În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon.

Marcu Apostolul, care si Ioan se cheama (de care pomeneste Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit istet la lucru evanghelicesc, si asa era de lipit si iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se departau bolile.

Însa s-a aflat si alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola catre Romani, si a fost episcop la Apamia Siriei.

Alt Ioan Acridomelitrofos (adica se hranea cu mugur si cu miere) îmbracat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomeneste Fericitul Pavel în Epistola catre Romani, si acesta a fost episcop în Diospol, care facându-se locas al Sfântului Duh, si propovaduind Evanghelia a trecut catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Epiharis.

Epiharis, mucenita lui Hristos, a trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian, si a fost prinsa de Chesarie eparhul. Marturisind cu îndrazneala numele lui Hristos, au atârnat-o si i-au sfâsiat trupul si au chinuit-o în multe feluri. Ea si-a primit sfârsitul prin sabie, si asa si-a dat fericitul si cinstitul suflet lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Ignatie, ce a fost egumen la Manastirea Mântuitorului Hristos, ce se cheama Valea-Adânca.

Acest sfânt a fost din a doua eparhie a Capadociei pe vremea împaratilor Nichifor si Ioan. Din pruncie el a fost daruit lui Dumnezeu de parintii lui ca si Sfintitul Samuel. Si fiind învatat, adeverirea petrecerii calugaresti de Vasilie, ctitorul mânastirii, si trecând prin toate treptele bisericesti, a fost hirotonit preot si pus egumen. El a crescut si a înmultit mânastirea spre venituri, si spre toate cele ce trebuiau; a zidit si dumnezeiesti biserici Sfântului Arh. Mihail, vazatorului de Dumnezeu Ilie, si a facut si alta sfânta biserica a Sf. Apostoli la un târg din afara cetatii si altele. Iar în zilele de prigoana s-a nevoit vitejeste împotriva celor ce biruiau atunci, pe care-i hirotonise Andart, cel fara de lege si fara Dumnezeu, care toata lumea a tulburat-o cumplit. Iesind acesta de acolo, s-a dus la Constantinopol si a facut sfinte odoare si semnul Domnului nostru Iisus Hristos si Evanghelie ferecata cu argint, pe care a si trimis-o prin fratii ce erau cu dânsul la acea mânastire. Iar el zabovindu-se acolo a cazut în boala, de care vazând ca se topea de tot si încet-încet îi grabea moartea, se silea sa mearga la mânastirea sa. Sosind la Amoreea si-a luat sfârsitul vietii, si a fost îngropat la o biserica cinstita a acelui oras. Si daca a trecut un an, au vrut parintii mânastirii sa-i ia moastele, si deschizându-i sicriul, i-au aflat trupul întreg si nestricat si plin de minunat miros. Si l-au adus la mânastirea lor, si l-au pus în tinda bisericii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.

Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Sfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: „O, tata!” Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Pafnutie Egipteanul.

Sfantul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt si s-a nevoit in desert. In timpul persecutilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa ii fie adus inainte. Sfantul neasteptand dupa acestia de au fost trimis sa il aduca,s-a infatisat inaintea guvernatorului pentru a marturisii pe Hristos si pentru a primii mucenicestile cazne.

Dintre soldatii care l-au pus la cazne, Dionisie si Callimachii, vazand puterea cu care Dumnezeu il tinea pe mucenic neatins au crezut in Hristos Mantuitorul ei insisi, fapta pentru care le-au fost taiate capetele. Dupa aceste cazne Sfantul Pafnutie a fost aruncat in inchisoare unde dintre cei inchisi adduce la Hristos un numar de 40, acestia fiind si ei martirizari prin arderea cea de vii.

Continuă lectura →