Efectul Chevron in America!

Iata ce putem afla din articolul: Americanii fără apă

Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului Ohio. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?

Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.

Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.

Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnalcare pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie.

IMG_2347

Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.

Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a  porniprima goană dupăaurul negru.

Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.

După ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.

IMG_2277

Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.

Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.

John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.” Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.

BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.

IMG_2301

John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”

Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacă o bea vomită, iar dacă face duș pielea i se irită și îi curge sânge din nas.

Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…

Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sondepentru gazele de șist.

P1080901

Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”

Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.

“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să-și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.

Continuă lectura

ESTE OFICIAL! România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat pentru exploatarea resurselor naturale. O parte însemnată este dedicată gazelor de șist, concesionări făcute în mare taină. La fel se doreste să se înceapă şi exploatarea lor! Până în prezent, în România au fost concesionate, în mod ilegal, pe baza Legii Petrolului nr. 238/2004, zece perimetre în vederea explorării sau exploarii și exploatării hidrocarburilor.

Pentru restul perimetrelor de pe hartă, nu au fost incă semnate acorduri de explorare si exploatare, existând doar concesiuni. Din cele 10 acorduri incheiate, singurele acorduri declasificate la cererea societății civile sunt cele trei acorduri petroliere deținute de compania Chevron in Dobrogea.  Restul, sunt secretizate. Motivul…invocarea secretului comercial!

harta-exploatare-petrolie_Suprafețele-concesionate-de-ANRMGuvernele care s-au succedat la conducerea ţării din 2000 până astăzi au semnat nu mai puţin de 59 de acorduri petroliere ce fac posibilă, în viitor şi în anumite condiţii, exploatarea gazelor de şist.

Dezbaterile ce au început zilele acestea, după ce localnicii din comuna Pungeşti din judeţul Vaslui s-au revoltat împotriva companiei americane Chevron, s-ar putea extinde în viitor în multe din judeţele ţării.

Asta şi în condiţiile în care lucrări de explorare ce au loc în 60 de perimetre vor indica prezenţa gazelor de şist şi se va apela la metoda fracturării hidraulice pentru extragerea acestora.Suprafaţa perimetrelor în cauză nu e mică. Unele din acestea au suprafeţe ce ocupă cam cât 1-2 judeţe.

Beneficiarii: multinaţionale şi off-shore-uri

Cu începere din 1997, Agenţia Naţională de Resurse Minerale a semnat cu 30 de firme acorduri de concesiune pentru explorare-dezvoltare şi exploatare a resurselor de hidrocarburi. Trebuie precizat că nu în toate perimetrele vor fi descoperite gaze naturale şi, nici nu este obligatoriu să fie folosită fracturarea hidraulică în extragerea acestora.

Lista beneficiarilor de concesiuni cuprinde companii de stat precum Romgaz şi Compania Naţională a Huilei (actuală Societatea Naţională a Huilei), firme private importante precum OMV Petrom, Lukoil şi Rompetrol, dar şi multe firme de apartament sau off-shore-uri necunoscute cu acţionari ascunşi de ochii publici.

Lista ANRM include 59 de acorduri petroliere semnate (gaze sau ţiţei). Un număr de zece dintre acestea sunt amplasate în bazinul Mării Negre.

Restul sunt teoretic candidate în categoria posibilelor explorări de gaze prin fracturare hidraulică. Multe locuri, precum cele de la graniţa judeţelor Vaslui şi Galaţi sau zona 2 Mai-Vama Veche, ce aparţin Chevron, se află fie în zone turistice, fie în arealuri protejate pin proiectul Natura 2000.

Legal, există un singur fel de gaze

Harta-gazelor-de-şist-din-RomâniaImpresia că ANRM acordă de la bun început, prin acordul concesiune petrolieră, un aviz de explorare a perimetrului prin metoda clasică sau prin cea a fracturării hidraulice este forţată. Totuşi, ceea ce aprobă ANRM este însă destul de neclar deoarece toate acorduriele de concesiune petrolieră sunt incluse în anexe secrete la hotărârile de guvern prin care acestea sunt aprobate.

Legea petrolului din 2004, care stă la baza acestor acorduri, nu conţine noţiunea de gaze de şist. Sintagma face referire la procedura de exploatare, nu la tipul resursei din sol extrase. Legea petrolului defineşte gazele ca fiind cele ”libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat”.

Hotărârile propriu-zise ale Guvernului sunt şi ele vagi

”Prin explorarea perimetrului (…) situat într-o zonă caracterizată printr-un grad de cercetare mai redus, condiţii morfologice dificile şi o structură geologică cu un grad mare de risc, sunt create premizele evidenţierii unor noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale. Lucrările de explorare sunt necesare pentru descoperirea unor resurse şi rezerve de hidrocarburi, în zone neexplorate sau în zone situate la adâncimi mari în vederea cercetării” – explică Guvernul Victor Ponta necesitatea aprobării unui astfel de acord.

Numai în luna decembrie 2012 acesta a aprobat cinci acorduri de concesiune petrolieră, perimetrele find amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Timişoara.

Suprafetele-concesionate-de-ANRM “Acordurile petroliere permit orice, dar sunt urmate de tot soiul de aviz, acorduri ale ANRM, certificate de mediu, acorduri de construcţie etc. De exemplu am înţeles că Chevron a obţinut aviz pentru tehnica clasică de explorare. Dacă vor dori să folosească tehnologii de fracturare vor trebui să ia din nou acorduri”, spune Otilia Nuţu, expert în domeniul energiei.

Solicitată de către „România liberă“, ANRM a refuzat ieri să explice dacă acordurile şi actele adiţionale semnate cu cele 30 de firme beneficiare prevăd tehnologia de explorare folosită, posibilitatea ca aceasta să fie cea a fracturării hidraulice, în câte perimetre s-a dat acceptul extragerii de gaze naturale. Neoficial însă reprezentanţi ai ANRM au încercat ieri să liniştească lucrurile. Potrivit lor, întreaga procedură de explorare este sub controlul agenţiei, iar trecerea la fazele ulterioare de exploatare presupun organizarea unor noi licitaţii.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/
 Alte informatii despre Gazele de sist aveti aici:

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre tarisoara noastra draga la categoria: DISTRUGEREA ROMANIEI

In urma protestelor de strada Chevron se retrage din Bulgaria

Gigantul petrolier din SUA Chevron se retrage din Bulgaria, a anunţat expertul de energie Ilian Vasilev, fost ambasador bulgar la Moscova. Retragerea a fost confirmată şi de ziarul Capital (cel bulgăresc) care citează două surse indepedente.

yasaman.hashemi20130622100921327

Decizia nu este nicio surpriză pentru că, după anul 2011, compania nu a mai avut nicio activitate la sud de Dunăre. În vara anului 2011, guvernul conservator al premierului Boiko Borisov a acordat companiei Chevron dreptul de a face prospecţiuni legate de zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării, dar în urma unor proteste de amploare, autorităţile au decis să-şi revizuiască decizia, impunând un moratoriu total care interzice explorarea şi exploatarea de gaze şi ţiţei prin fracturarea hidraulică cu apă sau alte lichide la presiune de peste 20 de bari. Nici guvernul socialist învestit în anul 2013 nu a dat nici un semn că ar putea renunţa la acest moratoriu.

‘Nici o companie respectabilă nu-şi poate permite să piardă bani în condiţiile în care autorităţile bulgare se dovedesc complet neinteresate de una dintre puţinele posibilităţi pentru exploatarea de gaze şi ţiţei pe teritoriul ţării’, comentează Vasilev în blogul său. În opinia sa, spre deosebire de alte companii, Chevron nu a putut să-şi permită o ‘abordare balcanică’ aplicând metodele cunoscute pentru motivarea politicienilor şi funcţionarilor de stat.

Chevron oferise statului bulgar 30 milioane euro pentru explorarea unui bloc cu suprafaţa de 4.398 kilometri pătraţi în nord-estul ţării. Ministrul economiei şi energiei de atunci, Traicio Traikov, a spus că gigantul oferă şi un program de lucru la o valoare de 50 milioane de euro. Potrivit datelor Agenţiei americane pentru informaţii în energie, Bulgaria are zăcăminte de gaze de şist care se ridică la 481 miliarde de metri cubi şi de încă 200 milioane de barele de ţiţei.

După retragerea din Bulgaria, Chevron îşi va continua proiectele în România şi Polonia, precizează Vasilev în blogul său.

La altii se pare ca se poate, la noi s-au bagat Jandarmii pana i-au redus pe toti la tacere…

Stire preluata de pe: capital.ro

Alta minciuna marca Ponta: Ponta l-a asigurat pe Biden că i-a convins pe români pe tema gazelor de şist: „Chevron e mai bine decât Gazprom“

Premierul Victor Ponta a declarat că una dintre temele de discuţie cu vicepreşedintele SUA a fost legată de gazele de şist. Ponta i-a relatat lui Biden cum a reuşit să îi convingă, până la urmă, pe majoritatea românilor vizavi de importanţa acestor gaze, şi anume spunându-le că „Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom“.
ponta biden

Premierul Victor Ponta a declarat că una dintre temele de discuţie cu vicepreşedintele SUA a fost legată de gazele de şist. Ponta i-a relatat lui Biden cum a reuşit să îi convingă, până la urmă, pe majoritatea românilor vizavi de importanţa acestor gaze, şi anume spunându-le că „Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Biden, înainte de plecare: Nu e de mirare că DNA şi ANI sunt cele mai … „Sigur că am discutat despre gaze de şist. E foarte clar că Statele Unite încurajează acest tip de exploatare, ei au deja o producţie importantă, cu respectarea tuturor normelor de protecţie a mediului, iar România poate învăţa din lucrurile bune, dar şi din greşelile care s-au petrecut acolo apropos de protecţia mediului”, a spus Ponta, la România TV. El a arătat că, din punct de vedere strategic, capacitatea României de a avea propria producţie de gaze naturale care să acopere necesarul naţional, dar şi al Republicii Moldova este extrem de importantă. „I-am spus vicepreşedintelui Biden cum am reuşit, până la urmă, să-i conving pe cei mai mulţi cu care am discutat în România: Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom”, a adăugat Ponta. Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde României ajutorul necesar pentru a-şi asigura independenţa energetică şi a acoperi resursele care în prezent depind de Rusia, a declarat vicepreşedintele SUA, Joe Biden, după discuţia cu premierul Victor Ponta. Prin extinderea producţiei de gaze naturale, a arătat oficialul american, România poate deveni un furnizor alternativ pentru vecinii săi, iar, prin extinderea reţelei de conducte, România poate deveni parte a soluţiei energetice pentru Republica Moldova Moldova, o ţară care se bazează în prezent aproape în întregime pe energia rusească.

Sursa: http://adevarul.ro/news/politica/ponta-i-a-spus-biden-reusit-sa-i-convinga-romani-tema-gazelor-sist-chevron-e-mai-decat-gazprom-1_537ca00c0d133766a8d8396a/index.html

Cititi va rog si: