PNL de la PENALII AILALTI – Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, acaparat de penali

PNL s-a alăturat în 2018 inițiativei USR „Fără penali în funcții publice“. Ar fi fost și greu să nu o facă, de vreme ce inițiativa era susținută și de Forumul Democratic al Germanilor din România, fosta organizație a președintelui Klaus Iohannis. Au strâns semnături, au făcut atmosferă, și-au pus vârfurile de lance online să gureșeze veninos.

Ei bine, de când a ajuns la guvernare, de pe 4 noiembrie a.c., mai exact, PNL a uitat cu totul despre comandamentul evitării penalilor în funcții la stat. Iar la Sănătate e fericire.

Așa cum scrie Libertatea, sub semnătura Mirelei Neag, cel puțin doi dintre cei 21 de consilieri (21, bă, nene) ai noului ministru al Sănătății au probleme penale: Mihaela Maria Constantin este urmărită penal în dosarul corupției de la Casa de Sănătate, iar Călin Ciontu este inculpat în dosarul oprețiilor estetice de la Spitalul de Arși.

Iar asta se întâmplă doar la centru,

în timp ce în teritoriu grupurile de interese locale din ceea ce ar putea fi numit „mafia Sănătății“ se restaurează cu celeritate.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu“ Timișoara a fost numit manager interimar pe 27 noiembrie 2019, prin ordin al ministrului Costache, Raul Pătrașcu, un tânăr chimist, prospăt absolvent și de Medicină, de care ne-am ocupat mai amplu în cel mai recent număr al publicației noastre. Tânărul, cu imagine de geniu al chimiei, școlit la Yale și aureolat de prezența în diverse comitete, comiții și laboratoare, este, de fapt, un mărunt impostor academic, propulsat în față de o gașcă de bătrâne reptile din lumea medicală, pentru a le face jocurile.

Și li le-a făcut.

Pe 16 decembrie 2019,

tot prin ordin al ministrului Costache, Mihai Ionac a fost desemnat drept reprezentant al Ministerului Sănătății în Consiliul de Administrație al SCJU Timișoara. Aproape simultan, același Mihai Ionac a fost numit de către managerul Raul Pătrașcu în funcția de șef de secție (interimar) la Secția de Chirurgie Vasculară a SCJU Timișoara.

Omul e competent, e profesor universitar și, mai ales, le are la perfecție pe astea cu penalul: a fost suspect într-un dosar de luare de mită, dosar clasat cu mare larghețe de către procurorul Papici (vom reveni în numărul viitor cu detaliile acestei rușini judiciare) și este în continuare suspect într-un dosar de abuz în serviciu și înșelăciune, disjuns din dosarul inițial. Iată cum PNL, prin ministrul Costache și managerul Pătrașcu, au adus un penal în fruntea unei secții a SCJU Timișoara. Și nu numai că au făcut asta, dar au făcut-o și ilegal, căci Mihai Ionac mai fusese șef al secției de Chirurgie Vasculară și pierduse în vara acestui an concursul pentru conducerea secției, precum și șefia secției. În aceste condiții, managementul spitalului poate numi un alt șef interimar, pentru o perioadă de maximum șase luni, dar acesta nu poate fi nici fostul manager și nici unul dintre cei ce au picat examenul pentru ocuparea postului.

Printre altele, Mihai Ionac

era cercetat disciplinar pentru că, deși nu mai era șef al Secției de Chirurgie Vasculară a SCJU Timișoara, se recomanda în continuare ca deținând această funcție și pretindea ca legătura cu secția să se țină prin intermediul lui, ca factor decident.

Dosarul clasat de Papici, într-un mod absurd, pe care îl vom descrie în primul număr al revistei din 2020, conținea povestea sinistră, descoperită de Curtea de Conturi, a unor șpăgi monstruoase, mascate sub păturica străvezie a donațiilor făcute de pacienți către fundația/asociația lui Mihai Ionac. Peste 100 de pacienți apăreau în rechizitoriu ca autori ai unor plăți către asociația respectivă, înainte de operație, și în nici un caz după.

Într-un e-mail către o pacientă potențială, după ce explică procedura medicală și avantajele acesteia, Mihai Ionac scrie în clar: „Relativ la costurile materialelor pe care trebuie să le folosim la operație, ele vor fi acoperite dacă veți avea amabilitatea de a dona în contul fundației secției noastre suma de 5.000 de lei“.

Să ne înțelegem:

Mihai Ionac opera și operează într-o secție a unui spital public. Costurile operațiilor, incluzând materiale și „manoperă“, sunt integral acoperite de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și totuși, omul cere pacienților să „plătească“ costurile materialelor deja plătite de stat în conturile unei fundații controlate de către el.

Cam ăsta este respectul

pe care îl arată PNL față de promisiunile proprii din campanie, față de angajamentele luate în fața alegătorilor, față de angajamentele luate de Klaus Iohannis, care molfăia până mai deunăzi penali de dimineață până seara.

Dar e bine așa. Să reinstaurăm impostura și frauda, căci dacă nu prin noi înșine, cei ce ne tragem din hoții de la Râm, atunci prin cine? –catavencii.ro

Urmariti va rog multe alte subiecte interesante la categoria:  Distrugerea Romaniei

2 gânduri despre &8222;PNL de la PENALII AILALTI – Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, acaparat de penali&8221;

  1. Imi amintesc de cazurile extrem de mediatizate ale doctorilor Ioan Lascar, Gheorghe Burnei, Irinel Popescu si alti „grei” intr-ale medicinii, care au fost acuzati de malpraxis si de luare de mita, apoi plimbati pe la DNA, urmariti penal, impotriva carora s-au luat masuri de arestare preventiva si nu numai. Scopul? Compromiterea profesionala a acestora in interesul clinicilor private din strainatate precum si distrugerea sistemului medical de stat. Emigrarea in masa a medicilor din ultimii 7-8 ani (undeva in jurul cifrei de 42000 de specilaisti + medici primari) a lasat loc liber indivizilor din articolul mai sus mentionat. Adica a celor care au terminat cu nota 6 o facultate (si aia la particular) si nu i-a primit nimeni prin strainatate (inclusiv din lipsa unei minime experiente practice), ori beizadelele ce s-au dovedit ingretosate de sistemul de invatamant romanesc si-au absolvit Yale University, dar au preferat sa se intoarca din prea multa inteligenta! Really???? sa fiu pe intelesul lor! Caricaturile astea de oameni au devenit vatafi pe mosia mioritica spitaliceasca sustinuti de alesii neamului, care prefera totusi sa se trateze la Paris si Viena, din prea multa incredere in maiestria si capabilitatile protejatilor! Nu spunea Basescu ca tara are nevoie doar de ospatari si tinichigii, iar medicii sa plece ca avem destui? Atunci de ce ne mai plangem, ca ajungem sa murim prin spitale „vindecati” de astfel de specimene, care pe deasupra ne mai cer si bani pe procedura medicala? Inca n-am ajuns sa visam la statuia ridicata lui Raed Arafat, dar cred ca-i vremea s-o facem!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s