12 Ianuarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

Sf. mucenita TatianaAceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca. Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian. Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge. Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat. Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita. Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie12.htm

Video cu explicatii in cazul politistului ucis in atentatele de la Paris

Aceastea sunt imagini de la impuscaturile din cazul Charlie Hebdo, imagini care au fost retrase sau date jos de pe multe site-uri web. După cum veți vedea nu conține sânge sau violență grafica. Aceasta este o mare gaură in povestea oficială.

Urmariti va rog si:

11 Ianuarie Sfintii zilei de astazi. Viata Sfantului Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul TeodosieCuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie cel din Antiohia.

Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei. Era fiul unor parinti vestiti. Ascultând odata cu încordare glasul Stapânului, si-a lasat casa, bogatia, rudenia si toate celelalte si s-a dus în niste locuri retrase, care dadeau spre mare. Si facându-si o chilie strâmta petrecea viata monahiceasca, îmbracat cu haina de par. Sub haina purta lanturi grele: unul la gât, altul la mijloc si câte unul la fiecare mâna. Staruind în rugaciune si în lucrul mâinilor sale, adormea dorinta si trufia si celelalte patimi trupesti. Parul lui era bogat si lung pâna la picioare. Câteodata împletea cosuri, iar alta data îsi facea de lucru în gradina, unde semana seminte si aduna de acolo hrana din destul pentru el si pentru strainii ce întâmplator veneau la el.

Vestea despre el ajungând pâna departe, multi veneau la el, cerând sa petreaca acelasi fel de viata, asa ca pustiul acela s-a schimbat într-o alta cetate cereasca. Odata navalind acolo agarenii, nu l-au suparat cu nimic, ci rusinându-se de acest fericit, s-au dus de acolo. Din pricina navalirii agarenilor, fericitul, lasând pustiul, a venit în patria sa si facându-si o chilie mica savârsea aici duhovniceasca lucrare. Caci zicea: „Desi s-au rusinat de noi agarenii, dar scris este pentru noi sa nu dam loc urgiei. Când Hristos a fugit de Irod, ne-a învatat sa facem si noi asa; si învatatura avem sa nu ne aruncam singuri în ispite; iar patria noastra nu ne opreste de la lucrarea duhovniceasca, daca voim sa o savârsim”. Dupa scurt timp s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, soborul celor zece mii de sfinti îngeri.

Acest praznic se savârseste înauntrul bisericii sfintei Anastasia, cea din golful lui Domnin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mal, care, batut fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Vitalie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Teodosie egumenul sfintei Manastiri Filoteu din Muntele Athos, care a fost si episcop de Trapezunt si care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie11.htm

Cazul Charlie Hebdo – Incredibil!!! Unul dintre atacatori si-a pierdut actul de identitate la locul crimei!!!

CNN International a raportat: „Poliția a găsit un document la locul de filmare apartinand lui Said Kouachi, . „A fost singura lor greseala”, a declarat Dominique Rizet, BFMTV colaboratorul de presa cu politia  și consultant pe probleme de justiție, ceea ce a dus la usurarea anchetei.”

010815jesuitcharlie

2 suspecți aflati în libertate: Said Kouachi și Cherif Kouachi. Poliția a găsi ID-ul lui Said, la locul atentatului la birourile revistei Charlie Hebdo, unde 12 de persoane au fost ucise.

Incredibil. Asasini profesionisti, dar se întâmplă să-și piardă ID-ul chiar la locul faptei.

După cum cryptogon subliniază, am văzut asta înainte. la 11 septembrie 2001 in New York. Sub daramaturi, autoritatile au gasit miraculos viza lui Satam Suqami care era acuzat de terorism si care a căzut din avioanele care a lovit turnurile și a supraviețuit intact. A devenit un exponat de urmărire penală la procesul lui Zacarias Moussaoui.

