România este în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut

sua-3

Cine ești dumneata, “Unchiule Sam” ? “Scutul” de la Deveselu: Securitate nationala sau baza militara de ocupatie?

România este o colonie, conducătorii de la Bucureşti având atribuţii doar cât putea avea un guvernator colonial. Deciziile macro-economice şi strategice se iau doar cu acordul stăpânilor de la Fondul Monetar Internaţional şi a celor din SUA şi UE. Romania, este buna de muls si de facut experimente pe ea.

Să ne amintim numai lingușelile și temenelele pe care le-au executat, în regim de îndatoriri de stat, cu ocazia marcării a 10 ani de la intrarea României în NATO, Băsescu, Ponta și Antonescu, acești Ana, Luca și cu Dej pe stil nou, capitalist.

Români proști și/sau vînduți, simpli cetățeni sau politicieni de top, care să își dedice viața ridicării în slăvi a noilor ocupanți, se găsesc din belșug, așa cum nici regimul stalinist și extensia sa de la București nu au dus lipsă de țuțeri autohtoni.

Dar parcă tremurul vocii lor este chiar mai, scuzați, profund acum, iar limba mai catifelată atunci cînd îi pupă în cur pe americani, spre deosebire de propaganidiștii aspri de colhoz din anii ’50.

Cît privește trupele NATO care vor veni în număr din ce în ce mai mare în România, sporirea numărului de baze militare străine pe teritoriul țării, precum și militarizarea întregii atmosfere prin adoptarea de poziții din ce în ce mai belicoase de către politicienii de la București, sub umbrela scutului de la Deveselu, totul se va face, desigur, strict pe cheltuiala și în interesul românilor.

Pur și simplu nu se mai putea să rămînem așa, de capul nostru, cu resursele neexploatate, corupți și nedemocratizați, fără atentate teroriste și fără forțe străine de ocupație în țară! SUA au cerut României aprobarea extinderii operaţiunilor militare de la baza din localitatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Practic Pentagonul va trimite în ţara noastră încă 600 de soldaţi americani, dar şi avioane,în acest sens Washingtonul a transmis o scrisoare oficială cu aceste cerinţe autorităţilor de la Bucureşti, sub forma unei simple formalităţi birocratice, majoritatea factorilor de decizie susţinând fără echivoc orice solicitare din partea SUA.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, la 17 noiembrie 2013, la Constanţa, că baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan.

Forţele americane au utilizat baza militară din estul României încă din 1999, pentru antrenament şi stocare a echipamentelor.

O altă bază militară americană pe teritoriul României este localizată şi în Deveselu, judeţul Olt. Aici va fi instalat sistemul Aegis, dotat cu rachete interceptoare Standard Missile-3 (SM-3). Această bază face parte din “Scutul antirachetă” al SUA din Europa.

Cei care conduc destinele Romaniei dupa 1989 sint tradatori de tara. Dupa asasinarea Ceausestilor Romania este in stare de ocupatie nedeclarata si plateste tribut. Cum altfel explicati distrugerea economiei sistematic, din ordinul si cu supervizarea celor aflati la putere, instrainarea avutiei nationale pe comisioane luate de cei cu drept de semnatura si stampila, recunoasterea holocaustului care nu a avut loc in Romania , plata pretentiilor israelului  de despagubiri de 60 miliarde dolari, din care Basescu si Isarescu au dat o treime,etc. In Romnia nu se mai produce nimic.

Intre cei mai ticalosi tradatori si vinzatori de tara este Mugur Isarescu

Isarescu a fost adus la BNR prin intermediul marelui tradator de tara Iulian Vlad si Iliescu.

Continuă lectura

Alta minciuna marca Ponta: Ponta l-a asigurat pe Biden că i-a convins pe români pe tema gazelor de şist: „Chevron e mai bine decât Gazprom“

Premierul Victor Ponta a declarat că una dintre temele de discuţie cu vicepreşedintele SUA a fost legată de gazele de şist. Ponta i-a relatat lui Biden cum a reuşit să îi convingă, până la urmă, pe majoritatea românilor vizavi de importanţa acestor gaze, şi anume spunându-le că „Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom“.
ponta biden

Premierul Victor Ponta a declarat că una dintre temele de discuţie cu vicepreşedintele SUA a fost legată de gazele de şist. Ponta i-a relatat lui Biden cum a reuşit să îi convingă, până la urmă, pe majoritatea românilor vizavi de importanţa acestor gaze, şi anume spunându-le că „Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Biden, înainte de plecare: Nu e de mirare că DNA şi ANI sunt cele mai … „Sigur că am discutat despre gaze de şist. E foarte clar că Statele Unite încurajează acest tip de exploatare, ei au deja o producţie importantă, cu respectarea tuturor normelor de protecţie a mediului, iar România poate învăţa din lucrurile bune, dar şi din greşelile care s-au petrecut acolo apropos de protecţia mediului”, a spus Ponta, la România TV. El a arătat că, din punct de vedere strategic, capacitatea României de a avea propria producţie de gaze naturale care să acopere necesarul naţional, dar şi al Republicii Moldova este extrem de importantă. „I-am spus vicepreşedintelui Biden cum am reuşit, până la urmă, să-i conving pe cei mai mulţi cu care am discutat în România: Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom”, a adăugat Ponta. Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde României ajutorul necesar pentru a-şi asigura independenţa energetică şi a acoperi resursele care în prezent depind de Rusia, a declarat vicepreşedintele SUA, Joe Biden, după discuţia cu premierul Victor Ponta. Prin extinderea producţiei de gaze naturale, a arătat oficialul american, România poate deveni un furnizor alternativ pentru vecinii săi, iar, prin extinderea reţelei de conducte, România poate deveni parte a soluţiei energetice pentru Republica Moldova Moldova, o ţară care se bazează în prezent aproape în întregime pe energia rusească.

Sursa: http://adevarul.ro/news/politica/ponta-i-a-spus-biden-reusit-sa-i-convinga-romani-tema-gazelor-sist-chevron-e-mai-decat-gazprom-1_537ca00c0d133766a8d8396a/index.html

Cititi va rog si:

De ce a venit Joe Biden în România?

Semne și semnale

biden

Toată presa laudă și ridică în slăvi vizita în România a părinților celebrului avocat Joseph Hunter Biden, membru în consiliul de Administraţie al firmei Burisma Holdings, cu interese în Estul Ucrainei. Cu o săptămână înainte și probabil o lună după,media a avut și va avea ce rumega.

Deși înainte de acesta, țara a fost vizitată de secretarul general al NATO, televiziunile deja au uitat de acesta, subiectul s-a consumat iar dacă va mai fi abordat va fi numai pentru a întări ceea ce a spus sau va spune tatăl lui Joseph Biden.

Ni se comentează cu duioșie cum și-a dat Joe haina jos înainte de a lua cuvântul pentru a ne transmite, mesajul domnului Obama care s-a dus până în Varsovia dar nu a mai făcut câteva sute de km să ne transmită direct punctul său. Dacă ar fi venit cu TAROM, aș fi înțeles, asta ar fi însemnat să dea și prin Viena, dar el era cu Air Force One, așa că părerea mea e că putea veni. Datul hainei jos cică ar avea un mesaj divin, ar însemna siguranță și liniște. Așa e românul găsește un semn bun și în găinațul care îi cade în cap.

Modul în care cei doi și-au ales vizitele arată oricui e dispus să vadă, pe cine consideră SUA prioritar, cine este partenerul strategic. Până și modul în care au fost tratați presarii americani față de cei români, faptul că unii au fost dați afară iar alții păstrați mai mult la convorbirile oficiale, sau unii au fost primiți la Cotroceni pe intrarea oficială iar alții pe ușa din dos, spune ceva despre cine suntem noi în ochii americanilor dar și ai noștri. Astea sunt semnele și mesajele pe care trebuie să le vadă românii, nu faptul că mama lui Joseph a avut o rochie elegantă, într-o culoare vie, sau că tatăl aceluiași celebru avocat a mâncat foarte relaxat o înghețată în centrul vechi, deci ”stimați români stați liniștiți, nu e nici un pericol, dacă ar fi fost, domnul vice ar fi mâncat jar, nu înghețată”.

Spuneam că nimeni nu mai comentează acum vizita lui Rasmunssen deși acesta este secretarul general al ditamai aliante Nord-Atlalntice. Sau nu este? Nu cumva mesajul este că nu el dirijează cu adevărat politica NATO, ci altcineva? Iată încă un mesaj pe care televiziunile nu îl transmit în mod direct.

Pe de altă parte, vizita americană în România ca și faptul că deși partener strategic nu avem   un ambasador numit, arată că suntem considerați de mâna a treia, care nu are nevoie nici de ambasador, treburile se rezolvă prin telefoane, conducătorii chiar dacă se ceartă între ei, sunt la fel de obedienți și ușor de pus cu botul pe labe. Într-o Europă tot mai antiamericană în care prezența trupelor americane este tot mai puțin dorită, ba chiar eliminată, în care Cehii cer bani pentru a da voie trupelor NATO pe teritoriul lor, România face excepție prin pupincurismul conducătorilor ei și subordonarea intereselor naționale companiilor americane.

Despre ce vorbim?

Dacă e să ne luăm după declarațiile oficiale, vizita tatălui lui Joseph, vicepreședintele Joe Biden, ar fi axată pe câteva aspecte :

– un eventual conflict cu Rusia;

– mersul corupției în România;

– independența energetică a României

Război?

În ceea ce privește eventualitatea începerii unui război cu Rusia sau un eventual atac al României de către Rusia, mesajul a fost clar, această varianta este exclusă. Au spus-o și conducătorii noștri iubiți a spus-o și secretarul general al NATO, și iată o spune și Biden. Păi dacă este așa, dacă România nu se află în pericol de a fi atacată de Rusia nici în următoarele 30 de minute, nici în următorii 30 de ani, iar dacă totuși se va întâmpla, ”we can count on them and we will never walk allone”, de ce atâta tam-tam dar mai ales, de ce e nevoie de baze militare permanente în România? E ceva putred în România. Dacă îmi amintesc bine, acum câteva zile domnul Băsescu ne informa că i s-a spus că NATO nu va veni din primele secunde, (care pot fi zile, săptămâni sau luni, așa cum facerea lumii a durat 7 zile dar zile Dumnezeiești, nu pământești). De asemenea i s-a mai spus, și ne-a mai spus și Friedman, că trebuie să investim în propria armată, să ne apărăm singuri pentru că până la urmă, nu e nimeni dator să moară pentru noi iar noi să privim, cum se întâmplă la inundații când armata scoate apa din casele oamenilor iar aceștia stau la crâșmă. Americanii nu sunt nici pompierii și nici soldații României. Păi dacă acesta e mesajul și va trebuie să ne ocupăm de selecționarea, instruirea, dotarea, înzestrarea propriei armate și dezvoltarea propriei industrii de apărare,( dar nu prin ștergerea datoriilor firmelor de tehnică militară ale protejaților), ce rost mai au bazele militare străine? Instalarea bazelor militare străine nu înseamnă pregătirea armatei naționale ci culcarea pe cealaltă ureche și neglijarea armatei naționale, iar declarațiile cu mărirea fondurilor destinate MApN, se referă nu la armata națională ci la tehnica militară second hand americană pe care o vom achiziționa nu spre fericirea armatei române ci a formelor de armament americane. Din declarații și soluții, eu văd că Biden nu a venit pentru a oferi ceva pentru că dacă nu e nici un pericol, nu a avut ce oferi, ci să ceară, și anume să ceară pământ pentru bazele americane care vor fi aici nu pentru a apăra România, care va trebui să se apere singură și contracte pentru firmele americane, pentru o mai buna apărare a intereselor din Ucraina și pentru a fi un cui în coasta Rusiei. Până una alta, interesele americane în Ucraina sunt foarte alambicate și lipsite de fair-play.

Continuă lectura

De ce l-a exclus Ponta din PSD pe Deputatul Ion Stan imediat dupa declaratiile incendiare care acuzau regimul Basescu de conspiratie si tradare nationala in beneficiul FMI ?

De ce l-a exclus Ponta din PSD pe Deputatul Ion Stan imediat dupa declaratiile incendiare care acuzau regimul Basescu de conspiratie si tradare nationala in beneficiul FMI ?

Ce s-a intamplat ulterior declaratiei deputatului Ion Stan, excluderea sa din PSD si inceperea urmaririi penale intr-un dosar de coruptie instrumentat in procedura de urgenta , denota faptul ca atat regimul Basescu cat si PSD ,cu sprijinul unor personaje corupte din SRI si SIE,  sunt combinati in acelasi complot antinational,  orchestrat de forte externe, care vizeaza falimentarea si exercitarea controlului total asupra Romaniei . 
Din acest motiv consider ca  rezultatului testului electoral  din 25 Mai 2014 va trasa coordonatele pentru traseul pe care Romania urmeaza sa-l parcurga  incepand cu luna Ianuarie 2014. 
Oculta viseaza  un presedinte supus si flexibil, calitati native ale actualului Prim Ministru, copilul din flori al „Grupului de la Cluj”.  Victor Ponta  este agentul de vanzari perfect, pionul fara scrupule  si identitate ,din laboratorul serviciilor  cu actionariat strain.  
De aceea consider ca propaganda si diversiunile  aruncate pe piata , in ultima perioada, cu „votul anulat” sau promovarea agresiva a absenteismului, face parte din aresenalul pervers al co-conspiratorilor. Puterea deciziei se afla in mainile dumneavoastra, deocamdata . 

‘Pe 14 februarie 2012 , deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două declarații politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informații de top, accesibile doar serviciilor secrete și anumitor factori politici de top. Două declarații pe care Stan nu a ținut să și le popularizeze în presă, dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulți ani se află în comisia SRI, pe care a și condus-o ca președinte ori vicepreședinte, în prezent. Cei familiarizați cu dedesubturile politicii știu că, dintotdeauna, mai-marii comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a vorbit permanent cine controlează pe cine.’
Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI
Prima dintre ele conține informația explozivă cu potențial nuclear potrivit căreia președintele, guvernul, BNR și șeful delegației FMI la București au falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI.
 
Extras din declarația lui Stan:
 
Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Deşi anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
 
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după “prelucrarea” de către BNR, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).

Continuă lectura

ROMÂNIA, O COLONIE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Anti - Uniunea Europeană's photo.
Anti - Uniunea Europeană's photo.
Anti - Uniunea Europeană's photo.

ROMÂNIA, O COLONIE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.

La puţin timp după lovitura de Stat din decembrie 1989, numită de alogeni şi de naivi „revoluţie“, a fost adus din străinătate proiectul de lege al privatizării . În vara anului 1990, după studierea proiectului de lege al privatizării, S-a publicat un articol în revista „Tribuna economică“, în care s-a demonstrat cu argumente solide faptul că scopul final al acestui act normativ este transformarea României într-o colonie.

Realităţile din România post-decembristă au confirmat că, pe baza unui plan diabolic întocmit şi dirijat din străinătate, alogenii din conducerea ţării noastre au acţionat şi perseverează pentru consolidarea statutului de colonie în imperiul modern numit Uniunea Europeană. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, colonie înseamnă un teritoriu ocupat şi administrat de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. Pe baza primei Legi a privatizării, Legea nr.15/1990, a început programul de transformare a României multilateral dezvoltate şi cu o populaţie de 23 milioane de locuitori într-o ţară multilateral demolată, cu statut de colonie în Uniunea Europeană. Pe timpul socialismului, în România se aplica verbul a construi şi s-au realizat numeroase şi uriaşe investiţii de către Poporul Român. Munca – aceasta fiind cea mai mare bogăţie a Poporului Român – a fost valorificată integral şi în Interes Naţional. În România socialistă au fost asigurate locuri de muncă pentru toţi cetăţenii majori. Acum, în timpul capitalismului sălbatic de după decembrie 1989, în urma tranziţiei, a reformelor nesfîrşite şi a privatizărilor a fost lichidată economia naţională, sînt jefuite bogăţiile naturale ale Poporului Român şi marea majoritate a românilor au devenit slugi, fie acasă (în România), fie în străinătate. În România post-decembristă au apărut şi prosperă firmele de lichidatori, conduse de alogeni. În locul muncitorilor au apărut şi acţionează lichidatorii. Acestora li se adaugă prevederile din Legea insolvenţei, care facilitează închiderea anuală a zeci de mii de firme.

 

Continuă lectura

CE S-A INTAMPLAT CU CELE 22 MILIARDE USD IMPRUMUTATE DE ROMANIA DE LA FMI?

Niciun parlamemtar nu l-a interpelat pe Mugur ISARESCU DESPRE ACEASTA OPERATIUNE SI NICI DESPRE CE S-A INTAMPLAT CU CELE 22 MILIARDE USD IMPRUMUTATE DE ROMANIA DE LA FMI si mai ales cum ii returnam acesti bani in conditiile actuale de criza ale economiei. Ce s-a intamplat cu acei bani si ce avantaj a avut economia Romaniei din acest imprumut?

Ce s-a intamplat cu cele 22 miliarde USD imprumutate de Romania de la FMI

Daca nu stiti, aflati in materialul de mai jos.

Tezaurul de aur şi valută a fost scos din ţară de Mugur lsărescu

OARE CINE I-A APROBAT ACEASTA OPERATIUNE…???????

În 1999, când guvernarea României a fost preluată de Mugur Isărescu, România “ajunsese în pragul dezastrului”, având datorii şi o lamentabilă rezervă valutară (în jur de numai o jumătate de miliard de dolari SUA).

Din acelaşi an însă, guvernanţii demaraseră o serie de negocieri cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional pentru a obţine însemnate împrumuturi.

Astfel, premierul Radu Vasile, îndatorat, dar şi cam poet (îşi publica volume de versuri în acea perioadă), l-a numit pe Traian Băsescu, secondat de Mugur Isărescu, drept negociator-şef al României cu Banca Mondială în aşa-zisul program PSAL 1, prin care România era împrumutată (cu dobândă), dar se obliga să vândă întreprinderile de stat, adică să le privatizeze şi să returneze datoriile.

O listă lungă cu 63 de mari companii comerciale româneşti era anexată acordului PSAL din 1999, întreprinderi pe care guvernul trebuia să le “restructureze” (să concedieze majoritatea salariaţilor) şi să le vândă (privatizeze) sau să le lichideze.
Isărescu însuşi, în calitate de prim-ministru al României, demara în iulie 1999, angajamentele faţă de Banca Mondială pentru noi împrumuturi, prin acordul PSAL 2, pentru care a trebuit să privatizăm alte 20 de întreprinderi de producţie de stat, inclusiv Banca Comercială Română.

Continuă lectura

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este depopulată România !

1.  Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de autor acum ??),  lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei.  Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români.

2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca să cerşească – ce rusine!

3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.

Continuă lectura