, bancher de investiţii la Brown Brothers Harriman, director al Programului de împrumut-închiriere în Departamentul de Stat al SUA (1941-1942), Ambasador SUA în Uniunea Sovietică (1943-1946), Guvernator al New York-ului, subsecretar de Stat pentru Asia (1961-1963) şi trimis secret prezidenţial la conducătorii sovietici: Stalin, Hruşciov, Brejnev şi Andropov.
• Robert Lovett, partener la firma Brown Brothers Harriman, Secretar adjunct de Război al aerului (1941-1945), Secretar locţiitor al Apărării, Secretar al Apărării (1950), membru de frunte al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York.
• Harold Stanley, bancher de investiţii, fondator al firmei Morgan Stanley.
• Robert A. Taft, Senator al SUA (1938-1950).
• Prescott Bush, bancher de investiţii şi partener la firma Brown Brothers Harriman, Senator al SUA de Connecticut, tatăl lui George Herbert Walker Bush.
• George Herbert Walker Bush, Congresman al SUA (1964-1970), Preşedinte al Comitetului Naţional Republican, Ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite, prima legătură diplomatică americană în Republica Populară Chineză, Director al CIA (1975-1977), Vice-preşedinte al Statelor Unite (1980-1988), Preşedinte al Statelor Unite (1988-1992).
• John Thomas Daniels, agro-industrialist, fondatorul lui Archer Daniels Midland.
• Hugh Wilson, funcţionar al serviciului extern, Consilier în Japonia (1911-1921), Ministru al SUA în Elveţia (1924-1927), Secretar de Stat adjunct special (1939-1941), Oficiul Serviciilor Strategice (1941-1945).

Membrii Ordinului “Skull & Bones”, fideli convingerii lor ferme de “confuzie constructivă” au acceptat să apară o serie de relatări contradictorii, în mod intenţionat, referitoare la originile şi istoria fraternităţii lor secrete. Potrivit uneia dintre versiuni, Ordinul a provenit dintr-o grupare francmasonică engleză sau scoţiană înfiinţată prima dată la All Souls College al Universităţii Oxford în cursul secolului XVII. O altă versiune a istoriei “Skull & Bones” este aceea că s-a desprins din societăţile secrete “naţionaliste” germane de la începutul secolului XIX. Cea de-a treia explicaţie ar fi că “Skull & Bones” este singura instituţie americană care a adoptat câteva dintre ritualurile francmasoneriei europene, adaptând însă aceste ritualuri şi credinţe într-o formă nouă.

 

Lăsând la o parte aceste versiuni contradictorii, se poate afirma cu certitudine că Ordinul a fost înfiinţat pentru prima dată în campusul de la Yale, în anul 1832. Oficial, el a fost înregistrat abia în 1856, sub denumirea de “Russel Trust Association”. Conform tuturor datelor biografice – care sunt disponibile – ale membrilor săi, banii necesari pentru susţinerea afacerilor secrete ale campusului şi a rolului său mai larg pentru plasarea membrilor săi în poziţii cheie de influenţă, după titrarea lor la Yale, erau proveniţi din comerţul cu opiu din Estul îndepărtat. Acest comerţ a fost început de către Compania Britanică a Indiilor de Est şi a ajuns înfloritor în perioada în care Tratatul de la Paris – semnat la 1783 – punea capăt Războiului american de Independenţă. În această perioadă, Compania Britanică a Indiilor de Est era controlată de “Baring Brothers Bank” (ulterior, în ultimele decade ale secolului XVII, “British House of Rotschild” va înlocui pe “Baring Brothers” în controlarea intereselor financiare ale comerţului cu opiu din China).

Prin sponsorizarea realizată de familiile Baring şi Rotschild, numeroase familii de frunte din Noua Anglie – unele dintre acestea situându-se de partea Marii Britanii în timpul Revoluţiei americane – au fost introduse în comerţul cu opiu, ca asociaţi secundari. Aceste familii de comercianţi posedau flote de corăbii cu pânze şi au devenit, în multe cazuri, fabulos de bogate ca rezultat al asocierii lor cu Compania Britanică a Indiilor de Est. Printre aceste familii cheie din Noua Anglie se numărau nume precum: Cabot, Coolidge, Forbes, Higginson, Lodge, Lowell, Perkins şi Russell.

