Cititi va rog si: Părintele Justin: Europa nu mai e creştină, Europa nu mai e decît o cîrpă lepădată, de la Moscova înspre Occident
An: 2014
România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc intre 28 si 29 Iunie la Palatul Parlamentului
România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului,mai exact în foaierul Senatului,unde la această oră pregătirile sunt în toi. Este Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România ne anunta Libertatea.
Decizia ca țara noastră să fie gazda acestei importante întâlniri a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Loja Națională din România a fost reprezentată de Marele Maestru Radu Bălănescu și de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici. România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Șeful masonilor români, a fost ales Președinte Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. La eveniment vor participa delegaţii din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.
Comentariu VT:
Romania se pare ca este tara care permite tuturor strainilor sa faca ce vor cu ea, o tara care dupa ’89 si-a pierdut din ce in ce mai mult coloana vertebrala. Interesele meschine si personale ale celor care conduc tara, au primat mereu in fata intereselor romanilor si a Romaniei, supunand tara la un jaf continu si ingloband-o in datorii imense.
In aceasta degringolada masonii si-au gasit un mediu foarte propice sa se dezvolte, formand o loja foarte importanta (Marea Loja a Romaniei), care este destinata pentru a face jocurile mai marilor masoni ai lumii. Avand si o pozitie startegica insemnata, tara noastra a devenit foarte atractiva pentru intrunirile elitei mondiale, fiind in mai putin de doua luni gazda a doua mari intruniri masonice, despre prima cititi aici.
Asta si pentru ca Rusia a devenit sau cel putin asa aflam din discutia purtata la intrunirea Biderberg din acest an, un dusman al Noii Ordini Mondiale. Iar ca sa intelegeti mai bine redau punctul din agenda Bilderberg 2014 referitor la ingrijorarile mai marilor, legate de noua politica a Rusiei:
„Un subiect important pe agenda Bilderberg 2014 este legat de criza din Ucraina, care a racit relația dintre Rusia și NATO. Globaliștii il acuza pe Vladimir Putin de a fi exclus Rusia de la noua ordine mondială, deoarece el a îndrăznit să “provoace sistemul internațional,” cum a explicat John Kerry.
Bilderberg va discuta despre temerile legate de intenția lui Putin de a construi un nou sistem economic alternativ, creat în jurul țărilor membre BRICS, un sistem “multi-polar“, care ar devasta dolarul ca monedă de rezervă mondială și de asemenea ar dilua puternic axa de putere SUA-UE-NATO.”
Daca asa sta intr-adevar treaba, lucrurile nu vor fi deloc groazave pentru noi in viitorul apropiat, pentru ca vom fi ca o oaie in mijlocul lupilor, gata sa o muste din toate partile dupa cum a profetit si Parintele Arsenie Boca.
27 Iunie Sfintii zilei de astazi
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.
Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Urvan guvernatorul Cezareei din Capadocia. Şi pentru că învăţa pe creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze de chinuri, ci mai vârtos să se îmbărbăteze pentru adevăr şi să moară pentru dreapta credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Şi întâi a fost băgat în temniţă; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit să jertfească la idoli, pe care el i-a doborât jos prin rugăciune; drept aceea a fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece ostaşi. Apoi a fost spânzurat de un lemn. Şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale picioarelor, şi a fost strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Dar biruind chinurile şi prin arătarea dumnezeiescului înger rămânând sănătos, a fost în repetate rânduri şi în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Văzând puterea cu care răbda chinurile şi seninătatea cu care le aştepta, mulţi din cei de faţă mergând către dânsul, se botezau şi se vindecau de bolile ce aveau. Însă pentru acestea, cei ce se botezaseră au fost ucişi prin tăierea capului, iar sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urmă scoţându-i două fâşii de piele de pe spinare din grumazi până în călcâie, sfântul a luat una şi a azvârlit-o în obrazul judecătorului, pentru care i s-a tăiat capul, întru slava şi lauda adevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.
Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie şi despre trei sute de litre de aur.
În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetăţi, Sinesie, episcop al Cirenei, bărbat şi filozof, şi iubitor de străini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof şi acela, dar nu iubitor de străini, grec însă cu credinţă şi foarte pornit spre închinăciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la şcoală şi împrietenindu-se, nu contenea Sinesie a-l sfătui, şi în tot chipul a încercat ca să-l aducă pe acela spre cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi în sfârşit târziu oarecând l-a plecat pe el să se facă creştin, şi botezându-l cu toată casă sa, îi vorbea lui despre judecata şi ce va să fie şi despre răsplătire, şi despre iubirea de săraci şi milostenie, căci Evagrie avea multă avere şi nu puţin aur; era însă învârtoşat şi atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul în toate chipurile ca să moaie învârtoşarea lui şi să-l aducă la îndurare, şi nicicum putând, în sfârşit l-a plecat ca să împartă aurul la săraci pentru ca să-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea episcopul. Dar mai întâi acela a zis către episcop:
„Eu mă aflu cu totul neputincios ca să împart cu mâinile mele acest aur la săraci după învăţătura ta, însă tu dacă crezi că-mi spui adevărul, primeşte trei sute litre de aur şi, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata lor, împarte precum voieşti, şi aşa cu adevărat, voi cunoaşte că-mi va plăti precum tu zici”; şi plecându-se episcopul la aceasta şi împărţind aurul, Evagrie a luat dovada scrisă de mâna episcopului, şi o avea în păstrare. Deci mai trăind după aceasta câţiva ani şi căzând într-o oarecare boală, aproape de darea sufletului fiind, a poruncit fiilor săi ca, atunci când îl vor îngropa, să-i pună în mâini dovada scrisă de episcop şi apoi să-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii săi dovada, au făcut precum li s-a poruncit, şi după a treia zi de la îngroparea lui s-a arătat Evagrie episcopului Sinesie, zicându-i: „Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală; iar spre a ta deplină încredinţare, cu însăşi mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat”, căci nu ştia episcopul că împreună cu Evagrie fusese îngropată şi dovada dată de el. Făcându-se ziuă, a chemat episcopul pe fiii lui Evagrie şi i-a întrebat dacă au îngropat şi altceva împreună cu tatăl lor, iar ei îi spuneau că nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: „N-aţi îngropat împreună cu el şi o oarecare hârtie?” Atunci ei, aducându-şi aminte, i-au zis aşa: „Stăpâne, când era el aproape de sfârşit, ne-a dat nouă o hârtie, zicându-ne: „După ce mă veţi îngropa, să nu mă acoperiţi cu piatra de deasupra mormântului, până ce nu-mi veţi pune în mâini această hârtie fără să ştie cineva despre aceasta”. Atunci episcopul degrabă împreună cu fiii lui Evagrie şi cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreună cu ei şi unii bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie şi deschizând, au văzut pe Evagrie zăcând cu bună întocmire şi după rânduială, neavând nimic neplăcut.
Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe care şi luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: „Eu, Evagrie filozoful, scriu ţie preacuviosului episcop:
Bucură-te întru Domnul. Am primit datoria, şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi cuvioşiei tale, că am câştigat însutita comoară în ceruri şi viaţa veşnică precum mi-ai făgăduit mie”. După ce au văzut toţi scrisoarea proaspătă şi au cunoscut că este scrisă de mâna mortului, mai ales că au adeverit aceasta fiii aceluia, că, atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreună cu tatăl lor, avea scrise numai cele de mâna episcopului, s-au spăimântat toţi, şi cu mare glas întru multe ceasuri strigau: „Doamne miluieşte”. Povestea şi cel ce le-a spus acestea ca şi scrisoarea aceasta se păstrează până acum, acolo, unde se păstrează odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredinţare a multora, arătând adică datoria, cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea după moartea lui Evagrie, este proaspătă şi de mâna sa scrisă.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.
Sfânta Ioana Mironosiţa, soţia lui Chusa, administratorul proprietăţii Regelui Irod, a fost una din femeile care L-au urmat şi însoţit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale pe pământ. Ea este amintită de Sf. Ap. Luca în capitolele 8:3 şi 24:10. Împreună cu celelalte mironosiţe, Ioana s-a dus la mormântul Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir după moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri despre minunea învierii lui Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf. Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat (24 februarie).
Sf. Ioana mai este prăznuită şi în Duminica Mironosiţelor.
Tot în această zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marchie şi Marchia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie27.htm
Legumele românești vor ajunge, în cel mult 24 de ore de la culegere, în marile lanțuri de magazine
In sfarsit si o veste buna:
Legumele și zarzavaturile românești câștigă tot mai mult teren în lupta cu produsele de import. În curând, din marile centre comerciale vom putea cumpăra produse autohtone, livrate în cel mult 24 de ore de la culegere. Este vorba despre un program în care sunt angrenaţi peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării, anunta digi24.
În marile lanțuri de magazine vor fi livrate prin intermediul Programului „Doar gust” aproximativ 10.000 de tone de legume și zarzavaturi românești din peste 35 de sortimente.
Astfel, hipermarketurile vor fi aprovizionate zilnic cu roşii, castraveţi, vinete, varză, ardei, ceapă, salată verde şi zarzavaturi.
Sigura problemă ar putea fi sincronizarea dintre capacitatea de producție a fermierilor și cererea centrelor comerciale, dar cei care se ocupă de acest proiect vor asigura logistica și costurile cu transportul, astfel încât să asigure livrarea produselor în maximum 24 ore de la recoltare.
Legumele, crescute pe câmp sau în sere, sunt produse în ferme din zonele legumicole Vidra, Izbiceni, Dracea, Nuci, Lunguleţu, Gheorghe Doja şi Măriuţa și vor fi supuse unui control strict al calității.
Vicepresedintele SUA Joe Biden: Protecția drepturilor minorităților sexuale ar trebui să fie la un rang mai înalt decât culturile naționale și cele sociale
Vicepreședintele american Joe Biden a declarat că protecția drepturilor minorităților sexuale ar trebui să fie la un rang mai înalt decât culturile naționale și cele sociale, raportează RIA Novosti cu referire la “Vocea Americii”. “Nu-mi pasă de cultura pe care o împărtășiți. Lipsa de umanitate, rămâne lipsă de umanitate, iar prejudecăţile – prejudecăţi -. afirmă Joe Biden, într-o declaraţie din timpul unei întâlniri cu un grup de susținători ai drepturilor minorităților sexuale din SUA și alte țări.
Vicepreședintele american a declarat că toate structurile guvernamentale ale SUA au fost instruite să acorde prioritate promovării drepturilor homosexualilor în străinătate. Țările care nu consolidează drepturile comunităților LGBT ar trebui să “plătească pentru lipsa de umanitate”, a declarat Biden. Anterior, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională Susan Rice a numit protecția drepturilor homosexualilor una dintre cele mai dificile probleme din domeniul drepturilor omului cu care se confruntă Statele Unite.
Sursa: ortodox.md/monitorizarea-presei
Cititi va rog si:
SUA si UE doresc sa sactioneze drastic tarile care se opun homosexualitatii si lesbianismului!
Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină
„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.
Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga,Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.
Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, ActiveNews a apelat la o parte dintr-un studiu pe aceasta temă al președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, studiu intitulat “Ideologie şi formaţiuni de dreapta în Romania (1919 – 1943)” *:
“Crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927, a marcat un moment esenţial în afirmarea curentului de dreapta, de factură totalitară. După aproape un deceniu de la Marea Unire din 1918, carenţele regimului democratic deveneau tot mai evidente, iar o parte a opiniei publice – mai ales a tinerilor – considera că erau necesare alte soluţii pentru “salvarea” ţării. În acest context a fost creată Legiunea Arhanghelul Mihail.
Corneliu Zelea Codreanu afirma că întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail “a durat un minut”, adică atât cât a citit textul: “Astăzi, vineri, 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici. Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Era vorba de o copie a icoanei de la Mănăstirea Văcăreşti, reprezentându-l pe Sfântul Mihail, care fusese păstrată în Căminul Studenţilor Creştini din Iaşi.
A doua zi, cei câţiva întemeietori ai Legiunii – “Văcăreştenii” – au mers la A.C. Cuza, cerându-i să-i dezlege de jurămintele pe care le-au depus în cadrul Ligii Apărării Naţional-Creştine, precizându-i în scris: “Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă”. A.C. Cuza i-a dezlegat de jurăminte şi i-a sfătuit să nu facă greşeli, deoarece “în politică, greşelile se plătesc scump”. Apoi, “Văcăreştenii”, deveniţi legionari, l-au vizitat pe Corneliu Şumuleanu, preşedintele LANC-Statutară, citindu-i o scrisoare în termeni similari.
Înfiinţarea Legiunii a trecut neobservată de opinia publică, iar presa nu a consemnat acest moment. Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). Membrii Legiunii îşi ziceau legionari, iar conducătorul lor – “născut, iar nu făcut” – era Corneliu Zelea Codreanu, numit “Căpitan”. În acel moment, Legiunea nu avea sediu şi nici resurse financiare. Cei câţiva aderenţi se adunau într-o cameră de la Căminul Studenţesc Creştin din Iaşi. Pe pereţii acesteia erau lipite fâşii de hârtie, pe care fuseseră scrise următoarele maxime: “Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”; “Feriţi-vă de pofta cărnii, care omoară sufletul”; “Nu alunga eroul din tine”; “Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată”; “Aştept învierea patriei mele şi nimicirea cetelor de vânzători”.
Legiunea păşea în viaţa politică a României fără nici un program, deoarece – afirma Codreanu – “nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei care aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeităţi – Raţiunea – va fi sfărâmată”. El susţinea că “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, că “Piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul; nu programul politic”. În opinia sa, Legiunea Arhanghelul Mihail va fi “mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic”. Din “şcoala legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, ca să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei”.
Caracterul totalitar al Legiunii Arhanghelul Mihail rezultă din atitudinea sa politică, ostilă democraţiei, partidelor politice, parlamentului, votului universal, precum şi din modul de organizare şi conducere a acesteia.
Atacul principal a fost îndreptat împotriva sistemului democratic, întemeiat pe partidele politice. În opinia lui Codreanu, politicienii României ofereau programe atrăgătoare pentru a înşela alegătorii. În fapt, ei erau un factor distructiv, trăiau în lene şi petreceri scandaloase; ei aveau nevoie de bani pentru viaţa proprie, dar şi pentru a întreţine clientela politică, pentru a obţine voturi, pentru cumpărarea de conştiinţe. În acest scop, politicienii urmăreau să obţină guvernarea ţării, adică posibilitatea spolierii ei, să intre în cât mai multe consilii de administraţie ale întreprinderilor evreieşti, pentru a încasa tantieme şi jetoane, să facă afaceri scandaloase. Astfel, corupţia se întindea ca o pecingine peste ţară. Când statul nu le va mai putea da banii necesari, politicienii vor ceda bancherilor străini bogăţiile pământului şi, cu ele, independenţa naţională. “O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. Acesta este politicianismul. Jos, se va întinde: mizeria, dezolarea şi deznădejdea”.
O altă direcţie majoră de atac se îndrepta împotriva evreilor, asimilaţi cu comuniştii. În opinia legionarilor, evreii au invadat ţara, profitând de complicitatea politicienilor şi de spiritul tolerant al poporului român. Evreii nu produc nimic, ci numai exploatează şi urmăresc distrugerea statului român. Ei erau acuzaţi că lovesc în fibra poporului român, mai ales a ţăranului, prin cumpărarea produselor agricole la preţuri de nimic şi împânzirea satelor cu cârciumi, la care vând produse alcoolice falsificate; ei ocupă slujbele cele mai bine plătite, înlăturând pe funcţionarii români; ei au ajuns să copleşească, prin numărul lor, oraşele pentru a le deznaţionaliza; ei au invadat Universităţile, urmând să înlăture elita românească; ei sunt stăpânii presei din România; ei sunt proprietarii întreprinderilor industriale şi ai băncilor din ţară; îi cumpără pe politicieni, care adoptă legi şi iau măsuri dirijaţi din umbră de evrei.
Asemenea idei fuseseră propagate şi de A.C. Cuza timp de mai multe decenii, dar aderenţa lor în rândul populaţiei a fost slabă. Din acest punct de vedere. Legiunea Arhanghelul Mihail nu venea cu elemente noi, prin care să se impună în peisajul politic al României.
După eşecul în alegeri, Corneliu Zelea Codreanu şi-a concentrat atenţia spre organizarea Legiunii şi impunerea ei în viaţa politică a României. Problema şefiei nu se punea în nici un fel, deoarece – aşa cum scria Ion. I. Moţa – Legiunea Arhanghelul Mihail “are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să se constituie sub conducerea şefului, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu”. Era una din caracteristicile esenţiale ale Legiunii, într-o vreme în care lupta pentru şefie constituia un obiectiv de bază în celelalte organizaţii politice, iar multe sciziuni şi confruntări au fost generate tocmai de această luptă.
La 1 august 1927, a apărut primul număr al gazetei Legiunii Arhanghelul Mihail, intitulată “Pământul strămoşesc”, care se tipărea la Orăştie, prin efortul părintelui Moţa. În primul număr erau publicate versurile lui George Coşbuc din poezia Decebal către popor: “Din Zei de-am fi coborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori,/ Dar nu-i tot una leu să mori/ Ori câine înlănţuit!/”. Gazeta a devenit un important mijloc de propagandă legionară. În octombrie 1927, “Pământul strămoşesc” avea 2586 de abonaţi, număr considerat de Codreanu ca un succes remarcabil.
Aderenţa la noua organizaţie a fost extrem de slabă. Horia Sima avea să scrie: ”Corneliu Codreanu nu putea să conteze decât pe indivizi izolaţi în oraşe şi sate. Asta era tot ce mai rămăsese din miile de tineri ce luptaseră în rândurile mişcării studenţeşti. Cea mai mare parte dintre ei, luaţi de curentul vieţii, se îndepărtaseră de politică; alţii stagnau încă în incertitudine. În condiţiile acestea sistemul anterior de organizare, întemeiat pe comitete judeţene, nu mai era valabil. Nu se puteau numi şefi de judeţ, acolo unde nu existau decât câteva elemente în fiecare judeţ. Corneliu Codreanu s-a văzut constrâns să adopte un alt sistem de organizare, ce reuneşte într-un ansamblu dinamic şi maleabil cele mai slabe efective existente. De aici necesitatea «cuibului»“. Acesta era alcătuit dintr-un număr de 3-13 oameni, sub comanda unui şef, care era numit de Căpitan. Corneliu Zelea Codreanu a stabilit că: fiecare membru al cuibului desfăşoară o activitate concretă; cuibul rezolvă problemele (de exemplu: săparea unei fântâni, repararea unui podeţ); cuibul este uşor transformabil, din unitate de muncă în unitate de luptă şi invers; creează un mare număr de cadre, deoarece oamenii se pot specializa în arta conducerii; localizează efectul unei trădări sau defecţiuni; este cel mai bun loc unde se poate face educaţie, toţi fiind prieteni, putându-şi destăinui necazurile, putând primi un sfat sau o pedeapsă. Cuibul trebuia să se conducă după şase “legi”: a disciplinei; a muncii; a tăcerii; a educaţiei; a ajutorului reciproc; a onoarei.
Legiunea a fost organizată pe patru secţiuni: de Tineret (Frăţiile de Cruce); de Protecţie; de Ajutor a Femeilor Române; Internaţională. Prima secţie cuprindea tinerii “care se prind cu noi fraţi ca să apere, să cureţe şi să dezrobească pământul nostru strămoşesc, crescând, muncind şi luptând în iubire de ţară, după principiile Legiunii”. Cel înscris avea următoarele obligaţii: să facă 5 abonamente la revista “Pământul strămoşesc”, pe termen de cel puţin 5 luni; să lucreze un sfert de oră pe zi pentru Legiune, sau să dea a 40-a parte din câştig; să boteze cinci copii în credinţa Legiunii, în termen de 5 luni; să-şi ajute fraţii din Legiune. Secţia de Protecţie era alcătuită din oameni maturi, care doreau “să susţină, să încurajeze şi să protejeze sforţările către o viaţă nouă, creştină, românească şi disciplinată, a tinerimii din Legiune”; membrii acestei secţii trebuiau să contribuie la ajutorul Legiunii (un sfert de oră pe zi sau a 40-a parte din câştig), să se ajute şi să se susţină reciproc “în toate întreprinderile şi împrejurările”. Secţia de Ajutor a Femeilor Române viza “restabilirea morală a societăţii româneşti”; mamele trebuiau să-şi crească copiii în credinţa creştină, contra “frivolităţii, a dezgolirii trupului, care dezonorează, urâţeşte şi dezgustă”, să combată “dansurile nesănătoase şi nemorale”, să lupte ca fetele de la ţară să nu mai ajungă servitoare la evrei. În Secţia Internaţională urmau să se grupeze toţi românii aflaţi în afara hotarelor ţării; scopul ei era de a “propovădui” adevărul despre invazia pământului românesc de către evrei, să adune calomniile debitate de evrei la adresa românilor, pentru a fi publicate şi cunoscute în ţară; să ţină legătura cu alte organizaţii similare din lume “în vederea rezolvării problemei jidoveşti”.
Legionarii aveau obligaţia să se conducă după patru “linii”: 1) credinţa în Dumnezeu, prin care considerau că se asigură “contactul cu morţii noştri şi ai neamului”; 2) încrederea în misiunea proprie – “o încredere nelimitată în steaua noastră şi a neamului”; 3) dragostea reciprocă – “ca şi cum am fi fost din aceeaşi familie şi ne-am fi cunoscut de mici copii”; 4) cântecul – ca formă de manifestare a stării lăuntrice; între cântece se numărau: Pe o stâncă neagră – care-l glorifica pe Ştefan cel Mare; Ca un glob de aur – închinat lui Mihai Viteazul; Cântecul lui Avram Iancu; Să sune iarăşi goarna – cântecul Şcolii Militare de Infanterie din 1917; Sculaţi Români – compus de Iustin Ilieşiu şi Istrati, care a fost proclamat Imnul Legiunii.
Legionarii trebuiau să fie mai întâi ei, “oameni noi”, “cu calităţi de erou”, un fel de prototip pentru românul de mâine, care “să frângă în două întreaga istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti”. De aici, preocuparea pentru crearea unui mediu special, prin viaţa comună în cuib, în tabere de muncă, în organizaţia şi “familia legionară”, după care legionarul va fi “trimis” în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul”. Unde se va duce, legionarul va crea un mediu de aceeaşi natură, va face alţi legionari şi lumea îl va urma; toţi la un loc vor constitui o oaste, o forţă, care va birui.
În Legiunea Arhanghelul Mihail s-au înscris câţiva foşti militanţi în LANC, precum inginerul Gheorghe Clime, avocatul Mile Lefter, inginerul Blănaru. De Legiune s-au apropiat gen. Macridescu şi prof. Ion Găvănescul. Dar, în general, aderenţa a fost foarte slabă. De aceea, Codreanu a decis: “Să mergem să cucerim România! Plecaţi în sate şi strigaţi: – S-a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă cu toţii într-însa”.
În ziua de 8 noiembrie 1927, a fost organizată, la Iaşi, festivitatea de depunere a primului legământ legionar. Solemnitatea a început prin amestecarea ţărânii aduse de la localităţi istorice: Turda, Războieni, Sarmizegetusa, Călugăreni, Podul Înalt, Suceava, Neamţ, Hotin, Soroca, Alba Iulia, Ţebea, Roşcani, Tg. Jiu, Oituz, Caşin, Prunaru, Turtucaia. Apoi, au fost umplute punguliţe făcute din piele şi legate cu şnur, pe care legionarii le-au primit cu ocazia jurământului pentru a le purta la piept. Primii care au depus jurământul au fost Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând o zvastică mare în dreptul inimii.”
Sursa lucrării: Profesor Ioan Scurtu, POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012
* Extras din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009.
Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV
Sursa: activenews.ro
Cititi va rog si alte subiecte interesante despre Miscarea Legionara la categoria: Legionari.
26 Iunie Sfintii zilei de astazi
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).
Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cum i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.
Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie26.htm
Canadienii din Vancouver au inventat un nou pronume pentru gen incert. Biserica Presbiteana Americana va permite oficierea casatoriile persoanelor de acelasi sex.
Canadienii din Vancouver au inventat un nou pronume pentru gen incert.
Mai multe şcoli din oraşul canadian Vancouver au renunţat să folosească clasicele pronume personale „el” (he) şi „ea” (she), atunci când se referă la elevii transgen, adoptând un nou pronume – „xe” (pronunţat [zi:]), scrie presa internaţională.
Autorităţile locale însărcinate cu bunul mers al şcolilor din oraş au aprobat noua politică, ce permite ca, pentru elevii cu gen incert, să fie folosite pronumele „xe, xem şi xyr” (în loc de el/ea, lui/ei şi al lui/al ei). „Le luăm apărarea acestor copii şi facem şcolile mai sigure şi mai cuprinzătoare”, a declarat Mike Lombardi, membru al comisiei care a aprobat noua regulă, potrivit bbc.com. Pe lângă apelativul special dedicat, elevii a căror identitate de gen este diferită de sexul biologic vor avea posibilitatea să folosească oricare dintre toaletele fetelor sau băieţilor sau toaleta unisex, care va fi obligatorie în şcoli.
Părinţii care pun la îndoială utilitatea schimbărilor spun că elevii de 6 ani nu pot înţelege probleme de identitate de gen, că unii dintre ei nu se descurcă să folosească toaleta singuri, cu atât mai puţin să aleagă un anumit tip de toaletă care li se potriveşte. Mai mult, la o dezbatere anterioară, ce a avut loc în luna mai, unii părinţi au declarat că nu se ţine cont de părerea lor, a psihologilor sau a medicilor.
Biserica Presbiteana Americana va permite oficierea casatoriile persoanelor de acelasi sex.
Cel mai mare grup al Bisericilor Presbiteriene din Statele Unite ale Americii a aprobat, în urma unui vot la nivel central, o nouă regulă conform căreia preoţilor presbiterieni li se permite să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex. În cadrul aceleiaşi întâlniri s-a aprobat şi modificarea regulamentului general la Bisericii, în cadrul căruia căsătoria va fi definită ca „uniunea dintre două persoane”.
Măsura a trecut cu 371 de voturi pentru şi 238 împotrivă, la finele Adunării Generale anuale a Bisericii, care a durat o săptămână. Decizia urmează să fie discutată de grupurile regionale, care vor decide dacă aceasta se va aplica sau nu în regiunea pe care o coordonează, relatează bbc.com. Biserica Presbiteriană Americană, care are în prezent 1,8 milioane de membri, a pierdut în 2011 peste 400 de congregații, după ce a aprobat hirotonisirea persoanelor gay.
Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în nouăsprezece state americane şi în districtul Columbia. Preotul Krystin Granberg de la Biserica Presbiteriană a New York-ului, unde căsătoriile gay sunt recunoscute, spune că primeşte tot timpul cereri de la prieteni și enoriași pentru a oficia nunţi între persoane de acelaşi sex. „Vor să se căsătorească în biserica pe care o iubesc”, a declarat ea în timpul dezbaterii de la finele Adunării Generale.
Alţi membri ai clerului au cerut însă consiliului general să întârzie aplicarea schimbărilor. „Ne amestecăm în ceva sfânt, ceva dat de Dumnezeu şi trebuie să ne asigurăm că orice schimbare este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată ea de Scriptură”, a declarat Bill Norto, reprezentat al Bisericii Presbiteriene Cristo, care acoperă părţi din Arizona şi New Mexico.Schimbările vor intra în vigoare sâmbăta aceasta.
Sursa: ro.stiri.yahoo.com
Nici in Sodoma si Gomora nu se petreceau atatea spurcaciuni in fata Lui Dumnezeu cate se petrec in ziua de azi. Vremurile sfarsitului se apropie cu pasi repezi dragii mei, profetiile Sfintilor Parinti se indeplinesc una dupa alta. Intariti-va duhovniceste cat de mult posibil. Doamne ajuta!
Citit va rog si:
- HOMOSEXUALII POT ADOPTA COPII DIN ROMANIA!!!
- Croatia, pedofilii lui Soros scriu manualele scolare. Care este legatura dintre pedofilie si homosexualitate?
- Conchita Wurst, invitată de Remus Cernea să vină în România
- SUA si UE doresc sa sactioneze drastic tarile care se opun homosexualitatii si lesbianismului!
- Doua lesbiene au organizat parada homosexuala a copiilor in Norvegia !
Eugen Giurgiu – Naturistul care a invins cancerul
Un „maestru” al plantelor medicinale: Eugen Giurgiu
„Medicina naturala nu se rezuma doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care bolnavul trebuie sa-l deprinda pentru a se vindeca.”
Domnul Eugen Giurgiu este unul din cei mai mari cercetatori in domeniul plantelor medicinale din Romania si din Europa. Este doctor in biochimie, inventator de noi medicamente, cadru universitar, un om care toata viata si-a impartit-o intre laborator, spital (unde a avut mii de pacienti) si catedra. De cativa ani a iesit la pensie, ceea ce l-a facut sa-si puna o intrebare care i-a adus mari nelinisti: „Cum voi mai putea ajuta oamenii?”. In scurta vreme a gasit si raspunsul: scriind. Scriind despre plante, despre vindecare, dand indicatii si recomandari terapeutice bolnavilor care au nevoie de ele. Asa am aflat si noi, de fapt, despre domnia sa, primind pe adresa redactiei scrisori extrem de bine documentate, in care raspundea celor care solicitau ajutorul la rubrica „Cititorii intreaba”. L-am invitat la un dialog, iar domnia sa a acceptat. Asa ca m-am deplasat pentru a-l intalni acolo unde locuieste, in inima Ardealului, la Alba-Iulia.
Interlocutorul meu pare desprins din alte vremuri, mai bune. Este subtirel, distins, imbracat sobru si elegant. Are o privire surprinzator de vioaie, usor ironica, care nu arata deloc cei saizeci de ani de mult impliniti. Ma intampina jovial, extrem de politicos (cum numai ardelenii stiu sa fie) si cu usoara stanjeneala a omului care este mai obisnuit cu studiul si cu cercetarea decat cu dialogurile cu reporterii despre munca lui. Este greu sa „sparg gheata” si sa realizez un interviu, pentru ca d-l doctor face parte din acea categorie a oamenilor de stiinta extrem de precauti, care evita orice raspuns frontal si orice declaratie spectaculoasa. Isi minimalizeaza meritele, imi intinde „capcane”, spunand ca nu este decat un simplu pensionar care nu merita prea multa atentie. Imi arata ca dovada cartea sa de vizita, pe care a inscriptionat, cu o fina autoironie: „Eugen Giurgiu”, iar dedesubt, acolo unde este de obicei trecuta profesia, a scris „pensionar”, si abia mai jos „dr. biochimist”. De fapt, sub autoironia si sub raspunsurile sale intentionat evazive, se ascunde rana unui om extrem de activ, cu o minte lucida si creativa, nevoit sa renunte la munca sa de o viata pentru a iesi la pensie. Undeva, dincolo de acest dialog formal pe care reusesc sa-l leg la inceput, se afla povestea sa, idealurile sale despre care nu vrea sa vorbeasca pentru ca probabil inca il dor. Evita multa vreme orice aprofundare referitoare la el, la viata sa profesionala, la pasiunea sa pentru plantele medicinale si pentru vindecare. Apoi, treptat, parca fara sa vrea, se insufleteste, iar franturi din povestea sa incep sa iasa la suprafata.
„Eram student sarac in Cluj, la biochimie, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer in faza avansata. Mai traieste si acum”
„Aveam douazeci de ani si eram un student sarac in Cluj, la Universitate, unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical dur, cu histerectomie totala si extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i mai faca si a trimis-o la boli infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea, oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram, m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: „Giurgiulica, draga, esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere, ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi”. Am semnat, ca nu aveam ce face.”
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa care continua, savurand efectul: „Mama traieste si acum! Numai ca am o mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata, singura.”
La pensie, dar tot in fata calculatorului
Vreti sa spuneti ca s-a vindecat de cancer in faza terminala si de ciroza?
Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc – nu se poate! Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.
„Putini stiu ca reputatul medic si academician
I.C. Parhon descoperise sapte plante anticancerigene”
– Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala canceroasa?
– Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista un panaceu, un tratament care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i drept, atunci, in studentie, am avut cu mama primul meu succes terapeutic in boala canceroasa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ajuns acasa de la spital, mama era galbena la fata, fara vlaga, si se simtea tot mai rau. M-a intrebat ce medicamente trebuie sa ia dupa externare. Or, medicii, stiind ca nu mai au ce sa-i faca, nu-i prescrisesera nimic. Cum sa-i spun ca era condamnata la moarte, ca se terminase, atata timp cat mama era inca in viata si voia sa traiasca? M-am pus atunci pe studiu si am cautat in lumea plantelor leacuri pentru boala canceroasa. Si le-am gasit. Putini stiu, de pilda, ca reputatul medic si academician C.I. Parhon descoperise sapte plante contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale – n.red.). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Astfel, academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul (seminte), valeriana, chimenul (seminte), levantica si nucul (frunze si coji). Din acest ceai, obtinut din plantele combinate in proportii egale, se beau doua – trei cani pe zi, in cure de foarte lunga durata. I-am dat acest preparat mamei mele, precum si alte leacuri pe care le-am descoperit pe parcurs si asa a reusit sa scape cu viata
– Care a fost reactia medicilor in fata acestui miracol? Pentru ca poate fi numit miracol.
– Daca s-ar fi intamplat in zilele noastre acest „miracol”, cum spuneti dvs., medicii ar fi spus ca asa ceva nu se poate, ca este o eroare de diagnostic la mijloc. La vremea aceea insa, cand un medic ca profesorul Chiricuta dadea un diagnostic, era sigur pe ceea ce spunea si la fel si ceilalti care au consultat-o pe mama. Asa ca specialistii au fost impresionati de rezultatele obtinute si am fost indemnat sa raman pe langa facultatea de medicina din Cluj si sa continui cercetarile despre plante, ceea ce am si facut. M-a sprijinit in acest demers si eminentul medic si profesor care a fost Iuliu Hatieganu. Domnia sa mi-a acordat un mare credit mie, ca om, dar mai ales terapiei cu plante. Desi a fost contemporan entuziasmului descoperirii celor mai puternice medicamente de sinteza, cum ar fi antibioticele, el era constient ca acestea sunt prea puternice si unilaterale ca actiune, pentru a fi prescrise in mod curent, in orice boala. Doctorul Hatieganu spunea ca „a administra antibiotice intr-o infectie banala este ca si cum ai vana cu tunul muste”. Abia in ultimul deceniu, cand au aparut atatea noi tulpini de bacterii rezistente la antibiotice, a fost recunoscut oficial acest adevar, pe care domnia sa il afirmase atat de plastic cu 40 de ani in urma. De aceea el, ca si alte minti deschise de la acea vreme, au sustinut cercetarile mele in domeniul plantelor medicinale, pentru ca realizau ca acesta era viitorul medicinii.
„In boala canceroasa, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta”
Vremuritulburi 