Și acum, la Paris, Said Kouachi, un atacator profesionist purtand un costum negru de comando, care deținea o AK-47, din intamplare  isi scapa/ pierde ID-ul său pe podeaua biroului Charlie Hebdo.

Știm deja ca atacul de la Paris nu a fost un atentat sinucigaș cu bombă. Atacatorii doreau să scape și au făcut-o. Dar unul dintre ei s-a întâmplat să-și piardă ID-ul la locul faptei?

Sau el l-a aruncat intentinonat, cu scopul de a-si dezvalui intentionat identitatea, „Aceasta sunt eu, prinde-mă dacă puteti”? Asta ar fi ceva nou. – Dar atunci de ce mai purtau cagule 🙂 – infowars.com

Sa ne amintim ca si la avionul daramat in Ucraina s-au recuperat toate pasapoartele victimelor:

„Toate pașapoartele care apar în video de propagandă sunt în stare perfecta. Ei vor ca noi să credem că toate pașapoartele au scăpat intacte după ce un avion plin cu combustibil a fost doborât de o rachetă SAM – să nu mai vorbim de căderea de la 33.000 de metri. Și asta nu e tot! Multe dintre pașapoartele prezentate sunt în mod clar invalide: unele au fost “-perforate”, în colțul din stânga sus, în timp ce altele au fost “tăiate” (triunghiular la capacul frontal centru dreapta) – ceea ce face imposibil ca acele pașapoarte puteau fi folosite pentru a călători internațional.”

Din pacate majoritatea cred aceste aberatii si sunt atat de spalati pe creier incat orice incercari de a-i lumina si de a-i scoate din acest matrix creeat de acesti papusari care conduc lumea, sunt sortite esecurilor.

Dupa aceste atentate se va trece cu sigurata intr-o noua era a controlului si totodata va aduce mari schimbari pe plan mondial. Daca dupa 9/11 Septembrie 2001 lumea s-a schimbat decisiv, in special in SUA, in privinta cedarii liberatilor, in schimbul „protectiei” acum va urma etapa a doua. SUA va introduce noi sistem de supraveghere si control a populatiei, fascismul punand definitiv stapanire pe acesta tara, iar  Europa o va lua pe aceleasi urme, oamenilor le va fi de asemnea ingradita liberatatea pentru asa zisa protectie impotriva „jihadismului islamic.”

La fel daca dupa atentatele de la New York, SUA a gasit pretextul perfect pentru a invada Afgaistanul si Irak-ul, este foarte posibil ca aceste noi inscenari din Franta sa duca la invazia Siriei si Iran-ului. Daca reusesc acet lucru, le va mai ramane doar Rusia, marea lor tinta. Au incercat papusarii initial sa o ia invers, de sus in jos, si anume sa distruga initial Rusia prin razboiul initiat in Ucraina si apoi sa puna mana pe restul, dar din nefericire pentru ei nu le-a reusit. Iar acum dupa episodul ISIS care a fost creeat tot de ei cu acelsi scop si care deocamdata nu le-a reusit, au gasit acum in schimb un alt pretext, bineinteles care au avut ei grija prin presa controlata sa-l lege de Statul Islamic, organizatie care isi are multe dintre baze in Siria si chiar si in Iran.

Nu ne ramane de facut decat sa vedem ce va urma, din pacate nu avem puterea de a schimba ceva. Cu Dumneze inainte!

Urmariti va rog si:

10 Ianuarie – Vietile Sfintilor zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Grigorie, episcopul NysseiAcest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria. Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului. Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti. El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i: „Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma”; apoi îl îngropa dupa rânduiala. Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui. Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte. In 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie10.htm

Video. Romania parte a planului colonial conceput de papusari in vederea instaurarii Noii Ordini Mondiale

Nu imi place concluzia trasa la sfarsitul acestui video si nu sunt de acord cu ea, dar in rest paralela intre discursul lui Ceausescu si evenimentele care aveau sa urmeze sunt foarte sugestive si confirma intru totul cele declarate de fostul presedinte.

Pentru noi, românii, totul a început în decembrie 1989, atunci cînd o mînă de agenţi ai unor puteri străine a profitat de nemulţumirea, absolut justificată, a românilor şi a declanşat o lovitură de stat care, prin haosul creat, a facilitat acestor diversionişti drumul spre înalta societate. În entuziasmul înlăturării lui Ceauşescu şi a potentaţilor de atunci, românilor nici nu le trecea prin cap ce avea să-i aştepte peste numai cîţiva ani.

Acesta a fost punctul de pornire spre distrugerea controlată a României, pentru că – şi evenimentele ulterioare aveau să o confirme – ţara noastră reprezenta o frînă în calea planului de globalizare – practic, o nouă formă de colonizare a unor state mici, dar bogate în resurse naturale. Cei care conduc destinele Romaniei dupa 1989 sint tradatori de tara. Dupa asasinarea Ceausestilor Romania este in stare de ocupatie nedeclarata si plateste tribut. Intre cei mai ticalosi tradatori si vinzatori de tara este Mugur Isarescu. – youtube.com

Pentru o mai buna intelegere a celor descrise mai sus, urmariti va rog si subiectele celelalte de la categoria: Distrugerea Romaniei

Cele 5 puncte urmarite de catre CIA si MOSSAD in urma inscenarilor de la Paris

1. Se aprinde un mare conflict, care mocnea de mult, intre crestini si musulmani

2. Lovesc puternic in religie, aratand cat de periculos este sa crezi in Dumnezeu si la ce poate duce astfel de crezuri.

3. Sistemele de supraveghere si control, la fel ca in SUA, se vor impanzi in toata Europa. Era de asteptat ca dupa atentatele regizate de la 9/11 Septembrie 2001 sa vina si randul Europei. Cuvantul terorism este din nou pronuntat de media la fiecare doua trei cuvinte.

4. SUA s-a asigurat acum in fata opiniei publice si de acum inainte isi vor putea duce pe mai departe razboiul de cucerire si control asupara zonei arabe, tintele lor fiind Siria si Iranul. Deja populatia este manipulata pe la televiziuni, ca acesti atacatori ar fi in legatura cu organizatia ISIS. Vor inventa cu siguranta noi legaturi si pretexte pentru a putea intra in sfarsit in tarile amintite anterior. Lucru pe care in celelate inscenari nu l-au reusit inca.

5. Este foarte posibil ca acest nou conflict creeat sa fie scanteia mult dorita care sa aprinda in sfarist un conflict major, care este atat de dorit de Elita Mondiala.

Pentru o mai buna intelegere a punctelor descrise mai sus, urmariti va rog si:

9 Ianuarie Sfintii zilei de astazi. Vietile Sfintilor Poliecut si Eustratie

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Sf. Mucenic PolieuctPolieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: „nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Cuviosul EustratieAcest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: „Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: „Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: „Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie09.htm

Franta. Atentat terorist sau actiune de tip Steag Fals?

Atentatul de miercuri din Paris, de la sediul publicatiei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morti si opt raniti, a dat nastere la o serie de teorii ale conspiratiei.

Pe retelele de socializare au fost constatate rapid mai multe neconcordante si in scurt timp s-au conturat mai multe teorii, scrie publicatia Heavy.

1. A fost „inside job”

Una dintre teorii este ca atacul de la Charlie Hebdo a fost orchestrat dinauntrul publicatiei, intrucat atacatorii stiau cu precizie cand trebuie sa actioneze pentru a ucide cele mai importante tinte: Stephane Charbonnier (Charb) si Jean Cabut (Cabu), despre care se crede ca era cel mai bine platit caricaturist din lume.

Atacatorii au stiut exact cand sa patrunda in cladire pentru a-si prinde tintele in interior. Miercuri la Charlie Hebdo avea loc sedinta de redactie saptamanala si toti angajatii importanti se aflau acolo.

2. A fost un atac sub steag fals

Atacul sub steag fals ar fi fost conceput pentru a parea ca este comis de altcineva. Ar fi cateva indicii ca asa s-a petrecut atacul:

– Momentul atacului – teroristii reactioneaza la o caricatura postata pe Internet cu o ora inainte de atac, insa nu este suficient timp pentru ca acestia sa gaseasca sediul, sa se organizeze, sa faca planul, sa se pregateasca, sa se inarmeze si sa se echipeze;

– Glontul a ratat capul unui politist si a starnit praf cand a ricosat in peretii de ciment – nu tragi in ciment daca nu vrei sa fii ucis de un glont care a ricosat, deci este posibil ca politistul sa fi fost protejat de atacator;

– A fost un atac bine gandit, avand in vedere pregatirea militara, postura si miscarile atacatorilor;

3. CIA si Mossad-ul sunt implicate

Teoria steagului fals reluata din nou, de aceasta data implicand agentiile secrete straine precum CIA si Mossad.

Conspirationistii compara atacul din Paris cu cele din 2008 din Mumbai, cand s-a zvonit ca CIA si Mossad se afla in spatele celor 12 atacuri coordonate. Este mentionat arsenalul impresionant al atacatorilor de la Paris – arme automate si un lansator de rachete, insa nu este lamurit scopul unei asemenea actiuni.

4. Razboiul permanent

Unii cred ca un grup secret de persoane are influenta asupra evenimentelor la nivel global, ca acesta sponsorizeaza terorismul pentru a tine sub control tarile mai progresive ale lumii.

Teama este un important factor generator al razboiului si razboiul imbogateste oamenii. Terorismul este o buna modalitate de a justifica razboiul, argumenteaza sustinatorii acestei idei.

5. Yemen

Cei doi suspecti ce au deschis focul in redactia Charlie Hebdo, Cherif Kouachi si Said Kouachi, au legaturi cu terorismul din Yemen. Aceasta tara prezinta un interes strategic pe plan mondial, avand un punct de tranzit crucial pentru petrol, Bab el-Mandab.

In plus, Yemenul ar avea unele dintre cele mai importante rezerve de petrol ale lumii. – ziare.com

Mai jos avem si cateva imagini care nu se pupa, vedeti  nesincronozarea culorii de la oglinzile masinii din imagine, care ei au sugerat ca ar fi aceasi:

citroen

E ciudat cat de repede i-a identificat(de gasit sunt convins ca nu ii va gasi vreodata) politia franceza pe acesti „teroristi”, la fel s-a intamplat si la atentatele din 9/11 Septembrie 2001, au fost identificati imediat suspectii, la fel in cazul asasinarii lui Kennedy, l-au gasit imediat pe „vinovat”, persoane care in timp s-au dovedit ca nu au avut nici o legatura cu acele actiuni. Mie mi se pare ca seamana foarte mult cu inscenarile din cazul decapitarilor „provocate de ISIS”. Toate acestea fac ca Europa sa continue drumul Americii, vor urma probabil scannere corporale de control in toate aeropoartele din Europa, cum e si in SUA sau Mare Britanie, iar implanturile cu siguranta vor reveni din nou in actualitate, de asemnea camerele video vor impanzi toate strazile Europei.

Alex Jones de asemnea remarca ca cei care au tras in aceste atentate pareau niste soldati foarte bine pregatiti si precisi in actiunea pe care au provocat-o. Sunt multe semne de intrebare, timpul le va rezolva si noi dovezi vor iesi la iveala in curand.

Urmariti va rog si subiectele de la categoria: Terorism

Video. Despre ce mai puternica si influenta familie din lume – familia Rothschild

Familia Rothschild 500 de trilioane avere

Pentru o mai buna intelegere a celor din video, urmariti va rog si: