În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel.

Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Nero, ucenici fiind Sfântului Pavel, şi au mărturisit la Colose oraşul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiştea lor din Colose, sfinţii, cu alţi creştini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalţi când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind şi ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu mai-marele Efesului şi au fost bătuţi de el, dar nesupunându-se a face jertfa la idolul ce se chema de dânşii Mina, i-au îngropat până la brâu şi aşa i-au ucis cu pietre, săgetaţi fiind întâi de copii mici cu săgeţile.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi a Sfinţilor Mucenici Valerian şi Tiburtie.

Aceştia au suferit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Cecilia era din Roma, din neam strălucit. Deci măritând-o după Valerian, l-a adus la credinţa în Hristos şi l-a hotărât a petrece în curăţie. Iar Valerian a întors pe Tiburtie, care îi era frate bun, şi la atâta faptă bună s-a ridicat Tiburtie încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Dar, fiindcă îngropau ei moaştele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâţi la Tuschie Almachie prefectul cetăţii şi, fiind aduşi înaintea lui şi mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi pe seama lui Capelarie Maxim să li se taie capetele. Acesta după ce a tăiat pe sfinţi, văzând îngeri petrecând şi purtând ca nişte odoare sufletele mucenicilor, a crezut şi el. Iar Sfânta Cecilia, fiind băgată într-o baie foarte tare înfierbântată, a fost silita să stea în ea trei zile. Apoi din porunca prefectului i s-a tăiat capul acolo în baie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea nevoinţei Sfinţilor Mucenici Marcu, Ştefan şi a altui Marcu.

Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian şi a mai-marelui Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinşi, şi pe Hristos în privelişte mărturisind şi multe chinuri suferind şi nevrând a se lepăda de Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul.

Acesta era din colonia Elespontului din cetatea Parios. Şi auzind pe oarecare ostaşi strigând în piaţă că Nazarineanul Iisus venind noaptea a furat pe cei legaţi ai noştri, aprinzându-se foarte cu duhul, multă grijă punea ca să câştige mucenicia. Căci în aceeaşi cetate a sfântului mulţi mucenici fiind închişi prin închisori de paznici, uşile fiind încuiate, sfinţii au fost dezlegaţi din legături de dumnezeiesc înger şi, nefiind găsiţi, foarte s-au tulburat mult prigonitorii. Iar Menignu auzind şi dumnezeiesc glas chemându-l pe el şi îndemnându-l către lupte, n-a zăbovit. Ci dând înapoi stăpânilor hainele ce le luase spre înălbire, şi poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de chinuitori, apoi aruncat la pământ, spânzurat pe lemn, strujit, şi degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci adus fiind înaintea tiranilor şi nevrând ca să jertfească, a fost osândit la moarte; şi fiind lovit de gealat cu sabia, şi-a dat Domnului duhul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva.

Acesta era din neamul israeliţilor. Lăsându-şi el părinţii şi patria, şi bogăţia, a urmat unui monah şi, luând chipul monahicesc, a petrecut împreună cu monahul câţiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Eusebie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas Avva în locul lui. Şi petrecând acolo treizeci şi opt de ani, pururea a sporit întru fapte bune, ca şi cum atunci ar fi început. Încălţăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată; mâncarea lui era atât de puţină, încât să dea numai puţină putere trupului; de prisos socotea încă şi băutura de apă; fiind încins cu grele lanţuri de fier, prea puţin şedea; iar partea cea mai multă de zi şi noapte o petrecea stând drept şi făcând rugăciune. Sta şi pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; nimeni nu l-a văzut pe el culcat. Iar după ce a fost făcut egumen şi proistos monahilor de acolo s-a arătat pe sine înaintea ascultătorilor fraţi chip şi pildă de înţelepciune şi de faptă bună. Aşa trăind şi multe zile făcându-şi, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristofor şi Eufimia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Talaleu şi Antim, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata şi din deal slobozit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinţilor Mucenici Agapion, Sisinie şi Agapie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru ierarhul şi făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit şi Bulgaro-Chiricos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie22.htm

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi. Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor (Silistra).

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos. Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: „Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin”. Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie20.htm