Un altfel de român

La mai bine de o jumatate de secol, Holocaustul nazist este si astazi subiectul unor numeroase controverse. Dincolo de disputele vehiculate în planul adevarului istoric, dar, mai ales, pe terenul intereselor materiale sau politice, exista certitudinea unor cutremuratoare suferinte si umilinte îndurate de milioane de oameni numai pentru simpla vina ca s-au nascut evrei. Acreditarea ideii ca România face parte dintre tarile participante la Holocaust a stârnit, cum era si firesc, numeroase controverse. Evident ca la aceasta chestiune extrem de sensibila este nevoie de certe dovezi istorice. În functie de aceste dovezi, reliefate în mod obiectiv, fara patimi si interese fatise fata de realitatea istorica, trebuie sa ne asumam trecutul. Fara a polemiza despre existenta sau nonexistenta unor actiuni facute de statul român, în acei ani ce se înscriu, prin consecinte, în lugubrul si neomenescul fenomen al Holocaustului prezentam un caz care, dimpotriva, demonstreaza  alte însusiri ale românilor, dovedite de-a lungul existentei lor istorice, acelea de toleranta, ajutor si, mai presus de toate, omenie. Este vorba de gestul unui industrias român care, în vâltoarea acelor vremuri de razboi, si-a riscat viata, averea, salvând din calea pogromului nazist în jur de 3600 de concetateni evrei. El face parte din lungul sir de eroi adevarati peste ale caror fapte curgerea implacabila a timpului a asternut mantia anonimatului.

Vaduva lui Shindler infirma faptele sotului sau

Despre Cornel Dumitrescu, autorul acestor fapte demne de scenariul unui film senzational, am aflat de la inginerul bucurestean Neagu Florea. Pentru domnia sa, biografia si actiunile salvatoare ale industriasului român sunt motivul unor ample investigatii facute atât în tara dar si în arhivele altor state. Elemente indubitabile despre acest fapt istoric au mai fost date publicitatii, nu cu mult timp în urma, ele fiind reproduse si de celebra revista în limba româna, „Orient Expres”, tiparita la Tel Aviv. În urma acestor dezvaluiri, ing. Neagu Florea a fost invitat de catre Ambasada Israelului la Bucuresti pentru a da curs si a face demersurile intentiei manifestate de Institutul Yad Vashem din Ierusalim pentru ca, post mortem, pentru faptele sale, românul Cornel Dumitrescu sa fie confirmat ca erou al poporului evreu. Investigând acest caz, desigur nu am putut sa nu-l asociem cu celebra lista a enigmaticului industrias german Oscar Schindler, pe care s-ar fi aflat numele a 1200 de evrei salvati de deportarile nazistilor. Studiind biografiile celor doi, inginerul Neagu a constatat ca între ei exista uluitoare asemanari. Si unul, si celalalt s-au nascut în acelasi an: 1908. Coincidenta face ca, în 1939, Schindler sa cumpere o fabrica de vase emailate în Cracovia, iar românul nostru – una de textile în orasul bucovinean, Cernauti. În 1944, cursul evenimentelor istorice îi obliga pe amândoi sa se retraga din afaceri. Pe toata durata razboiului, ambii au contacte apropiate cu populatia evreiasca. Daca pentru Schindler, vaduva sa, Emilie Schindler, soca opinia publica în toamna lui 1997, la 90 de ani, cu afirmatia: „Daca nu dadeai bani nu aveai loc pe lista sotului meu”, în cazul lui Cornel Dumitrescu lucrurile se prezinta de cu totul alta natura.

De la fiu de taran la proprietar de fabrica

La origine, Cornel Dumitrescu este fiu de taran de pe meleagurile Mehedintiului. Dupa primele clase urmeaza cursurile liceale în orasul Corabia. Situatia materiala precara a familiei îl obliga sa le întrerupa. În speranta unui trai mai bun ajunge la scurt timp în Bucuresti. Înzestrat cu o inteligenta nativa deosebita, ambitios dar cinstit, urca rapid pe treptele afirmarii profesionale si sociale, devenind în câtiva ani de la simplu curier la înalta functie de director în Consiliul Director al Bancii Marmorsh-Blank. În acea perioada (interbelica), „micul Paris” stralucea de savoarea boema a întâlnirilor înaltei protipendade. Functia l-a ajutat pe Cornel Dumitrescu sa aiba strânse legaturi cu multe persoane din aceasta lume. Înalt, bine facut, fin si discret, el nu putea sa nu iasa în evidenta si sa nu devina o persoana bine cunoscuta si respectata. Si cum toate cancanurile si bârfele high-life-ului bucurestean ajungeau în budoarurile „Duducai” si, prin ea, implicit, la amantul sau, Regele Carol al II-lea, Cornel Dumitrescu este invitat si la receptiile oferite de Casa Regala.
Devine un apropiat al regelui si, potrivit marturiilor facute de el mai târziu, în cadrul unor anchete, este chemat de multe ori în puterea noptii de catre suveran la discutii si partide de bridge.

Cumpara o fabrica de textile la Cernauti

Sfatuit si sprijinit de rege, Cornel Dumitrescu renunta la situatia sa de înalt functionar bancar si se aventureaza în afaceri, cumparând o fabrica de textile la Cernauti. Comenzile uriase facute de catre armata româna, dar mai ales de catre nemti, au facut ca, în primii ani ai razboiului, afacerile lui Cornel Dumitrescu sa fie mai mult decât profitabile. Pentru a face fata cererii trebuia sa suplimenteze personalul. Avea nevoie de angajati, multi dintre cei deja existenti erau de etnie evreiasca. Prezenta tot mai numeroasa a trupelor germane în zona a creat o serie de neplaceri linistei si armoniei dintre cetatenii orasului bucovinean.
Desi aliati, nazistii se comportau ca adevarate trupe de ocupatie. Au fost introduse ordine stricte fata de situatia evreilor. Prin acestea au început confiscarile de averi, discriminarile, arestarile si deportarile în lagare sau Transnistria. Speculând un ordin dat de catre maresalul Ion Antonescu, prin care se stipula ca evreii angajati în fabricile producatoare de furnituri pentru armata sunt supusi regimului e deportare, Cornel Dumitrescu trece la actiune. Ca român, ca fiu de taran cu mila lui Dumnezeu, nu a putut fi de acord ca angajatii sai, familiile si rudele acestora sa devina victimele unui odios scenariu de exterminare.

3600 dintre angajati sunt evrei

Angajeaza pe acelasi post mai multi evrei, chiar cu pretul de a concedia lucratori de nationalitate româna. Multor familii le asigura o ratie de hrana zilnica de la cantina fabricii. În numeroase cazuri, prin relatii si cu puterea banilor, trateaza direct cu autoritatile germane. Numarul total al angajatilor evrei s-a triplat, în doi ani ajungând la cifra de 3600; cifra care se poate verifica în arhivele existente si astazi, ele fiind descoperite la Cernauti, de catre ing. Florea Neagu.
În vara lui 1944 fuge, asemeni multor români bucovineni, din fata ofensivei sovietice. Dupa razboi, când societatea româneasca era ravasita de actiunile revansarde ale ocupantului sovietic si ale agentilor comunisti scoliti de Moscova, Cornel Dumitrescu, ca fost „exploatator” a intrat, evident, în vizorul organelor de urmarire si ancheta. Cu averea confiscata de rusi, este obligat sa-si caute de lucru pentru a supravietui.

Salvat de la închisoare de declaratiile unor evrei

Se angajeaza ca simplu agent la o companie de asigurari. Este „invitat” în mai multe rânduri de catre serviciile speciale ale armatei sovietice, GRU, sa dea explicatii despre rolul sau în perioada razboiului, ca proprietar al unei fabrici producatoare de furnituri militare pentru inamic. Invitatia se transforma în arest. În timpul judecarii sale si a pronuntarii unei pedepse ce se prefigura a fi de ani grei de închisoare, declaratiile facute de mai multi evrei la postul de radio BBC care multumeau, pe calea respectiva, românului Cornel Dumitrescu pentru ca i-a salvat de la moarte, declaratii consemnate într-un document oficial venit de la Moscova îi redau libertatea.

Florea Neagu se bate pentru reabilitarea lui Dumitrescu

Obsesia ing. Florea Neagu de a face cunoscute faptele lui Cornel Dumitrescu are mai multe motivatii. În primul rând pentru ca au fost colegi. S-au întâlnit prin anii `60, Florea Neagu fiind inginer stagiar la Institutul de Proiectari Miniere, iar Cornel Dumitrescu sef al Serviciului Planificare.
Despre aceste întâmplari ing. Florea povesteste:
„În vara acelui îndepartat an 1965, Cornel Dumitrescu nu avea de unde sa stie despre Oscar Schindler si lista sa. Dar el avea un motiv, pe care mi l-a si marturisit, repetând apasat ca ce-mi spune mie nu mai stie nimeni. Acel motiv venea din teama lui de a nu mai rascoli trecutul propriu, când fusese anchetat de crime de razboi, în 1946, de catre un general sovietic. Aflând ca se afla pe lista de propuneri pentru decoratii, a venit în audienta, pe atunci detineam functia de director general al institutului, si m-a rugat destul de ferm sa-l tai de pe lista. La nedumerirea mea el mi-a relatat suita de întâmplari pe care le-a petrecut în timpul razboiului, spunându-mi printre altele: <Divortat sunt, avere am avut, ca am jucat carti cu regele si ca beam cafea cu Duduia stiu cei de la securitate, iar dumneavoastra ma împingeti sa fiu din nou în vizorul lor. Va previn sa nu va ia si pe dumneavoastra la ochi>.
Si totusi, în fotografia AGERPRES, din 3 noiembrie 1965, de la ceremonia  de decorare la Consiliul de Stat, printre cei decorati se afla si Cornel Dumitrescu. Atunci când îl ascultam pe Cornel Dumitrescu, în vara lui 1965, nu banuiam ca în anii `90, când el nu se mai afla printre cei vii, pentru memoria sa ma voi angaja într-o adevarata munca de investigatie care nu s-a oprit nici astazi, desi am gasit dovezi fundamentale care atesta actiunile sale de salvare a celor peste 3600 de evrei. Încurajatoare au fost pentru demersul meu marturiile unor oameni, dar si documentele despre acest caz gasite în arhivele altor tari. Dna Liuda Shtern, din Brookline (SUA), aflând din presa româna despre Cornel Dumitrescu, mi-a transmis o scrisoare (23 octombrie 2000), prin care ma felicita de faptul ca încerc sa readuc la lumina faptele acelui om care, asa cum a aflat si ea de la alti conationali evrei, a fost îngerul salvator de la moarte sigura nu numai pentru una sau doua persoane ci pentru mii. Iar d-na Martha Hellrech, din Tel Aviv, într-o scrisoare din iunie 2001, îl declara pe Cornel Dumitrescu, salvatorul ei, al sotului ei si al parintilor ei cu urmatorul text: <Subsemnata Martha Hellrech declar ca Cornel Dumitrescu m-a salvat pe mine, pe sotul si parintii mei, de deportarea în lagarul din Transnistria. Sotul meu lucra în meseria de inginer la o firma, la dl Glodianu. Fara nici un motiv a fost sters de pe lista camerei de munca, si deci bun de deportare, împreuna cu familia lui. Atâtia ani au trecut de atunci si n-am uitat pâna azi gestul nobil, uman si plin de întelegere, pentru noi evreii, de pe timpul acela foarte greu. Sper ca-i merge bine dlui Cornel Dumitrescu si îi doresc din suflet toate bune, multa sanatate si fericire, de la Martha, care nu l-a uitat nici pâna în ziua de azi!>.
Dna Elena Gorgonet, vara primara a lui Cornel Dumitrescu i-a relatat unui coleg de-al meu de la IPROMIN, ing. Mircea Chivu, ca:  „La Cernauti am lucrat la fabrica textile Tricotania, la birou, secretara varului meu, Cornel Dumitrescu, director, si a lui Winter, subdirector, evreu. Eu am ajuns la Cernauti pe 25 mai 1943, la invitatia lui Cornel, el este varul meu primar, care m-a învatat poezii. Am plecat din Cernauti cu ultimul tren (înainte de ocupatia sovietica), la data de 26 martie 1944. La fabrica Tricotania lucrau atunci numai evrei, mai erau câtiva români si câtiva ucraineni. Cornel era prieten cu toti generalii, cu toti coloneii si cu primarul orasului. Evreii de la fabrica lui nu purtau steaua galbena! Cornel era larg la suflet. La Cernauti oprea carutele cu evreii ce mergeau spre Transnistria si îi întorcea în oras”. Demersul meu de cautare a dovezilor m-a condus de doua ori la Moscova în 1999 si în 2000, chiar la Cernauti unde am reusit sa gasesc statele de plata ale fabricii Tricotania, în original semnate chiar de Cornel Dumitrescu. În aceste liste lunare sunt rubrici care specifica originea etnica si alta de <taxe militare pentru evrei>, fiind prevazuta suma fiecarui angajat din aceasta etnie.
Cu titlu ilustrativ va prezentam un fragment din lista evreilor angajati la Tricotania din luna iunie 1943 la serviciul administrativ:
1. Alper Marcus, n. 1913, Berhamed;
2. Feder Herman, n. 1909, Cernauti;
3. Huselman Mend, n. 1900, Broscauti;
4. Sedner Regina, n. 1890, Cernauti;
5. Schumacher Emanoil, n. 1912, Cernauti;
6. Schumachter Iacob, n. 1913, Cernauti;
7. Semerler Alexandru, 1906, Radauti;
8. Winter Nicolae, n. 1901, Budapesta etc.
Cornel Dumitrescu a trecut în vesnicie în 1976, luând cu el propriul trecut. Trecutul unui fiu de taran român ajuns prin munca si cinste la înalte functii profesionale si sociale, dar si împrejurarile tulburi ale razboiului unde, riscându-si viata, a redat dreptul la viata unor semeni de-ai sai, proscrisi pe nedrept de alti semeni. – historia.ro