Aceste familii de comercianţi din Noua Anglie au înfiinţat “United Fruit Company” şi “Bank of Boston”. Familiile fondatoare ale Ordinului “Skull & Bones” includeau şi familiile Russell şi Perkins. Oricum, de-a lungul mai multor generaţii, toate aceste familii s-au înrudit prin căsătorii şi au devenit, ca rezultat, o grupare cu o putere tot mai extinsă.

William Huntington Russell a incorporat “Skull & Bones” sub denumirea de “Russell Trust Association”. În secolul XX, “Russell Trust Association” înscria ca adresă a sa sediul central din New York al firmei “Brown Brothers Harriman”.

Russell a fost şeful de promoţie de la Yale în 1833. El şi camarazii săi din “Skull & Bones” se considerau pe ei însuşi ca o elită specială faţă de elitele comercial-bancare şi de “pelerinii puritani” din Yale. Ei au preluat convingerile coloniştilor Noii Anglii timpurii, cum că au fost “aleşi de Dumnezeu” şi predestinaţi a cârmui America.

Înfiinţarea Colegiului de la Yale în 1701 a precedat Revoluţia americană cu câteva generaţii. Mulţi dintre fondatorii acestui colegiu erau oamenii cei mai buni ai moştenirii puritane, care credeau cu devoţiune în Dumnezeu şi ţară. Câteva dintre aceste suflete patriotice au format mai târziu miezul coaliţiei politice a lui Benjamin Franklin, care s-a rupt definitiv de ţara mamă – Marea Britanie. Mulţi absolvenţi de la Yale au fost activi în Revoluţia americană şi în fondarea Statelor Unite.

http://www.youtube.com/watch?v=tqq3aduX4k0

Printre criteriile de selecţie – separat de legăturile familiei cu Ordinul, care au fost întotdeauna un factor important – se numără cele pe care istoricii şi membrii le numesc cele “trei încercări – ordalii” (“Three Ordeals”). Aceste ordalii – pietre de încercare – au scopul de a măsura abilitatea viitorului Bonesman de a “ajunge” în lumea din afara campusului universitar.

Continuă lectura

Vedete din industria muzicala care si-au vandut sufletul si fac parte din Illuminati

Kendall Jenner, sora de mama a lui Kim Kardashian, a postat o fotografie pe Instagram in care isi expune tatuajul cu „Baphomet.” 

https://www.youtube.com/watch?v=BGjI6sXcAYQ

Beyonce recunoaste intr-un interviu luat de Oprah Winfrey, ca face parte din Illuminati. 

https://www.youtube.com/watch?v=XjrcGWtRUIg

Avem si alti artisti care stiu cum stau lucrurile,  cum este solistul de la Korn: „Obama este o papusa Illuminati’. Dar din pacate muzica lui inspira cu totul si cu toul altceva.

https://www.youtube.com/watch?v=Zdix36wExS0&feature=share

Urmariti va rog si: 

 

Despre Illuminati

Illuminati – Stapanii din umbra

Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune “liber” nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri.  Dar daca este adevarat?

In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca “Puterea” acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U.,  Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat “terenul de lucru” al stapanilor din umbra. Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce “valul” de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

Totusi, succesul lor mondial nu se bazeaza pe politica lor inteligent – diabolica, cat pe inertia si superficialitatea marilor mase de oameni din intreaga lume, care inghit tot ce li se serveste drept viata zilnica si realitate palpabila.  Mase de oameni care se lasa docil conduse precum o turma de oi de peste 6 miliarde de capete…

Li se spune Illuminati, dar nu va ganditi ca vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituala. Nici pe departe. Termenul le-a fost atribuit mai degraba din frica si obedienta. Nu apar niciodata in mass-media mondiala din simplul motiv ca ei o detin si o controleaza. Daca vine vorba despre ei, acesta se face intr-un context pozitiv sau cel mult neutru. Averile lor sunt incredibile, intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile ”Forbes” nu sunt decat niste simpli baieti de mingi pe langa cei care detin adevarata putere consolidata prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari.

Diavolul din desert si inceputul conspiratiilor

Istoria oficiala aminteste gruparea Illuminati drept o organizatie oculta care a luat nastere undeva in anul 1776. Adevarul este vechi de mii de ani. Cu mult inainte de aparitia Masoneriilor sau a oricarei organizatii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiratie al carei scop final era dominarea intregi lumi. Intr-un ungher de la marginea civilizatiilor Sumerului si Mesopotamiei, lua nastere asa numita Fratie a Sarpelui. Inainte de aparitia religiilor monoteiste, cei grupati in Fratia Sarpelui oficiau un cult in care il venerau pe Cel Rau, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe aceasta planeta. Liderii acestui cult de origine sumeriana isi spuneau ei insisi Iluminati, deoarece in cadrul ritualurilor primeau lumina cunoasterii direct de la stapanul lor din Intuneric…Au strabatut astfel veacurile fara sa fie detectati de nimeni. Au privit din umbra nasterea si decaderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, raspandirea Crestinismului si Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, aparitia prafului de pusca si al Renasterii.

Au decis sa actioneze de abia in seara zilei de 1 mai 1776, cand germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda in oraselul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut intr-o manastire iezuita iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic in cadrul Universitatii din Ingolstadt. In anul 1770 a fost contactat de catre creditorii sai care apartineau casei Rotschild, pentru a fonda organizatia Iluminatilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevaratii Illuminati din deserturile mesopotamiene, care decisesera sa actioneze. Mai multe amanunte despre acel moment nu se cunosc pana in prezent la nivelul marelui public. Organizatia a recrutat pentru inceput o serie de militanti liberi cugetatori, secularisti si republicani recrutati din Marea Loja Masonica a Germaniei. Alarmati de activitatile lor subversive care vizau in primul rand eliminarea monarhiei de pe continentul european, autoritatile bavareze au crezut ca au distrus ordinul in anul 1785.

Se inselau amarnic, nu reusisera decat sa aresteze cativa membri neimportanti. Iluminatii bavarezi erau organizati precum cercurile din interiorul altor cercuri, intr-o structura similara cumva cu a foilor de ceapa. Daca initiatii se dovedeau demni si discreti in pastrarea secretelor transmise, puteau avansa intr-un cerc mai mic, unde cunosteau secrete mai importante. Astfel, varfurile au fost neafectate de lovitura primita din partea autoritatilor bavareze, fiind libere sa se refugieze in Elvetia. Istoria neconventionala si neoficiala le atribuie crearea celor mai importante revolutii care au schimbat irevocabil fata lumii. Revolutiile Americana, Franceza si Bolsevica nu au fost deloc niste miscari social-politice, cat au fost niste planuri precise, organizate pana in cel mai mic detaliu. Totusi a existat o mica scapare. In anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi strabatea calare distanta intre Frankfurt si Paris. Providenta a facut ca acesta sa fie traznit in timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut in cercurile oculte sub numele de “Noul Testament al Satanei”. Primul punct al documentului continea o serie de directive uimitor de actuale:

“Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de suprematia asupra opiniei publice. Atfel se poate provoca atata vrajba, indoiala si pareri contradictorii, incat oamenii de rand nu se pot orienta in acesta harababura si sunt convinsi ca este mai bine sa nu aiba vreo opinie personala cu privire la politica. Trebuie aprinse si atatate pasiunile poporului. In acest scop, trebuie creata o literatura murdara, facila, lipsita de spirit si dezgustatoare. Mai departe tine de datoria presei sa demonstreze neputinta non-Iluminatilor in toate domeniile activitatilor umane.”

Nobilimea Neagra are Mafia la degetul mic

Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor ecrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei Nobilimi sau Aristocratii Negre. Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscuta perioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.

Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea “Bloodlines of the Illuminati”, enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana. Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia  ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.

Evenimentele s-ar fi intamplat in urma unei marii victorii a unor triburi nomade de origine asiatica din zona Volgai asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat dupa batalie, viitorul imparat bizantin, Constantin al V-lea, s-a casatorit cu o printesa din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul imparat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum si Papa Pius al XII-lea au facut parte la randul lor din Aristocratia Neagra. Cultul lor era de sorginte satanista, evidentiat prin practici avansate de magie neagra. La o privire mai atenta, reiese ca aceste metode de magie neagra sunt la originea tuturor tehnicilor de influentare si manipulare a maselor de oameni. Aceasta in ciuda faptului ca imensa masinarie de propaganda oficiala se ascunde sub motive asa-zis stiintifice, in care declara ca Diavolul nu exista, iar religiile nu sunt altceva decat o forma de misticism sub care se ascund oamenii saraci cu duhul. „Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune ca el nu exista”, spune o maxima a inteleptilor crestini…

Aceeasi masinarie de propaganda cu orientare “stiintific-atee” a avut grija sa indoctrineze societatile vestice inca din anii ’50-’60, cu ideea ca nu exista forte supranaturale si fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decat un derizoriu fenomen de circ si variete.

Ce vor de fapt Illuminati?

Majoritatea covarsitoare a cercetatorilor si autorilor din domeniul istoriei neoficiale si teoriilor conspirationiste, cad de acord in privinta faptului ca Illuminati lucreaza pentru indeplinirea unei adevarate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondiala este formata de fapt din mai multe etape de oranduiri sociale care isi succed una altora pana in momentul in care absolut toti oamenii vor fi controlati, insemnati si folositi dupa bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima forma a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea in care Illuminati vor restrange numarul oamenilor de pe planeta de la cateva miliarde la cateva milioane. In acest scop vor crea razboaie, crize alimentare, noi boli si virusuri fara leac.

Toti cei care au studiat motivele si principiile stapanilor lumii vizibile, cred ca aceasta este directia in care vor “evolua” lucrurile in viitorul apropiat… Cat de mult adevar exista in aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranta. Tot ce se poate spune este ca situatia mondiala se va precipita dramatic in urmatorii 10-20 de ani. Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul pacatelor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba in ultima instanta decat de o traire inferioara izvorata din frica si mandrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societatii sa-si controleze, abuzeze, foloseasca si minta semenii aflati intr-o stare de vulnerabilitate si inferioritate. Traire care, din pacate, a devenit o trasatura de caracter definitorie pentru specia umana din prezent.

Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care si-au dedicat viata studierii celor care ne conduc planeta:

-Iluminatii nu ar fi reusit totusi sa ajunga atat de puternici daca oamenii nu s-ar fi lasat folositi si nu le-ar fi permis sa le controleze destinele…

Sursa:newsro123.blogspot.com

Comentariu VT:

Ca o completare, Illuminati nu este altceva decat si ea la randul ei o marioneta, in spatele careia se afla insusi Lucifer(satana), care prin acesta societate secreta incearca sa controleze lumea, care este de fapt Creatia Lui Dumnezeu, ca razbunare pentru izgonirea sa din Eden, si sa duca cat mai multe suflete spre pieire. Bineinteles ca aceasta nu este singura cale a lui satana de a subjuga lumea, ci doar una dintre ele. Dar toate aceste lucruri ii sunt permise de catre Bunul Dumnezeu pentru ca El sa poata cerne cat mai bine si in final sa ramana doar cei care merita cu adevarat sa se bucure de Raiul cel Vesnic.

Satanism la premile Grammy 2014

http://www.youtube.com/watch?v=B-rctMEjP9E

Pentru a intelege mai bine cititi va rog si: Illuminati stapanii din umbra.

Alte lucruri interesante despre acest subiect puteti gasi in categoria:  Vremurile de pe urma

 

Documentare celebre

Presedintele care a rostit adevarul:

Ca sa intelegeti mai bine ce inseamna Bohemian Groves urmariti si filmul de mai jos:

Iar despre grupul Illuminati Bilderberg urmariti aici:

9/11 Septembrie

Un alt documentar din acesta serie, „The Obama Deception”:

Si sa nu uitam si de:

Urmariti va rog si: